Episcopii camerunezi sprijină declaraţiile Papei despre SIDA
Catholica| Yaounde | 26.03.2009
Episcopii camerunezi îl susţin pe Papa Benedict al XVI-lea în sublinierea importanţei planului lui Dumnezeu pentru sexualitate în contextul luptei împotriva SIDA, subliniind rolul Bisericii în combaterea bolii. Conferinţa Episcopală a publicat astăzi o declaraţie prin agenţia Fides în răspuns la cuvintele rostite de Pontif în timpul zborului spre Africa, atunci când a afirmat că problema SIDA nu se poate rezolva prin distribuirea de prezervative.
Preşedintele Conferinţei, Arhiepiscopul Simon-Victor Tonye Bakot de Yaounde, vorbind în numele celorlalţi prelaţi, notează că presa „continuă să eticheteze poziţia Papei despre folosirea prezervativelor ca iresponsabilă, dând impresia că declaraţia sa pe acest subiect a avut un impact negativ şi a afectat vizita în Camerun”. Episcopii se declară „uimiţi” de faptul că jurnaliştii au ignorat să analizeze declaraţia în întregime, concentrându-se doar pe opoziţia Papei vizavi de prezervative, „trecând sub tăcere întreaga acţiune a Bisericii de luptă împotriva SIDA şi de îngrijire a celor bolnavi„. De asemenea condamnă „încercările presei de a-i face pe oameni să creadă că ar exista o reacţie negativă cameruneză la vizita Sfântului Părinte drept consecinţă pentru declaraţiile din avion”. În fapt „camerunezii l-au primit cu foarte mare căldură pe Papa Benedict al XVI-lea, manifestând bucurie şi entuziasm şi confirmându-şi astfel cunoscuta ospitalitate”.
Arhiepiscopul Bakot mai subliniază că „Sfântul Părinte a pus omul în centrul preocupărilor sale şi ne-a amintit învăţătura lui Cristos şi a Bisericii„. „Biserica Catolică de pretutindeni este angajată zilnic în lupta împotriva SIDA„, oferind asistenţă „morală, psihologică, nutriţională, medicală şi spirituală celor care suferă de această boală„. „Alături de această acţiune complexă şi constantă, Biserica, fiind o forţă morală, are datoria de a aminti creştinilor că toate practicile sexuale dezordonate din afara căsătoriei reprezintă un pericol şi favorizează răspândirea SIDA. De aceea ea predică abstinenţa pentru cei singuri şi fidelitatea pentru cei căsătoriţi. Este de datoria ei. Nu se poate eschiva de această datorie.”
Declaraţia continuă spunând că „Episcopii din Camerun deplâng faptul că media occidentale au uitat alte aspecte esenţiale ale mesajului Sfântului Părinte pentru Africa, despre sărăcie, reconciliere, dreptate şi pace”. „Este foarte grav, cunoscându-se numărul de morţi pe care alte motive le provoacă în Africa şi despre care nu se spune adevărul în public.” Episcopii se alătură Papei susţinând spre final că „relaţiile sexuale îşi au scopul în procreaţia dorită de Dumnezeu„. „Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este cadrul ideal dorit de Dumnezeu pentru această procreaţie.” Şi încheie: „Biserica Catolică nu îi respinge pe bolnavii de SIDA şi nu încurajează răspândirea bolii cum anumite publicaţii lasă să se creadă. Ea este şi va fi mereu activă în lupta împotriva bolii.”
~~~+~~~
sursa> http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=17563
foto>
http://www.huffingtonpost.com/2009/03/19/pope-holds-massive-mass-i_n_176893.html
http://jimbicentral.typepad.com/.a/6a00d8341c824e53ef010537149f08970b-800wi
Un răspuns la „Episcopii camerunezi sprijină declaraţiile Papei despre SIDA”