RSS

Arhive zilnice: octombrie 11, 2007

Precizarea Patriarhiei Române din data de 10 oct. 2007

a fi sau a nu fi

Nr: 3919/10 octombrie 2007

PRECIZARE

În legătură cu speculaţiile referitoare la o presupusă legătură între Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi organizaţii masonice, facem următoarele precizări:

Conform bunului simţ şi uzanţelor de protocol din orice ţară civilizată, cabinetul patriarhal a răspuns la toate mesajele de condoleanţe primite cu ocazia funeraliilor la trecerea în veşnicie a adormitului întru fericire Părintele Patriarh Teoctist, indiferent de credinţă religioasă sau ideologie. În acest sens, au fost trimise răspunsuri de mulţumire la mesajele de compasiune ale conducătorilor sau reprezentanţilor tuturor confesiunilor creştine, ale altor credinţe religioase, instituţiilor statului, organizaţiilor şi asociaţiilor bisericeşti şi laice din ţară şi străinătate, inclusiv celor trimise în nume personal de numeroşi credincioşi. Respectarea acestor reguli de politeţe nu presupune şi împărtăşirea opiniilor şi convingerilor celor ce trimit mesaje sau scrisori pe adresa Patriarhiei Române.
Şi cu acest prilej, precizăm faptul că Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel nu a făcut şi nu face parte din nici o lojă masonică din ţară sau din străinătate, nici nu împărtăşeşte altă credinţă decât credinţa Bisericii Ortodoxe.

BIROUL DE PRESĂ
AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa

După ce am citit această precizare am dat fuga către site-ul marii loje masonice din romania (sursa) şi, deşi nu e un site dinamic (adică de ştiri, ci doar de prezentare), în dreapta jos nu mai apărea documentul cu pricina expus înainte de această precizare a Patriarhiei Române, nu ştiu la cât timp după precizare dar nu cred că înainta acesteia (corectaţi-mă dacă greşesc, deja e 12 oct. adică la două zile, eu însă cred că s-au mişcat destul de repede), cert e că am mai vizitat acum ceva vreme site-ul lojei tot pentru aceste breaking news-uri, dar mai cu seamă să văd dacă mai au postat acest document pe prima pagină de la ei – şi încă era- adică cred că cel cu documentul în cauză a fost singurul lor breaking news de pe site. Şi acum, după această precizare, îmi tot pun întrebarea de ce au considerat masonii acest document ca unul „breaking news” pentru prima pagină a site-ului lor?

Poate că sunt curios deja, însă aş vrea să văd dacă ceilalţi au primit acelaşi tip de răspuns din partea PF.P. Daniel. Adică dacă a fost un document universal dar cu adrese şi nume diferite (adică de protocol, cum menţionează precizarea Patriarhiei) sau nu. Pentru că dacă nu, înseamnă că e mai mult decât un document de protocol. Eu zic că merită curiozitatea.

… în rest NO COMMENT!

dan.camen.

foto X

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 11, 2007 în Vesti