RSS

Casa, magazinul, ogorul…

05 Iul

“[…] Dar la fel de preţioasă e învăţătura lui Cabasila[1] despre noua organizare pe care o dobândeşte lumea atunci când se transformă în Biserică, ca şi despre problema concretă şi critică a organizării înseşi. Aceste puncte ale învăţăturii lui Cabasila e necesar să fie semnalate în continuare.

Reconstituirea lumii în Biserică se obţine prin lărgirea şi reorganizarea liturgică a dimensiunilor fundamentale care de­finesc lumea, respectiv a timpului şi a spaţiului.

Sărbătorile bisericeşti risipite de-a lungul unui an repre­zintă asemenea centre care organizează într-o nouă dimen­siune timpul. Pastile, Naşterea Domnului, Adormirea Maicii Domnului şi celelalte sărbători, cu posturile şi slujbele lor, dau timpului o nouă orientare şi dimensiune. Fără a fi desfi­inţat, timpul creatural, plan, cu modul lui specific este depă­şit. Acelaşi scop, lărgirea şi reorganizarea timpului, îl vizează şi pomenirile zilnice ale sfinţilor şi martirilor, ca şi ciclul săp­tămânal şi zilnic al Laudelor bisericeşti. Această transfigurare a timpului se realizează şi se manifestă prin excelenţă, aşa cum am relatat ceva mai pe larg mai sus, în dumnezeiasca Euharistie în care culminează toate slujbele, posturile şi săr­bătorile.

În mod similar se obţine noua organizare a spaţiului, care se realizează prin excelenţă în dumnezeiasca Euharistie, dar nu se epuizează acolo, tocmai pentru că Euharistia însăşi nu se epuizează în celebrarea duminicală. Cartierul unde oamenii îşi petrec viaţa de zi cu zi supusă condiţionărilor, se schimbă atunci când este organizat ca parohie în jurul bisericii, iar îm­preună cu el se schimbă şi viaţa oamenilor, din moment ce în Biserică oamenii nu se caracterizează prin însuşirile lor sociologice (bogaţi, săraci, cultivaţi, analfabeţi etc.), ci se cu­nosc după numele lor de botez şi sunt chemaţi să trăiască ca fraţi. În acelaşi mod poate să se schimbe o provincie atunci când este organizată ca episcopie bisericească şi poate să se schimbe şi întreaga lume locuită, atunci când vrea să trăiască şi să abordeze problemele ei în acord cu modelul Sinodului Apostolic şi al celor Ecumenice, adică prin reflectarea în comun asupra tuturor problemelor sub insuflarea Duhului: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (FA 15, 28). Dar chiar şi cele mai mărunte griji omeneşti: construcţia unei case, deschi­derea unui magazin, semănarea unui ogor se schimbă atunci când credincioşii le leagă conştient de Biserică prin sfinţirea lor. Casa, magazinul, ogorul, nu sunt numai simple frânturi ale spaţiului cunoscut nouă, ci devin celule ale organismului bisericesc în care omul poate să trăiască viaţa cerească infi­nită, fără să respingă cadrele concrete ale vieţii pământeşti. Acest alt conţinut şi altă organizare a condiţiilor cunoscute în care se rostogoleşte viaţa omenească e marele dar al Bisericii făcut lumii. La această transformare cheamă Hristos lumea. […]”



______________________

[1] Fragment extras din Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Deisis, Sibiu, 2002, pp. 163-164

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 5, 2010 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: