Sfanta si Marea zi de Miercuri - Ungerea Mantuitorului cu mir inainte de patima de catre femeia cea pacatoasa si tradarea lui Iuda
„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale”[1]
~~~+~~~
„Vai de ticăloşia lui Iuda! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului, şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutatea cea urât-mirositoare; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia lui Iuda, de care izbăveşte, Dumnezeule, sufletele noastre”[2]
~~~+~~~
„Păcătoasa a alergat la mir, să cumpere mir de mult preţ, să ungă pe Făcătorul de bine şi a strigat către vânzătorul de mir: Dă-mi mir, ca să ung şi eu pe Cel ce a şters toate păcatele mele”[3]
~~~+~~~
„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinul inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusă plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă”[4]
~~~+~~~
„Sărutarea ta este plină de vicleşug, salutul tău este în sabie, înşelătorule Iuda; căci cu limba ai grăit cele de unire, iar cu gândul faci semn de despărţire; că ai cugetat să vinzi cu înşelăciune celor fără de lege pe Făcătorul de bine”[5]
~~~+~~~
„Mâinile cu care ai luat pâinea nestricăciunii, le-ai întins de-ai luat arginţii; gura ţi-ai adus cu înşelăciune spre sărutare, cu care ai primit Trupul şi Sângele lui Hristos; dar, vai ţie! precum zice Hristos”[6]
____________________________
[1]- Stihiră la slujba Deniei de Marţi seara (Sfânta şi Marea zi de Miercuri, la Utrenie) în Săptămâna Patimilor, glasul al III-lea, în Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 568
[2] – Stihiră la Laude la slujba Deniei de Marţi seara (Sfânta şi Marea zi de Miercuri, la Utrenie) în Săptămâna Patimilor, glas I, în Triodul…, p. 573
[3] – Slava… la Laude la slujba Deniei de Marţi seara (Sfânta şi Marea zi de Miercuri, la Utrenie) în Săptămâna Patimilor, glas II, în Triodul…, p. 573
[4] – Slava… Şi acum… la Stihoavnă la slujba Deniei de Marţi seara (Sfânta şi Marea zi de Miercuri, la Utrenie) în Săptămâna Patimilor, glasul al VI-lea, în Triodul…, p. 574
[5] – Stihiră la Cântarea a 4-a a Tricântării la slujba Pavecerniţei Mari de Miercuri seara, în Săptămâna Patimilor, alcătuire a lui Andrei Criteanul, glas ul al VI-lea, în Triodul…, p. 579
[6] – Stihiră la Cântarea a 9-a a Tricântării la slujba Pavecerniţei Mari de Miercuri seara, în Săptămâna Patimilor, alcătuire a lui Andrei Criteanul, glas ul al VI-lea, în Triodul…, p. 581
“Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtăşire, ca nefăcând vremea răsplătirilor vreme de cumpărare, să cântăm: Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul”[1]
~~~+~~~
“Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul harului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin fapte bune; iar altul să săvârşească slujba luminării; credinciosul să împărtăşească cuvântul său celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai harului, ne vom învrednici de bucuria Stăpânului. De care învrednicceşte-ne pre noi, Hristoase, Dumnezeule, ca un iubitor de oameni”[2]
~~~+~~~
“Vremea este a lucrului, scopul mântuirea. Deci, luându-ţi talantul, suflete al meu, adică chipul cel dintâi, cumpărăţi viaţa cea veşnică”[3]
_______________________
[1] Stihiră la Cântarea a 8-a a Tricântării la slujba Deniei de Luni seara (la Utrenie) în Săptămâna Patimilor, alcătuire a lui Cosma, glas II, în Triodul, Ediţia a VIII-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 488
[2] Stihiră a Stihoavnei la slujba Deniei de Luni seara (la Utrenie) în Săptămâna Patimilor, glasul al VI-lea, în Triodul…, p. 489
[3] Stihiră la Cântarea a 9-a a Tricântării la slujba Pavecerniţei Mari de Marţi seara, în Săptămâna Patimilor, alcătuire a lui Andrei Criteanul, glas II, în Triodul…, p. 493
„Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire, şi să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, cel vrednic de laudă şi înţelept, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul şi l-a păzit nerobit; şi a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slujilor sale cunună nestricăcioasă”[1]
~~~+~~~
“A doua Evă aflând şarpele pe egipteanca, se nevoia să împiedice pe Iosif prin cuvinte cu momeli; dar el, lăsându-şi haina, a fugit de păcat. Şi, fiind gol, nu s-a ruşinat, ca şi cel întâi zidit mai înainte de călcarea poruncii. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, miluieşte-ne pe noi”[2]
__________________
[1]Icosul slujbei Deniei de Duminică seara (la Utrenie) în Săptămâna Patimilor în Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2000, pp. 546-547
[2]Slava… Şi acum… (glas V) la Stihoavna slujbei Deniei de Duminică seara (la Utrenie) în Săptămâna Patimilor în Triodul…, p.550
foto> Sfantul Iosif fugind de sotia lui Putifar – Sculptura, creatie a Atelierului lui Salvador de Ocampo, datata la 1700-1701 si gasita in vechea biserica Sf. Augustin din Ciudad de Mexico. Acum se regaseste in galeria El Generalito, Antiguo Colegio de San Ildefonso, in Ciudad de Mexico
Un matematician rus sarac lipit pamantului a spus ca nu are nevoie de premiul de un milion de dolari. Geniul a rezolvat una dintre cele mai grele probleme de matematica, Conjectura lui Poincare.
Grigori Perelman prefera sa traiasca izolat, in apartamentul sau mizer din St. Petersburg. Atunci cand a fost anuntat ca a castigat un premiu de 1 milion de dolari pentru rezolvarea problemei care i-a tinut in ceata pe matematicieni timp de un secol, acesta s-a multumit sa spuna, prin usa inchisa: “Nu am nevoie de nimic! Am tot ce-mi trebuie!” Premiul de 1 milion de dolari i-a fost oferit matematicianului rus in varsta de 44 de ani saptamana trecuta, de Institutul de matematica Clay din Cambridge, Massachusetts. Perelman a rezolvat Conjectura lui Poincare acum patru ani si a postat raspunsul pe internet. Imediat dupa a primit Medalia Fields din partea Uniunii Internationale de Matematica din Madrid, insa nu s-a prezentat sa-si ridice premiul. “Nu sunt interesat de bani sau faima. Nu vreau sa fiu expus ca un animal la gradina zoologica. (…) Nu sunt un erou al matematicii. Nici nu sunt un om de success, de aceea nu vreau sa fiu in centrul atentiei”, a declarat atunci Grigori Perelman. Povestea rezolvarii unei enigme matematice vechi de un secol a inceput in 2003, pe cand Perelman lucra ca cercetator la Institutul de Matematica Steklov din St Petersburg. Atunci a inceput sa posteze online lucrari in care sugera ca ar fi rezolvat Conjectura lui Poincare. Teste riguroase au dovedit ulterior ca avea dreptate. Problema care avea mai mult de 100 de ani in momentul in care a fost rezolvata de Perelman poate ajuta la determinarea formei universului. Imediat dupa, Grigori Perelman a renuntat la slujba de la Institutul Steklon. Prietenii spun despre el ca ar fi renuntat la matematica de tot, dar Perelam refuza sa vorbeasca despre acest subiect, considerandu-l, din motive personale, prea dureros. In prezent traieste intr-o saracie cruta. “Am fost o data in apartamentul lui si am ramas pur si simplu stupefiata. Are numai o masa, un taburet si un pat cu o saltea murdara lasata acolo de vechii proprietari ai apartamentului, niste alcoolici care i-au vandut locuinta. (…) Incercam sa scapam de gandacii din bloc, dar se ascund in apartamentul lui”, a spus Vera Petrovna, vecina de bloc cu Perelman.
Enuntul Conjecturii lui Poincare: Daca intr-un spatiu inchis tridimensional orice arc de cerc inchis se poate micsora pana la un punct, acest spatiu este echivalent din punct de vedere topologic cu o sfera tridimensionala.
„Medalia Fields este cea mai importanta distinctie din lumea matematicii, fiind cunoscuta ca un fel de Premiu Nobel pentru matematica. Medalia este datorata matematicianului John Charles Fields (1863-1932), care a propus în 1932, în cadrul unui congres international al matematicienilor care a avut loc la Toronto, înfiintarea unei distinctii care sa recompenseze realizarile majore din matematica. La moartea sa, în 1932, a lasat drept mostenire toate bunurile pentru a finanta medalia care avea sa îi poarte numele. Spre deosebire de Premiul Nobel, care se acorda anual, Medalia Fields este atribuita la fiecare 4 ani, în cadrul unui congres international de matematica. De mentionat ca medaliatii Fields trebuie sa aiba o vârsta mai mica de 40 de ani.”
Conjectura lui Poincaré nu îsi gasise demonstratia pâna în 2002. De fapt, pentru cazul mai general, pentru n>4, demonstratia a fost realizata de catre Zeman, Stallings si Smale în 1962, iar pentru cazul n=4 demonstratia a fost reusita de catre Freedman în 1982. Ramasese de demonstrat cazul în care n=3, adica varianta, aparent, cea mai simpla. Conjectura lui Poincaré este suficient de importanta pentru matematicieni, astfel încât în anul 2000, Clay Mathematics Institute de la Cambridge, Massachusetts, SUA, decide sa o introduca în rândul celor 7 mari probleme ale matematicii a caror rezolvare va aduce drept premiu autorului suma de un milion de dolari (vezi Stiinta si tehnica, iunie 2000).
Scurta biografie – Grigori Perelman
Grigori Perelman s-a nascut în Leningrad (acum Sankt Petersburg) în 13 iunie 1963. Talentat la matematica, urmeaza cursurile unui prestigios liceu leningradean renumit pentru specializarea sa în fizica si matematica. Rezultatele sale nu se lasa asteptate si, în 1982, devine membru al lotului sovietic pentru Olimpiada Internationala de Matematica si obtine medalia de aur cu scorul maxim posibil: 42 de puncte. Urmeaza cursurile Facultatii de Matematica si Mecanica a Universitatii de Stat din Leningrad si catre sfârsitul anilor 1980 obtine titlul de doctor în matematica cu lucrarea „Suprafete în forma de sa în spatii Euclidiene”. Dupa absolvirea facultatii se angajeaza la Institutul Steklov, tot în Leningrad. La începutul anilor 1990, profitând de deschiderea granitelor pentru cetatenii sovietici, ajunge în SUA. Aici lucreaza în cadrul a mai multor universitati americane si publica o serie de lucrari. În 1995 i se propune sa lucreze la Institutul pentru Studii Avansate de la Stanford. Universitatea din Tel Aviv îi face o propunere similara. Le refuza pe amândoua si în 1996 se întoarce în Rusia, la Institutul Steklov. Munceste din ce în ce mai izolat. În noiembrie 2002 publica pe Internet, la arXiv, o lucrare de vreo 29 de pagini: „The entropy formula for the Ricci flow and its geometric applications”. În această lucrare Perelman indica o cale prin care singularitatile pot fi facute sa dispara. El aplica un soi de „chirurgie estetica” prin care marimile care intervin în deformare sunt netezite. Poate este mai buna analogia lui Barry Mazur, matematician la Harvard, care a spus: „Sa presupunem ca aripa masinii dumneavoastra a fost lovita si ca veti suna un tinichigiu sa va spuna cum sa o îndreptati. Tinichigiul nu are timp sa stea la telefon cu dumneavoastra. Va trebui sa duceti masina în garaj pentru a o examina. Acolo el va spune unde sa loviti cu ciocanul. Ceea ce a realizat Hamilton si a completat Perelman este o procedura care este independenta de particularitatile deformarii [aripii]. În acest caz mecanicul nu mai trebuie sa vada masina, va trebui doar sa aplicati o ecuatie. Acum avem o procedura pentru a netezi lucrurile si, lucru important, putem controla rupturile.”. Lucrarea lui Perelman nu a reprezentat demonstrarea completa a conjecturii Poincaré, ci numai realizarea unui schelet de demonstratie. Dupa mai multe dezvoltari, demonstratia completa (care se întinde pe 328 de pagini) a fost realizata de catre Huai-Dong Cao (Departamentul de Matematica al Universitatii, Lehigh, SUA) si Xi-Ping Zhu (Departamentul de Matematica al Universitatii Zhongshan, Guangzhou, China).
Perelman: „Am judecat asa: daca eu gresesc si cineva va folosi munca mea pentru a construi demonstratia corecta voi fi foarte bucuros. Niciodata nu am considerat ca voi fi singurul care va demonstra conjectura lui Poincaré”.
Acum, cel care a refuzat un milion de dolari traieste din pensia mamei sale. O pensie de numai 60 de dolari… Ni se spune ca nu îsi taia unghiile, ca îsi lasa parul sa creasca anapoda. Întrebat de ce face asta a raspuns ca „daca ele cresc, de ce sa nu le las sa creasca?”. Nu voia nici CV-uri (atât de la moda în lumea noastra de birocrati atotputernici) sa completeze. „Daca ei îmi cunosc munca nu au nevoie de CV-ul meu. Daca au nevoie de CV-ul meu, înseamna ca nu îmi cunosc lucrarile”, spunea el atunci când i s-a cerut un CV pentru Universitatea Stanford.
Nu de bani, nu de glorie are nevoie el acum, ci de putina liniste în care sa îsi cladeasca adevarul. Nu poate suporta lumina reflectoarelor, pentru ca el este sensibil la o cu totul alta lumina.
Enuntul Conjecturii lui Poincare, în cazul cel mai general, este urmatorul:
O varietate simplu conexa din spatiul cu n+1 dimensiuni este homeomorfa cu o sfera n-dimensionala.
O conjectura este un enunt matematic care poate fi verificat în nenumarate cazuri particulare, dar pentru care nu exista nicio demonstratie pentru cazul general.
Conjectura lui Poincaré
"Curgerea Ricci" - metoda de rezolvare propusa de Perelman
Rusul Grigori Perelman a refuzat „Nobelul matematicii”
[un articol din 2006 care arata ca Perelman a mai refuzat si inainte recompensa de 1 milion de dolari oferita atunci de Clay Mathematics Institute din Boston – dan.camen.]
Ziarul de Iasi / 23.08.2006
Rusul Grigori Perelman a refuzat medalia Fields, un premiu in matematica echivalent cu premiul Nobel, care i-a fost decernata marti la Madrid, au anuntat organizatorii Congresului mondial al matematicienilor care are loc in perioada 22 – 30 august. „Anuntam cu regret ca a refuzat medalia”, a declarat un purtator de cuvint din partea organizatorilor celei de-a 25-a editii a Congresului, care s-a deschis cu ceremonia de decernare a acestor premii de catre regele Spaniei. Enigmaticul savant rus, care a gasit solutia la faimoasa problema Conjectura lui Poincaré, nu a fost prezent la Madrid. Decizia de a refuza aceasta prestigioasa recompensa nu a fost chiar o surpriza, pentru ca intr-un interviu dat saptamina trecuta revistei americane The New Yorker, matematicianul a calificat premiul drept „neinteresant”. Rusul, care locuieste la Sankt Petersburg, a rupt orice legatura cu confratii sai matematicieni dupa ce, in 2003, a prezentat solutia la aceasta problema de topografie care a fost formulata in 1904 de matematicianul Henri Poincaré si care i-a pasionat pe specialisti vreme de aproape un secol. Nu este pentru prima data cind Perelman, care a implinit 40 de ani in luna iunie, refuza un premiu, sustinind de fiecare data ca membrii juriilor nu sint suficient de eminenti. Matematicianul nu a fost interesat nici de recompensa de 1 milion de dolari pe care Clay Mathematics Institute din Boston a oferit-o pentru rezolvarea Conjecturii lui Poincaré. Perelman nu va mai putea fi propus pentru un alt premiu Fields pentru ca aceasta medalie este rezervata doar matematicienilor cu varste sub 40 de ani. Medalia Fields, o distinctie acordata o data la patru ani, a fost decernata marti lui Perelman, francezului Wendelin Werner, australianului Terence Tao si rusului Andrei Okunkov.
Perelman se trage dintr-o familie evereiasca din Sankt Petersburg. El are o sora mai mica, Elena, care este de asemenea de profesie matematician, lucrand in prezent ca biostatistician in Stockholm.
Grigori Perelman este si violonist si are o mare pasiune pentru ping-pong, fiind un redutabil jucator.
Sir John Ball, presedintele Uniunii internationale pentru matematica, incercand in 2006 sa-l convinga pe Perelman timp de 10 ore pe parcursul a doua zile sa accepte premiul Fields, s-a lasat pana la urma pagubas. Dupa doua saptamani, Perelman a expus in cateva cuvinte rezumatul acelei discutii, spunand ca i s-au oferit trei alternative> sa accepte premiul si sa vina la decernarea lui, sa accepte premiul dar sa nu vina la decernare, urmand ca medalia sa-i fie trimisa ulterior si, ce-a de-a treia: sa nu accepte deloc premiul. De la inceput Perelman a ales pe cea de-a treia varianta. „Toti au inteles ca daca demonstratia mea este corecta nu mai este nevoie de nicio alta recunoastere” – spunea el. Este prima persoana care refuza medalia Fields.
Perelman: „Nu sunt considerate ostile societatii persoanele care rup standardele etice, ci persoane ca mine, care traiesc izolate.”
[… este vorba de cardinalul care va organiza anul acesta la Viena (20-27 septembrie), cea de-a XII-a intalnire a Comisiei mixte de dialog teologic Catolic-Ortodox pe tema primatului papal, unde se doreste redactarea textului final care nu a putut fi adoptat anul trecut in cadrul reuniunii de la Paphos, Cipru – dan.camen.]
Scandalul pedofiliei din Biserica Catolica:
Arhiepiscopul Vienei, Christoph Schonborn,
aduce in discutie celibatul sacerdotal
Hotnews / R.M. / 11 martie 2010
Pentru prima oara, un prelat de varf al Bisericii Catolice, arhiepiscopul Vienei, Christoph Schonborn, leaga scandalurile de pedofilie de celibatul sacerdotal. Si alte voci au denuntat acest aspect anterior – printre care teologul elvetian Hans Kung – dar niciodata un cardinal de acest rang – numele sau a fost pomenit pe lista potentialilor papi – nu a discutat public subiectul interdictiei casatoriei la preotii catolici, relateaza Le Figaro.
Declaratiile sale vin pe fondul extinderii scandalului pedofiliei in sanul Bisericii, atingand Germania, Olanda si Austria.
Arhiepiscopul a publicat o scrisoare in care trateaza criza pedofiliei, un newsletter, Themakirche, accesibil pe internet si destinat colaboratorilor din dioceza sa.
Cardinalul a identificat patru cauze care explica acest gen de comportament: „Atat problema formarii preotilor cat si urmarile revolutiei sexuale a generatiei 1968. Atat tema celibatului cat si tema dezvoltarii personale„.
Doua cazuri de pedofilie au tinut in ultimele zile prima pagina a presei in Austria.
Staretul prestigioasei abatii Saint-Pierre de Salzburg a recunoscut ca a abuzat „o data” de un tanar austriac, in varsta, astazi, de 53 de ani. Acesta afirma ca a fost maltratat sexual de alti doi calugari in aceasta abatie benedictina. Cei doi, dintre care unul a decedat, au fost arestati si condamnati in 2005 pentru abuzuri sexuale asupra unui minor in Maroc.
Un alt scandal este legat de abuzuri sexuale asupra unui minor comise in anii ’90 in internatul catolic de la Bregenz, in vestul Austriei.
Un arhiepiscop austriac sugerează modificarea regulei celibatului preoţilor catolici
Mediafax / 6 martie 2010
Biserica Romano-Catolică trebuie să ia în considerare o eventuală modificare a regulei celibatului preoţilor, afirmă arhiepiscopul de Salzburg, monseniorul Alois Kothgasser, pe fondul abuzurilor sexuale semnalate în instituţii educaţionale catolice.
„Vremurile şi societatea s-au schimbat. De aceea, Biserica trebuie să se întrebe dacă poate menţine acest mod de viaţă sau ce poate schimba„, a declarat monseniorul Kothgasser într-un interviu acordat postului public austriac ORF-Salzburg.
Arhiepiscopul de Salzburg s-a declarat „ruşinat” pentru „durerea provocată de preoţii” care au abuzat copii.
Monseniorul Kothgasser şi-a exprimat regretul că Biserica nu a reuşit să depisteze cazurile de abuzuri sexuale şi nu a avut o implicare mai puternică: „Rămâne o anumită rezervă pe care trebuie să o depăşim dacă vrem să nu ne pierdem credibilitatea”.
O serie de cazuri de abuzuri sexuale în cadrul Bisericii Catolice austriece au fost dezvăluite de presă, după situaţii similare semnalate în Germania, Olanda, Irlanda şi Statele Unite.
Miercuri, cardinalul-arhiepiscop de Viena, Christoph Schönborn, îndemnase Biserica să analizeze cauzele abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului, menţionând, printre altele, celibatul preoţilor.
Celibatul preoţilor, o exclusivitate a religiei catolice între religiile monoteiste, este o tradiţie seculară pe care Vaticanul refuză să o modifice. Însă această chestiune este dezbătută periodic.
De curând, teologul elveţian Hans Küng, foarte critic la adresa Papei Benedict al XVI-lea, afirma: „Pentru a lupta contra pedofiliei, anulaţi celibatul preoţilor„.
Pe fondul acestor dezbateri, Papa Benedict a reiterat vineri „caracterul sacru” al celibatului preoţilor.
„Celibatul este semnul consacrării întregii vieţi lui Dumnezeu, o expresie a dăruirii de sine lui Dumnezeu şi celorlalţi„, a declarat Papa Benedict, reafirmând „valoarea celibatului sfânt în Biserica Latină„.
Fratele Papei Benedict al XVI-lea afirma ca nu a stiut nimic de abuzurile sexuale de la Corala din Regensburg
Hotnews / R.M. / 7 martie 2010
Fratele Papei, episcopul Georg Ratzinger, a afirmat ca nu a stiut niciodata despre abuzurile sexuale asupra copiilor care faceau parte din faimosul cor de la Regensburg, pe care l-a dirijat timp de peste 30 de ani, intre 1964 si 1994, relateaza AFP.
„Nu am stiut nimic. Repet ceea ce am explicat de mai multe ori in aceste ultime ore. Evenimentele despre care vorbim s-au petrecut in ruma cu 50-60 de ani, in anii ’50. Este vorba despre alta generatie” decat cea in care am dirijat Corul de la Regensburg, sustine fratele Papei Benedict al XVI-lea.
In ultima editie a saptamanalului Der Spiegel, regizorul si compozitorul Franz Wittenbrink, elev la internatului de la Regensburg pana in 1967, a vorbit despre abuzurile sexuale comise asupra elevilor de catre fostul director al stabilimentului.
„Le stiam cu totii” si „nu pot sa imi explic de ce fratele Papei, Georg Ratzinger, care era conducea corul din 1964, nu era la curent„, a declarat Franz Wittenbrink.
„Este vorba despre o alta generatie”, sustine insa Ratzinger. Intrebat care crede ca sunt consecintele acestui incident, episcopul se declara ingrijorat de existenta „unei anumite ostilitati fata de Biserica„.
„Mi se pare ca in spatele acestor afirmatii exista intentia clara de a denigra Biserica„, subliniaza el.
El se declara pregatit oricand sa depuna depozitie in fata Tribunalului daca justitia considera necesar acest lucru, subliniind insa ca „nu este in masura sa ofere informatii despre aceste acte regretabile pentru ca nu am stiut niciodata nimic„.
O manastire din Germania, perchezitionata de politie in cadrul anchetei legate de abuzarea sexuala a unor copii
Hotnews / A.M. / 4 martie 2010
Autoritatile germane au efectuat, miercuri, o razie intr-o manastire din sudul tarii, dupa ce mai multi preoti din lacasul de cult au fost acuzati ca au abuzat sexual zeci de copii, au declarat procurorii, citati de CNN. Ancheta se desfasoara in contextul in care Biserica Catolica din Germania se afla in mijlocul unui scandal legat de abuzurile sexuale ale preotilor.
Opt fosti elevi la scoala manastirii Ettal au declarat ca au fost abuzati la manastire in 1954, precum si in anii ’70 si ’80. Staretul si directorul scolii au demisionat din functii saptamana trecuta.
Procurorii din Munchen au efectuat o perchezitie la manastirea benedectina din Ettal si au ridicat mai multe probe. CNN precizeaza ca n-a fost efectuata nicio arestare in cadrul anchetei legate de abuzarea sexuala a minorilor de catre preotii manastirii.
Ancheta se desfasoara in contextul in care Biserica Catolica din Germania se afla in mijlocul unui scandal legat de abuzurile sexuale ale preotilor.
De la sfarsitul lunii ianuarie, zeci de persoane au declarat ca au fost abuzate sexual de preotii catolici din Germania. In acest moment, exista cel putin 150 de plangeri.
Cel mai important preot catolic din Germania, arhiepiscopul de Freiburg, Robert Zoellitsch, a declarat ca isi cere scuze „in numele bisericii din Germania tuturor celor care au fost victimele acestor crime… N-ar trebui sa existe abuzuri sexuale – in special in biserica„.
Prelatul a afirmat ca va aborda acest subiect in timpul intalnirii pe care o va avea cu Papa Benedict al XVI-lea in luna martie.
„[…] Deşi românii nu au deosebiri esenţiale din punct de vedere genetic faţă de restul europenilor, cercetarea preluată acum de Mihaela Ştefan a dat la iveală câteva rezultate care au entuziasmat geneticienii italieni. „Fata aceasta a descoperit un lucru foarte important. În funcţie de distribuţia acestor markeri moleculari legaţi de cromozomul Y, se pare că lanţul Carpaţilor a reprezentat o barieră de izolare geografică în calea migraţiilor. Carpaţii nu au permis amestecul genetic între populaţia sedentară şi migratori. Aceştia au venit, au furat, au ucis şi au plecat. S-au oprit la poalele Carpaţilor„, povesteşte profesorul Gavrilă, dând la iveală o altă descoperire. Din punct de vedere genetic, transilvănenii sunt uşor diferiţi de munteni şi moldoveni. „Ea a făcut o comparaţie între markerii din Moldova, Muntenia şi Transilvania. În Transilvania a constatat că există alte asocieri de markeri moleculari faţă de celelalte regiuni ale ţării”, spune profesorul Gavrilă.
Diferenţele nu sunt însă substanţiale, iar luat în mare, poporul român este vechi şi omogen. „Toate aceste studii arată că populaţia României are un genofond vechi şi foarte închegat, în care nu s-au permis multe infiltraţii de informaţie genetică. Introgresie genică – ăsta este termenul. Introgresia genică a fost minoră în cadrul populaţiei din România. Fenomen generat şi de factori geografici, dar şi de factori culturali, religioşi.S-a constituit un genofond – de pe vremea dacilor şi a romanilor„, spune profesorul Gavrilă, adăugând că cel puţin din punct de vedere genetic, marea migraţie slavă nu a schimbat mult poporul român. „Slavii aparţin tot rasei caucaziene. Chiar dacă s-a realizat un amestec, din punct de vedere genetic rezultatul nu a fost foarte diferit”.
Diferenţe de la sud la nord
Rezultatele Mihaelei Ştefan au fost verificate de alte două studii genetice care au dus la aceleaşi concluzii. Unul dintre acestea a fost efectuat de asistentul doctorand Dănuţ Cimponeriu. „În 2006 – 2007 eu am pornit pe altă cale. Ca să vedem dacă cercetarea este corectă şi populaţia României este într-adevăr puţin diferită între diferitele regiuni istorice, am analizat în 2006 – 2007 populaţia din sudul României, dar nu bazându-mă pe cromozomi, ci pe autozomi (cromozomii ce sunt aceiaşi pentru organismele din ambele sexe n.r.)”, povesteşte Dănuţ Cimponeriu. „Cu cât ne-am apropiat de munţii Carpaţi, cu atât rezultatele au fost mai diferite. După ce trecem de zona Urziceni şi Mehedinţi, în vest, rezultatele deja nu mai erau similare. Probabil că dacă am fi trecut arcul Carpatic, diferenţele ar fi fost mult mai mari. Alte colege de-ale mele au studiat markerii moleculari din genele pentru globine. Genele pentru globine sunt relativ conservate evolutiv. Au fost testate mutaţiile apărute în aceste gene şi au observat că există practic o divergenţă a mutaţiilor în ce priveşte răspândirea pe teritoriul ţării. Tot la arcul Carpatic s-a constatat că există o astfel de rupere în fluxul genic. Asta demonstrează că cei care trăiau peste munte s-au amestecat mai puţin cu alte populaţii pentru că era mai greu de ajuns acolo. Dar nu şi că cei de peste munte nu sunt români”, spune Dănuţ Cimponeriu, adăugând că, oricum, aceste diferenţe minore vor dispărea în scurt timp. „Aceste diferenţe se vor estompa în timp pentru că în prezent circulaţia nu mai este îngrădită, iar o barieră reprezentată de un munte nu mai înseamnă nimic. Cercetările care vor fi făcute peste câteva zeci de ani nu vor mai sesiza aceste diferenţe. Pe de altă parte, dacă aceste cercetări ar fi fost posibile acum câteva zeci de ani, diferenţele ar fi fost probabil mai mari„. Tocmai această amestecare a populaţiilor face tot mai grea descifrarea istoriei în materialul genetic. Din ce parte a Imperiului Roman au venit coloniştii care au dat naştere poporului român? Ce procent din materialul genetic al românilor provine de la daci sau de la slavi? Sunt întrebări la care studiul genetic poate da din ce în ce mai greu răspunsul, în lipsa termenilor de comparaţie. „Europa a fost scena unui întreg tăvălug de populaţii. Românii se aseamănă pentru că au trăit împreună vreme îndelungată, dar nu sunt esenţial diferiţi de alţi europeni sau caucazieni.Nu există un caracter genetic sau o mutaţie genetică specifică pentru România.Ne încadrăm în marea familie a popoarelor indo-europene„, mai spune profesorul Lucian Gavrilă.”
[Dacă e aşa, înseamnă că într-un fel se justifică ştiinţific menţiunile din Sfânta Scriptură (Matei 24, 22 şi îndeosebi la Apocalipsă) privind micşorarea zilelor odată cu sfârşitul vremii şi venirea Mântuitorului, mai ales că sunt corelate de cataclismele mondiale amintite şi ele, desigur, cu atâta lux de amănunte în cartea Apocalipsei. Şi noi simţim cum fuge timpul atât de repede în zilele acestea şi ne uimim parcă, biruindu-ne, de scurtimea acestora. Oricine poate observa şi faptul că în ultimele 2-3 luni au avut loc intensificări ale plăcilor tectonice care au provocat cutremure serioase cu numeroase alte replici: Haiti 7 grade, din nou Haiti 6, 1 grade, Chile 8,8 grade şi Turcia 6 grade. Deşi modificările aduse zilei par nesemnificative, totuşi, ele dovedesc în mod ipotetic faptul că spre exemplu erupţia unui vulcan sau căderea unei comete sau asteroid pe pământ pot influenţa mult mai serios axa pământului şi implicit modificarea duratei unei zile – dan.camen. ]
Mediafax / 9 martie 2010
Cutremurul puternic, care a afectat săptămâna trecută Chile, ar fi modificat axa Pământului şi ar fi micşorat durata zilelor, afirmă cercetătorii din cadrul NASA, relatează CNN.
Schimbarea este neglijabilă dar permanentă. Durata fiecărei zile ar trebui să fie cu 1,26 microsecunde mai mică, potrivit estimărilor preliminare. O secundă are un milion de microsecunde.
Un cutremur modifică în mod considerabil structura şi distribuţia maselor pe Pământ. Schimbarea distribuţiei are ca urmare modificarea vitezei de rotaţie a planetei, care determină durata unei zile.
„Orice eveniment la nivel mondial care implică mişcări ale unor mase afectează rotaţia Pământului”, a declarat Benjamin Fond Chao din cadrul Centrului aerospaţial Goddard al NASA, situat în oraşul Greenbelt, statul Maryland.
Un cercetător în domeniul geofizicii din cadrul NASA, Richard Gross, a folosit un model informatic pentru a determina modul în care cutremurul de 8,8 grade din Chile ar fi afectat Pământul. Potrivit acestuia, seismul a modificat axa Pământului cu circa opt centimetri. Această modificare a axei ar putea scurta durata zilelor.
De asememea, cutremurul cu magnitudinea de 9,1 din 2004 care a provocat un tsunami devastator în Oceanul Indian a scurtat durata zilelor cu 6,8 microsecunde.
Pe de altă parte, durata unei zile terestre poate să şi crească. De exemplu, dacă Barajul Sanxia (Barajul celor trei defileuri) din China ar fi umplut, el ar conţine 40 de kilometri cubi de apă. Schimbarea distribuţiei masei terestre ar conduce, în acest caz, la o creştere a duratei zilei cu 0,06 microsecunde.
Un pilot britanic, în vârstă de 28 de ani, care a fost împuşcat în cap, în timpul unei misiuni, în Afganistan, de salvare a 20 de militari răniţi, a reuşit să zboare timp de opt minute şi a aterizat cu bine, salvând viaţa tuturor persoanelor pe care le preluase.
Locotenentul britanic Ian Fortune pilota un elicopter Chinook şi se afla în misiune lângă Garmsir, provincia Helmand, fiind trimis să salveze răniţii dintr-un schimb de focuri între rebelii talibani şi forţele militare americane şi afgane, arată stirileprotv, care citează The Sun.
Pilotul elicopterului a survolat zona până ce trupele terestre au raportat că focurile de armă au încetat, însă după ce a aterizat, atacul rebelilor talibani a început din nou şi în timpul recuperării victimelor confruntării violente.
În momentul decolării, Ian Fortune a fost împuşcat în cap (între ochi), suferind o hemoragie puternică, iar sistemul de stabilizare al aparatului de zbor a fost distrus de gloanţele.
Cu toată situaţia disperată şi plin de sânge, pilotul erou a reuşit să menţină elicopterul în aer timp de 8 minute până ce a ajuns la Camp Bastion, locul aterizării, iar toţi cei de la bordul elicopterului au fost salvaţi.
Tânărul a fost dus de urgenţă la spital, unde medicii i-au tratat rana extrem de gravă, declarând că dacă glonţul l-ar fi lovit un milimetru mai jos, pilotul ar fi murit pe loc, iar elicopterul s-ar fi prăbuşit.
Un reprezentant al Forţelor Aeriene Britanice a precizat că indiferent cât de minoră sau gravă ar fi fost rana, reacţia pilotului a fost uluitoare şi a apreciat că numai datorită abilităţilor sale extraordinare toţi cei aflaţi la bord au scăpat cu viaţă.
Potrivit tabloidului britanic The Sun, citat de stirileprotv.ro, este pentru prima oară de când a început războiul din Afganistan, acum nouă ani, când un pilot este împuşcat în timp ce se află în aer.
Sediul Grupului de Dialog Social împarte clădirea de pe Calea Victoriei cu Green Hours şi cu o librărie
Adevarul / Bucuresti / Luni 1 mar 2010
Liderul unui ONG controlat de Bivolaru racolează adepţi din clădirea Grupului pentru Dialog Social (GDS), unde îşi închiriază camere. Csibi Istvan Levente (44 ani), preşedintele unei asociaţii din Sfântul Gheorghe ai cărei membri joacă în filme porno, ţine întâlniri de recrutare pentru MISA la sediul GDS, de pe Calea Victoriei.
Unul dintre veteranii MISA, Csibi Istvan Levente, şi-a propus să rotunjească numărul de adepţi ai mişcării conduse de Bivolaru chiar sub nasul celor mai marcanţi intelectuali din ţară: Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu şi Rodica Culcer.
Bărbatul închiriază în mod regulat, încă din 2005, spaţiu în vila de patrimoniu de pe Calea Victoriei 120, unde, sub pretextul unor cursuri de creaţie, atrage de fapt naivi în gruparea MISA. Niciunul dintre membrii grupului de dialog nu au ştiut cine îşi face veacul în sediul pe care ei îl frecventează.
Pe lângă faptul că îşi asociază numele cu un bărbat care se ocupă să spele minţile celor care îi calcă pragul cursurilor, Csibi Istvan Levente coordonează un ONG în Sfântul Gheorghe sub numele Mandala, ai căror membri nu doar că sunt cursanţi MISA, dar sunt şi actori de filme porno.
Îl imită pe Bivolaru în filme XXX Ioan Pohariu de exemplu, unul dintre voluntari, este cursant MISA în Bucureşti, actor şi regizor în cadrul Teatrului Sophrozin, care organizează spectacolele din cadrul MISA. Printre altele, Ioan Pohariu a interpretat rolul maestrului spiritual (în care încercă să îl imite pe Gregorian Bivolaru) în filmul porno Ecstasy Water, realizat chiar după o idee a lui Gregorian Bivolaru, ne-a mărturisit Cecilia Tiz, o fostă instructoare la o filială MISA din Germania, în perioada 1999-2004.
Tot ea spune despre Oltea Mutulescu, redactor al revistei Yoga Magazin, publicată de MISA, că apare în filmul porno-lesbi „Sisters in love“, turnat într-unul din sediile lor de întâlnire.
MISA bagă râcă în GDS La aflarea acestor dezvăluiri, preşedintele Grupului de Dialog Social, Radu Filipescu, nu a considerat necesară întreruperea colaborării cu Csibi, cel care îşi face de cap de cinci ani în vila de patrimoniu pe care o administrează. „Ar fi grav să le cenzurăm activitatea acum, noi, ca asociaţie, nu facem aşa ceva. Ce fac ei mi se pare insuficient ca să le suprim activitatea“, a declarat Filipescu. De cealaltă parte, membrii intelectuali nu sunt la fel de toleranţi. „Este un lucru îngrijorător pentru noi. Nu dorim să asociem imaginea grupului cu o organizaţie contestată“, ne-a declarat Rodica Culcer, membru de marcă al GDS.
Băsescu a făcut „lobby“ pentru GDS Sediul Centrului pentru Dialog Social de pe Calea Victoriei a fost în proprietatea Ministerului Culturii. Acesta l-a dat în folosinţă intelectualilor după 1989. În 2007, o decizie a Senatului îi obliga pe membrii organizaţiei să părăsească imobilul. Atunci, liderii asociaţiei au manifestat în stradă, iar Traian Băsescu a intervenit promulgând o lege prin care GDS a putut păstra fostul patrimoniu UTC. Astfel, vila se află acum în administrarea GDS pentru încă aproximativ patru ani.
Bucureşti: Yoghinii lui Bivolaru şi-au făcut cuib în
„clubul intelectualilor”
Adevarul / Bucuresti / Luni 1 mar 2010
Mişcare yoghină se foloseşte de sediul Grupului de Dialog Social (GDS) de pe calea Victoriei pentru recrutare. Sub pretextul unor cursuri de creativitate, Csibi Istvan Levente, preşedintele unui ONG pentru tineret, racolează noi adepţi MISA într-una din sălile închiriate de GDS.
Vreme de cinci ani, grupul de intelectuali din sediul de pe Calea Victoriei 120, din care fac parte Horia Roman Patapievici, Teodor Baconsky, Adrian Cioroianu şi Gabriel Liiceanu, nu a bănuit o clipă că în spatele uşilor închise, într-una din sălile pe care aceştia le-au pus sub închiriere, un cursant MISA ţinea tot felul de cursuri cu denumiri pompoase cu scopul ademenirii celor mai naivi în barca lui Bivolaru.
Csibi Istvan Levente, de 44 de ani, cel care încearca să adune noi adepţi este şi preşedintele unei asociaţii nonguvernamentale din Sfântul Gheorghe, care are legături directe cu MISA.
Cele mai vizibile sunt reclamele de promovare a activiţilor culturale desfăşurate de asociaţia Mandala, de pe site-ul oficial al misanilor. O altă legătură evidentă există şi cu ceilalţi membri fondatori ai ONG-ului. Francisc Nagy-Bjorn, de exemplu, este unul dintre ei, iar actualmente acesta este profesor de yoga la filiala MISA din Karlskona, din Suedia, unde se află în prezent şi guru Bivolaru.
Porno-ONG-ul din Sfântul Gheorghe face recrutare în Bucureşti
Despre el şi despre mulţi dintre voluntarii asociaţiei Mandala, una dintre fostele instructoare de yoga care a activat în MISA în perioada 1999-2004, Cecilia Tiz spune că au fost protagoniştii mai multor filme porno.
Personajul Csibi Istvan, cel care a reuşit să-şi păstreze locul „călduţ” atâţia ani în vila de patrimoniu din centru a recunoscut în dreptul la replică că este cursant MISA, atât el, cât şi ceilalţi membri ai ONG-ului pe care îl conduce, însă neagă faptul că s-ar fi folosit de sediul GDS pentru recrutare:
„Da, sunt cursant MISA, dar nu este adevărat că fac recrutare . Perioada de recutare este programată pentru octombrie. Cine spune altceva o face din rea-voinţă. Colaborarea cu GDS am început-o încă din 2005, la recomandarea cuiva care a mai închiriat săli la ei.” (Csibi Istvan Levente)
Pe registrul de la grupul de dialog figurează că bărbatul a închiriat ultima dată sala pe dat ade 18 februarie.
Intelectualii sunt pro şi contra MISA
În mod suprinzător reprezentanţii grupului de dialog de pe Calea Victoriei au păreri împărţite vizavi de activitate desfăşurată de tânărul misan care a reuşit chiar să lege relaţii de cordialitate cu ei.
Preşedintele GDS, Radu Filipescu nu doreşte să intervină în activitatea yoghinului, pe motiv că, spune el, nu face nimic abuziv: Ar fi grav să le cenzurăm activitatea acum, noi, ca asociaţie, nu facem aşa ceva. Ce fac ei mi se pare insuficient ca să le suprim activitatea. Iar acum ca să te fereşti de o o asociere cu MISA, fără a a exista detalii”.
Nu la fel de toleranţi au fost şi membrii intelectuali ai grupului de dialog când au auzit ce se petrece sub nasul lor: „S-a profitat de bunăvoinţa GDS-ului, au aflat că promovăm libertatea de exprimare în toate formele şi s-au folosit de asta. Este un lucru îngrijorător pentru noi. Nu dorim să asociem imaginea grupului cu o organizaţie contestată. Chiar dacă nu eu hotărăsc asta, sunt convinsă că această colaborare va înceta.”, a menţionat Rodica Culcer, unul dintre cei mai de marcă publicişti şi documentarişti ai asociaţiei.
Băsescu a făcut „lobby” pentru GDS
Sediul Centrului pentru Dialog Social de pe Calea Victoriei a fost în proprietatea Ministerului Culturii, care după 89 l-a dat în folosinţă intelectualilor. În 2007, o decizie a Senatului îi obliga pe membrii organizaţiei să părăsească imobilul.
Atunci, liderii asociaţiei au manifestat în stradă iar Traian Băsescu a intervenit, promulgând o lege prin care GDS a putut păstra fostul patrimoniu UTC. Astfel, vila se află acum spre administrarea GDS pentru încă aproximativ patru ani.