RSS

Arhive zilnice: noiembrie 7, 2007

Rugăciunea XXXIV-a de pe Malul Lacului … sau Imnul Dragostei

Dragostea umbrei

Rugăciunea XXXIV-a de pe Malul Lacului*

Sau Imnul Dragostei

de Sfântul Nicolae Velimirovici

Dragostea mă face Dumnezeu, şi Tu, o, Dumnezeule Te faci om.

Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniţi există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniţi, există dragoste. Numele Tău este Iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.

Dacă tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai mai fi dragoste, ci ură. Dacă Tu ai fi doime, ai fi o alternare de dragoste şi ură. Dar Tu eşti o treime şi, de aceea, Tu eşti iubire şi întru Tine nu există nici întuneric şi nici alternare.

Dragostea nu cunoaşte nici timp şi nici spaţiu. Ea este în afara timpului şi a spaţiului. Pentru iubire o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.

Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer şi nici pământ – doar Dumnezeu există. Nu există nici “eu”, nici “tu” – doar Dumnezeu există.

Dragostea are trei ipostasuri [1]: curăţie, cunoştinţă şi lumină. Fără curăţie dragostea nu este afecţiune, ci egoism şi patimă. Fără cunoştinţă dragostea nu este înţelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune. Când patima, prostia şi slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească “iubire”.

Când sufletul meu este o preacurată fecioară, conştiinţa mea este înţelepciune pătrunzătoare, iar duhul meu este lumină de viaţă dătătoare, eu sunt o iubire care coincide cu iubirea Ta. Prin dragoste eu Te văd pe Tine în mine, şi tu mă vezi în Tine.

Prin iubire eu nu mă văd pre mine, ci doar pe Tine. Prin dragoste Tu nu Te vezi pre Tine, ci doar pe mine.

Dragostea se jertfeşte pre sine şi nu simte că jertfa înseamnă nu a primi, ci mai degrabă a oferi.

Copiii mei lumeşti: cuvântul “dragoste” este cea mai profundă rugăciune dintre toate.

“Nu există dragoste lumească?”, mă întreabă cei apropiaţi mie. “În aceeaşi măsură în care există un Dumnezeu lumesc”, le răspund eu. “Dragostea lumească arde si se mistuie, dragostea cerească arde fără să mistuie”. Dragostea lumească, ca tot ce e lumesc, este doar un vis şi un simulacru de Iubire. Dragostea ta se aseamănă iubirii dumnezeieşti în felul în care fumul se aseamănă flăcărilor.

“Când preschimbi o monedă de aur pentru câţiva bănuţi de aramă, nu-i numeşti pe acei bănuţi monedă de aur, ci doar nişte bănuţi de aramă. De ce numiţi voi oare dragostea dumnezeiască care a fost ruptă, sfărâmată şi prefăcută în cenuşă de timp şi spaţiu “iubire” şi nu “cenuşă?

O, Doamne, învredniceşte-mă de iubirea prin care Tu vieţuieşti şi dai viaţă.

Fă-mă vrednic de dragostea Ta, o, Doamne, iar eu voi fi liber de toate legile.

Intră cu Dragostea Ta întru mine, iar dragostea mă va purta întru Tine.

*Editura Anestis

[1] (n.t.)– cuvântul ipostas este un cuvânt teologic, deşi nu-l veţi găsi în niciun dicţionar explicativ, nici măcar teologic (după cum am căutat eu), deşi e foarte uzitat de către teologi, acest cuvânt arată unicitatea unei fiinţe, mai pe scurt – Persoana acesteia. Adică ceea ce are personal acea fiinţă faţă de celelalte fiinţe asemenea lor. Adică fiecare om e o persoană deşi e unic el totuşi ţine în el (recapitulează) întreaga natură umană. O altă definiţie este, mai pe scurt, aceasta: ceea ce subzistă de la sine şi pentru sine.

fotografie >

http://www.sferaonline.ro/sectiuni/poezii/article/?id=1369 *(Poezia”Dragostea umbrei”)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 7, 2007 în Rugaciuni