Ierom. Gabriel Bunge a trecut la Ortodoxie

Am aflat cu bucurie de trecerea la Ortodoxie a cunoscutului teolog elveţian şi ieromonah benedictin de rit bizantin Gabriel Bunge. Am primit această veste de la fratele Laurenţiu Dumitru prin intermediul unui comentariu postat la un articol scris de mine cu ceva timp în urmă pe blog despre acest părinte, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale.

Trecerea la Ortodoxie a părintelui Gabriel Bunge s-a petrecut cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului la Moscova anul acesta. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a spus în cuvântarea sa cu acest prilej un lucru pe care lumea îl observase deja de atâţia ani pe chipul benedictinului Gabriel Bunge, încă de când se pustnicise în munţii elveţieni, acela că deşi era de confesie catolic, el a devenit şi un ortodox în adâncul inimii sale. În mod firesc, contactul lui iniţial cu elementele din cultura şi cultul ortodox l-a avut probabil la Mânăstirea Chevetogne, spaţiu ecumenist de slujire liturgică comună catolic-ortodoxă, loc în care a trăit ceva timp, şi care poate l-a pus deseori în situaţia să compară şi să aleagă într-un final una din cele două. Însă intersectarea lui majoră cu Ortodoxia, cred, se poate datora mai ales vocaţiei sale monastice benedictine în a urma nevoinţele unui rit bizantin care încă mai păstrează unele elemente cheie din Ortodoxie. Sper însă ca această trecere a lui la Ortodoxie să nu fi fost pentru el doar un pas formal stricto senso, o oficializare a credinţei sale lăuntrice, ci şi o înnoire firească a minţii, a cugetului şi a inimii sale. O metánoia despovărătoare. O transfigurare, o schimbare la faţă.

Lucrările sale publicate şi traduse şi în limba română (apărute în special la editura Deisis) au ca temă centrală viaţa şi spiritualitatea Părinţilor Pustiei Egiptului, dar mai ales lucrările despre rugăciune şi asceză ale lui Evagrie din Pont. Nădăjduiesc că în nevoinţa sa duhovnicească pustnicească să nu se ghideze pe mai departe doar pe axiomele evagriene atât de mult de abstractizante, ci să meargă şi pe mâna adevăraţilor părinţi filocalici care rămân “ortodocşi până la capăt” şi învaţă în mod uman, asemenea Părinţilor Pustiei Egiptului, trăirea, rugăciunea şi asceza duhovnicească.

dan.camen.

~~~+~~~

Mospat.ru/ 28.08.2010

Pe 27 august 2010, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (calendar vechi), la biserica icoanei Maicii Domnului – “Bucuria tuturor celor necăjiţi” din Moscova, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk – Coordonatorul Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei a săvârşit slujba privegherii de toată noaptea împreună cu Mitropolitul Calist Ware de Diokleia – Vicarul Arhiepiscopului de Thyatira şi Marea Britanie (Patriarhia de Constantinopol) şi preşedintele societăţii caritative “Prietenii Sfântului Munte Athos”, alături de prezbiterii bisericii şi de binecunoscutul teolog elveţian, Ieromonahul benedictin Gabriel Bunge, care a trecut, înaintea săvărşirii slujbei, la Ortodoxie.

Mulţi parohieni s-au rugat în timpul slujbei împreună cu membrii asociaţiei “Prietenii Sfântului Munte Athos”, care reuneşte membrii din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Grecia şi din alte ţări. Scopul acestei asociaţii caritative este de a promova tradiţia monastică şi Sfântul Munte Athos şi de a promova restaurarea mănăstirilor de acolo, dar şi pentru a atrage pelerini. Delegaţia se află în vizită în Rusia cu binecuvântarea Patriarhului Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii.

După slujbă, Mitropolitul  Ilarion a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi: “Astăzi preamărim Adormirea Maicii Domnului, contemplând în acelaşi timp viţa şi moartea noastră. Viaţa noastră pe pământ ar trebui să fie deplină, duhovnicească şi divină/ dumnezeiască, în timp ce moartea nu ar trebui să constituie un eveniment tragic, ci doar o firească trecere la viaţa veşnică; ar trebuie să fie adormire, mai degrabă decât moarte”.

“Prin mormântul ei ce emană/ iradiază har, pace şi iubire, Maica Domnului mărturiseşte că muritorii pot trece de la moarte la viaţă, de la păcat la har, de la viaţa pământească la cea dumnezeiască”

“Biserica crede că Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nici în gândurile ei (Mother of God never sinned even in her thoughts – n.a.). Noi suntem păcătoşi, dar cărarea către Împărăţia Cerească nu ne este închisă. Această cale ne trece prin moarte, care poate deveni adormire, în caz că trăim în acord cu poruncile lui Dumnezeu şi ne rugăm Lui şi Maicii Sale ca să ne acorde nouă moarte neruşinată şi cu pace şi care să ne ducă la viaţa veşnică”.

Adresându-se apoi Mitropolitului Calist, ÎPS Ilarion a spus: “Salut în mod cordial pe Mitropolitul Calist, ierarh al Patriarhiei Constantinopolului şi profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie de mai bine de peste 40 de ani. În urmă cu 15 ani am avut şansa şi eu să-i fiu student. A fost coordonatorul tezei mele legate de Sf. Simeon Noul Teolog. Astăzi Mitropolitul Calist este cel mai renumit teolog al Patriarhiei Constantinopolului. El a sosit în Moscova ca şi conducător al unui grup de pelerini din care fac parte clerici, profesori şi laici. Timp de zece zile au vizitat oraşele din Rusia, au venerat locurile sfinte ale ţării noastre şi au ajuns să ne cunoască cultura noastră  bisericească. Mâine Mitropolitul Calist va sluji împreună cu Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii la biserica Adormirii Maicii Domnului din Kremlin”.

“Vă salut nu doar ca pe un ierarh, ci şi ca pe un teolog remarcabil, dar şi ca pe un profesor şi prieten. Vă urez să aveţi o şedere plăcută în Rusia şi ca Dumnezeu să vă ajute în slujirea arhipăstorească, precum şi în cea de profesor. Să vă dăruiască, aşadar,  ani îmbelşugaţi!”

După aceasta, ÎPS Ilarion i-a dăruit o mitră lucrată în atelierele Patriarhiei Moscovei.

ÎPS Ilarion a salutat apoi în mod cordial pe Ieromonahul benedictin Gabriel Bunge care a dus o viaţă solitară în munţii elveţieni mai bine de peste 30 de ani. Mitropolitul i-a spus: “Ai fost până acum un catolic, dar şi un ortodox în adâncul inimii tale. Astăzi, înaintea privegherii de toată noaptea, ai devenit ortodox, împlinind/ desăvârşind astfel în mod firesc o pribegie spirituală îndelungată”.

În timp ce îl felicita, Mitropolitul Ilarion i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului “Bucuria tuturor celor necăjiţi” că să-i amintească mereu de biserica în care s-a alăturat Bisericii Ortodoxe.

Mitropolitul Calist i-a spus Mitropolitului Ilarion că este o mare bucurie şi un deosebit privilegiu să con-slujească cu el în ajunul Adormirii Maicii Domnului; adăugând că lucrarea Mitropolitului Ilarion în această biserică şi pentru ortodoxie în lume va fi binecuvântată cu har de la Domnul, prin mijlocirea Maicii Sale.

trad.dan.camen.

sursa> http://www.mospat.ru/en/2010/08/28/news24929/

~~~+~~~

Cele mai renumite scrieri ale Ierom. Gabriel Bunge, apărute la Editura Deisis, sunt:

„În lupta cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutăţii şi replici împotriva lor”

„Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau Comoara în vase de lut”

„Părintele duhovnicesc şi gnoza creştină după avva Evagrie Ponticul”

„Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii”

„Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor”

„Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet”

„Evagrie Ponticul. O introducere”

 

Podoaba Mânăstirii Secu – Podoaba Ortodoxiei: Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu şi Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei

[Pe data de 30 august se face pomenirea a doi mari sfinţi români: Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu şi Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Viaţa acestora o puteţi citi în rândurile de mai jos în mod sintetizat. Trebuie reţinută contribuţia acestor doi mari sfinţi români la păstrarea şi apărarea Ortodoxiei în vremuri de restrişte şi promovarea acesteia în limba română prin numeroasele tipărituri care au împânzit pământul Moldovei şi nu numai. De asemenea, nu poate fi neglijată nici legătura specială care a fost între cei doi sfinţi, atât sub aspectul rudeniei, cât şi sub aspect duhovnicesc. În acelaşi timp, nu putem uita nici apropierea deosebită pe care fiecare dintre ei a avut-o în viaţă: Sf. Ioan cu Sf. Teodora de la Sihla şi Sf. Mitropolit Varlaam cu marele Domnitor-ctitor Vasile Lupu al Moldovei – dan.camen.]

~~~+~~~

Viaţa Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu

„Arhiepiscopul cel sfânt şi luminat„

Tropar, glas 4:

Ucenic prea ales al Sfinţilor Mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, prin rânduiala lui Dumnezeu ai fost ierarh sfânt şi minunat, Episcop al Huşilor şi Arhiepiscop al Romanului. Păzind dreapta credinţă, ai păstorit turma lui Hristos şi, în sfinţenie vieţuind, ai binecuvântat sfintele mănăstiri Râşca şi Secu. Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Din tinereţe a dorit viaţă călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, îşi petrecea viaţa călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu. Aflând de râvna şi dorinţa tânărului, l-a dus în obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici, la Râşca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani îl mută pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care vieţuise la Râşca aproximativ 18 ani, nu a uitat niciodată în viaţă mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii şi urmaşii numindu-l „Ioan de Râşca”.

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor şi Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului – azi Mănăstirea – Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înfiinţează în Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. În Cetate se adăposteau, în vremuri de restrişte, familia domnitorului şi alte familii boiereşti din Moldova. Aici era adăpostit şi tezaurul ţării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a aşezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan „de la Râşca” de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr, mare rugător şi postitor.

Ioan a fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamţului până în anul 1665. El a botezat-o, afundat în 1650, pe fiica lui Joldea, armaşul cetăţii, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, şi el i-a fost duhovnic şi îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viaţa monahală. În toţi aceşti ani, el a povăţuit cu blândeţe pe străjerii Cetăţii, săvârşind şi pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul Cetăţii, renovat de Vasile Voievod, fie în bisericuţa metocului Cetăţii din satul străjerilor, ctitorită de acelaşi milostiv Domnitor şi care avea patron tot pe Sf. Nicolae. În cele din urmă zile ale Mitropolitului Varlaam, egumenul Ioan din Cetate se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorinţe şi poveţe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a aşezat în mormântul de lângă zidul bisericii.

