Schimb de scrisori privind situatia ortodocsilor din Kosovo intre Patriarhii Pavle al Serbiei si Daniel al Romaniei.
Scrisoarea Patriarhului sarb adresata PF Parinte Patriarh Daniel despre situatia din Kosovo.
Preafericitului Daniel,
Patriarhul României
Preafericirea Voastră,
Ne rugăm ca Preafericirea Voastră să aveţi o perioadă binecuvântată a Postului Mare şi o sărbătorire fericită a Sfintei Învieri a lui Hristos. Vă informăm, oficial, cu tristeţe, despre încălcarea drepturilor şi justiţiei recunoscute pe plan internaţional – i.e. a Rezoluţiei nr. 1244/995 a Consiliului de Securitate a ONU – atunci când autorităţile albaneze de tranziţie din Kosovo şi Metochia, parte inalienabilă a Republicii Serbia, au proclamat independenţa provinciei Kosovo. Acest act ilegal a fost recunoscut de diferite state din întreaga lume: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franţa, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, ş.a. Acest act unilateral şi ilegal produce consecinţe catastrofice, nu numai Serbiei şi Bisericii Ortodoxe Sârbe, ci şi păcii din Balcani şi din Europa, precum şi inviolabilităţii legii dreptului internaţional, în general. Drept pentru care, viaţa restului populaţiei sârbe, a Bisericii Ortodoxe Sârbe şi a tuturor locaşurilor din Kosovo şi Metochia, este în primejdie şi, cu siguranţă, şi înapoierea sutelor de mii de sârbi ortodocşi – a celor alungaţi din casele lor după bombardamentele din 1999 şi după izbucnirea violenţelor din 17 martie 2004, când 35 de locaşuri ortodoxe au fost demolate (în afara celor 150 de biserici şi mânăstiri demolate anterior). Vă informăm, în numele Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe şi al nostru personal, despre încălcarea atât a justiţiei divine, cât şi a celei umane şi Vă rugăm să înălţaţi rugăciuni către Dumnezeu „Care nu este la putere, ci la dreptate” (Sf. Alexandru de Neva), pentru a avea milă şi a apăra poporul Său aflat în suferinţă. În acelaşi timp, ne simţim liberi să Vă rugăm să faceţi tot ce puteţi pentru a interveni la Guvernul ţării dvs. şi la diferite forumuri internaţionale, pentru a apăra drepturile recunoscute internaţional ale Republicii Serbia şi ale Bisericii Ortodoxe Sârbe din Kosovo şi Metochia, ca parte inalienabilă a Republicii Serbia. Vă îmbrăţişăm în Domnul nostru înviat şi Vă adresăm salutarea pascală:
HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Al Preafericirii Voastre frate în Hristos,
† Pavle
Arhiepiscop de Pecs, Mitropolit de Belgrad-Karlovci şi Patriarh al Serbiei
Scrisoarea de raspuns a PF Parinte Patriarh Daniel adresata Patriarhului Serbiei.
Sanctităţii Sale Pavle,
Arhiepiscop de Pecs, Mitropolit de Belgrad-Karlovci, Patriarhul Serbiei
Sanctitatea Voastră,
Hristos a înviat!
Cu frăţească dragoste, confirmăm primirea scrisorii Sanctităţii Voastre referitor la unele aspecte dureroase din viaţa Bisericii Ortodoxe Sârbe surori şi a poporului sârb dreptcredincios.
Am luat act cu tristeţe de suferinţele prin care trec fraţii noştri ortodocşi din Kosovo şi Metochia, precum şi de distrugerea unor lăcaşuri de cult ortodoxe din aceste zone, cu o valoare spirituală şi culturală inestimabilă. În ceea ce priveşte noua situaţie politică, creată prin recunoaşterea de către unele ţări a independenţei provinciei Kosovo, aşa după cum cunoaşteţi, autorităţile din România nu au recunoscut acest nou stat, considerându-se că o astfel de decizie poate crea situaţii conflictuale în Kosovo şi în alte părţi din lume. Patriarhia Română susţine, în faţa opiniei publice şi a diferitelor foruri internaţionale, dreptul ortodocşilor sârbi din Kosovo şi Metochia de a-şi manifesta liber credinţa şi a-şi proteja sfintele lăcaşuri, considerând că astfel împlineşte o datorie sfântă faţă de fraţii şi surorile noastre din Serbia, aflaţi în grele încercări. Fiţi încredinţaţi de solidaritatea noastră faţă de Biserica Ortodoxă soră a Serbiei şi de rugăciunile noastre către Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care ne întăreşte pururi prin cuvântul Său: „întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos, Domnul Cel Înviat, şi Vă dorim multă sănătate şi ajutor de la El în toată lucrarea cea sfântă.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
sursa>
http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2008051523
http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2008051522
foto>
http://www.kosovo.net/pavle.jpg