RSS

Iubirea de oameni parinteasca

31 Ian

In parabola Fiului risipitor *(Luca 15, 11-32) o parte importanta o constituie reactia fiului cel mare la felul primirii de catre tata a fratelui risipitor. Aceasta are loc incepand cu versetul 25:

„[…] Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns:

– Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.

Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său:

– Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.

Tatăl însă i-a zis:

– Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”

Sfantul Ghenadie Scholarul, Arhiepiscopul Constantinopolului, intr-o omilie la parabola Fiului risipitor[1] spune, cu privire la acest aspect,  urmatoarele:

„[…] Fratele mai mare, daca s-ar fi gasit acolo de la inceput, s-ar fi bucurat impreuna cu ei, ar fi mancat laolalta si nu s-ar fi suparat vazand atata credinta in acesta care s-a pocait, precum si intoarcerea lui plina de nadejdi bune, si ar fi ascultat marturisirea lui, urmata de milostivirea parintelui. Dar pentru ca atunci era prea ocupat cu ale lui, sau mai mult cu poruncile parintesti, a ajuns deodata si a intalnit acest spectacol uimitor. Si era retinut, nu din invidie si manie, ci de uimire pentru atata bunavointa fata de fiul cel risipitor si fugar si, mai mult decat toate, pentru faptul ca acum victima era impreuna cu ei. Acesta era si ultimul dar catre cel care s-a pocait si asa trebuia sa fie. Asadar, asezand dreptatea parintelui fata in fata cu ingaduinta lui exagerata, s-a uimit mult vazandu-o pe prima biruita in chip uimitor de-a doua, pentru ca nu ajunsese niciodata sa aiba experienta unei asemenea iubiri de oameni, chiar daca luase intotdeauna aminte la voia parinteasca si nu incalcase nicio porunca de-a parintelui sau – fapt pentru care parintele il iubea mult – si cautase doar la dreptatea lui cu care ii intampina pe cei care il slujeau […]”.

Cateva randuri mai incolo, Sf. Ghenadie arata si  reactia slugilor din casa:

„[…] Ingaduinta parinteasca prisositoare pricinuieste o admiratie atat de mare si celor din casa – pentru ca ce este mai autentic decat iubirea frateasca? Si acestia se uimesc nu pentru ca-l invidiaza pe acesta care in chip uimitor a primit o intampinarea atat de frumoasa, ci deoarece ard de ravna si dorinta pentru tatal, pe care-l socotesc ca a fost jignit si nedreptatit[…]”.

Este interesant faptul ca fiul cel mare, intreband pentru a se dumiri pe sluga sa ce insemana aceasta petrecere in casa de care el habar nu avea,  a primit drept raspuns de la aceea ca fratele sau s-a reintors acasa, tatal a junghiat vitelul cel gras si, gasind oarecum formal explicatia pentru gesturile uimitoare ale tatalui, a motivat zicand: „pentru că l-a primit sănătos”. Niciuna dintre slugi nu deslusise sensul iubirii parentale manifestate catre fiul risipitor, nici nu aveau cum. Au vazut doar consecintele exterioare ale gestului primirii fiului cu atat iubire de catre tatal, insa si pe ei i-au uimit acestea. Pentru casnici fiul cel mic doar se reintorsese dintr-o lunga calatorie acasa, iar vitelul cel mai gras al tatalui fusese acum sacrificat pentru acest lucru (banal in ochii lor). Pe semne ca tatal se bucurase pentru ca l-a aflat sanatos. Este o gandire tipica pentru slugi. Ele insa sunt straine de dragostea parentala pe care doar fiul o poate experia, insa si robii sunt biruiti de uimire.

Intorcandu-se ostenit catre casa, fiul cel mare primeste explicatie de rob la un asemenea act dumnezeiesc. Cu cuvinte de sluga a fost introdus la spectacolul iubirii. In acest sens el s-a maniat, nevrand sa participe la o asemenea reprezentatie, nevrand poate sa creada ca iubirea se poate contura intr-o asemenea priveliste. Era uimit peste masura cum simbolul dragostei, vitelul cel ingrasat, a fost sacrificat asa de repede pentru o pricina ca aceasta, el nefiind invitat la comuniunea dragostei si, incepand sa gandeasca precum sluga, considera ca acel vitel s-a taiat, acordandu-se pentru vreun merit oarecare. De aceea el, precum un rob, i-a zis tatalui ca lui i-ar fi fost de ajuns un ied, nu un vitel,  ca sa cunoasca prin aceasta iubirea parentala. De asemenea, prietenii de care aminteste si pe care i-ar fi chemat la o eventuala petrecere puteau fi chiar slugile de la care primise si descrierea saracita a celor ce se petrecusera in lipsa lui. El ar fi putut petrece si ca o sluga impreuna cu celalalte slugi, iar nu ca un fiu. Este si aici o forma de smerenie din partea lui.

Apare deci, urmare acestei umiliri, nevoia de a cauta acea dreptate la tatal sau, asa cum acela si-o manifesta adesea fata de slugi. Fiul cel mare, precum zice si Sf. Ghenadie, „nu ajunsese niciodata sa aiba experienta unei asemenea iubiri de oameni”. Aceeasi dreptate o cautau si celalate slugi ale casei, „arzand de ravna si dorinta pentru tatal, pe care-l socoteau ca a fost jignit si nedreptatit”. Taina iubirii i se descopera mai apoi fiului cel mare de catre tatal, care nu-l mustra in vreun fel pentru reticenta lui, ci il incredinteaza de marea iubire pe care o are fata de el ridicandu-l mai presus de gandirea de rob in care se afundase, manifestata prin uimirea fata de cele petrecute, si il inalta asa de sus, incat ii spune: „toate ale mele ale tale sunt”.

Este declaratia suprema de iubire pe care un tata i-o poate spune fiului, aratandu-l prin aceasta de aceeasi cinstire cu el. Drept urmare, amandoi sunt una, iar daca tatal se veseleste si se bucura, intocmai si fiul cel mare trebuie sa faca asemenea. Cei doi sunt acum in deplina comuniune cu cel de-al treilea, care s-a intors ca sa formeze treimic euharistia.

dan.camen.

__________________

[1] – Predici ale Sfintilor Parinti la duminicile de peste an, trad. Pr. Victor Manolache, Ed. Egumenita / Ed. Cartea Ortodoxa, Galati, 2009, pp. 385-386

__________________

foto>

http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/2009/11/fresce-realizate-in-cadrul-atelierului.html

Anunțuri
 

Etichete: , , ,

2 răspunsuri la „Iubirea de oameni parinteasca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: