Parabola intoarcerii Fiului Risipitor
Sfanta Evanghelie dupa Luca cap. XV, 11-32
„Zis-a Iisus pilda aceasta: un om avea doi fii.
Si cel mai tanar din ei i-a zis tatalui sau: Tata, da-mi partea de avere ce mi se cuvine. Si el le-a impartit averea.
Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara indepartata si acolo si-a risipit averea traind in desfranari.
Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea si el a inceput sa duca lipsa.
Si ducandu-se, s-a alipit de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pasca porcii.
Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, dar nimeni nu-i dadea.
Dar venindu-si in sine,a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame !
Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, gresit-am Cerului si fata de tine;
nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
Si sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila si, alergand, i-a cazut pe grumaz si l-a sarutat.
Si i-a zis fiul: Tata, gresit-am Cerului si fata de tine si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti-i degraba haine cea mai scumpa si-l imbracati, si inel puneti-i pe mana, si incaltaminte in picioare;
si aduceti vitelul cel ingrasat, injunghiati-l si, mancand, sa ne veselim;
caci acest fiu al meu era mort si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
Iar fiul lui cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
Si chemand-o pe una din slugi, a intrebat: Ce sunt acestea ?
Iar ea i-a spus: Fratele tau a venit si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal sau, iesind, il ruga.
Iar el, raspunzand, i-a zis tatalui sau: Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata nu ti-am calcat porunca. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei;
dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, pentru el ai injunghiat vitelul cel ingrasat …
Iar el i-a zis: Fiule, tu-ntotdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Amin.”
~~~+~~~
Predica la Duminica a XXXIV-a dupa Rusalii
( a Fiului Risipitor )
Despre adevarata pocainta si despre milostivirea lui Dumnezeu
Părintele Cleopa Ilie
Scula-ma-voi si ma voi duce la tatal meu, si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si înaintea ta (Luca 15, 18)
Iubiti credinciosi,
În Sfînta Scriptura Dumnezeu se numeste „Tata al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru ca pururea Se milostiveste fata de cei pacatosi care se întorc din toata inima catre El prin adevarata pocainta. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cînd te vei întoarce si vei suspina, atunci te vei mîntui si vei cunoaste unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin acelasi prooroc, zice Dumnezeu: Spalati-va, curatiti-va, stergeti rautatile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei parasiti-va de rautatile voastre. Si de vor fi pacatele voastre ca mohorîciunea, ca zapada le voi albi; si de vor fi ca roseala, ca lîna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).
Acest adevar s-a petrecut si cu fiul risipitor din Sfînta Evanghelie care s-a citit astazi. El mai întîi si-a venit întru sine, a suspinat dupa fericirea ce o avusese cînd era în casa tatalui sau, apoi a zis: Cîti argati ai tatalui meu sunt îndestulati de pîine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor cînd si-a venit întru sine, adica a început a-si cunoaste greutatea pacatelor sale. Fara aceasta simtire si trezire nimeni dintre pacatosi nu va putea sa se întoarca din toata inima catre Preabunul Dumnezeu.
Care era foamea fiului risipitor care a zis: „iar eu pier aici de foame?” Oare la hrana cea trupeasca se gîndea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfîntul Prooroc Isaia: Iata, cei ce slujesc Mie vor mînca, iar voi veti flamînzi. Iata, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veti înseta. Iata, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi va veti va veti rusina. Iata, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veti întrista. Iata, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veti striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).
Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El si-a adus aminte de vremea cînd petrecea în casa tatalui sau si de hrana si desfatarea duhovniceasca ce o avea lînga el. Ajungînd pazitor de porci în tara straina, departe de Dumnezeu, foamea sufletului sau dupa dreptate l-a facut sa zica: Cîti argati ai tatalui meu sunt îndestulati de pîine, iar eu pier aici de foame!
Care a fost hrana lui cîta vreme era la casa parinteasca? Aceasta hrana duhovniceasca pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credinta, nadejdea, dragostea, rugaciunea, înfrînarea, curatia si toate celelalte virtuti care cu adevarat sunt hrana a sufletului. Mîntuitorul în vorbirea Lui cu samarineanca la fîntîna din Sichem a hranit-o prin darul Sau, cîstigîndu-i sufletul. De aceea cînd Apostolii Îl rugau sa manînce, El le-a zis: Eu am de mîncat o mîncare pe care voi nu o stiti (Ioan 4, 32) . Mîncarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa savîrsesc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Caci oricine face o fapta buna pentru sufletul sau, sau pentru mîntuirea aproapelui sau, cu adevarat îsi hraneste sufletul sau cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscîndu-si starea lui vrednica de plîns si gîndind sa se întoarca la Parintele sau cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatalui sau. De aceea cînd a venit catre tatal sau, a zis: Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Primeste-ma ca pe unul din argatii tai (Luca 15, 19).
Trei sunt starile celor ce se mîntuiesc. Starea celor dintîi este a fiilor, adica a celor care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toata inima lor si cu toata puterea vointei lor se sîrguiesc sa faca poruncile Lui. Despre acestia spune dumnezeiasca Scriptura: Cît am iubit Legea Ta, Doamne, ea toata ziua cugetarea mea este (Psalm 118, 97).
A doua ceata este a argatilor, care, cautînd plata, se silesc a lucra poruncile lui Dumnezeu pentru a dobîndi fericirea cea vesnica a Împaratiei Sale. Despre acestia scrie: Plecat-am inima mea ca sa faca îndreptarile Tale în veac pentru rasplatire (Psalm 118, 112). Starea a treia este a robilor, adica a celor care, temîndu-se de pedeapsa lui Dumnezeu pentru calcarea poruncilor Lui se silesc a pazi toate poruncile Lui dupa marturia care zice: Strapunge cu frica Ta trupul meu, ca de judecatile Tale m-am temut (Psalm 118, 120).
Deci, fiul risipitor, gîndindu-se ca si argatii, adica cei ce fac poruncile lui Dumnezeu, pentru rasplatire primesc daruri duhovnicesti si se împartasesc de ele, a cerut Tatalui sau sa fie primit în casa parinteasca macar ca un argat. Aceasta întoarcere a lui din toata inima catre parintele sau, si smerenia cea mare sa fie primit ca un argat de Tatal sau, i-a fost pricina de mare folos, caci nu ca pe un argat l-a primit, ci ca pe un adevarat fiu al sau care se întoarce cu toata inima catre El. Vedem din cuvintele Sfintei Evanghelii de azi ca, înca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergînd, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat (Luca 15, 20).
Iubiti credinciosi,
Dar ce întelegem prin acest cuvînt: „Înca departe fiind el, l-a vazut tatal sau”? Aceasta ne arata ca Preabunul si Atotstiutorul Dumnezeu, mai înainte de a striga omul pacatos „gresit-am”, cunoaste hotarîrea lui cea din inima de a se întoarce catre El. De aceea l-a primit cu atîta bucurie si nu i-a mai pomenit greutatea pacatelor lui cu care l-a suparat. I-a dat haina cea dintîi, adica nepatimirea cu care a fost îmbracat cînd era lînga tatal sau. Si inel i-a pus pe mîna lui, semnul legaturii celei dintîi cînd petrecea în viata curata si neprihanita, mai înainte de a se desparti de tatal sau. Iar dupa ce i-a dat lui haina cea dintîi si inel si încaltaminte în picioarele lui, adica vointa tare de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu, a zis slugilor sale: Aduceti vitelul cel îngrasat si-l junghiati sa mîncam si sa ne veselim; caci fiul meu acesta, pierdut a fost si s-a aflat, mort a fost si a înviat (Luca 15, 23-24).
O, bunatatea si dragostea cea parinteasca a Preabunului nostru Dumnezeu! Cît este de negraita Mila Lui si cît de nenumarate sunt îndurarile Lui asupra celor ce se întorc catre El cu toata inima lor! Cu cîta parinteasca iubire primeste El pe fiii Lui cei pierduti prin pacat, care se întorc cu mare cainta si umilinta catre El si cîta bucurie se face în cer cînd un pacatos se întoarce la pocainta!
Mare si nemarginita este milostivirea lui Dumnezeu fata de cei pacatosi care se întorc catre El din toata inima si cu toata smerenia si hotarîrea de a-si îndrepta viata!
În pilda Fiului Risipitor vedem ca el nu facuse fapte de pocainta, adica înca nu-si facuse canonul pacatelor sale cu care a suparat pe parintele sau. Ci numai venindu-si în sine si cunoscîndu-si starea jalnica în care ajunsese prin departarea de parintele sau a atras asupra sa mila si îndurarea Parintelui sau care cu atîta bucurie si cu praznuire l-a primit. Cu adevarat, fratii mei, smerenia si pocainta iarta multe pacate si fara alte fapte bune. Ce fapte bune putea sa faca tîlharul rastignit alaturi de Hristos cînd mîinile si picioarele lui erau legate? Dar strigarea lui din inima i-a fost deajuns: Pomeneste-ma, Doamne, cînd vei veni întru Împaratia Ta (Luca 23, 42). Iar Mîntuitorul îndata i-a raspuns: Adevar graiesc tie, astazi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).
Bine a zis dumnezeiescul Apostol Pavel: Duhul se roaga pentru noi cu suspinuri negraite . Bine a zis si Sfîntul Efrem Sirul: „Pocainta, fara jertfe si fara cheltuieli, poate sa împace si sa milostiveasca pe Dumnezeu. Pocainta a oprit jertfa sîngeroasa, aducînd jertfa constiintei. Ea nu cauta ied, ci marturisire. Nu cere oaie pentru jertfa, ci marturisire din constiinta. Nu ai turturea de jertfa tu cel ce ai pacatuit? Suspina si Dumnezeu, mai presus de turturea, îti socoteste tie aceasta. Nu ai pasare? Lacrimeaza si, în loc de jertfa, ti se va socoti tie. Nu ai porumbel? Vesteste-ti pacatele tale lui Dumnezeu si-ti vor fi tie ardere de tot. Daca te vei ruga, ca pe un vitel de jertfa va primi Dumnezeu rugaciunea ta. O, cît de mare este pocainta! O, cît de minunate sunt lucrurile cele dintru dînsa! Ca una fiind, pe toate le poate”. „O, darul Evangheliei, ca pe toata Legea a îndreptat-o Iisus! Poporul se face lui preot în Biserica; caci are constiinta care jertfeste pentru dînsul. Din inima se roaga si milostiveste pe Dumnezeu pentru sine”.
Iubiti credinciosi,
Duminica de azi, a Fiului Risipitor, este a doua Duminica a Triodului, care ne pregateste duhovniceste pentru începerea si trecerea cu folos a Sfîntului si marelui Post al Pastelui. Evanghelia ce s-a citit astazi este foarte frumoasa si ziditoare de suflet. Parintele care avea doi fii este Tatal nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizeaza pe crestinii buni si ascultatori de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe crestinii rai si neascultatori, asemenea lui.
Din ceata crestinilor ascultatori fac parte toti fii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfintenie poruncile Lui. Acestia merg regulat la slujbele Bisericii, se roaga ziua si noaptea, asculta de Dumnezeu si de pastorii rînduiti, nasc si cresc copii în frica Domnului, se spovedesc si se împartasesc cu Sfintele Taine regulat, duc viata smerita si fac milostenie la cei saraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvîntare si cu rugaciune. De aceea Dumnezeu le ajuta în toate.
Nu asa însa se întîmpla cu crestinii neascultatori si robiti de pacate ca fiul cel mai mic din Evanghelie. Dintre acestia fac parte cei ce nu merg Duminica la biserica, cei ce-si ucid copiii, betivii, hulitorii de Dumnezeu care înjura de cele sfinte, desfrînatii, lacomii, zgîrcitii, si mai ales mîndrii, în frunte cu sectele, ca ce sunt sectantii, decît crestini razvratiti, mîndri si neascultatori care nu vor sa asculte de Biserica întemeiata de Hristos, ci îsi fac legi si dogme, dupa mintea lor, asemenea fiului mai tînar din Evanghelie. Toti acestia sunt cazuti din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biserica, de Sfinti si se cearta pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explica dupa voia lor. Dar cine cade din ascultare si din Biserica, acela cade si din Dumnezeu.
Ce cumplit este pacatul neascultarii! Ce greu este sa traiesti dupa mintea ta, sa nu asculti de nimeni, sa te departezi de Dumnezeu, de credinta, de rugaciune, de Biserica, de preot, si de parintii care te-au nascut. Asa a facut tînarul din Evanghelie: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere… si s-a dus într-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind în desfrînari (Luca 15, 12-13).
Neascultarea este fiica mîndriei. De aceea cel mîndru si neascultator este lasat de Dumnezeu sa cada în pacate grele, ca sa se smereasca si sa se întoarca la pocainta. Cel dintîi pacat în care cad mîndrii si neascultatorii este desfrînarea, o patima grea, urîta, rusinoasa. Dar daca omul cazut se caieste, îl mustra constiinta si vrea sa se întoarca, Tatal nostru cel ceresc nu-l lasa, ci îi întinde mîna, îl asteapta, îi iese înainte, îl saruta cu lacrimi de bucurie si îl iarta. Asa a facut Tatal ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a iesit înainte, l-a sarutat, i-a iertat pacatele, i-a dat inel si haina si a ospatat cu el.
Vedeti bunatatea si mila lui Dumnezeu? Vedeti roadele caintei celui ce se întoarce la Hristos? Vedeti ca toti pacatosii au pocainta si iertare? Vedeti ca si pe noi ne asteapta Domnul la pocainta în usa bisericii? Numai sa ne para rau de cele facute, sa ne spovedim cu cainta, sa parasim pacatele si sa zicem ca fiul desfrînat: Scula-ma-voi si ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: Tata, am gresit la cer si înaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau; primeste-ma ca pe unul din argatii tai (Luca 15, 18-19). Daca ar zice aceste cuvinte din inima, betivii, desfrînatii si crestinii robiti de pacate din zilele noastre, pe toti i-ar primi, i-ar saruta si i-ar ierta Dumnezeu! Însa putini sunt din crestinii nostri care se tem cu adevarat de Dumnezeu, care se întorc din nou la biserica, la pocainta si alearga la preoti sa-si marturiseasca pacatele.
Pocainta fiului risipitor sa ne fie pilda, îndreptare si îndemn pentru toti, iar neascultarea si caderea lui în desfrîu sa ne aduca aminte de marea primejdie ce ameninta pe copiii loviti de necredinta si desfrîu. Ne uitam cîti parinti si cîte mame vin plîngînd la biserica si manastiri pentru copiii lor. Toti ne spun acelasi lucru: Nu ne mai asculta copiii; se duc la tot felul de distractii rele, la filme cu ucideri si filme cu desfrînare; nu mai vor sa învete, sa mearga la biserica si la spovedanie, nu vor sa se mai roage lui Dumnezeu si sunt nervosi. S-au împrietenit cu copii rai; traiesc în desfrîu cu fete rele ca si ei, fumeaza si se îmbata, ce sa facem cu ei? Cum sa-i scapam de desfrîu si sa-i întoarcem la credinta, la biserica, la o viata crestineasca normala?
Iata marea problema a copiilor nostri. Iata durerea de astazi a multor parinti. Iata ca s-au înmultit în lume si în familiile noastre fiii risipitori, neascultatori si desfrînati, ca cel din Sfînta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, dupa ce au cazut în toate pacatele? Ce trebuie sa raspundem acestor parinti care vin plîngînd la noi?
Raspunsul este unul: sa-i ajutam pe copiii nostri mai întîi sa nu cada în pacatele cele grele care sunt: necredinta, neascultarea si desfrînarea. Iar daca au cazut ca fiul risipitor din Evanghelie, sa-i ajutam sa se ridice din prapastia necredintei si a desfrîului. Cum? Mai întîi sa-i ducem la un duhovnic bun sa-si marturiseasca pacatele. Apoi sa-i îndemnam din nou la biserica, la o viata sociala normala, si sa-i deprindem sa se roage si sa citeasca carti sfinte. Numai sa luati aminte ca nu cumva chiar parintii, tata si mama, sa fie aceia care îsi smintesc copiii si-i împing la tot felul de pacate prin exemplul rau pe care îl vad în casa.
Avem, însa, multe familii bune, model, prin satele si orasele noastre. Avem înca multe mame crestine devotate care îsi cresc frumos copiii lor. Avem biserici, manastiri si preoti buni peste tot în tara. Numai sa-i cautam, sa ne spovedim regulat, sa le urmam sfatul. De aceea sa nu deznadajduiasca nimeni.
Sa ne întoarcem la Tatal ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne asteapta în pragul bisericilor. Sa venim cît avem vreme, ca ne asteapta si ne cheama. Si cazînd înaintea Lui, sa zicem cu cainta si lacrimi: „Iata, am gresit la cer si înaintea Ta. Am ratacit pe caile pacatului. Ne-am departat de Tine si de biserica Ta. Am cazut în cumplite faradelegi. Acum ne caim, ne pare rau, ne temem de vesnica osînda care ne asteapta, ca nu mai suntem vrednici sa ne numim fiii tai. Ci primeste-ne înapoi ca pe cei mai de pe urma robi ai Tai!” Amin.
sursa> http://www.biserica.org/ro/compendium/carti/predici/cleopa/triod/fiurisipitor.htm
~~~+~~~
icoane> http://spiritualpaintings.com/files/other.10.html
http://flickr.com/photos/19016362@N00/101545630/sizes/o/
http://www.yurope.com/people/sen/The_Book_Of_Home/vera/prodigal-son.gif
http://fineartamerica.com/featured/the-prodigal-son-joseph-sandora.html
http://www.dionisy.com/eng/museum/114/252/index.shtml
Theologhia 
