RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2008

Scriitorul Artur Silvestri a trecut la cele vesnice

artur-silvestri

Scriitorul Artur Silvestri a trecut la cele vesnice

BUCUREŞTI / 18:57, 30.11.2008

Scriitorul Artur Silvestri a murit, duminică dimineaţa, la vârsta de 55 de ani, a anunţat familia acestuia, fără a preciza motivele decesului.

„Anunţăm cu sufletele îndurerate că în zorii zilei de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, Artur Silvestri ne-a părăsit, reîntâlnindu-se cu al său Înger Tăcut. Rămân în urmă lucrările sale ca scriitor, istoric al civilizaţiilor şi promotor cultural cu activitate enciclopedică şi mai ales credinţa că există acea «Românie Tainică» despre care vorbea neîcetat”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Artur Silvestri, născut în 1953, a fost scriitor, istoric al civilizaţiilor, editor, fondator al principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar.

Opera lui Artur Silvestri include titluri precum: „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”, „Arhetipul călugărilor sciţi. Eseuri despre Bizanţul paralel”, „Memoria ca un concert baroc”, „Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi oboi” sau „Prostologhikon – Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar”.

Artur Silvestri a fost cronicar literar la Luceafărul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984), Romanian News (1981-1984) şi a condus în anii 1990-1991 publicaţiile „Naţiunea„, „Dacia literară” şi „Mileniul III„.

De asemenea, Artur Silvestri a participat la fondarea principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar.

Artur Silvestri a fost căsătorit cu Mariana Braescu, de asemenea scriitoare.

sursa>

http://www.mediafax.ro/cultura-media/scriitorul-artur-silvestri-a-murit.html?1706;3584018

foto>

http://bastrix.files.wordpress.com/2008/11/artur-silvestri.jpg


artur-silvestri1+++

OPERA DE-O VIATA A DOMNULUI ARTUR SILVESTRI

INTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICTIONAR

Scriitor român, istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, editor, fondator al consultanţei imobiliare în România, întemeietor de organizaţii culturale şi cetăţeneşti, Artur Silvestri este o personalitate cu activitate enciclopedică.

Născut – 1953, într-o familie de negustori aromâni (din partea mamei) şi de boieri olteni, din familia Iancu Jianu. Strănepot al Mitropolitului Tit Simedrea, ultimul mitropolit al Bucovinei (1945) izgonit de pe scaunul mitropolitan de la Cernăuţi de invazia rusă din aceea vreme.

Studii filologice la Bucureşti (1972-1976); specializare în arheologie (Italia) şi istoria culturii (Sorbona, 1979). Doctor în Litere – „Trinity Bible Research Center”, University of Madras, India (1992); Doctor honoris causa la Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya – Barcelona, Spania.

Debut în literatură – 1972. Cronicar literar Luceafărul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984), Romanian News (1981-1984). Contacte strânse, în anii „70, cu mari scriitori şi artişti români din toată lumea, corespondenţă cu Mircea Eliade, G. Uscătescu, Nicolae Baciu, Paul Lahovary, Luki Galaction, Léon Negruzzi, Ioan I. Mirea, Ştefan Baciu.

Adoptă, încă de la început, ideea culturală de „protocronism”, pe care nu a repudiat-o niciodată; iniţiator, alături de Mitropolitul Nestor Vornicescu, al cercetărilor privind „Literatura proto-română” (după 1984); descoperitor al scriitorului proto-român Martin de Bracara (sec. VI e.n.) şi al operei literare, în limba greacă, a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV). Descoperitor al jurnalului inedit al scriitorului francez, de origină română, Pius Servien (1979),pe care l-a editat partial. S-a constituit din punct de vedere intelectual în preajma unor mari personalităţi, din „Generaţia Veche”: arheologul Dinu Adameşteanu (Italia), pictorul Mirea (Franţa), arhitectul Constantin Joja, etnologul Romulus Vulcănescu, istoricul culturii Edgar Papu, slavistul I.C. Chiţimia. Acţiunea sa culturală este proeminentă încă din anii ’80 ai secolului trecut. A iniţiat, la revista „Luceafărul”, proiectul „Noii geografii literare” în vederea stimulării creaţiei locale şi regionale şi, deopotrivă, pentru descentralizarea culturală; efectele acestei idei au fost puternice şi durabile. Ele s-au resimţit în epocă dar mai ales ulterior întrucât au creat o ipoteză de mediu cultural ideal, sustras gândirii monopoliste şi acelei presiuni cu caracter de dogmă care astăzi este denumită „corectitudine politică”.Abia în deceniile următoare,”noua geografie a literaturii” s-a putut fructifica, prin apariţia hotărâtă a multor grupări şi publicaţii regionale şi chiar a unor idei şi iniţiative doctrinare cu conţinut specific. Scriitorul a păstrat această concepţie până astăzi, când o enunţă în formula care a devenit proverbială, prin care îndeamnă creaţia să se manifeste potrivit cu materia proprie a fiecărui creator: „Să înflorească o mie de flori”. El ilustrează în calitate de reprezentant şi, în bună măsură, ideolog, curentul literar denumit în epocă „luceferism”, o combinaţie de tradiţie autohtonă, etnologie şi spiritualitate deopotrivă creştină şi arhaică. Acesta a fost considerat de „pseudo-elita „acelei vremi- care şi-a păstrat privilegiile şi monopolul ideologic şi în perioada recentă- ca o manifestare cu conţinut „reacţionar” si „paseist”, ostil „progresului” cultural deşi „recursul la tradiţie” ca experienţă fundamentală, verificată, situa „luceferismul” în continuarea „direcţiei naţionale”, a „regionalismului creator”, a „Daciei Literare” şi a „Generaţiei de la 1930”, într-un spaţiu de prezent continuu, care se regăsea deopotrivă la „basarabenii” contemporani cu el dar şi la intelectualii interbelici, rămaşi activi. Multe din noţiunile doctrinare ce definesc această orientare „indigenistă” (asemănătoare cu acelea din culturile „tiers-mondiste”, mai ales sud-americane) îi aparţin. Acum, Artur Silvestri vorbeşte despre „revolta fondului neconsumat”, anunţînd o creaţie ce recuperează etape şi straturi de tradiţie rămase ne-exprimate complet; defineşte „orto-geneza” literaturii române în maniera unei directive interioare, cu caracter endogen şi entelehial; descrie „universalitatea de esenţă” care ar însemna creaţie cu valoare universală indiferentă la difuziunea imperială, ce se produce prin acculturaţie; încurajează creaţia de idei literare noi şi specifice, urmând pe G. Călinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga şi V. Pârvan, „apostoli” ai originismului literar românesc. Ideea însăşi de „originism” s-a configurat în acea perioadă deşi a căpătat un cuprins teoretic în anul 2005, odată cu apariţia celor două cărţi care încearcă să-l defineasca („Pentagramma” şi „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”).

Modul de a înţelege cultura şi universul valorilor devine treptat o varietate a răspunsului ortodox deşi autorul susţine că reprezintă spiritul getic, anterior creştinismului;scriitorul insusii spune ca „este ortodox fiindca este get”. Această înţelegere a lumii în cicluri lungi şi prin procese modelatoare enigmatice, la limita supra-sensibilului, îi impune o înclinaţie neobişnuită către „Istorie” şi „Timp”. Aceasta va fi susţinerea doctrinară a câtorva din cărţile cele mai pătrunzătoare din această perioadă, cum ar fi „Genius Loci. Fabula Căii Singuratice”(2006) şi, mai ales, „Arhetipul Călugărilor Sciţi”(2005), un breviar de istorie culturală autohtonistă, a cărei carieră internaţională a fost fulminantă.

În 1987, la sugestia lui Nestor Vornicescu, a reuşit să adune mai mulţi savanţi de prestigiu în cadrul Grupului pentru istorie alternativă, un colectiv independent de cercetători ai istoriei vechi, din care au făcut parte I.C. Chiţimia, Pandele Olteanu, Virgiliu Ştefănescu – Drăgăneşti, Paul Tonciulescu, David Popescu etc. „Grupul pentru istorie alternativă” a elaborat o lucrare monumentală „Daco-Romanica. Studii privind cultura română în epoca etnogenezei”, rămasă inedită, alături de alte cercetări privitoare la scrierile străromâne, „Biblia goţilor” şi alfabetele necunoscute din România. În aceiaşi perioadă, s-a implicat în sprijinirea cercetării „Codex Rohonczi”, contactând-o pe curajoasa cercetătoare Viorica Enăchiuc, care, la jumătatea anilor 80 din secolul trecut, începuse o ambiţioasă traducere a misteriosului manuscris „carpatic”, pe care o va putea edita după aproape douăzeci de ani de la iniţiere. Toate aceste iniţiative au arătat că Artur Silvestri se manifesta de timpuriu ca un creator de tematică şi de directivă culturală, adoptând o manieră de lucru lipsită de prea multă vizibilitate dar care se descifra, de către observatorul atent, încă de la vremea aceea.

Creator de publicaţii culturale în 1990, în calitate de director redacţional al „Fundaţiei Europene Drăgan”, a re-editat şi condus (1990-1991) publicaţiile Naţiunea, Dacia literară şi Mileniul III; sunt, însă, încercări eşuate de a re-crea o direcţie „specificistă”, însoţită de componenta socială şi naţională în spaţiul acreditat de tradiţie, incompatibile cu perioada convulsivă când acestea s-au produs. Totuşi, istoria ideilor sociale şi culturale româneşti va consemna, în locul meritat, tentativa de renaştere a „direcţiei de la Dacia literară”, definită programatic în chiar primul număr al seriei apărute în anul 1990.

Apreciat, încă din anii ’80, ca o personalitate cu preocupări şi realizări enciclopedice, Artur Silvestri a editat, de asemenea revista „Lumina Creştină” (1991) , intitulată „primul magazin bisericesc pe înţelesul tuturor”, un adevărat model pentru o publicaţie tradiţională populară şi pătrunzătoare, incomodă pentru grupurile „intelectualiste” din Biserica Ortodoxă şi, ca atare, înlăturată de pe scena publică. Începînd cu 1992, el se retrage pentru aproape zece ani într-o meditaţie voluntară pe care o compară cu iniţierea lui Zalmoxis, înţelept şi predicator al Geţilor din antichitate, si nu mai publica nimic.

Revine la suprafaţa vieţii publice în 2002, ca promotor de proiecte culturale, sociale şi ecologice, puternic impregnate de un caracter spiritualist şi ataşat Tradiţiei. Artur Silvestri a lansat, de asemenea, mai multe programe culturale, dintre care „Document de epocă” (prin care se încurajează redactările de memorii scriitoriceşti şi publicarea de manuscrise inedite) şi „Modele şi exemple” (al cărui scop este de a susţine cercetările de istoriografie locale) sînt cele mai penetrante. Concretizat în toamna anului 2005, marele proiect „Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru Omul Român” s-a transformat dintr-o iniţiativă de „depoziţie de cărturar”, care cuprinde şaptezeci şi doi de „Oameni Mari” ai vremii noastre, într-o Predanie secretă, care, aşa cum susţine autorul, desemnează şi explică „România tainică”. Încă de la apariţie, acest volum a început să fie considerat asemănător cărţilor „clasice”, devenind o „carte de căpătâi” pentru mulţi intelectuali care „lucrează” în sensul tradiţiei iar continuarea,prin volumul al doilea,ce se va publica in martie 2007,va arata ca ,la romani,staruinta conduce la „proiecte realizate”si nu numai la”proiecte esuate”. În aceiaşi categorie vor putea fi incluse şi ciclul monumental „Mărturisirea de credinţă literară.Scrisul ca religie la Romani in preajma anului 2000”, care a debutat, cu primul volum, în primăvara anului 2006, şi „Mişcarea Stăreţească”, una dintre cele mai enigmatice iniţiative ale scriitorului,aflata in curs de aparitie, amândouă fiind „tablouri colective” şi „concluzii ale României tainice”, despre care Artur Silvestri a ales să vorbească. Proiectul actual la care lucrează, este re-crearea celebrelor publicaţii culturale, în serie nouă, Columna lui Traian (fondator: B. P. Haşdeu) Arhiva românească (fondator: M. Kogălniceanu), L’Etoile du Danube (fondator M. Kogălniceanu) şi Sinteza (fondator G. Călinescu) si re-lansarea in format electronic a publicatiilor”Semanatorul” si”Neamul Romanesc”.A fondat editurile „Carpathia Press”,”Intermundus”(specializata in publicarea de documente istoriografice si „depozitii colective”)si”Kogaion Editions”(singura editura din Romania care editeaza carti in limbi straine pentru difuzare in strainatate).

Autor a peste 45 de cărţi, ediţii şi sinteze în domenii diferite; peste două sute de studii de istorie literară şi de istoria civilizaţiilor; activitate jurnalistică proeminentă, timp de peste 30 de ani, concretizată în peste 2500 de titluri. Opera publicată nu este decît o parte încă puţin vizibilă a unui imens şantier, scriitorul părînd că repetă destinul straniului enciclopedist, din secolul al XIX lea, B. P. Haşdeu, personalitate grandioasă şi profetică a unui gen de autohtonism ştiinţific românesc. Ea conţine sclipitoare investigaţii de istoriografie literară („Arheologia unei ore”), prognoză economică şi socială („România în anul 2010”), pseudo-monografii de autor, de fapt „studiu de caz” şi concluzii de doctrină creatoare („Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu” „Revolta fondului neconsumat”), mici eseuri despre enigma creaţiei şi soarta cărţilor („Misterul fructului”), profeţie urbanistică şi proiect de dezvoltare socială („Megapolis valah. O sută de principii doctrinare despre Noul Bucureşti”). Marile creaţii ordonatoare încep însă odată cu „Modelul Omului Mare”, o carte neobişnuită despre uimitorul savant şi „înfăptuitor” care este Mitropolitul Antonie Plămădeală al Transilvaniei, propus ca exemplu viu, de erou civilizator aici ca şi în volumul „Pastor Magnus”. O notă de profetism şi enigmă se instaurează, începînd cu anul 2004, în această creaţie care, după cum anunţă autorul, va număra curînd alte cîteva cărţi cu un puternic caracter profetic şi „reacţionar”. „Sfârşitul României. Douăzeci de profeţii nedesluşite”, „Breviar de idei eretice”, „Voievodul criptic”, „Metafizica României recente”, „Blestemul pomelnicului ars”, „Sindromul dacilor înlănţuiţi” sînt titluri care, dacă vor exista (fiindcă autorul procedează, de obicei, capricios şi încheie cărţi ne-anunţate, ascultînd parcă de impulsuri secrete) vor modifica perspectiva acestei opere în continuă efervescenţă.

Ca prozator, s-a manifestat în mod parcimonios dar „Apocalypsis cum figuris” (2003), conţinînd şapte nuvele fantastice scrise în 1983-’84(si ramase inedite pana recent), a constituit o apariţie şocantă. Ulterior, mai multe fascicule din ciclul „Locuri binecuvîntate” (mai ales „Clopote sub ape”, „Douăsprezece fîntîni în munţi” şi „Marea Hieroglifă”) au creat un gen de literatură enigmatică, la limita eseului filosofic şi a memorialisticii recompuse. Romanul „Pinnacle” (scris în 1977), va întări aspectul misterios al acestei literaturi. „Memoria ca un concert baroc (vol.I. Povestiri reale şi imaginare din Ţara-de-Nicăieri)” este o carte concepută şi scrisă în vara anului 2004, la Paris; „Memoria ca un concert baroc (vol.II. Ofrandă aproape fără grai)”, considerată o „recapitulare de doctrină tainică”, este continuarea acestui ciclu, completat cu „Memoria ca un concert baroc (vol. III, Tablou imaginar de familie)” 2005, al treilea volum din cele patru proiectate, acesta fiind o „apologie a Literaturii” şi a „inspiraţiei misterioase”. Ciclul va fi încheiat, în acelaşi registru de taine, cu „Lacrimosa. Povestiri despre un Înger”, aflat în pregătire. Sunt cărţi care întăresc aspectul profetic al acestei literaturi, situată în cadrele Tradiţiei, deopotrivă bizantină şi arhaică. „Apocalypsis cum figuris” are o carieră internaţională surprinzătoare. Apărută deja în traducere franceză, cartea va fi editată, în curând, în America de Sud şi în Italia. „Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi oboi” – scrisă în doar câteva zile, în septembrie 2005, la Albena – continuă, după mai bine de douăzeci de ani, strania insuflare din „Apocalypsis cum figuris” şi constituit, la rândul ei, o carte „cu stea pe cer”,cunoscand versiuni in franceza si engleza,in anul 2006.

Cercetările de istorie a culturii s-au publicat în mai multe limbi străine (engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă, chineză); ele cuprind şi studii apărute la Madrid, Montreal, Viena, Paris, Milano, atât înainte de 1989 cît şi după aceea.

Activitate filantropică de natură culturală, începînd mai ales cu 2004. A donat mii de cărţi proprii către Biblioteci judeţene, comunale şi mănăstireşti; a înzestrat unele mânăstiri noi cu cărţi de cult. A iniţiat ,alaturi de Mariana Braescu,Asociaţia „Biblioteci pentru Sate” (2003), care, în scurt timp , a colectat şi a donat aproape 10.000 de volume şi pest250.000 de publicaţii către sute de biblioteci săteşti, parohiale şi mănăstireşti iar în 2005 a depăşit 24.000 de volume şi peste 250.000 de publicaţii.

În prezent, ca preşedinte al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu(ARP), se implică în programul de constituire de fonduri de manuscrise în cadrul Bibliotecilor judeţene şi al instituţiilor bisericeşti. A facut sa existe(si sustine,impreuna cu Mariana Braescu) Premiile de excelenţă ale Patrimoniului Romanesc,aflate in 2007 la a IV-a editie,care au scos din uitare personalitati autentice ale culturii romanesti de azi,carturari si savanti ignorati sau marginalizati,actionand conform unui program de „afirmare a valorilor eretice”dezvoltat pe larg in volumul”Nu suntem singuri”.A fondat, de asemenea „Asociaţia Scriitorilor Creştini din România”Fondul Documentar – Artur Silvestri” la Biblioteca Judeţeană din Giurgiu (cuprinzând peste 500 de manuscrise inedite, provenind de la scriitori români), iniţiativă care se va extinde în alte 10 biblioteci municipale. A iniţiat, de asemenea, „Fondul Naţional de Memorialistică(incepand din decembrie 2006), o încercare ambiţioasă „de a crea document cultural şi social şi de a smulge uitării istoria personală a celor ce doresc să o biruie”. Acest tip de” iniţiativă fondatoare” se reflectă în numeroase alte gesturi cu ecou larg, prima formă de organizare a conştiinţelor Tradiţiei în epoca „destrămării naţiunilor”. (2006). Între altele, a creat „

Prezenţă deosebit de activă, din punct de vedere cultural, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, în ultimii douăzeci de ani. A sprijinit, în anii ’80, acţiuni de renovare şi refacere de mănăstiri şi vetre de cultură străveche; corespondenţa din acea perioadă, cu mari ierarhi şi cărturari ai Bisericii, apare, în 2005, sub titlul „Vremea Seniorilor”, una dintre cărţile cu ecou răsunător publicate astăzi de autor.

Între 1986 şi 1989, a făcut parte din Comisia de Istorie Bisericească a Patriarhiei Române, sub conducerea savantului Mitropolit Nestor Vornicescu, lucrând şi cunoscând îndeaproape pe marii ierarhi şi cărturari ai vremii. În memoria marelui Mitropolit, al cărui urmaş spiritual este considerat, el a fondat, în 2005, „Grupul pentru cercetarea istoriei străvechi Nestor Vornicescu” şi a iniţiat colecţia editorială monumentală „Fontes Historiae Litterarum Daco-Romaniae”, prin traducerea în română a tuturor scriitorilor „proto-români”,care va incepe in 2007,sub coordonarea lui.

La începutul lui 1990, s-a implicat, ca militant pentru valorile tradiţiei, în confruntările din cadrul Bisericii Ortodoxe, fiind autorul declaraţiei către ţară pe care a difuzat-o Sfântul Sinod în data de 12 ianuarie 1990, fapt care a oprit „revoluţionarismul” în Biserică.

Începând cu 1992, în timpul perioadei sale de „absenţă publică”,s-a dedicat activităţii de investiţie şi creaţie de instituţii economice, cu precădere în domeniul imobiliar. Are cel mai titrat palmares profesional românesc din acest domeniu. A organizat, în cadrul programului european COSA,(in 1997) elaborarea standardelor ocupaţionale în domeniul imobiliar (contribuind la recunoaşterea profesiunilor de agent, consultant şi evaluator); a fondat, practicând public încă din 1991, activitatea de consultanţă imobiliară şi publicând peste 100 de studii, analize şi sinteze pe aceste teme. Este considerat astăzi drept cel mai important autor de cărţi cu tematică imobiliară din România, menţionîndu-se de obicei titluri precum „Deceniul straniu. Oraşe variabile, sanctuare şi mituri imobiliare” (2003), „Retrocedarea secolului. Scandalul Fondului Religionar bucovinean” (2003), „România în anul 2010. O prognoză de piaţă imobiliară” (2003), „Efectul Thales din Milet. Eseu despre manipulatorii de bani” (2004), „Megapolis valah. O sută de principii doctrinare despre Noul Bucureşti” (2004) „Apologia Hazardului” (2005) „Apogeul Derutei” (2005) si”Exercitii de exorcism social”(2006). Despre ele s-a scris că „dacă piaţa imobiliară nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată după aceste cărţi”.

Conduce, ca director general, compania „SGA România – Institutul de Consultanţă Imobiliară”, una dintre cele mai cunoscute companii de consultanţă din România, ale cărei rapoarte trimestriale sînt printre cele mai comentate documente de analiză economică, în ultimii ani în România;coordonator si editor, din 2003, al „Raportului anual de prognoza imobiliara”,documentul din domeniu cel mai comentat si urmarit in perioada de sfarsit de an.

A participat la fondarea principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar. În 1996, a iniţiat, în cadrul Asociaţiei Naţionale a Societăţilor Imobiliare, prima licenţiere şi atestare profesională în acest sector. Preşedinte al Uniunii Patronale Imobiliare, încă de la înfiinţare (1997); ales, în 2003, şi preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Imobiliare din România (FAIR). A iniţiat constituirea ARCI (Asociaţia Română a Consultanţilor Imobiliari), în vederea recunoaşterii acestei profesiuni în România (2004).

În anul 2000, a iniţiat şi organizat acţiunea de contestare publică a OG 3/2000, situându-se în fruntea opozanţilor; după 3 ani, şi prin eforturile lui, Ordonanţa Guvernamentală a fost abrogată. În acea perioadă i se spunea „patronul care schimbă legea”. Susţine că a dorit să arate astfel că „acţiunea cetăţenească împiedică atitudinea sfidătoare a Stăpânirii rele”, una dintre „învăţăturile „pe care scriitorul o invocă adeseori.

A iniţiat Premiile de excelenţă ale Patronatului Imobiliar, singura formă de recunoaştere valorică de acest fel din domeniu; a creat singura colecţie editorială de profil din România („Biblioteca Imobiliară”, la editura Carpathia Press). A organizat şi coordonat grupuri de cercetare a cartierelor de locuinţe ieftine, din perioada interbelică, şi analize despre „Centrul istoric al Bucureştilor”, realizând rapoarte independente, finanţate din sursă proprie. Lucrează, în acest moment, la „Proiectul Kiseleff”, propunere majoră de dezvoltare urbană, urmărind ipoteza creării „Noului Bucureşti”, proiect de mare anvergură, în vederea căruia a stabilit contacte şi a mobilizat specialişti din întrega lume. Expert-consultant pentru România, reprezentînd diferite organizaţii internaţionale acreditate UNESCO.

Duce o viaţă retrasă, modestă, dedicată studiului şi acţiunilor culturale şi sociale. Detestă mondenitatea, iubeşte animalele şi viaţa simplă. Nu îi plac călătoriile, deşi a devenit, prin natura obligaţiilor academice, o prezenţă europeană. Căsătorit cu Mariana Brăescu, supranumită „Doamna CASA LUX”. după faimoasa revistă pe care a fondat-o (şi a reuşit să o afirme, după un deceniu, drept cel mai important grup de presă pentru casă, familie şi ambient din Europa de Est), una dintre cele mai respectate şi preţuite prezenţe publice din România, de asemenea scriitoare reputată şi dramaturg apreciat.

Personalitatea neobişnuit de puternică prin impresia de „insuflare”, pe care o lasă scriitorul în România, a început să fie recunoscută şi pe plan internaţional.

Din iulie 2004, Doctor h.c. în ştiinţe aplicate, umaniste şi sociale, al Universităţii Francofone Internaţionale din Bruxelles şi „professeur – visiteur” pentru „gestiune imobiliară, expertiză patrimonială şi discipline conexe” al aceleiaşi Univesităţi, pentru Uniunea Europeană şi Africa. În toamna anului 2004, i s-a decernat „La Croix de Saint Antoine du Désert”, marea distincţie a Bisericii Copte-Ortodoxe din Alexandria (Egipt) şi a fost ales „Accademico” al Centrului Cultural Copto-Ortodox-Venezia(2004). Din octombrie 2004 devine „Doctor of Divinity”, la „Saint Ephrem’s Institute” din Puerto Rico.

Opera eseistului şi filosofului culturii este impresionantă. „Radiografia spiritului creol” (2004), „Modelul Omului Mare” (2004), „Vremea Seniorilor” (2005), „Arhetipul Calugarilor Sciţi. Eseuri despre Bizanţul paralel” (2005), „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”, „Revolta Fondului Neconsumat” (2005) sunt expresia unei concepţii impunătoare asupra „culturilor enigmatice”, formulă prin care autorul înţelege „originismul”, considerat, de altfel, că fiind mişcarea culturala de Reconquista din această perioada, contrară „consumismului” difuzionist şi extensiunii imperiale. Artur Silvestri este unul dintre puţinii scriitori români a cărui operă începe să pătrundă viguros în spaţiul literaturii universale. „Arhetipul Călugărilor Sciţi”, tradus deja în franceză si germana, vă avea, în anul 2007,o ediţie noua în engleză; „Pentagramma. Introducere la un originism literar” a apărut deja în franceză, engleză, germană şi rusă ca şi „Pastor Magnus. Restituirea arhivelor ignorate”. „Apocalypsis cum figuris”, o stranie proză „arhaică”, impresionează, de asemenea, dincolo de marginile literaturii româane şi, după ce a apărut în franceză , va apărea în curând în italiană si spaniola. Cea mai recentă carte importantă, „Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi pian”, scrisă în toamna anului 2005, a apărut deja în doua limbi straine şi începe şi ea un drum internaţional neobişnuit.

Opinii despre operă

Profesorului Artur Silvestri, iscusit mînuitor al scrisului nostru de inimă şi gînd românesc, din partea noastră preţuire şi binecuvîntare.

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 1987

Eseurile lui Artur Silvestri despre „arhaic” reuşesc să fie o exegeză în jurul acestui cuvânt şi deschid cititorului o perspectivă care îl îndeamnă, ba chiar îl obligă, să ia materia de la capăt şi să controleze tot ce a gîndit şi tot ce a simţit în timpul primei lecturi, prin cheia oferită de Artur Silvestri. O cheie de aur.” Citind studiile lui „sînt uimit de cît de multe lucruri ştie şi pe cîte portative ale spiritului îşi încearcă gîndurile şi cuvintele, autorul fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave. Mă opresc mai întîi la felul cum curge erudiţia, parcă luînd-o înaintea condeiului care abia se ţine după dînsa. Un adevărat Har de la Dumnezeu”.

Acad. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei, 1987

În „Modelul Omului Mare”, ancadramentul pe care autorul l-a dat, de la „Discurs împotriva uitării” şi „Două povestiri enigmatice” la început, până la „Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă”, ca încheiere, ne înalţă parcă într-o altă ordine, aceea a miraculosului, a harului. Cu o eleganţă melancolică, el mărturiseşte înaltul scop al cărţii, tâlcul adânc ce i s-a revelat şi pe care ni-l comunică, emoţionându-ne. Puterea delicată cu care mânuieşte cuvântul, cules de pe pajiştile, infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contingent.

Acad. Prof. Dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga

În „Memoria ca un concert baroc”, un fel de infrarealism învăluitor (ca la Mircea Eliade, V. Voiculescu ori Pavel Dan) cheamă la reculegere şi participarea emotivă; transsubstanţierea, joc de-a halucinaţia, e proces de inserţie în mister, de unde plonjarea în indefinit, iniţierea în euri ermetice, inclusiv nuanţe de absurd şi zăcăminte oculte.

Acad. Prof. Dr. Constantin Ciopraga

Cărţile lui sunt ciudate şi pentru că sunt profund „incorecte politic” dar, în acelaşi timp, afirmă puncte de vedere care nu doar că nu ţin seamă de existenţa „corectitudinii politice” ci merg total în paralel cu aceasta, de parcă nici nu ar exista. Sunt expresia unei gândiri de pe altă planetă, din altă dimensiune.

Prof. dr. Viorel Roman (Bremen, Germania)

Am citit mişcat, aevea zguduit, întregul acest volum (Perpetuum Mobile) uluit de adâncimea castă a bucăţilor şi dramatismul lor sobru şi sever, de tâlcul lor în care frumosul coexistă cu binele şi, caz rar, fericirea are cuvinte…. Cucerit de înţeleptele cuvinte care îl deschid, îi mulţumesc autorului pentru gândul că literatura poate înregistra o dimensiune liturgică, „aparţinând unui scenariu mitic ce depăşeşte contingentul”.

Prof. Dr. Alexandru Husar, 2005

Studiile de istorie a culturii, publicate în 1989, au fost ca o revelaţie a unui Artur Silvestri multilateral, enciclopedist, în stare de a se ocupa – o cred! – de toate problemele nu numai ale literaturii ci şi ale istoriei şi culturii româneşti (…). M-aş bucura şi mai mult dacă scriitorului i s-ar rezerva locul pe care-l merită în literatura românească.

Pr.Prof.dr.Petru Rezus, 1989

Îl felicit pe autor pentru munca lui titanică. Eu îmi aduc aminte cu multă plăcere, cum altădată, în vremea întunecată, dl. Artur Silvestri scria despre teme şi persoane bisericeşti în diferite reviste. Cinste lui pentru curajul din vremea aceea în care a scris şi despre Noul Testament de la Bălgrad, 1648, reeditat de noi în 1988, pentru care altădată nu i-am mulţumit şi acum îi mulţumesc.

Emilian Birdaş, Episcop de Alba Iulia, 1990

Cel mai frumos dar care mi se poate face sunt cărţile scrise în limba română. Ori de câte ori merg în România aduc valize întregi, pe care le devorez în câteva luni. Anul acesta, neputând merge eu după cărţi, au venit ele la mine. Cum? Am avut norocul să primesc la început de noiembrie, două pachete cu cărţi, reviste şi broşuri direct de la sursă, scrierile domnului Artur Silvestri având şi dedicaţiile autorului, pline de suflet, pentru care îi mulţumesc de nenumărate ori. Scriitorul bun, cel care-ţi ia în stăpânire mintea prin „cuvinte potrivite”, acel scriitor pe care abia îl cunoşti cu sfială în primele pagini ale cărţii, şi care sfârşeşte prin a-ţi deveni prieten când ai închis cartea, acela este scriitor adevărat, „născut, nu făcut”. Este cel care te poate reaşeza într-o stare de confort sufletesc, cel care îţi redă încrederea în oameni şi în nezădărnicia lumilor trecute. Este cel căruia – în baza prieteniei de durată (durata citirii unei cărţi) – i te adresezi fără sfială, ca de la personaj la personaj, poate uneori cu prea multă îndrăzneală, aşa cum o faci şi cu o rudă apropiată. I-ai spune pe loc frate sau tată sau „părinte”. Artur Silvestri este şi el un „Părinte al patriei”, iubindu-şi ţara şi neamul prin fapte, gesturi şi cuvinte, ca vechii cronicari sau ca păstorii de suflete. Este şi el un „om mare”, dar şi omul bun. Scrierile lui înseamnă dezlegare de taine, sub ochiul atent al Îngerului de pază. Îi mulţumesc pentru faptul de a mi se fi dezvăluit în publicaţii de o extraordinară erudiţie, dintre care aş cita deocamdată: „Apocalypsis cum figuris”, „Memoria ca un concert baroc”, „Arhetipul Călugărilor sciţi”.

Antonia Iliescu, Belgia, 2005

sursa>

http://artur-silvestri.com/noi-suntem-romania-tainica-si-vocea-noastra-nu-se-va-stinge-orice-se-va-intampla/

+++

Doamne odihneste cu dreptii pe adormitul robul Tau, Artur,

unde nu este durere, nici intristare sau suspin,

ci viata fara de sfarsit!


 
3 comentarii

Scris de pe noiembrie 30, 2008 în Panihida, Vesti

 

Etichete: , , ,

South Carolina Roman Catholic priest: No communion for Obama supporters

obama-holding-baby-2

South Carolina Roman Catholic priest:

No communion for Obama supporters

COLUMBIA, S.C. (AP) – A South Carolina Roman Catholic priest has told his parishioners that they should refrain from receiving Holy Communion if they voted for Barack Obama because the Democratic president-elect supports abortion, and supporting him „constitutes material cooperation with intrinsic evil.”

The Rev. Jay Scott Newman said in a letter distributed Sunday to parishioners at St. Mary’s Catholic Church in Greenville that they are putting their souls at risk if they take Holy Communion before doing penance for their vote.

„Our nation has chosen for its chief executive the most radical pro-abortion politician ever to serve in the United States Senate or to run for president,” Newman wrote, referring to Obama by his full name, including his middle name of Hussein.

„Voting for a pro-abortion politician when a plausible pro-life alternative exists constitutes material cooperation with intrinsic evil, and those Catholics who do so place themselves outside of the full communion of Christ’s Church and under the judgment of divine law. Persons in this condition should not receive Holy Communion until and unless they are reconciled to God in the Sacrament of Penance, lest they eat and drink their own condemnation.”

During the 2008 presidential campaign, many bishops spoke out on abortion more boldly than four years earlier, telling Catholic politicians and voters that the issue should be the most important consideration in setting policy and deciding which candidate to back. A few church leaders said parishioners risked their immortal soul by voting for candidates who support abortion rights.

But bishops differ on whether Catholic lawmakers – and voters – should refrain from receiving Communion if they diverge from church teaching on abortion. Each bishop sets policy in his own diocese. In their annual fall meeting, the nation’s Catholic bishops vowed Tuesday to forcefully confront the Obama administration over its support for abortion rights.

According to national exit polls, 54 percent of Catholics chose Obama, who is Protestant. In South Carolina, which McCain carried, voters in Greenville County – traditionally seen as among the state’s most conservative areas – went 61 percent for the Republican, and 37 percent for Obama.

„It was not an attempt to make a partisan point,” Newman said in a telephone interview Thursday. „In fact, in this election, for the sake of argument, if the Republican candidate had been pro-abortion, and the Democratic candidate had been pro-life, everything that I wrote would have been exactly the same.”

Conservative Catholics criticized Democratic presidential nominee John Kerry in 2004 for supporting abortion rights, with a few Catholic bishops saying Kerry should refrain from receiving Holy Communion because his views were contrary to church teachings.

Sister Mary Ann Walsh, spokeswoman for the U.S. Conference of Catholic Bishops, said she had not heard of other churches taking this position in reaction to Obama’s win. A Boston-based group that supports Catholic Democrats questioned the move, saying it was too extreme.

„Father Newman is off base,” said Steve Krueger, national director of Catholic Democrats. „He is acting beyond the authority of a parish priest to say what he did. … Unfortunately, he is doing so in a manner that will be of great cost to those parishioners who did vote for Sens. Obama and Biden. There will be a spiritual cost to them for his words.”

A man who has attended St. Mary’s for 18 years said he welcomed Newman’s message and anticipated it would inspire further discussion at the church.

„I don’t understand anyone who would call themselves a Christian, let alone a Catholic, and could vote for someone who’s a pro-abortion candidate,” said Ted Kelly, 64, who volunteers his time as lector for the church. „You’re talking about the murder of innocent beings.”

Read here / Citeste si AICI

source>

http://customwire.ap.org/dynamic/stories/O/OBAMA_CATHOLICS?SITE=MATAU&SECTION=US&TEMPLATE=DEFAULT&CTIME=2008-11-13-21-04-59

photos>

http://www.jillstanek.com/obama%20holding%20baby%202.jpg

 
 

Etichete: , , , ,

O biserică creştină din secolele IV-V d.Hr., descoperită în Siria

SYRIA-ARCHAEOLOGY-CHURCH

O biserică creştină din secolele IV-V d.Hr., descoperită în Siria

DAMASC / 19:52, 13.11.2008

Arheologii polonezi şi sirieni au descoperit în oraşul Palmyra, din centrul Siriei, o biserică şi mai multe statui care datează din secolele IV-V d.Cr., a anunţat, joi, Walid Assaad, directorul muzeului local.

Descoperirea a fost făcută pe un şantier arheologic amplasat în cetatea antică Palmyra, la 220 kilometri la nord-est de Damasc.

„Creştinismul a ajuns în Palmyra în jurul anului 312 d.Cr., perioadă în care creştinii au început să construiască biserici”, a declarat Assaad. „Este cea mai mare biserică descoperită în Siria şi datează din secolul IV sau V”, a adăugat Assaad.

Mideast Syria Archeology ChurchAvând o formă dreptunghiulară, cu o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 12 metri, această biserică adăposteşte o curte interioară foarte mare, flancată de şase coloane, înalte de şase metri. Arheologii consideră că înălţimea bisericii depăşea 15 metri.

În apropierea bisericii, arheologii au descoperit alte două camere, care erau folosite pentru botezuri şi ceremonii religioase. Lângă sanctuar a fost descoperit un mic amfiteatru.

Este posibil ca această biserică, mult mai mare decât cele obişnuite, să fi avut o funcţie colectivă, fiind, probabil, o „mănăstire”, potrivit lui Michel Kaplikowski, unul din directorii misiunii arheologice poloneze din Siria, citat de cotidianul Techrine.

Palmyra a reprezentat, timp de multe secole, un punct important de oprire a caravanelor de pe drumul mătăsii. Prosperitatea oraşului a atins punctul culminant în secolul III d.Cr., în perioada domniei reginei Zenobia, care a sfidat Imperiul Roman, a dominat toată Siria, a invadat Egiptul şi Asia Mică, înainte de a fi învinsă de împăratul Aurelian, în anul 272 d.Cr. În urma acestei înfrângeri, oraşul a fost jefuit şi parţial distrus.

*Nota mea> stirea initiala de la AFP *(Associated Press) spune ca biserica ar putea fi datata pentru sec. 8 d. Hr, desi data exacta nu a fost inca stabilita. Vezi AICI stirea de la AFP.


sursa> http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/o-biserica-crestina-din-secolele-iv-v-d-cr-descoperita-in-siria.html?7627;3489926

foto2>

http://hosted.ap.org/dynamic/files/photos/D/db1e5668-df85-4d3e-98a7-eb40c09c9d71.html?SITE=MAHYC&SECTION=HOME&TEMPLATE=DEFAULT

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 14, 2008 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

DESPRE CE ESTE INGADUIT SI CE NU ESTE INGADUIT A PRIMI CRESTINUL

Icoana ce reda scena 'Judecatii de apoi' cu Mantuitorul strajuit de Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul (Deisis), ce se afla pe reversul icoanei cu Maica Domnului de la Manastirea 'Dintr-un Lemn'  (jud Valcea).

Icoana ce reda scena 'Judecatii de apoi' cu Mantuitorul strajuit de Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul (Deisis), ce se afla pe reversul icoanei cu Maica Domnului de la Manastirea 'Dintr-un Lemn' (jud Valcea).

DESPRE CE ESTE INGADUIT SI CE

NU ESTE INGADUIT A PRIMI CRESTINUL


Aveti mai jos un fragment (capitol) din cartea Mantuitoarea frica de Dumnezeu” scrisa de Ierom. Grigorie Sandu, Ed. Christiana, 2008, preluat in format digital de la revista Puncte cardinale (luna septembrie 2008). Capitolul abordeaza mai multe teme actuale precum: cipurile, pecetea cu 666, venirea antihristului etc. dintr-o perspectiva duhovniceasca bazata pe date stiintifice, impletind pe cat se poate aceste date si calcule cu raspunsurile duhovnicesti smerite. Autoritatea cu care parintele ieromonah spune lucrurilor pe nume este datorata si profesiei pe care acesta a avut-o cat timp a vietuit in lume, aceea de profesor in genetica (vezi AICI AICI AICI AICI AICI).

dan.camen.

~~~+~~~

„Cerul si pamantul vor trece,

dar cuvintele Mele nu vor trece”.

(Matei 24, 35)

Cu aceste cuvinte a incheiat Domnul nostru Iisus Hristos raspunsul dat ucenicilor la intrebarea lor cu privire la vremurile care vor precede cea de a do­ua venire a Sa. Asadar, inainte de toate, crestinul tre­buie sa primeasca statornic gandul ca vremurile lui Antihrist neaparat vor veni. Dar „sa nu va ama­geas­ca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii” (II Tesaloniceni 2, 3).

Se pare ca aceste vremuri s‑au apropiat, caci sunt ca si implinite atentionarile Sfantului Apostol Pa­vel catre ucenicul sau: „Si aceasta sa stii ca, in zilele din urma, vor veni vremuri grele. Ca vor fi oameni iu­bi­tori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hu­li­tori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucer­ni­cie, lip­siti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, nein­franati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingam­fati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dum­ne­zeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar ta­ga­du­ind pu­terea ei. Departeaza‑te si de acestia!” (II Ti­motei 3, 1‑5).

Cei prin care se pregatesc de pe acum con­di­ti­i­le domniei lui Antihrist cu dibacie incearca sa se­me­ne, atat in mintea celor ce cred in stiinta, cat si in mintea celor ce cred in Dumnezeu, ideea ca lucrurile duc firesc si inevitabil spre acest final dorit de ei. Demonstratia lor se bazeaza pe cunostinte as­tro­nomice convertite in astrologice, astfel incat sa slu­jeasca ideii pe care vor sa o implanteze in mintea oa­me­nilor. Se porneste de la faptul stiintific stiut ca a­xa Nord‑Sud a Pamantului descrie in miscarea ei un con complet in 25764 de ani. Viteza de precesie este, deci, de un grad in 71,5667 ani. Zona cereasca din ju­rul e­clipticii (planul orbitei Pamantului) cu o latime de 18 grade se numeste zodiac, pentru ca aici se ga­sesc ce­le 12 constelatii parcurse succesiv de Pamant in mis­ca­rea sa anuala. Fiecarei constelatii ii revin pe ecliptica 30 de grade. Miscarea de precesie acopera ce­le 30 de grade ale unei constelatii in 30 x 71,5667 = 2147 de ani, durata care este interpretata ca o era in viata ci­vi­li­za­tiei umane. Luand ca reper punctul vernal gamma al echi­­noctiului de primavara, in anul 6509 i.H. acest punct a iesit din constelatia Racul si a intrat in Gemeni. Pes­te 2147 de ani, adica in anul 4362 i.H., punctul e­chi­noctial iesea din Gemeni si intra in constelatia Ta­u­rul. Dupa alti 2147 de ani, deci in anul 2215 i.H., punc­­tul echinoctiului de primavara parasea Taurul si intra in Berbec. In anul 68 i.H. punctul vernal ga­m­ma intra in constelatia Pestilor, unde se afla si a­cum, pana in a­­nul 2079 d.H., cand, parasind Pestii, va in­tra in Var­sa­tor.

Dupa ce castiga increderea oamenilor cu a­ces­­te afirmatii, strict stiintifice si adevarate, se apro­pie de scopul lor legandu‑le cu evenimentele biblice, ca sa‑i castige si pe cei credinciosi. Incep prin a pro­pune ca in anul 6509 i.H., cand se intra in constelatia Gemenilor, a avut loc facerea lumii, a lui Adam si a Evei. Sa retinem insa ca gresesc cu cca. 1000 de ani in plus, dar au neaparata nevoie ca evenimentul bi­blic sa fie la acea data, ca sa poata derula mai de­par­te sce­nariul lor astrologic cu un pas de 2147 ani. De fapt, autorii scenariului nici nu cred in ce, din vicle­ni­e, spun. Cand sustin ca in acest an punctul luat ca re­per a iesit din constelatia Racului si a intrat in Ge­meni, au o scapare de logica: ca sa iasa din conste­la­tia Ra­cu­lui, trebuia ca ea sa existe deja. Inseamna ca pen­tru ei universul exista mai dinainte, nu a fost fa­cut a­cum. Cand in anul 4362 i.H. se intra in constelatia Taurului se sustine ca ar fi avut loc potopul biblic. Biblia il plaseaza insa cu cca. 1500 de ani mai tarziu. Cu 2215 ani inainte de Hristos, cand se intra in constelatia Berbecului, apareau marile imperii, in­col­­tea stiinta, gandirea umana incepea sa accepte exis­ten­ta unui Dumnezeu unic, Moise primeste Ta­blele Legii Vechi si instituie religia mozaica, prin ca­re se con­­sacra monoteismul yehovist legat de Dum­ne­zeu Tatal. Spre sfarsitul acestei perioade (cca. 500 ani i­na­inte de Hristos), apar reformatori care tran­sfor­ma po­liteismul in monoteism: Buddha pentru hin­duism si Confucius pentru daoism, desi aman­do­ua aceste cre­dinte sunt mai degraba fara Dumnezeu per­sonal. In anul 68 i.H. Europa conduce lumea prin no­ul imperiu roman, se nasc Sfintii Parinti Ioachim si Ana, prin care se pregateste venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care va domina prin crestinism toata pe­­rioada cat Pamantul se va afla in zodia Pestilor. In anul 2079 d.H., o data cu intrarea in zodia Var­­satorului, va fi era Duhului, care se sustine ca va in­­telepti pe oameni sa inteleaga deplin voia lui Dum­ne­zeu si adauga abil ca lumea va fi organizata intr‑un stat unic, condusa de un presedinte mondial, religii­le vor disparea prin unirea intr‑o singura Biserica, ce va a­­vea un singur Mare Preot, in persoana liderului po­litic mondial, ca si cum aceasta ar fi voia lui Dum­ne­­zeu.

Mentionarea evenimentelor trecute la date pro­­­­puse de ei are rolul de a intemeia calendarul lor astrologic si astfel sa scoata concluzia urmatoare: a­sa cum s‑au intamplat intocmai in trecut cele pro­o­ro­cite, pentru ca reflecta voia lui Dumnezeu din mo­ment ce sunt descoperite prin randuielile din uni­vers, tot asa se vor confirma si cele viitoare. Intentio­nea­­za sa ne bage astfel in cap ideea ca statul unic si li­­de­rul unic sunt de neevitat, pentru ca asa este ho­ta­rat de Dumnezeu de cand a facut lumea si i‑a ascuns vi­­i­to­rul in mersul stelelor. Aceste idei sunt intens mediatizate in Apus si multi deja cred asa, inclusiv ortodocsi ajunsi sa tra­iasca pe acolo.

Globalizarea planetei intr‑un stat unic este vestita ca voie a lui Dumnezeu prin faptul ca in anul 2079 pozitia stelelor se va aranja astfel incat se poate interpreta de cititorii in stele ca tronul din Nord va fi purtat de pestele din Sud. Se fagaduieste ca va fi o perioada de mare fericire pe Pamant, pentru cei ce con­duc si pentru cei ce sunt condusi, deoarece ste­le­le cele mai cunoscute din constelatia Varsatorului, in ca­re se va intra, se numesc Sadalmelik si Sadalsuud, adica Fericirea regelui si Fericirea lumii. Regele unic va fi si preot suprem, pentru ca aceasta constelatie co­­respunde in mitologie cu Ganymede, faimosul print troian care a ajuns paharnicul lui Zeus, ca un rege jertfitor. Cre­din­ta unica inseamna Elohim = Alah = Dao = Brah­ma. Glo­ba­lizarea este prezentata ca o conse­cin­ta inevi­ta­bi­la a legilor care guverneaza universul, a legilor lui Dum­nezeu, care, extrem de interesant, se pre­cizeaza ca nu este acelasi cu Yehova. Dar, daca nu este Dum­ne­zeu revelat in Sf. Scriptura, nu poate fi decat vrajmasul!!!

Facand din fenomenele astronomice nu nu­mai ceasul nostru cosmic, ci si indicator al mersului so­ci­e­ta­tii omenesti, autorii unor asemenea teorii New A­ge reusesc din pacate sa ii abureasca pe multi, fie ca sunt oameni de stiinta, fie ca sunt oa­meni de cre­dinta. Presedintele mondial pe care vor sa ne o­bis­­nuiasca a‑l astepta nu poate fi decat An­ti­hris­tul, ca­re la vremea sfarsitului va sluji mai ma­re­lui demonilor, indiferent cum este el numit. Ni se im­planteaza i­de­ea ca in cateva decenii urmeaza sa se intample toate acestea, asa cum s‑au intamplat si ce­le trecute, apa­rent asociate cu calendarul lor as­tro­logic.

Tot mai multe dintre semnele amintite de Man­tu­itorul si detaliate in proorocii de Duhul Sfant ca vor anunta apropierea sfarsitului pot fi regasite in via­ta societatii umane de astazi. Globalizarea politica a inceput si se lucreaza frenetic la conturarea Statului Unic Mondial. Doua continente, Europa si America de Nord, au devenit deja, practic, doua state. Germenul viitoarei con­du­ceri unice exista in Organizatia Natiunilor Unite, ca par­lament, si in Consiliul de Securitate, ca guvern. Per­sonal, cred ca se va implini inainte de anul 2079. E­venimentele se vor precipita, caci vrajmasul stie ca are timpul limitat si ca se apropie de sfarsit. Pe ma­sura ce are impresia ca este stapan peste situatie, va forta lucrurile.

Ecumenismul pregateste si el cu migala uni­rea Bisericilor. Organizatia Natiunilor Unite a lansat de­ja proiectul pentru construirea Bisericii Intalnirii, in ca­re sa fie reunite cele cinci religii importante: iu­da­ismul, crestinismul, islamismul, hinduismul si bu­dis­mul. Fiindca ni se pregateste sfarsitul, se ga­sesc si oa­meni care incearca sa ii pregateasca pe se­me­nii lor pen­­tru primirea cum se cuvine a acestui ine­vitabil sfar­sit. Este regretabil ca nu se face acest lu­cru cu in­te­lepciunea si cu autoritatea Bisericii.

Lasata pe seama unor initiative particulare, lu­crarea aceasta este paguboasa din mai multe pun­c­te de vedere. In primul rand pentru ca se da prilejul sa se reproseze Bisericii ca nu‑si face datoria fata de cre­dinciosi, lasandu‑i abandonati in ceata, ceea ce ar pu­tea mari distanta dintre Biserica si credinciosi, con­tri­­buind la implinirea dorintei masonice de a scoate Bi­se­rica din viata oamenilor. Oamenii trebuie sa‑i sim­ta permanent grija si ocrotirea ei de Mama. In al doilea rand, pentru ca, neavand re­cu­noas­terea necesara in fata tuturor, cei care vorbesc se fac as­­cultati numai de o mica parte a poporului, mai e­xact, doar de cei care mai stiu cate ceva din inva­ta­tu­­ra Bisericii despre vremurile din urma, sunt deja ingrijorati si gata sa se sperie de mesajele mai alar­mis­­te decat este cazul in acest moment. In al treilea rand, pentru ca se da prilej de a­fir­­mare a unor opinii carora le lipseste bunul dis­cer­na­mant de a separa ce se poate primi de ce nu se poate primi si cele pregatitoare de cele finale. Nu a­vem ne­voie de un mic segment panicat, ci de un in­treg po­por care stie ce face.

Sigur ca Biserica are dreptate daca spune a­cum ca „nu este inca vremea lui Antihrist”, dar a­ceas­ta nu inseamna ca poate spune: „Stati linistiti, nu este in­ca vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta linistiti cand i se pregateste calea. Desigur ca lucrurile isi vor vedea de mersul lor in aceeasi directie, caci ce a zis Mantuitorul in Evanghelia Sa si Duhul Sfant in pro­orocii ca va fi, aceea nu se poate sa nu se implineasca, con­form citatului cu care am inceput acest text, dar tre­buie sa ne gasim pregatiti pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape si ce ne rezerva viitorul, ce se poate ac­cepta acum si ce nu se poate accepta, nici acum, nici in viitor.

Ca sa nu se faca viata oamenilor imposibila i­na­­inte de vreme, amenintati de unele voci cu pier­de­rea mantuirii daca vor folosi carduri in loc de bani, as fi vrut sa aud din partea Bisericii enuntate cateva prin­cipii in baza carora oamenii sa raspunda pro­vo­ca­rilor facute de o lume in fond necrestina, care la e­saloanele sale superioare are masoneria mondiala, iar masoneria, de la anumite grade secrete in sus, ii are ascunsi pe Inteleptii Sionului. Daca ar vedea ei ca Bi­serica si‑a pregatit poporul pentru cele viitoare, poa­te nici nu ar mai propune ce au in gand a face si, ca la Ninive, s‑ar amana sfarsitul acestei lumi pana vor ga­si alta cale de implinire a scopurilor lor.

Dar asa, pregatesc ei dinainte poporul pentru a primi propunerile lor, iar Biserica, si de va riposta in fata faptului implinit, nu va mai avea audienta. Dum­­nezeu, in prestiinta Lui, cand a insuflat Sfan­tu­lui Ioan Apocalipsa, stia care va fi atitudinea noastra, dar aceasta nu inseamna ca vrea sau ne de­ter­mi­na sa avem aceasta lipsa de reactie care grabeste so­si­rea vremurilor apocaliptice.

Ca sa iesim din ceata, dupa parerea mea, a­ces­­te principii sunt urmatoarele:

1. Numarul 666, repetat numai el pe toate ce­le, devine o pecete in sensul Apocalipsei, adica pe­ce­tea lui Antihrist. Numarul 666 prezent intr‑o enu­me­rare, alaturi de alte numere, nu are aceasta sem­ni­fi­catie. Sau daca pe unele lucruri ar fi 666, iar pe al­te­le, de exemplu, 222, de asemenea nu ar avea sem­nificatia de pecete. Dar daca numai 666 se repeta peste toate, devine intr‑adevar pecetea descoperita de Dum­ne­zeu autorului Apocalipsei: „Si ea [fiara – n. n.] ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei sa­raci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa‑si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, de­cat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau nu­marul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere, sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16‑18).

Nu este o intamplare oprirea asupra acestui nu­mar. Daca, din respect, ar fi vrut sa tina cont de sen­­sibilitatile crestinilor, asa cum in baza mult tram­bi­tatelor drepturi ale omului tin cont de sensi­bili­ta­tile credinciosilor din alte religii si de pretentiile gru­­­purilor de tot felul (vezi cazul gay), stiinta si tehnica de astazi ar fi permis in mod sigur depasirea difi­cul­tatilor create de folosirea altui numar, chiar daca ar fi adevarat ca 666 ofera niste avantaje in lucrul cu cal­culatorul. Este insa un atac deliberat la adresa cres­­tinis­mului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scrip­tura si au pregatit indelung terenul ca sa poata organiza lucrurile exact asa cum nu le este ingaduit cres­ti­nilor sa faca fara sa se lepede de Dumnezeu. Sa vedem ce se poate folosi si ce trebuie respins din ce­ea ce este pecetluit cu acest numar.

2. Intrucat in Sf. Scriptura avem scris ca cel ce va primi pe trupul sau acest semn al fiarei va fi sters din Cartea Vietii („Si al treilea inger a venit du­pa ei, strigand cu glas puternic: Cine se inchina fiarei si chi­pu­lui ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, tur­nat neamestecat, in potirul maniei Sale, si se va chinui in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului” – Apocalipsa 14, 9‑10), nu este ingaduit nici u­nui crestin sa primeasca implantarea pe trupul lui a unui cip, sau ce o fi si cum se va numi, sub nici un motiv, chiar cu pretul vietii. Crestinul trebuie sa refuze acest lucru chiar da­­ca viclenia vrajmasului va face sa nu fie asociata la inceput cu o lepadare explicita de credinta, ci se va ar­gumenta cu inlaturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum va avea con­se­cin­ta unei caderi din har. Sunt sigur ca pana la urma dia­vo­lul va vrea sa obtina de la oameni marturisirea le­pa­da­rii de Hristos, caci nu se multumeste doar cu in­vi­nu­­irea noastra implicita la Judecata. Ar obtine prea putin inselandu‑ne fara sa stim ce se intampla. Cand va fi mai stapan pe situatie, va pune conditii mai as­pre. Iar cei cazuti din har prin compromisuri an­te­ri­oa­re nu vor avea taria de a rezista cand se va ce­re o a­­pos­tazie explicita. Aceasta lepadare nu este in­ga­du­ita nici macar de forma, amagindu‑ne cu gan­dul ca in taina am ramas credinciosi lui Hristos. A­vem din vie­tile sfintilor mucenici dovada ca nu au a­runcat nici de forma tamaie pe altarul zeilor pentru a‑si scapa via­ta.

Referitor la locurile de implantare pe trup, sa nu ni se para intamplator ca „cercetarile” recente au gasit adecvate fruntea si mana dreapta, adica exact lo­­curile proorocite in Apocalipsa.

3. Daca aceasta pecete ramane exterioara tru­pului nostru, consecintele se diferentiaza in felul ur­ma­tor: a)Apocalipsa. b) Daca nu se aminteste in nici un fel de Dum­nezeu si pecetluit cu 666 este un lucru exterior, se poa­te primi, caci cel pe care Mantuitorul l‑a numit sta­panitorul lumii acesteia (l‑a numit, nu l‑a facut; el a ajuns sa se instapaneasca prin uzurparea ade­va­ra­tu­lui stapan inselat de el – omul) si‑a pus sau isi va pune pecetea sa peste toate lucrurile. Aproape nu se mai gasesc in magazine obiecte care sa nu aiba pe ele codul de bare* in care zace ascuns si 666. Ca urmare, si cardul care tinde sa inlocuiasca ba­nii lichizi, chiar daca are pe el insemnul 666, este tot un instrument de lucru exterior, care poate fi pri­mit. Martirii primelor veacuri se foloseau si ei de mo­­­­ne­dele pe care erau insemnele zeilor pagani, cat timp nu era implicata o lepadare de credinta. Cardul es­te si el un instrument de plata. Daca eu ma pot le­gi­ti­ma cu un alt act de identitate ca sunt persoana pro­pri­e­ta­ra a contului desemnat cu un numar din ca­re poa­te face parte si pecetea 666, cardul este i­den­tic in acest caz, de exemplu, cu o punga de cafea pe ca­re o fo­lo­sesc, desi se afla si 666 in codul de bare de pe ea; sau cu o bancnota cu insemne masonice, pre­cum euro. c) Daca in viitoarele acte de identitate per­soa­na mea este desemnata insa cu un numar, precum co­­dul numeric personal de acum, in care este pre­zen­ta si pecetea 666, asa ceva nu se poate primi, chiar daca ramane un act exterior, nu mi se implanteaza pe trup. Nu se poate sa semnez ca „Eu sunt persoana cu nu­ma­rul 666…”. Tot ce se conjuga cu „a fi” nu ne es­te permis sa fie decat prin Dumnezeu. Diavolul nu poa­te fi amestecat decat in „a avea”. Imi este, deci, in­ga­du­­­it sa conjug: „Eu am cardul cu numarul 666…”. Dar eu, ca persoana, din alte documente cu care ma le­gi­ti­mez, rezulta ca sunt ZX, nu 6661480824… d) As putea avea chiar un act de identitate, cu sau fara cip (daca ne sunt cunoscute informatiile de­pu­­se, nu conteaza forma de depozitare a in­for­ma­ti­i­lor, afectata de nivelul tehnologic al fiecarui mo­ment), care este inseriat din fabricatie cu un numar al lui din care face parte si pecetea 666, daca eu ca persoana a­jun­­sa proprietara a acelei legitimatii sunt numit nu prin aceasta serie a actului, ci prin nume sau printr‑un cod numeric personal nepecetluit cu 666.

arp_7300200_1-181Situatia ar fi similara fostelor buletine sau ac­tu­alelor carti de identitate, modificate in viitor doar in sensul ca nu vor mai avea inscrisuri clasice, ci un suport electronic pentru informatii si in numarul lor in­clus 666. Cand mi se atribuie mie, se completeaza nu­­mele meu si un cod personal fara 666. In acest caz, pecetea este a actului, nu a mea, si, cum spu­neam, pot conjuga: „Eu am cartea de identitate cu nu­marul 666164…”, asa cum acum am CI cu seria GX, nr. 164594. Acea serie de fabricatie a cartii de i­den­titate atribuite mie poate fi folosita ca si pana a­cum ca in­for­matie suplimentara de identificare a mea, fara a ma confunda eu cu ea. Pecetea este pre­zen­ta pe ea ca pe orice produs din lumea aceasta, de ca­re am spus ca ne putem folosi. An­tihristul este stapan sa‑si conduca cum vrea lumea aceasta, in care mi s‑a dat sa traiesc si nu pot trai decat folosindu‑ma de ce gasesc in ea. Insa eu nu‑l am de stapan, cat timp persoana mea, care Il marturiseste pe Dumnezeu, ramane nepecetluita si se leapada de el, chiar cu pretul prigoanei pentru nepecetluire.

Folosirea cip‑urilor viitoare devine ingri­jora­toa­re insa, deoarece informatiile nefiind la vedere, e­xis­­ta pericolul ca in el, fara ca eu sa stiu ce scrie des­pre mine acolo cand l‑am acceptat, sa fiu persoa­na cu numarul 6661480824…, nu cu numele ZX si doar posesor al cip‑ului cu numarul 666… De aceea este de dorit sa nu primim forme de legitimatii in ca­re nu­mele si codul meu personal nu sunt la ve­de­re. Cat despre carduri, pentru pace in suflet, a­cum credinciosii pot insista ca banii sa le fie depusi intr‑un cont personal. Se pare ca exista aceasta for­ma legala, dar se tine in secret sau, oricum, nu se stimu­leaza a­pe­­larea la ea, chiar se descurajeaza.

Biserica ar trebui sa se implice pentru a ob­ti­ne in mod oficial din partea statului aceasta scapare cre­dinciosilor sai care nu vor sa primeasca un card. O­bli­­gatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie sa se fa­ca cerere pentru atribuirea lui. (Vedeti viclenia dia­vo­lului? Ne pune sa cerem noi! Probabil ca asa va fi si cu cele din urma, ca sa ne poata acuza la Judecata Dom­nului, dupa cum spuneam mai sus, printr‑o le­pa­­dare explicita, facuta chiar la cererea noastra.) Cere­rea il face, deocamdata, optional; nu se cere ceva ca­re e obligatoriu. Iar Biserica trebuie sa aiba grija ca sta­tul sa nu‑l faca obligatoriu.

Rezumand, principiile amintite ar fi:

– sub nici o forma, stiuta sau nu acum, in­tre­va­­zuta sau nu in viitor, nu pot primi pecetea in le­ga­tu­­ra cu persoana mea, nici in acte si cu atat mai pu­tin in trup;

– ma pot folosi de lucruri pecetluite ex­teri­oa­re persoanei mele.

Pornind de la aceste principii, fiecare poate in­te­lege ce poate accepta si ce trebuie sa respinga in a­ceasta perioada premergatoare ultimilor trei ani si ju­ma­tate din viata acestei lumi, cand va domni in mod declarat pe pamant Antihristul, caruia, dupa cum am a­ratat, i se pregateste calea. Cel care face altfel o face pe propria raspundere cu privire la consecinte. Iar con­­secintele sunt pierdere de har. Biserica trebuie sa ne atraga atentia ca desi Apocalipsa aminteste doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimatii in care este pecetluita persoana este o cadere din har, si, astfel, vom ajunge neputinciosi sa rezistam ispitei fa­ti­­se din vremurile in care fiara isi va da arama pe fa­ta. In acele vremuri, pedeapsa va incepe inca din viata aceasta. Un parinte al Bisericii a propovaduit ca apa data de Antihrist pe timpul secetei ingaduite de Dum­nezeu in vremurile din urma nu va tine de sete, iar cei ce se vor lepada de Antihrist vor bea ulei sfin­tit si nu le va mai fi sete de apa. Dumnezeu va mai fa­ce o ultima chemare la pocainta in acel timp ra­mas: „Si am auzit glas mare, din templu, zicand celor sapte in­geri: Duceti‑va si varsati pe pamant cele sapte cupe ale maniei lui Dumnezeu. Si s‑a dus cel dintai si a varsat cupa lui pe pamant. Si o buba rea si ucigatoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se inchinau chipu­lui fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2).

Dar mai ingrijoratoare trebuie sa fie osanda vesnica („Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua, nici noaptea cei ce se inchina fia­rei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea in Antihrist si pro­­orocii lui niste castigatori se vor insela, pariind pe cel ce pierde, caci „fiara a fost rapusa si, cu ea, pro­o­ro­cul cel mincinos, cel ce facea inaintea ei semnele cu care ama­gea pe cei ce au purtat semnul fiarei si pe cei ce s‑au in­chi­nat chipului ei. Amandoi au fost aruncati de vii in ie­ze­rul de foc unde arde pucioasa. Iar ceilalti au fost ucisi cu sabia care iese din gura Celui ce sade pe cal, si toate pa­sa­ri­le s‑au saturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).

Fericiti cei care, nepierzand harul prin in­cu­vi­in­­­tari anterioare, vor arata „rabdarea sfintilor, care pa­zesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus” (A­po­ca­lipsa 14, 12). Despre acestia, care vor putea rezista cu pretul vietii presiunii de apostazie din vremea sfar­sitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit ur­­matoarele: „Si am vazut sufletele celor taiati pentru marturia lui Iisus si pentru cuvantul lui Dumnezeu, care nu s‑au inchinat fiarei, nici chipului ei, si nu au primit sem­nul ei pe fruntea si pe mana lor. Si ei au inviat si au imparatit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).

* Codul de bare a fost imaginat pentru a putea citi u­sor pe ambalajele unor marfuri numarul de identificare a pro­dusului si pretul cu ajutorul unui fascicul de lumina. Nu­­merele sunt codificate printr‑o conventie de alternare a unor linii negre si albe, cu trei grosimi diferite: subtiri, mij­­locii si groase. De exemplu, cifra unu este codificata prin trei bare de grosime mijlocie, in ordinea negru, alb, ne­gru; ci­fra doi are la mijloc zona alba subtire; cifra sase are toa­te barele subtiri; cifra sapte are zona alba de la mij­loc groa­sa. Daca urmariti codul de bare de pe orice produs, veti con­sta­ta ca are la inceput, la mijloc si la sfarsit bare ceva mai pre­lungite in jos; veti mai constata ca totdeauna aceasta ex­ceptie o face acelasi tip de bare: doua bare negre sub­tiri, despartite de o zona alba, subtire si ea; dar acest cod am spus ca este al cifrei sase! Asadar, pe toate produsele, in a­ce­­­leasi pozitii, se afla de trei ori sase, adica pe toate este pre­­zenta pecetea 666! Ca-i o pecete independenta de numarul de identificare al produsului si de pretul aces­tu­ia o dovedeste faptul ca aceste cifre 6 nu fac parte din codul pro­dusului sau din pret. Calculatorul descifreaza aceste in­formatii utile numai din succesiunea barelor mai scur­te, dar refuza citirea lor daca nu sunt prezente cele trei gru­pari de bare mai lungi, adica daca produsul nu are pecetea 666.

~~~+~~~

117„O excelenta carte de indrumare duhovniceasca, dar si de apologetica „la zi”, a vazut recent lumina tiparului la Editura Christiana din Bucuresti: Ieromonah Grigorie Sandu, Mantuitoarea frica de Dumnezeu. Discretul nevoitor de sub „Cerurile Oltului” a fost medic in lume si are un dar al scrisului care s-a mai manifestat si in alte carti (semnate sau nesemnate).

Pe coperta finala a ultimului sau volum citim: „Stai in chilie si chilie singura te va invata! – spun Sfintii Parinti in Pateric. Adevarul cuvantului lor insuflat de Duhul Sfant am incercat sa-l asez spre folosul altora in paginile acestei carti; poate ultima, caci chilia ma invata tot mai mult lucruri care ma privesc doar pe mine…” (V.A.M. – Puncte cardinale)

sursa > http://www.punctecardinale.ro/sep_2008/sep_08_2008.html

foto. http://www.cimec.ro/scripts/PCN/Clasate/detaliu.asp?k=66CA3851DA7C41999216614CEA152D43

http://archweb.cimec.ro/scripts/PCN/clasate/detaliu.asp?k=726902B14F074C47A0FBC48D22E89C22

 
4 comentarii

Scris de pe noiembrie 13, 2008 în articole

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Aventurile francmasoneriei pe pamanturile romanesti

Aventurile francmasoneriei pe pamanturile romanesti

Acad. Dan Berindei participand la colocviul organizat cu ocazia aniversarii a 85 de ani de la fondarea Masoneriei Feminine din Romania, sustinut de Marea Loja Feminina a Romaniei la hotelul Novotel din Bucuresti, sambata, 12 mai 2007

Acad. Dan Berindei participand la colocviul organizat cu ocazia aniversarii a 85 de ani de la fondarea Masoneriei Feminine din Romania, sustinut de Marea Loja Feminina a Romaniei la hotelul Novotel din Bucuresti, sambata, 12 mai 2007

::Acad. prof. dr. Dan Berindei s-a aplecat in ultima vreme asupra fenomenului mult controversat al francmasoneriei romane * Cartea sa „Romanii si Francmasoneria” va fi lansata la Targul „Gaudeamus”::

Profesorul Dan Berindei este autorul a peste 600 de lucrari stiintifice si 60 de carti (intre care cunoscutele „Revolutia Romana din 1821″, ,,Diplo­matia romaneasca moderna” si „Romanii si Europa in pe­rioada premoderna si mo­der­na”). Este presedinte de onoa­re al Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Aca­demiei Romane, vicepre­se­dinte al Academiei Romane si membru al Consiliului Stiin­tific al Institutului Revolutiei Romane.
Stimate domnule academician, in noua dvs carte „Romanii si Francmasoneria” considerati ca aceasta reprezinta un subiect supus controverselor si discutiilor. Va rog sa explicati cititorilor ZIUA mai pe larg acest fenomen al aparitiei masoneriei pe pamanturile romanesti.
Ca istoric, am fost si sunt interesat de activitatea francma­soneriei, deoarece, fara indoiala, francmasoneria moderna reprezinta, de trei veacuri, o componenta a existentei umanitatii. Nu se poate ca ea sa nu fie avuta in vedere, atunci cand se studiaza fenomenele devenirii la nivelul unei tari si, de asemenea, dat fiind caracterul ei universal, la cel al omenirii. Uneori silintele de a descifra trecutul franc­masoneriei se dovedesc complicate. Istoricul trebuie sa depaseasca tot felul de obstacole: o informatie documentara destul de deficitara si nu rareori materiale de informatie manipulate, intr-un sens sau in altul sau prin „diabolizare” din partea adversarilor ori prin acreditarea unor „legende” chiar de catre francmasoni, care manifesta tendinta de asumare uneori „fortata” a unor evenimente sau a unor personalitati. Oricum, activitatea francmasoneriei in trecut este una dintre „cheile” istoriei universale si, de asemenea, a istoriei nationale.
Se pare ca primele „chei” au functionat un secol inainte de activitatile pasoptistilor, revolutionarilor din 1848.
„Societatile de fata si secrete, scria Ion Eliade Radulescu, unul dintre fondatorii unor societati secrete din cel de-al treilea deceniu al secolului al XIX-lea, dateaza de mult in tara noastra, deodata cu inceputul impilarii, caci, dupa cum s-a zis, unde este impilare, acolo este si protestatie, unde este atac, acolo si masura spre a se apara”. Lucrarea „Echilibru intre antitese”, in care se gaseste aceasta apreciere, a fost scrisa de Eliade in anii 1859-1869 si este importanta pentru intelegerea istoriei societatilor secrete in Tarile Romane din secolul al XIX-lea, societati care au avut un rol important in procesul de formare a Romaniei moderne. Este importanta insa si pentru „aluziile” facute la perioada anterioara.
Din pacate, documentele referitoare la activitatea societatilor secrete in masura in care ele au existat, dupa cum am semnalat, s-au pastrat intr-un numar extrem de restrans. Intr-o brosura publicata in 1930 la Bucuresti si reeditata in 1935 Vasile Daschevici a furnizat o serie de date privind inceputurile francmasoneriei in Moldova si Tara Romaneasca, dintre care insa numai unele pot fi retinute ca reflectand o realitate istorica certa. Astfel, asertiunea referitoare la crearea primelor loji in Moldova de catre un italian, Carra in l734 la Galati si in l735 la Iasi, in timpul domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat, nu rezista criticii istorice. Carra a aparut mult mai tarziu in Moldova, la datele mentionate de Daschevici el nici cel putin nu era nascut! Dar aceasta nu inseamna ca nu a fost amestecat in actiuni francmasonice, atunci cand efectiv s-a gasit in Moldova!
Tot Daschevici, care a folosit, neindoielnic, pentru scrierea lucrarii sale, izvoare francmasonice, inca existente la data intocmirii ei, a dat si o lista de persoane, in total 20 de nume, incepand cu domnitorul Constantin Mavrocordat, care ar fi facut parte sau ar fi acordat protectia lor masoneriei, in perioada 1734-1821. In afara lui Constantin Mavrocordat, mai apar in lista inca doi domnitori fanarioti, Mihai I. Sutu si Alexandru C. Moruzi, precum si beizadeaua Dimitrie Moruzi. In aceeasi lista figureaza si un numar de mari boieri moldoveni: Vasile Bals, Iordache Cantacuzino, Sandu si Petrachi Sturdza, Neculae si Iordachi Roset-Roznovanu, Raducanu Rosetti, mai apar un Carra (ca Toma Carra, paharnic!) si constructorul Giuseppe Bayardi, apoi vestitul vistier Stavarache, Gheorghe Cuza si Ionica Tautul! In dreptul fiecaruia este indicata si o data din perioada 1735-1820, dar trebuie remarcat ca, mai ales in privinta primilor zece titulari ai listei, datele cronologice indicate nu par a reflecta certe realitati. In schimb, implicarea personajelor pare a fi sigura!
Istoricul „Francmasoneriei Universale”, Gérard Serbanesco, sustine ca „pana in 1821” activitatea masonica in Principatele dunarene „a fost inexistenta”.
Este o asertiune de care nu trebuie tinut seama, deoarece realitatile documentare o infirma. In realitate, astfel de activitati au avut loc efectiv in Principate, dupa cum si in Transilvania acestea s-au desfasurat inainte de 1821. Fara indoiala, trebuie tinut insa seama de faptul ca aceasta activitate francmasonica nu se incadra decat partial, mai ales prin caracterul secret si prin asumarea unor ritualuri, francmasoneriei moderne care luase fiinta in Anglia la inceputul secolului al XVIII-lea.
Cand pot fi datate inceputurile francmasoneriei romanesti?

Acad. Dan Berindei este a doua persoana din coltul indepartat al imaginii

Acad. Dan Berindei este a doua persoana din coltul indepartat al imaginii

Par a fi din timpul lui Constantin Mavrocordat, in 1748. Atunci, din ordinul sultanului, s-au adoptat masuri represive pentru a se pune capat unor reuniuni francmasonice la Istanbul, la care participau nu numai diplomati si greci din capitala imperiului, dar si unii dregatori musulmani. Datorita avertis­mentelor primite din partea ambasadorului englez (el insusi, probabil, francmason si care aflase intentiile autoritatilor otomane), francmasonii s-au putut feri, dar Jean-Baptiste-Marie Ragon – fondatorul lojei – a fost expulzat, iar misiunile diplomatice straine din Istanbul au fost prevenite sa nu mai introduca in Imperiul Otoman „secte” de felul francmasoneriei. De altfel, si papa Benedict al XIV-lea intervenise pe langa regele Ludovic al XV-lea pentru a determina pe sultan (date fiind bunele relatii franco-otomane) la masuri represive. Daca inca in deceniul al patrulea din secolul al XVIII, la Smirna si Alep, existau loji si daca activitatea lojei sau lojilor din Istanbul devenise „stanjenitoare”, determinand, spre sfarsitul deceniului urmator, interventia represiva otomana, este intrutotul verosimil ca o tentativa de organizare francmasonica sa fi avut loc si in Principatele Romane, „teren de joc”, in acea vreme, al grecilor din Fanar, evident implicati in astfel de activitati. Este semnificativ, in ceea ce il priveste pe Constantin Mavrocordat, ca acest mic „despot luminat” a publicat in „Mercure de France” asa-numita Constitutie, ceea ce se poate explica si prin legaturi masonice.
Doua medalii si descrierea lor, comunicate Comisiei arheologice ruse in toamna anului 1840 atesta, fara putinta de tagada, existenta, in 1772, in Moldova a unei loje militare ruse, tara fiind in acel moment sub ocupatia armatelor tarinei Ecaterina a II-a. Lista membrilor acesteia – care mi s-a comunicat de catre regretatul cercetator german Heinz Ischreyt – indica doar prezenta catorva zeci de ofiteri rusi si nu a vreunui moldovean, dar inscriptii figurand pe medaliile amintite mai inainte dezvaluie prezenta autohtonilor, ca si indiciile unei ideologii corespunzatoare lor: „Strabunii au prorocit Moldovei zile fericite sau noroc” si „Nu ma tem de cel puternic, nu dispretuiesc pe cel umil”. Asa ca aceasta „nuova loggia militare di marte stabilitŕ dai Francmassoni nella cittŕ di Iassi il XXIX april l’anno MDCCLXCXII” – cu inscriptii in latina si italiana, intr-o tara ce reprezenta romanitatea orientala – urma sa sprijine un proces de eliberare aflat inca la inceputurile sale, dar care va creste impetuos pana la realizarea scopurilor sale in veacurile urmatoare.
Atunci faptul ca Jean-Louis Carra este intemeietorul francmasoneriei romane este o legenda care nu se confirma.
Carra nu a putut fi amestecat in intemeierea francmasoneriei in Moldova in vremea lui Constantin Mavrocordat, el fiind nascut in 1743. In schimb, el s-a implicat in activitatea acesteia, in deceniul opt al secolului al XVIII-lea, cand il gasim la Iasi pe acest publicist si agitator politic, ce va sfarsi ghilotinat, ca girondin, in l793, dupa ce se facuse cunoscut, in 1789, prin pamfletul sau liberal „L’orateur des États généraux”. Angajat preceptor al copiilor domnitorului Grigore Al. Ghica – cel care va plati cu viata refuzul sau de a accepta fara proteste cedarea catre Austria habsburgica a Bucovinei, Carra a fost implicat, fara indoiala, in activitatea „societatii franc­masonice” organizate de fostul ofiter francez Le Doulx, baron de Sainte Croix – angajat si el preceptor la Iasi, societate ai carei membri au depus juramantul tacerii (Schweigen­gelobniss), asa cum ne informeaza, peste cateva decenii, Andreas Wolf. Nefiind pe placul dom­nitorului, loja a fost dizolvata, in octombrie l777, in urma unei descinderi nocturne, iar Le Doulx expulzat.
In cartea dvs. subliniati faptul ca dobandirea unui nou statut international de catre Romania, in urma proclamarii independentei si a recunoasterii acesteia prin hotararile Congresului de la Berlin, a avut urmari si pe plan francmasonic.
Inca din 1875 se formase un comitet mixt al lojilor din Bucuresti aflate sub diferite obediente. In martie 1879 s-a constituit apoi Marele Orient al Romaniei. In septembrie 1880, avea sa se constituie Marea Loja Nationala a Romaniei, initial aflata in obedienta Marelui Orient al Italiei si avand ca mare maestru pe Constantin Moroiu. Din 1881 tot lui Moroiu i s-a datorat alcatuirea Consiliului Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania. In decembrie acelasi an, s-a constituit si un sanctuar al Ritului Primitiv de Memphis, in 1882 Supremul Capitul al Arcului Regal si in 1883 Suprema Loja si Templu a Ritului Swedenborgian. Varietatea si numarul acestor organisme masonice este semnificativa, demonstrand locul pe care ajunsese sa-l ocupe francmasoneria in Romania. Totodata, Marea Loja a Romaniei s-a bucurat de recunoasteri internationale si si-a exercitat puterea de sine statatoare, fiind recunoscuta de Puterile masonice; au avut loc, de asemenea, schimburi de garanti de amicitie.
Fara indoiala, constituirea unei Mari Loji Romanesti n-a insemnat insa ca alte Puteri masonice sa nu continue sa-si manifeste si ele prezenta in spatiul romanesc. Este destul sa amintim Marele Orient al Frantei, ca si cel al Italiei, ca si Marea Loja Simbolica din Ungaria in Transilvania; se mai adaugau si loji in obedienta B’nei B’rith. In 1883, Marea Loja a Romaniei cuprindea 12 loji, alte 18 fiind in continuare in obedienta Marelui Orient al Frantei, celui al Italiei sau celui Lusitan Unit din Lisabona. Evidentiind importanta pe care ajunsese s-o aiba francmasoneria, pot fi mentionati, in aceeasi perioada, prim-ministri care au fost francmasoni: Ion si Dimitrie Bratianu, Theodor Rosetti, George Gr. Cantacuzino, Dimitrie Sturdza, Petre P.Carp si Titu Maiorescu.
Sustineti ca franc­masoneria a continuat sa aiba un loc specific in procesul de dezvoltare a Romaniei moderne pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial si ca istoria francmasoneriei romane este deseori abordata de pe pozitii nestiintifice, uneori de pe pozitii partizane, alteori, dimpotriva, de ostilitate.
Momentul in cauza se refera la procesul de desavarsire a statului modern roman si, mai ales, la recunoasterea internationala a ceea ce s-a numit Romania Mare, adica la tara avand hotarele inauntrul carora erau cuprinse toate provinciile locuite de romani. Revenim in acest sens la anii de inceput ai celui de-al treilea deceniu al secolului XX, mai exact la anul 1922, in Paris, unde activa un atelier masonic foarte important. Loja numara o suta de membri si, printre acestia, nu mai putin de 11 jurnalisti si publicisti. De altfel, in acel moment – 1922 – loja cuprindea opt romani si, evident, in primul rand pe Vaida-Voevod, care „provocase” adeziunea celorlalti conationali ai sai.
Va referiti la adeziunea la francmasonerie a grupului de membri ai Delegatiei romane la Conferinta de Pace…
Exact. Adeziunea a fost initiata de Vaida-Voevod, in vara lui 1919, cu acordul lui Ionel Bratianu si cu stiinta lui Iuliu Maniu. Ea a avut ca temei, neindoielnic, necesitatea de a dobandi sprijin pentru cauza nationala din partea franc­masoneriei internationale si, in special, franceze; de altfel, alegerea unei loji cu o „com­pozitie” atat de legata de mass-media este si ea semnificativa!
In perioada interbelica, francmasoneria a fost si ea confruntata in Romania cu problemele carora trebuia sa li se faca fata. Tara avea o noua infatisare. Suprafata ei se dublase, numarul locuitorilor, de asemenea. Dar, in afara de aceasta, avusese loc un proces de unificare a unor teritorii cu proveniente administrativ-politice diferite, Basarabia din imperiul Rusiei tariste, iar Transilvania, Banatul si Bucovina din Austro-Ungaria.
Nu mult dupa desavarsirea statala a Romaniei, franc­ma­soneria a avut zile grele.
Francmasoneria a trait si ea acest impact. Pusa „in adormire” in Vechiul Regat, la intrarea tarii in razboi, ea a fost redesteptata, dar s-a vazut confruntata cu mari probleme. Pe ansamblul noului stat exista o varietate de organisme masonice, iar pe de alta parte erau in curs amintitele transformari social-politice esentiale. Din pacate, franc­masoneria nu s-a dovedit in stare sa faca fata problemei fundamentale, cea a realizarii unei unificari statornice. In perioada interbelica, au proliferat lojile si marile loji, dar ele n-au putut realiza unitatea lor. Cele mai importante au fost Marea Loja Nationala din Romania si Marele Orient al Romaniei, la care s-a adaugat Marea Loja Simbolica de Rit Ioanit, cu sediul la Brasov, care a strans la un loc lojile care fusesera in obedienta Marei Loji Simbolice din Ungaria. Abia in 1930 s-a realizat unificarea masoneriei din Transilvania cu cea din Vechiul Regat. De asemenea, unificarea din 1934 sub formula Francmasoneria Romana Unita, infaptuita sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, n-a dus la unitatea atat de necesara, ea cuprinzand doar o parte a lojilor Marei Loji si cele ale Marelui Orient. Existenta pe mai departe a unor loji sub obediente straine nu s-a dovedit benefica. S-au adaugat si conflicte interne si ele daunatoare. Dar, pe de alta parte, numarul insemnat de personalitati, mai ales politice, care au apartinut in epoca lojilor din Romania evidentiaza rolul fara indoiala important pe care francmasoneria l-a avut in aceasta etapa istorica.
Regimul comunist a fost mai crunt, represiunile comuniste impotriva maestrilor masoni au fost teribile.
Voi spune asa: odata cu izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, precedata de instaurarea regimurilor totalitare intr-o parte a Europei, francma­soneria avea sa intre intr-o perioada in care situatia ei a devenit precara, ba chiar a ajuns sa fie supusa, ca o buna parte a societatii, unor dure repre­siuni. Dupa iluzia revenirii la situatia antebelica din anii 1944-1947, cand s-au depus straduinte pentru desfasurarea unei activitati masonice redes­teptate, s-a intrat in lungile decenii ale dictaturii totalitar comuniste, cand francmasoneria a fost exclusa din viata societatii romanesti si multi francmasoni au fost supusi persecutiilor si detentiei. Redesteptarea nu va putea avea loc decat dupa 22 decembrie 1989.
Starneste un imens interes faptul ca un istoric de talia d-voastra a cercetat fenomenul mason si da publicitatii o carte despre inceputurile masoneriei la romani. Veti continua cercetarea?
Sper sa continui, daca Dumnezeu ma va tine sanatos. Istoria francmasoneriei romanesti este deosebit de complexa. Izvoarele privind aceasta problema sunt risipite, disparate. Studiul istoriei francmasoneriei este inca la inceputurile sale, continuarea cercetarilor, intemeiate insa numai pe izvoare, va contribui, neindoielnic, la cunoasterea mai profunda a istoriei romanilor in perioada moderna si contem­porana. Oricum, ceea ce este evident este ca ea a detinut un loc important in procesele istorice si continua sa-l aiba in formele noi de dupa 1989.


Articol realizat de  Tesu SOLOMOVICI

sursa > http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-11-10&id=245264

Citeste de asemenea si

BRÂNCOVEANU ÎNTRE ORTODOXIE ŞI MASONERIE”

si „O încercare penibila de manipulare: Brâncoveanu – mason”

(de Razvan Codrescu)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 10, 2008 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , ,

Essex – ul in imagini

215

ESSEX -ul  in imagini

Aveti mai jos cateva fotografii de la manastirea „Sf. Ioan Botezatorul” din Maldon – Essex *(stavropighie patriarhala ce depinde direct de Patriarhia Ecumenica), care a fost intemeiata in 1959 de Arhim. Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan Athonitul *(mai multe detalii AICI). Pentru o perioada de timp, aici s-a nevoit si Parintele Rafail Noica (‘celalalt Noica’), ucenic al Parintelui Sofronie Saharov si fiul cunoscutului filozof Constantin Noica; cunoscut in special pentru conferintele de o profunzime deosebita pe care le-a sustinut si inca le mai tine pe diferite teme duhovnicesti.

Am primit aceste fotografii de la bunul meu prieten I.N. care locuieste in Anglia, caruia pe aceasta cale ii si multumesc.

PS: pot spune ca prin aceasta postare am dus  pana la extrem limitele WordPress-ului, inserand peste 90 de fotografii, consumand cativa zeci de mb din rezerva interna a blogului si stand cateva ore bune in fata calculatorului… pe un fundal de muzica lina, marca Gheorghe Zamfir, pentru a arata in imagini ce este aceasta manastire, in care ucenicii unui sfant au gasit de cuviinta a se linisti. Ce e special la aceasta obste manastireasca, lasand pentru putin la o parte sorgintea duhovniceasca care isi are obarsia in Athos, fundamentata pe invataturile Sf. Siluan Athonitul, este faptul ca au reusit sa inchege o obste cu calugari si calugarite de mai multe nationalitati. Pentru acest lucru, manastirea Sf. Ioan Botezatorul este o manastire unicat in spatiul Ortodoxiei contemporane.

dan.camen.

1

Biserica ‘Tuturor Sfintilor’

234569101112

78

~~~+~~~

13

Indoor & Outdoor

21314151627281911011112412113114152717202112223161819

~~~+~~~

110

Primul paraclis

32425264

~~~+~~~

251

Viata Sfantului Siluan Athonitul in imagini

1122936435363732618292102113122132141151161171181191201221231241212271

~~~+~~~

232

Trapeza

11424221037445465252748393103115123133142152162172182192202213222

~~~+~~~

reposed_elder_sophronyArhimandritul Sofronie Saharov,

ucenicul Sfantului Siluan Athonitul

11621438

~~~+~~~

Vezi despre Essex si AICI

foto 1 *(Pr. Rafail & Arhim. Sofronie)>

http://www.orthodoxphotos.com/Orthodox_Elders/Romanian/Fr._Rafail_Noica/21.shtml

foto 2 * (Arhim. Sofronie adormind)>

http://orthodoxwiki.org/images/f/fa/Reposed_Elder_Sophrony.jpg

 
22 comentarii

Scris de pe noiembrie 9, 2008 în diverse, ecclesia, Pelerinaje, Photos

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

‘Verbul’ Ortodox

vita de vie plina de roade

VERBUL ORTODOX

Am preluat de pe blogul Trai Ortodox o lista interesanta si foarte bine structurata a ceea ce eu numesc ‘Verbul’ ortodox romanesc de pe net, adica cuvantul plin de putere al Ortodoxiei romanesti in planul digital al  internetului multinational si plurireligios, de foarte multe ori chiar a-religios. Cu toate acestea, cred ca exista si inca alte multe bloguri sau site-uri romanesti care nu sunt destul de vizibile sau actualizate cu informatie, de aceea socotesc ca o permanenta actualizare a listei este binevenita.

dan.camen.

1. Site-uri ale eparhiilor ortodoxe româneşti:

a) Patriarhie:

b) Mitropolii:

c) Arhiepiscopii şi Episcopii:

în Mitropolia Dobrogei şi Bucovinei:

–  în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei:

–  în Mitropolia Ardealului:

–  în Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului:

–  în Mitropolia Olteniei:

–  în Mitropolia Banatului:

d) Unităţi dependente direct de Patriarhia Română:

  • Vicariatul Ucrainean

e) Structuri diasporale (în afara graniţelor ţării)

2.  Biserici Ortodoxe Surori:

3. Site-uri ale Mănăstirilor:

4.  Slujitori:

5. Sfinţi:

6. Site-uri Facultăţi de Teologie:

7.  Site-uri ortodoxe:

8.  Bloguri ortodoxe:

9.  Alte bloguri si site-uri:

 
 

Etichete: , , , , ,

Biblia este cel mai bun instrument ecumenic

Biblia este cel mai bun instrument ecumenic
23.10.2008, Vatican (Catholica)

kasperBiblia este principalul instrument de dialog ecumenic, a afirmat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, dicasterul din Vatican dedicat ecumenismului. Cardinalul Walter Kasper a vorbit despre Biblie şi ecumenism într-o intervenţie adresată Sinodului Episcopilor, textul intervenţiei fiind publicat ieri de către Vatican.

„În ciuda tuturor tristelor diviziuni din istoria Bisericii, Cuvântul lui Dumnezeu, despre care dă mărturie mai presus de toate Sfânta Scriptură, a rămas o moştenire comună şi astăzi; nimic nu uneşte mai mult Bisericile şi comunităţile creştine decât o face Biblia”, a afirmat Cardinalul. El a numit Scriptura „legătura ecumenică prin excelenţă”, considerând-o „bază a dialogul ecumenic şi principal instrument de dialog asupra aspectelor doctrinale, spirituale şi pastorale”. Lectio divina practicată în comun este o metodă ecumenică privilegiată, a mai susţinut oficialul Vatican.

Cardinalul a afirmat că dialogul ecumenic a înregistrat multe rezultate în ultimele decenii. „Trebuie să îi fim recunoscători pentru toate acestea Duhului lui Dumnezeu care i-a adus pe creştini mai aproape unii de alţii, ceea ce nu e puţin. Suntem recunoscători şi încurajaţi de iniţiativele ecumenice, care, conform Conciliului Vatican II, sunt un impuls al Duhului şi – sperăm noi – locul de construcţie a viitorului Bisericii.”

sursa> http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=16654

 
Un comentariu

Scris de pe noiembrie 7, 2008 în Dialoguri, diverse, Ecumenisme, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , ,

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la Sinodul Episcopilor catolici

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu

la Sinodul Episcopilor catolici

vaticanx

Patriarhul ecumenic s-a adresat Sinodului Episcopilor
19.10.2008, Vatican (Catholica)

papab_215Majoritatea creştinilor au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, dar l-au văzut ei în artă sau în natură sau au conştientizat că îl ating în Euharistie? Patriarhul ortodox ecumenic Bartolomeu I de Constantinopol a ridicat aceste probleme sâmbătă după-amiaza, la celebrarea Vesperelor în Capela Sixtină. La celebrarea prezidată de Papa Benedict al XVI-lea au participat 400 de Cardinali, Episcopi, persoane consacrate şi laici, în contextul Sinodului Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu, care se va încheia la 26 octombrie.

A fost pentru prima oară în istorie când un Patriarh ortodox s-a adresat unui Sinod al Episcopilor din Biserica Catolică. Patriarhul Bartolomeu a subliniat de aceea că prezenţa sa „este un important pas în direcţia refacerii comuniunii noastre depline”. „Privim aceasta ca o manifestare a lucrării Duhului Sfânt care conduce Bisericile noastre la apropiere şi aprofundarea relaţiilor dintre ele”, a continuat prelatul. Având în spate „Judecata de apoi” a lui Michelangelo, Patriarhul a vorbit despre importanţa temei Sinodului. „Biserica are nevoie să redescopere Cuvântul lui Dumnezeu fiecărei generaţii şi să îl facă cunoscut cu o înnoită vigoare şi convingere şi lumii contemporane, care adânc în inima ei însetează după mesajul de pace, speranţă şi caritate al lui Dumnezeu.”

„Sarcina evanghelizării ar fi desigur mult întărită dacă toţi creştinii ar proclama cu o singură voce într-o Biserică complet unită. Este de aceea foarte potrivită deschiderea acestui Sinod faţă de delegaţii fraterni pentru ca noi toţi să devenim mai conştienţi de datoria comună a evanghelizării, precum şi de dificultăţile şi problemele realizării ei în lumea de astăzi.” Patriarhul, pornind de la doctrina patristică a „simţurilor spirituale”, a vorbit despre trei „căi spirituale de percepere” a Cuvântului lui Dumnezeu: „ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu şi atingerea Cuvântului lui Dumnezeu”. A reflectat mai întâi la „ascultarea şi rostirea Cuvântului lui Dumnezeu prin Sfintele Scripturi”. „Biserica Creştină este, înainte de toate, o Biserică a Scripturii. Deşi metodele de interpretate pot să varieze […] Scriptura a fost mereu percepută ca o realitate vie şi nu ca o carte moartă.”

„În contextul unei credinţe vii, Scriptura este mărturia vie a unei istorii vii despre relaţia unui Dumnezeu viu cu un popor viu.” Patriarhul a spus că în acest sens creştinii trebuie „să ofere o perspectivă unică – dincolo de aspectul social, politic sau economic – despre nevoia de eradicare a sărăciei, să ofere un echilibru în lume, să combată fundamentalismul şi rasismul şi să încurajeze toleranţa religioasă într-o lume într-o lume în conflict.” Patriarhul Bartolomeu a afirmat apoi că Cuvântul lui Dumnezeu poate fi văzut „în natură şi mai presus de toate în frumuseţea icoanelor: nicăieri nu este invizibilul făcut mai vizibil decât în frumuseţea iconografiei şi în minunea creaţiei”. A explicat apoi că „icoanele sunt o amintire vizibilă a vocaţiei noastre cereşti. Ele sunt o invitaţie la a ne ridica deasupra grijilor lumeşti. Ne încurajează să căutăm extraordinarul în ordinar. Icoanele subliniază misiunea fundamentală a Bisericii de a recunoaşte că toţi oamenii şi toate lucrurile sunt create şi chemate să fie ‘bune’ şi ‘frumoase’.”

Privind natura, Patriarhul a afirmat că ecologia este în cele din urmă „legată strâns de teologie”. „Chiar şi o piatră”, a spus el citându-l pe Sfântul Vasile cel Mare, „dă mărturie de Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat şi pentru o furnică, o albină şi un ţânţar, cele mai mici creaturi. Pentru că El a aşezat cerurile largi şi mările imense.” Liderul ortodox a adăugat: „Amintindu-ne de micimea noastră în marea şi minunata creaţie a lui Dumnezeu subliniem doar rolul nostru central în planul dumnezeiesc pentru mântuirea întregii lumi.” Discursul a trecut apoi la Sacramentul Euharistiei, în care Cuvântul lui Dumnezeu primeşte formă tangibilă. În Euharistie „Cuvântul devine trup şi ne permite nu doar să îl auzim şi să îl vedem, dar şi să îl atingem cu mâinile noastre.” „Cuvântul şi Sacramentul devin o realitate. Cuvântul încetează să fie ‘cuvinte’ şi devine o Persoană, întrupându-se în toate fiinţele şi în întreaga creaţie.”

Patriarhul Bartolomeu a spus că exemplul sfinţilor este „experienţa tangibilă şi expresia umană a Cuvântului lui Dumnezeu în comunitatea noastră”. „În prezenţa delicată a unui Sfânt noi învăţăm cum teologia şi acţiunea coincid. În iubirea milostivă a unui sfânt îl experimentăm pe Dumnezeu ca ‘Tatăl nostru’ şi mila sa ca ‘îndelung răbdătoare’. […] Fiecare dintre noi este chemat să devină ca focul, să atingă lumea cu forţa mistică a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca – noi fiind o extensie a Trupului lui Cristos – lumea să poată să spună şi ea: ‘Cineva m-a atins!'” „Răul”, a continuat invitatul, „este eradicat doar de sfinţenie, nu de asprime. Şi sfinţenia introduce în societate sămânţa care vindecă şi transformă. Este asemenea platourilor tectonice de pe scoarţa pământului. Ajunge ca cele mai adânci straturi să se mişte câţiva milimetri ca să zguduie suprafaţa pământului. Dar pentru ca această revoluţie spirituală să aibă loc, trebuie să experimentăm ‘metanoia’ – convertirea atitudinilor, obiceiurilor şi practicilor – în modurile în care ne-am folosit greşit sau am abuzat de Cuvântul lui Dumnezeu, de darurile lui Dumnezeu şi de creaţia lui Dumnezeu.”

Arhimandritul grec despre predica Patriarhului ecumenic
28.10.2008, Vatican (Catholica)

sotiriadis1Intervenţia Patriarhului ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului la Sinodul Episcopilor a marcat un moment de cotitură pentru ecumenism, a declarat săptămâna trecută pentru Zenit reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Greciei. Arhimandritul Ignatios Sotiriadis a participat ca delegat fratern la Sinodul Episcopilor dedicat Cuvântului lui Dumnezeu, eveniment încheiat duminică. Acesta s-a referit la predica Patriarhului ecumenic de la celebrarea Vesperelor din 18 octombrie, alături de Papa Benedict al XVI-lea, în Capela Sixtină.

– Aţi participat la întreg Sinodul. Ce aţi auzit de la Părinţii sinodali despre predica Patriarhului Bartolomeu?- În primul rând sunt mândru că l-am văzut pe Sanctitatea Sa Patriarhul ecumenic Bartolomeu I în Capela Sixtină, acolo unde se aleg Papii, loc atât de faimos în lume pentru valoarea sa artistică, percepând invitaţia adresată de Papa Benedict celui care ocupă locul „primus inter pares” în Ortodoxie (Patriarhul Bartolomeu – n.n.) ca fiind foarte onorantă. Evenimentul a fost primit bine de către Părinţii sinodali – cu toţii au fost prezenţi – ca un moment cu adevărat de har. Cotidianul Vaticanului, L’Osservatore Romano, a prezentat apoi momentul pe chiar prima pagină.

Patriarhul s-a referit în predica sa la interpretarea dată Cuvântului lui Dumnezeu conform învăţăturilor şi scrierilor Părinţilor Bisericii. A fost o predică magisterială, prezentând poziţia Bisericii Ortodoxe asupra temei în discuţie, inspirându-se din bogăţia spiritualităţii răsăritene. A fost un eveniment istoric în care un Papă, celebrând Vesperele în faţa întregului episcopat catolic, nu şi-a exercitat ministerul de învăţător, ci a delegat sarcina celui care era al doilea Episcop al Bisericii în vremea în care ea nu era încă divizată. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost afirmaţia Papei atunci când predica Patriarhului, primită cu lungi aplauze, s-a încheiat: „Dacă avem Părinţi comuni, cum am putea să nu fim fraţi?”

– Părinţii sinodali au fost în mod special impresionaţi de partea din predică în care Patriarhul a explicat cum se poate „vedea” Cuvântul lui Dumnezeu prin icoane şi în creaţie, subliniind importanţa protejării ei.- Patriarhul ecumenic este cunoscut pentru pasiunea şi neobositul său angajament la nivel ecologic, iar Părinţii sinodali i-au apreciat contribuţia la o discuţie de maximă importanţă şi actualitate, în care Biserica trebuie să fie protagonistă.

– Dar marea noutate a fost probabil nu intervenţia Patriarhului ci dorinţa Papei, exprimată la Vespere, de includere a propunerilor Patriarhului în lista propunerilor sinodale. Această iniţiativă pare a fi fost recepţionată pozitiv de Părinţii sinodali. În acest fel, pentru prima oară în istorie, magisteriul unui Patriarh ecumenic poate fi preluat de magisteriul oficial al Bisericii Catolice prin exhortaţia apostolică post-sinodală.- Atunci când suntem uniţi de Cuvântul lui Dumnezeu, calea noastră merge inevitabil în direcţia unui al doilea pas, care este unitatea deplină, respectiv celebrarea comună a Euharistiei. Dar la aceasta nu se va ajunge atât de mult prin eforturi umane cât mai degrabă prin insuflarea şi dorinţa Duhului Sfânt.

– Dar cei care speră în această unitate o văd ca pe ceva foarte îndepărtat.- Separarea Bisericilor Răsăriteană şi Apuseană a avut loc de-a lungul a câteva secole; nu a fost un eveniment izolat al anului 1054, ci un lung proces cultural şi lingvistic. Ne-am separat încet şi tot încet ne vom uni. Nu putem noi să vorbim despre date. Ceea ce este sigur este dorinţa Bisericii Ortodoxe ca Biserica Romei să se despartă de puterea ei temporală şi să se dedice total misiunii ei spirituale de transformare a lumii.

sursa>

http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=16625

http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=16672

foto>

http://www.websitetoolbox.com/tool/post/apologia/vpost?id=3051265

 

Etichete: , , , ,

Dosarul privind cauzele mortii Patriarhului Teoctist a fost redeschis de Parchetul Bucuresti in urma contestatiei Civic Media

civic-media-patriarhul-teoctist-ancheta-parchet

Dosarul privind cauzele mortii Patriarhului Teoctist, a fost redeschis de Parchetul Bucuresti, in urma contestatiei Civic Media

Victor Roncea:

„Tin sa-i contrazic pe colegii mei de pe alte forumuri ortodoxe: Patriarhul nu a fost imbalsamat. Stiu aceasta pentru ca am lucrat si lucrez in continuare la ancheta asupra circumstantelor neclare ale mortii Patriarhului, toate rezultatele cercetarilor adunate urmand sa fie publicate in curand intr-o carte-document. De altfel, desi initial Dosarul Patriarhului a primit un NUP, in urma contestatiei Civic Media, care a aratat ca au ramas mai multe piste neverificate, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica ne-a transmis, printr-o adresa semnata de Procuror Sef Sectie Marius Iacob, ca ancheta a fost reluata. Aviz amatorilor… mai ales a celora care au dat si trimis, sub semnatura lor, declaratii false Parchetului.”

moastele-patriarhului

Citeste si reactia lui Silviu Cluci AICI

sursa> http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/mana-sfantului-patriarh-teoctist.html

 
7 comentarii

Scris de pe noiembrie 6, 2008 în diverse, Panihida, Vesti

 

Etichete: , , ,

Moastele Patriarhului… TEOCTIST

moastele-patriarhului

Moastele Patriarhului… TEOCTIST

Text si foto preluate de la

Cidadededeus.wordpress.com & orthphoto.net

Marturie:

„Iubitul nostru parinte Patriarh Teoctist a trecut la Domnul luni, 30 iulie 2007. Am facut aceasta fotografie dupa 5 zile, chiar inainte de inmormantare, vineri, 3 august. Cu toate ca nu a fost imbalsamat si era atat de cald, nu numai ca in mica Catedrala Patriarhala nu era niciun miros, dar iata cum s-au facut mainile lui…” (Silviu-Andrei Vladareanu)

… moaste

 

Etichete: , , , , ,

Protejat: IPS. Bartolomeu Anania nu apare in fotografia sinodala

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

 
Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Scris de pe noiembrie 2, 2008 în articole, diverse, ecclesia, oameni, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,