RSS

‘Fratele’ Alois 2009 | Scrisoare din Taize – Scrisoare din Kenya | Pentru o Europă deschisă şi solidară

30 Ian

0712wk2944gv-800

‘Fratele’ Alois 2009 | Scrisoare din Taize

Aveti mai jos textul a doua scrisori ce apartin Comunitatii Taize  pentru anul 2009 (‘fratele’ Alois- una din Kenya si alta adresata Uniunii Europene), comunitate ce promoveaza cu ardoarea catolica specifica, acel Ecumenism lipsit de consistenta, dogma sau constiinta. Textul subliniat imi apartine pentru a evidentia cuvintele-cheie inserate in frazele ingenios concepute, ce promoveaza cultura slovelor ecumeniste si masonice. Astfel veti putea gasi de foarte multe ori cuvinte care se repeta sau idei care conduc catre aceeasi tinta> teoria cum ca din cauza vrajmasiei religioase milenare oamenii nu se pot ‘impaca’ si ca ea (doar ea) este de vina pentru situatia de acum, deci trebuie depasita prin a ierta, a inchide ochii si a uita totul in numele iubirii fraterne. Teoria aceasta tine pentru pietisti, insa pentru cei ce-i cunosc pericolul, va reprezenta ciuma care trebuie ocolita. Fiti intelepti, nu va lasati biruiti de cuvinte dulci!

dan.camen.

SCRISOARE DIN KENYA

Între 26 şi 30 noiembrie 2008,7000 de tineri veniţi din diferite regiuni ale Kenyei, din alte ţări din Africa şi de pe alte continente s-au reunit la Nairobi. Această întâlnire, etapă a „Pelerinajului de încredere pe pământ” propus de către comunitatea din Taizé, a fost găzduită de către 80 de parohii aparţinând diferitelor Biserici din Nairobi. Scopul ei a fost să contribuie la construirea unor relaţii de fraternitate mai puternice şi la a trece peste falsele idei despre ceilalţi, idei întreţinute de către lipsa de contact între popoare şi de către rănile istoriei.

Această „scrisoare din Kenya”, scrisă de fratele Alois pentru anul 2009, e făcută publică în timpul întâlnirii europene a tinerilor care are loc la Bruxelles la sfârşitul lui decembrie 2008.

Comunitatea din Taizé este prezentă de mai bine de 55 de ani pe continentul african prin mici comunităţi de fraţi care trăiesc împreună cu cei foarte săraci. De-a lungul anilor, fraţii au trăit în Algeria, Coasta de Fildeş, Nigeria, Rwanda sau Kenya. De 16 ani, câţiva fraţi locuiesc în Senegal, într-un cartier majoritar musulman din Dakar.

Desmond Tutu, arhiepiscopul anglican emerit al Cape Town-ului (Africa de Sud), scrie: „Africa e un continent unde răstignirea şi învierea îşi găsesc semnificaţia lor cea mai profundă. Construirea încrederii şi a împăcării e o realitate în continuă mişcare… Suntem cu toţii copiii lui Dumnezeu şi, în Hristos, nu există nici rwandezi, nici congolezi, nici burundieni, nici kenyeni, nici nigerieni, nici sudafricani: suntem cu toţii una în Hristos. Ştiu că acesta e mesajul pe care îl proclamă şi comunitatea din Taizé şi că ea este alături de noi în a-l răspândi şi aplica în Africa de Sud, pe tot continentul african şi în toată lumea, unde e încă nevoie ca frica de străini să fie transformată în prietenie, împăcare şi încredere.”

În Africa, încercările nu înlătură acel sens al demnităţii care este adesea atât de evident printre cei mai săraci. Dificultăţile vieţii nu alungă bucuria, seriozitatea nu exclude dansul. Sunt mulţi cei care refuză să cedeze deznădejdii. În primele rânduri se găsesc cel mai adesea femeile; ele sunt cele care îşi asumă, cu ingeniozitate şi perseverenţă, atât de multe responsabilităţi în familie şi în societate.

În faţa diviziunilor care fac ravagii pe continent, mulţi continuă cu mult curaj căutarea împăcării. Pentru creştini, este vorba de a trăi în nădejea că legătura care se stabileşte prin botezul în Hristos este mai puternică decât orice diviziuni. Creştini africani au plătit cu viaţa pentru această convingere venită din credinţă.

_____________________

Peste tot în lume, societatea şi comportamentul oamenilor se schimbă cu repeziciune. Posiblităţile de dezvoltare, cum nu s-au mai întâlnit până acum în istorie, se multiplică, dar în acelaşi timp creşte instabilitatea iar îngrijorarea faţă de viitor se accentuează. [1]

Pentru ca progresul tehnic şi economic să conducă în acelaşi timp la mai multă omenie este indispensabil să căutăm un sens mai adânc al existenţei. În faţa lehamitei şi a sentimentului de părăsire pe care le experimentează atât de mulţi oameni, o întrebare apare: care e izvorul de unde ne adăpăm cu viaţă?

Deja cu două secole înainte de Hristos, proorocul Isaia indica un izvor atunci când scria: „Cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.” [2]

Astăzi cei care nu găsesc acest izvor sunt mai numeroşi ca altă dată. Până şi numele Lui Dumnezeu este împovărat de înţelesuri greşite sau pur şi simplu uitat cu totul. Există oare o legătură între această dispariţie a credinţei şi pierderea bucuriei de a trăi?

Cum să dăm la o parte ceea ce a înnăbuşit acest izvor? Oare nu fiind atenţi la prezenţa lui Dumnezeu? Cu ea putem să ne potolim setea de nădejde şi bucurie.

Atunci izvorul începe din nou să curgă şi viaţa noastră capătă sens. Devenim în stare să ne asumăm responsabilitatea propriei vieţi: să o privim ca pe un dar şi să o dăruim tuturor celor care ne sunt încredinţaţi.

Chiar având foarte puţină credinţă, o reorientare se produce: nu ne mai punem pe noi înşine în centrul vieţii noastre. Deschizându-I lui Dumnezeu uşile inimilor noastre, Îi pregătim de asemenea cărarea către mulţi alţii.

Să ne asumăm responsabilitatea propriei vieţi

Da, Dumnezeu e prezent în fiecare om, credincios sau nu. De la prima ei pagină, Biblia descrie cu o mare frumuseţe şi poezie darul pe care Dumnezeu îl face din suflarea sa de viaţă fiecărei fiinţe umane. [3]

Prin viaţa Sa pământească, Iisus ne-a revelat dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru fiecare persoană. Dându-se pe El Însuşi până la capăt, El a gravat acel „DA” al lui Dumnezeu în străfundurile condiţiei umane. [4] Dupa Învierea lui Hristos, nu mai putem fi deznădăjduiţi în faţa lumii sau a nouă înşine.

De atunci, suflarea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, ne este dăruit pentru totdeauna. [5] Prin Duhul Său care sălăşluieşte în inimile noastre, Dumnezeu spune da la ceea ce suntem. ­Niciodată nu ne vom sătura de ascultat aceste cuvinte ale proorocului Isaia : „Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ.” [6]

Să acceptăm atunci ceea ce suntem sau nu suntem, să mergem până la a ne asuma responsabilitatea şi pentru ceea ce nu a fost alegerea noastră dar ne face ceea ce suntem. [7] Să îndrăznim să fim creativi chiar pornind de la ceea ce nu e perfect. Şi vom găsi libertatea. Chiar împovăraţi de greutăţi, vom privi viaţa noastră ca pe un dar şi fiecare zi ca pe un astăzi al lui Dumnezeu. [8]

Conduşi spre a ne depăşi pe noi înşine

Pe cât e de adevărat că Dumnezeu este în noi, pe atât e de neîndoielnic că El merge înaintea noastră. [9] El ne ia aşa cum suntem, dar ne şi conduce dincolo de noi înşine. Câteodată El intervine tulburându-ne existenţa, dându-ne peste cap planurile şi proiectele. [10] Viaţa lui Iisus ne ajută să privim lucrurile din această perspectivă.

Iisus S-a lăsat condus de Duhul Sfânt. Niciodată nu a încetat a se raporta la prezeneţa invizibilă a lui Dumnezeu Tatăl. În aceasta constă fundamentul libertăţii Sale, care Îl conduce la a-Şi da viaţa din dragoste. În El, relaţia cu Dumnezeu şi liberatea nu s-au opus una alteia ci s-au întărit una pe cealaltă. [11]

În fiecare din noi se găseşte dorinţa de un absolut către care tindem cu toată fiinţa noastră, trup, suflet, raţiune. O sete de iubire ne arde pe fiecare din noi, de la sugari până la oamenii în vârstă. Nici cea mai mare intimitate umană nu poate să o potolească pe deplin.

Aceste aspiraţii noi le resimţim adesea sub forma unei lipse sau a unui gol. Câteodată ele ne pot face să ne pierdem direcţia. Dar, departe de a fi nişte anomalii, ele fac parte din persoana noastră. Ele sunt un dar, conţin deja chemarea lui Dumnezeu de a ne deschide.

Aşadar, fiecare e invitat a se întreba: ce paşi înainte mi se cere să fac? Nu e vorba neapărat „să facem mai mult”. Suntem chemaţi să iubim mai mult. Şi, din moment ce pentru a se putea exprima, dragostea are nevoie de toată fiinţa noastră, al nostru este a căuta, fără a mai aştepta niciun singur minut, cum să fim atenţi la aproapele nostru.

PUŢINUL PE CARE-L PUTEM FACE, TREBUIE SĂ-L FACEM

Să ne întărim unul pe altul în credinţă:

Prea mulţi tineri se simt singuri pe drumul lor lăuntric. Doi sau trei pot deja să se ajute unul pe altul, să-şi împărtăşească trăirile unul altuia, să se roage împreună, chiar şi cu cei care afirmă că sunt mult mai aproape de îndoială decât de credinţă. [12]

O astfel de colaborare primeşte mult sprijin atunci când face parte din viaţa Bisericii locale. [13] Ea este o comuniune de comuniuni, unde se întâlnesc oameni aparţinând diferitor generaţii şi care nu s-au ales unul pe altul. Biserica este familia lui Dumnezeu: această comuniune care ne scoate din izolare. Acolo suntem bine primiţi, acolo se actualizează da-ul spus de Dumnezeu existenţei noastre, acolo găsim acea mângâiere a lui Dumnezeu de care nu ne putem lipsi. [14]

Dacă parohiile şi grupurile de tineri ar fi în primul rând lăcaşuri ale bunătăţii inimii şi ale încrederii, lăcaşuri ospitaliere unde suntem atenţi la cei mai slabi!

Să trecem dincolo de barierele societăţilor noastre

Pentru a participa la construcţia unei familii umane mai unite, nu e „a privi de jos” [15] lumea unul dintre cele mai urgente lucruri de făcut? Această privire implică o mare simplitate a vieţii.

Comunicarea devine din ce în ce mai uşoară dar în acelaşi timp societatea rămâne foarte compartimentată. Riscul indiferenţei reciproce nu încetează să crească. Să depăşim barierele societăţii în care trăim! Să ne îndreptăm către cei ce suferă! Să-i vizităm pe cei care sunt lăsaţi la o parte, dispreţuiţi. Să ne gândim la emigranţii care sunt atât de aproape şi totuşi, de cele mai multe ori, atât de departe. [16] Acolo unde suferinţa creşte, se dezvoltă şi din ce în ce mai multe proiecte concrete, care sunt tot atâtea semne de speranţă.

Pentru a lupta împotriva nedreptăţilor, a ameninţărilor de conflict şi pentru a favoriza o împărţire echitabilă a bunurilor materiale, e esenţial să dobândim competenţe. Perseverenţa în studii sau în formarea profesională pot fi şi ele o formă de slujire a celorlalţi.

Pe cât sunt de vizibile şi sar în ochi sărăcia şi nedepreptăţile scandaloase, pe atât e adevărat că există şi forme de sărăcie mai puţin vizibile. Singurătatea este una din ele. [17]

Prejudecăţile şi neînţelegerile sunt câteodată transmise din generaţie în generaţie şi pot duce la acte de violenţă. Există însă şi forme de violenţă aparent inofensive, dar care fac mult rău şi umilesc. Bătaia de joc e una din ele. [18]

Oriunde ne-am afla, singuri sau mai mulţi împreună, să căutăm, să vedem ce putem face practic pentru a alina suferinţa. O să descoperim în acest fel prezenţa lui Hristos Însuşi acolo unde nu ne-am fi aşteptat să o găsim. Înviat, El este aici, în mijlocul oamenilor. El merge înaintea nostră pe cărările milei. Şi prin Sfântul Duh el reînnoieşte deja înfăţişarea pământului.

Fr. Alois

~~~+~~~

[1] În multe ţări, în ciuda creşterii economice globale şi a speranţei de dezvoltare, suburbiile tip ghetou se măresc în loc să se micşoreze iar şomajul afectează grav foarte mulţi oameni, în special tineri. În Africa, acel sens al creşterii lente, atât de roditor în viaţa tradiţională este în pericol constant de a fi sufocat de viteza progresului tehnic. În acelaşi timp, slăbeşte solidaritatea familială şi etnică. Cum să-i redăm viaţa acestei valori, cum să o facem să treacă dincolo de limitele familiei sau ale etniei? Aceasta ar contribui la diminuarea plecării tinerilor care sunt atraşi de ţările cu un nivel de dezvoltare mai ridicat fără a fi întotdeauna în stare să-şi dea seama de consecinţele unei asemenea decizii.

[2] Isaia 40,31. Deja la vremea în care s-au spus aceste cuvinte, lehamitea era o realitate: „Eu îmi spuneam: în deşert m-am trudit, în zadar şi pentru nimic mi-am prăpădit puterea mea!” (Isaia 49,4) Şi iarăşi: „Cei tineri se obosesc, îşi risipesc puterile şi vitejii luptători vor putea să se clatine.”  (Isaia 40, 30) Dar proorocul reînvie speranţa: „Domnul dă tărie celui obosit şi celui slab îi dă putere mare.” (Isaia 40,28-29)

[3] E adevărat că viaţa e în pericol constant de a fi sufocată de foarte multe obstacole: nedreptăţile, violenţa din noi şi din jurul nostru, spiritul de competiţie, greşelile noastre, frica sau o anumită respingere faţă de ceea ce e diferit, lipsa respectului faţă de sine însuşi…

[4] Pe mari întinderi ale Africii, de exemplu acolo unde trăiesc creştinii Massai, Hristos e văzut ca şi fratele mai mare. Aceasta e de fapt o reluare a expresiei primilor creştini: Hristos este „întâi născut între mulţi fraţi.” (Romani 8,29). Prin moartea şi Învierea Sa, Iisus trece dincolo de solidaritatea familială şi etnică. (a se vedea Coloseni 1,18-20)

[5] În limbile biblice, „suflare” şi „duh” sunt unul şi acelaşi cuvânt. Proorocii au anunţat că, prin Sfântul Duh, Dumnezeu Însuşi se va sălăşlui în oameni (Iezechiel 36,26-27). Prin întruparea lui Hristos, prin moartea şi Învierea Sa, Sfântul Duh ni se dă „nu cu măsură” (Ioan 3,34). De atunci, Suflarea lui Dumnezeu este în continuă lucrare în oameni, pentru ca într-o zi ei să fie un singur Trup în Hristos.

[6] Isaia 62,4.

[7] A-şi asuma responsabilitatea pentru realităţile din jur nu înseamnă deloc a accepta totul, nici a îndura pasiv ceea ce se întâmplă. Uneori am putea fi chemaţi la a rezista în faţa unei situaţii nedrepte sau la a o denunţa.

[8] Una din primele cărţi ale fratelui Roger purta titlul A trăi astăzi-ul lui Dumnezeu (1958). Fratele Roger era convins de importanţa faptului ca toţi credincioşii să fie mai degrabă prezenţi în societate decât să se complacă în nostalgia trecutului sau într-o scăpare spre un viitor iluzoriu. Numai în prezent putem să-L întâlnim pe Dumnezeu şi să trăim în El.

[9] Un creştin african, Sfântul Augustin, scria această rugăciune în secolul al patrulea: „Tu te aflai mai înlăuntrul meu decât partea cea mai lăuntrică a mea şi deasupra culmilor fiinţei mele.” (Confesiuni, Cartea a treia, 6.11)

[10] „Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre”, spune Domnul (Isaia 55,8). Şi Maica Domnului a acceptat să treacă dincolo de evenimentele prezente, chiar şi de moartea de neînţeles al Fiului ei, rămânând convinsă că Dumnezeu e credincios făgăduniţei Sale de viaţă.

[11] În timpul Sinodului Episcopilor din octombrie 2008 la Roma, cardinalul Danneels, arhiepiscopul de Malines-Bruxelles, a declarat: „Puterea Cuvântului implică liberatea de răspuns din partea celui care îl aude. Exact aici stă puterea caracteristică a Cuvântului lui Dumnezeu. El nu elimină libertatea celui care îl aude, ci e de fapt fundamentul ei.”

[12] Iisus spune: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18,20)

[13] Primii creştini „stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapte 2,42) În Africa, ca şi în America Latină şi în anumite părţi ale Asiei, creştinii nu se reunesc numai în parohii, ci şi în cartiere, în sate, în diferite comunităţi ecleziale. Se roagă împreună şi se sprijină unii pe alţii. Există în toate astea o căldură umană şi un angajament personal care contribuie la a face din Biserică un autentic lăcaş de comuniune.

[14] În Africa, Biserica este adesea văzută ca şi familia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ca şi o mamă care mângâie. Proorocul Isaia scria: „Domnul spune: După cum mama îşi mângâie pe fiul ei şi Eu vă voi mângâia pe voi.” (Isaia 66,13) A se vedea şi Isaia 49,13-15. Dacă privim Biserica din această perspectivă, nu se poate să nu ne simţim chemaţi să lucrăm pentru unitatea ei. Nu ne putem resemna cu situaţia ca familia lui Dumnezeu să rămână împărţită într-o puzderie de diferite confesiuni.

[15] Teologul german Dietrich Bonhoeffer aparţinea unui mediu social privilegiat dar, în timpul celui de-al doilea război mondial, angajarea sa în rezistenţă l-a aruncat într- o situaţie precară, apoi l-a condus la închisoare şi la moarte. El a scris în 1943: „E o experienţă de o valoare incomparabilă să fi învăţat a privi marile evenimente ale istoriei mondiale de jos, din perspectiva celor excluşi, a celor învinovăţiţi, dispreţuiţi, a oamenilor făra nicio putere, a celor oprimaţi şi marginalizaţi, într-un cuvânt: a celor care suferă.”

[16] Din fericire, astăzi se fac eforturi pentru a sprijini culturile pe cale de dispariţie. Dar e de asemenea adevărat că nicio cultură nu se dezvoltă în vid. În epoca globalizării, amestecul de culturi nu numai că este inevitabil, ci este un atu pentru societăţile noastre.

[17] Un proverb din Kenya reaminteşte : „Nu există om care să nu poată deveni orfan.”

[18] Fratele Roger scria în Regula din Taizé (1954): „Bătaia de joc, această otravă a vieţii în comun, este perfidă căci prin ea sunt lansate aşa-zise adevăruri pe care nu îndrăznim să le spunem faţă către faţă. Este o laşitate pentru că înjoseşte pe fratele în faţa celorlaţi.”

sursa> http://www.taize.fr/ro_article7827.html

~~~+~~~

gen_2066-800

Mesaj către Uniunea Europeană

PENTRU O EUROPĂ DESCHISĂ ŞI SOLIDARĂ

Căutarea păcii şi a împăcării în familia umană este parte integrantă din vocaţia comunităţii din Taizé. De treizeci de ani, comunitatea propune un „Pelerinaj de încredere pe pământ” care de-a lungul timpului a fost un punct de întâlnire pentru mai multe generaţii de tineri de pe toate continentele.

Reuniţi la Bruxelles pentru o etapă a acestui pelerinaj, de pe 29 decembrie 2008 pe 2 ianuarie 2009, 40000 de tineri din toată Europa şi-au manifestat dorinţa de a reînvia intuiţia şi entuziasmul de la începutul procesului de construcţie europeană: să concretizeze reconcilierea dintre popoare prin punerea în comun a resurselor şi a competenţelor specifice fiecăruia.

Construcţia europeană: o aventură fără precedent

Europa a reuşit să iniţieze o perioadă de pace fără precedent în istoria sa. Drumul deja parcurs suscită o imensă speranţă în alte regiuni ale lumii. După atât de multe conflicte între europeni, pacea e un dar de nepreţuit. Şi totuşi, ea nu a fost obţinută o dată pentru totdeauna; fiecare generaţie trebuie să îşi aducă aportul la construirea ei.

Să nu cedăm lehamitei

Instituţiile europene sunt privite câteodată astăzi cu lipsă de înţelegere şi cu o anumită lehamite. Însă ele sunt esenţiale pentru asigurarea unei continuităţi în construcţia păcii pe continent. Totuşi ele nu trebuie să înlocuiască asumarea responsabilităţii la fiecare nivel al societăţii europene. [1] La rândul lor, conducătorii fiecărei ţări pot susţine această perspectivă prin simplul fapt de a refuza să scoată instituţiile europene drept ţap ispăşitor atunci cănd trebuie luate decizii dificile.

Globarizarea solidarităţii

Construcţia Europei îşi găseşte sensul deplin doar dacă se face în solidaritate cu cele mai sărace popoare. Aceste popoare evoluează foarte rapid! Situaţia actuală reclamă un nou efort de înţelegere pentru a putea adapta instituţiile şi mecanismele europene de ajutorare.

Numeroşi tineri aşteaptă ca globalizarea economiei să fie însoţită de o globalizare a solidarităţii. Nu este obiectivul unei prosperităţi comune o chemare către ţările bogate la a manifesta o mai mare generozitate prin investiţii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare şi, în acelaşi timp, printr-o întâmpinare demnă şi responsabilă a emigranţilor veniţi din aceste ţări?

Înmulţind relaţiile personale pe care le au pe tot continentul, mulţi tineri au căpătat deja o conştiinţă europeană. Ea nu înseamnă abandonarea specificului fiecărui popor sau a fiecărei regiuni ci realizarea unei puneri în comun a talentelor şi competenţelor, respectând în acelaşi timp diversitatea. Iniţiative ca serviciul european de voluntariat vor accentua înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă între popoare şi regiuni.

Criza financiară actuală

Criza finaciară actuală arată că, dacă nu ţine cont de anumite norme etice, economia nu se poate dezvolta în mod durabil. Această criză poate deveni o şansă dacă ea ne va face să ne întrebăm care sunt priorităţile în construcţia societăţii globale: ce fel de dezvoltare urmărim? Ce fel de dezvoltare e posibilă care să respecte resursele limitate ale planetei noastre?

Cu cât sistemul economic şi finaciar mondial se complică, cu atât se impune necesitatea unei coordonări şi regularizări, în vederea binelui comun al întregii familii umane. Astfel, este indispensabilă existenţa instituţiilor internaţionale, care să stabilească reguli de bază pentru a asigura echitabilitatea. [2]

Două contribuţii ale creştinilor

Evanghelia încurajează simplitatea vieţii. Credincioşii sunt chemaţi să-şi stăpâneacă şi limiteze propriile dorinţe, nu pentru că ar fi forţaţi să o facă, ci pentru că aleg acest lucru. [3] Simplitatea liber consimţită îi ajută pe cei privilegiaţi să nu se angajeze în cursa dobândirii de bunuri care nu le sunt necesare şi contribuie la lupta împotriva sărăciei impuse celor lipsiţi.

Promovarea demersurilor de iertare şi împăcare este altă contribuţie a creştinilor. Aceasta implică refuzul de a transmite generaţiilor viitoare ranchiuna care vine din răni încă deschise: nu e vorba de a uita un trecut dureros, ci de a vindeca aceste amintiri prin iertare, de a rupe lanţul care întreţine resentimentele. Fără iertare nu există viitor pentru societate. Elanul extraordinar care este la originea procesului de construcţie europeană s-a născut, în mare parte, din această convingere. [4]

Cu toţii putem participa la construirea unei civilizaţii marcate nu de suspiciune, ci de încredere. În istorie adesea a fost de-ajuns de foarte puţini oameni care să facă balanţa să încline către pace. [5]

~~~+~~~

[1] Principiul subsidiarităţii este esenţial pentru accentuarea şi dezvoltarea sentimentului de comunitate. Acesta permite şi agenţiilor şi Comunităţii să intervină în anumite domenii în caz de insuficienţă a statelor membre şi, în acelaşi timp, respectă autoritatea acestor state. Deciziile ar trebui să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetăţeni. Acest principiu determină pe fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi şi ar trebui să evite revendicările naţionale excesive.

[2] În 1963, în enciclica sa Pacem in terris, Papa Ioan al XXIII-lea a propus crearea unei „autorităţi publice universale.” Această intuiţie profetică e mai actuală ca niciodată.

[3] Iisus spune: „Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9,25)

[4] Această convingere a animat apropierea dintre Franţa şi Germania. Ea este de asemenea la originea iertării reciproce între popoarele polonez şi german, la iniţiativa episcopilor polonezi în 1965. Creştinii au pregătit astfel calea unei reconcilieri politice.

[5] Întemeietorii Uniunii Europene erau doar câţiva, dar au avut o intuiţie genială: a împiedica un nou conflict prin începerea administrării în comun a resurselor (cărbune şi oţel) care fuseseră folosite în trecut pentru a alimenta maşinăria războiului.

sursa> http://www.taize.fr/ro_article7828.html

~~~+~~~

taize

Întâlnirea de la Bruxelles

MESAJE PRIMITE PENTRU ÎNTÂLNIRE

Mesaje primite pentru întâlnire:
Papa Benedict al XVI- lea
Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului
Din Moscova
Arhiepiscopul de Canterbury, Dr Rowan Williams
Secretarul general al Federatiei Luterane mondiale, Dr Ishmael Noko
Secretarul general al Alianţei Reformate mondiale, Dr Setri Nyomi
Bisericile din Geneva
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Dl Ban ki-Moon
Preşedintele Comisiei Europene, Dl Manuel Barroso

Papa Benedict al XVI-lea

Dragi tineri,

Întâlnirea care vă adună anul acesta la Bruxelles prin chemarea comunităţii din Taizé este pentru voi o ocazie de a vă întreba : de unde ne luăm resursele pentru a trăi ? Voi căutaţi izvorul unei speranţe pentru voi înşivă şi pentru lumea întreagă deschizându-vă lui Cristos prin rugăciune şi prin ascultarea Cuvântului Său, împărtăşind aspiraţiile voastre cu tinerii din toată Europa şi cu cei din alte continente, făcând experienţa bisericii ca loc al comuniunii şi al prieteniei pentru toţi .

Papa se simte foarte aproape de voi în pelerinajul vostru de încredere pe pământ, început de atâţia ani de către dragul nostru frate Roger. El are încredere că veţi descoperi cum se comunică speranţa în jurul vostru, prin angajamentul vieţilor voastre într-o lume unde este prea multă sărăcie, nedreptate şi conflict. Dumnezeu are nevoie de credinţa voastră, de creativitatea voastră, de spiritul vostru de iniţiativă. Pentru a răspunde chemării Sale, El vă dă prezenţa Spiritului Său. El este cel care vă va reînnoi forţele când va interveni oboseala sau delăsarea. Susţinuţi de către Duhul Sfânt, nu vă fie frică să daţi mărturie de speranţa pe care El o pune în voi. Nu vă fie frică să vă lasaţi inimile să crească.

Încredintându-vă mijlocirii Fecioarei Maria, Mama credincioşilor, Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea acordă din inimă, cu afecţiune, binecuvântarea apostolică, fraţilor din Taizé, tuturor persoanelor care au organizat acest pelerinaj, pastorilor şi celor care v-au primit şi familiilor voastre.

Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului

Cu multă bucurie, am aflat că Comunitatea din Taizé organizează a 31a întâlnire europeană de tineret la Bruxelles. Am dori să vă felicităm pentru aceasta pe voi şi pe toţi aceia care printr-o modalitate sau alta au colaborat la realizarea acestei întâlniri.

Trăind într-o lume în care domneşte o mare confuzie, o criză a valorilor, punerea la îndoială a instituţiilor venerabile, falimentul ideologiilor, negarea demnităţii persoanei umane şi o absolutizare a elementelor relative din acestă lume trecătoare (vezi 1Cor 7,31), mulţi tineri se află într-un impas şi sunt adesea copleşiţi de disperare. Ei au nevoie de ajutor, ajutor pe care Biserica trebuie să li-l aducă cu dragoste. Dacă Biserica rămâne indiferentă, « lupi înfricoşători » sunt pregătiţi să se apropie. Deci, iniţiativa întâlnirilor europene de tineret pe care Comunitatea voastră din Taize a luat-o cu mai mult timp în urmă este vrednică de toată lauda.

Şi noi, plecând de la experienţa Bisericii Ortodoxe, avem să transmitem participanţilor la întâlnirea de anul acesta o invitaţie ferventă de a trăi misterul dragostei lui Dumnezeu în Biserică. Să-l caute pe Dumnezeu prin punerea în practică a poruncilor Sale exprinate în Evanghelie, să fie în comuniune cu sacramentele în care, după Sfântul Nicolae Cabasilas « este reprezentată Biserica », să pună cu încredere mâna lor în mâna lui Cristos (cu credinţă în primul rând) şi să lupte după exemplul Sfinţilor din vechime şi a celor recenţi pentru a-l primi pe Duhul Sfânt pe care Sfântul Serafim de Sarov l-a numit ca scop principal al vieţii . Aceasta îi va conduce « la tot adevarul », aceasta va umple tot golul existenţial, va da mult sens vieţii lor şi le va dărui fructul său. « „ Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdara, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor » (Galateni 5,22-23) . Calendarul Sfinţilor Bisericii Ortodoxe conţine numele multor tineri care au trăit şi au acţionat astfel şi care au fost pe deplin justificaţi în speranţa lor . Invocăm rugăciunea acestor tineri Sfinţi dragilor participanţi la întâlnire .

Rugându-ne pentru buna desfăşurare a întâlnirii voastre, vă trimitem dragostea şi binecuvântarea sfintei Biserici a lui Cristos din Constantinopol, şi invocăm asupra Comunităţii din Taize şi asupra tinerilor participanţi la întâlnire plinătatea harurilor Fiului unic şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Isus Cristos.

Din Moscova

Nu există anul acesta un mesaj al Patriarhului Ortodox Alexis II de Moscova deocarece acesta a murit subit în 5 Decembrie. Fratele Alois împreună cu alţi doi fraţi au fost la Moscova pentru a participa la funeralii în 9 Decembrie astfel, exprimând prin prezenţa sa profunda noastră comuniune cu biserica Ortodoxă Rusă îndoliată.

Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams

Dragi prieteni,

Adunaţi la Bruxelles, ştiu că vă veţi gândi înainte de toate la încredere şi veţi căuta în jurul vostru semnele unei realităţi demne de încredere. Dincolo de temerile noastre şi de imaginaţia noastră găsim permanent în locuri neaşteptate o profunzime de înţelegere şi de solidaritate umană care ne poate marca şi inspira.

Şi atât de des, am găsit-o în locuri şi la oameni lipsiţi de apărare şi de pretenţii: persoane care au fost au fost lipsite de acestea din cauza sărăciei sau a suferinţei până când inima lor a părut a fi goală; în oameni care au învăţat că pot intra în contact cu alţii atunci când se eliberează de armura statutului lor social sau de siguranţa lor. În aceste diferite tipuri de sărăcie în Duh, găsim exact ceea ce Isus ne-a promis: că Împărăţia aparţine unor asemenea persoane.

Noi, care suntem obişnuiţi cu securitatea şi care nu ne îndoim de importanţa proprie nu vom învăţa aceasta decât încet şi dureros. În acest moment, în care confortabila noastră societate occidentală se confruntă cu noua realitate înfricoşătoare a crizei economice pe scară largă, putem fie să încercăm să construim ziduri de apărare şi mai înalte şi să ne negăm vulnerabilitatea, fie să începem să descoperim ceea ce ar putea însemna ai fi într-adevăr săraci în Duh.

Isus Cristos, spune sfântul Pavel, s-a făcut el însuşi sărac pentru ca noi să putem deveni bogaţi; el a renunţat la securitatea Sa şi la demnitatea Sa astfel încât să vorbească limba bărbaţilor şi femeilor obişnuiţi, cu scopul de a deschide în noi o nouă profunzime a libertăţii şi a iubirii. El a lăsat deoparte transcendenţa Sa divină pentru a împărtăşi pe deplin lumea în care trăim, făcând-o a Sa. Învăţăm să îi acordăm încredere văzând că tot ceea ce face şi tot ceea ce suferă este pentru bucuria noastră şi pentru vindecarea noastră.

Deci, fie ca această întâlnire să sporească acea bucurie. Când vă reînnoiţi încrederea în dragostea fidelă şi generoasă a lui Dumnezeu în Isus, amintiţi-vă şi el v-a oferit încredere: el v-a dat o parte din bogăţiile sale aşa încât să puteţi trăi puterea Sa, construind în fiecare zi tot mai multe relaţii de încredere cu ceilalţi.

Vă trimit afecţiunea şi binecuvântarea mea pentru o întâlnire plină de provocări şi un an nou binecuvântat!

Secretarul General al Federaţiei Luterane Mondiale, Rev. Ishmael Noko

Dragi prieteni,

„… şi în timp ce ei discutau împreună, Isus însuşi a venit lângă ei şi a mers împreună cu ei …” Luca 24, 15

În numele Federaţiei Luterane Mondiale, vă salut, tineri din Europa şi din celelalte părţi ale lumii. Ca şi în anii precedenţi, aţi răspuns chemării Comunităţii din Taizé de a vă aduna în acest an la Bruxelles, capitala Europei.

Bisericile noastre membre din întreaga lume şi, în particular tinerii din Federaţia Luterană Mondială vă însoţesc în gândurile lor în momentul în care vă găsiţi într-un „pelerinaj de încredere pe pământ”. Împreună cu voi suntem uniţi în rugăciune pentru a cere haruri lui Dumnezeu.

În acest an, printre alte subiecte, atenţia voastră se va axa pe progresul tehnologic şi economic care merge mână în mână cu un simt mai acut al umanităţii. Veţi căuta un sens mai adânc al existenţei voastre şi veţi ridica întrebări asupra sensului vieţii voastre. Ca răspuns la criza financiară de acum, Comitetul executiv al Federaţiei Luterane Mondiale a publicat un mesaj pastoral pe parcursul întâlnirii din această toamnă, făcând să se evidenţieze că « este dureros să constatăm cu ce rapiditate resursele financiare masive sunt mobilizate în acest moment de criză pentru a susţine pieţele financiare şi instituţiile, când în momentele economice mai prielnice chiar o mică parte din aceste resurse nu putea fi găsită pentru a elimina sărăcia acerbă în lume » . În acelaşi mesaj , s-a subliniat « obligaţia » cerută Bisericilor membre « de a se uni cu altele pentru a reconstrui încrederea în comunitate creând forme de guvernare care să răspundă exigenţelor dreptăţii şi deci vrednice de încredere ».

Prin acest mesaj, vreau să vă exprim solidaritatea Federaţiei Luterane Mondiale şi să vă asigur că nu sunteţi singuri . Lupta voastră pentru o societate mai bună este şi lupta noastră. Rugăciunea voastră este de asemenea şi rugăciunea noastră. Sper că rugăciunea voastră va fi ascultată de jur împrejurul lumii. Dumnezeu să vă binecuvânteze ! Duhul Sfânt să fie cu voi cât timp sunteţi reuniţi la Bruxelles.

Secretarul general al Alianţei Reformate mondiale, Dr Setri Nyomi

În momentul în care tinerii se reunesc la Bruxelles la sfârşitul acestui an pentru întâlnirea Taize, noi, Alianţa Reformată mondială vă salutăm în numele Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru semnificativa muncă depusă de către Comunitatea din Taize şi ne rugăm pentru ca şi în acest an să continue să aibă impact.

In timp ce lumea noastră se confruntă cu evenimente din ce în ce mai dificile, noi luptăm pentru a găsi drumuri ale încrederii în ziua de astăzi. Suferinţa datorată conflictelor, sărăciei, bolilor şi prejudecăţilor continuă să chinuie familia umană. Anul acesta, criza alimentară acută experimentată de mulţi şi criza care este urmarea schimbărilor climatice au fost agravate de criza creditelor şi a pieţei financiare, generând atâtea suferinţe şi dificultăţi.

În contextul acestor lipsuri vă salut printr-un mesaj de speranţă. Naşterea Domnului Nostru Isus Cristos în Betleem acum mai bine de două mii de ani continuă să ne dea speranţă pentru zilele noastre. Dumnezeu nu rămâne în cer, departe de luptele noastre. Dumnezeu a venit prin iubire pentru a fi alături de oameni. Crăciunul ne aduce acest mesaj cu putere. A-l urma pe Isus ne menţine pe o cale a încrederii unde putem să devenim instrumentele lui Dumnezeu pentru a transforma lumea noastră şi pentru a aduce siguranţă şi speranţă celor care suferă atât de mult. Iată speranţa invocată în şirul situaţiilor nefericite din lumea noastră de ziua de azi. Le doresc tuturor tinerilor care au călătorit la Bruxelles să găsească, pe căile Bruxelles-ului, căi ale încrederii în Dumnezeu, pentru a face faţă greutăţilor actuale.

Dumnezeu să vă binecuvânteze !

Bisericile din Geneva

Am trăit etapa pelerinajului de încredere pe pământ la Geneva ca pe un har al Sfântului Duh, pe care comuninatea din Taize şi tinerii din Europa ne-au permis să îl primim. Bisericile din Geneva doresc să-şi exprime recunoştinţa fraţilor din Taize, surorilor şi voluntarilor care au făcut posibilă această întâlnire a speranţei.

Prin voi, chemarea de a-l întâlni pe Cristos în centrul vieţilor noastre personale şi a vieţii bisericii a răsunat pentru ca noi, să devenim martori în inima lumii . Noi am înţeles chemarea reconcilierii şi a schimbului de daruri ca pe o şansă de a ne îmbogăţi reciproc prin diversităţile noastre confesionale, culturale şi generaţionale.

Acum, când pelerinajul de încredere se opreşte la Bruxelles, adresăm dorinţele noastre calde comunităţii voastre şi prin ea, tuturor tinerilor din Europa.

Noi credem că Împărăţia lui Dumnezeu se apropie când bisericile se unesc pentru a primi tinerii , când creştinii se adună pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, când credincioşii îşi iau în serios angajamentul botezului lor, când poporul lui Dumnezeu îsi întâlneşte Domnul în linişte, cântec şi în simplitatea rugăciunii.

Dorim ca această mărturie a unităţii prin tineri să dăruiască un elan nou solidarităţii în societăţile noastre europene. Şi cel mai important, vă dăruim profunda noastră comuniune în rugăciune şi în fraternitate în Isus Cristos !

Doamna Monique Python, preşedintă a sinodului cantonal al Bisericii Creştine Catolice
P.S. Pierre Farine, Episcop auxiliar al Bisericii Romano-Catolice
Domnul Georges Bolay, preşedintele Bisericii Protestante

Secretarul General al Naţiunilor Unite, Dl. Ban Ki-Moon

Adresez caldele mele salutări tuturor participanţilor la cea de-a 31-a întâlnire anuală a comunităţii din Taizé. În fiecare an, prezenţa miilor de tineri, este dovada certă că mesajul păcii, care este în inima comunităţii voastre, întâlneşte un mare ecou.

Voi vă reîntâlniţi într-un moment crucial pentru comunitatea umană. Ne confruntăm cu o criză financiară mondială, cu o dezvoltare urgentă, cu o nesiguranţă alimentară şi cu o accelerare a schimbărilor climatice.

Aceste probleme sunt foarte legate unele de altele: soluţiile fiecăreia pot şi trebuie să fie soluţii pentru toate. Statele, de asemenea, sunt mai interdependente ca niciodată şi nu-şi pot proteja interesele sau să facă să progreseze bunăstarea poporului lor fără un parteneriat cu celelalte.

Aceasta este noua noastră realitate mondială. Întâlnirile anuale ale Comunităţii din Taizé sunt o minunată ocazie să ne gândim la asta. Vocile voastre vor fi cruciale pentru a împinge conducătorii din lumea întreagă să acţioneze de urgenţă şi, în primul rând, cu preocuparea pentru binele comun.

Pelerinajul vostru poate contribui de asemenea la favorizarea armoniei şi la înţelegerea între culturi. Într-o epocă în care ideologiile extremiste progresează şi în care intoleranţa arată o persistenţă îngrozitoare, necesitatea unui dialog între religii, culturi şi civilizaţii nu a fost niciodată atât de mare.

La sfârşitul întâlnirii voastre, sper că o să vă întoarceţi acasă întăriţi prin interacţiunile voastre şi pregătiţi să vă asumaţi responsabilităţi în primul rând în propriile voastre comunităţi.

În numele Naţiunilor Unite, vă mulţumesc încă o dată pentru angajamentul vostru, dar mai ales pentru contribuţia la construirea unei lumi mai paşnică şi mai prospere.

Preşedintele Comisiei Europene, Dl José Manuel Barroso

Acest mesaj există şi în versiune video: AICI

Aş dori să încep prin a vă adresa urările mele calde, vouă, miilor de tineri veniţi din toată Europa şi de pe alte continente pentru a participa la o nouă întâlnire europeană organizată de către Comunitatea din Taize.

Îi sunt foarte recunoscător fratelui Alois pentru invitaţia sa de a mă alătura vouă, la Bruxelles. Din păcate, unele angajamente urgente mă împiedică să fiu prezent, dar ţin să exprim profunda stimă a Comisiei Europene pentru această importantă iniţiativă. De aceea am insistat să îl primesc pe fratele Alois în biroul meu la sediul Comisiei Europeene pentru a-i transmite personal acest mesaj de simpatie şi de încurajare.

Această nouă abordare, începută de către Comunitatea din Taize acum mai bine de 30 de ani, este de asemenea o modalitate concretă de a celebra valorile reconcilierii şi ale păcii prin dialog. Faptul că această întâlnire are loc la Bruxelles are o importanţă aparte la sfârşitul acestui an european al dialogului intercultural, trăit în contextul unei Europe extinse, « unită în diversitate » şi deschisă lumii.

Miile de tineri de diferite naţionalităţi, culturi şi religii care se reunesc pentru întâlnirea europeană sunt expresia vie a acestei culturi a dialogului în respectul diversităţii, care este semnul distinctiv al Europei.

Prin urmare, este de două ori mai plăcut pentru mine – în calitate de Preşedinte al Comisiei Europeene şi în plan personal – să văd atâţia tineri aici cu atât de mult entuziasm pentru o lume mai bună şi pentru o mai mare unitate între popoare. Văd acest entuziasm şi acest spirit de deschidere ca pe un semn al încrederii în viitor şi al capacităţii noilor generaţii de a construi o lume pe care dorim să o transmitem generaţiilor viitoare.

Pentru ca noi să putem elabora cu succes o nouă orânduire mondială propunând – şi nu impunând – principiile noastre, în acest moment normele şi valorile fundamentale, valori europene, sunt deosebit de importante. Iar europenii, în special tinerele generaţii, trebuie să-şi însuşească proiectul european şi să realizeze că acesta constituie un pas înainte fără precedent în istoria umanităţii.

Pentru majoritatea tinerilor europeni, a trăi în pace, în democraţie şi în libertate face parte astăzi din ordinea normală a lucrurilor. Aceastea nu au fost întotdeauna astfel, iar noi nu trebuie să le luăm ca venind de la sine în ceea ce priveşte viitorul. A proteja libertatea şi democraţia acolo unde ele există, a lupta pentru ele acolo unde acestea nu există, rămân obiectivul nostru comun.

Acum este rândul noilor generaţii să lupte pentru Europa, pentru apărarea valorilor noastre şi a modului nostru de viaţă pentru că în Europa se va desfăşura viitorul lor. Veţi putea aborda provocările globale luptând pentru Europa, pentru că o singură Europa unită poate fi capabilă să răspundă provocărilor precum schimbările climatice, siguranţa energetică şi dezvoltarea durabilă.

Europa are nevoie de participarea voastră activă pentru a-şi apăra şi promova valorile comune şi a-şi consolida sentimentul de apartenenţă unei entităţi, născute nu numai din politică şi economie, dar şi din valorile etice bazate pe respectul drepturilor omului şi pe demnitatea umană.

Ştiu că voi, tinerii de astăzi, vă doriţi o lume mai ecologică, mai solidară şi mai dreaptă. De aceea ţin să vă încurajez să vă exersaţi o cetăţenie activă până când rolul preponderent al Europei să se poate exercita în favoarea lumii întregi, iar Europa să continue să fie un loc de ospitalitate, de solidaritate şi de deschidere în care noi să putem celebra împreună o « sărbătoare a naţiunilor » permanentă.

sursa> http://www.taize.fr/ro_article7993.html

foto>

http://picasaweb.google.com/smdani/Valencia20072008#5151271022110853186

http://1.bp.blogspot.com/_adq7m_m52Qg/R7pvcmTC_VI/AAAAAAAAAY8/cNSsP9wqEBg/s400/taize.JPG


Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 30, 2009 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

2 răspunsuri la „‘Fratele’ Alois 2009 | Scrisoare din Taize – Scrisoare din Kenya | Pentru o Europă deschisă şi solidară

  1. maria

    Februarie 4, 2009 at 8:18 pm

    Eu nu stiu nici un „frate” ortodox care sa stea cu saracii romani- nu mai vorbesc de cei de pe alte continente. Cred ca inainte de a barfi pe catolici etc. (pe care ortodpocsii ii privesc cu mai multa suspiciune decat pe necrestini!) sa luam aminte la la programele lor de misionarism, care sunt foarte bine puse la punct si de la care nu avem decat sa invatam, cu atat mai mult cu cat programele romanesti fie sunt complet haotice, fie lipsesc cu desavarsire.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: