Postul cel Mare intre Mire si mireasa

Cu izgonirea lui Adam din Rai incepe Postul Mare. Timp de sapte saptamani, pana la Invierea Domnului, vom parcurge astfel aproape intreaga Biblie. Pagina cu pagina, capitol cu capitol, carte cu carte. Nu intamplator a fost asezat Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la inceputul Postului, fiindca prin el se rememoreaza, pas cu pas, intreaga istorie a omenirii cuprinsa in filele Bibliei.

Izgonit in preajma gradinii celei din Eden, strajuita de heruvimi si sabie de foc valvaietoare, Adam plangea Raiul pierdut. Se tanguia la usa Camarii Mirelui. Vrednic de crezare este asadar Cuvantul care a spus: „Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” (Mt. 9, 15; Lc. 5, 35; Mc. 2, 20). Zilele tristetii sunt zile de post. Tristetea pierderii este nu doar a Raiului, ci mai ales a Pomului vietii – Hristos; tristetea despartirii de Mire. De fapt aici nu e vorba doar de izgonirea lui Adam, ca o implinire a justitiei divine (in sens catolic), dar e vorba si de luarea Mirelui. Unde se putea izgoni Adam, cand Dumnezeu este peste tot si toate? Ceea ce in sens material se arata prin inchiderea Edenului, asa s-a intamplat si in sens spiritual prin luarea Mirelui. „Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa”…

Peste tot in Biblie, daca veti citi, veti vedea cum pacatul este asemuit desfranarii. El este cel care desparte pe Mire de mireasa. A pacatui inseamna a ne desparti de Dumnezeu si a rupe legatura tainica a nuntii. „Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter” (Mt. 19, 9; Mt. 5, 32). Departe de noi gandul sa credem ca ceea ce Mantuitorul a rostit va putea fi incalcat tocmai de El. Oare Mirele, din pricina desfranarii noastre, Se va insura cu alta?… Ar putea, fiind liber din partea Legii, insa cu cine? Care din noi n-a desfranat si, in afara de oameni, care sunt fapturile care-I poarta chipul intru asemanare, ca sa fie mai apoi un duh cu El? Dar cine se va insura cu noi, desfranatii, oare nu va infaptui adulter? Am ramanea parasiti… iar orice luare in casatorie ar insemna un nou adulter… Se pare ca, pana la urma, noi, in primul rand, avem nevoie de Hristos ca de-un Mire, iar Dumnezeu are nevoie de noi ca de-o mireasa. Da, smintitor de adevarat, exista aceasta reciprocitate a nevoii Unul de altul. Iar Dumnezeu e primul care face pasul…

Cantarea Cantarilor, in cele opt capitole ale sale, arata tainic aceasta; arata tainic iubirea dintre Mire si mireasa. De fiecare data, in capitole ce alterneaza, Mirele este cel care face primul pasul. Intru aceasta a noastra despartire, prilejuita de pacatuire, Mirele e Cel care ne intampina. In zilele postirii, El ni Se arata si vine in mod tainic, dornic de unire. „Iata, Mirele vine in miezul noptii”… E o unire tainica a impartasirii si o impartasire de unire. Postul e momentul regasirii, al intalnirii mai presus de fire.

E interesant sa vezi cum la noi, romanii, cuvantul post inseamna si vietuirea de dupa… cadere. Primele trei duminici ale Triodului, inaintemergatoare Postului Mare, par sa indice o noua dimensiune: vamesul pleaca ‘indreptat’ dupa rugaciune, fiul risipitor se intoarce ‘acasa’ dupa revenirea mai intai la sine, infricosatoarea judecata desparte oile de capre dupa criteriul iubirii de Dumnezeu si aproapele, iar Adam, izgonit fiind din Rai, plange cu amar dupa… Mire.

dan.camen.

__________________

Post scriptum: mi-am zis ca, daca tot o sa parcurgem in Postul Mare prin Canonul Sf. Andrei Criteanul intreaga Biblie, fiind un prilej bun pentru asta, o sa incerc sa citesc Scriptura inca o data. Un mic calcul arata ca la 1400 de pagini (editia EIBMBOR 2002) revin cate 28-29 pagini pe zi. Inmultind cu cel mai scurt timp de citire a unei pagini, 2 min, reiese ca este nevoie de o ora. O alta varianta ar fi cea impartita pe capitole, astfel ca la 1365 (1105 V.T. – cu psalmii – si 260 N.T.), reiese un numar de 27-28 capitole pe zi. La aceasta varianta insa timpul variaza, in functie de marimea capitolelor. Cu toate acestea, a doua varianta pare mai buna, fiindca nu poti citi 29 de pagini si sa te opresti mai apoi la mijlocul capitolului. Se poate si o varianta intermediara, bazata initial pe un numar fix de pagini, dar si cu regula ca sa termini de citit intreg capitolul. Mai sunt si alte variante pentru cei care dispun de mai mult timp. Asadar, ei pot citi cate o carte din Scriptura o data, cele mai mari dintre ele, iar cele mici pot fi grupate si citite mai multe o data, fiindca iti poti forma in acest fel o vedere de ansamblu si poti tine un calendar al cartilor ce urmeaza a fi citite in functie de numarul zilelor de post.

__________________

foto>

http://www.flickr.com/photos/phool4xc/130057942/sizes/o/in/set-72057594118562804/

 

Cand academicienii scriu despre… monahi

[Am mai vazut eu, tot in spiritul acesta scolastic, diversi teologi sau simpli mireni care au scris intregi tratate despre monahi si monahism doar din carti, cand ei nici nu stiau cum este acel „monachos” si duceau o viata cu totul straina de ceea ce scriau, iar cand mai adaugi aici faptul ca Acad. Dan Berindei este un mason recunoscut, atunci o sa avem parte de o adevarata ‘istorie a monahismului diplomat’, atent retusata, compatibila probabil, de ce nu, diverselor interese masonice. Eh asta e,  am ajuns sa traiesc sa vad cum academicienii scriu despre monahi. Am vazut monahi academici, insa academicieni monahi inca nu – dan.camen.]

A doua întrunire a Comisiei Mixte

Patriarhia Română – Academia Română

Astăzi, 12 februarie, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală a avut loc cea de-a doua întrunire a Comisiei Mixte a Patriarhiei şi Academiei Române pentru elaborarea enciclopediei „Istoria Monahismului Ortodox Român de la origini până astăzi”. Comisia a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ne informează TRINITAS TV.

Referitor la acest proiect, Preafericirea Sa a spus: „Vă felicităm pentru că aţi găsit timp să veniţi într-o vreme în care toată lumea este foarte ocupată. E bine ca un proiect aşa mare să fie realizat în şedinţa Sfântului Sinod şi în şedinţa Adunării Naţionale Bisericeşti. S-a primit cu bucurie vestea că se lucrează deja la acest proiect şi că va fi de mai scurtă durată decât presupunea la început”.

Comisiile comune ale celor două instituţii au definitivat planul lucrării, coordonatorii şi metodologia de redactare.

Academicianul Dan Berindei a subliniat importanţa acestui proiect: „Este un proiect mare, foarte important, care la capătul său va înfăţişa o lucrare care va arunca lumină asupra unui domeniu mai puţin cunoscut şi mai ales, mai puţin cunoscut într-un mod sintetic”.

Membrii comisiei consideră că primul volum al enciclopediei va fi publicat anul acesta.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/a_doua_intrunire_a_comisiei_mixte

_patriarhia_romana_academia_romana.html

foto>

http://byztex.blogspot.com/2008/04/learn-to-make-prayer-rope-chotki.html

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Eastern-Orthodox-prayer-rope_2006-06-02.jpg

 

Hotărârile Sfântului Sinod întrunit în şedinţa de lucru desfăşurată la Reşedinţa Patriarhală în zilele de 10 – 11 februarie 2010

În zilele de 10 şi 11 februarie 2010, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Dintre hotărârile luate menţionăm:

– Publicarea la Editura Institutului Biblic şi de Misiune în cursul anului 2010, proclamat de către Sfântul Sinod „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, a volumelor 1) Autocefalie, libertate şi demnitate, 2) Autocefalie şi responsabilitate şi 3) Autocefalie şi comuniune. Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010);

– Extinderea anul acesta la nivel naţional a programului socio-educaţional de prevenire a abandonului şcolar ALEGE ŞCOALA!, iniţiat de Patriarhia Românăîn 2008 şi derulat până în prezent în parteneriat cu fundaţia World Vision-România în 10 eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei;

– Sfântul Sinod a apreciat rezultatele programului social-filantropic MASA BUCURIEI, iniţiat în urmă cu un an de către Patriarhia Română şi Societatea Selgros Cash&Carry S.R.L., prin care a fost sprijinită activitatea a 153 de instituţii social-filantropice ale Bisericii care acordă asistenţă în mod constant pentru aproape 14.000 persoane aflate în dificultate. Ca atare, s-a hotărât continuarea programului în toate eparhiile şi cooptarea a noi parteneri.

Sfântul Sinod a definitivat Scrisoarea pastorală către clerul şi credincioşii ortodocşi în legătură cu colecta organizată în toate bisericile şi mânăstirile în Duminica Ortodoxiei (prima din Postul Sfintelor Paşti, 21 februarie 2010) pentru Fondul Central Misionar, destinat lucrării misionare, sociale şi caritative a Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod a adresat un Apel la unitate şi demnitate românească către clerul şi credincioşii din diaspora românească.

~~~+~~~

APEL LA UNITATE ŞI DEMNITATE ROMÂNEASCĂ

La începutul anului 2010, proclamat de Sfântul Sinod ca Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română, în contextul aniversării a 125 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală şi a 85 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, ierarhii Sfântului Sinod adresează un Apel de suflet către toţi clericii şi mirenii ortodocşi români din afara graniţelor ţării, aflaţi – fără binecuvântare – în alte Biserici Ortodoxe surori sau în structuri bisericeşti necanonice, de a reveni în comuniune directă cu Biserica Mamă, adică în jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Realizarea acestui deziderat reprezintă împlinirea prevederilor din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care menţionează faptul că Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc şi îi cuprinde pe creştinii ortodocşi din ţară şi pe creştinii ortodocşi români din afara graniţelor ţării (art. 5), iar organizarea canonică şi pastorală a credincioşilor ortodocşi români din afara graniţelor României se asigură de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (art. 8). Acest principiu este în deplină concordanţă cu hotărârea Conferinţei Presinodale Panortodoxe de la Chambésy-Elveţia (6-13 iunie 2009), care precizează că fiecare Biserică autocefală are dreptul de a păstori propria sa diasporă.

Prevederile statutare menţionate exprimă datoria Bisericii Ortodoxe Române şi se bazează pe canonul 16 de la Sinodul I Ecumenic (325), care afirmă principiul că nu este îngăduit unei eparhii să primească în jurisdicţia sa clerici şi credincioşi ortodocşi, fără binecuvântarea Bisericii (eparhiei) căreia aceştia aparţin.

În acest sens, amintim şi faptul că procesul de revenire a clerului şi credincioşilor ortodocşi de diferite naţionalităţi la Bisericile Mame (de exemplu în Patriarhia Rusă şi în Patriarhia Sârbă) a început deja în urmă cu mai mult timp şi a arătat că, prin coresponsabilitate şi solidaritate etnică ortodoxă, se pot depăşi dezbinări istorice conjuncturale, motivate în trecut pe criterii politice.

Acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Răsăriteană, când România este membră a Uniunii Europene şi a NATO şi în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara graniţelor ţării prin reorganizarea şi înfiinţarea de numeroase eparhii în întreaga lume, apreciem că nu mai sunt motive întemeiate de a respinge chemarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la unitate şi comuniune ortodoxă românească.

Suntem încredinţaţi că această atitudine de reînviere şi reconciliere ortodoxă românească va consolida şi va intensifica lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică şi cultural-educaţională a Bisericii Ortodoxe Române de pretutindeni, întărind în acelaşi timp demnitatea ortodoxă românească, prin eliberarea unora dintre românii ortodocşi de complexul de a fi „căutători de umbrele canonice” la străini.

Regretăm că din motive multiple, unii dintre fraţii noştri ortodocşi români s-au îndreptat spre alte jurisdicţii ortodoxe, în timpul comunismului, însă ceea ce a fost scuzabil în trecut a devenit nejustificabil şi chiar regretabil în prezent, adică înstrăinarea românilor unii de alţii, până la dezbinarea lor bisericească.

Încredinţaţi fiind că apelul nostru la unitate şi demnitate ortodoxă românească va fi receptat cu bucurie şi responsabilitate, ca dorinţă de comuniune şi cooperare frăţească, vă împărtăşim tuturor aleasă preţuire şi părintească binecuvântare.

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL

BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

† D A N I E L
Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Bartolomeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale
şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Nifon
Mitropolit onorific, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei
Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

† Justinian
Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan
Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu
Episcopul Huşilor

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion
Episcopul Tulcii

† Petroniu
Episcopul Sălajului

† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil
Episcop-locţiitor (Administrator) al
Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei
Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail
Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar Patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Irineu Bistriţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei OrtodoxeRomâne
a Maramureşului şi Sătmarului

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bihotararile_sfantului_sinod_intrunit_in_

sedinta_de_lucru_desfasurata_la_resedinta_patriarhala_

in_zilele_de_10_11_februariebi.html

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bapel_la_unitate_si_demnitate_romaneascab.html

 

Parusia iubirii

Recunosc ca am cautat ceva timp un raspuns la pericopa evanghelica (Mt. 25, 31-46) citita la biserica in Duminica a III-a a Triodului – a Infricosatoarei Judecati sau a Lasatului sec de carne.

In parte l-am gasit in cuvantarea despre iubirea crestina a Pr. A. Schmemann, pe care am si postat-o pe blog. Se crease insa un adevarat paradox. Pe de-o parte Mantuitorul i-a rasplatit pe cei drepti care L-au hranit, adapat,  primit, imbracat si cercetat, desi aceia nu au stiut vreodata sa fi facut aceste lucruri, iar de cealalta parte i-a osandit la chinurile vesnice pe cei de-a stanga Lui, reprosandu-le faptul ca nu I-au facut Lui intocmai ca si dreptii, cu toate ca acestia au marturisit ca erau pregatiti in orice moment sa sara in ajutor, iar unii dintre ei probabil ca au si facut fapte de milostenie, avand deja multi martori in acest sens.

Cum a fost deci posibila aceasta judecata?… Din moment ce unii erau rasplatiti pentru ceea ce nu stiau ca facusera, iar altii osanditi desi stiau bine si ei si ceilalti ca facusera faptele respective, nefiind orice fapte, ci unele de milostenie. Cautam deci cheia care sa deschida acest inteles, o cheie pentru doua usi diferite. Era parghia echilibrului care trebuia sa sustina perfect egal cele doua talere ale balantei judecatii. Era vorba deci de cautarea criteriului pe care Mantuitorul l-a folosit si-l va folosi la Judecata de Apoi.

Imi ramasesera in minte cuvintele care s-au repetat obsesiv si celor din dreapta si celor din stanga: „Întrucât (nu) aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie (nu) Mi-aţi făcut”. Citind cuvantarea Pr. A. Schmemann am aflat diferenta intre iubirea personala si cea impersonala fata de aproapele. In celalalte predici si cuvinte pe care le-am mai citit se vorbea in general doar despre rolul si beneficiul faptelor bune pentru mantuire. Canonul de la slujba Utreniei, facere a Sf. Theodor Studitul, prezenta ca-ntr-o icoana starea generala care va fi atunci cand trambita va anunta cea de-a doua venire a Mantuitorului. Eram insa nedumerit, esentialul imi scapa.

Mi-am dat seama ca iubirea de Dumnezeu este cheia intelesului acestei pericope. O iubire care se manifesta personal, nicidecum impersonal. A-L vedea pe Hristos in aproapele, chiar si in cel mai mic dintre frati, este adevarata vedere. Si dreptii si pacatosii au facut fapte de milostenie. Primii dintre ei Îl vedeau pe Hristos in fata ochilor inainte de oricine si orice, vazandu-L intrupat in cei aflati in nevoi, de aceea au si zis ca ei nu au stiut sa fi daruit vreodata lui Hristos ceva, avand ochii atintiti mereu numai la El, iar faptele lor bune facandu-se in mod firesc. Pentru ei a face bine era ceva natural, obisnuit, care nu trebuia memorat ulterior ca fapta buna. Relatia lor era, in primul rand, doar cu Dumnezeu, apoi cu oamenii. Ceilalţi, in schimb, faceau probabil faptele bune ca urmare unui indemn oarecare venit din partea cuiva, sau probabil ii observasera pe cei drepti facand asa, si incercau si ei sa-i imite. De aceea si contabilizau faptele bune si le stiau pe de rost.  Ei nu vedeau prin perdeaua materiei pe Hristos salasluit in mod mistic in cei aflati in nevoi. Probabil faceau acte caritabile dintr-un reflex sau dintr-o oarcare obisnuinta si intr-un mod cat se poate de institutionalizat si indirect. Ei poate ca nici nu ajungeau sa-l atinga pe cel care le cerea ajutorul,  dar nu  neaparat aici este problema. Raspunzand Mantuitorului, acestia, siguri pe ei fiind, i-au prezentat, ca-ntr-o dare de seama, toate cele facute de dansii in numele Lui. Ei chiar se numesc drept slugi ale Lui, aratand prin aceasta tocmirea cu El si faptul ca nu faceau toate acestea intr-un mod dezinteresat. Ei nu Il iubeau pe Hristos pentru ca nu-L cunosteau in mod nemijlocit, daramite sa-L vada salasluit in cei cu nevoi. Daca ar fi avut aceasta vederea, atunci cu siguranta ii faceau si celui mai mic dintre fratii aflati in nevoie ceea ce au facut pe plan social. Ce realizare este aceea pe care o faci in numele cuiva fara ca sa-L iubesti pe Acela? Iarasi, ce fapta este aceea pe care o faci doar ca sa o faci? Si masonii sau alte organizatii oculte fac fapte caritabile, insa nu-L iubesc pe Hristos. Cel care nu iubeste pe Dumnezeu nu poate face fapte de Dumnezeu iubite: „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Lc. 11, 23; Mt. 12, 30; Mc. 9, 40). Cine este cu Domnul daca nu cei care-L cunosc in intimitatea inimii si-L vad mereu cu ochii credintei? Se intampla aici dupa cum spune stihul „Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pre Tine” (Doxologia). Fratele mai mic este Insusi Hristos; El era amanuntul – detaliul, si, de fapt, esentialul, care nu fusese cunoscut de cei ignoranti.

Mai presus decat faptele de milostenie este iubirea de Dumnezeu. Din ea izvoraste iubirea fata de aproapele, care are intiparit in el chipul lui Dumnezeu. De aceea a poruncit Dumnezeu: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” si „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, fiindca „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (Mt. 22, 36-40).

dan.camen.

parusie (gr. παρουσία) = prezenta

foto>

http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2010/01/selected-prophecies-of-st-ephraim.html

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/el/2/2c/DefteraParousia_MoniAgPanteleimonaHrakleioKritis.jpg

 

Iubirea crestina si infricosatoarea Judecata de Apoi

Iubirea creştină

Pr. Alexander Schmemann

“Dragostea constituie tema evangheliei din “Duminica lãsatului sec de carne“. Pericopa evanghelicã din aceastã zi ne prezintã parabola lui Hristos despre Înfricosãtoarea Judecatã (Matei 25, 31-46).

Când Hristos va veni sã ne judece, care va fi criteriul judecãtii Lui? Parabola ne rãspunde: iubirea – nu numai o simplã preocupare umanitarã pentru o justitie abstractã si pentru “sãracii” anonimi, ci iubirea concretã si personalã pentru cel de lângã mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a fãcut sã-l întâlnesc în viata mea. Aceastã precizare este importantã, pentru cã astãzi, din ce în ce mai mult, crestinii tind sã identifice iubirea crestinã cu grijile politice, economice si sociale; cu alte cuvinte, ei mutã centrul de greutate de la persoanã si evolutia sa unicã la entitãti anonime precum: “clasã socialã“, “rasã” etc. Nu spunem cã aceste preocupãri sunt gresite. Este limpede cã pe cãrãrile vietii lor, în responsabilitãtile lor cetãtenesti, profesionale etc. crestinii sunt chemati sã se îngrijeascã, sã facã ce este mai bine dupã posibilitatea si întelegerea lor, pentru o societate dreaptã, egalã si în general mai umanã. Cu sigurantã izvorãsc din crestinism si pot fi insuflate prin iubirea crestinã. Ca atare, iubirea crestinã este ceva diferit si aceastã diferentã poate fi înteleasã si mentinutã dacã Biserica îsi va pãstra misiunea sa unicã si dacã nu va deveni o simplã “agentie socialã“, fiind limpede cã Biserica nu poate fi consideratã astfel.

Iubirea crestinã este “imposibilitatea posibilã” de a-L vedea pe Hristos în celãlalt, oricine ar fi el, si pe care Dumnezeu, în iconomia Sa vesnicã si tainicã, a hotãrât sã-L aducã în viata mea, fie chiar si pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face “o faptã bunã” sau ca pe un exercitiu de caritate, ci ca începutul unei vesnice însotiri în Dumnezeu Însusi. Pentru cã, într-adevãr, ce este dragostea decât acea putere tainicã ce transcende întâmplãtorul si exteriorul din “celãlalt” – prezenta sa fizicã, treapta socialã, originea etnicã, capacitatea intelectualã – si ajunge la suflet, unica “rãdãcinã” personalã a fiintei umane, partea divinã din el? Dacã Dumnezeu iubeste fiecare om, aceasta se întâmplã pentru cã El cunoaste comoara nepretuitã si absolut unicã, “sufletul” sau “sinele” pe care El le-a dãruit fiecãruia în parte. Iubirea crestinã este atunci participarea la acea cunoastere divinã si darul acelei iubiri divine. Nu existã iubire “impersonalã”, pentru cã iubirea este minunata descoperire a “persoanei” în om, a unicului si personalului în comun si în general. Este descoperirea a ceea ce este “de iubit” în fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu.

Din acest punct de vedere, iubirea crestinã este uneori opusul “activismului social” cu care atât de adesea se identificã crestinismul astãzi. Pentru un “activist social” obiectul iubirii nu este “persoana” ci “individul“, o unitate abstractã a unei la fel de abstracte “umanitãti“. Dar pentru crestinãtate omul este “demn de a fi iubit” pentru cã el este persoanã. Acolo persoana este minimalizatã la notiunea de “individ”; aici individul este vãzut numai ca persoanã. “Activismul social” nu are nici un interes pentru persoanã si cu usurintã o sacrificã pentru “interesul comun“. Crestinismul pare sã fie, si în anumite privinte de fapt este, mai degrabã sceptic fata de acea “umanitate” abstractã, savarsind un pãcat de moarte împotriva sa de fiecare datã când renuntã la grija si la dragostea sa pentru persoanã. Activistul social este întotdeauna “futuristic” în abordãrile sale; el întotdeauna actioneazã în numele dreptãtii, al ordinii, al fericirii si pentru realizarea lor. Crestinismul se preocupã mai putin de aceastã problematicã a viitorului si pune tot accentul pe acum – singurul timp hotãrâtor pentru iubire. Cele douã atitudini nu se exclud reciproc, dar nici nu trebuie sã fie confundate. Crestinismul, cu sigurantã, are responsabilitãti cãtre aceastã lume si trebuie sã le îndeplineascã. Acesta este domeniul “activismului social” care apartine în totalitate “acestei lumi“. Iubirea crestinã tinteste, totusi, dincolo de “aceastã lume“. Ea însãsi este o razã, o manifestare a Împãrãtiei lui Dumnezeu; ea transcende si învinge toate mãrginirile, toate “conditionãrile” acestei lumi, pentru cã motivatia sa, scopul si arderea sa, toate acestea sunt în Dumnezeu. Si noi stim cã totusi, chiar în aceastã lume care e “învechitã în cele rele“, singurele biruinte netrecãtoare si transformatoare sunt cele ale iubirii. Sã ne amintim de omul acestei iubiri si vocatii personale, sã umplem lumea pãcãtoasã cu aceastã iubire – aici este adevãrata misiune a Bisericii.

Parabola Judecatii de Apoi ne vorbeste despre iubirea crestina. Nu toti suntem chemati sa lucram pentru “umanitate“, cu toate acestea fiecare dintre noi a primit darul si harul iubirii lui Hristos. Stim ca toti oamenii au nevoie in cele din urma de aceasta iubire personala – recunoasterea sufletului unic din ea, in care frumusetea intregii Creatii se reflecta intr-un mod unic. Stim, de asemenea, ca oamenii sunt in temnita, ca sunt bolnavi, insetati si infometati pentru ca acea iubire personala i-a negat. Si in cele din urma stim ca totusi, oricat de ingust si de limitat este cadrul existentei noastre personale, fiecare dintre noi s-a facut responsabil de o mica parte din Imparatia lui Dumnezeu, s-a facut responsabil de acest dar al iubirii lui Hristos. Astfel, chiar daca am acceptat sau nu aceasta responsabilitate, chiar daca am iubit sau am refuzat sa iubim, vom fi judecati. Pentru ca <<intrucat unuia dintre acestia prea mici frati ai Mei ati facut, Mie mi-ati facut…>>“.

(Pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998; multumiri si parohiei ortodoxe “Mihai Viteazul”, din Alba-Iulia, de la care am preluat o parte din text)

Razboi intru cuvant | 21 feb 2009

Criteriul Judecatii este iubirea. Dar care Iubire?

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/02/21/criteriul-judecatii-este-iubirea-dar-care-iubire/

foto> Judecata de Apoi. Triptic – Georgios Klontzas, 1540-1608

http://www.mlahanas.de/Greeks/Medieval/Icons/TheLastJudgementGeorgiosKlontzas.html

 

Imunitate sau sanatate?

Cu capul plecat din cauza viscolului ce se abatuse asupra cetatii de cateva ore bune, ma indreptam cu greu prin zapada spre casa, venind de la slujba. Nici nu stiu cum am intors capul in sus si am privit printre multimea de fulgi de nea oferta farmaciei din fotografia de mai sus ce vindea… vaccinuri.

M-am intrebat pe loc de ce-ar avea nevoie cineva de cel de-al doilea vaccin. Doar nu o sa-si intepe bratul de doua ori in disperare de cauza… Nici n-o sa-l vinda pe mai departe la supra-pret. Iarasi, nu cred ca un vaccin e un ideal cadou pe care sa-l faci celui drag si nu e un produs de larg consum care sa se bucure acum si de… super-oferte.

‘Imunitate’ sau naturala sanatate?… cred ca cu aceasta intrebare enigmatica se incheie o campanie de gripa fabricata.

dan.camen.

 

Doctor Honoris din cauza…

Participarea IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, la ceremonia oficială de decernare a titlului şi a diplomei de Doctor Honoris Causa academicianului Emil Razvan Theodorescu

IPS Nifon Mihaita

Joi, 4 februarie 2010, Înaltpreasfinţitul Pãrinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a participat, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia Târgovişte, la ceremonia oficială de decernare a titlului şi a diplomei de Doctor Honoris Causa academicianului Razvan Theodorescu de la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. Cu acest prilej, IPS Părinte Nifon a vorbit, în Senatul Universităţii, despre ziua de 4 februarie, când aniversăm 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, prin hotărârea Sf. Sinod şi prin confirmarea Regelui Ferdinand, prin decret regal.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Pãrinte Mitropolit a evidenţiat personalitatea academicianului Răzvan Theodorescu, evocând sprijinul pe care domnia sa l-a acordat întreţinerii şi ajutorării bisericilor, atât în calitate de Ministru al Culturii (2000-2004), cât şi aportul major adus misiunii Ortodoxiei româneşti, ca membru al Consiliului Naţional Bisericesc şi al Adunării Naţionale Bisericeşti.

Domnul Răzvan Theodorescu este autorul a peste 600 de articole, publicate în reviste româneşti şi străine, a circa 20 de cărţi şi a mai multor cursuri universitare şi este membru titular al Academiei Române (2000).

Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviştei

sursa> Basilica.ro

foto> Oikoumene.org

~~~+~~~

„MARTORII LUI IEHOVA” VA FI RECUNOSCUT OFICIAL

DREPT CULT

Stiri.Kappa.ro | 08.02.2005

Acad. Răzvan Theodorescu

Fostul ministru al Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, actualmente senator, a depus la Biroul Permanent prima sa initiativa legislativa care priveste libertatea religioasa in Romania. Legea doreste sa inlocuiasca Decretul 177/4 august 1948, dupa care functioneaza si astazi cultele in Romania. Spre deosebire de acest decret, legea lui Razvan Theodorescu recunoaste 18 culte, printre care si organizatia religioasa Martorii lui Iehova. De altfel, din cauza acestei organizatii, legea elaborata inca din 2001 a intarziat pana in octombrie 2004, deoarece recunoasterea Martorilor lui Iehova de catre Justitie a durat doi ani si jumatate. Legea lui Theodorescu este bazata pe egalitate si nediscriminare si defineste conceptele de cult, asociatie religioasa si grup religios. Ca sa poata fi recunoscut si acceptat in Romania, un cult trebuie sa indeplineasca neaparat doua conditii: sa aiba o vechime de zece ani in tara noastra si numarul membrilor sa fie 0,05 la suta din populatia Romaniei. Potrivit lui Razvan Theodorescu, proiectul de lege a fost discutat cu experti europeni si ai Comisiei de la Venetia. Desi acestia si-au dat OK-ul, legea a trebuit sa fie facuta compatibila si cu pozitiile specialistilor din SUA.

sursa> Stiri.Kappa.ro

foto> ReplicaOnline.ro

 

Apologia lui Gigi Becali in direct la OTV

O mostra de apologie simpla crestina intr-un veac

secularizat si adormit

Gigi Becali vs. Pavel Corut

 

Purtat din brate in brate

„De sânurile Părintelui nedespărţindu-Te cu Dumnezeirea, Te-ai întrupat precum bine ai voit, ţinut fiind în braţele pururea Fecioarei. Te-ai dat în mâinile primitorului de Dumnezeu Simeon, Cela ce ţi toate cu mâna Ta. Pentru aceasta acum slobozeşte în pace pe robul Tău, care cu bucurie a strigat: Că Te-am văzut Stăpâne”.[1]

Purtat din brate in brate, ca un pe-un nor usor, Soarele dreptatii lumnieaza  in biserica tuturor. Trebuie de la inceput sa facem distinctia dintre ceea ce este un braţ si o mână. In cantarile liturgice, la slujba Intampinarii Domnului, este folosit adesea cuvantul braţ, si foarte rar mână. Batranul Simeon l-a purtat in brate pe Hristos, si nu in maini. Bratul este segmentul superior al mainii, luat de la umar la cot, fiind partea care sta cel mai aproape de san. Sanul, pieptul, se afla intre brate ca-ntr-un cleste. Am putea spune ca este imbratisat in mod natural, pasiv. Asadar, Batranul Simeon imbratiseaza pe Hristos. Actul acesta este plin de dinamicitate; imbratisarea lui nu mai este una naturala, pasiva, ci supranaturala, activa. Aceasta dinamicitate aratata prin purtarea lui Hristos din brate in brate seamana ca un leganat, de aceea se si canta Leganusul (Catavasii) la sarbatoarea Intampinarii. Deci aceasta purtare a Domnului pe brate are legatura cu sanul, care adaposteste inima. Este mai degraba o imbratisare tainica a Domnului cu inima, cand aceasta se leagana. Nu de aceea Dreptul Simeon poarta si numele de Primitor de Dumnezeu si Purtator de Dumnezeu, fiindca primeste si poarta (leagana) pe Dumnezeu. El e de fapt o prefigurare a hristoforilor noului testament, care nu in brate, trupeste, l-au leganat pe Hristos, ci tainic in inimi, atunci cand rosteau rugaciuni neincetate. Simeon nu L-a gustat euharistic pe Hristos, ci doar L-a purtat, primindu-L ca pe-un Cărbune din bratele ca niste cleste ale Maicii Domnului. Este si aici o prefigurare a impartasirii, avand ca baza vedenia lui Isaia, care zice: „Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi” (Isaia 6, 6-7). Despre aceasta, cateva stihiri liturgice spun clar: „Cărbunele cel ce s-a arătat mai’ nainte dumnezeiescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum se dă bătrânului”[2] şi iarasi, „Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele de la Serafim, bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte”[3].

‘Stransoarea’ bratelor Maicii Domnului ca de cleste arata clar intruparea Domnului. Acest lucru este exprimat simbolic si de bratele-i care inconjoara pe Cel nemarginit. Ea este adesea numita in stihiri drept norul Luminii, sau nor usor care poarta pe Soarele dreptatii. Este folosit termenul „usor” ca sa arate starea de slobozenie fata de pacat capatata prin Intruparea Domnului. Slobozenie dorea si Batranul Simeon, rostind acel „Acum slobozeste-ma Stapane…”, dorind numaidecat a se lepada de viata aceasta trecatoare pentru ca sa o primeasca pe cea vesnica. Era dorinta de a binevesti lui Adam, pogorat in adancime, ca L-a purtat in brate pe Hristos – Dezrobitorul Iadului. Acest leganel, ca un danţ tainic, este vadit-aratat de dinamicitatea imbratisarii Domnului atat de catre Fecioara, cat si de Batranul. Din sanul Maicii Domnului in sanul Dreptului Simeon – leganat ca un danţ este drumul care merge de la feciorie la batranete.  Insusi Mantuitorul crestea si Se intarea cu duhul. Cand a fost intampinat in Biserica, El a fost purtat din brate in brate.

dan.camen.

____________________

[1] – Slujba Utreniei a Întâmpinării Domnului – Stihiră la Hvalitie, Eh. IV, în Mineiul lunei lui Fevruarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 36

[2] – Slujba Vecerniei Mici a Întâmpinării Domnului – Stihiră la Stihoavnă, Eh. II, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 24

[3] – Slujba Utreniei a Întâmpinării Domnului – Canonul, Peasna 5, Eh. III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 32

____________________

foto>

http://www.flickr.com/photos/14660738@N05/page9/

http://02varvara.files.wordpress.com/2008/02/entrnce-of-our-lord-christ-into-the-temple-1-st-andrei-rublyov.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2b/Georgia_Cloisonne_Presentation_of_Jesus_at_the_Temple.jpg