Bădiliţă vs. Stăniloae.
Occident vs. Orient.
Ştiinţă vs. Theologhisire.
mda, icoana de fata arata un “inger”… diacon, un sfant purtand deasupra-si capului Sfantul Aer.
adica… isi acopera aureola sfinteniei cu “aceasta piatra de mormant”.
adica… semnul sfintei si de viata facatoarei Cruci este exact deasupra capului, lasand in parti aureola acestui ‘inger’ , cu toate ca acesta are umerii atat de drepti incat … e rastignit! iara mainile-si intinde spre…cer, iara degetele-i spre sfanta Cruce.
adica… fata lui de tanar nu-l tradeaza, nici nu vrea sa faca asta ci sa-i dea si mai mare frumusete impreuna cu hainele de un alb cu cute imateriale.
adica…isi desface ‘aripele de dimineti’ care sunt perfect paralele cu insasi orarul de la vesmant ce-i brazdeaza trupul, coborand direct din…aureola.
ADICA… daca insusi Cristian Badilita e intr-adevar cel ce-si da ‘cartile pe fata’ in articolul de mai jos, inseamna ca Staniloae mai are un AS in mana. De inima. De trefla. De caro. Trei in Unu. Unu in Trei.
adica… pai simplu, o sa va spun dupa ce cititi ce a scris intr-un editorial dl. Badilita>
de la insusi Cristian Badilita citire>
Dumitru Staniloae cu cartile pe masa
Cristian BADILITA
(ghilimelele de rigoare)– Dumitru Staniloae ne-a transmis o opera care contine, conform bibliografiei alcatuite de Gh. Anghelescu si Ioan Ica jr.: 44 carti originale, peste 100 traduceri, 210 studii, aparute in reviste romanesti sau straine, 559 articole, referate si note, 47 conferinte, predici si prefete de carte si 60 interviuri.
Sarcina celui care doreste sa se ocupe de opera lui Staniloae nu este usoara, dat fiind ca in Romania nu s-a gasit inca tonul echilibrat, intre atitudinea patetica si ridicola a “fanilor” neconditionati si atitudinea superioara a reprezentantilor “societatii civile”. Pentru cei dintai, Staniloae este un soi de Profet mioritic, trimis din cer pentru a pune capat navalirii daunatoare a Occidentului; pentru ceilalti, el nu-i decat un batranel marginit si retrograd al carui mesaj antimodernist se afla in dezacord cu comandamentele prezentului. Aceste doua tipuri de abordare sunt specifice Romaniei, pentru ca, in strainatate, primii pasi catre recuperarea gandirii teologice a lui Staniloae s-au facut deja.
Intr-o cultura juna si firava precum cea romaneasca (ma refer strict la cultura de marca occidentala), orice caz mai implinit ia proportii gigantice. Eminescu, “cel mai mare poet”, Eliade, “cel mai mare om de cultura”, Iorga, “cel mai mare istoric”, Staniloae, “cel mai mare teolog”. Franta, Italia, Germania, Anglia au zeci de asemenea “cei mai mari” si oricine simte ca ridicola incercarea de a impune o ierarhie. Da, Staniloae poate fi considerat un teolog ortodox important, probabil cel mai important din generatia lui romaneasca, desi un Crainic sau un Theodor M. Popescu, il depasesc la capitolele creativitate (primul) si rigoare stiintifica (al doilea). Opera lui majora va ramane traducerea comentata a Filocaliei, dar si aici trebuie facute numeroase comentarii, Filocalia lui Staniloae fiind un corpus intocmit pe criterii subiective si cu deficiente.
Mult mai grave sunt gafele privitoare la Dionisie Areopagitul si Origen. Staniloae se indarjeste sa “demonstreze” identitatea dintre autorul Ierarhiei bisericesti si discipolul apostolului Pavel impotriva oricarui bun simt stiintific, singurul sau argument fiind acela ca teza acceptata unanim de specilisti este… occidentala (sic!). Cazul abordarii lui Origen mi se pare si mai flagrant. Patrologul roman il “desfiinteaza” pe intemeietorul misticii crestine marturisind diafan a nu-i fi citit nici o lucrare, intrucat Biserica il considera eretic. Parintii latini nu-l intereseaza deloc! Singura exceptie o constituie Laurentiu de Novae, un sfant “proto-roman” din secolul VI sau VII, caruia i-a consacrat o introducere din ratiuni… patriotice. Cine realmente l-a citit pe Staniloae, nu poate sa nu constate o involutie a acestuia din tinerete pana la moarte, care se poate explica, partial, prin semiizolarea culturala in care a fost condamnat sa traiasca dupa 1950 (pe larg, despre aceste chestiuni, in Les Peres de l’Eglise dans le monde d’aujourd’hui, 2006, Beauchesne-Paris/Curtea veche-Bucuresti).
Last but not least, Staniloae nu trebuie uitat pentru volumul publicat, sub Ceausescu, impotriva Bisericii greco-catolice, desfiintata dictatorial de regimul comunist. Nimic nu poate scuza un asemenea gest, josnic in contextul respectiv. Cine incearca sa-l apere se discrediteaza si ca om, si ca “istoric”. O societate matura isi asuma nu doar geniile, ci si scaderile geniilor. Dincolo de cele spuse pe scurt aici, parintele Staniloae ramane un teolog marcant pentru a doua jumatate a secolului trecut, al carui nume, fara doar si poate, merita sa figureze pe frontispiciul unui Institut teologic ortodox. La concurenta, vai, cu profitorii comunisti Iustinian Marina si Teoctist Arapasu. “Traditia” merge mai departe!
(am incheiat citatul)
ehee, acum-e-acum.
Nu sunt in masura sa scriu prea multe despre acest articol, nici nu vreau, insa am sa spun despre Asul din buzunar(ul de la reverenda, … adica de la inima) al parintelui Staniloae.
Nu am sa comentez mai mult decat e nevoie acest editorial. Ci totusi am sa spun ca ‘ingerul’ din icoana de mai sus ce slujeste… e insusi Parintele Dumitru Staniloae.
Iar Asul e insasi Theologhia sa. Adica Insusi Dumnezeu. Adica in inima. Adica Trei in Unu (trefla). Adica mai ascutit decat un vultur (caro). Dar nu Inima Neagra, caci este mandrie, este nebunie, este invidie. Este 4. Este rotund in 2 cu un corn in sus adica gaina. Este Badilita inca o data metamorfozat.
Este Occident ce nu are cum sa se transfigureze niciodata in Orient. E negru, nu rosu. Este stiintificare ce nu poarta nici nu va putea vreodata purta pecetea experierii, a theologhisirii.
Este Badilita ce niciodata nu se va putea metamorfoza in Staniloae. De ce?
pai…pai…inca o data pai….este cuvantul ‘ăla’ ce deranjeaza pe multi mai noi ‘de sub vremi si brazdati de vremi’, ‘ăla’ ce zice “căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.” (1 cor 4, 15). Adica chiar daca dl Badilita e teolog, al patrulea din biserica ortodoxa, nu e un “Parinte”, acel Inger, ci are ‘barba de batran’ si minte de copil, si ingerii nu au barba…
de aceea ii vestim ca exista pocainta, ca se poate dobandi smerenia. Cum? pai daca acel “Inger” e insusi Parintele Staniloae slujind lui Hristos in Insasi Trupul Lui si acesta, acest inger cu barba filosofica, poate deveni ca acela doar daca… isi pune pe aureola sa acea piatra a smereniei pecetluita cu semnul Sfintei Cruci, adica omorarea gandurilor trufase, daca ridica mainile spre cer nu spre Parinti ai Bisericii, adica rastigneste impreuna cu trupul sau haina sa cea curata ‘parca predandu-se’ pe sine luisi si judecandu-se. Daca… nu-si va ridica aripele de dimineti vilvoi aiurea-nparti ca sa si le desfaca lumii, ci sa si le tina drepte! caci slujeste Imparatului… iar daca ‘orarul’ sau oratoric nu si-l va mai flutura de la marginile occidentului catre orient, de la stiintificare la theologhisire, de la sinesi la Parintele… ci-l va tine drept de la Dumnezeu spre luisi, nu invers.
Atata tot!
numai bine teologule Badilita! tine-ti cartile ascunse, caci Parintele are careu de asi, cei Trei si el-Unul…
eu. dan.camen. acum!… afland asta…. tot noaptea tarziu, prea devreme pentru dimineata si prea tarziu pentru noapte…2.40 (:{)
sursa editorial> http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-10-20&id=228261
foto > http://img408.imageshack.us/img408/3338/caragiu2te4.jpg
