Despre ratiunea de A Fi …

Despre ratiunea de A Fi …

…blogger

Necesitatea unui blog de a fi cat mai personal, depasind chiar si cadrul unui jurnal banal de zi cu zi, intr-un cadru metafizic care imbratiseaza cu el chiar si pe cei pe care nu-i cunosti, dar care se reunesc intr-un spatiu virtual ce poate reda o comunicare directa, libera si sincera, a fost mereu preocuparea mea de cand am intrat pe Wp.

Aceasta blog-uiala, utila adesea, impartaseste interactiunea necesara oricarui om care doreste sa-si pastreze intr-o oarecare masura intimitatea prin faptul ca poate sta comod in scaun, in casa lui, in timp ce comunicarea lui poate avanasa spre acel metafizic ce depaseste cotidianul banal, sau chiar imbraca acest cotidian firesc si natural cu haina bucuriei impartasite.

Unii pot asemui acest lucru cu un confesoar despovarator de singuritatea sau prea-plinul acumulat in zi, eu insa il voi asemana cu acel ‘comunitas’ ce prabuseste fara mila acele structuri sociale bulversante ce ne strecoara si ultima vlaga pe care o mai avem si o pastram. Este o pliroma virtuala a oamenilor ce comunica precum stiu ei sa comunice si sa-si comunice personalul viu dintru ei.

Incercand sa avem aceste intelesuri, nu pot decat sa nadajduiesc ca ratiunea cu care cineva se angajeaza la o astfel de lucrare personala, este una centrata pe omul cu care interactioneaza, nu spre nimicuri si briz-bizuri cotidiene din care incercam deja sa iesim, pentru a transcende prin aceasta unda virtuala catre ‘capataiul’ necesitatii (scopul) angajarii noastre in lupta cea buna pe care o avem de dus fiecare din noi in aceasta viata.

…roman

Suma cumulata a tuturor trasaturilor ce ne este comuna, noua, celor de un neam, identifica intr-un straveziu aparte, identitatea noastra genetica. Ea face sa ne recunoastem drept frati si surori, depasind prin puterea recunoasterii insasi necunoscutul dintre noi, insasi ne-familiaritatea obsteasca si nefireasca ce distanteaza pasii dintre noi.

Este mai mult decat o limba ceea ce ne face sa fim un popor. Este acea legatura inseparabila ce uneste spre o impreuna-lucrare a tuturora catre idealul si constiinta comuna ce izvoraste din insasi sanul poporului. Aceasta ‘limba’ este deseori depasita sau asumata in permanenta necesitate de dialogare si lucrare dintre oameni, catre oameni.

Daca cei ce construiau Turnul Babel isi pastrau ratiunea vietuirii lor, pentru care au fost creati si adunati impreuna, lucrarea lor nu ar mai fi fost una de a incerca sa-L ajunga pe Dumnezeu in Cer prin puterea lor de a urca acolo cu ajutorul constructiei turnului, ci ar fi sfintit locul in care erau cerand mai degraba pogorarea lui Dumnezeu la ei, cei de un popor si un neam si o limba. Astfel ca identitatea lor divina sadita in ei au sters-o, inlocuind-o cu una omeneasca, caci fala cu care urmau a se fali in lume devenea noua lor identitate, omeneasca. Deveneau un popor de ei facut, nu de Dumnezeu sadit, caci identitatea divina este identitatea unui popor, acesta-i caracterul lui sacru, aceasta-i mostenirea pe care o are fiecare popor.

Pruncul ce nu cunoaste inca a vorbi limba poporului, o intelege, vadindu-i caracterul sacru. Nu poate un om sa-l invete pe altul o limba, daca cel ce primeste nu-i va recunoaste caracterul sacru, pe Dumnezeu Cel in Treime care S-a pogorat sa amestece limbile, sa le imparta si apoi sa le uneasca prin El Insusi, iarasi, la Pogorarea Duhului peste Apostoli. Lucrarea Apostolilor este deci arhetipul lucrarii pe care babilonenii aveau menirea a o savarsi. Putem numi si invers, adica impartirea limbilor in Babilon drept o prefigurare a apostoliei ucenicilor Domnului. Astfel ca Acelasi Duh imparte oamenii in popoare, ca mai apoi sa-i adune intru Imparatia Cereasca, sa le daruiasca ‘limba Cuvantului’ cea plina de sfintenie, sa-i sfinteasca si sa-i faca Luisi Poporul Sau.

… viu

In Teologie vorbim adesea de o miscare a ne-insufletitului, care nu poarta denumirea de viu, caci precum soarele se misca pe cer, asa si cel ce nu-si cunoaste Sustinatorul vietii sale se numeste mort miscator. Paradoxul teologiei este infruntat, sau mai bine zis biruit, de firescul concept de persoana. In Teologie, de asemenea, putem vorbi si de o insufletire a viului, care nu poarta numele propriu de viu, caci precum animalele se misca si nu rationalizeaza scopul fiintarii lor, asa si omul ce nu-si afla scopul vietuirii sale si identitatea sa sacra, se numeste necuvantator si irational.

Mai sunt definiti in terminologia teologica si aceia ce se impotrivesc ‘viu-lui’ vesnic, adica lor insisi, dar care tin contra la tot ceea ce inseamna Dumnezeu si posibilitate de a se indumnezei, adica impotriva Ratiunii de a exista, de a fi viu, purtand numele de ‘athei’. Lupta lor este una impotriva a orice: a lui Dumnezeu, a oamenilor, a naturii si a lor insisi, astfel ca ei sunt doar niste razvratiti si poarta, fara sa vrea, numele lui Satan, caci tot in termeni teologici ‘satan’ inseamna ‘contra’. Lupta lor se vadeste a fi o lupta de desacralizare a sfinteniei (sacrului), de profanare si instrainare a celor afierosite Domnului.

Existenta omului angajeaza, intr-o framantare continua, intreaga fiinta umana spre rationalizarea celor experiate, pentru a deveni dintru nefiinta, intru fiintare si spre a da viata. Astfel ca omul este luat din tarana, neavand existenta, i sa da suflare divina in fata spre fiintare, ca mai apoi prin adaparea de la Izvorul vietii, sa se invesniceasca si prin asta, sa adape pe toti si pe toate de viata. Ontologia umana este una dinamica, indreptata spre Dumnezeu si centrata pe persoana umana.

Persoana defineste cel mai bine relatia dintre om si Izvorul vietii, caci niciun om nu poate avea viata vesnica sau macar viata de la sine, caci nici macar un fir de par nu-l poate face sa creasca mai repede sau mai incet. Persoana este deci cea care transpune pe om ‘fata-catre-fata’ (precum se traduce acest termen) cu Dumnezeu. Partasia la viata devine partasia la Cel ce da viata, este comuniunea nemijlocita si personala intre cel ce comuniaza si Cel ce este comuniat. Viata vesnica este deci invesnicirea acestei relatii, este ‘devenirea intru persoana’ a celui ce doar fiinteaza.

…ortodox

Firescul dumnezeiesc sadit in om este acea Ortodoxie ce anima persoana umana, subiectul, dar prin Dumnezeu il leaga cu ceilalti spre comuniune. Este Taina ce lucreaza launtric atat in sanul poporului lui Dumnezeu, cat si in sanul crestinului. Cel ce lucreaza o astfel de lucrare este negresit Cel ce ii aduna si ii leaga pe oameni cu o legatura atat de intima, incat uneori ai impresia ca oamenii il poarta pe Dumnezeu, sau ca ei sunt purtati de Dumnezeu.

Daca Hristos este Capul acestui Trup tainic, cei care poarta ‘Icoana prezentei’ Lui in popor, episcopii, sunt acele ‘incheieturi’ din tot Corpul ce au menirea de a lega madularele trupului si a le comunica sangele cel de viata datator, ca Dumnezeu sa fie Totul intru toate. Ortodoxia este definita cu termenul de ‘comuniune a persoanelor’, caci Treimea este comuniune de Persoane in Unimea Fiintei, care comuniaza cu persoane.

O comunitate ortodoxa este negresit o comuniune de persoane in care Dumnezeu este in mijlocul lor si e atat de intim cu ei incat ei poarta numele Lui, slavosloviile lor sunt numele Lui, calea lor e calea numelui Lui, adevarul lor e adevarul numelui Lui si viata lor este insasi viata Lui. De aceea pentru ei a muri pentru El este totuna cu a vietui cu El vesnic, iar a vietui intru marturia Lui este totuna cu a se ancora cat mai adanc in sfintenia Lui. Ei se mai numesc si ‘sfinti’, pentru sfintenia cu care El ii preamareste si afieroseste.

Ortodoxia este insasi revelarea iubirii dumnezeiesti, dupa ce dreptatea a fost revelata, ca pe aceasta din urma sa o implineasca si sa o desavarseasca. Ortodoxia face oamenii sa iubeasca si sa fie iubiti, nu cu o iubire omeneasca… ca aceasta sa nu piara devreme, ci cu o iubire tainica si deplina si vesnica a Dumnezeului celui ce ne vrea asemenea. Aceasta Iubire implineste prin ea toata taina pentru care Dumnezeu S-a pogorat la oameni, ca acestia sa se intoarca catre El si sa-L iubeasca, Cel ce da iubire ca sa fie iubit, se daruieste pre Sine, fiindca Dumnezeu este Iubire.

dan.camen.