RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2009

Alegeri în Biserica Sârbă, după 40 de zile de doliu

Alegeri în Biserica Sârbă, după 40 de zile de doliu

[Binevoieste, Doamne, ca si la noi sa se procedeze astfel… – dan.camen.]

Ziarul Lumina | 25 Noiembrie 2009

După perioada de doliu de 40 de zile, Biserica Ortodoxă Sârbă va alege un nou patriarh. Procedura este prevăzută de articolul 44 din Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Noul cap al Bisericii sârbe va fi ales dintre trei candidaţi, episcopii cu cele mai multe voturi de la membrii Colegiului Electoral.

Colegiul Electoral este alcătuit din toţi episcopii titulari şi vicari ai Bisericii Serbiei, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Belgrad, rectorii tuturor seminariilor teologice, preşedintele asociaţiei de preoţi, protopopii din Belgrad, Skopje, Cetinje, Zagreb, Sarajevo, Pe şi Sremski Karlovci, stareţii mănăstirilor Žia, Studenicea, Deani, Peka Patrijaršija, Sv. Naum, Mileševo, Sv. Vasilije Ostroški, Krušedol şi Krka, directorul şcolii monahale, membrii Administraţiei Patriarhale şi membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Belgradului.

Episcopii candidaţi trebuie să aibă minimum cinci ani de arhierie pe un scaun titular. Potrivit articolului 50 din Statut, plicurile cu numele candidaţilor vor fi puse în Evanghelie, iar noul patriarh va fi ales de „Sfântul Duh“, întrucât un călugăr ales de Sfântul Sinod va scoate plicul cu numele noului patriarh. Numele noului patriarh este citit de preşedintele şedinţei.

Biserica Ortodoxă a Serbiei a ales această procedură în 1960, pentru a evita intervenţiile politice. Patriarhul Pavle a fost primul ales astfel, informează balkaninsight.com. Alegerea fostul episcop de Raska şi Prizren drept patriarh în urmă cu 19 ani a constituit o surpriză. Patriarhul Pavle a ajuns la conducerea Bisericii în 1990, într-un moment în care puterea acesteia era diminuată după perioada lungă de regim comunist şi când războaiele din fosta Iugoslavie tocmai începeau.

Pr. Mihai GOJGAR

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1090;1;30932;0;Alegeri-in-Biserica-Sarba-dupa-40-de-zile-de-doliu.html

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8c/Patriarch_of_Constantinople_throne.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 25, 2009 în articole, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , ,

Crucea Vaticana readusa la forma initiala

Crucea Vaticana readusa la forma initiala

Crucea Vaticana, un relicvar de aur care contine fragmente din Crucea Rastignirii Domnului, a fost restaurata cu mare migala.

Frumos impodobita cu bijuterii, crucea cu marimea de aproximativ 30 cm, a fost daruita de imparatul bizantin Justin al II -lea poporului roman in secolul al VI-lea. Este una dintre cele mai pretioase comori din colectia de artfacte religioase ale Vaticanului.

Specialistii in arta au spus ca restaurarea crucii, care a tinut doi ani, a readus-o la forma cea mai apropiata timpului in care aceasta a fost facuta. Restaurarea acesteia a presupus inlaturarea bijuteriilor care au fost adaugate ulterior in secolele de dupa crearea ei si inlocuirea lor cu o salba de perle.

Desi fragmente din Crucea Rastignirii Domnului se regasesc in bisericile din toata lumea, Crucea Vaticana este considerat cel mai vechi relicvar de acest gen. “Este cel mai important relicvar al ‘adevaratei Cruci’ pe care noi il avem” – a spus Sante Guido, restauratorul lui. “Este in mod special foarte important, deoarece este singurul relicvar care provine de la un imparat, astfel ca sunt diferite nivele de importanta religioasa si istorica intre artefacte”.

De secole, Crucea a fost folosita in ceremoniile cele mai solemne ale Vaticanului: la Craciun si Paste, dar 1500 de ani de ceara de lumanari si fum au innegrit luciul si stralucirea bijuteriilor si au intunecat suprafata aurie. Restaurarea ei a presupus si inlaturarea acestei funingine.

Crucea a fost daruita Romei de Justin al II-lea drept recunostinta a faptului ca desi Imperiul Roman a fost destramat cu 100 de ani in urma, Roma a ramas un important centru crestin, deoarece acolo e locul unde Sfintii Petru si Pavel sunt ingropati.


source> Nick Squires in Rome | http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/6607247/Crux-Vaticana-restored-to-its-former-glory.html

 
Un comentariu

Scris de pe noiembrie 25, 2009 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,

Omul care a încercat să dărâme Coloana lui Brâncuşi

Omul care a încercat să dărâme Coloana lui Brâncuşi

[Este intersanta povestea incercarii de demolare a operei brancusiene in perioada comunista. Dupa ce si-a dat seama de gresala facuta in anii tineretii, D-l Tanasie infiinteaza mai apoi o loja masonica in satul natal  al  lui Brancusi, Hobita, adunand in jurul lui inca doisprezece membrii. Plini de ‘recunostinta’ pentru opera marelui sculptor roman,  masonii au decis sa ridice si ei cateva monumente in amintirea acestuia: unul in curtea bisericii din sat (ca sa vezi!), altul in cimitir, langa mormantul parintilor lui Brancusi, evident insotite de simbolurile specific masoneriei. Probabil ca pana la urma masonii o sa-l ‘scoata’ si pe Constantin Brancusi drept unul de-al lor, asa cum au incercat sa faca, fara succes, si cu Sfantul Constantin Brancoveanu. Citind articolul, mi-am dat seama ca acest mason si comunist, consatean cu Brancusi, a cunoscut importanta operei acestuia din urma numai atunci cand, la Berlin, a fost intampinat cu …’respect’, caci era din satul marelui sculptor roman. Bag de seama ca el, fiind familiar semnelor si simbolurilor ascunse, nu a putut descifra, nici la tinerete, nici la batranete, valoarea ce-o ascundea aceasta coloana, dar nici simbolistica ei. N-a descoperit ortodoxia lui Brancusi din operele pe care acesta le-a lasat posteritatii. Probabil ca atitudinea lui a fost schimbata doar de personalitatea lui Constantin Brancusi,  de respectul si cinstea de care se bucura sculptorul in strainatate, nu si de opera lui. Ce sa mai zic, tipic masonic, dar si comunist! – dan.camen. ]

Adevărul | Sâmbătă 21 nov 2009

În urmă cu 56 de ani, Tănasie Lolescu a tras cu un tractor de Coloana fără sfârşit a lui Constantin Brâncuşi. Primise ordin de la primul secretar al Organizaţiei de Tineret a PCR din raionul Târgu-Jiu să o dărâme şi să o vândă la fier vechi.

Tănasie Lolescu este originar din Hobiţa, satul marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Este un pesionar respectabil de 81 de ani.

Îşi aduce aminte că l-a văzut pe Brâncuşi în carne şi oase în sat. I-a atras imediat atenţia pentru că era o apariţie mai neobişnuită în Hobiţa, unde toţi oamenii se cunoşteau între ei.

„Am văzut la poarta primarului un om de statură mică şi cu barbă, îmbrăcat în alb. Când am ajuns acasă, i-am spus tatălui meu despre omul pe care-l văzusem şi el mi-a spus că este Brâncuşi.”

