RSS

O parte din moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, vor fi aduse miercuri la Bucureşti

28 Apr

saint-gregory-palamas-holy-relics

O parte din moaştele Sfântului Grigorie Palama,

Arhiepiscopul Tesalonicului,

vor fi aduse miercuri la Bucureşti

În seara zilei de 29 aprilie 2009, vor fi aduse din Grecia la Bucureşti, spre închinare, moaştele Sfântului Grigorie Palama, teolog al Luminii harului ceresc [necreat sau increat – n.m.], de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani.

Cinstitele moaşte vor putea fi venerate la Catedrala Patriarhală în zilele de 29 şi 30 aprilie şi în biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama” din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti în dimineaţa zilei de 1 mai, iar apoi se vor afla la Galaţi, în perioada 1-4 mai 2009.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR

saint-grogory-palamas-icon

UPDATE

La 650 de ani de la trecerea la Domnul a

Sfântului Grigorie Palama,

moaştele sale vor fi aduse în Capitală

Miercuri, 29 aprilie 2009, orele 18:30, o delegaţie a Mitropoliei de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia) va aduce la Bucureşti, spre închinare, moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani.

Reprezentanţii Bisericii din Grecia vor fi întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Henry Coandă de către o delegaţie a Patriarhiei Române.

La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, racla cu cinstitele moaşte va fi întâmpinată în jurul orelor 19:30 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod. Vor fi prezenţi membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi protopopi din Capitală, preoţi şi credincioşi din Bucureşti şi din alte localităţi, monahi şi monahii, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. După slujba oficiată în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va rosti un cuvânt de întâmpinare.

Cinstitele moaşte vor rămâne spre închinare la Catedrala Patriarhală din seara zilei de 29 aprilie şi până în dimineaţa zilei de 1 mai, orele 9:00, iar în biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama” din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 313, în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti), în ziua de vineri, 1 mai, între orele 9:00 – 14:00.

În după-amiaza zilei de 1 mai, delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Palama vor fi aşezate spre închinare până în ziua de 4 mai a.c.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR

saint-greogry-palams-fresco

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/moastele_sfantului_grigorie_palama_arhiepiscopul_tesalonicului_vor_fi_aduse_miercuri_la_bucuresti.html

http://www.basilica.ro/ro/stiri/la_650_de_ani_de_la_trecerea_la_domnul_a_sfantului_grigorie_palama_

moastele_sale_vor_fi_aduse_in_capitala.html

foto>

http://www.flickr.com/photos/phool4xc/4134003/sizes/o/

http://www.flickr.com/photos/thesundheims/3360800057/sizes/o/in/set-72157615341694627/

http://www.flickr.com/photos/a_whistling_train/2625948290/sizes/o/

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Aprilie 28, 2009 în citadela, diverse, ecclesia, Pelerinaje, sfinti, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri la „O parte din moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, vor fi aduse miercuri la Bucureşti

  1. Homer J.-N. (aka Scarda)

    Aprilie 29, 2009 at 9:37 am

    Da ? Abia aştept să mă-nchin la ele…

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: