RSS

Sancta simplicitas…

14 Sep

SANCTA SIMPLICITAS[1]

Citeam aseară, printre altele, următoarele: „… Tâlharul de pe cruce, ocupat cu tâlhăriile lui, probabil că nu-L urmase [pe Iisus], nu L-a văzut făcând minuni ca un Atotputernic, despre Care cei prezenţi se întrebau, deopotrivă entuziasmaţi şi uimiţi: <Cine este Acesta, că şi vânturile şi marea ascultă de El?> Nu. El L-a văzut [pe Iisus] Om neputincios, însângerat de bici, îngenuncheat de povară, ţintuit în piroane pe cruce, defăimat de toţi. Nimic din toate acestea nu L-ar fi arătat a fi Dumnezeu şi totuşi el I S-a adresat ca Împăratului Ceresc, cerând cu pocăinţă: <Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta>. Pentru el sunt valabile cuvintele spuse de Mântuitorul lui Petru după ce L-a mărturisit a fi Hristosul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu: <Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din Ceruri>. Aşa şi tâlharului, nu Trupul şi Sângele Celui răstignit, ci harul Duhului Sfânt, dat lui pentru pocăinţa arătată, i-au descoperit cine este Cel împreună-Pătimitor cu ei”.[2]

Aceste cuvinte mi-au adus aminte de celebrele cuvinte spuse de reformatorul protestant Jan Huss din Praga, atunci când a fost osândit la moarte de către un consiliu al catolicilor cu moartea prin ardere pe rug. Atunci o femeie de la ţară, simplă, care a auzit de această condamnare la moarte publică, a adus şi ea o legătură de lemne pentru ca focul să se înteţească mai mult. Jan Huss a înţeles ca din simplitatea ei a făcut acest lucru, ea chiar crezând ca Huss este un inamic public şi al lui Dumnzeu. Huss a exclamat atunci murmurând: „Sancta simplicitas” *(Sfânta simplitate)…

Ei bine, aceste cuvinte ale lui Huss pentru protestanţi par a fi adevărate cuvinte înţelepte. Am rămas uimit cum şi teologi ortodocşi le încuviinţează. Când am auzit prima dată aceste cuvinte ale lui Huss, pot spune că nu m-au încălzit prea mult, chiar mi-au provocat un disconfort duhovnicesc, dacă pot spune aşa. Nu puteam crede că o ‘sfântă simplitate’ are ca finalitate complicitatea la o aşa crimă, conform psalmului care spune: „De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai […]Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale” *(Psalm 49, 19 şi 22). Aşteptam însă o adevărată faptă biblică şi un adevărat om care să se fi asemănat întru totul acestor cuvinte rostite de Huss.

După cum v-aţi dat seama deja, tâlharul de pe cruce este cel ce pe drept cuvânt poate fi numit cu cuvintele „Sancta simplicitas”, pentru cuvintele-i adresate celuilat tâlhar despre Mântuitorul aflat în agonia durerii: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre. Acesta [Iisus] însă n-a făcut nici un rău”.

Dacă pentru protestanţi simplitatea dumnezeiască este cea care face complici la omoruri, doar pe motiv de neştiinţă, atunci cu adevărat doctrina protestantă afişată astfel poate fi considerată un îndemn către păcat şi imoralitate. Cuvintele acestea ale mele sunt întărite mai mult de faptul că Jan Huss a rostit aceste cuvinte în ultimele clipe ale vieţii sale, fiindu-i de fapt ultimele. Aceste ultime cuvinte rostite din gura unui muribund sunt preţuite ca un testament lăsat prin viu grai, mai puternic uneori decât cel iscălit cu semnături şi parafe. Un Ştefan Întâiul-martir ar fi spus despre cei care ar mai fi adăugat pietre la osândirea sa, ca Dumnezeu să-i ierte, că nu stiu ce fac; însă nu ar fi zis niciodată că aceia suferă de simplitate dumnezeiască… Cu aceleaşi cuvinte ca şi cele ale lui Ştefan, Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat pentru cei ce-L omorau, neîncuviinţând în niciun fel fapta lor, mai degrabă plângând pentru ei şi a lor lucrare. A făcut acest lucru probabil şi pentru cei ce din neştiinţă ajutau ca şi copmlici la omorârea Lui. Aceste cuvinte rostite atât de Ştefan, cât şi de Mântuitorul, definesc de fapt atitudinea creştină faţă de orice fel de omor şi faptă necuviincioasă.

Sancta simplicitas” este definită corect prin prisma conştiinţei tâlharului de pe cruce, adică prin interpretarea ortodoxă a jertfei aduse de acest tâlhar, care pentru simplitatea lui dreptslăvitoare şi dumnezeiască a fost încununat cu cea mai mare răsplată posibilă -a fost primul care a intrat în Rai, conform tâlcuirii Sfinţilor Părinţi ai noştri, dar mai cu seamă cuvintelor nemincinoase ale lui Iisus Hristos care i-a spus: „Astăzi vei fi cu mine în Rai”.

Cuvintele citite mai sus din cartea părintelui Ierom. Grigorie Sandu mi-au trezit dintr-o dată mintea, luminând-o şi dându-i fundamentul şi modelul scripturistic de om în ceea ce priveşte sintagma folosită de Huss, ca şi alternativă pentru modelul dat de el, referindu-se la femeia aceea.

Iată că numai un tâlhar care se smereşte şi se pocăieşte poate căpăta dimensiunea unei simplităţi dumnezeieşti. A spune că neştiinţa umană, pe care majoritatea oamenilor o au, este cea care aduce şi produce în vreun fel simplitatea dumnezeiască, este o mare eroare şi arată confuzia în ceea ce priveşte relaţia dintre cele dumnezeieşti – necreate, cu cele omeneşti – create, imorale uneori. Este exact cum spune Pr. Grigorie că tâlharului nu Trupul şi Sângele mântuitorului Însuşi i-au descoperit cele dumnezeieşti, pentru că nu se împărtăşise încă de ele, ci Harul Duhului Sfânt, precum oarecând lui Simon; iar Harul lui Dumnezeu nu vine la cei ce săvârşesc omoruri, fie ele şi prin neştiinţă. E o blasfemie să spui acestea. Nu poţi vorbi de moralitate la femeia aceea care punea vreascul de lemne la rugul în flăcări a lui Huss, chiar dacă ea era  femeie de la ţară, simplă şi neştiutoare, pentru că moralitatea nu are nimic de-a face cu neştiinţa.

Moralitatea este măcar acel bun-simţ şi acea oarecare neprihănire naturală pe care omul o are de la naştere şi şi-o desăvărşeşte în timp. Am rămas de multe ori oripilat de anumiţi teologi şi preoţi care luau sintagma lui Huss drept motto pentru anumite predici şi o predicau poporului fără să o analizeze măcar la prima vedere. Aceste cuvinte ale lui Jan Huss sunt bune pentru secţiunea de citate celebre, însă nu şi de urmat. În fond ele vădesc abstractismul fundamentului protestant care de multe ori desparte omul de faptele sale. Practic faptele unui om ajung a fi considerate săvârşite de altcineva, sau chiar auto-săvârşite, neavând o persoană care să le înfăptuiască. La rându-i , persoana este absolvită de orice vină pe motiv că intenţia i-a fost la început nevinovată, simplă şi necăutând implicaţii nefaste, la această secţiune intrând şi femeia aceea evocată în sintagma lui Huss.

Această doctrină însă obiectivează persoana umană şi personalizează lucrarea înfăptuită. În Ortodoxie faptele îl descriu pe om şi credinţa sa, potrivit Scripturii care spune: „Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea” *(Iacov 2, 18).

Dacă pe tâlhar faptele pocăinţei şi ale smereniei l-au învrednicit a ajunge primul în Rai, atunci negreşit el poate fi dat ca model de simplitate dumnezeiască.

Lumea contemporană este plină de modele de oameni deşarte; goale pe dinlăuntru de orice fel de duhovnicie. Pustiite, roase de molii, pline de putreziciune, ca nişte morminte văruite pe dinafară; pe care lumea le socoteşte ca fiind bune de urmat, dar care nu fac altceva decât să împrăştie cu deşertăciune şi păcat pe cei ce le urmează. Acestor modele li se asociază întâmplări miraculoase înfăptuite, cuvinte celebre rostite şi mituri credibile legate de puterea binefăcătoare rezultată din urmarea lor. Aceste modele sunt umbre pale, fără vreun fundament oarecare, dar care caută oameni simpli, sau proşti cu adevărat, ca să le urmeze.

Nu ştiu însă cât de reale şi fidele sunt aceste cuvinte atribuite lui Jan Huss, pentru că cronica istoriei scrise consemnează de multe ori cuvinte răstălmăcite, adunate de pe la cine ştie cine. Cu toate acestea, eu m-am legat în primul rând de sintagma în sine, cât şi de faptul ca a ajuns foarte celebră, atât printre protestanţi, cât şi printre teologii şi preoţii ortodocşi, arătând prin aceasta, faptul că este şi însuşită ca normă şi dogmă… mântuitoare.

Dacă Jan Huss este omul care şi la moartea sa a arătat modestia şi ‘smerenia’ nemaiîntâlnită în spaţiul catolic de până atunci… şi poate că şi acum în vremurile de acum, vrând a arăta urmaşilor săi, viitorii protestanţi de azi, pilda smereniei şi simplităţii în faţa morţii; atunci femeia care l-a văzut ‘smerit’ i-a imitat această smerenie, punând, tot din simplitate, vreascuri ca să aţâţe mai mult focul. Dacă însă Hristos este este Cel Care a arătat lumii adevărata smerenie şi simplitate de urmat, atunci negreşit cel care I-a fost împreună pătimitor, tâlharul din dreapta, i-a fost şi următor, astfel a învăţat de la Dumnezeu, ca de la un Părinte, simplitatea şi smerenia dumnezeiască cu care ‘a cumpărat’ Raiul.

dan.camen.



[1] Sfânta simplitate

[2] Ierom. Grigorie Sandu, Mântuitoarea frică de Dumnezeu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2008, p. 219 – cap. „Despre tâlharul de pe cruce”.

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b0/Jan_Hus_at_the_Stake.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a5/Spiezer_Chronik_Jan_Hus_1485.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2e/Goodthief.jpg


Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe Septembrie 14, 2008 în articole, citadela, diverse, oameni, teologie

 

Etichete: , , ,

4 răspunsuri la „Sancta simplicitas…

  1. Nagy Emanuel

    Aprilie 10, 2014 at 1:52 pm

    The executioner undressed Hus and tied his hands behind his back with ropes, and bound his neck with a chain to a stake around which wood and straw had been piled up so that it covered him to the neck. At the last moment, the imperial marshal, Von Pappenheim, in the presence of the Count Palatine, asked him to recant and thus save his own life, but Hus declined with the words „God is my witness that the things charged against me I never preached. In the same truth of the Gospel which I have written, taught, and preached, drawing upon the sayings and positions of the holy doctors, I am ready to die today.”[6] He was then burned at the stake, and his ashes thrown into the Rhine River.

    Anecdotally, it has been claimed that the executioners had some problems scaling up the fire. An old woman came closer to the bonfire and threw a relatively small amount of brushwood on it. Hus, seeing it, then said, „Sancta Simplicitas!” (Holy Simplicity!) This sentence’s Czech equivalent („svatá prostota!”, or, in vocative form „svatá prostoto!”) is still used to comment upon a stupid action.

     
  2. Chirică

    Iunie 26, 2017 at 10:11 am

    Jan Huss nu a vrut să îndemne prin cuvintele sale la crimă.Ai luat-o pe arătură cu comentariul pe care până la deducția ilogică l-am citit captivat.
    Jan Huss din postura de victimă a privit cu dragoste hristică către bătrâna care punea nuiele pe foc.Aceiași dragoste cerească prin care și Hristos i-a iertat pe cei care nu știau ce fac atunci când îl chinuiau pe cruce.Dragoste si înțelegere față de semenii noștrii făcuți după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: