RSS

Arhivele lunare: martie 2008

ASCOR Craiova: Festivalul de conferinte duhovnicesti “Zilele Ortodoxiei”, editia a IX-a, Primavara 31 martie – 06 aprilie 2008

Festivalul de conferinte duhovnicesti Zilele Ortodoxiei 2008 ASCOR Craiova

ASCOR Craiova

Festivalul de conferinte duhovnicesti de primavara din Postul Pastelui

Z i l e l e O r t o d o x i e i

editia a IX-a

31 martie – 06 aprilie 2008

 

Luni 31 martie

MAICA SILUANA VLAD

“Ce si de ce ma doare?”

Casa Studentilor ora 18.00

 

Marti 1 aprilie

PREOT VASILE GAVRILA

“Postul intre moarte si inviere”

Casa Studentilor ora 18.00

 

Miercuri 2 aprilie

FILM DOCUMENTAR “ISTORIA ORTODOXIEI”

2006 – film realizat de greci

Casa Studentilor ora 18.00

 

Joi 3 aprilie

CONSTANTIN CIOMAZGA

“Ce am eu cu Dumnezeu”

Casa Studentilor ora 18.00

 

Vineri – Duminica 4-6 aprilie

PELERINAJ LA MANASTIREA SLANIC – PRAHOVA

Inscrierile se fac la sediul ASCOR Craiova *(Strada Matei Basarab, nr 17 bis, langa Catedrala Mitropolitana in Caminul Renasterea)sau dupa conferinte, pelerinajul fiind destinat studentilor. Contact: 0743 126 621

 

parteneri media: Radio Logos

partener: Casa de Cultura Studenteasca Craiova

 

Dati click pe imagine pentru a procura afisul
mai multe detalii pe
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Cardinalii si evolutionismul

adam creation iconic

Cardinalii si evolutionismul

Robert LAZU

Dupa aparitia, in 1991, a lucrarii Darwin on Trial (Inter-Varsity Press), semnata de profesorul Phillip E. Johnson de la Universitatea Berkeley, intreaga dezbatere referitoare la evolutionism a cunoscut o turnura neasteptata. Atragand de partea sa nume importante din lumea stiintifica precum biochimistul Michael Behe sau matematicianul si filosoful William A. Dembski, profesorul Johnson a reusit sa demonteze, sistematic, toate presupozitiile doctrinei (neo)darwiniste, provocand dispute de anvergura la cele mai inalte niveluri ale lumii intelectuale americane. Sustinand ca intreaga gandire a lui Charles Darwin si a succesorilor sai este infuzata de elemente ale unei filosofii naturaliste ostile teologiei crestine, toti cei care s-au solidarizat cu profesorul Johnson au inaugurat o miscare intelectuala cunoscuta azi sub denumirea de „intelligent design”.

Teologie in The New York Times

Dintr-un asemenea context nu puteau lipsi vocile ganditorilor catolici. Prima contributie majora a fost oferita atunci cand Cardinalul Christoph Schönborn a publicat, in numarul din 7 iulie 2005 al ziarului The New York Times, un articol intitulat „Finding Design in Nature”[1]. Eseul Eminentei Sale a avut un efect exploziv, corespunzator dorintei marturisite a autorului de „a-i trezi pe catolici din somnul lor dogmatic cu privire la pozitivism, in general, si la evolutionism, in special”[2]. Daca pentru anumiti catolici doctrina darwinista parea a nu avea nimic contradictoriu fata de credinta crestina, Schönborn a demonstrat ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.

In prima parte a eseului sau, Cardinalul a discutat acele afirmatii ale ultimilor doi pontifi – Ioan Paul al II-lea si Benedict al XVI-lea – ce par a justifica o atitudine favorabila darwinismului. Astfel, intr-o scrisoare din 1996, Papa Ioan Paul al II-lea afirma despre conceptul de evolutie ca ar fi „mai mult decat o simpla ipoteza”. Preluand aceasta calificare, media a transmis-o pana la saturatie, creand falsa impresie a unei armonii intre invatatura Bisericii Catolice si darwinism. Largind lista citatelor extrase din magisteriul pontifului polonez, Schönborn a prezentat texte, mult mai putin cunoscute, care dovedesc contrariul. De exemplu, intr-o audienta din 1985, papa arata ca finalitatea interna prezenta in fiintele vii ne obliga sa admitem existenta unei Inteligente supreme, creatoare. Respingand orice interpretare bazata pe notiuni precum aceea de „sansa”, Ioan Paul al II-lea afirma ca perspectivele agnostice si atee indica „o abdicare de la inteligenta umana”.

Referindu-se la doctrina despre cunoastere sustinuta de Catehismul Bisericii Catolice in stransa legatura cu invatatura Sfantului Apostol Paul din Epistola catre Romani (cap. 1, vs. 19–20), Schönborn abordeaza un document al Comisiei Teologice Internationale (organism subordonat Congregatiei pentru Doctrina Credintei), „Comuniune si slujire. Persoanele umane create dupa chipul lui Dumnezeu”, elaborat si discutat in perioada anilor 2000–2002 si publicat in 2004[3]. Impotriva celor care doreau sa-l prezinte pe Papa Benedict al XVI-lea drept un ganditor pe deplin impacat cu evolutionismul, prelatul vienez prezinta fragmente ce exclud aceasta posibilitate. Astfel, in documentul susmentionat, se afirma ca acel text al Papei Ioan Paul al II-lea din 1996 „nu poate fi citit precum o confirmare in alb a tuturor teoriilor evolutiei, incluzandu- le pe acelea de provenienta neo-darwinista care neaga in mod explicit rolul cauzal al providentei divine in dezvoltarea vietii in univers”. Apoi se mentioneaza raspicat ca: „Un proces evolutiv necalauzit – adica unul care ar cadea in afara granitelor divinei providente – pur si simplu nu poate exista”. In aceeasi ordine de idei, critice la adresa evolutionismului, Benedict al XVI-lea sublinia cu prilejul liturghiei pontificale inaugurale din 24 aprilie 2005 urmatoarele: „Noi nu suntem produsul intamplator si lipsit de sens al evolutiei. Fiecare dintre noi este rezultatul unui gand al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este dorit, fiecare dintre noi este iubit, fiecare dintre noi este necesar”.

La capatul unei asemenea liste de citate extrase din invataturile pontificale, Cardinalul Christoph Schönborn incheie in jerba, invocand necesitatea de a proteja ratiunea umana impotriva curentelor neo-darwiniste care obtureaza, in contextul stiintelor moderne, orice referinta la scopul si designul unei lumi ce da seama de existenta unui Creator.

Creation Ikon

„Designeri” catolici?

Din multitudinea autorilor care au reactionat, negativ, fata de textul Cardinalului, s-a distins Stephen M. Barr, un fizician al Institutului Bartol de la Universitatea Delaware specializat in studiul particulelor elementare. Intr-un articol polemic publicat in octombrie 2005 in revista First Things, el incepe prin a afirma, halucinant, ca teologia catolica nu a avut nici o data vreun conflict cu evolutionismul. Dincolo de alte asemenea propozitii, care nu fac nimic altceva decat sa glazureze evolutionismul cu o pojghita subtire de elemente religioase, Barr se distinge prin opacitatea sa fata de perspectiva filosofica ce intemeiaza analizele lui Schönborn. Atent la acest aspect, Eminenta Sa a revenit cu un raspuns[4] care dezvaluie substratul, deopotriva epistemologic si ideologic, specific mecanicismului ilustrat de darwinism.

In primul rand, merita retinuta ideea Cardinalului Schönborn conform careia evolutionismul si apologetii sai – asemenea lui Stephen Barr – exclud perspectiva filosofica (mai exact: metafizica) de abordare. Marginalizand pana la eliminare virtutile cognitive ale filosofiei aristotelico-thomiste, majoritatea oamenilor de stiinta de azi se situeaza pe pozitiile unei epistemologii empiriste, inspirate de celebrul „mit baconian al stiintei” denuntat de Karl R. Popper si Giovanni Reale. In consecinta, dupa cum a demonstrat Étienne Gilson intruna din ultimele sale lucrari, D’Aristote à Darwin et retour (Paris: Vrin, 1971), intreaga stiinta moderna a eliminat doua din cele patru cauze aristotelice: formala si finala.

Traind sub imperiul unei epistemologii saracite si falsificate prin reductionismul mecanicist, putini din cei care profeseaza cu convingere validitatea cunoasterii stiintifice par dispusi sa admita incapacitatea acesteia de a accede la ratiunile ultime (sau prime) ale existentei. Vorbind despre natura ca despre o realitate ce reprezinta mediul de intalnire a doua intelecte, divin si uman, Cardinalul Schönborn ne reaminteste valoarea perena a gandirii Sfantului Thoma – reper crucial al oricarui cautator al Adevarului metafizic.

Deconspirand maniera in care gandirea moderna a aruncat cunoasterea metafizica in lada cu vechituri exotice, episcopul vienez redeschide dosarul conflictului dintre teologia crestina clasica si stiinta ce incearca sa substituie speranta Invierii cu ingineria genetica. Fara sa generalizeze, Schönborn sugereaza, totusi, ca o mare parte a stiintificilor de azi – unii dintre ei catolici – se afla in situatia de a exclude valoarea superioara furnizata de lumina naturala a intelectului, in favoarea unei gandiri strict mecaniciste si empiriste.

Cardinalul Avery Dulles S.J. si inceputul lucrurilor

Indicand o posibila schimbare majora de atitudine survenita in mediul catolic, pozitia Cardinalului Schönborn a fost sustinuta, in cursul anului 2007, de un alt purtator al purpurei: Eminenta Sa, Avery Dulles S.J., profesor emerit al Universitatii iezuite Fordham din New York. Intr-un eseu publicat, de asemenea, in First Things (octombrie 2007)[5], Dulles reia intreaga dezbatere prezentand, mai intai, ideile colegului sau vienez. Aratandu-se in acord cu perspectiva filosofica a dezbaterii, Dulles trece in revista, cu acuratete, punctele de vedere majore asupra raportului dintre teologia crestina si darwinism: combinatia teism/darwinism argumentata de autori precum Kenneth R. Miller si Stephen M. Barr, ipoteza „principiului antropic” dezvoltat de Francis S. Collins, miscarea cunoscuta sub titulatura de „Intelligent Design”, reprezentata de autori precum Phillip. E. Johnson, Michael Behe si William A. Dembski, si, in fine, perspectiva lui Étienne Gilson. Recunoscand ca propria sa viziune este apropiata de aceea thomista, Cardinalul Dulles S.J. recunoaste legitimitatea tuturor pozitiilor care incearca sa gaseasca punti intre stiinta si teologie, atragand totodata atentia asupra unui aspect esential: Providenta divina. Subliniind, impreuna cu Phillip E. Johnson, pericolul deismului (pe care-l descrie, succint, ca fiind acea teorie conform careia „Dumnezeu a creat universul, apoi a incetat sa mai exercite vreo influenta asupra acestuia”), Eminenta Sa se distanteaza de toti acei crestini darwinisti care „conced prea mult colegilor lor atei”, mergand pana la a sustine un proces evolutiv in care Dumnezeu nu-si mai afla locul. De asemenea, referindu-se implicit la teologii care se fac avocatii scientismului, se pronunta critic, aratand ca „teologii insisi trebuie sa se intrebe daca este acceptabil ca Dumnezeu sa fie exclus din propria sa creatie”.

Nimic nu-i intamplator

Ca o prima sinteza a tuturor acestor luari de pozitie consistente putem recepta volumul Cardinalului Schönborn aparut in 2007: Chance or Purpose? Creation, Evolution and a Rational Faith (San Francisco: Igantius Press; editia originala: Ziel oder Zufall? Schöpfung und Evolution aus der Sicht vernünftigen Glaubens, Freiburg im Breisgau: Verlag Herder GmBH)[6]. Volumul contine catehezele sale sustinute in perioada 2005–2006, cateheze dedicate, toate, temei creatiei lumii[7].

De-a lungul celor noua capitole ale cartii, autorul ofera cititorilor argumente care ilustreaza caracterul rational al credintei in existenta unui Dumnezeu atotputernic, creator „al cerului si pamantului”. De asemenea, un alt punct recurent, de mare importanta in arhitectura ideatica a cartii, este doctrina cruciala si deosebit de subtila despre asanumita creatio continua. Inainte insa de a porni pe drumul unor reflectii dificile si, in fond, greu – daca nu chiar imposibil – de urmat de catre ganditorii al caror crez e ateismul, Cardinalul Schönborn subliniaza faptul ca primele versete ale textului sacru al Genezei („La inceput Dumnezeu a creat cerul si pamantul”) reprezinta „temelia pe care se bazeaza tot ceea ce cred crestinii” (p. 17). Mai mult, aceasta credinta cu implicatii cosmologice este strans legata de insesi fundamentele eticii, motiv pentru care cateheza despre creatie a jucat inca din primele veacuri ale crestinismului un rol esential. In ciuda tonului, prudent, aratat fata de adeptii variantelor agnostice sau atee ale darwinismului, Schönborn nu evita sa afirme un lucru evidentiat si de Cardinalul Dulles S.J.: „Dumnezeu nu numai ca a creat la un moment dat totul, dar el sustine aceasta creatie si o calauzeste catre un anumit scop” (p. 18).

In fata ofensivei anti-darwiniste dezvoltata de unul din cei mai importanti ierarhi catolici contemporani, este firesc ca cititorul sa se intrebe, la un moment dat, de ce e nevoie de toate acestea? De ce ar dedica un teolog specializat in patristica, Cardinal al Sfintei Biserici Romane, atatea eseuri, cateheze, conferinte unei doctrine ce nu ataca direct credinta crestina? Raspunsul ni-l ofera descrierea darwinismului propusa de Cardinal: „Cand in 1859 Darwin si-a publicat faimoasa si influenta lucrare Originea speciilor, mesajul sau de baza era acela ca a descoperit un mecanism ce explica intr-o maniera autonoma dezvoltarea plantelor si animalelor, fara a mai fi necesara existenta unui Creator” (pp. 25–26). Intr-o incercare de a deconspira premisele epistemologice ale darwinismului, Schönborn expune mai intai una dintre doctrinele teologice des invocate de criticii acestuia, anume deismul. Pe scurt, este vorba despre postularea unui Dumnezeu creator, dublata, insa, de respingerea Providentei divine care sustine, perpetuu, in existenta tot ceea ce exista. Pentru a-si explica interventia, ierarhul vienez citeaza opiniile unor savanti precum Will Provine, Peter Atkins sau Richard Dawkins, care resping orice posibila referinta la cosmologia crestina. Ceea ce ii infurie pe toti acestia in luarea de pozitie a lui Schönborn si a ganditorilor crestini care descifreaza in filigranul creatiei existenta unui Dumnezeu Creator, este negarea caracterului stiintific al opiniilor lor. In Chance or Purpose? Schönborn nu se sfieste sa declare ca orice negatie a existentei divinitatii venita din partea unui savant pozitivist „nu este stiinta, ci ideologie” (p. 28). Acuzandu-si, la randul lor, adversarii de nestiintificitate, neodarwinistii lupta din rasputeri sa apere o paradigma care, deocamdata, inca le protejeaza locurile caldute din universitatile si centrele de cercetare din lumea de limba engleza.

Invocand mereu – impotriva oricarei tentatii fideiste – capacitatea ratiunii de a-l cunoaste, din lucrurile si fiintele lumii create, pe Creator, Schönborn sistematizeaza cele patru idei desfasurate in catehezele sale (pp. 38–39): 1) existenta unui Dumnezeu atotputernic, liber si suveran care a creat din nimic (ex nihilo) tot ceea ce exista; 2) varietatea creaturilor; 3) creatia este continuu sustinuta de Dumnezeu; 4) creatia este ghidata de Providenta divina. Metoda utilizata de Cardinal e aceea a investigatiei filosofice bazate pe virtutile cognitive ale ratiunii, sustinand prin aceasta dreptul oricarei persoane de a supune judecatii cercetarile „stiintifice” ale celor care pretind ca au dezlegat misterele vietii. Un savant crestin pe care Schönborn ni-l propune drept model spre finalul lucrarii sale este controversatul paleontolog iezuit Theilard de Chardin. Acest „mistic al evolutiei”, apologet al „punctului omega” – Mantuitorul Isus Cristos –, spre care ar fi orientat intreg procesul evolutiv, si-a dedicat intreaga opera edificarii unei sinteze a stiintei si teologiei. Pornind de la ipotezele lui de Chardin, Schönborn propune, la randul sau, un raport echilibrat intre stiinta si religie, domenii ale cunoasterii care sunt distincte fara a fi separate. Idealul scontat de autor este acela al unei situatii in care stiinta ar recunoaste necesitatea orizontului larg, metafizic, al credintei (p. 143).

O dezbatere neincheiata: stiinta si/sau credinta?

Desi se sprijina pe doctrina thomista de inspiratie aristotelica, autorul lasa, totusi, in umbra subiecte care ar merita o discutie amanuntita. De exemplu, ideea de fond prin a carei negare si-a construit Darwin intreg sistemul: imutabilitatea speciilor[8]. Daca vom citi manualele de filosofie thomista utilizate la inceputul secolului XX, unul din contraargumentele utilizate impotriva evolutionismului era acela al imutabilitatii oricarei specii, rezultata, conform doctrinei aristoteliciene clasice, din conjugarea „materiei” si a „formei”. Tinand cont de ireductibilitatea „formei” si de faptul ca aceasta nu poate cunoaste nici o variatie, nici o transformare, ipoteza unei posibile evolutii la nivelul exterior, material, al oricarei creaturi e inadmisibila. In aceasta perspectiva, afirmatia lui Stephen M. Barr – dupa care, desi sufletul este, intr-adevar, „forma” incoruptibila a trupului uman, acesta din urma ar fi putut evolua trecand prin toate stadiile intermediare intre maimuta si om – pare mai mult decat hazardata. De fapt, daca ne gandim la implicatiile ei, ipoteza lui Barr este mai mult decat stranie: cine si-ar putea imagina o maimuta cu suflet omenesc? Evitarea unor asemenea discutii sugereaza, poate, ezitarile Cardinalului de a se pronunta, din nou, in maniera in care facut-o in articolul din First Things prezentat mai sus. Surprins de violenta unora dintre reactii, si-a moderat tonul si a evitat reafirmarea categorica a metafizicii clasice, sistematizata de Sfantul Thoma d’Aquino si recomandata de Papa Leon al XIII-lea prin enciclica Aeterni Patris (1879).

Implicatiile propunerii urmatoare merita, si ele, o dezbatere consistenta: „Calea corecta ce trebuie urmata nu e aceea care consista in a alege fie povestea darwinista, fie povestea creationista, dupa cum le place unora sa sugereze, ci aceea a coexistentei scarii lui Darwin si a scarii lui Iacob” (p. 169). Sugestia Eminentei Sale e similara celei a Cardinalului Avery Dulles S.J., care, de asemenea, militeaza pentru armonia dintre stiinta si credinta sau, cel putin, pentru pacificarea raporturilor dintre ele. Intrebarea este daca o asemenea armonie e posibila de vreme ce autori importanti, precum Paul Hazard, Ioan Petru Culianu sau Jean Borella, probeaza faptul ca stiinta moderna, puternic impulsionata de ideologia iluminista, s-a edificat impotriva credintei si traditiei crestine. Analiza diacronica a Papei Benedict al XVI-lea din enciclica Spe salvi – unde se evidentiaza faptul ca tot cursul gandirii inspirate de autori precum Francis Bacon a generat o noua corelatie intre practica si stiinta, care a pornit tocmai de la negarea perspectivei clasice crestine asupra raportului dintre om si natura –, repune in discutie posibilitatea unui dialog autentic intre teologie si stiinta[9].

[1] Textul Cardinalului Christoph Schönborn poate fi citit, online, la adresa: Link

[2] Cf. articolul „The Design of Science”, publicat de revista catolica First Things: Link

[3] Link

[4] Articolul este cel mentionat deja la nota 2.

[5] Link

[6] Ii multumesc pe aceasta cale lui Andrei Codrescu, fara de a carui generozitate nu as fi putut citi prea curand volumul Cardinalului Schönborn.

[7] Versiunea in limba germana a cateheze lor poate fi citita la adresa: Link

[8] Schönborn citeaza fragmentul din On the Ori gin of Species by Means of Natural Selection, or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life, 1859, p. 20, unde Darwin afirma explicit: „I am fully convinced that species are not immutable”.

[9] Editia romaneasca: Scrisoarea enciclica Spe salvi a suveranului nostru pontif Benedict al XVI-lea catre episcopi, preoti si diaconi, catre persoanele consacrate si catre toti credinciosii despre speranta crestina, traducere de Pr. Mihai Patrascu, Iasi: Presa Buna, 2007, p. 22.

 

sursa> http://www.ideiindialog.ro/index.php?categorie=13&stire=112

 

 
Un comentariu

Scris de pe martie 24, 2008 în articole, citadela, Dialoguri, religie, teologie

 

Etichete: , , , ,

File de Pateric – Despre Incercarea Sfintilor

Sinai Crucifixion

File de Pateric

Despre Incercarea Sfintilor

 

Un frate l-a intrebat pe unul dintre parinti:

– Cum aduce diavolul incercarea asupra sfintilor?

– Era unul din parinti, pe nume Nicon, care locuia in muntele Sinai*. Si iata ca a intrat unul in cortul unui faranit**, si, gasind-o pe fiica lui singura, s-a culcat cu ea, apoi i-a zis: spune “sihastrul, avva*** Nicon, mi-a facut asa”.

Cand a venit tatal ei si a aflat, a luat sabia, mergand asupra batranului. Cand a batut, batranul i-a deschis, dar cand a intins sabia sa-l ucida, i s-a uscat mana. Atunci faranitul s-a dus si le-a zis preotilor, care au trimis dupa el. Batranul s-a dus; dupa ce l-au batut mult, au vrut sa-l alunge. El insa i-a rugat: lasati-ma aici, pentru Dumnezeu, sa ma pocaiesc. Si l-au despartit de biserica pentru trei ani, poruncind ca nimeni sa nu vina la el. Vreme de trei ani, in fiecare Duminica venea la biserica sa se pocaiasca, si se ruga de toti: rugati-va pentru mine. Mai tarziu, s-a indracit cel care facuse pacatul, si adusese ispita asupra sihastrului. El a adeverit la biserica: eu am facut pacatul si am spus sa fie parat robul lui Dumnezeu.

Atunci s-a dus tot poporul sa se pocaiasca fata de batran, zicand:

– Iarta-ne, parinte, si ramai cu noi.

De iertat, fie-va iertat, de ramas, nu mai raman aici cu voi, fiindca nu s-a gasit nici unul cu discernamant caruia sa-i fie mila de mine.

Si asa s-a dus de acolo. Iar batranul a spus: vezi cum aduce diavolul incercarile asupra sfintilor?

 

*Munte aflat intre Egipt si Israel, in Peninsula cu acelasi nume; are o clima de desert, la poalele muntelui se afla Manastirea ortodoxa Sfanta Ecaterina din sec. V

** locuitor al pustiului Faran de langa Sinai

*** abbas =parinte

[Fragment extras din Patericul sau apoftegmele parintilor nostri din pustia Egiptului, Editura Invierea a Arhiepiscopiei Timisoarei,Timisoara, 2002, p.192]

foto> http://campus.belmont.edu/honors/SinaiIcons/SinaiIcons.html

 
 

Etichete: , , ,

NO COMMENT

NO COMMENT

Congratulations to the readers of ‘Cotidianul’ Re Brancusi votes.

by blogadmin

Votes for Brancusi in our Top 500 Artists of the 20th Century list moved him from 30th place to the top spot with 42,000 plus votes, compared to Picasso at No.2 with 15,000 plus votes, following a leading Romanian newspaper story about the site, encouraging readers to vote for the Romanian master Brancusi.

Congratulations to our Romanian voters and to Cotidianul, but following a number of protests from artists on the site who feel that this has distorted the list as an accurate reflection of their favourites, we have moved Brancusi back to the 20th spot to create a more balanced and fairer listing.

sursa> http://www.saatchi-gallery.co.uk/blogon/drupal/?q=node/26069

 
Un comentariu

Scris de pe martie 22, 2008 în Fara categorie

 

Etichete: , , , ,

VOTATI-L PE BRANCUSI

Brancusi

VOTATI-L PE BRANCUSI

 

O stire preluata dupa site-ul colegului Laurentiu Dumitru

Site-ul celebrului muzeu de arta contemporana Saatchi Gallery din Marea Britanie realizeaza un top al primilor 500 de artisti ai secolului 20, bazat pe voturile internautilor. Romania este reprezentata de Constantin Brancusi (aflat acum pe pozitia 6 – cand eu l-am votat).

VOTATI-L PE BRANCUSI la linkul de mai jos!

http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/

sursa

Dupa marele eveniment al camapaniei TVR 1 pentru a afla care e cel mai mare roman, unde a iesit castigator Sfantul Stefan cel Mare si Sfant, acum romanii au sansa sa-l voteze pe Constantin Brancusi, care poate iesi pe locul 1 in topul primilor 500 de artisti ai secolului XX, topul fiind alcatuit din artisti din toate colturile lumii. Din aceasta recurg multe consecinte> promovarea spiritualitatii operelor si a persoanei lui Brancusi, promovarea Romaniei pe planul artistic international, cresterea cotatiei valorii lui Brancusi la nivel mondial, deci si a opereleor sale implicit etc.

Inainte de toate as aminti si de ‘ortodoxia’ lui Brancusi care e transpusa in operele sale, dar si in viata sa autentica; aceasta ‘ortodoxie’ poate fi promovata atat in lume dar si in Romania unde arta cunoaste un declin prin abstractizarea excesiva si prin ‘destrabalarea’ ca tema promovata excesiv in opere artistilor.

dan.camen.

Constantin Brancusi 2

Constantin Brancusi

 
 

Etichete: , , , ,

EUTANASIA. O fetita in coma, programata pentru eutanasiere, depune marturie impotriva agresorului.

pe patul de spital

EUTANASIA.

O fetita in coma, programata pentru eutanasiere,

depune marturie impotriva agresorului.

19.03.2008

Haleigh Poutre are acum 14 ani. Cu doi ani in urma, ea a fost batuta cu atata brutalitate de catre parintii adoptivi, incat a intrat intr-o coma din care nimeni nu se mai astepta sa-si revina. Cu toate acestea, acum este destul de sanatoasa incat sa poata depune marturie impotriva barbatului acuzat de agresiune.

Haleigh si-a petrecut ultimii doi ani in recuperare la Franciscan Hospital for Children langa Boston.

Pe data de 11 septembrie 2005, Haleigh a fost adusa la spital in stare de coma. Potrivit declaratiilor medico-legale „Haleigh avea vanatai si plagi atat vechi cat si recente, cateva urme aparente de flagelare si un hematom subdural (un cheag de sange pe creier), relevat in urma tomografiei.”

Dupa ce parintii adoptivi, Jason si Holli Strickland, au fost arestati, Holli s-a sinucis, lasand deciziile medicale la latitudinea tatalui vitreg.

poutre heleigh

Haleigh a intrat sub jurisdictia Departamentului de Sevicii Sociale din Massachusetts, care, in octombrie 2005, a cerut si a obtinut, un ordin legal pentru a deconecta fetita de la aparatele care o mentineau in viata, la doar sase zile dupa ce statul a obtinut custodia ei.

In mod ironic, Jason Strickland a fost cel care s-a luptat pentru a o mentine in viata, desi motivul pentru care a actionat asa a fost probabilitatea de a fi acuzat de crima in cazul in care fetita ar fi decedat.

Din fericire pentru Haleigh, lentoarea cu care s-a desfasurat procesul i-a salvat viata. Curtea de judecata a luat decizia finala de a o euthanasia in ianuarie 2006, dar pana atunci aceasta incepuse sa dea semne de activitate cerebrala.

Cu doar cateva zile inainte ca doctorii sa o deconecteze de la aparatele care o tineau in viata, a inceput sa respire singura si Departamentul de Servicii Sociale a stopat planurile de indepartare a tubului prin care era alimentata.

Haleigh urmeaza acum un program de reabilitare si este inscrisa la cursurile de zi din cadrul spitalului. Poate comunica folosind tastatura si computerul si poate rosti cateva cuvinte.

Ironia acestui caz este ca Jason Strickland, care este acuzat de agresiuni multiple, dar care, in cele din urma a salvat viata lui Haleigh, poate fi condamnat in urma marturiei acesteia impotriva lui, in vreme ce Departamentul de Servicii Sociale din Massachusetts, care a cerut dreptul de a o ucide dupa ce a aflat ca va avea o viata “fara nici un sens”, nu va fi trimis in judecata.

sursa> http://www.ortodoxmedia.com/stire.php?n_id=228 dupa o sursa Altermedia.ro

PS> Având un caracter anticreştin, care contravine poruncii dumnezeieşti „Să nu ucizi”, Biserica nu admite eutanasia, deoarece ea înseamnă ucidere. Cuvantul vine din greceste si inseamna „moarte frumoasa”. sursa

 

foto1> http://www.adevarul.ro/usr/imagini/2307-130761-_19175897.jpg

foto2>http://www.masslive.com/news/photos/gallery.ssf?cgi-bin/view_gallery.cgi/mass/view_gallery.ata?g_id=3157

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

Liturghia Darurilor mai inainte sfintite

Sfantul Grigorie Dialogul

 

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

I


Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăsanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.


Slujbă specifică Postului Mare


În prezent Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare putându-se săvârsi în zilele de peste săptămână (de luni până vineri) cu exceptia zilelor aliturgice, a sărbătorii Buneivestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.


Aparitia şi dezvoltarea acestei slujbe a avut loc în contextul interzicerii de către Biserică a săvârsirii Liturghiei propriu-zise în zilele de rând din Postul Mare. Această interdictie vine să exprime incompatibilitatea dintre atmosfera de tristete, de absentă a Mirelui, specifică zilelor de rând din Postul Mare şi caracterul festiv şi luminos al Sfintei Liturghii, ca sărbătoare a venirii Mirelui Hristos în mijlocul Bisericii Sale.


Ritual de împărtăsire cu Sfintele Taine


Sfânta Liturghie este centrul vieţii noastre în Hristos având ca punct culminant unirea cu Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor şi tinta spre care năzuim ci este şi ajutorul divin pe care îl primim în nevoinţa noastră duhovnicească şi care ne ajută să aspirăm către o comuniune desăvârsită în ziua cea neînserată a Împărătiei lui Dumnezeu. De aceea Biserica a rânduit un ritual de împărtăsire şi în zilele de rând din Postul Mare.


Postul ascetic şi postul total


Postul mare este o perioadă de mare nevointă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Postul ascetic reprezintă abtinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substantială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Postul total sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi asteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăsanie.


În Postul Mare, în zilele de peste săptămână, Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăsanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumusetea sa deosebită şi solemnitatea sa. Atribuită Sfântului Grigore Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.


Împărtăsania de seară


Întreaga rânduială a Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, în care cântări de mare frumusete se împletesc cu ritualuri impresionante şi rugăciuni de mare profunzime, creează ambianta necesară întâlnirii şi împărtăsirii cu Hristos după o zi de pregătire şi asteptare. Din păcate, ca o concesie făcută celor care nu pot sau nu vor să ajuneze precum şi prin analogie cu Liturghiile propriu-zise, s-a răspândit destul de mult practica slujirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite dimineata.


Dar împărtăşirea de seară la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite după o zi de ajunare descoperă adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine, în totalitatea ei, ca pregătire şi asteptare a Împărătiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovnicesti şi fizice din timpul zilei sunt luminate de asteptarea primirii Trupului şi Sângelui Domnului, toate ocupatiile obisnuite, gesturile, cuvintele, gândurile, capătă o importantă deosebită în lumina viitoarei întâlniri cu Hristos. Timpul este resimtit în mod acut ca o asteptare a lui Hristos. Ziua de ajunare încununată cu împărtăşirea de seară devine astfel o imagine a vieţii creştine ca pregătire şi asteptare a „serii acestei lumi”. Bucuria şi slava acestei Împărătii putem să o pregustăm încă de acum tocmai pentru a dori şi mai mult comuniunea harică desăvârsită cu Dumnezeu şi a putea duce la bun sfârsit „lupta cea bună” şi a deveni „biruitori asupra păcatului”.


Concluzii

Câteva concluzii se impun de la sine:


* Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este un ritual de împărtăsire alcătuit din ratiuni foarte practice şi anume pentru a face posibilă împărtăşirea credincioşilor în zilele de peste săptămână. Ca urmare, atunci când nici un credincios nu se împărtăseste slujba îsi pierde sensul transformându-se în spectacol.


* Întreaga rânduială şi logica alcătuirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite o arată ca pe o slujbă de seară, ora cea mai potrivită pentru săvârsirea ei fiind ora vecerniei.

Preot Florin BOTEZAN

 

Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite

II

Liturghia nu este un mijloc, ci un mod de viaţă care se întemeiază pe sine însuşi: aceasta pune în evidenţă caracterul său teocentric.


Sfânta Liturghie este una din cele mai mari taine pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca şi unealtă de mare preţ într-ajutorarea mântuirii noastre.De când a luat ultima cină alături de Apostolii săi, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor cuvintele şi gesturile Mântuitorului rămân la fel de actuale atunci când binecuvântând pâinea a dat-o Apostolilor săi zicând: Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu…; apoi binecuvântând paharul de vin l-a dat acelora zicând: Beţi dintru acesta toţi… adăugând:aceasta să o faceţi întru pomenirea mea.(Matei 36, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20).Astfel prin aceasta Mântuitorul împuterniceşte pe Apostoli, care la rândul lor pe episcopi şi preoţi, să săvârşească jertfa cea fără de sânge întru pomenirea Lui.


Această taină este un mod de mijlocire între Dumnezeu şi om, căci atunci când harul Sf. Duh se pogoară asupra darurilor acestea se prefac în Însuşi Hristos, ritualul întregii slujbe simbolizând întreaga viaţă lui Hristos. Cuvântul Liturghie provine de la grecescul leyon ergon şi înseamnă lucrare publică. Începutul acestui cuvânt îl găsim în V.T. şi denumea toate actele de cult ale preoţilor leviţi. Mai apoi toate slujbele creştine se numeau liturghii şi în cele din urmă acest cuvânt a căpătat o conotaţie mult mai restrânsă pe care o ştim noi astăzi.


După cum bine observăm în Liturghierul ortodox, în afară de cele două bine cunoscute Liturghii (a Sfântului Ioan şi a Sfântului Vasile) acesta mai cuprinde şi o a treia Liturghie cu un conţinut şi cu o rânduială mai deosebită, numită Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Aceasta se săvârşeşte numai în perioada Postului Mare, prin solemnitate primind o conotaţie şi un spirit deosebit în rândul credincioşilor care se împărtăşesc cu Darurile care au fost mai înainte sfinţite pentru dânşii spre a-L putea primi pe Hristos cu dragoste şi cu vrednicie în viaţa, în trupul, în sufletul şi în cugetul lor unde Hristos se va sălăşlui şi nealungat de patimi va trăi în ei şi ei întru El.

Autorul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite


În ceea ce priveşte autorul acestei Sfinte Liturghii, tradiţia şi lucrurile sunt mai puţin precise. Dintre cei cărora le-a fost atribuită această slujbă enumerăm pe: Sfântul Iacob, fratele Domnului, Sfântul Petru, Sfântul Marcu, Sfântul Vasile cel mare şi mulţi alţii. Mai mult decât atât, unele manuscrise vechi atestă ca şi înfăptuitori ai Sfintei Liturghii pe Sfântul Epifanie, episcopul Salaminei, iar altele pe Sfântul Gherman I, patriarhul Constantinopolului (sec.VIII); tradiţia siriană o pune pe seama patriarhului Sever al Antiohiei (511-518), iar unii liturgişti o atribuie Sfântului Ioan Damaschin.


Majoritatea manuscriselor din sec.XII păstrate până astăzi in liturghierele noastre, pune însă această Sfântă Liturghie pe seama Sfântului Grigore cel Mare, supranumit Dialogul, sau papa Romei (+604). Această tradiţie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune cu siguranţă că Grigore cel Mare a infiinţat întreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că acest mare Sfânt al creştinătăţii a contribuit la îmbogaţirea şi la sistmatizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.


În mai multe manuscrise vechi, Codicele Barberini din Biblioteca Vaticanului (sec.VIII-IX) şi în unele ediţii a Liturghierului grecesc numele autorului acestei Sfinte Liturghii nu apare nici în titlul, nici în otpustul ei, ea apărând ca o Liturghie anonimă, aşa cum e menţionată şi în canonul 52 al Sinodului Trulan (692). De asemenea şi în Liturghierul românesc ea apărea ca o slujbă anonimă. Suntem mai aproape de adevărul istoric dacă socotim că şi această Liturghie este rezultatul contribuţiei mai multor generaţii de clerici, monahi, credincioşi ai mai multor generaţii care au dezvoltat şi au alcătuit aceasta punându-o pe seama unuia dintre cei mai iluştri ierarhi ai creştinătăţii din epoca veche.


Sfântul Grigore cel Mare, papa Romei sau Dialogul


Ceea ce este surprinzător este faptul ca opera Sfântului Grigore cel Mare a fost în general ignorată în spaţiul cultural romanesc şi mai mult decât atât pentru omul de rând numele autorului crea o confuzie între sfinţii părinţi din Biserica răsariteană, Grigore de Nazians si Grigore de Nyssa.


După Leon cel Mare, Sfântul Grigore a fost singurul papă care a mai primit acest supranume. Astfel predecesorii îi recunosc meritele şi împlinirile pe care acest mare Sfânt le-a adus Bisericii lui Hristos într-o perioadă atât de nefastă, marcată de invaziile pagâne şi calamitaţi naturale, pentru spiritul său de organizator al Bisericii. Mai mult decât atât lasă creştinismului un tezaur cultural înmiresmat de scrierile sale de mare preţ care fac o punte extraordinară de legătură între el şi ilustrul său predecesor, Augustin de Hippona. Profesorul F. Cayre spunea atât de frumos şi expresiv că a fost, in vremea sa, un ecou îndepărtat al vocilor Sfântului Augustin şi Sfântului Leon . Cu siguranţă că pe langă această filiaţie titlul de doctor i-a fost acordat şi datorită operei sale şi importanţa acesteia cât şi datorită ortodoxiei doctrinaire, el astfel întregind galeria celor patru mari doctori ai Bisericii latine, alături de Sfântul Ambrozie al Milanului, de Sfântul Ieronim şi de Sfântul Augustin.


Papa Grigore cel Mare poate fi considerat persoana de la cumpăna celor două importante perioade istorice (antichitatea latină târzie şi evul mediu) în care s-a întâlnit tradiţia vieţii creştine şi cea mult mai îndepărtată, dar încă vie, a spiritului roman. J. Tixeront afirma despre el că este un roman, un spirit moderat, care se fereşte de excese şi nu încearcă imposibilul .


Grigore cel Mare s-a născut în anul 540 d. Hr., la Roma într-o familie de patricieni cu o veche tradiţie crestină: un strămos al său, Felix al II lea, fusese papă, iar mama sa Sylvia şi cele două surori ale tatălui, Tarsilla şi Aemiliana, fuseseră cinstite ca sfinte.


A beneficiat de o pregătire intelectuală completă, care i-a permis o ascensiune rapidă în administraţia romană. În 1572 atinsese deja gradul de praefectus Urbis, dar numai pentru doi ani. La moartea tatălui său a transformat casa părintească de pe colina Caelius în mănăstire, după care a fondat încă alte şase mănăstiri pe domeniile sale din Sicilia. În această perioadă Grigore cel Mare s-a înfruptat din învăţăturile Sfintei Scripturi si a scrierilor patristice tânjind spre dasăvârsirea propriei culturi religioase.


În anul 579 după ce este hirotonit diacon, pleacă la Constantinopol ca nunţiu al papei Pelagius al-II-lea, astfel timp de şase ani a avut o legătură neîntreruptă cu creştinismul răsăritean. Faptul că, în tot acest timp, nu s-a gandit să înveţe limba greacă a fost inţeles ca un indiciu al rupturii dintre cele două culturi, dintre cele două părţi ale creştinătăţii .Se poate considera de altfel o dovadă a unităţii imperiului, unitate asigurată de limba latină.


După întoarcerea sa la Roma, Grigore işi doreşte să intre în mănăstire, dar în anul 590 papa Pelagius moare, răpus de ciumă si Grigore, în aclamaţiile poporului este obligat să se supună alegerii de întâi stătător al Bisericii apusene deşi aceasta nu era voia sa şi astfel îl va simţii mai aproape pe maestrul său spiritual, Sfantul Augustin, care fusese ales episcop de Hippona în aceleaşi condiţii.


Activitatea sa pastorală a fost foarte intensă, el fiind nevoit să-şi păstorească credincioşii în timpul unor mari încercări: ciumă, inundaţii, foamete, să îi păzească de rătăciri: donatişti şi maniheişti, să îi fereasca din calea barbarilor: invaziile longobarzilor. Deşi a purtat povara diferitelor responsabilităţi şi-a refuzat toate titlurile, cu excepţia titlului de servus servorum Dei.


În anul Domnului 604 în slăvita zi de 12 martie, trupul său, chinuit fiind de boală şi durere, dar cu o excepţională putere de lucru, a încetat a mai fi însufleţit, iar sufletul Marelui Grigore se îndrepta spre aurorele cereşti ale nemuririi dumnezeieşti.


A sporit puterea Bisericii şi a apărat universalitatea credinţei creştine în situaţii cât se poate de concrete. ,…,Echilibrul şi mintea ordonată nu l-au înşelat nici când s-a judecat pe sine, nici când a trebuit să hotărască în situaţii mai delicate… .


Ceea ce este foarte important este faptul că acest mare sfânt al creştinătăţii a lăsat o comoară de mare preţ care nu poate fi asemuită cu nimic din lumea aceasta, si cu nici o lucrare de a sa şi nu numai; ne-a lăsat izvorul cel viu şi îndestulător al harului divin, şi anume Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care este ridicată la rangul de Liturghie euharistică de către Ioan Hrisostom şi Vasile cel Mare, atribuită fiind cel mai probabil Sfantului Grigorie cel Mare, papa Romei, numit şi Dialogul datorită faptului că traducerea în limba greacă, de către papa Yaharia, a Dialogurilor sale, i-a asigurat un mare prestigiu în lumea monahală bizantină.


Arhid. Casian Ruşeţ


Bibliografie


1. Paul Evdokimov, Ortodoxia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996
2. F. Cayre, Spirituels et mystyques des premiers temps, Paris, Librairie Artheme Fayard, 1956
3. J. Tixeront, Precis de patrologie, treiyieme edition, Paris, Libraire locoffre, 1942
4. Pierre Thomas Camelot, Enczclopedia Universalis, vol.10, p. 925, s.v. Gregoire le Grand
5. Grigore cel Mare, Dialoguri despre moarte, Editura Amarcord, Timisoara, 1998

 

sursa 1 >

http://agonia.ro/index.php/personals/222692/Liturghia%20darurilor%20mai%20%C3%AEnainte%20sfin%C5%A3ite

sursa 2 > http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=29&article_cat_id=3

foto > http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Grigore_I_cel_Mare

 

 

 

Etichete: , , , ,