RSS

Scriitorul Artur Silvestri a trecut la cele vesnice

30 Noi

artur-silvestri

Scriitorul Artur Silvestri a trecut la cele vesnice

BUCUREŞTI / 18:57, 30.11.2008

Scriitorul Artur Silvestri a murit, duminică dimineaţa, la vârsta de 55 de ani, a anunţat familia acestuia, fără a preciza motivele decesului.

„Anunţăm cu sufletele îndurerate că în zorii zilei de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, Artur Silvestri ne-a părăsit, reîntâlnindu-se cu al său Înger Tăcut. Rămân în urmă lucrările sale ca scriitor, istoric al civilizaţiilor şi promotor cultural cu activitate enciclopedică şi mai ales credinţa că există acea «Românie Tainică» despre care vorbea neîcetat”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Artur Silvestri, născut în 1953, a fost scriitor, istoric al civilizaţiilor, editor, fondator al principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar.

Opera lui Artur Silvestri include titluri precum: „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”, „Arhetipul călugărilor sciţi. Eseuri despre Bizanţul paralel”, „Memoria ca un concert baroc”, „Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi oboi” sau „Prostologhikon – Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar”.

Artur Silvestri a fost cronicar literar la Luceafărul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984), Romanian News (1981-1984) şi a condus în anii 1990-1991 publicaţiile „Naţiunea„, „Dacia literară” şi „Mileniul III„.

De asemenea, Artur Silvestri a participat la fondarea principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar.

Artur Silvestri a fost căsătorit cu Mariana Braescu, de asemenea scriitoare.

sursa>

http://www.mediafax.ro/cultura-media/scriitorul-artur-silvestri-a-murit.html?1706;3584018

foto>

http://bastrix.files.wordpress.com/2008/11/artur-silvestri.jpg


artur-silvestri1+++

OPERA DE-O VIATA A DOMNULUI ARTUR SILVESTRI

INTR-UN POSIBIL ARTICOL DE DICTIONAR

Scriitor român, istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, editor, fondator al consultanţei imobiliare în România, întemeietor de organizaţii culturale şi cetăţeneşti, Artur Silvestri este o personalitate cu activitate enciclopedică.

Născut – 1953, într-o familie de negustori aromâni (din partea mamei) şi de boieri olteni, din familia Iancu Jianu. Strănepot al Mitropolitului Tit Simedrea, ultimul mitropolit al Bucovinei (1945) izgonit de pe scaunul mitropolitan de la Cernăuţi de invazia rusă din aceea vreme.

Studii filologice la Bucureşti (1972-1976); specializare în arheologie (Italia) şi istoria culturii (Sorbona, 1979). Doctor în Litere – „Trinity Bible Research Center”, University of Madras, India (1992); Doctor honoris causa la Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya – Barcelona, Spania.

Debut în literatură – 1972. Cronicar literar Luceafărul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984), Romanian News (1981-1984). Contacte strânse, în anii „70, cu mari scriitori şi artişti români din toată lumea, corespondenţă cu Mircea Eliade, G. Uscătescu, Nicolae Baciu, Paul Lahovary, Luki Galaction, Léon Negruzzi, Ioan I. Mirea, Ştefan Baciu.

Adoptă, încă de la început, ideea culturală de „protocronism”, pe care nu a repudiat-o niciodată; iniţiator, alături de Mitropolitul Nestor Vornicescu, al cercetărilor privind „Literatura proto-română” (după 1984); descoperitor al scriitorului proto-român Martin de Bracara (sec. VI e.n.) şi al operei literare, în limba greacă, a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV). Descoperitor al jurnalului inedit al scriitorului francez, de origină română, Pius Servien (1979),pe care l-a editat partial. S-a constituit din punct de vedere intelectual în preajma unor mari personalităţi, din „Generaţia Veche”: arheologul Dinu Adameşteanu (Italia), pictorul Mirea (Franţa), arhitectul Constantin Joja, etnologul Romulus Vulcănescu, istoricul culturii Edgar Papu, slavistul I.C. Chiţimia. Acţiunea sa culturală este proeminentă încă din anii ’80 ai secolului trecut. A iniţiat, la revista „Luceafărul”, proiectul „Noii geografii literare” în vederea stimulării creaţiei locale şi regionale şi, deopotrivă, pentru descentralizarea culturală; efectele acestei idei au fost puternice şi durabile. Ele s-au resimţit în epocă dar mai ales ulterior întrucât au creat o ipoteză de mediu cultural ideal, sustras gândirii monopoliste şi acelei presiuni cu caracter de dogmă care astăzi este denumită „corectitudine politică”.Abia în deceniile următoare,”noua geografie a literaturii” s-a putut fructifica, prin apariţia hotărâtă a multor grupări şi publicaţii regionale şi chiar a unor idei şi iniţiative doctrinare cu conţinut specific. Scriitorul a păstrat această concepţie până astăzi, când o enunţă în formula care a devenit proverbială, prin care îndeamnă creaţia să se manifeste potrivit cu materia proprie a fiecărui creator: „Să înflorească o mie de flori”. El ilustrează în calitate de reprezentant şi, în bună măsură, ideolog, curentul literar denumit în epocă „luceferism”, o combinaţie de tradiţie autohtonă, etnologie şi spiritualitate deopotrivă creştină şi arhaică. Acesta a fost considerat de „pseudo-elita „acelei vremi- care şi-a păstrat privilegiile şi monopolul ideologic şi în perioada recentă- ca o manifestare cu conţinut „reacţionar” si „paseist”, ostil „progresului” cultural deşi „recursul la tradiţie” ca experienţă fundamentală, verificată, situa „luceferismul” în continuarea „direcţiei naţionale”, a „regionalismului creator”, a „Daciei Literare” şi a „Generaţiei de la 1930”, într-un spaţiu de prezent continuu, care se regăsea deopotrivă la „basarabenii” contemporani cu el dar şi la intelectualii interbelici, rămaşi activi. Multe din noţiunile doctrinare ce definesc această orientare „indigenistă” (asemănătoare cu acelea din culturile „tiers-mondiste”, mai ales sud-americane) îi aparţin. Acum, Artur Silvestri vorbeşte despre „revolta fondului neconsumat”, anunţînd o creaţie ce recuperează etape şi straturi de tradiţie rămase ne-exprimate complet; defineşte „orto-geneza” literaturii române în maniera unei directive interioare, cu caracter endogen şi entelehial; descrie „universalitatea de esenţă” care ar însemna creaţie cu valoare universală indiferentă la difuziunea imperială, ce se produce prin acculturaţie; încurajează creaţia de idei literare noi şi specifice, urmând pe G. Călinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga şi V. Pârvan, „apostoli” ai originismului literar românesc. Ideea însăşi de „originism” s-a configurat în acea perioadă deşi a căpătat un cuprins teoretic în anul 2005, odată cu apariţia celor două cărţi care încearcă să-l defineasca („Pentagramma” şi „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”).

Modul de a înţelege cultura şi universul valorilor devine treptat o varietate a răspunsului ortodox deşi autorul susţine că reprezintă spiritul getic, anterior creştinismului;scriitorul insusii spune ca „este ortodox fiindca este get”. Această înţelegere a lumii în cicluri lungi şi prin procese modelatoare enigmatice, la limita supra-sensibilului, îi impune o înclinaţie neobişnuită către „Istorie” şi „Timp”. Aceasta va fi susţinerea doctrinară a câtorva din cărţile cele mai pătrunzătoare din această perioadă, cum ar fi „Genius Loci. Fabula Căii Singuratice”(2006) şi, mai ales, „Arhetipul Călugărilor Sciţi”(2005), un breviar de istorie culturală autohtonistă, a cărei carieră internaţională a fost fulminantă.

În 1987, la sugestia lui Nestor Vornicescu, a reuşit să adune mai mulţi savanţi de prestigiu în cadrul Grupului pentru istorie alternativă, un colectiv independent de cercetători ai istoriei vechi, din care au făcut parte I.C. Chiţimia, Pandele Olteanu, Virgiliu Ştefănescu – Drăgăneşti, Paul Tonciulescu, David Popescu etc. „Grupul pentru istorie alternativă” a elaborat o lucrare monumentală „Daco-Romanica. Studii privind cultura română în epoca etnogenezei”, rămasă inedită, alături de alte cercetări privitoare la scrierile străromâne, „Biblia goţilor” şi alfabetele necunoscute din România. În aceiaşi perioadă, s-a implicat în sprijinirea cercetării „Codex Rohonczi”, contactând-o pe curajoasa cercetătoare Viorica Enăchiuc, care, la jumătatea anilor 80 din secolul trecut, începuse o ambiţioasă traducere a misteriosului manuscris „carpatic”, pe care o va putea edita după aproape douăzeci de ani de la iniţiere. Toate aceste iniţiative au arătat că Artur Silvestri se manifesta de timpuriu ca un creator de tematică şi de directivă culturală, adoptând o manieră de lucru lipsită de prea multă vizibilitate dar care se descifra, de către observatorul atent, încă de la vremea aceea.

Creator de publicaţii culturale în 1990, în calitate de director redacţional al „Fundaţiei Europene Drăgan”, a re-editat şi condus (1990-1991) publicaţiile Naţiunea, Dacia literară şi Mileniul III; sunt, însă, încercări eşuate de a re-crea o direcţie „specificistă”, însoţită de componenta socială şi naţională în spaţiul acreditat de tradiţie, incompatibile cu perioada convulsivă când acestea s-au produs. Totuşi, istoria ideilor sociale şi culturale româneşti va consemna, în locul meritat, tentativa de renaştere a „direcţiei de la Dacia literară”, definită programatic în chiar primul număr al seriei apărute în anul 1990.

Apreciat, încă din anii ’80, ca o personalitate cu preocupări şi realizări enciclopedice, Artur Silvestri a editat, de asemenea revista „Lumina Creştină” (1991) , intitulată „primul magazin bisericesc pe înţelesul tuturor”, un adevărat model pentru o publicaţie tradiţională populară şi pătrunzătoare, incomodă pentru grupurile „intelectualiste” din Biserica Ortodoxă şi, ca atare, înlăturată de pe scena publică. Începînd cu 1992, el se retrage pentru aproape zece ani într-o meditaţie voluntară pe care o compară cu iniţierea lui Zalmoxis, înţelept şi predicator al Geţilor din antichitate, si nu mai publica nimic.

Revine la suprafaţa vieţii publice în 2002, ca promotor de proiecte culturale, sociale şi ecologice, puternic impregnate de un caracter spiritualist şi ataşat Tradiţiei. Artur Silvestri a lansat, de asemenea, mai multe programe culturale, dintre care „Document de epocă” (prin care se încurajează redactările de memorii scriitoriceşti şi publicarea de manuscrise inedite) şi „Modele şi exemple” (al cărui scop este de a susţine cercetările de istoriografie locale) sînt cele mai penetrante. Concretizat în toamna anului 2005, marele proiect „Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru Omul Român” s-a transformat dintr-o iniţiativă de „depoziţie de cărturar”, care cuprinde şaptezeci şi doi de „Oameni Mari” ai vremii noastre, într-o Predanie secretă, care, aşa cum susţine autorul, desemnează şi explică „România tainică”. Încă de la apariţie, acest volum a început să fie considerat asemănător cărţilor „clasice”, devenind o „carte de căpătâi” pentru mulţi intelectuali care „lucrează” în sensul tradiţiei iar continuarea,prin volumul al doilea,ce se va publica in martie 2007,va arata ca ,la romani,staruinta conduce la „proiecte realizate”si nu numai la”proiecte esuate”. În aceiaşi categorie vor putea fi incluse şi ciclul monumental „Mărturisirea de credinţă literară.Scrisul ca religie la Romani in preajma anului 2000”, care a debutat, cu primul volum, în primăvara anului 2006, şi „Mişcarea Stăreţească”, una dintre cele mai enigmatice iniţiative ale scriitorului,aflata in curs de aparitie, amândouă fiind „tablouri colective” şi „concluzii ale României tainice”, despre care Artur Silvestri a ales să vorbească. Proiectul actual la care lucrează, este re-crearea celebrelor publicaţii culturale, în serie nouă, Columna lui Traian (fondator: B. P. Haşdeu) Arhiva românească (fondator: M. Kogălniceanu), L’Etoile du Danube (fondator M. Kogălniceanu) şi Sinteza (fondator G. Călinescu) si re-lansarea in format electronic a publicatiilor”Semanatorul” si”Neamul Romanesc”.A fondat editurile „Carpathia Press”,”Intermundus”(specializata in publicarea de documente istoriografice si „depozitii colective”)si”Kogaion Editions”(singura editura din Romania care editeaza carti in limbi straine pentru difuzare in strainatate).

Autor a peste 45 de cărţi, ediţii şi sinteze în domenii diferite; peste două sute de studii de istorie literară şi de istoria civilizaţiilor; activitate jurnalistică proeminentă, timp de peste 30 de ani, concretizată în peste 2500 de titluri. Opera publicată nu este decît o parte încă puţin vizibilă a unui imens şantier, scriitorul părînd că repetă destinul straniului enciclopedist, din secolul al XIX lea, B. P. Haşdeu, personalitate grandioasă şi profetică a unui gen de autohtonism ştiinţific românesc. Ea conţine sclipitoare investigaţii de istoriografie literară („Arheologia unei ore”), prognoză economică şi socială („România în anul 2010”), pseudo-monografii de autor, de fapt „studiu de caz” şi concluzii de doctrină creatoare („Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu” „Revolta fondului neconsumat”), mici eseuri despre enigma creaţiei şi soarta cărţilor („Misterul fructului”), profeţie urbanistică şi proiect de dezvoltare socială („Megapolis valah. O sută de principii doctrinare despre Noul Bucureşti”). Marile creaţii ordonatoare încep însă odată cu „Modelul Omului Mare”, o carte neobişnuită despre uimitorul savant şi „înfăptuitor” care este Mitropolitul Antonie Plămădeală al Transilvaniei, propus ca exemplu viu, de erou civilizator aici ca şi în volumul „Pastor Magnus”. O notă de profetism şi enigmă se instaurează, începînd cu anul 2004, în această creaţie care, după cum anunţă autorul, va număra curînd alte cîteva cărţi cu un puternic caracter profetic şi „reacţionar”. „Sfârşitul României. Douăzeci de profeţii nedesluşite”, „Breviar de idei eretice”, „Voievodul criptic”, „Metafizica României recente”, „Blestemul pomelnicului ars”, „Sindromul dacilor înlănţuiţi” sînt titluri care, dacă vor exista (fiindcă autorul procedează, de obicei, capricios şi încheie cărţi ne-anunţate, ascultînd parcă de impulsuri secrete) vor modifica perspectiva acestei opere în continuă efervescenţă.

Ca prozator, s-a manifestat în mod parcimonios dar „Apocalypsis cum figuris” (2003), conţinînd şapte nuvele fantastice scrise în 1983-’84(si ramase inedite pana recent), a constituit o apariţie şocantă. Ulterior, mai multe fascicule din ciclul „Locuri binecuvîntate” (mai ales „Clopote sub ape”, „Douăsprezece fîntîni în munţi” şi „Marea Hieroglifă”) au creat un gen de literatură enigmatică, la limita eseului filosofic şi a memorialisticii recompuse. Romanul „Pinnacle” (scris în 1977), va întări aspectul misterios al acestei literaturi. „Memoria ca un concert baroc (vol.I. Povestiri reale şi imaginare din Ţara-de-Nicăieri)” este o carte concepută şi scrisă în vara anului 2004, la Paris; „Memoria ca un concert baroc (vol.II. Ofrandă aproape fără grai)”, considerată o „recapitulare de doctrină tainică”, este continuarea acestui ciclu, completat cu „Memoria ca un concert baroc (vol. III, Tablou imaginar de familie)” 2005, al treilea volum din cele patru proiectate, acesta fiind o „apologie a Literaturii” şi a „inspiraţiei misterioase”. Ciclul va fi încheiat, în acelaşi registru de taine, cu „Lacrimosa. Povestiri despre un Înger”, aflat în pregătire. Sunt cărţi care întăresc aspectul profetic al acestei literaturi, situată în cadrele Tradiţiei, deopotrivă bizantină şi arhaică. „Apocalypsis cum figuris” are o carieră internaţională surprinzătoare. Apărută deja în traducere franceză, cartea va fi editată, în curând, în America de Sud şi în Italia. „Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi oboi” – scrisă în doar câteva zile, în septembrie 2005, la Albena – continuă, după mai bine de douăzeci de ani, strania insuflare din „Apocalypsis cum figuris” şi constituit, la rândul ei, o carte „cu stea pe cer”,cunoscand versiuni in franceza si engleza,in anul 2006.

Cercetările de istorie a culturii s-au publicat în mai multe limbi străine (engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă, chineză); ele cuprind şi studii apărute la Madrid, Montreal, Viena, Paris, Milano, atât înainte de 1989 cît şi după aceea.

Activitate filantropică de natură culturală, începînd mai ales cu 2004. A donat mii de cărţi proprii către Biblioteci judeţene, comunale şi mănăstireşti; a înzestrat unele mânăstiri noi cu cărţi de cult. A iniţiat ,alaturi de Mariana Braescu,Asociaţia „Biblioteci pentru Sate” (2003), care, în scurt timp , a colectat şi a donat aproape 10.000 de volume şi pest250.000 de publicaţii către sute de biblioteci săteşti, parohiale şi mănăstireşti iar în 2005 a depăşit 24.000 de volume şi peste 250.000 de publicaţii.

În prezent, ca preşedinte al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu(ARP), se implică în programul de constituire de fonduri de manuscrise în cadrul Bibliotecilor judeţene şi al instituţiilor bisericeşti. A facut sa existe(si sustine,impreuna cu Mariana Braescu) Premiile de excelenţă ale Patrimoniului Romanesc,aflate in 2007 la a IV-a editie,care au scos din uitare personalitati autentice ale culturii romanesti de azi,carturari si savanti ignorati sau marginalizati,actionand conform unui program de „afirmare a valorilor eretice”dezvoltat pe larg in volumul”Nu suntem singuri”.A fondat, de asemenea „Asociaţia Scriitorilor Creştini din România”Fondul Documentar – Artur Silvestri” la Biblioteca Judeţeană din Giurgiu (cuprinzând peste 500 de manuscrise inedite, provenind de la scriitori români), iniţiativă care se va extinde în alte 10 biblioteci municipale. A iniţiat, de asemenea, „Fondul Naţional de Memorialistică(incepand din decembrie 2006), o încercare ambiţioasă „de a crea document cultural şi social şi de a smulge uitării istoria personală a celor ce doresc să o biruie”. Acest tip de” iniţiativă fondatoare” se reflectă în numeroase alte gesturi cu ecou larg, prima formă de organizare a conştiinţelor Tradiţiei în epoca „destrămării naţiunilor”. (2006). Între altele, a creat „

Prezenţă deosebit de activă, din punct de vedere cultural, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, în ultimii douăzeci de ani. A sprijinit, în anii ’80, acţiuni de renovare şi refacere de mănăstiri şi vetre de cultură străveche; corespondenţa din acea perioadă, cu mari ierarhi şi cărturari ai Bisericii, apare, în 2005, sub titlul „Vremea Seniorilor”, una dintre cărţile cu ecou răsunător publicate astăzi de autor.

Între 1986 şi 1989, a făcut parte din Comisia de Istorie Bisericească a Patriarhiei Române, sub conducerea savantului Mitropolit Nestor Vornicescu, lucrând şi cunoscând îndeaproape pe marii ierarhi şi cărturari ai vremii. În memoria marelui Mitropolit, al cărui urmaş spiritual este considerat, el a fondat, în 2005, „Grupul pentru cercetarea istoriei străvechi Nestor Vornicescu” şi a iniţiat colecţia editorială monumentală „Fontes Historiae Litterarum Daco-Romaniae”, prin traducerea în română a tuturor scriitorilor „proto-români”,care va incepe in 2007,sub coordonarea lui.

La începutul lui 1990, s-a implicat, ca militant pentru valorile tradiţiei, în confruntările din cadrul Bisericii Ortodoxe, fiind autorul declaraţiei către ţară pe care a difuzat-o Sfântul Sinod în data de 12 ianuarie 1990, fapt care a oprit „revoluţionarismul” în Biserică.

Începând cu 1992, în timpul perioadei sale de „absenţă publică”,s-a dedicat activităţii de investiţie şi creaţie de instituţii economice, cu precădere în domeniul imobiliar. Are cel mai titrat palmares profesional românesc din acest domeniu. A organizat, în cadrul programului european COSA,(in 1997) elaborarea standardelor ocupaţionale în domeniul imobiliar (contribuind la recunoaşterea profesiunilor de agent, consultant şi evaluator); a fondat, practicând public încă din 1991, activitatea de consultanţă imobiliară şi publicând peste 100 de studii, analize şi sinteze pe aceste teme. Este considerat astăzi drept cel mai important autor de cărţi cu tematică imobiliară din România, menţionîndu-se de obicei titluri precum „Deceniul straniu. Oraşe variabile, sanctuare şi mituri imobiliare” (2003), „Retrocedarea secolului. Scandalul Fondului Religionar bucovinean” (2003), „România în anul 2010. O prognoză de piaţă imobiliară” (2003), „Efectul Thales din Milet. Eseu despre manipulatorii de bani” (2004), „Megapolis valah. O sută de principii doctrinare despre Noul Bucureşti” (2004) „Apologia Hazardului” (2005) „Apogeul Derutei” (2005) si”Exercitii de exorcism social”(2006). Despre ele s-a scris că „dacă piaţa imobiliară nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată după aceste cărţi”.

Conduce, ca director general, compania „SGA România – Institutul de Consultanţă Imobiliară”, una dintre cele mai cunoscute companii de consultanţă din România, ale cărei rapoarte trimestriale sînt printre cele mai comentate documente de analiză economică, în ultimii ani în România;coordonator si editor, din 2003, al „Raportului anual de prognoza imobiliara”,documentul din domeniu cel mai comentat si urmarit in perioada de sfarsit de an.

A participat la fondarea principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar. În 1996, a iniţiat, în cadrul Asociaţiei Naţionale a Societăţilor Imobiliare, prima licenţiere şi atestare profesională în acest sector. Preşedinte al Uniunii Patronale Imobiliare, încă de la înfiinţare (1997); ales, în 2003, şi preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Imobiliare din România (FAIR). A iniţiat constituirea ARCI (Asociaţia Română a Consultanţilor Imobiliari), în vederea recunoaşterii acestei profesiuni în România (2004).

În anul 2000, a iniţiat şi organizat acţiunea de contestare publică a OG 3/2000, situându-se în fruntea opozanţilor; după 3 ani, şi prin eforturile lui, Ordonanţa Guvernamentală a fost abrogată. În acea perioadă i se spunea „patronul care schimbă legea”. Susţine că a dorit să arate astfel că „acţiunea cetăţenească împiedică atitudinea sfidătoare a Stăpânirii rele”, una dintre „învăţăturile „pe care scriitorul o invocă adeseori.

A iniţiat Premiile de excelenţă ale Patronatului Imobiliar, singura formă de recunoaştere valorică de acest fel din domeniu; a creat singura colecţie editorială de profil din România („Biblioteca Imobiliară”, la editura Carpathia Press). A organizat şi coordonat grupuri de cercetare a cartierelor de locuinţe ieftine, din perioada interbelică, şi analize despre „Centrul istoric al Bucureştilor”, realizând rapoarte independente, finanţate din sursă proprie. Lucrează, în acest moment, la „Proiectul Kiseleff”, propunere majoră de dezvoltare urbană, urmărind ipoteza creării „Noului Bucureşti”, proiect de mare anvergură, în vederea căruia a stabilit contacte şi a mobilizat specialişti din întrega lume. Expert-consultant pentru România, reprezentînd diferite organizaţii internaţionale acreditate UNESCO.

Duce o viaţă retrasă, modestă, dedicată studiului şi acţiunilor culturale şi sociale. Detestă mondenitatea, iubeşte animalele şi viaţa simplă. Nu îi plac călătoriile, deşi a devenit, prin natura obligaţiilor academice, o prezenţă europeană. Căsătorit cu Mariana Brăescu, supranumită „Doamna CASA LUX”. după faimoasa revistă pe care a fondat-o (şi a reuşit să o afirme, după un deceniu, drept cel mai important grup de presă pentru casă, familie şi ambient din Europa de Est), una dintre cele mai respectate şi preţuite prezenţe publice din România, de asemenea scriitoare reputată şi dramaturg apreciat.

Personalitatea neobişnuit de puternică prin impresia de „insuflare”, pe care o lasă scriitorul în România, a început să fie recunoscută şi pe plan internaţional.

Din iulie 2004, Doctor h.c. în ştiinţe aplicate, umaniste şi sociale, al Universităţii Francofone Internaţionale din Bruxelles şi „professeur – visiteur” pentru „gestiune imobiliară, expertiză patrimonială şi discipline conexe” al aceleiaşi Univesităţi, pentru Uniunea Europeană şi Africa. În toamna anului 2004, i s-a decernat „La Croix de Saint Antoine du Désert”, marea distincţie a Bisericii Copte-Ortodoxe din Alexandria (Egipt) şi a fost ales „Accademico” al Centrului Cultural Copto-Ortodox-Venezia(2004). Din octombrie 2004 devine „Doctor of Divinity”, la „Saint Ephrem’s Institute” din Puerto Rico.

Opera eseistului şi filosofului culturii este impresionantă. „Radiografia spiritului creol” (2004), „Modelul Omului Mare” (2004), „Vremea Seniorilor” (2005), „Arhetipul Calugarilor Sciţi. Eseuri despre Bizanţul paralel” (2005), „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”, „Revolta Fondului Neconsumat” (2005) sunt expresia unei concepţii impunătoare asupra „culturilor enigmatice”, formulă prin care autorul înţelege „originismul”, considerat, de altfel, că fiind mişcarea culturala de Reconquista din această perioada, contrară „consumismului” difuzionist şi extensiunii imperiale. Artur Silvestri este unul dintre puţinii scriitori români a cărui operă începe să pătrundă viguros în spaţiul literaturii universale. „Arhetipul Călugărilor Sciţi”, tradus deja în franceză si germana, vă avea, în anul 2007,o ediţie noua în engleză; „Pentagramma. Introducere la un originism literar” a apărut deja în franceză, engleză, germană şi rusă ca şi „Pastor Magnus. Restituirea arhivelor ignorate”. „Apocalypsis cum figuris”, o stranie proză „arhaică”, impresionează, de asemenea, dincolo de marginile literaturii româane şi, după ce a apărut în franceză , va apărea în curând în italiană si spaniola. Cea mai recentă carte importantă, „Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi pian”, scrisă în toamna anului 2005, a apărut deja în doua limbi straine şi începe şi ea un drum internaţional neobişnuit.

Opinii despre operă

Profesorului Artur Silvestri, iscusit mînuitor al scrisului nostru de inimă şi gînd românesc, din partea noastră preţuire şi binecuvîntare.

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 1987

Eseurile lui Artur Silvestri despre „arhaic” reuşesc să fie o exegeză în jurul acestui cuvânt şi deschid cititorului o perspectivă care îl îndeamnă, ba chiar îl obligă, să ia materia de la capăt şi să controleze tot ce a gîndit şi tot ce a simţit în timpul primei lecturi, prin cheia oferită de Artur Silvestri. O cheie de aur.” Citind studiile lui „sînt uimit de cît de multe lucruri ştie şi pe cîte portative ale spiritului îşi încearcă gîndurile şi cuvintele, autorul fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave. Mă opresc mai întîi la felul cum curge erudiţia, parcă luînd-o înaintea condeiului care abia se ţine după dînsa. Un adevărat Har de la Dumnezeu”.

Acad. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei, 1987

În „Modelul Omului Mare”, ancadramentul pe care autorul l-a dat, de la „Discurs împotriva uitării” şi „Două povestiri enigmatice” la început, până la „Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă”, ca încheiere, ne înalţă parcă într-o altă ordine, aceea a miraculosului, a harului. Cu o eleganţă melancolică, el mărturiseşte înaltul scop al cărţii, tâlcul adânc ce i s-a revelat şi pe care ni-l comunică, emoţionându-ne. Puterea delicată cu care mânuieşte cuvântul, cules de pe pajiştile, infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contingent.

Acad. Prof. Dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga

În „Memoria ca un concert baroc”, un fel de infrarealism învăluitor (ca la Mircea Eliade, V. Voiculescu ori Pavel Dan) cheamă la reculegere şi participarea emotivă; transsubstanţierea, joc de-a halucinaţia, e proces de inserţie în mister, de unde plonjarea în indefinit, iniţierea în euri ermetice, inclusiv nuanţe de absurd şi zăcăminte oculte.

Acad. Prof. Dr. Constantin Ciopraga

Cărţile lui sunt ciudate şi pentru că sunt profund „incorecte politic” dar, în acelaşi timp, afirmă puncte de vedere care nu doar că nu ţin seamă de existenţa „corectitudinii politice” ci merg total în paralel cu aceasta, de parcă nici nu ar exista. Sunt expresia unei gândiri de pe altă planetă, din altă dimensiune.

Prof. dr. Viorel Roman (Bremen, Germania)

Am citit mişcat, aevea zguduit, întregul acest volum (Perpetuum Mobile) uluit de adâncimea castă a bucăţilor şi dramatismul lor sobru şi sever, de tâlcul lor în care frumosul coexistă cu binele şi, caz rar, fericirea are cuvinte…. Cucerit de înţeleptele cuvinte care îl deschid, îi mulţumesc autorului pentru gândul că literatura poate înregistra o dimensiune liturgică, „aparţinând unui scenariu mitic ce depăşeşte contingentul”.

Prof. Dr. Alexandru Husar, 2005

Studiile de istorie a culturii, publicate în 1989, au fost ca o revelaţie a unui Artur Silvestri multilateral, enciclopedist, în stare de a se ocupa – o cred! – de toate problemele nu numai ale literaturii ci şi ale istoriei şi culturii româneşti (…). M-aş bucura şi mai mult dacă scriitorului i s-ar rezerva locul pe care-l merită în literatura românească.

Pr.Prof.dr.Petru Rezus, 1989

Îl felicit pe autor pentru munca lui titanică. Eu îmi aduc aminte cu multă plăcere, cum altădată, în vremea întunecată, dl. Artur Silvestri scria despre teme şi persoane bisericeşti în diferite reviste. Cinste lui pentru curajul din vremea aceea în care a scris şi despre Noul Testament de la Bălgrad, 1648, reeditat de noi în 1988, pentru care altădată nu i-am mulţumit şi acum îi mulţumesc.

Emilian Birdaş, Episcop de Alba Iulia, 1990

Cel mai frumos dar care mi se poate face sunt cărţile scrise în limba română. Ori de câte ori merg în România aduc valize întregi, pe care le devorez în câteva luni. Anul acesta, neputând merge eu după cărţi, au venit ele la mine. Cum? Am avut norocul să primesc la început de noiembrie, două pachete cu cărţi, reviste şi broşuri direct de la sursă, scrierile domnului Artur Silvestri având şi dedicaţiile autorului, pline de suflet, pentru care îi mulţumesc de nenumărate ori. Scriitorul bun, cel care-ţi ia în stăpânire mintea prin „cuvinte potrivite”, acel scriitor pe care abia îl cunoşti cu sfială în primele pagini ale cărţii, şi care sfârşeşte prin a-ţi deveni prieten când ai închis cartea, acela este scriitor adevărat, „născut, nu făcut”. Este cel care te poate reaşeza într-o stare de confort sufletesc, cel care îţi redă încrederea în oameni şi în nezădărnicia lumilor trecute. Este cel căruia – în baza prieteniei de durată (durata citirii unei cărţi) – i te adresezi fără sfială, ca de la personaj la personaj, poate uneori cu prea multă îndrăzneală, aşa cum o faci şi cu o rudă apropiată. I-ai spune pe loc frate sau tată sau „părinte”. Artur Silvestri este şi el un „Părinte al patriei”, iubindu-şi ţara şi neamul prin fapte, gesturi şi cuvinte, ca vechii cronicari sau ca păstorii de suflete. Este şi el un „om mare”, dar şi omul bun. Scrierile lui înseamnă dezlegare de taine, sub ochiul atent al Îngerului de pază. Îi mulţumesc pentru faptul de a mi se fi dezvăluit în publicaţii de o extraordinară erudiţie, dintre care aş cita deocamdată: „Apocalypsis cum figuris”, „Memoria ca un concert baroc”, „Arhetipul Călugărilor sciţi”.

Antonia Iliescu, Belgia, 2005

sursa>

http://artur-silvestri.com/noi-suntem-romania-tainica-si-vocea-noastra-nu-se-va-stinge-orice-se-va-intampla/

+++

Doamne odihneste cu dreptii pe adormitul robul Tau, Artur,

unde nu este durere, nici intristare sau suspin,

ci viata fara de sfarsit!


Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe Noiembrie 30, 2008 în Panihida, Vesti

 

Etichete: , , ,

3 răspunsuri la „Scriitorul Artur Silvestri a trecut la cele vesnice

  1. Ion Pavel

    Decembrie 2, 2008 at 8:01 am

    Te-ai stins prieten drag . te-ai dus la cele vesnice cand mai aveai atatea de pus la locul lor. Va fi oare capabil cineva sa desavarseasca atatea lucruri incepute si sa duca la bun sfarsit gandurile tale nemarturisite?
    Eu sper ca da si cred in continuitatea operei tale si in talentul celei care te-a inteles mai mult decat oricine timp de peste douazeci de ani.
    Regret enorm ca nu ne-am revazut si stau acum la un priveghi departe de-al tau trup, dar cu o minte clara si sufletul curat, trecut de miezul noptii cu ochii plini de lacrimi.
    In semineu ard lemne si trosnesc din cand in cand, imprastiind miresme de brad si de rasina. Este ceva ce-mi face gandul sa zburde pentru o clipa spre vremuri pe care aproape le-am uitat. M-am dezlipit de lumea pe care o detest si am venit aici sa-mi fac o viata noua. Am cautat aici acea lumea pe care o pierdusem acolo si despre care tu inca mai crezi ca ea exista. Aceasta lume frumoasa si curata in care ne-ar place sa traim se pare ca nu exista decat in ceruri. Nu toti au privilegiul sa faca parte din ea. Tu esti unul dintre putinii favorizatiai soartei si sper sa am ocazia sa te revad acolo.
    Uneori Dumnezeu ii cheama la El pe cei dragi Lui. Nu toti suntem alesi. Numai unii si aceia la zi mare. Ai fost ales de ziua Sfantului Andrei si vrerea Domnului va fi ca cei alesi sa stea de-a dreapta Sa. Bun ramas prieten drag si viata fara de sfarsit in lumea paralela si tainica de care ai vorbt adeseori. Ea nu este AICIi, ea este doar ACOLO, si uneori ne face sa credem ca-i reala.
    Odihna vesnica si pace sufletului tau bun. Nu te voi uita in veci si ma voi ruga necontenit pentru odihna sufletului tau cel adormit, pentru ca bunul Dumnezeu sa-l aseze acolo unde nu este durerere nici intristare nici suspin, numai viata fara de sfarsit. Amin.
    Ion Pavel
    Charlotte, North Carolina, U.S.A.

     
  2. Aurelia Sirbu

    Decembrie 26, 2008 at 4:28 pm

    L-am cunoscut pe Artur Silvestri in 1986. Eram copil, de o inocenta dezarmanta, in ciuda celor 21 de ani. S-a intimplat sa particip la un eveniment cultural organizat in Bechet – Zilele „Luceafarului” in judetul Dolj. Intimplarea a facut sa stau la masa in dreapta domniei sale. Timp de cel putin doua ore mi-a vorbit despre trecutul neglorios al PCR si faradelegile membrilor lui, despre dramele de la Canal, despre prigonirea intelectualilor… L-am intrebat atunci de ce face asta, fiindca il credeam in alta barca. Mi-a spus cu o voce a carei amintire o am intacta pina in ziua de azi: „Pentru ca tinerii trebuie sa stie si sa spuna mai departe, cind va veni timpul”.

    In acele vremuri tulburi, n-am vorbit cu nimeni despre acest detaliu al intilnirii noastre. Dupa 1990 am urmarit destinul lui Artur Silvestri avind viu in memorie momentul 1986. Am aflat cu stupoare, in aceasta dimineata de 26 decembrie, ca drumul lui s-a curmat brusc si nedrept, ca orice sfirsit prea devreme, prea abrupt, prea dintr-o data.

    Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Artur. N-am uitat.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: