RSS

File de pateric: Pazirea chiliei care te pazeste…

03 Aug

File de pateric:

Pazirea chiliei care te pazeste…

Intru mahnire [akedie] foarte petrecand, m-am apropiat* odata de Sfantul Marcu si i-am zis lui: „Ce sa fac, ca ma necajesc gandurile, zicand <<nimic nu faci, du-te de aici>>?”

Raspunsu-mi-a mie Preasfantul Marcu**: „Zi-le si tu lor: <<Pazesc peretii pentru Hristos>>”.

* – Palladie

** – In Istoria Lausiaca* (EIBMBOR, Bucuresti, 1993, cap. 17), desi intalnirea de fata nu e relatata, aflam ca e vorba de Sfantul Marcu Ascetul, autorul unor capete din Filocalie.

[Fragment extras din Everghetinos, vol. I, Pricina a Patruzecea: Ca nu se cuvine cu lesnire sa se mute cineva, sau a se duce din manastirea in care a fagaduit lui Dumnezeu a se sfarsi; caci parintii nici din chilie nu se mutau cu lesnire, intru care pricina nu putin folos au aflat, cuv. 2, Editura Cartea Ortodoxa si Egumenita, Galati, 2007, p.459]

–––––––––

smerita talcuire….

Akedia este acea mahnire ce te cuprinde foarte pe la orele amiezii, cum spunea si Evagrie Ponticul.

Este o lucrare a gandurilor potrivnice, ce produce acea intristare, nu fericita intristare indreptata catre Dumnezeu, ci e cea care aduce acea mahnire a starii personale in care te gasesti. Este acea dorinta de a nu te mai complace cu starea ta de-a fi, dorind parca intr-un fel melancolic de a lucra altceva, de a iesi in lume si a petrece intru imprastiere. Este acea iesire din cotidianul de fiecare zi, este de fapt lipsa perspectivei bunatatilor viitoare fagaduite, lipsa eshatonului in planul lucrarii personale.

Supararea cea mare cu care il mahneau gandurile pe fratele Palladie, era aceea care-i spunea ca e nefolositor nimanui, ca nu face nimic stand in chilie. Nu exista insa om care sa nu lucreze nimic, caci atunci ar deveni nemiscator, adica mort; fiindca viu-ul este definit prin lucrarea persoanei, adica lucratorul e aratat prin lucrarea ce o are mereu cu el.

Aceasta acuza, cum ca ascetii pustnici, prin retragerea lor in chilie *(insingurare), nu mai sunt deloc folositori societatii, este de fapt arma akediei. Tot cu aceste cuvinte acuzatoare, ‘sociabilii’ contemporani noua, ii invinuiesc pe cei ce iubesc pacea si linistea mai mult decat orice. Cei care se inspaimanta de linistea mormantala a unei chilii pustnicesti, sunt cei care striga ca zarva este de fapt starea de linistire a lumii de azi. Viteza si cantitatea (informationala) sunt si ele ‘surorile gemene’ ale acestei zarve in care traim.

Palladie insa, dorind a lucra ceva pentru a-si impaca gandurile si a primi pace de la ele, doreste sa obtina cuvant de la sfantul sau duhovnic, zicandu-si probabil in minte ca, daca va implini acest cuvant mantuitor primit de la staretul sau, va putea birui astfel gandurile mahniciunii si se va mantui. De aceea el spune inaintea oricarui alt cuvant al sau, intrebarea: ‘ce sa fac?’.

Zavoratul nu are acuzatori trupesti, insa are cu siguranta pe cei spirituali si inteligibili *(gandurile). Lupta lui nu e impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva duhurilor. Va sa zica, gandurile ii imputau faptul ca sta in chilie si nu face nimic folositor lumii acesteia, nimic ‘memorabil’. Gandurile ii cereau asadar socoteala, folosindu-se de constiinta personala a lui Palladie.

Este o deosebire intre lucrul manual de chilie pe care si Palladie il realiza in fiecare zi, si cel care implica iesirea lui din chilie. De primul se puteau lua dracii zicand ca daca leneveste nemaifacand rucodeliile, nu se va mai putea mantui sau ca acelea nu folosesc la nimic si nimanui, dar cea de-a doua lucrare implica o actiune vizibila oamenilor lumesti *(adica nu e tainica), ci are mai mult caracter social. De aceea si gandurile apeleaza la constiinta lui personala, pentru a-l determina sa iasa din chilie si ii spun ca ‘nu face nimic’. E un drac mai mare acesta, mai viclean.

In acest context Palladie ‘se apropie’ de sfant, adica de modul lui de vietuire, caci verbul ‘a se apropia’ arata dorinta de a implini aceeasi lucrare duhovniceasca ca si cea a Sfantului Marcu. Palladie ii spune urmatoarele in ordinea aceasta> ‘ce [lucrare] sa fac’, gandurile ‘ma necajesc’ [ma hartuiesc], ele zic ca  ‘nimic’ nu fac si in consecinta imi cer sa plec ‘de aici’, din chilie. Astfel ca aceste ganduri, sau draci, constata ca Palladie e in nelucrare si ii propun sa abandoneze aceasta stare de zavorare si sa plece sa caute in lume de lucru.

Preasfantul Marcu zice urmatoarele cuvinte de o frumusete rara, ducand razboiul dialogic mai departe impotriva gandurilor tulburatoare, adica raspunzand cu aceeasi arma: „Pazesc peretii pentru Hristos”. Aceste cuvinte au doua sensuri, primul e indreptat spre Hristos, adica exact acel eshaton, acea asteptare de implinire a fagaduintelor date lui Hristos, zicand ‘pentru Hristos’. Cel de-al doilea sens este indreptat spre chilie, zicand ca de fapt nu peretii il pazesc pe pustnic, pentru care el s-ar gasi intr-o nelucrare continua, ci el, ascetul, pazeste chilia neprihanita … pentru Hristos. Astfel ca din punct de vedere ‘social’, Palladie se afla in afara peretilor, pazindu-i; nu inlauntrul lor intr-o nepasare totala fata de cele exterioare.

Va sa zica, urmand acest duhovnicesc rationament, chilia e lumea *(cosmosul), ‘restul’ sunt peretii pe care ii pazeste insusi pustnicul. Este deci o schimbarea a mintii, o innoire a ei, o metanoya, caci in aceasta lupta dialogica cu gandurile, singurul fel prin care le poti birui este de a-L vedea pe Hristos intru toate si in mijlocul a toate *(hristocentrism), dar si de a avea acea vedere duhovniceasca care vede lucrurile despuiate de toate intelesurile lumesti date de catre gandurile si preconceptiile umane si lumesti.

Astfel ca lucratorul – Palladie, sustine lumea cu ajutorul lui Hristos, pentru El si intru El. Mai degraba Hristos prin el, Palladie, sustine lumea; caci El e Cel care ii da putere sa privegheze seara si lumina ca sa-si innoiasca mintea pentru a vedea lucrurile asa cum El le vede.

Rugaciunea se presupune a fi lucrarea care  uneste pe pustnic de lume, pe care o sustine prin rugile sale catre Dumnezeu. Se poate spune ca Palladie era dedicat mereu rugaciunii, fapt pentru care nu lucra ceva ‘trupesc’. De fapt numai cu rugaciunea poti rezista, cred, intr-o chilie zavorat. Numai prin ea poti priveghea, deci sa pazesti chilia si peretii.  Astfel ca sfatul Sfantului Marcu Ascetul este un indemn la rugaciunea neincetata totodata. Acesta ar fi cel de-al treila sens (indirect) al cuvantului sau catre Palladie, de a-i constientiza faptul ca rugaciunea este puntea de legatura intre om si Dumnezeu si intre oameni intreolalta. Este un indemn la rugaciune, pentru faptul ca are indemnul spre priveghere si e centrata inspre Hristos.

Acesti pereti sunt toata averea sa, pe care o inchina lui Hristos si pe care o pazeste zi si noapte. In aceasta chilie Dumnezeu isi face locas prin robul sau ostas si monah. Cu o astfel de minte innoita, Palladie a biruit pentru totdeauna aceste ganduri, sau draci. Raspunsul dat gandurilor este de fapt cuvantul duhovnicesc care pune hotar, caci daca Palladie cu adevarat pazeste peretii chiliei, si nu chilia il pazeste pe el, atunci el e cel mai activ lucrator din lume, fiindca peretii *(lumea) sunt nemiscatori. Astfel ca gandurile nu mai au ce sa mai adauge la cuvantul dumnezeiesc dat de Sfantul Marcu ucenicului sau.

dan.camen.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: