RSS

Arhive zilnice: iulie 31, 2010

Pourqoui la Burqa?

Am gasit de curand pe Hotnews.ro cateva reactii la hijab, burqa si niqab pe care le incerc sa le inteleg si le consider pertinente si argumentate. Prima este a profesorului Omid Safi, expert in studii islamice, iar ce-a de-a doua este de fapt o stire in care se arata reactia rabinilor din Ierusalim privind extinderea ingrijoratoare a burqai in randul evreicelor. Ambele sunt redate mai jos, dupa scurtul meu comentariu care vine sa le intregeasca.

Impartasesc oarecum o parte din argumentele fiecarora, incercand sa ma situez cumva pasnic la mijloc si cautand mai degraba echilibrul. Personal apreciez femeile musulmane care poarta cuviincios vălul, tocmai pentru a nu produce ispite, insa care nu-si ascund chipul – ma refer deci la cele care poarta hijab. Ca si ortodox consider ca haina monahala ortodoxa ar putea servi drept inspiratie pentru musulmani, si ma refer aici nu la adoptarea unor anumite haine cu o forma speciala, ci la modul de imbracare care sa permita femeilor musulmane sa poata sa-si ascunda formele trupului in mod cuviincios si sa-si acopere capul, dar, in acelasi timp, sa-si poata arata la vedere chipul. Este si aici un inteles tainic, cel putin pentru mine, in acela de a-ti arata chipul – asa cum probabil au inteles-o si calugarii si calugaritele noastre. Poate acest lucru ar trebui sa-l inteleaga si musulmanii, mai ales cand sunt minoritari intr-o tara cu un popor de alta religie.

Intr-adevar, occidentalismul a permis libertinajul in manifestare a femeilor, mai ales acum cu miscarea feministelor, astfel ca vezi tot felul de celebritati care se dezbraca, de exemplu, pentru tot felul de asa-zise campanii umanitare sau ecologice. Tot de adevarat este ca in Europa libertatea se confunda de multe ori cu imoralitatea fiind permise foarte lejer din ce in ce mai desele parade ale homosexualilor (adevarata problema), avorturile, plajele pentru nudisti si prostitutia legala. Exista si o anumita impunere a majoritatii venita pe fondul neintelegerii minoritatii si de multe ori majoritatea se baga in treburile interne ale minoritatii. De asemenea, in UE ideologia drepturilor omului este impusa oricui, indiferent daca o minoritate doreste sa-si exercite drepturile oferite sau nu.

Consider justificata, de asemenea, intr-o oarecarea masura, si atitudinea rabinilor de la Ierusalim, care au vazut in burqa o forma extrema de manifestare in societate si familie. Pana la urma societate este si comunitate, iar familia iti este „casă”, iar cei din casa iti sunt „familiari”.

Consider ca problema aceasta poate fi depasita usor daca fiecare parte intelege sa lase un pic din ideologia si/ sau rigurozitatea cu care au fost invatate si sa inteleaga ca imbracamintea impodobeste trupul, nu si sufletul credintei.

dan.camen.

~~~+~~~

Omid Safi: Continentul care vrea sa interzica burqa

accepta plajele pentru nudisti si prostitutia legala

Hotnews.ro/ 29 iulie 2010

In ultimii ani, discutiile despre hijab, burqa si niqab au starnit dezbateri aprinse in multe tari europene. Politicieni si oameni de rand, imami si simplii credinciosi s-au grabit sa aprobe valul traditional musulman sau, dimpotriva, sa ceara scoaterea lui in afara legii. Sustinatorii burqai afirma ca e dreptul femeii musulmane sa poarte obiectul vestimentar si ca suntem martorii unei islamofobii ce cuprinde Europa. Opozantii sustin insa ca valul este o „inchisoare mobila”, un simbol al umilintei femeii, o respingere a valorilor occidentale si chiar o provocare religioasa. HotNews.ro a vrut sa afle ce cred expertii in Islam despre „controversata burqa”.

Profesorul Omid Safi, expert in Studii islamice, a declarat urmatoarele pentru HotNews.ro
:

„Recentele controverse din Europa legate de burqa reprezinta un alt semn al valului de xenofobie care strabate astazi Europa. Aceasta neliniste nu e legata de Coran sau de interpretarile concurente ale Islamului, cat mai ales de teama pe care multi europeni o resimt fata de tendintele demografice in schimbare ale continentului european.

La urma urmei, purtatul burqai afecteaza un numar foarte mic de femei din Europa, probabil cateva mii (n.red. potrivit unor statistici neoficiale, mai putin de 2.000 de femei poarta burqa in Franta). Interdictia purtarii valului se refera la incercarile infatuate ale statelor puternice de a defini parametrii prin care o minoritate opresata nu-si poate exprima propria intelegere a cerintelor sale religioase. Ganditi-va ca acesta este acelasi continent unde exista, in diferite tari, plaje pentru nudisti si prostitutie legala.

Exista o lunga traditie ca oamenii sa-si concentreze discutiile, in mod obsedant chiar, asupra femeilor musulmane. La sfarsitul zilei insa, diferitele forme de hijab (din care burqa este cea mai drastica) sunt semnificative doar la nivelul pe care oamenii insisi il stabilesc. Daca vrem sa stim ce reprezinta burqa pentru femeile musulmane, ar trebui sa le intrebam pe ele si nu sa le impunem noi interpretarile noastre”.


Omid Safi
unul dintre intelectualii musulmani de marca * profesor de Studii islamice la University of North Carolina at Chapel Hill * este specializat in gandire islamica contemporana si istorie islamica medievala * este directorul departamentului de Studii ale Islamului din cadrul Academiei americane de Religii, cea mai mare organizatie internationala dedicata studiului academic al religiei * este editorul volumului „Progressive Muslims: On Justice, Gender, and Pluralism (Oxford: Oneworld Publications, 2003) * printre lucrarile sale se numara „Politics of Knowledge in Premodern Islam” (UNC Press, 2006), „Voices of Islam: Voices of Change” (Praeger, 2006), „Memories of Muhammad” (HarperCollins) * pregateste o carte despre miscarea reformatoare din Iran si un volum despre poetul persan Rumi.

Controversa burqa in Europa:

  • in aceasta saptamana, realizatorul emisiunii Top Gear, Jeremy Clarkson, a provocat un val de nemultumiri dupa ce a povestit, in cadrul unei emisiuni in care cei trei prezentatori discutau despre pericolele de la volan, ca a vazut din taxi o femeie musulmana careia burqa i-a fost ridicata atunci cand s-a impiedicat si a cazut, dezvaluind o lenjerie provocatoare
  • in urma cu cateva zile, scotianul William Baikie a fost condamnat la doi ani de inchisoare dupa ce a rupt valul traditional purtat de o femeie musulmana. Incidentul s-a produs la 27 aprilie, la Glasgow
  • la mijlocul lunii iulie, o avocata franceza in varsta de 60 de ani i-a smuls valul de pe fata unei femei musulmane in ceea ce politia locala a descris ca fiind primul caz de acest fel produs in Franta
  • liderii partidelor de opozitie de la Madrid au anuntat la 18 iulie ca parlamentarii spanioli vor dezbate propunerea de lege care interzice purtarea valului islamic in public, pe motiv ca articolele vestimentare care acopera tot corpul sunt degradante pentru femei
  • un sondaj realizat in Europa si SUA de Pew Research Center (cu sediul in Washington) a indicat faptul ca o larga majoritate dintre germani, spanioli, francezi si britanici sustine interzicerea valului musulman. Cei mai multi dintre americani se opun interzicerii purtarii burqai
  • la 13 iulie, Camera inferioara a Parlamentului francez a aprobat un proiect de lege care va interzice femeilor sa poarte in public valul islamic de tip burqa, ce le acopera intregul corp in afara de ochi si maini. Documentul urmeaza sa ajunga la Senat
  • la 25 iunie, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat in unanimitate o rezolutie care se opune interzicerii purtarii valurilor musulmane in public, pe motivul ca astfel se neaga un drept de baza al femeilor care doresc sa isi acopere fetele. In cadrul rezolutiei se subliniaza ca valurile, cunoscute sub numele de burqa sau niqab, ar putea fi interzise atunci cand se pune in discutie siguranta publica sau obligatiile profesionale
  • in iunie, primarul Jordi Hereu a anuntat ca Barcelona intentioneaza sa fie primul mare oras din Spania care va interizce purtarea traditionalului val islamic in cladirile publice. Decretul se va aplica in toate spatiile publice, precum Primarie, pietele acoperite sau in crese. Alte opt orase si comunitati spaniole au interzis burqa
  • la inceputul lunii mai, o tanara de 26 de ani, Mamei Marmouri (imigranta din Tunisia), a fost prima femeie amendata in Italia pentru ca purta val islamic in public. Incidentul s-a petrecut in Novara, in nordul peninsulei. Amenda: 500 de euro
  • in 2 mai, vicepresedinta Parlamentului European a cerut interzicerea purtarii valului musulman in intreaga Europa. Silvana Koch-Mehrin a afirmat ca burqa este un atac asupra drepturilor femeilor
  • Camera inferioara a Parlamentului belgian a aprobat la 29 aprilie o lege care interzice purtarea in public a valului islamic si a altor obiecte de imbracaminte care acopera fata femeilor. Documentul trebuie sa fie validat si de catre Senatul de la Bruxelles. Un eventual vot pozitiv al senatorilor ar face ca Belgia sa fie prima tara europeana care interzice burqa
  • in Olanda, controversatul politician Geert Wilders a cerut insistent in campania electorala interzicerea burqai si a moscheelor. Cantonul elvetian Aargau a cerut interzicerea la nivel national a valului, in timp ce Partidul austriac al Libertatii (FPÖ) din Oberösterreich a esuat recent in tentativa de a impune o lege similara la nivelul statului
  • in aprilie, o femeie care purta valul islamic in timp ce se afla la volan a fost amendata de politia franceza, pentru „conducere inconfortabila si lipsa a vizibilitatii”. Amenda de 22 de euro aplicata de politistii francezi a fost bazata pe o regula a Codului Rutier care obliga orice sofer la o suficienta libertate de miscare si un camp vizual larg, pentru a fi in masura sa efectueze comod si fara intarziere toate manevrele necesare
  • in ianuarie 2010, ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a anuntat ca parlamentul italian intentioneaza sa impuna o interdictie privind purtarea valului islamic, folosit de femeile musulmane pentru a-si acoperi fata
  • in august 2009, un purtator de cuvant al Partidului Conservator din Danemarca a anuntat ca formatiunea sa solicita interzicerea purtarii traditionalului văl musulman burqa in public
  • in august 2009, oficialii francezi au interzis unei femei musulmane sa inoate intr-o piscina publica deoarece era imbracata in burqini, un costum de baie care acopera intreg corpul, cu exceptia fetei, mainilor si picioarelor. Personalul piscinei aflata in estul Parisului i-au interzis femeii accesul in apa, citand „grija pentru igiena”.

Adrian Novac

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7639415-profesorul-omid-safi-continentul-care-vrea-interzica-burqa-accepta-plajele-pentru-nudisti-prostitutia-legala.htm

~~~+~~~


Israelul, ingrijorat de extinderea burqai in randul evreicelor: Rabinii vor emite un edict prin care declara burqa fetis sexual

Hotnews.ro/ 29 iulie 2010

Rabinii israelieni vor emite un edict prin care vor declara ca purtarea burqai reprezinta un fetis sexual la fel de promiscuu ca tinutele extrem de sumare, in incercarea de a stavili numarul tot mai mare de evreice care recurg la aceasta tinuta, asociata in general cu regimurile islamiste represive, relateaza The Daily Telegraph.

Un grup redus de ultra-ortodocsi evrei din orasul Beit Shemesh a ales sa se invesmanteze cu burqa, in urma cu trei ani. De la acel moment, obiceiul s-a raspandit in alte cinci orase, provocand ingrijorare in randul liderilor israelieni ultra-ortodocsi, desi numarul israelienelor care poarta aceste haine nu este mai mare de cateva sute.

„Este un pericol real ca prin exagerare sa ajungi la rezultatul opus a ceea ce sperai, generand incalcari grave in materie sexuala”, spune Shlomo Pappenheim, un membru al autoritatii rabinice care pregateste acest edict, la insistentele mai multor soti ale caror femei adoptasera burqa.

Prin traditie, femeile ultra-ortodoxe trebuie sa se imbrace conservator si sa apara cu capul acoperit in public.

Ulterior, au aparut voci care au afirmat ca purtatul capului acoperit nu este suficienta, ci este necesara acoperirea fetei cu un val si purtarea a mai multor randuri de haine, pentru ascunderea formei corpului.

Femeile care au ales sa poarte burqa povestesc ca, din acel moment, au inceput sa fie denumite de vecini „arabi puturosi” iar soldatii israelieni au inceput sa le ceara actele de identificare, pentru a vedea daca sunt sau nu musulmane.

Aceasta moda a creat tensiuni si in viata familiala. Un barbat a apelat la un tribunal rabinic pentru a obtine o decizie prin care sotia sa sa fie obligata sa nu mai poarte burqa.

Si planul a functionat. Potrivit deciziei Curtii, comportamentul femeii a fost declarat „extrem” si s-a ordonat obtinerea unui divort religios imediat.

R.M.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7648152-israelul-ingrijorat-extinderea-burqai-randul-evreicelor-rabinii-vor-emite-edict-prin-care-declara-burqa-fetis-sexual.htm


 
3 comentarii

Scris de pe iulie 31, 2010 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Romanii si stiinta: ne tragem sau nu din maimute?…

Un sondaj realizat anul trecut *(în perioada iulie – septembrie 2009) „pe un eşantion de 1.161 de persoane de peste 18 ani, la nivel naţional, folosindu-se metoda interviului faţă în faţă pe baza unui chestionar structurat”, avand titlul „Ştiinţă şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării”, mai pe scurt „Romanii si stiinta”, fiind coordonat de sociologul Lazăr Vlăsceanu pentru a se afla procentul de „analfabetizare stiintifica” in randul populatiei, a scos la iveala si cateva lucruri interesante privind modul in care poporul percepe relatia dintre religie si stiinta. Acest sondaj a fost prezentat publicului de ziarul Gandul pe 30 iulie de d-l Dan Radu (de ce asa de tarziu nu stiu sa va spun, dar cred ca poate are legatura cu ultimele actiuni ale A.S.U.R. impotriva B.O.R.), iar concluzia autorilor studiului a fost ca poporul roman este analfabet stiintific. Sa fie aceasta si din cauza ca romanii inca mai cred, intr-un procent majoritar, in Dumnezeu si ca Biserica Ortodoxa Romana ramane institutia cea mai credibila din Stat, deoarece se cunosc foarte bine desele divergenete care apar intre religie si stiinta?

Lasand la o parte incultura stiintifica (cat are in comun cultura cu stiinta si experimentele stiintifice) si gradul ridicat de superstitiozitate (ce are  in comun vrajitoria si babismele cu religia) pe care multi dintre romani il au, studiul a revelat si latura spirituala a romanilor: „patru din cinci români cred în miracole, în timp ce doi din trei români consideră că Biserica nu greşeşte niciodată în ceea ce spune„. De asemenea, 95% dintre cei care au raspuns au declarat că cred în Dumnezeu, 52% cred în iad, 73% cred în Rai, 84% cred în păcat, 63% în viaţa de apoi şi 88% în puterea rugăciunii. In ceea ce priveste relatia religie-stiinta, rezultatele studiului au aratat „tendinţa poporului roman de a crede mai degrabă în religie decât în ştiinţă” (de parca poti crede, asa cum o faci in religie, si in stiinta, sau asta se si incearca??), acestea fiind prezentate mai jos:

Uneori, ceea ce spune Biserica este greşit – 36% s-au situat în dezacord total, iar 25% în dezacord, faţă de 23% în acord şi 10% acord total;

Ne bazăm prea mult pe ştiinţă şi nu destul pe credinţă – 9% dezacord total, 24% dezacord, 35% acord, 24% acord total;

Există miracole, fenomene ce nu pot fi explicate de ştiinţă – 7% dezacord total, 6% dezacord, 29% acord, 48% acord total;

Există oameni posedaţi de diavol – 16% dezacord total, 10% dezacord, 24% acord, 32% acord total;

Ştiinţa greşeşte când contrazice scrierile sfinte – 9% dezacord total, 20% dezacord, 27% acord, 28% acord total.

Ce m-a frapat pe mine a fost insa o intrebare din chestionarul la care, chipurile, doar „unul din 100 de romani a raspuns corect”, „d.p.d.v. stiintific”, si care cuprindea, in total, 13 intrebari. A 8-a intrebare a fost pusa acolo tendentios si suna cam asa: „Fiinţele umane, aşa cum le ştim noi azi, au evoluat din specii străvechi de animale?”. Intrebarea asa cum era construita (vezi descrierea dintre virgule) te facea sa raspunzi ca un ateu, de aici poate si procentul rezultat ca doar 36% dintre cei care au raspuns la sondaj cred ca oamenii nu au evoluat din animale, iar restul ca da, acesta fiind de fapt si singurul procentaj nefavorabil religiei din sondaj in relatia cu stiinta. Raspunsul era pentru ei, asadar, d.p.d.v. stiintific, „adevarat”. Deci se incerca ideologizarea, printr-un sondaj bazat „stiintific”, a populatiei, astfel ca daca ziceai ca este fals, avand constiinta religioasa, erai considerat un prost de catre ei, un analfabet, pentru ca, chipurile, s-ar fi dovedit stiintific ca omul se trage din animale. Ceea ce e fals, acestea fiind decat simple supozitii si pareri personale gresite ale unor oameni de stiinta care au fost atei. Astfel ca acest sondaj n-a mai fost deloc stiintific, pentru ca nu poti totusi spune ca alfabetizezi stiintific un popor pe baza unor adevaruri relative sau incerte sau chiar nedovedite stiintific. Plus ca acest lucru nu este recunoscut in mod unanim pe plan mondial. Faptul ca descoperi un schelet de acum cateva mii de ani sau observi, pe baza unor argumente „rationale”, niste similitudini intre membrele unui animal si cele ale omului inseamna, d.p.d.v. stiintific, mai nimic. N-ati vazut la televizior ca de fiecare data cand oamenii de stiinta gasesc un schelet sau un animal preistoric se entuziasmeaza copilareste, precum Geoana la alegeri, si spun ca au gasit „veriga lipsa” care face legatura intre om si maimuta. E penibil, inseamna ca toate celalalte verigi lipsa de dinainte erau niste minciuni, ceea ce nu este exclus! A fi om de stiinta in zilele noastre aproape ca inseamna sa fi ateu, iar a spune ca vrei sa alfabetizezi stiintific un popor religios inseamna, printre cuvinte, a spune ca vrei sa-l secularizezi, sa-l transformi intr-un popor ateu. Atunci a cui a fost initiativa aceasta? De ce se incearca sa se umble la constiinta religioasa a poporului? Ce-a determinat redactia Gandul sa gireze un astfel de sondaj?

Daca toate celalate 12 intrebari  din chestionarul amintit au la baza cat de cat un fundament stiintific, o cercetare stiintifica si obiectiva anterioara dovedita si recunoscuta pe plan mondial, aceasta intrebare cu tragerea omului din animale este pusa acolo pur si simplu tendentios, ceea ce spune multe despre obiectivitatea acestui sondaj si intentiile care au stat la baza efectuarii lui, iar apoi a mediatizarii lui in societate.

dan.camen.


 
6 comentarii

Scris de pe iulie 31, 2010 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , , , , , ,