RSS

Comentariu la un pamflet derizoriu> FLORIAN BICHIR: Diversiunea unor analfabeţi

16 Feb

Comentariu la un pamflet derizoriu>

FLORIAN BICHIR: Diversiunea unor analfabeţi

florian-bichir

Diversiunea unor analfabeţi

Evz.ro, nr. 5441 | Duminică, 15 Februarie 2009

Exact când Biserica se liniştise – după scârboasa campanie pentru alegerea patriarhului şi cazul Corneanu – nişte băieţi furioşi au găsit un alt motiv de tulburare: paşapoartele biometrice.

Semn că unii nu au deloc linişte, sunt pescuitori în ape tulburi şi că-i bucură să şicaneze Biserica. Totul a început de la o scrisoare deschisă din 14 ianuarie, adresată de părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă. Nici vorbă: părintele are dreptate, dar bulgărele aruncat a fost repede transformat într-o avalanşă de o gaşcă de binevoitori care cred că se folosesc de bătrânul duhovnic. Mesajul marelui duhovnic nu conţine niciun îndemn la mucenicie şi luptă, ci doar atrage atenţia cu privire la tendinţele de globalizare, control şi restrângere a drepturilor.

Totul însă s-a transformat într-o „diversiune duhovnicească”, după cum bine spune părintele Rafael Noica.

Proteste, mitinguri, un adevărat jihad ortodox: „Săriţi, fraţilor, că ne ia dracu’ cu noile paşapoarte”. Deci dacă te duci cu buletinul la Paris, nu te mai ia Satana, că laşi paşaportul acasă!

Presiuni asupra Bisericii, acuzaţii voalate că Biserica nu răspunde tocmai pentru că face jocurile iudeo-masoneriei. Lider al acestei nebunii? „Ultraortodoxul” şi patriotul Victor Roncea, o minte sclipitoare care a reuşit să-şi încununeze studiile printr-un remarcabil Bacalaureat la Ciorogârla. Un om care nu a înţeles că ortodoxia se trăieşte, nu este doar o etichetă. Off, parcă-i simt lipsa lui Dan Ciachir în această campanie, în care să scrie el aşa frumos cum scria odată la Securitate că de vină este Patriarhul Daniel, care n-a mâncat varză puturoasă prin mănăstiri ca mentorul său de la Cluj. Sau măcar să-l înjure creştineşte pe ÎPS Laurenţiu Streza…

„Cum B.O.R. şi-a perfecţionat în ultima vreme mijloacele prin care doreşte să-şi transmită mesajele către propriii credincioşi şi nu numai (post de radio, TV, cotidian), se naşte firesc întrebarea: de ce până acum nu au fost prezentate puncte de vedere teologice pe marginea problemei paşapoartelor biometrice?”, scria Radu Carp zilele trecute.

Păi Sfântul Sinod e vreun fel de parlament care reacţionează la mişcări de stradă, la proteste? Să răspundă la toate prostiile? E la mintea cocoşului că dacă nu ţi se cere lepădarea de Hristos, acest CIP sau 666 rămâne la nivel simbolic. Sau cum bine explica Patriarhul Daniel: „Dacă un preot are de împărţit 1.000 de colaci sfinţiţi, ce face cu cel de-al 666-lea? Nu-l împarte?”. Exemplul dat de Sanctitatea Sa, o strălucită minte teologică, ar putea continua: ce faci cu cea de-a 666-a Biblie? Sau cu cel de-al 666-lea pomelnic? Dacă nu renunţi la Hristos, pot să-ţi facă orice, inclusiv un CIP în cap. Restul sunt diversiunile unor analfabeţi!

Florian BICHIR

sursa> http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839817/FLORIAN-BICHIR-Diversiunea-unor-analfabeti/

foto>http://www.paginademedia.ro/tag/incognito/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cozma_Lostun

PS Cozma Lostun şi Florian Bichir, secretarul bisericii fondate de el.

PS Cozma Lostun şi Florian Bichir, secretarul bisericii fondate de el.

~~~+~~~

Comentariu la un pamflet derizoriu

Inca de la inceputul editorialului, Dl. Florian Bichir,  aka. ‘Father Anthimos’ (‘prietenii’ stiu de ce),  aminteste inainte de toate de ‘scarboasa campanie pentru alegerea patriarhului’, evocand prin aceasta perioada sclipitoare cand lustruia cu cuvinte magulitoare si pline de emotie ‘virtutile de aur’ ale actualului Patriarh, pe atunci Mitropolit al Moldovei, Daniel, spre care are o crescanda afinitate. Se pare ca vremurile acelea n-au apus inca si turtureaua glasuieste oficios de fiecare data, cu orice prilej, cantece melodioase miresei de pe deal.

Curios lucru este ca aceasta ‘turturea’ era inainte ‘cucuvea’, mereu cantand impotriva Mitropolitului Daniel (actualul Patriarh), dar deh… incalcite si noduroase sunt caile oamenilor. Curat lucru este ca Adevarul va iesi la lumina odata si odata… caci nu este simplu cuvant, ci Cuvantul, Hristos, Fiul Cel fara de ani.

Baietii furiosi de care face amintire Dl. Bichir sunt bloggarii  ortodocsi, acesti muezini ai amvoanelor virtuale, strajeri ai pridvoarelor internautice cu nesfarsitele lor colonade si feciori davidici ce lupta cu Goliatul taberelor dusmane spre izbavirea turmei infricosate. Acestia se inroleaza la lupta in primele  randuri, ei aduc vestile si tot ei sunt iscoade ce cutreiera internetul in lung si-n lat pentru a cauta marturii si cuvinte pline de intelepciune ale celor ce pustincesc si teologhisesc.

Incercand sa castige putina autoritate stand la umbra cuvintelor Parintelui Iustin Parvu, scrise in scrisoarea publica din 14 ianuarie a.c., dandu-i pe deplin dreptate la inceput, cat sa poata sa-si ascuta dintii rapitori, Dl. Bichir denatureaza in mod voit sensul cuvintelor rostite de parintele Iustin, spunand ca „mesajul marelui duhovnic nu conţine niciun îndemn la mucenicie şi luptă, ci doar atrage atenţia cu privire la tendinţele de globalizare, control şi restrângere a drepturilor „. De fapt, un scurt fragment din scrisoarea parintelui Iustin din 14 ianuarie arata exact contrariul> „De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie.” Astfel ca ‘diversiunea duhovniceasca’ de care aminteste Dl. Bichir e chiar cea creata de el insusi. Dar la indemnul cui?… se pare ca are legatura cu Sedinta Sfantului Sinod din februarie. Vocea cui se face aceasta turturica? …  este oare reeditarea a ceea ce a fost in cazul deciziei Sfantului Sinod cu privire la cazul  Mitropolitului Nicolae Corneanu? O’m trai si o’m vedea…

Limbajul acestui gazetar  ce se lauda ca e licentiat in filologie si teologie ortodoxa, master in comunicare si doctorand in teologie incepe sa capete valente fariseice si, precum oarecand in parabola Vamesului si Fariseului, ca tot suntem in perioada Triodului, isi inalta pana la cer cuvintele prin care se binecuvinteaza pe sine insusi si arata cu degetul catre Dl. Victor Roncea spunandu-i ca e „un om care nu a înţeles că ortodoxia se trăieşte, nu este doar o etichetă”, caci „e la mintea cocoşului că dacă nu ţi se cere lepădarea de Hristos, acest CIP sau 666 rămâne la nivel simbolic”, pe toti facandu-i analfabeti.

Precum o aspida ce-si arunca veninul peste tot, ponegririle aduse baietilor furiosi „ultraortodocsi” si lui Victor Roncea ating in mod voit si pe publicistul Dan Ciachir, ale carui editoriale scrise in ziarul Ziua reuseau de fiecare data sa atraga atentia Patriarhiei Romane, care trimitea de fiecare data comunicate de presa pe seama spuselor Dl. Ciachir. A fost singurul care a reusit acest lucru. Curios, de asemenea, este faptul ca Dl. Ciachir de ceva vreme nu a mai scris deloc nici in randurile ziarului Ziua, nici in alta parte. Acest aspect l-a observat probabil si Dl. Bichir care a gasit de cuvinta, precum ii este obisnuinta, sa improsce pe la spate pe cei care nu-i sufera.

De fapt prin Dl. Ciachir, mojicia pamfletarului Bichir ponegreste pe IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, caruia ii spune ca „a mâncat varză puturoasă prin mănăstiri” si pe care l-a improscat de atatea ori si in campania ‘scarboasa’ privind alegerea patriarhului de care aminteste la inceput.

Urmatorul paragraf din editorial aminteste de cuvintele D-lui. Radu Carp cu privire la intrebarea, oarecum retorica si fundamentala zic si eu, dar ironizata de Dl. Bichir: „de ce până acum nu au fost prezentate puncte de vedere teologice pe marginea problemei paşapoartelor biometrice?”

Pentru Dl. Bichir totul e clar, el urmand logicii afirmatiilor puse pe seama Parintelui Porfirie de catre Gheorghita Ciocioi intr-un editorial al site-ului Lumea Credintei, anume ca „dacă nu renunţi la Hristos, pot să-ţi facă orice, inclusiv un CIP în cap”.

Problema pasapoartelor biometrice ce contin cipuri de stocare a datelor personale este o problema complexa, ce atinge diverse valente si domenii. Pe langa toate acestea, insa, este si o problema duhovniceasca, care poate avea implicatii apocaliptice legate de numarul 666 – ca si pecete a diavolului, nu doar ca un simbol, caci deja tot ce te pecetluieste are legatura cu persoana ta, cu tine, nu e strain de tine, omul fiind alcatuit din suflet si trup. Lepadarea de Hristos are legatura cu acest lucru din simplul motiv ca daca te vei duce la magazin sa cumperi o bere cu eticheta Timisoreana, nicidecum nu ti-ar trece prin cap ca s-ar putea sa gasesti inlauntrul ei altfel de bere sau altceva in locul aceleia. Astfel, interiorul are legatura cu exteriorul, iar cei ce propovaduiesc aceasta separare sunt nestorienii zilelor noastre. Chiar un parinte duhovnicesc avea o carte intitulata ‘Cum îţi sânt gândurile, aşa îţi este şi viaţa’ , deci profunda legatura intre ceea ce este in interior, in suflet, si ceea ce este in exterior, pe trup. Putem asemana foarte usor, in chip pavelian, lepadarea de Hristos cu desfranarea, caci amandoua lasa urme atat la nivel mental, in suflet, dar si in trup… spre deosebire de celalalte pacate care lasa urme numai in suflet si in minte.

Este deci o problema delicata si trebuie precizata foarte clar de cei care au competenta. Este o problema de Sinod, care nu cred ca se va rezolva asa usor, dar care trebuie sa ofere o solutie rezonabila privind acest aspect. Bine este ca Sfantul Sinod a inceput sa reactioneze la framantarile Bisericii si nu a ramas pasiv, pentru ca acum are motive. Daca Dl. Bichir considera ca Turma lui Hristos este o gloata de nebuni, o masa de oameni, o prostime multa care vine in biserici sa aprinda lumanari si sa dea un acatist se inseala enorm, Il batjocoreste intai pe Hristos care e in ei si pentru care S-a jertfit, dar ce stie teologul si preotul Bichir de lucrurile acestea…? E invatat  la comanda sa improste cu noroi prin cuvinte saltarete pe toti care ii considera antipatici si care i-au vazut bubele si ranele…

Trecand peste linguselile nelipsite din limbajul D-lui Bichir la adresa Pf Daniel, numit de data aceasta cu apelativul catolic ‘Sanctitatea Sa’ si evidentiindu-i inca o noua harisma – ‘stralucita minte teologica’, pamfletarul face referire la anecdota ironica, nicidecum irenica, marca Pf Daniel, menita mai mult sa starneasca ras, decat lamurire: „dacă un preot are de împărţit 1.000 de colaci sfinţiţi, ce face cu cel de-al 666-lea? Nu-l împarte?”

Este de fapt ridiculizarea framantarilor launtrice ale madularelor Bisericii pe seama acestei chestiuni. Ba mai mult, e un exemplu nepotrivit, insa potrivit pentru oameni superficiali precum Dl. Bichir si sa va spun de ce…

In primul rand nu preotul imparte colacii, ci doar ii sfinteste, iar daca erau pecetluiti acei colaci cu pecete diavoleasca nu se sfintesc, ci sunt jertfe idolesti. In al doilea rand acei colaci nu poarta pecete, ci sunt numerotati. In al treilea rand diferenta intre o carte de identitate sau pasaport si un colac este imensa, pentru ca primele contin date personale care te reprezinta si au legatura cu persoana ta, pe cand colacul, care poate ca are si crucea pe el, insa e numerotat al 666-lea, nu face nicidecum legatura cu persoana ta. Aici e diferenta existentiala. In rest, continuarea anecdotei cu alte exemple personale ale D-lui Bichir denota naivitate, fapt pentru care comentariile sunt de prisos.

***

Parerea personala referitoare la acest pamflet derizoriu marca Florian Bichir, pentru care, spre mirarea unora, i-am acordat asa mare atentie, este ca vine ca la comanda, inainte de reunirea Sfantului Sinod in februarie, incercand sa spuna prin cuvinte ascunse lucruri ce vor avea loc, iar daca nu l-as fi stiut pe Dl. Florian Bichir, din editorialele pe care le-a scris, asa  partinitor si mereu de partea celor ce-i ofera girul in anumite chestiuni, nici in veac nu as fi facut pomenire de aceste randuri ale lui.

dan.camen.


Anunțuri
 
38 comentarii

Scris de pe Februarie 16, 2009 în articole, citadela, diverse, ecclesia, oameni, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

38 de răspunsuri la „Comentariu la un pamflet derizoriu> FLORIAN BICHIR: Diversiunea unor analfabeţi

  1. Stefan

    Februarie 16, 2009 at 1:09 am

    Va felicit pentru acest expozeu menit sa demonteze jalnica incercare de manipulare a acestui impostor pseudo-teolog, florian bichir !

     
  2. iovan laura

    Februarie 16, 2009 at 12:36 pm

    Doamne iarta-ma, dar omul asta (bichir!!!) e chiar…ce mai, se vede pe fata…cine e…sau, mai bine zis, ce e…

     
  3. Dimitrie

    Februarie 16, 2009 at 12:49 pm

    Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca cum stie El mai bine pentru truda pe care ati depus-o spre a lamuri pe fratii ortodocsi ce se ascunde in spatele vicleniilor acestui inselat.

    Incet, incet lucrurile se vad la lumina Adevarului, a Cuvantului din cuvintele sfintilor stareti contemporani.
    Cine are urechi de auzit sa auda!

     
  4. evelina

    Februarie 16, 2009 at 5:09 pm

    nu pot sa cred!si eu care aveam incredere in d-nul bichir, dar se pare ca e un alt „lup in piele de oaie”:(

     
  5. Ioan dan

    Februarie 16, 2009 at 6:06 pm

    E foarte binevenita aceasta luare de atitudine. Iata ce spune Sfantul Efrem Sirul:
    Insa putini vor fi atunci cei ce vor voi sa asculte si sa creada în propovaduirea Proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-Si arate negraita Sa iubire de oameni, ca niciodata nu voieste moartea pacatosului şi a necuratului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca; ca nici în vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la judecata. Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci, la venirea spurcatului Antihrist, vor varsa rauri de lacrimi, cu suspine, catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa se mantuiasca de balaur si, cu mare sarguinta, vor fugi în pustietati, in munti si in pesteri, cu frica se vor ascunde. Si isi vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se noaptea si ziua, cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta, de la Dumnezeul Cel Sfant, si-i va povatui pe dansii Darul Duhului Sfant in locuri hotarate, si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui antihrist. Caci celor ce au cunostinta, cu usurinta le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea de-a pururea la lucruri lumesti şi iubesc cele pământesti, nu le va fi cunoscută venirea acestuia. Caci, cel ce de-a pururea este legat cu lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, tot nu crede, ba il si uraste pe cel ce i-ar spune despre venirea lui Antihrist. Pentru aceasta Sfintii se intaresc in credinta spre a scapa, ca toata invaluirea si grijile vietii acesteia le-au lepadat.

     
  6. CRISTIAN TUDOSE

    Februarie 16, 2009 at 6:55 pm

    Lucrurile sunt clare, Bichire!nu poti alatura numele tau de botez cu numarul 666.„Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).Bati campii cu cipul in cap si cu lepadarea de Hristos. Daca nu as sti ca esti in slujba satanei, as zice ca esti idiot.

     
  7. de aproape

    Februarie 16, 2009 at 9:36 pm

    fara a ma baga in dispute..nu pot sa nu observ ca doamna carmen nu prea stie ce vorbeste cand spune de „scrisoarea publica” a parintelui Iustin..care a fost de fapt o lansare pe net fara binecuvantarea parintelui…dovada o constituie declaratia monahului filoteu la AZEC….mai mult un furt si o rastalmacire a unui mesaj cu alta destinatie…dar in loc sa dreaga busuiocul agitatorii de serviciu fac valuri cu un mesaj care este rastalmacit si tendentios interpretat
    as fi curios ce o sa se intample in continuare mai alea ca parintele de la neamt a inteles de fapt ce se cam intampla in jurul sau

     
  8. sorin

    Februarie 17, 2009 at 1:03 pm

    „afirmatiilor puse pe seama Parintelui Porfirie de catre Gheorghita Ciocioi”
    Pai citatul este exact din parintele Porfirie, netrunchiat. De ce puneti pe seama lui G Ciocioi ce nu-i apartine? Adevarul si minciuna vorbe sint, dar nu totuna! Stiti cumva cine este tatal minciunii?

     
    • dancamen

      Februarie 18, 2009 at 9:38 am

      Pt Sorin>
      Dl Gheorghita Ciocioi a citat intre ghilimele un text caruia nu i-a atasat deloc trimiterea, nu a spus din care carte face parte, la ce pagina etc., ci doar ca este de la parintele Porfirie. Astfel, ca si ceilalti sa il poata citi complet, netrunchiat, si nici scos din context… trebuia indicat locul respectiv, cartea, pagina ca sa vedem exact unde este localizat textul cu pricina si contextul in care a fost scris. Noi nu suntem ca sectarii, luam o parte din text care ni se pare noua ca este intr-un fel si pe baza aceluia tragem concluzii… desarte, de multe ori. Daca dvs. stiti exact unde este localizat acel text, pentru care sunteti atat de sigur ca ii apartine parintelui Porfirie, va rog sa ne spuneti si noua, ca sa stim si sa ne dumirim si sa citim exact acolo si sa ne formam o parere unitara, asupra intregului context in care a fost scris acel text, nu numai asupra acelui fragment, pentru ca altfel riscam sa luam doar jumatate din adevar… care e de fapt minciuna.
      Tin sa te anunt ca Adevarul nu e vorba, e Insusi Cuvantul, am scris acest lucru si la inceputul comentariului meu referitor la Dl Bichir. Minciuna e vorba, sper sa intelegi diferenta intre nuante. Tatal minciunii este diavolul, si stiti foarte bine si dvs. acest lucru, pt ca e persoana, nu doar o ‘vorba’ oarecare…
      De multe ori minciuna contine franturi de adevar sau cel putin un sambure de adevar, dar care este mai apoi preschimbat in minciuna, tocmai ca sa insele si sa dea aparenta unui Adevar. Daca citatul respectiv se dovedeste a fi scos din context, atunci un adevar poate fi usor scos din context si preschimbat in minciuna. In acest caz eu va intreb pe dvs., care sustineti ca stiti ca acel text ii apartine parintelui Porfirie netrunchiat si ca G. Ciocioi nu are niciun amestec in legatura in treaba asta, siti cumva cine este tatal Adevarului?

      dan.camen.

       
  9. sorin

    Februarie 18, 2009 at 4:08 pm

    Parerea mea personala, d-le Camen, este ca Lumea credintei ( de unde am inteles ca provenea articolul pus pe site LC) nu este o revista cu note de subsol. Cele cateva carti ale parintelui Porfirie, aparute la noi, sunt bine cunoscute printre ortodocsi ( mai putin se pare de dumneavoastra). Daca G.Ciocioi ar fi pus in gura parintelui Porfirie astfel de cuvinte, de ce nu ar pune ( dupa logica dvs) si in gura parintelui Justin Parvu, Parintelui Arsenie Papacioc, Patriarhului etc? De ce nu ar scrie o carte cu numele meu ori al dvs – semnat Dan Camen ( pentru ca tot vorbim de periculosul furt de identitate)? Vad ca acum „o rasuciti” cu citatele, dar de fapt ati spus negru pe alb> „afirmatii puse pe seama parintelui Porfirie de Ciocioi” Va mai mirati de Bichir, d-le Camen, cand dvs procedati mai mult decat tendentios? Eu unul mi-as cere scuze omului, ori l-as fi intrebat, mai inainte de a spune o minciuna la adresa lui, discreditandu-l atat pe el cat si pe par Porfirie. Va asigur ca am semnat impotriva controlului electronic, dar cu unul ca dvs si Rapcea,pe de o parte, si Bichir et company, pe de alta, totul se transforma in deriziune ieftina.
    Sorin Oprescu

     
  10. sorin

    Februarie 18, 2009 at 4:36 pm

    PS
    Cred ca va revine dvs sarcina, daca tot vorbiti de seriozitatea scriiturii, sa scrieti chiar ” pe surse”. Cautati pasajul. Nu exista,inseamna ca nu ati scris lautareste. Exista; atunci faceti-va mea culpa ( asa e cinstit). Modificati afirmatia grava ( e de bun simt). Daca a trunchiat ceva ( context, etc. ) reveniti cu un articol, lamuriti-ne, luminati-ne. Onoarea, mai presus de toate, obliga, d-le Camen. Nu ne faceti de ras Oltenia crestina, ascunzandu-va dupa copac.
    Sorin Oprescu (Corabia)

     
  11. cosmin

    Februarie 18, 2009 at 4:53 pm

    Citatul e luat din pr Porfirie, cartea se numeste „Antologie de sfaturi si indrumari”, Ed Buna vestire, Bacau
    Se gaseste si aici citatul:

    http://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/08/19/cuv-porfirie-despre-semnul-fiarei/

     
  12. sorin

    Februarie 18, 2009 at 6:11 pm

    Parerea mea este ca domnul Camen este lipsit total de cinste si onoare. Un Bichir pe dos, si nimic mai mult.

     
    • dancamen

      Februarie 19, 2009 at 10:06 am

      Pt Sorin Oprescu>

      In primul rand Lumea Credintei trebuie sa fie o revista ca si celalalte reviste, adica bine documentata, nu neaparat cu note de subsol, insa cu precizarea intre paranteze a locului de unde citeaza editorii revistei, mai ales cand e vorba de probleme atat de delicate, precum cea legata de semnele sfarsitului lumii si pecetluirea cu semnul antihristului.
      In al doilea rand eu am facut toate articolele mele “pe surse” si le puteti observa si dvs. foarte bine. In ceea ce priveste pasajul cu parintele Porfirie, pot spune ca au existat doua temeri din partea mea, zic eu justificate. Prima dintre ele a fost faptul ca autorul editorialului, Dl G. Ciocioi, nu a precizat sursa cand a preluat acele cuvinte ale batranului, cand era vorba de o chestiune foarte importanta, mai ales ca batranul vedea problema dintr-un alt punct de vedere fata de majoritatea parintilor.

      A doua temere a fost legata de scoaterea din context a cuvintelor batranului, cum am putut observa ca se intampla destul de des in zilele noastre la editorii teologi din spatiul presei romane. Uitandu-ma un pic paralel la cele doua texte, cel a Dl. G. Ciocioi si cel indicat de dvs., pot spune ca al doilea, prin prisma faptului ca este mai bogat in relatari, desluseste oarecum mai mult ceea ce a afirmat batranul parinte Porfirie si imprejurarile cand a facut asta. Astfel ca daca Dl. G. Giocioi vine si din al doilea rand al citatului sau imi prezinta pe batranul Porfirie care zice “Dacă ar veni acum Antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta” atunci mie o sa mi se para ca Dl. G. Ciocioi minte si ca pune cuvintele acestea pe seama batranului, fie ca le scoate din context. Ori e o diferenta mare, Dle Oprescu, in a prezenta clar si concis, fara a extrage din context doar ceea ce tu vrei sa prezinti intr-un editorial, unele cuvinte de duh ale unui parinte si a le pune intr-o lumina favorabila conceptiei proprie pe care vrei sa o prezinti in acel editorial. “Profesionistii” de la Lumea Credintei stiu foarte bine acest procedeu, si se pare ca Dl. Ciocioi l-a si folosit in cazul de fata, pentru ca a extras frazele care constituiau punctul culminant al dialogului si, dupa punctele de suspensie de rigoare, a adaugat ultimele cuvinte ale batranului, ca niste concluzii. Ori Dle Oprescu, daca nu stiai, acest procedeu e perfect legal dpdv editorialistic, insa nu ‘functioneaza’ in chestii duhovnicesti, pt ca nu suntem sectari ca sa extragem pasaje din context cum ne place sau nu, este dezbatuta o problema duhovniceasca foarte delicata.
      Ti se pare ca il discreditez pe Dl Ciocioi si parintele Porfirie, pai din contra, pe parintele Porfirie nu am cum sa-l discreditez pentru simplul fapt ca daca as fi lasat lumea sa creada ca atitudinea parintelui este cea prezentata de dl Ciocioi, atunci cu adevarat l-as fi ponegrit pe batranul parinte, pentru ca e pusa intr-o lumina ‘umbrita’ de conceptii personale.
      Dl. Oprescu daca ti se par antipatic, nu-i nicio problema, insa sa spui ca sunt ‘total lipsit de onoare si cinste’, adica si articolul meu contine urme de indoiala in ceea ce priveste dl Bichir si cele ce am scris acolo, chiar si cele referitoare la Dl Ciocioi, mi se pare exagerat si chiar o denaturare, o ‘diversiune’, ca tot veni vorba. Daca ai fi citit mai multe articole ale Dl Bichir ti-ai fi dat seama ca omul acesta nu este ‘pe dos’ doar acum, ci mai mereu, in mod voit. Daca vrei sa-i iei partea, n-ai decat sa o faci, insa fatis, nu discreditandu-ma pe mine ca unul ‘total lipsit de cinste si onoare’, care ‘face de ras Oltenia crestina, ascunzandu-ma dupa copac’, pentru ca lupta pentru Adevar pe unii ii imparte in cete iar pe altii ii transfigureaza.

      dan.camen.

       
  13. Ioan dan

    Februarie 18, 2009 at 7:57 pm

    Citisem si eu despre pozitia parintelui Porfirie, desi, sincer sa fiu, nu mai stiam unde anume. Cred ca este o mica scapare a lui Dan Camen, care cu siguranta va fi reparata, dupa cat ii cunosc sinceritatea. Nu cred insa ca ar trebui sa facem atata tantam pentru nimic. Cu totii gresim. Problemele sunt totusi grave, ne afam in fata unei mari provocari.

     
  14. sorin oprescu

    Februarie 19, 2009 at 5:47 pm

    Deci a mintit omul, stimate domnule „fin” si suspicios analist? Ori dvs, in loc sa va spalati rusinea retezand cuvintlele „cu a pus pe seama jurnalistul x”, dupa ce adevarul este limpede, incercati sa spuneti ca nu sunteti lautar, facandu-va lamentabil de ras? Plus ca eu am spus ca Bichir greseste, mintind ca parintele Justin nu a vorbit despre mucenicie ( si nu numai), si dumneavostra, combatandu-l, Mintiti la randu-va in text, umbland apoi cu sofisme dupa ureche. Oltean fiind, ca si mine, cred ca nu va veti lasa cu una cu doua. Dar eu cand mint, fie si din nestiinta, mai si recunosc frate, si imi indrept gresala, oricat de consilier ori teolog as fi. Pai altfel cum se mai uita la mine Dumnezeu?

     
  15. sorin oprescu

    Februarie 19, 2009 at 5:52 pm

    PS. plus ca acolo pr Porfirie vorbea ca unii duhovnici din cauza problemei in cauza ajunga sa ii faca pe credinciosi sa ia somnifere… Mai clar ca nu se poate ca il bagati pe Parinte pe frontul care va convine…. Rusinica!…

     
    • dancamen

      Februarie 19, 2009 at 6:11 pm

      Pt Sorin Oprescu>

      se pare ca v-am acordat prea multa atentie, de aceea consider ca dialogul meu cu dvs. este incheiat pe aceasta tema, mai ales ca am aflat ca dvs. aveti motive nu tocmai ortodoxe cand scrieti aceste randuri cu care va legati de persoana mea.

      dan.camen.

       
  16. sorin oprescu

    Februarie 19, 2009 at 6:25 pm

    Fariseul(calare pe blog) catre vames(fara blog si neteolog). ” Se pare ca v-am acordat prea multa atentie”
    Bogdaproste, frate! da’ fie-ti mila si retrageti minciunile!

     
  17. sorin oprescu

    Februarie 19, 2009 at 6:35 pm

    PS
    …minciunile nu tocmai ortodoxe cand va legati de anumite persoane. Acu, ca deh! findca tot rupem relatiili’> Tot in textul cu pricina, mai sunt ceva citate.Daca era sa am dubii in privinta textului, eu ma legam de autorul articolului nabadaios la citatatul cu portocalele ( al carui autor basarabean e binecunoscut pe 3 fronturi cu cip si fara cip), Cartea se cheama Curaj si libertate in Ortodoxie. De ce nu citeaza exact? Hai ai nostrii! hai Craiova ( slatina, ma rog)! hai baietii!

     
  18. radut

    Februarie 19, 2009 at 6:44 pm

    Domnule Camen,
    Bichir e un teolog rau, dar uite ca e bun si el la ceva
    http://www.bihoreanul.ro/bihor/prima-casatorie-gay-s-a-oficiat-la-oradea-3941605

     
    • dancamen

      Februarie 19, 2009 at 7:50 pm

      Pt. Radut>

      ma bucur ca Dl Bichir a avut aceasta initiativa, este foarte buna, insa cu o floare nu se face primavara… in sufletul sau

      dan.camen.

       
  19. ganeasaPress

    Februarie 20, 2009 at 2:57 pm

    Din articolul lui Dan Camen, retin ca parintele Porifirie nu ar fi spus vreodata cele citate de lumea credintei. Cred ca Sorin nu trebuie sa se supere atat pentru Ciociou cat pentru par Porfirie. Tinand cont de acest precedent periculos ( semanarea suspicunii),maine putem afla, de pilda, ca parintele Cleopa nu a spus cutare lucru pentru ca asa considera Dan Camen ori Florian Bichir. Iar dan camen va veni cu argumentul ca par Ioanichie, ca bun ” profesionist” l-a citat trunchiat, plus ca nu a indicat locul ( la stana, la Piciorul Cucului), ori Bichir va spune ca nu a avut binecuvantarea pr Cleopa pentu net. Asa ceva nu se face, ori se revine. Nu ne jucam cu parintii. Daca stim sigur insa ca nu sunt vorbele lor trebuie sa fim intransigenti. Sa dam efectiv de pamant cu cei care inventeaza in locul parintilor.

     
    • dancamen

      Februarie 20, 2009 at 3:38 pm

      Pt ganeasaPress>

      daca tu ai gasi un citat de-al unui parinte al Bisericii, trunchiat, scos din context si adumbrit de parerile personale ale unui editor, ce ai face? l-ai crede pe cuvant? …mai sa fie… chiar asa? Inseamna ca oricine iti va prezenta un text al unui parinte, total diferit ca si conceptie de ceilalti parinti ai Bisericii, il vei crede pe cuvant… asta e oare naivitate, indiferenta sau lipsa de acrivie? Tu sti mai bine… eu stiu foarte bine ce am spus, mai ales ca circula pe internet o sumedenie de astfel de cuvinte ale batranilor scoase din context si, mai rau, trunchiate dupa bunul plac al fiecaruia. Ce e mai rau, sa ai acrivia aceasta de a cerceta autenticitatea si unitatea intregului cuvant rostit de un batran, sau naivitatea si indiferenta pe care o au multi de a-si hrani mintea cu tot ce le pica in cale sau cu ce vor ei sa primeasca?

      dan.camen.

       
  20. ganeasaPress

    Februarie 20, 2009 at 3:51 pm

    – Slavă ţie, Doamne, c-am găsit un fiu duhovnicesc care să fie de acord cu mine! Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familial şi psihologice cu 666-ul ăsta! Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist. Ia spune-mi, poţi tu şedea aici, pe pat, unde şed eu?

    – Nu, părinte.

    – Păi, de ce?

    – Pentru că m-aş aşeza deasupra şi v-aş strivi.

    – Când ai putea să şezi tu aici, în locul meu?

    – Doar dacă aşi pleca cuvioşia voastră, doar atunci aş putea să vă iau locul.

    – Vezi! Aşa se întâmplă şi cu sufletul. Când Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru, unde să mai încapă şi antihristul? Poate, oare, vreo altă existenţă străină să încapă în sufletul nostru? Dar noi, astăzi, copilul meu, nu-L mai avem pe Hristos în noi şi de aceea ne temem de antihrist. Unde e Hristos, acolo e şi Raiul. Hristos este totul, asta să le spui oamenilor.

    Să nu se teamă. şi încă ceva: dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. O să-mi răspunzi: „Bine, Părinte, dar nu-i ăsta semnul lui?”. Ba da, şi să mă însemneze cu încă o mie de 666 cu raze laser, şi aş accepta[2]. De exemplu, când şi se însemnează paşaportul sau mâna, în timpul unei călătorii într-o ţară necreştină, cu simbolurile acelei ţări, oricare ar fi ele, nu le accepţi ca şi credinţă, nu mărturiseşti nimic. Când eşti sigur că nu mărturiseşti nimic contrar iubirii lui Hristos şi că pe El Îl iubeşti profund şi puternic, nu ai nici o teamă că ai putea să te lepezi de El prin acţiunile altora asupra ta. De ce? Pentru că pe primii mucenici îi dădeau fiarelor, iar ei făceau semnul crucii şi fiarele deveneau mieluşei; erau azvârlişi în mare, iar ei făceau semnul crucii şi marea se preschimba în uscat; erau azvârlişi în foc, iar ei făceau cruce şi focul se prefăcea în răcoare. Dar noi, astăzi, copilul meu, mai credem în Hristos, mai credem noi în crucea noastră? De ce S-a pogorât Hristos? Oare nu ca să întărească slăbiciunea noastră? Asta să-i spui şi Părintelui Emilianos şi oamenilor: să nu se teamă de antihrist. Suntem fiii lui Hristos, fiii Bisericii.

    Eram foarte impresionat. şi Bătrânul adăugă:

    – Cum a venit Patriarhul Dimitrios în Atena?

    – Cu avionul.

    – Lasă, asta ştiu, că doar n-o fi venit înot omul! Dar ce fel de documente avea la el?

    – Păi, avea paşaport.

    – Grecesc sau turcesc?

    – Nu ştiu…

    – Ei, nu ştii! Avea paşaport turcesc! şi care-I simbolul naţional al Turciei?

    – Nu ştiu, Părinte!

    – Hai, că eşti culmea! Semiluna e simbolul naţional turcesc, măi! şi ce au spus despre semilună Părinţii Bisericii noastre, după ce a apărut Mahomed?

    – Nici asta nu ştiu, Părinte!

    – Ei, o să-şi iau diploma şi-o să şi-o fac bucăţi! Ce fel de teolog eşti?, a glumit Bătrânul.

    – Văd că posedaţi cuvioşia voastră această diplomă.

    – Da, că o am în inimă. Semiluna e simbolul antihristului. Dacă semiluna e simbolul antihristului, iar Patriarhul nostru are pe paşaport acest simbol, cu toate însemnele sale, înseamnă oare că Patriarhul este slujitorul lui antihrist? Nu, copilul meu, nicidecum! Hristos nu este îngust la minte, aşa cum suntem noi, oamenii, care vrem să ne „apărăm drepturile”. Asta să-i spui părintelui şi oamenilor: să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666!

     
  21. ganeasaPress

    Februarie 20, 2009 at 3:53 pm

    Parintle Porfirie manipuleaza, e dusman al lui Dan Camen!

     
  22. ganeasaPress

    Februarie 20, 2009 at 4:20 pm

    Eu vad cum ca parintele a spus-o mult mai transant decat lumea credintei. Cred ca rgumentele dumneavoastra nu stau in picioare. Dupa atitudine si nume pareti a fi bulgar ( poate din Brebeni).

     
  23. vicentiu

    Februarie 20, 2009 at 11:47 pm

    Interesanta dezbaterea. Propietarul de blog oare nu stie a nu se spune acrivie(poate in Republica Oltenia), ci acribie(gr.akribeia)? Arivism, da, se scrie cu v.

     
    • dancamen

      Februarie 21, 2009 at 12:30 am

      Pt Vicentiu>

      Ma, eu stiu ca in romaneste, in mediile teologice in special, se spune acrivie, ‘B’- ul din greaca e tradus in general in romaneste cu litera ‘V’, ex. Elisabeta, Vasile, etc. cu toate ca sunt acceptate ambele variante, varianta cu ‘b’ fiind folosita mai mult de filologi, de umanisti, teologii folosind mai degraba varianta cu ‘v’ (sunt carti teologice destule care contin cuvantul cu litera v, te poti documenta in aceasta privinta daca nu ma crezi), dar exista si exceptii ex> babilon (desi termenul arhaic era vavilon),

      ‘Republica Oltenia’ – interesanta opinie, insa daca nu stiai, nu mai suntem in perioada comunista ca sa spui „republica”… vorbim de sufleuri insa nu stim sa facem mamaliga.

      Apoi, daca esti asa de generos, imi poti trimite originalul grecesc (nu grec, ca nu-i persoana) al textului cu pricina, scanat.
      Iarasi, eu nu am spus ca parintele Porfirie nu e de alta conceptie cu cea a parintelui Paisie, ci din contra, am evidentiat acest aspect. Ce m-a deranjat pe mine a fost scoaterea cuvintelor parintelui Porfirie din context, trunchierea lor si adumbrirea cu conceptii personale a editorului G. Ciocioi. Atata tot. De aceea am gasit de cuviinta sa spun ca Dl. Ciocioi, pe langa faptul ca nu a mentionat deloc de unde a preluat textul, pune pe ‘seama’ parintelui Porfirie niste cuvinte (intelesuri), care oricum necesitau o maxima atentie si trebuiau supuse analizei teologice (cugetarii) spre rodirea unor intelesuri juste; insa nu asa cum incearca predecesorii tai in comentarii mai mult sau mai putin oneste si nici ca textul sa fie scos din context si trunchiat.
      Eu incerc sa transcend litera, dar se pare ca ceilalti vor sa-l acuze pe parintele Porfire de indemnare la pecetluire, vazand lucrurile negru pe alb, cum spui dumneata. Sper insa ca si tu iubesti frumusetea tainuita (cum spunea Sf. Grigorie Teologul), ce se ascunde in spatele literei.

      dan.camen.

       
  24. vicentiu

    Februarie 20, 2009 at 11:56 pm

    Daca doriti, va pot trimite originalul grec al paginilor cu pricina, scanate. In Grecia nu exista vreun dubiu privitor la pozitia parintelui Porfirie. Parerea lui gheron Porfirie este total opusa lui gheron Paisie. Nici nu incape vorba, este impartasita de dwstui greci. Nu mai vedeti lucrurile in alb – negru, ci mai nuantat.

     
  25. vicentiu

    Februarie 21, 2009 at 12:48 am

    Auzi, ma, da ce dai la afacerea asta? Uita-te si tu in dex, il ai si pe net, cu acribia. Eu tot teologie am facut. Poti sa imi trimiti si mie niste poze mai bune cu racla sf Grigorie Decapolitul, in schimb? Ma intereseaza gravurile de pe racla si explicarea lor. Stiam ca e un parinte care scrie acolo dar imi scapa cum il cheama. Treaba cu contextul, nu stiu ce sa zic. Pasajul ala, m-am uitat pe site-ul alora, o sa verific, dar parerea ma e ca e pe bune, nu lasa impresia pe care i-o pui tu lui ala in cap. Mai citeste odata articolul, si dupa ce iti trimit paginie vorbim. Urc maine pana la Vlatadon, la biblioteca.

     
  26. vicentiu

    Februarie 21, 2009 at 1:06 am

    republica n-are treaba neaparat cu comunismul. treaba cu grec si grecesc iar o imbarligi Merge si, si, nu mai fi firoscos, ca da rau. In prefata la filocalie, in cartile de la trinitas o sa vezi originalul grec > Iata> „publicată în originalul grec în 1872 la Veneţia de către Sf. Nicodim Aghioritul şi Macarie de Corint….” ( nu citez, ca’ta)

     
  27. vicentiu

    Februarie 21, 2009 at 1:10 am

    acu’ una, ca e tarziu, editorului? Nu editorialistului?

     
    • dancamen

      Februarie 21, 2009 at 4:08 am

      Pt Vicentiu>

      incerc sa fac rost de fotografii la rezolutie buna cu racla Sf. Grigorie Decapolitul, insa nu stiu daca voi reusi.

       
  28. albastru 55

    Februarie 22, 2009 at 12:40 am

    Oameni buni lamuriti-ma si pe mine. Eu nu sunt teolog. Am o formatie pur tehnica.Din cate spun Vicentiu si Ganeasa (ultimul citand vad dintr-un parinte grec), nu este absolut nici o problema daca ne lasam insemnati cu semnul respectiv ( indiferent ce va fi insemnand asta).Iata rugamintea.In lumina celor sustinute de parintele citat mai sus (sau ceea ce se sustine ca ar fi spus), pentru mine tehnicianul, interpretati teologic Cap. 14, versetele de la 9la 11 inclusiv,ale Apocalipsei.Cu multumiri anticipate.

     
  29. popa

    Februarie 25, 2009 at 12:33 am

    Cred ca nu e chiar asa complicat: pericolul acestor cipuri e unul real (dupa cum subliniaza p. Paisie Aghioritul, p. Iustin) insa cei care traiesc cu adevarat in Hristos nu au de ce se teme (asa cum nu au de ce se teme de insusi diavolul, dupa cum ne arata p. Porfirie, p. Arsenie Papacioc) pentru ca in situatii speciale vor primi de la Domnul solutii speciale. Problema este ca marea majoritate dintre noi traim crestinismul cu jumatati (sferturi …) de masura. Ceea ce spune p. Paisie e perfect corect si vadeste o preocupare pastorala pentru cei multi ca mine, neputinciosi, slabi in angajamentul crestin iar perspectiva p. Porfirie e la fel de corecta si propune niste exigente personale care ar trebui sa ne caracterizeze. Atitudinea transanta a p. Paisie (si Iustin, etc.) are darul de a stimula constiinte adormite sau pasive iar cea nuantata a p. Porfirie (si Arsenie Papacioc etc.) indeamna la o depasire a provocarilor prin puterea harului. Dar si in aceasta generalizare a mea au loc o multime de cazuri particulare.
    Imi cer iertare daca gandirea sau exprimarea acestor lucruri nu e perfecta dar consider ca cei bine intentionati vor pricepe dincolo de stangaciile mele.
    Iar la intrebarea dl. tehnician… albastru nu pot raspunde decat ca n-as interpreta versetele pomenite decat in contextul intregii Apocalipse (si Scripturii) dar ar lua prea mult timp si spatiu. Un parinte a zis totusi (si subscriu): „tehnic vorbind, apocalipsa este posibila”.

     
  30. Roncea.ro

    Aprilie 4, 2015 at 11:50 pm

    Multumesc Dle Dan Camen!
    Doamne, ajuta!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: