RSS

„HRISTOS A ÎNVIAT, BUCURIA MEA”…

20 Apr

oo

„HRISTOS A ÎNVIAT, BUCURIA MEA”…

Gandul.ro| Lelia MUNTEANU | 18 aprilie 2009

„Iisuse, Fiul meu iubit, Duminică unde vei fi… ?” Bunică-mea, Maria, cânta în Sâmbăta Mare priceasna asta. Frământa cozonacii, scotea apă din fântână, hrănea găinile, îşi făcea de lucru prin grădină şi cânta. Între Vinerea Mare şi Duminica Învierii, trăiam un timp suspendat, orele lingeau altfel cadranul ceasului cu clopoţel pe care scria CFR, de parcă în restul timpului ne-am fi potrivit viaţa după mersul trenurilor din Gara Mică a Sighetului. Trăiam într-o veselă fundătură a lumii, acolo unde se agaţă harta-n cui; într-o râpă a istoriei. În Sâmbăta Mare agăţam şi timpul în cui, ne mişcam după calendarul bizantin, ca al Sfântului Munte, unde miezul nopţii e atunci când se întunecă. Plutea un fel de îngândurare, o aşteptare în care doar noi, copiii, strecuram teama că s-ar putea să nu se mai întâmple. Doar noi nu eram niciodată siguri că va învia Hristos. Ne temeam că S-ar putea să Se răzgândească, să ne abandoneze într-o Sâmbătă continuă, să rămânem pe veci prizonierii acestei zile cu miros de lumânare stinsă, să nu mai îmbrăcăm niciodată hainele noi, şosetele trei sferturi albe, ţinute cu elastic ca să n-alunece, pantofii de lac. Vecinii vorbeau peste gard, era o febră a mărturisirii – „Să mă ierţi, dacă ţi-am greşit”. N-ar fi intrat în Sfintele Paşti certaţi. Sărbătoarea începea când îşi punea bunică-mea năframa nouă, o potrivea ca pe odăjdii şi ieşeam cu toţii pe poartă, în strada întunecată, plină cu alte umbre care alunecau spre biserică. Îmi închipui că Dumnezeu de sus ne număra, ca să se încredinţeze că suntem toţi, că suntem bine. Gesturile bunică-mii înnodându-şi năframa mi se derulează în minte, amintirea lor mă hrăneşte ca o prescură…

…Cum altfel să ridic în dreptul ochilor voştri Evanghelia, Vestea cea Bună a Învierii, decât purtându-vă spre vremea în care eram foarte tineri şi foarte curaţi? Când eram asemenea sfinţilor zugrăviţi în icoane, trăind lumea cu o seninătate mereu mirată, umblând de-a buşilea printre minuni, iubind necondiţionat. Învierea va rămâne o taină de nepătruns, dacă nu ne vom reaminti că suntem silabe ale aceluiaşi Cuvânt, care aşteaptă ca dragostea noastră să-L rostească. Aşteaptă să ne răspundem ca stranele la condac, în Liturghie. Să renaştem cum am fost – nişte melozi ai propriilor vieţii, să ne iubim ca să ne îngăduim, să ne fericim fiecare de prezenţa celuilalt şi, luând lumină unii de la alţii, să ne putem spune creştineşte: „Hristos a Înviat, bucuria mea…”

lelia-editorial

sursa>

http://www.gandul.info/puterea-gandului/hristos-a-inviat-bucuria-mea.html?4237;4224335

foto>
http://aurelgherghel.ecosapiens.ro/eduecocivica-18-hristos-a-inviat/

http://www.gandul.info/gandul-meu/scrie-pe-prima-pagina-cu-lelia-munteanu.html?6447%3B3251016


Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 20, 2009 în articole, citadela, diverse, ecclesia, oameni

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: