RSS

COMUNICATUL Sinodului Mitropolitan al Olteniei privitor la infiintarea Sindicatului Preotilor „Pastorul cel Bun” din Craiova.

29 Mai

COMUNICATUL

Sinodului Mitropolitan al Olteniei

privitor la infiintarea Sindicatului Preotilor „Pastorul cel Bun” din Craiova.

Logo Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova

COMUNICAT

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, întrunit în şedinţă de lucru, miercuri 28 mai 2008, la Centrul Eparhial din Craiova, a analizat diferite aspecte ale vieţii bisericeşti din Oltenia. Printre alte puncte de pe ordinea de zi, membrii Sinodului au luat în discuţie şi iniţiativa unor clerici de înfiinţare a unui aşa-zis sindicat.

Acest demers a fost găsit de toţi membrii Sinodului Mitropolitan ca fiind în contradicţie cu Sfintele Canoane şi cu prevederile Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

În conformitate cu prevederile art. 111, al. 3 din Statutul BOR, care stipulează că „Sinodul Mitropolitan veghează ca pe cuprinsul Mitropoliei să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului”, Sinodul Mitropolitan a hotărât:

– se va înainta recurs la hotărârea judecătorească privind înfiinţarea acestui aşa-zis sindicat;
– fiecare ierarh se va întâlni cu preoţii din eparhia sa, care au aderat la această formă de manifestare străină de duhul Evangheliei, al canoanelor şi aflată în contradicţie cu prevederile Statutului BOR, chemându-i să revină în rânduială;
– se va aduce la cunoştinţa tuturor clericilor din cuprinsul Mitropoliei Olteniei că acţiunile de tip sindical depărtează de comuniunea Bisericii, tinzând să deturneze misiunea preoţească de la scopul ei.


Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei

29.05.2008


sursa>

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3718&Itemid=9

 
2 comentarii

Scris de pe Mai 29, 2008 în citadela, diverse, ecclesia, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , ,

2 responses to “COMUNICATUL Sinodului Mitropolitan al Olteniei privitor la infiintarea Sindicatului Preotilor „Pastorul cel Bun” din Craiova.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: