Juramant cu sampanie la palat
Cu degetul mare al mainii drepte pe Biblie si cu celalate patru pe Constitutia Romaniei, unul cate unul, pe rand, ministrii alesi in formula noului Guvern au depus juramantul in fata presedintelui Romaniei si a intregului popor. Momentul a fost transmis in direct pe mai multe canale TV, si m-am uitat si eu asa, mai mult intamplator.
Eram atent, desigur, la mesajul juramantului, la gesturile consacrate momentului si la particularitatile fiecaruia dintre ministri; uitandu-ma, cum s-ar zice – cu ochi un ochi critic, iar cu celalalt chioras. De ce nu? Pana la urma „jurământ” e asemanator in alcatuire cu „pământ”, iar daca luam pe „mânt” de la fiecare si alturam ce-a mai ramas, obtinem, in mod evident, îndemnul românizat „jură pă”… ce-i mai scump.
Am observat, printre altele, ca aproape toti ministrii din partea PDL-ului si cei independenti (cinci la numar), cu putine exceptii, dupa rostirea textului juramantului si-au facut cruce, ca semn de pecetluire si intregire la acel „Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”. Spre deosebire de acestia, ministrii care fac parte din UDMR, incepand cu vicepremierul Marko Bela si terminand cu Cseke Attila, adica patru in total, dupa rostirea un pic pocita a textului jurmantului, nu si-au mai facut semnul crucii. Mi-am zis – maghiarii astia n-or fi nici macar catolici!… poate protestanti sau cine stie ce! Era un juramant in primul rand pentru ei in fata lui Dumezeu, apoi in fata presedintelui si a poporului. Daca isi faceau cruce, chiar si de forma, nu insemna politic nimic. Nici ca nu mai sunt maghiari, nici ca nu mai sunt udmr-isti, dar nici ca se aplica, în acest fel, sloganul de partid care spune ca in secolul 21 nu mai trebuie se conteze etnia, religia sau limba. Oare nu au jurat cu totii acelasi juramant? Oare nu acel juramant a fost indreptat catre acelasi popor si Dumnezeu? Oare nu au cerut toti ministrii acelasi ajutor din partea lui Dumnezeu? Oare nu toti au jurat pe aceasi Biblie si Constitutie?… si totusi nu toti au facut la fel…
Dupa „pastorala” presedintelui Traian Basescu, in sala cu pricina s-a auzit, ca niste zurgalai, clinchetul cupelor de sampanie.
Cand nici nu terminasera depunerea juramantului, soneria a inceput sa ţârâie. Era parintele cu „Craciunul”. M-am inchinat si am sarutat icoana.
dan.camen.
Theologhia 