Rugăciunea a VII-a
înainte de Împărtăşanie
a Sfântului Simeon
Noul Teolog.
De pe buzele-mi spurcate,
Din inima-mi pângarită,
De pe limba-mi necurată,
Din sufletu-mi plin de tină,
Ruga mi-o primeşte, Doamne,
Şi ne-nlăturându-mi mie
Nici cuvântul şi nici fapta
Îndrăzneală-mi dă, Hristoase,
Să-Ţi grăiesc ce am în cuget;
Şi Tu însuţi mă învaţă
Ce să fac şi cum să glăsui.
Am greşit mai mult ca aceea
Ce aflând unde Te afli,
Mir de preţ agonisindu-şi
A venit cu îndrăzneală
Să Te ungă pe picioare,
Hristoase, Stăpâne, Doamne,
Cum pe ea, venind la Tine
Cu dor tainic, n-ai respins-o,
Nu Te scârbi nici de mine;
Ci-mi dă sfintele-Ţi picioare
Să le ţin şi să Te mângâi
Şi cu-al meu izvor de lacrimi
Să le ung cu îndrăzneală,
Ca şi cu un mir de cinste.
Spală-mă cu-a mele lacrimi,
Curăţeşte-mă, Cuvinte;
Treci păcatul cu vederea
Şi iertare dăruieşte-mi.
Ştii a relelor mulţime
Şi cunoşti rănile mele;
Plăgile-mi le vezi pe toate.
Dar Tu ştii şi-a mea credinţă,
Râvna mea o vezi de-a pururi;
Nu-Ţi sunt Ţie ascunse Doamne
Dumnezeul meu din ceruri,
Picăturile-mi de lacrimi,
Nici din picături vreo parte.
Tot ce n-am săvârşit, încă,
Ochii Tăi văd de departe;
Iar în cartea Ta cea sfântă,
Cele încă nefăcute
Scrise sunt de mai-nainte.
Vezi-mi, Doamne, umilinţa,
Vezi osârdia-mi cea mare
Şi păcatele-mi, pe toate,
Mi le iartă, Sfinte Doamne.
Ca din inimă curată,
Cu cugetul plin de teamă
Şi cu firea mea zdrobită
Să m-apropii de-ale Tale
Taine Sfinte, Preacurate,
Ce sfinţesc şi dau viaţă
Celui ce se-mpărtăşeşte
Cu o inimă curată.
Căci doar Tu ai zis, Stăpâne:
“Cel ce Trupul Meu mănâncă
Şi cu-al Meu sânge s-adapă,
El petrece întru Mine
Şi Eu întru el Mă aflu”.
Adevărat e cuvântul
Stăpânului vieţii mele;
Căci cel ce se împărtăşeşte
Din Dumnezeiască Cină,
Nicidecum nu mai e singur,
Ci cu Tine e, Hristoase,
Lumina cea însorită
Care luminează lumea.
Ca să nu rămân deci singur
Fără Tine-a mea Suflare
A mea Viaţă, Bucurie,
Fără-a lumii Mântuire,
De-asta am venit la Tine
Precum vezi, lacrimi multe
Şi cu inima zdrobită.
Şi Te rog să-mi dai, Stăpâne,
Izbăvire de greşale,
Să mă-mpărtăşeşc cu frică
Din Preacuratele Taine
Şi de viaţă Făcătoare.
Ca să Fii, cum ai zis, Însuţi,
Cu mine, Preaticălosul,
Şi ca nu lipsit cu totul
De-al Tău har, pe căi piezişe,
Vrăjmaşul să mă răpească
Şi să mă îndepărteze
De cuvintele-Ţi preasfinte.
Pentru-aceasta cad la Tine
Şi-Ţi strig Ţie cu căldură:
Cum pe cel pierdut primit-ai
Şi la fel pe desfrânata,
Şi pe mine, desfrânatul
Şi pierdutul, mă primeşte,
Când vin acum către Tine
Având inima zdrobită.
Ştiu, Iisuse, ştiu că altul
Precum eu, n-a greşit Ţie;
Nici n-a săvârşit atâtea
Rele, câte eu săvârşit-am.
Dar mai ştiu şi acest lucru,
Că nu mărimea greşalei,
Nici mulţimea de păcate
Întrec marea îndurare
Şi iubirea cea de oameni
A Dumnezeului nostru.
Ci, cu mila îndurării,
Cei ce se căiesc din suflet
Sunt şi curăţiţi de Tine
Şi părtaşi făcuţi Luminii
Din belşug împărtăşindu-i
Dintr-a Ta Dumnezeire.
Şi străin lucru de îngeri
Şi de mintea omenească
Tu vorbeşti cu ei adesea
Ca şi cu nişte prieteni.
Acest lucru-mi dă-ndrăzneală,
Acest lucru mă avântă;
Şi-ndrăznind în bogăţia
Bunătăţii Tale, Doamne,
Bucurându-mă cu frică,
Mă împărtăşesc cu focul:
Iarbă fiind; O, minune!
Şi mă răcoresc cu totul
Ca rugul de-odinioară
Ce ardea făr-mistuire.
Deci cu mintea şi cu gândul
Plinde de recunoştinţă,
Cu sufletul şi cu trupul
Palpitând de mulţumire,
Mâ închin, Te măresc, Doamne,
Şi slăvesc a Ta-ndurare:
Binecuvântat eşti, Doamne,
Şi acum şi în toţi vecii.
Amin!
Rugăciune extrasă din cartea “Imne, Epistole şi Capitole” ale Sfântului Simeon Noul Teolog, (Scrieri III), Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 299-302, tradusă de preotul profesor Olimp N. Căciulă fiind publicată originar în revista Glasul Bisericii 15 (1956), pp. 131-132 precum ne spune părintele Ioan I. Ică. jr
foto> http://home.it.net.au/~jgrapsas/pages/symeon.htm
foto2> http://www.byzantines.net/epiphany/cosmology.htm
Theologhia 