„Sula lui Tătărăscu”

În 1953, Lolescu avea 24 de ani. Fusese brigadier timp de o jumătate de an în Valea Jiului, unde muncise la construirea căii ferate, făcea parte din Organizaţia de Tineret a Partidului Comunist şi era entuziasmat de idealurile cu care fusese îndoctrinat.

În primăvară, prim-secretarul organizaţiei, Constantin Babalîc, i-a dat ordinul să demoleze Coloana. La vremea aceea, liderii comunişti nu puneau mare preţ pe monumentul imaginat de Constantin Brâncuşi. În oraş i se spunea „Sula lui Tătărăscu”, după numele prim-ministrului în vremea căruia fusese construit. Nu era o operă de artă, ci doar „o lucrare comandată de Tătărăscu”.

În plus, în anii ’50, românii care părăsiseră ţara erau blamaţi şi consideraţi trădători. Era şi cazul lui Brâncuşi, care plecase la München şi apoi la Paris încă din 1904. „Cei care plecaseră din ţară erau desconsideraţi şi comuniştii voiau să dispară tot ce era legat de ei. Nu se cunoştea mai nimic despre Brâncuşi în perioada respectivă”, precizează Lolescu.

Soarta Coloanei a fost hotărâtă cu ocazia organizării la Bucureşti, în 1953, a Festivalului Mondial al Tineretului. „Organizaţiei de Tineret a raionului Târgu-Jiu i-a revenit sarcina să contribuie cu bani la această festivitate mondială. Unul dintre mijloacele de strângere a fondurilor era colectarea de fier vechi”, povesteşte Tănasie Lolescu.

„În anul 1953, primul secretar Constantin Babalîc m-a chemat şi mi-a spus să demolez Coloana. Aveam atunci funcţia de secretar pe probleme organizatorice în cadrul organizaţiei de tineret.”

Mai întâi, Lolescu a cerut sprijinul SovRomului Petrol de la Bâlteni, o unitate petrolieră româno-sovietică din apropiere. A cerut un Kirov, un utilaj rusesc pe şenile de mare putere, ca să smulgă din pământ Coloana Infinitului. „Directorul rus al unităţii, Naghiev, a motivat că nu poate să ne dea pentru că toate se află pe teren la diverse lucrări.”

A doua încercare a fost la Şcoala de tractorişti de la Vădeni, un cartier din Târgu-Jiu. „L-am rugat pe director să-mi dea un tractor”, îşi aminteşte Lolescu. „Şi am ales un IAR, primele tractoare ale noastre scoase, pentru că avea colţi şi se înfigea mai bine în pământ. Am înjghebat nişte lanţuri cu care se remorcau tractoarele şi am plecat împreună cu secretarul organizaţiei de tineret din şcoală, un băiat Milotin, care era şi tractorist.”

Când au ajuns în Parcul Central din Târgu-Jiu, Lolescu şi Milotin au legat lanţul tractorului de primul modul al Coloanei fără sfârşit. „Am tras, dar lanţurile ­s-au rupt”, povesteşte fostul secretar pe probleme organizatorice. Au reparat lanţurile cu nişte sârme şi au făcut o nouă încercare.

Lanţurile s-au rupt

„Am zis să le legăm mai sus”, la o înălţime de doi metri. „Ne-am urcat pe cabina tractorului şi le-am legat mai sus”. Tractorul a început din nou să tragă, dar s-a ridicat cu partea din spate. „Nu s-a putut face nimic pentru că era bine înfiptă în pământ”, spune Tănasie Lolescu la 56 de ani de la experienţă.

„A fost o încercare copilărească şi lipsită de judecată. Brâncuşi a avut grijă să-şi înfigă opera sa în pământul românesc ca să rămână nemuritoare.”

Dar soarta monumentului ar fi putut fi alta dacă Lolescu ar fi împrumutat un tractor rusesc pe şenile. „Nu ştiu dacă o puneam jos, dar cu siguranţă că provocam ceva stricăciuni. Kirovul trăgea sondele, vă închipuiţi ce putere avea. Bine că s-a întâmplat să nu îl putem lua.”

Din cauza eşecului lui Lolescu, Organizaţia de Tineret Târgu-Jiu nu a putut contribui cu fonduri la festivalul de la Bucureşti. „Am fost criticat pentru că nu am fost în stare să dau Coloana jos. Am fost luat în discuţia şedinţei de partid. Babalîc mi-a reproşat că tocmai eu, care făceam parte din comitetul de organizare al festivalului, nu m-am implicat în colectarea de fonduri”, povesteşte Lolescu.

Demolarea simbolului naţional, o iniţiativă a comuniştilor din Târgu-Jiu

Iniţiativa demolării Coloanei fără sfârşit a existat şi înainte de încercarea nereuşită a lui Lolescu din 1953.

La 7 martie 1951, Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu trimite o adresă Departamentului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale (Ministerului Afacerilor Interne de la vremea aceea) prin care cere aprobare să demoleze Coloana. În document, opera lui Brâncuşi este numită „o coloană metalică introdusă în fundament de beton fără nicio estetică”.

Comuniştii aflaţi la conducerea oraşului doreau să folosească materialele din care era construit monumentul pentru a face lucrări gospodăreşti.

„Ţinând seama că această Coloană, prin materialele rezultate din demolarea ei, ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate ale oraşului, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei”, scria în adresa trimisă de Sfatul Popular Târgu-Jiu.

Politrucii s-au răzgândit

Potrivit unui articol publicat în revista „Brâncuşi” de profesorul Zenovie Cârlugea, adresa prin care se cerea demolarea coloanei ajunge la data de 20 martie 1951 la Comitetul pentru artă, care o trimite mai departe Academiei Române a RPR, la Comisia Ştiinţifică a muzeelor, monumentelor istorice şi artistice, la 30 iunie.

Academia expediază înapoi adresa Comitetului pentru Artă, care emite la 5 ianuarie 1952 un răspuns potrivit căruia lucrarea poate fi considerată „o operă decorativă inspirată din formele artei populare din regiune” şi „poate fi menţinută ca atare”.

Academia Română îşi însuşeşte punctul de vedere al Comitetului şi trimite la 18 ianuarie un alt document prin care cere să se comunice la Târgu-Jiu că „această coloană nu trebuie distrusă, ci conservată”.

Pusă în pericol de două ori în anii ’50, Coloana lui Brâncuşi este în sfârşit protejată cu începere de la data de 23 iunie 1955, când, prin Hotărârea nr. 1.160 a Consiliului de Miniştri, opera este inclusă pe lista monumentelor de cultură de pe teritoriul Republicii Populare România.

Moştenirea pierdută a lui Brâncuşi

Sorin Lory Buliga, directorul Centrului de Artă şi Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, regretă că ambele iniţiative de demolare a Coloanei infinitului – cea din 1951, când Sfatul Popular al oraşului a trimis o adresă Comitetului pentru Artă prin care cere demolarea Coloanei, şi cea din 1953, când prim-secretarul Babalîc a dat ordin să fie dărâmată – au pornit din Târgu-Jiu.

Încercarea lui Tănasie Lolescu „a fost cel mai periculos moment din istoria operei, pentru că a fost foarte aproape de a fi distrusă”, spune Buliga. „Pe atunci, prim-secretarii erau ca nişte mici preşedinţi. În perioada respectivă erau puşi în posturi-cheie oameni cu o slabă pregătire, sub pretextul originii sănătoase.”

Buliga, care a cercetat opera şi viaţa lui Brâncuşi, afirmă că marele sculptor a aflat de încercarea de demolare a operei sale. „Brâncuşi a aflat de faptul că s-a tras cu tractorul de Coloana sa şi a fost foarte supărat. Acest lucru este posibil să-l fi determinat să nu mai trimită în ţară nimic din opera sa.”

Sculptorul şi-a lăsat lucrările prin testament statului francez şi unor apropiaţi, şi nu statului român, aşa cum dorise iniţial, susţine directorul Centrului de Artă şi Cultură „Constantin Brâncuşi”.

Masonii din Hobiţa

Cel care a încercat să demoleze Coloana infinitului cu un tractor, Tănasie Lolescu, a fost târziu întâiul primar al oraşului Motru, al doilea ca mărime din judeţul Gorj.

Localitatea a fost clădită de la zero lângă râul Motru, de la care şi-a luat şi numele. Oameni din toate zonele ţării au venit aici ca să muncească în minerit, povesteşte primarul, care a fost martor la punerea pietrei de temelie a oraşului şi şi-a păstrat funcţia timp de 14 ani.

La câţiva ani după tentativa de distrugere a monumentului lui Constantin Brâncuşi, Lolescu şi-a dat seama de importanţa sculptorului român în lume, atunci când a vizitat un mare muzeu din Berlin şi a intrat în vorbă cu directorul adjunct al instituţiei.

Când a auzit că Lolescu este din acelaşi sat cu Brâncuşi, directorul şi-a scos pălăria în faţa lui, s-a aplecat şi i-a spus „Respectul meu”. „Atunci mi-am dat seama că Brâncuşi era un artist foarte important în lume.”

Tănasie Lolescu a încercat ­să-şi răscumpere mai târziu greşeala din tinereţe. El a înfiinţat şi conduce o lojă masonică ţărănească chiar în satul natal al sculptorului, Hobiţa, care are în prezent 13 membri. Loja a contribuit la ridicarea unui monument al eroilor în curtea bisericii satului.

Acesta include elemente ce amintesc de Brâncuşi şi de operele sale de la Târgu-Jiu. Într-un colţ se găseşte şi un simbol masonic: trei puncte într-un cerc, care reprezintă un principiu masonic – libertate, egalitate şi fraternitate.

Tănasie Lolescu figurează printre ctitorii monumentului alături de alţi fruntaşi locali.

Loja masonică din Hobiţa a contribuit şi la ridicarea unei troiţe în cimitirul din sat, acolo unde sunt înmormântaţi părinţii lui Constantin Brâncuşi. Lolescu doreşte ca la baza troiţei să fie adus pământ de la mormântul marelui sculptor, care se află în Cimitirul Montparnasse din Paris.

Numele coloanei

OPERA lui Brâncuşi din Târgu-Jiu a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri. La început, s-a numit Coloana recunoştinţei fără sfârşit, pentru că a fost ridicată în memoria soldaţiilor români morţi în Primul Război Mondial.

În perioada comunistă, a fost redenumită Coloana infinitului, iar numele sub care este înregistrată pe lista monumentelor istorice este Coloana fără sfârşit.

Coloana a fost ridicată în anul 1937, iar un an mai târziu a fost alămită, fiind terminată în luna noiembrie.

Are o înălţime de 29,35 metri şi este formată din 15 moduli întregi şi două jumătăţi. Adâncimea fundaţiei de beton în care se află stâlpul este de cinci metri.

Coloana este din fontă şi a fost turnată în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Greutatea Coloanei depăşeşte 29 de tone. Coloana a fost comandată de Liga Naţională a Femeilor Gorjene, care era condusă de Aretia Tătărăscu, soţia primului-ministru din perioada respectivă.

Pripon pentru animale

Coloana Infinitului a fost amplasată pe locul unui vechi târg de animale. După construirea monumentului, ţăranii îşi legau animalele de sculptura lui Brâncuşi.

Opera face parte din Ansamblul monumental Calea Eroilor din Parcul Central din Târgu-Jiu, care mai cuprinde Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii.

Coloana se află la o distanţă de 1.700 de metri faţă de lucrările de artă din Parcul Central, amplasată la capătul Căii Eroilor, în linie dreaptă faţă de celelalte sculpturi. Între Coloană şi restul operelor se află Biserica Sfinţiii Apostoli Petru şi Pavel.

Alin Ion

sursa>

http://www.adevarul.ro/magazin_de_duminica/dosar/Tanasie_Lolescu-omul_care_a_incercat_sa_darame_Coloana_lui_Brancusi_0_157184649.html

 
8 comentarii

Scris de pe noiembrie 25, 2009 în articole, citadela, diverse, oameni

 

Etichete: , , , , , , ,

Aparitie misterioasa a Fecioarei Maria, pe un geam de icoană din Letonia

Aparitie misterioasa a Fecioarei Maria,

pe un geam de icoană din Letonia

21 noiembrie 2009

Imaginea Fecioarei Maria cu Iisus Hristos a aparut recent pe sticla care acoperea o alta icoana, intr-un oras din Letonia. Credinciosii din aceasta tara sunt convinsi ca au de-a face cu o minune, mai ales ca geamul arata ca negativul unei fotografii si pare sa fie gravata pe sticla, relateaza Pro TV.

Oamenii sunt cu atat mai impresionati, cu cat aparitia aminteste de o icoana celebra de la Moscova, pe care preotii ar fi vrut sa o copieze acum 300 de ani, cand a fost construita biserica.

Credinciosii se inghesuie sa se roage la imaginea pe care o cred facatoare de minuni, desi liderii Bisericii sunt reticenti in a numi astfel de aparitii „miracole”.

sursa>

http://www.ziua.ro/news.php?id=45533&data=2009-11-21
http://stiri.kappa.ro/magazin/22-11-2009/aparitie-misterioasa-a-fecioarei-maria-pe-un-geam-din-letonia-video-238673.html
http://www.niuzer.ro/Stiri-Actualitate/Aparitie-misterioasa-a-Fecioarei-Maria-pe-un-geam-din-Letonia-VIDEO-l528069.html


 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 23, 2009 în citadela, diverse, Icoane, minuni, Videos

 

Etichete: , , , , , ,

Pavle, Patriarhul sarbilor. Fotografii de la funeralii.

Pavle, Patriarhul sarbilor. Fotografii de la funeralii.

Video

foto>

http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_pictures/8368894.stm
http://www.daylife.com/search/photos/1/grid?q=patriarch+pavle+funeral
http://www.spc.rs/eng/may_your_memory_be_eternal

 
Un comentariu

Scris de pe noiembrie 23, 2009 în diverse, ecclesia, Ecumenicie, oameni, Panihida, Videos

 

Etichete: , , ,

Înflăcărarea bătrânului Mucenic Varlaam

Înflăcărarea bătrânului Mucenic Varlaam

“Să fie cinstit cu cântări Varlaam cel minunat, cel ce a stins focul necredinţei cu focul credinţei celei drepte, cel însuflat de Dumnezeu”[1]

Martiriul pe scurt

“Sfîntul Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrîn cu vîrsta. El a fost prins pentru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos şi adus la judecată înaintea păgînului voievod. Acolo a fost silit să aducă jertfă idolilor, dar nesupunîndu-se, a suferit multe răni şi munci pentru Hristos Domnul său. Întîi a fost bătut fără milă cu vine de bou, apoi a fost strujit cu unghii de fier. După aceasta l-au dus păgînii în capiştea cea idolească şi acolo, după porunca muncitorului, întinzînd mîna lui peste jertfelnicul care avea foc aprins, a ţinut în mînă cărbuni aprinşi cu tămîie, ca doar să arunce peste jertfelnicul necuraţilor idoli. Căci credeau că mucenicul, neputînd a suferi să ţină în mînă cărbunii cei aprinşi, îi va arunca împreună cu tămîia înaintea idolilor.

Dacă ar fi făcut aceasta i-ar fi zis: „Iată acum ai adus jertfe zeilor noştri”. Dar n-au izbutit ticăloşii ceea ce voiau pentru că mucenicul lui Hristos, stînd ca un stîlp neclintit, a ţinut în mîna sa focul ce ardea, arătîndu-se mai puternic decît arama şi fierul. Şi atît de mult a ţinut focul în mînă încît i-au ars degetele şi i-au căzut pe pămînt împreună cu focul. Însă el nu şi-a clintit mîna sa nici n-a aruncat cărbunii cu tămîia peste altar, înaintea idolilor. Astfel s-a arătat cu bărbăţie şi nebiruit, pătimitorul şi ostaşul lui Hristos cel tare, şi într-o bună mărturisire şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului. Pe acesta şi dumnezeiescul Hrisostom şi Sfîntul Vasile cel Mare l-au cinstit cu cuvinte de laudă.”

~~~+~~~

“Cine va lăuda precum se cade cu laude tăria, puterea şi cugetul cel nespăimântat al gândului tău, preafericite”[2]

Lăudat cu prea-minunate cuvinte de către Marele Vasile şi de Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, dar şi în slujba sa de Teofan, făcătorul de canoane; Varlaam, bătrânul mucenic din Antiohia Siriei, surprinde pe toţi prin martiriul său. Veţi vedea de ce, citind cu atenţie rândurile de mai jos. Jertfirea sa pentru Domnul a rămas consemnată nouă în aceste două cuvântări de laudă ale celor doi mari ierarhi ai Ortodoxiei, iar ceea ce  v-am prezentat mai sus fiind varianta prescurtată a martiriului său, aflată în Vieţile Sfinţilor, ca să puteţi avea o idee de ansamblu asupra împrejurării în care s-a întâmplat acesta.

Am preluat, aşadar, stihiri alese închinate mucenicului din slujba Vecerniei şi din Canonul alcătuit de Teofan, slujbe aflate în Mineiul pe luna Noiembrie, în nouăsprezece zile, dar şi câteva prea-frumoase paragrafe din cuvântul de laudă al Sf. Ioan Hrisostom, care se găseşte în cartea Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la Sfinţi[3], la care am adăugat şi eu câteva smerite adaosuri pe care le-am considerat potrivite, şi care le-am împletit ca pe-o cunună mucenicului, dorindu-vă să dobândiţi prin aceasta folos duhovnicesc şi întărire în acest post.

„Sculaţi-vă acum zugravii cei buni şi înfrumuseţaţi chipul mucenicului cu meşteşugurile voastre cele bune, închipuind întru dânsul aievea pe Dătătorul de răsplată[4]

“Ne-a chemat la această sfântă sărbătoare şi prăznuire Fericitul Varlaam, nu ca să-l lăudăm, ci ca să-l imităm; nu ca să ascultăm cuvinte de laudă în cinstea lui, ci ca să mergem pe urma faptelor lui mari!”[5] – Iată îndemnul de început cu care lira Duhului, Sf. Ioan Hrisostom, a început să răsune, căci “mucenicii simt cinstea ce o au, când văd că cei împreună cu ei robi, adică oamenii, ajung părtaşi bunătăţilor lor. Prin urmare, de vrei să lauzi pe mucenici, imită pe mucenici!”[6]

Mucenicia albă, sau cea de zi cu zi, nu a sângelui, aceasta este imitarea pe care Sf. Ioan o propune celor ce duc lupta desăvârşirii. Înconjuraţi şi prigoniţi din toate laturile nu de tirani trupeşti, ci de cei ce hărţuiesc şi schingiuiesc sufletul, în sinea noastră, noi ne suntem înşine şi jertfitori şi jertfă duhovnicească. Sub acest aspect poate că suntem un pic mai mult decât nişte simpli imitatori, ci următori în duh ai sfinţilor mucenici:

– “Dar cum e cu putinţă, m-ai putea întreba, să imiţi acum pe mucenici? Acum nu-i timp de prigoană!

– Ştiu şi eu! Nu-i timp de prigoană, dar timp de mucenicie este! Nu-i timp de lupte muceniceşti, dar timp de cununi este! Nu te prigonesc oamenii, dar te prigonesc demonii! Nu te alungă tiranul, dar te alungă diavolul, un tiran mult mai cumplit ca toţi tiranii. Nu vezi cărbuni aprinşi înaintea ta, ci vezi aprinsă văpaia poftei. Au călcat aceia pe cărbuni aprinşi, calcă şi tu văpaia trupului! Au luptat aceia cu fiarele, înfrânează şi tu mânia, fiara cea sălbatică şi neînblânzită! Au stat aceia nedoborâţi în faţa unor dureri de nesuferit, biruie şi tu gândurile cele păcătoase şi rele ce gâlgâie în inima ta! Aşa imiţi pe mucenici![7][8]

Ca o lege duhovnicească care spune că focul cu foc se stinge, şi se preschimbă, lupta aceasta epuizează întregile noastre puteri fizice şi duhovniceşti. “Cumplit e jarul cărbunilor, dar mai grozav e jarul poftei!”[9] Astfel, “lupta e continuă, pentru ca şi cununa să fie strălucită”[10]

Lăudându-i nemişcarea, stîlpnicia trupului în timpul martirajului, Sf. Ioan Hrisostom îl  asemuieşte pe Varlaam cu o statuie, deoarece arată în trupul său muritor “filosofia puterilor netrupeşti”[11].

Ca un preot ce ai fost, şi înaintea lui Dumnezeu stând şi către El apropiindu-te, fericite, nu prin sânge străin, ci mai vârtos cu sângele tău şi cu mână de mucenic, ai adus tămâie cu bun miros, nu la înşelăciunile demonilor, ci lui Hristos Mântuitorului şi Stăpânului, Celui ce pururea împărăţeşte[12].

Această caznă la care mucenicul a fost supus, prin înţelesul pe care îl poartă, este diferită de toate muncile întâlnite la pătimirea celorlalţi mucenici. Diavolul “născoceşte un nou chip de viclenie, pentru ca noutatea pedepsei să-l ia pe mucenic pe nepregătite şi să-i înfrângă cerbicia”[13], căci “o caznă la care nu te-ai gândit, oricât de uşoară ar fi, e mai dureroasă decât toate”[14].  Scopul diavolului cu această ispitire este îndoit, astfel că “dacă mucenicii sunt învinşi, înfrângerea lor să fie ruşinoasă că nu s-au putut împotrivi nici unor mici încercări”[15], tocmai pentru că “asta caută diavolul cu stăruinţă: să-i facă pe sfinţi să cadă, nu să-i facă să sufere”[16].

Mai tare decât stâlpul de piatră şi mai puternic decât arma şi mai vârtos decât fierul te-ai făcut. Că fiecare dintre acestea se supune focului, topindu-se şi degrab risipindu-se, fiind biruite de puterea lui. Iar dreapta ta fiind neplecată când se întindea, a biruit jeraticul cel arzător, preaînţelepte[17].

Interpretând gestul ţinerii în mână a cărbunilor aprinşi, care odată aruncaţi din pricina arderii, ar fi putut constitui învinuire din partea tiranului, Sf. Ioan arată şi cealaltă posibilitate, aceea că şi “dacă ar fi întors mâna, fără să fi făgăduit că jertfeşte, vina n-ar fi fost a voinţei mucenicului. S-ar fi întâmplat asta din pricina focului, nu pentru că i s-ar fi slăbit voinţa, ci pentru că nervii şi-ar fi pierdut tăria lor firească şi mâna s-ar fi plecat fără voia sfântului… Dar asta nu s-a întâmplat, ca să afli cu prisosinţă că harul lui Dumnezeu era alături de atlet, îl încuraja şi-i întărea slăbiciunea firii. Nici mâna mucenicului n-a arătat atunci că era făcută din carne şi oase; a rămas neclintită, ca şi cum ar fi fost tare ca diamantul”[18]. În această privelişte cutremurătoare “se plecau de sus îngerii ca să privească, se uitau arhanghelii!”[19] Era ca un al doilea Moise ce biruia pe amaleciţii diavoli.

“Arătatu-te-ai, preaminunate, tăriei ardere de tot, tămâie cu bun miros şi pe tine te-ai adus jertfă lui Hristos şi cununa cinstei ai primit, Varlaame luptătorule; roagă-te pentru noi pururea”[20]

Era strălucită vederea de unele ca acestea ce se petreceau acolo, că “cine n-ar fi dorit să vadă pe acelaşi om şi jertfelnic, şi jertfă, şi preot? De asta fumul de la jertfă, ce se ridica în sus, era îndoit: unul de la tămâia aprinsă, altul de la carnea mâinii arse. Şi era mirosul  acesta mai plăcut decât celălalt, parfumul acesta, mai bun decât celălalt. S-a întâmplat acum ce se întâmplase şi cu rugul (Ieşire 3,2). După cum rugul acela ardea, şi nu se mistuia, tot aşa şi aici ardea mâna dreaptă, dar nu se mistuia sufletul: se mistuia trupul, dar nu se mistuia credinţa; pierea carnea mâinii, dar nu pierea râvna; cărbunii au căzut jos găurind podul palmei, dar bărbăţia sufletului n-a căzut”[21]. În acest fel “sufletul fericitului Varlaam, mistuindu-şi mâna, ucigând falangele diavolilor, căuta din nou o altă mână, ca să-şi arate şi cu ea râvna… Acela care şi-a dat, acela şi-ar fi dat şi capul, şi-ar fi dat şi coastele focului, fiarelor, mării, prăpastiei, crucii şi roţii”[22].

“Preot ce aduci jertfă şi miel adus jertfă, pe tine însuţi, prealăudate, cu amândouă, bucurându-ne, te numim, ca unul ce te-ai făcut însuţi amândouă lui Dumnezeu. Ca o junghiere fără prihană, cu totul te-ai adus jertfă cu focul chinurilor. Pe Dumnezeu roagă-l să mântuiască pe cei ce cinstesc pomenirea ta cea pururea lăudată”[23]

În ce constă esenţa martirajului?… în aceea că “mucenicii nu se duc la cazne hotărâte de ei mai dinainte, ci se pregătesc de lupte pe care nu le cunosc, că nu sunt stăpâni pe voinţa şi gândul tiranilor, nici nu le pun ei hotare şi măsuri pedepselor, ci când vin la mucenicie suferă toate caznele câte doreşte să le dea voinţa tiranilor, cea neomenească şi sălbatică; afară doar dacă trupul mucenicilor nu lasă în timpul chinurilor neîmplinită dorinţa tiranilor… Mucenicul nu simţea văpaia aceasta, din afară, pentru că înlăuntrul lui ardea focul cel tare arzător şi cu vâlvătăi al dragostei de Hristos”[24].

“Cu dreapta cea care ardea să fie pălmuite feţele demonilor, iar inimile credincioşilor să salte şi cetele celor fără de trup cu strălucire să se veselească”[25]

Însă “nu numai în ceasul acesta să fie admirat ucenicul, ci să ia fiecare cu el pe sfânt când pleacă acasă, să-l ducă în casa lui… Luaţi-l cu voi pe mucenic, după cum v-am mai spus, şi puneţi-l în inima voastră având mâna întinsă”[26]. Astfel, “când griji lumeşti te năpădesc şi-ţi înnegresc sufletul, şterge-l cu amintirea mucenicilor”[27].

“Legea laudelor se birueşte de mărimea luptelor tale. Numai Stăpânul Hristos stie a te mări cu dumnezeiască strălucire. Pe Care roagă-L neîncetat pentru cei ce te laudă cu credinţă”[28]

Pentru noi, creştinii, “mormântul mucenicilor este un cort ostăşesc. De-ţi deschizi ochii credinţei, vei vedea aici în mormânt platoşa dreptăţii (Efes. 6, 14), pavăza credinţei (Efes. 6, 16), coiful mântuirii (Efes. 6, 17), încălţămintea Evangheliei (Efes. 6, 15), sabia Duhului (Efes. 6, 17), iar capul diavolului, aruncat jos, la pământ. Când vezi un demonizat zăcând cu faţa la pământ lângă mormântul mucenicului şi sfâşiindu-se adeseori singur, să nu vezi în el altceva decât capul tăiat al diavolului. Încă şi acum stau acesta arme lângă ostaşii lui Hristos. Şi după cum împăraţii îngroapă pe eroi cu armele lor, tot aşa şi Hristos i-a îngropat pe mucenici cu armele lor, pentru ca să arate, chiar înainte de înviere, toată slava şi toată puterea sfinţilor”[29].

dan.camen.


____________________________


[1] Stihiră de la Cântarea 1-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie, Ediţia a cincea, Tipărit în zilele păstoriei PFP Patriarh Iustin, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 239

[2] Slava de la Cântarea a 3-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 240

[3] Trad. din limba greacă veche şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2006, pp. 488-496

[4] Slava de la Cântarea a 6-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 243

[5] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 488

[6] Ibidem

[7] “Acum nu avem de luptat cu sângele şI trupul, ci cu începătoriile, cu stăpâniile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac, cu duhurile răutăţii” – Efeseni 6, 12

[8] Predici la sărbători împărăteşti…, pp. 488-489

[9] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 489

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Stihiră la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 238

[13] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 490

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 491

[17] Stihiră la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 238

[18] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 492

[19] Ibidem

[20] Condacul mucenicului, gl. II, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 243

[21] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 492

[22] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 493

[23] Slava de la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 238

[24] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 493

[25] Stihiră de la Cântarea a 6-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 243

[26] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 493

[27]Predici la sărbători împărăteşti…, p. 495

[28] Stihiră de la Cântarea a 9-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 247

[29] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 494

foto>

http://www.artknowledgenews.com/files2009b/Mapplethorpe_Hand_in_Fire.jpg

http://politicspeaksvalleys.files.wordpress.com/2009/04/coal-burning.jpg

http://www.flickr.com/photos/_tommyd/241203843/sizes/o/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 19, 2009 în articole, ecclesia, Imne, sfinti, teologie

 

Etichete: , , , , , , ,

CERUL LUI PAVLE

CERUL LUI PAVLE

foto>

http://www.daylife.com/search/photos/1/grid?q=patriarch+pavle
http://www.boston.com/bostonglobe/obituaries/articles/2009/11/16/patriarch_pavle_voice_for_peace_in_balkans/
http://www.allvoices.com/news/4635872-bartholomew-funeral-patriarch-preparations
http://www.rferl.org/content/Serbian_Orthodox_Patriarch_Pavle_Dies/1878605.html










http://www.manastir-lepavina.org/dthumb.php?file=cms/slike/vijesti/284_Patrijarh_Pavle.jpg&size=500

http://www.lopare.net/forum/attachment.php?attachmentid=4323&d=1240073970





http://www.kosovo.net/ckos/ckos01.jpg

 
6 comentarii

Scris de pe noiembrie 18, 2009 în ecclesia, Ecumenicie, oameni, Panihida

 

Etichete: , , , , ,

Postim nepoliticos!

Postim nepoliticos!

Ca nişte sectari pe la răspântii şi la drumul mare, membrii echipelor de campanie ale diferitelor partide politice şi ale diverşilor prezidenţiabili încearcă să convertească la propriu pe cei care le ies în cale. Văd şi acum uimit la televizior cum înţeleg unii să facă campanie. Ei însă nu fac campanie, ci prozelitism politic. Mitingurile electorale involuează degradant politicul românesc înspre paleolitic, dând naştere acelui Zoon politikon, sau animalul politic. Pomenile electorale sunt cele care încearcă să neutralizeze pe moment acatistele votanţilor. Cu o astfel de demagogie, Zoon logon e deja utopie.

Nu vreau să discut aici, acum, despre politică, mai ales în aceste momente. Mai bine mut, dar nu surd sau orb. Cu toate acestea, încercând să las deoparte, pentru o vreme, politica ce ne cuprinde toate aspectele vieţii noastre, inclusiv latura bisericească; am constatat că prima şi cea mai serioasă ispită a acestui post, încă de la începerea lui şi până la prăznuirea Sfântului Nicolae, adică prima jumătate a postului, o constituie alegerile prezidenţiale, concretizate în cele două tururi electorale. Aş fi un ipocrit dacă aş încerca să nu iau în seamă sau să nu sesizez măcar o pâclă din mocirla politică care se scurge şi asupra creştinilor care în această perioadă au înţeles să postească. De aceea am decis acum, la debutul postului, să scriu despre acest lucru.

Este clar încă de la început: nu toţi vor să postească. Unii vor să prostească pe alţii. Alţii postesc şi se prostesc în acelaşi timp. Restul îşi vede rostul. Nici din cei care mai postesc, mulţi nu o mai fac ca şi cum li s-ar fi luat de la ei Mirele (Lc. 5, 34; Mc. 2, 19), ci vor, motivaţi superficial de post-eritate, să ostenească în… a slăbi.

Postul este cel care naşte discernământul, care ne ajută să deosebim pe cele bune de cele rele. În acelaşi timp noi, creştinii, cred, nu încercăm să ne pol-itizăm în vreun fel anume, adică să ne situăm la unul din cei doi poli, în extreme, ci primim să ne cumpănim, păstrând echilibrul, aşa cum ne învaţă postul. Întrebarea este dacă noi putem posti de… politicianism? Poate că acesta este, acum, în această perioadă, adevărata noastră postire.

Postul este rostuirea vieţii. Este metamorfoză spirituală, revigorare duhovnicească. Respiro. Este acel gând duhovnicesc pe care trebuie să-l avem în permanenţă, de care Psalmistul aminteşte, zicând: “că gândul omului Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui” (Ps. 75, 10), şi iarăşi “Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu” (Ps. 76, 3).

Dacă Naşterea Domnului este cea care a făcut legătura între Vechiul şi Noul Testament, ca o cumpănă şi hotar, atunci negreşit şi acest post închinat praznicului împărătesc trebuie să ne înnoiască, să ne nască, trecându-ne negreşit şi prin chinurile acestea ale facerii din nou, ale refacerii.

Nu îndemn pe nimeni să nu meargă la votare. Este însă o diferenţă între a vota, a fi atent pe cine votezi şi a-ţi politiza viaţa. Noi nu suntem a-politici, ci poate ne-politici, adică ne-politicoşi; contrastând pe cât se poate cu acel political correctness sau cu acest război de gherilă.

Noi postim nepoliticos!

dan.camen.

foto> Coloane corintice în biserica Naşterii Domnului din Betleem http://pictures.traveladventures.org/images/church-of-nativity15

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 17, 2009 în articole, citadela, teologie

 

Etichete: , , , ,

Slujba Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei. Stihiri alese.

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Matthew

Slujba Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.

Stihiri alese.

“Cel ce te-ai preumblat în desfătarea raiului, te-ai arătat, preafericite, fântână dumnezeieşte curgătoare şi râu care izvorăşte apele cunoştinţei de Dumnezeu, adăpând faţa Bisericii; de atunci, vrednicule de laudă, ai acoperit cu cunoştinţa lui Hristos mările cele amare ale neamurilor, îndulcindu-le cu dumnezeiescul har şi prefăcându-le în izvor mai dulce lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe Care roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre”[1].

~~~+~~~

“Din adâncul răutăţii celei mai de jos, la înălţimea cea prea înaltă a virtuţii, ca un vultur ce zboară sus, în chip minunat, ai alergat, Matei prealăudate; că ai urmat urmelor lui Hristos, Cel ce a acoprit cerurile cu bunătatea şi a umplut de cunoştinţa Sa tot pământul; următor Lui înfocat întru toate te-ai arătat, binevestind pacea, viaţa şi mântuirea celor ce s-au plecat cu dreaptă credinţă dumnezeieştilor porunci. Întru care îndreptează-ne pe noi, cei ce facem cele plăcute Ziditorului şi pe tine te fericim”[2].

~~~+~~~

“Jugul vămii lepădând, la jugul dreptăţii te-ai alipit, şi te-ai arătat neguţător întru toate ales, bogăţie adunând înţelepciunea cea din înălţime. Pentru aceasta ai propovăduit Cuvântul adevărului şi ai ridicat sufletele celor trândavi, arătând în scris ceasul judecăţii”[3].

~~~+~~~

“Pomul vieţii după vrednicie ai dobândit, propovăduitorule al Dumnezeului celui viu, binevestind lumii dumnezeiasca cercetare de viaţă, căci cu pomul cunoştinţei nu ţi-ai stricat mintea, rămânând neclintit şi nemişcat stâlp al Bisericii, preafericite”[4].

~~~+~~~

“Întru înălţimea cunoştinţei de Dumnezeu şezând, apostole, ai luat raza Duhului, care s-a arătat ţie în chip de foc şi în limbă de foc, şi ai ars arătat toată materia păgânătăţii cea cu mulţi zei. Pentru aceasta ca pe un apostol şi de Dumnezeu grăitor te cinstim, săvârşind astăzi sfântă pomenirea ta”[5].

~~~+~~~

“Jugul nedreptăţii lăsând şi lăcomia aurului lepădând, la jugul dreptăţii ai alergat; şi nedeşertată bogăţie ai răpit, ca un neguţător înţelept schimbând cele vremelnice cu cele stătătoare, şi cele pieritoare cu cele ce rămân. Că mărgăritar de Dumnezeu strălucit şi de mult preţ agonisind, cele ce sunt ale cezarului, cezarului le-ai adus, şi cele ce se târăsc pe pământ, înţelepţeşte le-ai adus. Şi lui Hristos Împăratului a toate cu plecăciune urmând, toată făptura ai îmbogăţit, înţelepte, cu evangheliceştile cuvântări de Dumnezeu. Ci cere şi acum, Matei prea-alesule, celor ce te cinstesc pre tine, mântuire şi mare milă”[6].


[1] Stihiră la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie, Ediţia a cincea,Tipărit în zilele păstoriei PFP Patriarh Iustin, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 208

[2] Slava de la Stihoavnă, gl. VI, în Mineiul pe Noiembrie…, pp. 209-210

[3] Condac, gl. II, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 213

[4] Stihiră la Cântarea a 9-a, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 215

[5] Stihiră la Laude, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 216

[6] Slava de la Laude, gl. II, facere a lui Vizantie, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 218

foto> http://plovdivguide.com/news/1458/images/plovdiv-tourism-proprty.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe noiembrie 16, 2009 în diverse, Imne, sfinti, spiritualitate

 

Etichete: , ,

Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sarbe s-a invesnicit

Patriarhul Pavle al Serbiei Patriarch Pavle

Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sarbe s-a invesnicit

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Pavle, în vârstă de 95 de ani, a adormit in Domnul, a anunţat astăzi presa (15 nov. ’09), relatează NewsIn. Patriarhul a murit duminică într-un spital din Belgrad, potrivit agenţiei Beta.

Grav bolnav şi internat din noiembrie 2007, Pavle ceruse Sinodului în luna octombrie a anului trecut să îi aprobe retragerea din funcţia pe care o deţine, dar Sinodul a decis că va fi Patriarh pe viaţă.

Patriarch Pavle candlePavle, al 44-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe sârbe, i-a urmat în 1990 patriarhului Gherman, care ceruse, la rândul său, Sinodului permisiunea de a se retrage din cauza stării de sănătatea precare şi a faptului că era internat. Pavle a fost liderul spiritual al sârbilor în perioada agitată din anii ’90, marcaţi de dezmembrarea sângeroasă a Federaţiei iugoslave.

Patriarhul Pavle al Serbiei s-a născut la 11 septembrie 1914, fiind în prezent cel mai bătrân dintre ceilalţi patriarhi (95 de ani). S-a născut în satul Kucianţi, care pe atunci se afla în Austro-Ungaria, iar în prezent este în Croaţia. Numele de naştere este Goiko Stoicevici. A făcut liceul la Belgrad, seminarul teologic la Sarajevo şi apoi a urmat cursurile Colegiului teologic ortodox din Belgrad. A îmbrăcat haina monahală şi în 1948 a fost numit ierodiacon. În 1957 a devenit arhimadrit şi în acelaşi an a fost ales episcop de Raşka-Prizren.

S-a implicat activ în apărarea poporului său, a scris şi a avertizat despre actualul exod al sârbilor din Kosovo, despre atacurile albanezilor asupra mânăstirilor sârbe, despre violarea călugăriţelor, vandalizarea cimitirelor sârbe şi suferinţele ortodoxiei în Kosovo. În 1989, pe când era încă episcop, Pavle a fost bătut de câţiva tineri albanezi în Kosovo. Rănile sale au necesitat aproape trei luni de spitalizare. Totuşi, în spiritul iertării creştine, a refuzat să depună plângere.

Pavle, ales patriarh la 1 decembrie 1990, era numit de unii „sfântul care merge pe jos”, pentru că a dus o viaţă simplă şi era de o mare modestie. Toţi episcopii Bisericii Ortodoxe Sârbe aveau maşină, pe care o foloseau să se deplaseze prin diocezele lor, cu excepţia lui Pavle. Întrebat de ce nu şi-a luat niciodată un automobil, el a răspuns: „Nu-mi voi cumpăra până când fiecare cămin albanez şi sârb din Kosovo şi Metodia nu va avea o maşină”.

Patrarhul Pavle al Serbiei lumina lumanariiCa patriarh, a încercat să atenueze schisma cu Biserica Ortodoxă Sârbă Liberă, cunoscută în prezent ca Noua Mitropolie de la Graceaniţa, şi a făcut eforturi pentru a se apropia de Biserica Ortodoxă Macedoneană, considerată necanonică de Patriarhia ecumenică şi de celelalte biserici ortodoxe răsăritene. Bolnav, a fost înlocuit în funcţie pentru scurt timp în aprilie 2007, dar a revenit la conducerea Bisericii.

Rămas fidel Bisericii Ortodoxe Ruse, Pavle condamna într-o scrisoare trimisă în ianuarie 2008 patriarhului de atunci al Moscovei, Aleksei al II-lea, decizia Bisericii Ortodoxe Române de a reactiva Mitropolia Basarabiei. În scrisoare, Pavle condamna decizia Bisericii Ortodoxe Române de a reînfiinţa trei eparhii istorice pe teritoriul canonic al Bisericii Ruse, afirmând că reactivarea Mitropoliei Basarabiei are legături cu perioada nazistă. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe susţine în totalitate eforturile Patriarhiei Moscovei îndreptate către restabilirea unei ordini canonice normale în Moldova, care este o regiune canonică tradiţională a Patriarhiei Moscovei”, se spunea în scrisoare.

Patriarhul Pavle sublinia că „sfidarea tradiţiilor canonice a stat la baza creării aşa-numitei Mitropolii a Basarabiei”. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe mai arăta că aceste circumstanţe îl determină să califice problema Mitropoliei Basarabiei drept o chestiune care „iese din limitele competenţei naţionale” şi care are „consecinţe importante pentru unitatea Ortodoxiei”.

„Noi împărtăşim îngrijorarea Dumneavoastră legată de orânduirea internă a Ortodoxiei şi a Bisericii Ortodoxe în ansamblul ei, în contextul acestor evenimente de ultimă oră”, sublinia patriarhul Pavle, spunând că istoria reactivării Mitropoliei Basarabiei are legături cu „una dintre perioadele cele mai sumbre ale istoriei mondiale – cea a ocupaţiei naziste”.

În final, patriarhul Pavle şi-a exprimat speranţa că acest conflict juridic va fi soluţionat în mod fericit şi „în folosul cauzei unităţii ortodoxiei”.

La prima sa şedinţă de după întronizarea patriarhului Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis reactivarea a trei eparhii istorice în Republica Moldova. Decizia a fost criticată cu vehemenţă şi calificată drept „hoţie la drumul mare” de Biserica Ortodoxă Rusă, care consideră că Republica Moldova aparţine spaţiului său canonic, dar şi de Bisericile Ortodoxe din Ucraina şi Bulgaria, precum şi cea a Cehiei şi Slovaciei. Decizia a fost criticată şi de Mitropolia Moldovei, supusă canonic Moscovei, care activează în Republica Moldova în paralel cu Mitropolia Basarabiei, aflată în subordinea Patriarhiei Române.

Diana Maria Spranceana

~~~+~~~

Cititi si Minunate apoftegme despre Patriarhul Pavle al Serbiei

Patriarch Pavle walking Patriarhul Pavle al Serbiei mergand

Sursa> http://stiri.rol.ro/content/view/484596/2/

foto>http://frmilan.files.wordpress.com/2009/03/pavle.jpg

http://www.kosovo.net/pat003_y.jpg

http://3.bp.blogspot.com/_6WRcJM7SGZY/Sd_GCNrBI_I/AAAAAAAABco/tZg0iVjmvmw/s400/21352.p.jpg

http://3.bp.blogspot.com/_6WRcJM7SGZY/SeCTrRjHn3I/AAAAAAAABdg/UMtBWmYGKes/s400/1193777798-340b7-106kb.jpg

 
4 comentarii

Scris de pe noiembrie 15, 2009 în diverse, duhovnici, ecclesia, Ecumenicie, oameni, Panihida, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Cine este aproapele meu?

Pilda samarineanului milostiv

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?

Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.

Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?

Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.

De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.

Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,

Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.

Care din aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?

Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

Lc. 10, 25-37

Cine este aproapele meu?

Bunul samarinean Good SamaritanCadrul natural din care Mântuitorul s-a inspirat pentru această pildă este foarte sugestiv. Drumul de la Ierusalim la Ierihon şerpuieşte prin locuri pustii şi stâncoase, măsurând aproximativ 26 km şi coborând cca. 740 m. De aceea acest drum, fiind prielnic atacurilor tâlhăreşti, purta numele de Calea sângelui. Mântuitorul când a rostit această predică Se afla în apropiere de Ierihon.


Părintele profesor dr. Dionisie Stamatoiu afirmă[1] că această pildă oglindeşte cele trei atitudini pe care oamenii le pot lua faţă de semenii lor: cea de om contra om (homo homini lupus – omul fiară pentru semenul său) – evidenţiată prin fapta tâlharilor faţă de călător; om pe lângă om – fapta preotului şi a levitului, ei nefăcând nici rău, dar nici bine călătorului; şi cea de-a treia atitudine, reflectată prin purtarea bunului samarinean. Un aspect de reţinut este şi faptul că cetatea Ierihonului era oraş sacerdotal, preoţii şi leviţii de aici trecând necontenit pe drumul spre Ierusalim.

În dialogul dintre învăţătorul de lege şi Mântuitorul se conturează, cu fiecare verset, modul cum se poate dobândi viaţa veşnică. Calea sângelui se preschimbă în final, prin îndemnul pildei, în calea vieţii, deoarece în sânge este viaţa, potrivit legii vechi (Fac. 9, 4; Lev. 17, 11, 13-14; Deut. 12, 23), dar şi legii noi (Ioan 6, 53-54). Întrebarea învăţătorului caută mai degrabă aspectul practic (praxis-ul) al legii vechi, în detrimentul unui nou argument teoretic şi scripturistic privind moştenirea vieţii veşnice (el întreabă “ce să fac?”). Observăm din această întrebare că învăţătorul de lege ştia de viaţa de după moarte şi probabil credea în existenţa acesteia, spre deosebire de saduchei, care negau învierea morţilor.

Răspunzând corect întrebării despre felul cum interpretează legea veche în acest sens, Mântuitorul îi dă şi primul îndemn practic, zicându-i: “fă aceasta şi vei trăi”. Adică în iubire se oglindeşte viaţa. Răspunsul dat este simplu, însă parcă prea scurt şi incomplet, cerând de la sine câteva lămuriri. Care este până la urmă manifestarea exterioară a acestei iubiri? Care este, de asemenea, incompatibilitatea pe care învăţătorul de lege o descoperă privind îndemnul de a-şi iubi aproapele şi dobândirea vieţii celei veşnice, care îl face, potrivit Scripturii, să se “îndrepteze pe sine”? Putea el, potrivit mentalităţii vremii, să iubească pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să iubească şi un păgân care putea chiar să urască pe Dumnezeul lui? Pericopa evanghelică ne spune de la început că acest învăţător dorea să-L ispitească pe Hristos, astfel putem gândi în mod tradiţional că aproapele la care făcea referire acesta era fie una din rudeniile sale, fie un coleg de breaslă sau de credinţă şi de un neam cu el. Atunci probabil incompatibilitatea se datora mai degrabă modului prin care această iubire se putea concretiza în mod vizibil faţă de aceia. Adică cum  putea arăta el faptic că-şi iubeşte rudele, altfel decât o făcea în mod natural, ca să poată să dobândească şi viaţa veşnică?

Răspunzându-i prin pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul arată că aproapele nostru este  acela care îşi găseşte în noi răspuns nevoilor sale, depăşind toate prejudecăţile şi resentimentele ce ne despart. Astfel, cuvintele “Milă voiesc, iar nu jertfă” (Os. 6, 6; Mt. 9, 13; 12, 7), aflate atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, sunt cele la care Mântuitorul face referire în cel de-al doilea îndemn practic către învăţător: “Mergi şi fă şi tu asemenea!”

De menţionat este faptul că cele două îndemnuri practice date învăţătorului sunt la fel de deosebite precum sunt şi cele două testamente. În primul îndemn sunt folosite cuvintele „drept”  şi menţiunea că dacă le va împlini „va trăi”, iar în cel de-al doilea este termenul „mergi” şi apare deja reperul de urmat prin cuvântul „asemenea”.

O interpretare duhovnicească a acestei pilde evanghelice se poate rezuma astfel:

– drumul reprezintă căderea din rai (Ierusalimul) în pământul durerii (Ierihon) a făpturii omeneşti răpuse de păcatul strămoşesc, reprezentată prin călător;

– tâlharii sunt diavolii care au dezbracat pe om de darurile duhovniceşti, i-au dat ranele păcatului, şi, deşi i-au făcut trupul muritor, asupra sufletului nu au putut să intervină cu nimic;

– preotul reprezintă legea veche, mai ales prin cartea Levitic, care vorbeşte despre rânduielile sacerdotale, inclusiv despre acelea care interzic preotului atingerea de mort (Lev. 21, 2, 4, 11), aşa cum părea că este şi călătorul bătut;

– levitul reprezintă proorocii. Nici legea şi nici proorocii nu au putut şterge păcatul strămoşesc şi să ridice firea omenească din căderea ei;

– Bunul Samarinean este Mântuitorul, care S-a întrupat, venind (coborând-Se) în lume şi a legat ranele păcatelor, plătind cu cei doi dinari (Vechiul şi Noul Testament) zilele de îngrijire (în Vechiul Testament cei doi dinari reprezentau plata pentru doua zile de muncă);

– casa de oaspeţi este Biserica, având ca gazdă pe preoţi;

– vinul este Sângele Mântuitorului, untdelemnul este harul Sfintelor Taine.


dan.camen.

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/4d/RossanoGospelsFolio007vGoodSamaritan.jpg/527px-RossanoGospelsFolio007vGoodSamaritan.jpg


[1] în Cele patru Sfinte Evanghelii. Noţiuni introductive şi comentariu, Ed. Universitaria-Craiova, Craiova, 2003, pp. 293-294

 
4 comentarii

Scris de pe noiembrie 15, 2009 în articole, diverse

 

Etichete: , , , ,

POSTUL NASTERII DOMNULUI | 2009

Nasterea Domnului logo

Postări zilnice la Postul Naşterii Domnului. Click Banner!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 15, 2009 în diverse