RSS

Maica Domnului a fost prima care L-a vazut inviat pe Iisus (Omilie a Sfantului Grigorie Palama)

16 Feb

Maica Domnului a fost prima care

L-a vazut inviat pe Iisus

(Omilie a Sfantului Grigorie Palama)

Mironositele femei la mormantul Mantuitorului Iisus Hristos

Sfantul Grigorie Palama – Omilia 18 [1]

La Duminica Mironositelor

Invierea Domnului este innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca niciun om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca , cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de-al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum am auzit astazi in Evanghelia cea dupa Marcu: “Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat intai Mariei Magdalena…” [Marcu 16,9].

S-ar parea ca Evanghelistul spune deslusit ca ceasul in care a inviat Domnul era dimineata in zori, si ca mai intai s-a infatisat Mariei Magdalena, si ca aceasta aratare s-a savarsit in chiar ceasul Invierii Sale. Insa Evanghelistul nu spune asa, dupa cum veti afla daca aratati un dram de rabdare: caci cu putin mai inainte si Marcu, la fel ca toti ceilalti evanghelisti, spune ca acea Marie a venit dimpreuna cu celalalte purtatoare de mir la mormant si ca, vazandu-l pe acesta gol, au plecat. De unde se vede ca, chiar cu mult inainte de ceasul zorilor, cand ea L-a vazut, Domnul inviase deja. Iar pentru a arata acel ceas, Marcu nu a spus simplu dimineata, ca mai jos, ci dis-de-dimineata; asadar, el vorbeste aici despre ceasul in care, la orizont, ziua sa ingana cu noaptea, dupa cum arata si Ioan cand scrie ca Maria Magdalena a venit la mormant dis-de-dimineata, pe cand era inca intuneric, si a vazut piatra ridicata de pe mormant [Ioan 20,1].

Asadar, dupa Ioan, nu numai ca ea a venit la mormant in acel ceas, dar a si plecat de-acolo fara sa-L fi vazut pe Domnul. Caci a fugit sa-i caute pe Petru si pe Ioan, dandu-le de veste nu ca Domnul inviase, ci ca fusese luat din mormant, ceea ce dovedeste ca ea nu stia inca de invierea Sa. Prin urmare, Domnul nu S-a aratat Mariei in primul ceas al zilei, ci ea L-a vazut dupa ivirea zilei depline. Totusi evanghelistii au vestit in chip ascuns un fapt pe care il voi descoperi evlaviei voastre; caci cea dintai dintre toti oamenii care a primit vestea cea buna a Invierii Domnului – asa cum se cuvenea si era drept – a fost Nascatoarea de Dumnezeu; iar ea a primit vestea chiar de la Domnul. Ea a fost cea care, inaintea tuturor, a stiut ca El inviase, cea care s-a bucurat de cuvantul Sau dumnezeiesc si nu doar ca L-a vazut cu ochii si L-a auzit cu urechile, dar tot ea a fost cea dintai si singura care I-a atins cu mainile ei picioarele neprihanite, desi evanghelistii nu spun in chip limpede toate acestea, nevrand ca tocmai Mama sa fie adusa drept martora, spre a nu da prilej de banuiala celor necredinciosi. Insa intrucat noi, acum, prin harul Celui Inviat, graim cuvantul nostru catre cei credinciosi, iar prilejul sarbatorii de astazi ne indeamna sa cercetam cu luare aminte toate cele privitoare la Mironosite, luand incredintare de la Cel ce a spus ca “nu este nimic ascuns, care sa nu se dea pe fata” [Luca 8, 17], vor fi dezvaluite de noi si acestea.

Asadar, Mironositele sunt femeile care au insotit-o pe Maica Domnului si au ramas alaturi de ea in vremea patimirii celei mantuitoare [a Domnului], apoi s-au silit sa unga cu mir trupul Mantuitorului. Caci, atunci cand Iosif si Nicodim au cerut si au primit de la Pilat Trupul Invatatorului, L-au pogorat de pe Cruce, L-au invelit in panza de in imbibata cu miresme, L-au asezat intr-un mormant sapat in stanca si au pus o piatra mare la gura acestuia, Maria Magdalena si cealalta Marie – spune Marcu – erau de fata, dinaintea mormantului. Iar spunand “si cealalta Marie”, Marcu o arata in chip deslusit pe Maica Domnului. Si daca ea este numita mama a lui Iacov si a lui Iosif, e pentru ca acestia erau fiii lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului. Acestea n-au fost singurele care erau de fata la punerea Domnului in mormant: mai erau si alte femei, dupa cum arata Luca: “Si urmandu-L femeile, care venisera cu El din Galileea, au privit mormantul si cum a fost pus trupul Lui… Iar ele erau: Maria Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celalalte impreuna cu ele…” [Luca 23, 55; 24, 10].

Acestea, sta scris, s-au intors ca sa cumpere miresme si mir [vezi Luca 23, 56]: caci inca nu cunosteau, in chip limpede, ca El este cu adevarat mireasma vietii pentru cei ce vin la El cu credinta, precum mirosul mortii le este harazit celor ce raman pana la capat necredinciosi; iar mireasma vesmintelor Sale, adica a Trupului Sau, este mai presus decat toate miresmele; si numele Sau este mir revarsat, prin care lumea inteaga s-a umplut de buna mireasma a Dumnezeirii. Totusi, daca ele au pregatit miruri si miresme, au facut-o, pe de-o parte, in cinstea Celui ce zacea in mormant si, pe de alta parte, spre acoperirea mirosului greu al Trupului ce urma sa putrezeasca; fiindca socoteau ca astfel, multumita ungerii lor, cei care vor dori se vor putea apropia de Trup.

Asadar, dupa ce au pregatit mirul si miresmele, s-au odihnit Sambata, dupa porunca. Caci, intr-adevar, inca nu intelesesera care era adevaratul Sabat, nici nu cunoscusera acea Sambata binecuvantata mai presus de toate, care a stramutat firea noastra din strafundurile adanci ale Iadului catre inaltimile cele prealuminoase, ceresti si dumnezeiesti. Precum spune Luca: “Iar in prima zi de dupa sambata (Duminica), foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera” [24, 1]. Iar Matei scrie: “Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica)… ” [28, 1], si zice ca erau doua femeile care venisera. Iar Ioan scrie: “… dis-de-dimineata fiind inca intuneric …” [Ioan 20, 1] si spune ca Maria Magdalena era singura care a venit. In sfarsit Marcu graieste: “Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii (Duminica)…” [Marcu 16, 2] si arata ca trei erau femeile ce venisera. Asadar, toti evanghelistii vorbesc despre ziua intai a saptamanii, despre Duminica. “Dupa sambata”, “cand se lumina”, “foarte de dimineata”, “dis-de-dimineata, fiind inca intuneric”, toate acestea inseamna: in ceasul din preajma zorilor, cand se ingemaneaza lumina cu intunericul; e ceasul in care rasaritul incepe sa straluceasca la orizont, vestind ziua. Privind de departe, se poate vedea ca o geana de lumina coloreaza cerul in preajma ceasului al noualea al noptii, astfel incat mai raman trei ore pana sa se faca lumina deplina.

Doar ca evanghelistii par sa nu fie intru totul de acord asupra acestui ceas si asupra numarului femeilor. Precum am spus, Mironositele erau mai multe, iar ele nu au venit la mormant o singura data, ci in doua sau in trei randuri, mai multe impreuna, nu aceleasi de fiecare data, insa toate de dimineata. Asadar, n-au venit toate la acelasi ceas: doar Maria Magdalena, singura dintre celalalte, a revenit si a ramas mai mult. Deci fiecare dintre evanghelisti, spunand ca n-au venit impreuna decat o singura data, trece sub tacere celalalte veniri. Dar pentru mine, care am pus laolalta spusele evanghelistilor, dupa cum v-am aratat la inceput, Maica Domnului este aceea care a venit intai dintre toate la mormantul Fiului si Dumnezeului ei, luand-o inaintea Mariei Magdalena. Aceasta mi-o arata mai cu seama evanghelistul Matei, care spune: “… au venit Maria Magdalena si cealalta Marie” – adica, fara indoiala, Maica Domnului – “ca sa vada mormantul. Si iata, s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti” [matei 28, 1-4].

Asadar, toate celalalte femei au venit dupa cutremurul de pamant si dupa fuga pazitorilor; ele au gasit mormantul deschis si piatra rostogolita. Maica Fecioara era de fata cand a fost cutremurul, cand a fost rostogolita piatra, cand a fost deschis mormantul, fiind de fata si paznicii lui, chiar daca erau cazuti la pamant de frica. De aceea, dupa cutremur, de indata ce s-au ridicat, nu s-au gandit decat la fuga. Insa Maica Domnului se desfata cu aceasta priveliste, fara a le impartasi teama. Iar mie mi se pare ca pentru ea, in primul rand, s-a deschis acel mormant datator de viata. Fiindca pentru ea, inainte de toate, si apoi prin ea, toate cate sunt sus in cer si jos pe pamant s-au deschis noua; pentru ea a strafulgerat astfel ingerul incat, desi ceasul acela era inca invaluit in bezna, a putut vedea nu numai mormantul gol, dar si cele din mormant [giulgiurile si mahrama] asezate de-o parte, ca tot atatea marturii ale trezirii din morti a Celui ce fusese inmormantat.

Desigur, ingerul vestitor era insusi Gavriil. Caci, de indata ce a vazut-o pe Maica lui Dumnezeu grabind catre mormant – el, care odinioara ii graise: “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu” [Luca 1, 30] – se grabeste [la randu-i] sa coboare si in acea zi, ca sa-i graiasca din nou aceleasi cuvinte celei de-a pururea Fecioare, vestindu-i invierea din morti a Celui Nascut din ea fara de samanta, sa ridice piatra si sa arate mormantul gol si giulgiul, intarind astfel, pentru ea, vestea cea buna. Caci sta scris: “Iar ingerul, raspunzand a zis femeilor: Nu va temeti, caci stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu este aici, caci s-a sculat, precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut” [Matei 28, 5-6]. El spune: “Chiar daca ii vedeti pe paznici cutremurati de frica, nu va temeti; caci eu stiu ca voi Il cautati pe Iisus cel rastignit, dar El s-a trezit, nu mai este aici. Nu numai ca inchizatorile, zavoarele, pecetile iadului, ale mortii si ale mormantului nu-L pot tine, ci, mai mult, El este Domnul nostru, al ingerilor celor nemuritori si ceresti, singur Domn al lumii intregi; <<Veniti de vedeti locul unde a zacut. Si degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti …>>” [Matei 28, 6-7].

Si s-au dus ele degraba “cu frica si cu bucurie mare” [Matei 28, 8]. Iar mie imi pare ca Mariei Magdalena, ca si celorlalte femei care au mers atunci impreuna la mormant, le era intrucatva teama. Caci ele nu intelesesera inca puterea celor graite de inger si nici nu izbutisera sa primeasca in intregime lumina, ca sa o vada si sa o inteleaga pe deplin: insa Maica Domnului a simtit marea bucurie despre care vorbeste Matei; intelegand cuvintele ingerului si fiind cuprinsa toata de lumina – ea, care era pe deplin curata si plina de dumnezeiescul har; ea, care daduse crezare arhanghelului, intrucat acesta se aratase deja de multa vreme vrednic de incredere, prin faptele sale – cum oare, fiind de fata la toate aceste intamplari, ar fi putut Fecioara cea plina de dumnezeiasca intelepciune sa nu fi inteles ceea ce s-a infaptuit? Caci a vazut cutremurul de pamant, acel mare cutremur de pamant, pe ingerul cel din ceruri pogorator, acel inger stralucitor ca fulgerul, spaima de moarte a paznicilor, rostogolirea pietrei, mormantul cel gol, minunea cea mare a giulgiului care nu fusese dezlegat, ci era inca imbibat de mir si de aloe, aratandu-se insa golit de trupul pe care-L infasurase; dar, mai cu seama, a auzit Maica Domnului vestea dumnezeiestii bucurii pe care ingerul i-a adus-o. Iar dupa auzirea vestirii celei bune, ele au plecat, iar Maria Magdalena, ca si cum nu ar fi ascultat cele graite de inger (care, de altfel, nici nu glasuise pentru ea), nu ia seama decat la mormantul cel gol, nu si la giulgiu: si alearga sa-i caute pe Simon-Petru si pe celalalt ucenic, precum spune Ioan [20,2].

Dar Fecioara Maica a lui Dumnezeu, insotita de celalalte femei, s-a intors acolo de unde venise si, precum spune Matei, “iata Iisus le-a intampinat, zicand: bucurati-va!” [28, 9]. Vedeti, asadar, ca mult inaintea Mariei Magdalena, Maica lui Dumnezeu L-a vazut pe Acela Care pentru a noastra mantuire a patimit si S-a ingropat si a inviat cu trupul. Caci spune Evanghelistul: “iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat” [Matei 28, 9]. Asa precum, aflandu-se in tovarasia Mariei Magdalena, Maica Domnului a fost singura care a auzit vestea cea buna a Invierii si a inteles puterea acelor cuvinte, tot astfel, aflandu-se in tovarasia acelor femei, ea a iesit in intampinarea Fiului si Dumnezeului ei, ea cea dintai dintre toate L-a vazut si L-a recunoscut pe Cel Inviat si, cazand la picioarele Lui, le-a imbratisat, devenind Apostol pe langa Apostolii Sai. Iar faptul ca Maria Magdalenanu era impreuna cu Maica Domnului cand aceasta s-a intors de la mormant si cand Domnul i S-a aratat si a grait cu ea, il aflam de la Ioan, care spune: “Deci ea a alergat si a venit la Simon-Petru si la celalalt ucenic, pe carel iubea Iisus, si le-a zis: <<Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus>>” [Ioan 20, 2]. Dar daca L-a vazut, daca L-a atins cu mainile ei, daca L-a intalnit si L-a ascultat, cum a putut spune cuvinte ca acestea: “L-au luat” si “nu stim unde”? Insa, dupa ce Petru si Ioan au alergat la mormant, dupa ce si ei au vazut giulgiul si dupa ce s-au intors de acolo, “Maria statea afara langa mormant plangand” [Ioan 20, 11].

Vedeti, dara, ca nu numai ca ea [Maria Magadalena] nu-L vazuse inca, dar nici macar n-avusese parte de coplesitoarea bucurie de a-L auzi. Iar cand ingerii care erau de fata au intrebat-o: “Femeie, de ce plangi?” [Ioan 20, 15], ea nu le vorbeste, in raspunsul ei, decat despre Cel mort. Si cand, intorcandu-se ea, L-a vazut pe Iisus, tot n-a inteles, ci fiind intrebata de El: “De ce plangi?”, ea a raspuns in cuvinte asemanatoare, pana cand Domnul, chemand-o cu numele ei, a aratat ca este viu. Atunci, cazand si ea inaintea Lui si cautand sa-I imbratiseze picioarele, L-a auzit spunandu-i: “Nu te atinge de Mine!” [Ioan 20, 17]; iar prin acest cuvant aflam ca, atunci cand, pentru intaia oara, s-a aratat Maicii Sale si femeilor care o insoteau, El i-a ingaduit doar ei sa se atinga de picioarele Lui, chiar daca Matei face ca aceasta atingere sa fie impartasita si de celalalte femei, nevoind Evanghelistul, din pricina pe care am pomenit-o la inceput, sa vorbeasca deslusit despre rolul pe care Maica Domnului l-a avut in acele imprejurari.

Caci, dupa ce Maria cea pururea Fecioara a venit cea dintai la mormant si ea cea dintai a primit vestea Invierii Lui, multe au fost cele care au venit si au vazut piatra rostogolita, i-au auzit pe ingeri si, intorcandu-se dupa ce privisera si ascultasera, s-au despartit. Iar unele, precum spune Marcu, “au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau” [Marcu 16, 8]. Celalalte, care o urmareau pe Maica Domnului, au avut parte sa-L vada si sa-L asculte pe Domnul. Maria Magdalena, insa, s-a dus la Petru si la Ioan, cu care iarasi s-a intors singura la mormant; odata plecati acestia, ea a ramas si s-a invrednicit la randu-i de vederea Invatatorului, fiind apoi trimisa catre Apostoli si, ducandu-se la ei, le-a vestit tuturor, precum arata Ioan, ca “a vazut pe Domnul si acestea i-a spus ei” [20, 18]. Asadar, dupa spusa lui Marcu, aceasta intalnire s-a petrecut dimineata devreme, deci cand se luminase de ziua pe deplin, zorile fiind trecute; dar tot Marcu sustine cu tarie ca Invierea Domnului si intaia Sa aratare nu s-au petrecut atunci.

De asemenea, am cercetat cele privitore la Mironosite si la felul in care cele patru Evanghelii se potrivesc intreolalta. Dar ucenicii, auzind in ziua acea a Invierii, de la mironosite, de la Petru, de la Luca si Cleopa, ca Domnul traieste si ca a fost vazut de catre ei, nu le-au dat crezare; din aceasta pricina au fost certati de catre El mai tarziu, cand S-a aratat lor si erau adunati toti la un loc. Dupa ce El S-a infatisat viu fata de multi si de multe ori, nu numai ca au crezut cu totii in invierea Sa, dar au si vestit-o pretutindeni, caci “in tot pamantul a iesit vestirea lor, si la marginile lumii cuvintele lor” [Psalmi 18, 4] si “Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul, prin semnele care urmau” [Marcu 16, 20]. Se vede ca minunile erau neaparat de trebuinta, pana ce Cuvantul a fost vestit in intreaga lume. Caci, totusi, este nevoie si de semne, si de minuni pentru a intari adevarul vestirii, dar este nevoie [numai] de semne, nu si de minuni, pentru ai ajuta pe cei ce au primit Cuvantul, daca l-au crezut ei cu tarie. Si cine oare sunt acestia? Cei care-si arata credinta prin fapte. Caci sta scris: “… arata-mi credinta ta dupa fapte si eu iti voi iti voi arata, din faptele mele, credinta mea” [Iacov 2, 18] si “Cine este, intre voi, intelept si priceput? Sa arate, din buna-i purtare, faptele lui …” [Iacov 3, 13]. Caci cine va putea crede ca nutreste ganduri mari, inalte, dumnezeiesti si, precum se spune, ceresti (precum sunt gandurile evlaviei), daca savarseste fapte rele si este tintuit de pamant si de cele pamantesti?

Nu este, deci, de nici un folos, fratilor, daca spune careva ca are credinta in Dumnezeu, dar nu are si faptele potrivite credintei sale. Caci spre ce folos le-au fost fecioarelor nebune candelele lor fara de untdelemn, adica [fara de] faptele dragostei si ale milosteniei? [vezi Matei 25, 1-13] Ce folos a avut acel om bogat care se cocea in focul cel nestins din pricina ca fusese nemilos cu Lazar, atunci cand l-a chemat pe parintele sau Avraam? [vezi Luca 16, 19-31] Iar celui ce nu a dobandit, prin faptele sale bune, un vesmant potrivit cu nunta cea dumnezeiasca si cu acea camara a neputrezirii, la ce i-a folosit ca va fi raspuns chemarii la nuntire? [vezi Matei 22, 12] Caci el a fost chemat si s-a dus avand credinta intreaga, si a fost chemat dimpreuna cu acei oaspeti sfinti, dar a fost alungat si facut de rusine, ca unul ce era invesmantat in josnicia obiceiurilor si faptelor sale, si fiind fara de mila legat de maini si de picioare, a fost aruncat in gheena focului, unde este plangerea si scrasnirea dintilor.

De care fie sa nu se faca partas nimeni dintre cei chemati de catre Hristos, ci cu totii sa arate prin credinta lor o viata potrivita acestei credinte, si sa intre in camara de nunta a bucuriei cele fara de sfarsit, petrecand in vecii vecilor dimpreuna cu sfintii, in lacasurile preafericitilor.

Amin!

____________________

[1] Omilie extrasă din cartea Sfântul Grigorie Palama – Omilii, vol. I, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2004, pp. 277-289

foto> http://www.icoane.crestinism.net

 

Etichete: , , , ,

2 responses to “Maica Domnului a fost prima care L-a vazut inviat pe Iisus (Omilie a Sfantului Grigorie Palama)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: