RSS

Arhivele lunare: aprilie 2010

Încredinţarea lui Toma

Duminică de Duminică întâmpinăm în biserică, ca-ntr-un foişor încuiat, pre Domnul înviat, cu buze credincioase sărutând Sfânta Evanghelie din mijlocul bisericii, parcă pipăindu-I picioarele, palmele străpunse şi coasta-I împunsă: “Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!” In. 20, 26 …Cutremurătoare întâlnire; fără de aseamăn regăsire! Dintr-o privire necredinţa se preschimbă în în-credinţare, tăcerea în des-tăinuire, iar temerea este înlocuită de pace… o pace ca de isihie: “Lăsaţi-ne să-L contemplăm pe Dumnezeu în liniştire (isihie)” scriau pe zidurile mânăstirii cu litere “de-o şchioapă” călugării odată… Pacea regăsirii; pacea firii înviate; fireasca pace, pacea încredinţării! “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” In 14, 27…Până la urmă, pacea Domnului este cu totul alta decât a lumii, la fel şi modul cum ea este dată… Ea nu tulbură inima precum o face cea venită de la lume şi nici nu o înficoşează când e dată!

Care va să zică nu e vorba nicidecum de necredinţă în sensul negativ al cuvântului, ci de în-credinţare. Acel “nu fi necredincios, ci credincios” In. 20, 27 spus de Mântuitorul lui Toma cred că are un sens duhovnicesc aparte, ascuns şi tainic… Până la urmă nu doar Toma a fost singurul care s-a îndoit de Învierea Domnului, căci zice: “Şi văzându-L, I s-au închinat, ei, care se îndoiseră” Mt. 28, 17 În-credinţarea lui Toma arată mai degrabă ancorarea lui în Dumnezeu, decât o prealabilă îndoială a acestuia. “Singurul lucru nou sub soare”[1] pentru Toma era acum în-credinţarea învierii Fiului lui Dumnzeu.

Tatăl Îl trimite pe Fiul, iar Fiul la rându-I, dându-le apostolilor pace, îi trimite în numele Său în lume, suflând asupra lor şi zicând-le: “Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” In. 20, 23 Această succesiune perpetuă, dinamicitate şi împreună-lucrare revelează Treimea în relaţie cu omul. Totodată, ea vădeşte teandria hristică – dubla natură a Logosului înomenit. De ce spun aceasta? Fiincă cei zece apostoli au primit harul Duhului Sfânt cu care Îl puteau recunoaşte şi mărturisi lumii pe Hristos Înviat ca Dumnezeu şi Om, primind şi puterea de a ierta şi de a ţine păcatele. Taină mare!… dar de care Toma nu se învrednicise, fiindcă nu a fost cu ei atunci, şi aceasta s-a făcut prin dumnezeiasca iconomie. Cum putea mărturisi[2] el lumii pe Hristos Înviat, dacă nu avea Mângâietor pogorât asupra lui care să-l înveţe totul[3] şi să-i aducă aminte toate cele pe care Hristos le spusese?

Sf. Apostol Toma, sec. XV, biserica Sf. Clement - Ohrid, Macedonia

Peste opt zile însă, venind a doua oară Hristos în mijlocul lor, Toma primeşte încredinţarea Învierii, căci recunoaşte în Duhul Sfânt pe Iisus Hristos înviat şi mărturiseşte atât de teologic, deschizându-i-se şi lui ochii prin pipăirea coastei precum lui Luca şi Cleopa la frângerea pâinii în Emaus: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” In. 20, 28 O, prea-frumoasă mărturisire, care arăţi lumii pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu! Cu o singură închinare acesta a slăvit pe Logosul întrupat  care a înviat trupul asumat. Duhul Sfânt se sălăşluise acum în Toma şi îi arătase cum să se închine, cinstind cu o închinare deopotrivă Dumnezeirea şi trupul asumat şi pnevmatizat. Despre această cinstire pe care trebuie să o aducem Domnului, Sf. Ioan Damaschin vorbeşte lămurit în a lui Dogmatică, spunând:

Către cei care spun: dacă Hristos are două firi,

sau adoraţi creaţia închinându-vă unei firi create,

sau spuneţi că o fire este adorată şi una neadorată

Închinându-ne Fiului lui Dumnezeu ne închinăm deopotrivă şi Tatălui şi Sfântului Duh; înainte de înomenirea Lui Îl adorăm necorporal, dar acum, după întrupare, Îl adorăm pe Acelaşi întrupat şi făcut om, dar şi Dumnezeu. Aşadar, trupul lui Hristos, în virtutea firii sale proprii, dacă vei despărţi pe cale abstractă vizibilul de spiritual, este neadorat, pentru că este creat; dar pentru că este unit cu Dumnezeu Cuvântul, este adorat din pricina Cuvântului şi în Cuvânt. Căci în chipul în care împăratului i se dă închinăciunea şi când este dezbrăcat şi când este îmbrăcat; iar porfira, ca simplă porfiră, se calcă în picioare şi se aruncă, dar când ajunge îmbrăcăminte împărătească este cinstită şi slăvită, iar dacă ar dispreţui-o cineva este condamnat la moarte, lucru care s-a întamplat de multe ori; şi după cum simplul lemn se poate pipăi, dar când este unit cu focul şi făcut cărbune nu poţi să-l atingi, nu din cauza lui, ci din cauza focului unit cu el – căci firea lemnului nu este inaccesibilă pipăitului, ci cărbunele, adică lemnul înroşit în foc – tot astfel şi trupul, în virtutea firii sale, nu este adorat, dar este adorat în Cuvântul lui Dumnezeu întrupat; nu este adorat din pricina lui, ci din pricina lui Dumnezeu Cuvântul, unit cu el după ipostasă. Şi nu spunem că ne închinăm unui simplu trup, ci trupului lui Dumnezeu, adică Dumnezeului întrupat”[4]… care a şi înviat, iar pe Toma l-a încredinţat.

dan.camen.

____________________________


[1] Vezi Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului

[2] In. 15, 26

[3] In. 14, 26

[4] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. din limba greacă, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, pp. 179-180

foto>

http://1.bp.blogspot.com/_wUI6qYkH1wk/SfP6S8kIPpI/AAAAAAAAAqc/DeJMPNS8de8/s1600-h/St+Thomas+Touching+Christ+%28Armenian%29.jpg

http://www.aidanharticons.com/Large%20Images/Icon%201.jpg

http://faq.macedonia.org/the.arts/mk.icons.html

 
 

Etichete: , , ,

Portile iadului se sfarama, iar incuietorile Raiului se deschid

Citeam la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii una din rugaciunile Sfantului Efrem Sirul catre Maica Domnului cand, spre finalul acesteia, un cuvant de-al sau m-a pus pe ganduri. Enumerand rand pe rand noianul binefacerilor pe care Maica Domnului ni-l revarsa asupra noastra, Sf. Efrem marturiseste:

„…tu incuietorile Raiului le-ai deschis”[1]

Am facut imediat conexiunea cu praznicul Invierii si ma gandeam ca nu intamplator sarbatoarea Izvorului Tamamduirii a fost asezata pentru cinstire in vinerea Saptamanii Luminate. Exista, asadar, o stransa legatura intre cele doua sarbatori.

Nu stiu daca am sa gresesc spunand ca se cuvenea ca slavind pe Iisus Hristos acum, la inverea Sa din morti, sa fi cinstind si pe Maica Sa, care i-a fost alaturi ca o martora atat la patimile si crucificarea Lui, cat si la invierea Sa. Cum altfel? …Prin sarbatoarea Izvorului Tamaduirii.

In aceeasi rugaciune, Sf. Efrem repeta mereu ca dupa Dumnezeu a doua in cinstire este Maica Sa si ca alta folositoare si mijlocitoare tare noi, crestinii, nu avem, care sa mijloceasca mereu la Dumnezeu pentru noi. Ma gandeam astfel ca daca slavitul praznic al Invierii Domnului inseamna trecerea noastra de la moarte la viata si, prin asta, sfaramarea portilor iadului si omorarea mortii cu insasi moartea Domnului, atunci si Preasfanta Fecioara este cea care deschide incuietorile Raiului cele de demult inchise si strajuite de arhangheli cu sabie valvaietoare. Era asadar un contrast: portile iadului se sfarama, iar incuietorile Raiului se deschid; moartea se omoara, iar viata isi gaseste Pomul Vietii (Hristos) si izvorul tamaduirii (Fecioara Maria).

Gandindu-ma apoi la cuvintele Mantuitorului spuse talharului, primul care a intrat in Rai: “Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in Rai” (Lc. 23, 43), am gasit ca “raiul” acesta este atat un locas al revederii, al regasirii si al reintalnirii, fiindca negresit talharul in Rai o va recunoaste pe cea care a plans la Crucea Mantuitorului, pe Maica Domnului, si invers, ea il va recunoaste pe cel care L-a marturisit pe cruce pe Hristos ca Dumnezeu, cat si un locas al impreuna-mergerii, fiindca nimeni nu ajunge acolo singur, prin propriile sale puteri, ci numai cu numeroase mijlociri din partea ingerilor, sfintilor si mai ales a Maicii Domnului.

Frescele seculare din pridvoarele bisericilor noastre o infatiseaza pe Maica Domnului in Rai, iar cantarile liturgice o numesc adesea “biserica sfintita si Rai cuvantator”. Este o taina adanca aici, caci daca Maica Domnului este numita de catre Biserica Rai cuvantator, iar Sf. Efrem o marturiseste ca deschizand incuietorile Raiului, atunci prin ea se deschide Uşa-Hristos (In. 10, 9) ca sa aflam pasunea si tot prin ea turma se adapa de la izvor.

Negresit, cele patru rauri ale Raiului mentionate in Scriptura si care curgeau in afara lui arata vadit izvorul tamandurii, pe Maica Domnului – izvorand si revarsand in patru laturi izvoare de binefacere. Astfel, ea adapa nu numai intreg Raiul, ci si exteriorul, dand tamaduiri si binefaceri celor care vin la ea cu credinta.

Daca pentru evrei Pastele semnifica trecerea poporului prin Marea Rosie, pentru noi trecerea de la moarte la viata ne duce in Rai, la Pomul Vietii – Hristos, unde vom gasi si izvorul tamaduirilor, pe Maica Sa – Nascatoarea de  Dumnezeu. Daca in urma cu doar o saptamana, in Vinerea Patimilor, Maica Domnului se tanguia, trecandu-i prin suflet sabie si vazand priveliste de moarte, acum ea salta de bucurie intrezarind pe Soarele Dreptatii rasarind lumii viata.

dan.camen.

____________________________


[1] Rugaciunea a IV-a catre Maica Domnului in Rugaciunile Sfantului Efrem Sirul (diortosire dupa Tomul al III-lea de la M-rea Neamt – 1823), editia a II-a, Ed. Scara si Asociatia Sf. Daniil Sihastrul, Bucuresti, 2007, p. 196

foto>

http://calindragan.files.wordpress.com/2009/04/zoodohos-pighi.jpg

http://i1.trekearth.com/photos/13886/monastere-2.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe aprilie 11, 2010 în articole, Rugaciuni, spiritualitate, teologie

 

Etichete: , , , , , ,

Pastorala de Paşti 2010 a ÎPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului

† B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,

catre iubitul meu cler si popor, har şi mila de la Dumnezeu,

iar de la mine arhiereasca binecuvântare.


Iubiţii mei fii sufleteşti,

Hristos a înviat!

[ Adevarat, a înviat! ]

Se îngâna ziua cu noaptea când Maria Magdalena, probabil cu puţin înaintea celorlalte sfinte femei, a găsit piatra răsturnată de pe mormântul Domnului. Înspăimântată, mironosiţa aleargă în cetate şi le spune ucenicilor ce a văzut. Petru şi Ioan se reped într’un suflet către grădină, urmaţi îndeaproape de aceeaşi Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge întâiul, dar, tânăr fiind, nu îndrăzneşte să intre în mormântul din peretele de piatră decât însoţit de Petru care, mai vârstnic, îl ajunge gâfâind. Cutremurătorul adevăr le stă în faţă: Domnul nu este acolo! În cugetul lor foarte omenesc, aceasta înseamnă că trupul Învăţătorului a fost sustras de necunoscuţi, pentru pricini de neînţeles. Cu această tulburare se întorc în cetate.

Maria rămâne şi plânge. Plânge chiar şi în faţa îngerilor: „Au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus!” [1] Plânge şi în faţa Celui care, în semiobscuritatea dimineţii, i se pare a fi grădinarul: „Dacă tu l ai luat, spune mi unde l ai pus şi eu îl voi lua de acolo”[2]. În clipa următoare Grădinarul o cheamă pe nume. Ea îşi recunoaşte Învăţătorul, viu şi întreg, îi rosteşte numele, îi ascultă cuvintele, îi primeşte porunca şi făgăduinţa. Ea e primul martor al învierii.

De ce tocmai ea? De ce nu i S’a arătat Domnul mai întâi lui Petru, cel atât de înflăcărat în credinţele şi necredinţele lui? De ce nu l a preferat pe Ioan, cel mai iubit dintre ucenici, singurul care L însoţise pe drumul Crucii? Iar dacă preferinţele trebuiau să se îndrepte către o femeie, de ce nu i a acordat acest privilegiu propriei Sale Maici, indiferent unde s’ar fi găsit ea în acel moment? De ce, neapărat, în socotinţa dumnezeiască a trebuit să fie Maria Magdalena?

Doctorul nu vine pentru cei sănătoşi, spusese El, ci pentru cei bolnavi. Păstorul îşi părăseşte turma în căutarea oii celei pierdute. Părintele tânjeşte după fiul rătăcitor şi i celebrează, cu braţele deschise, întoarcerea. Maria Magdalena e prototipul omului pentru care Domnul a venit în lume. Întâi şi mai întâi pentru ea S’a întrupat, pentru ea a propovăduit, pentru ea a săvârşit minuni, pentru ea a suferit, pentru ea şi a vărsat sângele pe Cruce, pentru ea şi pentru toată suflarea păcătoşilor lumii, asemenea ei căzuţi şi asemenea ei chemaţi. Nu, nu e vorba de un primat al credinţei. Asemenea ucenicilor, şi Maria se îndoise de perspectiva învierii, şi ea o primise ca pe o simplă metaforă, şi ea gândise că trupul Domnului fusese strămutat în altă parte.
Dar dacă Petru şi Ioan s’au întors îngânduraţi în cetate, Maria continua să şi caute Învăţătorul. Ceva mai târziu, Iisus avea să i Se arate lui Saul, pe drumul Damascului, tocmai pentru că acesta Îl căuta, alerga după El. „Bateţi şi vi se va deschide, căutaţi, şi veţi afla”[3]. Întru nădejdea deznădăjduitului, Maria vedea acum, poate mai mult decât oricând, superba dominantă a sufletului ei: iubirea. Din iubire pot izvorî cunoaşterea şi credinţa.

Dacă pe Maria Magdalena trebuie s’o vedem în păcătoasa care i a uns Domnului picioarele în casa fariseului Simon şi asupra căreia El a rostit parabola celor doi datornici, atunci iubirea ei e mai puternică şi mai grăitoare chiar decât aceea a fiului rătăcitor. În logica parabolei, femeia iubeşte mult pentru că i s’a iertat mult; în deznodământul întâmplării, Domnul îi iartă mult pentru că mult L a iubit. Să mai citim odată textul din Luca 7, 36–50 şi ne vom convinge că iubirea e lucrătoare. Şi dacă pe aceeaşi Marie trebuie s’o recunoaştem în Betania săvârşind, simbolic şi anticipativ, ritualul de înmormântare a Domnului, prin aceeaşi emoţionantă ungere cu mir, iubirea ei capătă dimensiuni cosmice. De moartea lui Iisus se întunecă soarele, de învierea Lui se bucură îngerii. Maria Magdalena e cea dintâi care I găteşte Domnului îngroparea, ea va fi şi cea dintâi care să se pătrundă de bucuria Învierii. E suprema Bucurie, aceea care încununează Iubirea.

Vezi spre comparare şi completare articolul> Maica Domnului a fost prima care L-a vazut inviat pe Iisus (Omilie Sfantul Grigorie Palama) -dan.camen.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Totuşi, nu Maria Magdalena este primul martor al învierii. Părintele Stăniloae spune – superb – că Învierea a început în iad[4]. De pe Cruce El se pogoară întru cele mai de jos ale adâncului şi li se arată protopărinţilor Adam şi Eva, pe care i ridică împreună cu cei asemenea încătuşaţi. Şi pentru ei murise pe Cruce, şi faţă de ei avea de împlinit o făgăduinţă. Singura imagine potrivită este aceea a pogorârii Lui la neamuri, izvorâtă din geniul iconografiei bizantine şi atât de frumos rafinată în vechile noastre fresce şi miniaturi. Nimeni nu L-a văzut pe Domnul înviind, dar mulţi sunt cei ce L-au văzut înviat.

Deasupra, în rai, mai aştepta un martor: tâlharul răstignit de a dreapta lui Iisus. Nu mai avusese timp pentru îndreptare, dar în ultima clipă se răscumpărase prin simpla recunoaştere a vinovăţiilor sale şi a Nevinovatului de alături. Bucuria învierii i se oferă şi celui ce s’a trezit în ultima clipă din somnul – sau somnolenţa – cugetului.

Că învierea „a început” în iad, e un fel de a spune, la măsura rostirii şi priceperii noastre. Nu e vorba de momente succesive, ci de simultaneitatea prezenţei lui Dumnezeu. În acelaşi timp, Iisus era ,,în mormânt, cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul”, după cum spune o rugăciune de taină a Sfintei Liturghii, care rezumă simultaneitatea evenimentului învierii ca întreg. Învierea nu e o mişcare în sine, ci un act operativ, un început perpetuu.

E adevărat că evenimentul pogorârii la iad nu se bucură de popularitate biblică, singurul său temei scripturistic fiind acela din întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru[5] , dar acest temei, departe de a fi o dobândă a timpului, e contemporan cu Evangheliile. El face parte integrantă din doctrina noastră asupra învierii, exprimând prima mişcare pe care a făcut-o Domnul îndată după moartea Sa pe cruce. Motivul pogorârii e foarte frecvent în imnografie. „Porţile iadului le-ai sfărâmat, Doamne”, exclamă o stihiră din vecernia glasului al patrulea, iar una din cântările Sfintelor Paşti o spune mai pe larg: „Pogorâtu-te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice care-i ţineau pe cei legaţi, Hristoase”[6].

Iubiţi credincioşi,

Într’o frescă a bisericii mânăstirii Clocociov Hristos este înfăţişat pogorât undeva în subteran – sub nivelul colinelor din preajmă -, dar nu liniştit ca în scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu tălpile pe porţile de aramă ale iadului, sfărâmate. Din două morminte îi ridică de mână pe Adam şi pe Eva, eliberaţi acum din lunga lor aşteptare, în timp ce Ioan Botezătorul Îl arată – ca şi odinioară „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” [7] -, iar drepţii Vechiului Testament, de-o parte şi de alta, mântuiţi şi ei, îl contemplă. Dedesubt, diavolul zace legat în lanţuri, sub stăpânirea unui înger care – în cazul nostru – îl ţine de coarne, ca un semn că Belzebut nu mai are nici o putere şi că neputinţa lui e veselia celor eliberaţi. Scena e reprezentarea cea mai autentică a învierii Domnului şi o găsim nu numai în fresce, ci şi în numeroase ferecaturi ale Evangheliei, pe coperta din faţă.

Fresca „Pogorarea la Iad a Mantuitorului” din biserica veche a Manastirii Clocociov, jud. Olt (foto sus) face parte din salba de scene dedicate patimirii, rastignirii si invierii Mantuitorului Hristos, redate in registrul superior al bisericii  vechi. O particularitate aparte o constituie asezarea acestei fresce, precum si cea a incredintarii lui Toma *(Duminica Tomii) in Altar, la intrare, in partea superioara, de-o parte si de alta a usilor diaconesti. Scena Pogorarii Domnului la Iad se afla astfel in partea de miazanoapte a Altarului, deasupra usii ce-l zugraveste pe Arhanghelul Mihail. – dan.camen.

Erminiile recomandă, totuşi, şi o reprezentare mai directă a învierii: Iisus Hristos deasupra mormântului puţin deschis, în haine albe, strălucitoare, binecuvintează cu dreapta şi ţine în stânga un steag cu cruce de aur, întru bucuria celor doi îngeri de alături şi spre spaima ostaşilor ce-L străjuiseră, căzuţi cu feţele la pământ. E interesant să notăm că această reprezentare e cultivată mai ales de pictura bisericească mai nouă – din care nu lipseşte suflul Occidentului -, pe când cealaltă, a Pogorârii la iad, a prins rădăcini foarte puternice în arta bizantină.

Hristos nu numai că le dăruieşte celor morţi viaţa (lumina), ci, mai mult, le o duce El Însuşi, personal, prin actul pogorârii în iad, împlinindu-le aşteptarea, în care ne regăsim şi noi, cei de astăzi.

Exemplul doi – Învierea lui Iisus Hristos (foto sus), Icoană pe sticlă – Moga Savu, sec. XIX -dan.camen.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

După ce a fost văzut de Maria Magdalena, Domnul li S’a arătat, de mai multe ori, şi ucenicilor Săi. La un moment dat le a apărut Cineva la ţărm şi le a poruncit să arunce mreaja şi ei l au ascultat şi au prins mulţime mare de peşti. Nimic nu S’a petrecut fulgerător, halucinant, totul s’a petrecut la lumina zilei, cu calm, gospodăreşte, atât de pe îndelete încât pescarii şi au luat timp chiar să şi numere vânatul şi să observe că mreaja nu se rupsese de atâta belşug. În cele din urmă, poftiţi să prânzească împreună, ucenicii se uitau la El şi (ascultaţi bine!): „niciunul nu îndrăznea să-l întrebe: cine eşti Tu?, ştiind că Domnul este”[8]. Pagină extraordinară! Dacă Biblia nu ar fi opera Duhului Sfânt, atunci Evanghelistul Ioan ar trece drept cel mai mare scriitor al lumii.

Domnul înviază pe rând, ca un val de lumină purtat pe rotundul pământului, de douăsprezece ori triumfător la stele, din Ierusalim până’n Ierusalim. Un văzduh de clopote se stinge aici şi un altul izbucneşte dincolo, către apus, mereu pe urma soarelui, din prag în prag, pe rotund.

E o înviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului şi al cetăţii şi al ţării şi al pământului. Noaptea învierii nu cunoaşte somn; ea e numai veghe, împlinire şi aşteptare, întru bucuria nemărginită a biruinţei asupra morţii.

Fie ca această aşteptare şi bucurie să vă fie sporite de toate bunătăţile lui Dumnezeu şi să vă devină o necurmată înviere lăuntrică.

Ultimele două fraze, afară de urarea de final, sunt redate fidel din CD-ul „Arhiepiscopul”, 2001, realizator Radu Preda, dedicat împlinirii de catre IPS Bartolomeu a 80 de ani  si care contine unele dintre cele mai frumoase si patrunzatoare cuvinte rostite de „Leul Ardealului”, transpuse pe un fundal muzical de exceptie. – dan.camen.

__________________________

[1] – In 20, 14.

[2] – In 20, 15.

[3] – Mt 7, 7.

[4] – Pr. Dumitru Staniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului , ed. a II-a Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p. 333.

[5] – 1 Pt 3, 18-20: „ Ca si Hristos o singura data a suferit moartea pentru pacate, El, Cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorât în trup, dar viu facut în duh, întru care [duh] pogorându-Se, le-a propovaduit si duhurilor tinute’n închisoare, celor ce odinioara fusesera neascultatoare, atunci când îndelunga-rabdare a lui Dumnezeu astepta, în zilele lui Noe, pe durata pregatirii corabiei în care putine suflete, anume opt, s’au mântuit prin apa ”.

[6] – Slujba Învierii , Ed. IBMBOR, Bucuresti 2002, cântarea a 6-a, p. 31.

[7] – In 1, 29.

[8] – In 21, 12.

sursa>

http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/main.htm

foto>

http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?k=42A1B24C2BF348C79BBA0717FF8A17FF

 

Etichete: , , , ,

Din mormintele voastre vă voi scoate şi vă voi duce în ţara lui Israel

Hristos a înviat!

Hristos ne-a înviat!

~~~+~~~

Din mormintele voastre vă voi scoate

şi vă voi duce în ţara lui Israel…

Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti, şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot.

Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vor învia, oasele acestea?” Iar eu am zis: „Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta”. Domnul însă mi-a zis: „Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul”.

Proorocit-am deci cum mi se poruncise şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele.

Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!” Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au, înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor.

Şi mi-a zis iarăşi Domnul: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: „S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină”. De aceea prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel. Astfel veţi şti că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. Şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia şi vă voi aşeza în ţara voastră şi veţi şti că Eu, Domnul, am zis aceasta şi am făcut”, zice Domnul.”

Iezechiel 37, 1-14


foto>

http://www.narkomania.net/index.php?go=o_nas&kat=67

http://mliccione.blogspot.com/2006/04/great-mutation.html

http://1.bp.blogspot.com/_6WRcJM7SGZY/SenIO9Em7TI/AAAAAAAABng/lNqB9trS4Wk/s1600-h/anastasis1.jpg

http://neoskosmos.com/news/en/Pascha:-the-religious-meaning?order=title&sort=asc

https://comeandseeicons.com/pascha/pdg03.htm

http://www.flickr.com/photos/jimforest/2252504314/

http://www.archeparchy.org/page/metropolitan/images/2008_Resurrection_Icon.jpg

https://dnbweb1.blackbaud.com/OPXREPHIL/EMailImage.asp?ImageId=236983

http://www.holytrinitybutte.org/images/resurrection.jpg

http://athos.web-log.nl/athos_agios_oros_/2009/04/774–orthodox.html

http://fatherstephen.files.wordpress.com/2007/11/pascha-fresco.jpg

http://2.bp.blogspot.com/_aRaom0GeUuE/SfQeKIWXmWI/AAAAAAAAALQ/lN4qDIz6FUs/s1600-h/Pascha_Icon-greek.jpg

 

Etichete: , , , ,

Primirea Sfintei Lumini la Ierusalim – 2010

~~~+~~~

Primirea Sfintei Lumini la Ierusalim 2010

~~~+~~~

~~~+~~~

Spalarea picioarelor – Joia Mare

~~~+~~~

~~~+~~~

Via dolorosa

~~~+~~~

~~~+~~~

„Rastigneste-L! Rastigneste-L!…”

~~~+~~~

foto>

http://www.daylife.com

 
Un comentariu

Scris de pe aprilie 3, 2010 în ecclesia, Pelerinaje, spiritualitate, Videos

 

Etichete: , , , ,