În anul 1666, Mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a aşezat, pentru un an de zile, egumen la Mănăstirea Secu. Unul dintre vieţuitorii acestei mănăstiri, Arhim. Dionisie Udişteanu, îl descrie pe egumenul Ioan astfel: „… ucenic al Mitropolitului Varlaam, bun cunoscător al limbii slavone, foarte smerit, având o viaţă pilduitoare şi cu realizări mari în activitatea sa”.

În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, Episcopie ce purta grijă de credincioşii din Ţara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele, când turcii şi tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit şi respectat de ceilalţi ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câţiva ani mitropolit, al Moldovei.

Din anul 1674 şi până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înfiinţată de primii voievozi Muşatini ai Moldovei. Această eparhie se bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de arhiepiscop sau chiar de mitropolit al Ţării de Jos. Şi aici, marele ierarh Ioan a dus o viaţă pilduitoare. Un Pateric al sfinţilor din Moldova-România, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel: „Şi tot în anii aceştia şi preasfinţitul arhiepiscop Ioan au îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele şi sfintele sale nevoinţe. El mai întâi din tânără vârstă au îmbrăţişat orânduiala monahicească … şi petrecând viaţă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-au rânduit la scaunul arhiepiscopiei Romanului în anul 1674, unde iarăşi întru neîncetate nevoinţi şi întru înalte bunătăţi strălucind minunat! Şi petrecând cu smerenie adâncă, s-au mutat la vecinica odihnă”.

Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puţina sa agoniseală, să ctitorească Mănăstirea Mera, în ţinutul său natal. La săvârşirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de rudenia sa, vornicul Moţoc din Odobeşti. Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea Vărzăreşti, pustiită de slujitorii domneşti ai lui Matei Vodă Basarab şi părăsită de călugări. Episcopul Ioan a găsit de cuviinţă ca la această mănăstire să aşeze pe ucenica sa Teodora de la Cetatea Neamţului, împreună cu alte câteva călugăriţe. Purtând grijă de lucrările de la Mera, putea supraveghea şi liniştea călugăriţelor, ajutându-le totodată, cu cele necesare traiului.

Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, îl numeşte arhiepiscopul cel sfânt şi minunat.

Înainte de moarte, Ioan a lăsat mitropolitului său puţinele bunuri pe care le avea.

În anul 1685 fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu ceilalţi ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire şi l-au aşezat în mormântul de lângă biserica mare a Mănăstirii Secu. Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile vremurilor, stă şi astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Teodora, după ce şi-a condus duhovnicul pe drumul spre veşnicie, s-a retras în singurătate în Munţii Sihlei, urmând pilda vieţii duhovnicescului său părinte.

A fost înscris în rândul sfinţilor odată cu canonizarea mai multor sfinţi români din Moldova de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 5-7 martie 2008, având ca dată de prăznuire ziua de 30 august. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfântului Ioan a avut loc la Mânăstirea Neamt, pe 5 iunie 2008.

Simţind sfinţenia vieţii şi ajutorul rugăciunilor sale, credincioşii dau cinstire cuvenită Sf. Ioan „de Râşca”, pe care şi noi cinstindu-l, lăudăm pe Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Săi.

~~~+~~~

Viaţa Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

Sfântul cărturar al Moldovei

Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat dispărut, situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să funcţioneze şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev şi Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru mănăstirile Dragomirna şi Bârnova şi pentru biserica ctitorită de domnitor în Iaşi. Săvârşind aceasta, Varlaam s-a întors în ţară, dar primind vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veşnice şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ.

Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe, şi anume: Cazania, Cele şapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi altele.

Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă şi înţelepciune. În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.

După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieţii sale le-a dăruit Mănăstirii Secu. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 29 august 2007, la Mănăstirea Secu.

~~~+~~~

Cu ale lor sfinte rugăciuni,

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

miluieşte-ne pe noi!

sursa>

http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=18

http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=14

foto>

http://www.descopera.ro/galerie/912966-manastirea-secu-jud-neamt#

http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_romana_sarbatoreste_maine_pe

_sfantul_cuvios_ioan_de_la_rasca_si_secu_1377.html

http://publicatii.com/viatacrestina/2006/NoIV/varlaam.htm

 

Cuvânt la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Prin toată viaţa sa, de la început până la sfârşit,

Sfântul Înainte-Mergător le dă tuturor lecţii bune[1]

de Sfântul Teofan Zăvorâtul

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui. Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui.

Acum prăznuim Tăierea capului Înainte-Mergătorului Ioan – sfârşitul şi cununa vieţii lui. Să străbatem, deci, cu pomenirea această viaţă începând de la zămislire şi până la moarte, aşa încât prin aceasta să împlinim datoria cinstirii lui pline de evlavie şi totodată să dăm fiecăruia putinţa de a lua din viaţa lui cele de priinţă şi trebuinţă, ca să tragă învăţătură şi să-i urmeze.

De la prima privire, viaţa Înainte-Mergătorului Domnului va părea de neurmat prin înălţimea sa şi prin caracterul excepţional al situaţiei sale. Ales din pântecele mamei, mărturisindu-L pe Hristos Domnul şi dând cinstire Preacuratei Stăpâne încă din pântece, silit la scurtă vreme după naştere să se ascundă în pustie, crescut acolo – bineînţeles, nu fără acoperământul şi îngrijirea de Sus, potrivit menirii sale – chemat de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregătirii oamenilor pentru întâmpinarea Domnului, catehizând cu propovăduirea văile Iordanului, atrăgând la sine şi învăţând cete întregi de rătăciţi şi arătându-le tuturor calea mântuirii în Domnul – Mielul junghiat de la întemeierea lumii, botezându-L pe acest Miel-Mântuitor şi la scurtă vreme după aceea, ca unul care şi-a săvârşit deja lucrarea, a fost închis în temniţă pentru darea în vileag fără teamă a nedreptăţii – din răutatea unei femei pe de o parte şi dintr-o slăbiciune ca de femeie pe de alta -, îşi încheie aici alergarea prin sfârşitul mucenicesc, la porunca stăpânitorului care-şi pierduse cu totul chibzuinţa în focul poftei aprinse de mişcările dansului la ospăţ. “Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, “şi ce să învăţăm de acolo noi, neputincioşii?” Pătrundeţi însă mai adânc, şi veţi afla!

Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul este ales din pântecele maicii sale. Zămislirea lui este prevestită, viitoarea lui slujire e dinainte arătată, ca şi slava care-l aşteaptă în împărăţia harului. Iată trăsătura ce pare cel mai departe de noi şi care, totuşi, este cea mai apropiată. Nu vă miraţi dacă voi spune că noi toţi, creştinii, suntem aleşi din pântecele maicii noastre, că ni s-a prevestit şi menirea noastră, şi slava ce ne aşteaptă. Apostolul Pavel spune că Dumnezeu ne-a ales pe noi în Hristos Iisus încă mai înainte de întemeierea lumii, ca sa fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui întru dragoste, şi prin aceasta să fim moştenitori ai vieţii veşnice (Efes. 1, 4; 4, 16). Faptul că ne-am născut din părinţi creştini şi îndată ne-am făcut şi noi creştini prin botez este cea dintâi milă a lui Dumnezeu faţă de noi – alegerea noastră pentru a fi părtaşi ai haru­lui lui Hristos şi ai bunătăţilor celor veşnice ce ne sunt pregătite. Iată cum ne asemănăm Sfântului Ioan prin alegere! Să râvnim, deci, a ne asemăna lui şi îndreptăţind această alegere. El s-a vădit a fi chiar aşa cum a fost ales să fie. Să ne arătăm şi noi aşa cum am fost aleşi să fim. Scopul alegerii îl cunoaşteţi şi ştiţi cum să ajungeţi la el. Eu numai vă poftesc folosind cuvintele Apostolului: siliţi-vă, fraţilor, să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră (II Petr. 1, 10).

Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul se însingurează în pustie ca să se pregătească pentru slujirea sa. Iată o lecţie pentru noi, părinţi şi educatori! Veţi spune: “Dar ce, trebuie să mergem şi noi în pustie cu copiii noştri?!” Nu, nu în pustie trebuie să plecaţi, ci trebuie neapărat să vă desprindeţi de toate obiceiurile potrivnice creştinismului şi să vă depărtaţi copiii de înrâurirea lor cea vătămătoare, căci şi pe Sfântul Ioan purtarea de grijă dumnezeiască l-a depărtat în pustie, cu scopul ca acolo să crească desăvârşit în noile principii şi rânduieli, fără amestecul vechilor rânduieli iudaice. Pruncul creştin primeşte prin botez sămânţa vieţii celei noi, harice. Duhul lumii şi obiceiurile ei sunt cu totul potrivnice vieţii acesteia. Îndepărtaţi, deci, de ele pruncul nou-botezat, aşa încât acest duh şi aceste obiceiuri să nu înăbuşe în el, ca nişte mărăcini şi ciulini, mlădiţa vieţii noi. Dacă veţi face aşa, aceasta va fi pentru el pustie. Şi să-l ţineţi în ea până când se va întări şi va ajunge în stare să iasă la lucrare potrivit menirii sale, ţineţi-l sub înrâurirea haricului mediu bisericesc, care-i de acelaşi neam cu mlădiţa vieţii pruncului creştin. Să nu audă şi să nu ştie alte cântări afară de cântările creştineşti. Să nu vadă şi apoi să nu îşi închipuie alte chipuri şi privelişti decât cele bisericeşti. Să nu ştie de alte biografii afară de Vieţile Sfinţilor, să nu cunoască alte locuri de vizitat în afara bisericii, alte cuvântări în afara celor ce slujesc spre zidire, şi aşa mai departe. După ce a fost educat în mediul acesta, după aceea chiar şi când va purcede la lucrare va lucra nu altfel decât în acelaşi duh şi, prin urmare, în chip potrivit alegerii sale.

După ce a crescut şi s-a pregătit, Înainte-Mergătorul este chemat la lucrarea sa printr-un osebit glas de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, şi de către creştini atunci când ei purced la viaţa făptuitoare? El trebuie să fie auzit, şi cei ce iau aminte la sineşi, care purced cu frică de Dumnezeu la slujirea lor, îl vor auzi, fără îndoială. Felul de viaţă şi felul îndeletnicirilor noastre ne este hotărât în cea mai mare parte prin naştere. Dar dacă naşterea este de la Domnul, glasul ei nu este oare glasul lui Dumnezeu? De altfel, şi după aceea multe rămân la alegerea noastră, pentru care ne trebuie îndrumare de nădejde, pe care nu avem de unde s-o aşteptăm, dacă nu de Sus. De noi depinde dacă vom rămâne în viaţa cetăţenească şi de familie sau ne vom retrage din lume. Dacă vom alege retragerea din lume, iarăşi, de noi depinde ce mănăstire vom alege şi în ce ţară: la miazănoapte sau la miazăzi, pe Athos sau în Palestina, şi aşa mai departe. Când te apuci să alegi, iau naştere şovăieli tulburătoare şi dureroase pentru inimă, şi tocmai aici face trebuinţă un glas de Sus. Tu însă caută, ia aminte, şi îl vei auzi! Dacă e să alegi viaţa cetăţenească şi de familie, aici toţi trebuie să-şi aleagă tovarăşa de viaţă, felul îndeletnicirilor şi locul lor, meseria, negoţul, slujba, legăturile şi celelalte laturi de tot felul ale vieţii obişnuite, care alcătuiesc întocmirea ei neapărat trebuincioasă. Multe sunt lăsate la alegerea noastră, însă se ştie că cea mai bună alegere este cea care împreună-glăsuieşte cu voia lui Dumnezeu, atunci când omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El. Dar cum să ajungi la asta dacă nu primeşti glas de Sus?! Şi iarăşi zic: caută, ia aminte, şi vei auzi. Eu nu pot arăta cum anume, pentru că fiecare trebuie să audă glasul acesta în felul aparte ce i se potriveşte; voi spune însă că cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt călăuziţi de ele şi aleargă pe calea vieţii preabinecuvântate, în pofida faptului că uneori se află în împrejurări cât se poate de neprielnice.

Chemat la lucrare, Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul o săvârşeşte cu toată osârdia, necruţându-şi viaţa, nepărtinind şi nedorind să fie pe placul oame­nilor, nelăsându-se clintit de îndoială. Această lecţie este simplă şi toţi, chiar fără să vrea, o îndeplinesc, deşi poate că nu întru totul desăvârşit. După ce ţi-ai ales felul de viaţă, lucrarea ori slujba, ia seama să lucrezi în tot ce ţine de ea cu conştiinţă nepătată, aşa cum cere legea lui Dumnezeu, legea conştiinţei, legea vieţii şi cea civilă; nu fă strâmbătăţi nici în lucrurile mici, nici în cele mari, ci să umbli drept. Eşti servitor? Slujeşte aşa cum trebuie. Eşti meseriaş? Fă-ţi conştiincios meseria. Eşti negustor? Neguţătoreşte după dreptate. Eşti funcţionar? Fă-ţi datoria aşa cum ţi s-a arătat, şi aşa mai departe, în toate urmărind binele aproapelui şi slava lui Dumnezeu. Asta arată şi Sfântul Ioan când dă poveţe deosebite pentru oamenii de tot felul. Când s-a adunat popo­rul în jurul lui şi îl întreba ce să facă, el răspundea: cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă asemenea (Lc. 3, 11), altfel spus “ajutaţi-vă între voi care cu ce puteţi”. Îl întrebau vameşii ce să facă, şi el le spunea – iar prin ei şi tuturor celor ce iau asupră-şi slujiri care ţin de ocârmuire: să nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit (Lc. 3, 13). Întrebau ostaşii, iar el le poruncea: să nu asupriţi pe nimeni… şi să fiţi mulţumiţi cu leafa voastră (Lc. 3, 14), şi aşa mai departe. Fără îndoială, orice îndatorire şi orice fel de tagmă şi slujire primea de la el lecţia potrivită, care arăta că în fiecare dintre ele este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu şi bineplăcut Lui. Lămureşte-ţi asta în lumina cuvântului dumnezeiesc şi niciodată să nu te abaţi de la el cu lucrul.

Pentru mustrarea neînfricată a nedreptăţii, Sfântul Ioan este închis în temniţă şi acolo este descăpăţânat prin răutăcioasa amăgire femeiască din vre­mea ospăţului şi a dansurilor care-i făcuseră pe toţi să-şi iasă din minţi. Pentru aceasta, el a fost proslăvit în Cer şi este slăvit în toată lumea creştinească de pe pământ, iar cei vinovaţi pentru moartea lui şi aici au fost pedepsiţi (au fost trimişi în surghiun, unde au trăit în sărăcie şi au avut parte de o moarte nenorocită), şi în cealaltă viaţă vor suferi, bineînţeles, veşnic. Aşadar, oricare ar fi clasa ta socială, meseria, felul de viaţă, nu te teme atunci când, făcându-ţi treaba cu conştiinţa împăcată, te vei lovi de piedici, necazuri, strâmtorări, pierderi şi chiar îţi vei pune viaţa în primejdie. Răutatea n-are decât să triumfe – este un Ochi care vede toate şi este o dreaptă răsplătire a fiecăruia pentru faptele sale. Această viaţă este scurtă, şi pierderile ei tot scurte sunt, pe când cealaltă viaţă e nesfârşită. A dobândi veşnica odihnă printr-o pierdere mică şi de scurta vreme – ce schimb slăvit şi ce atrăgătoare agonisită! Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar cât priveşte faptul că cei ce vor să trăiască în bună credinţă vor fi prigoniţi, aceasta e o lege a vieţii de aici, în mijlocul lumii nedrepte. Şi Domnul a pătimit, şi toţi Apostolii, şi toţi Sfinţii, într-o măsură sau alta. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei (Evr. 12, 1-2).

Iată trăsăturile din viaţa Sfântului Ioan pe care trebuie să le urmăm. Să ia fiecare ce i se potriveşte mai bine şi să aplice în viaţa sa. Doar prin aceas­ta vom arăta cinstire adevărată Sfântului Înainte-Mergător, plăcută lui şi lui Dumnezeu, iar pentru noi mântuitoare. Neîncetat să răsune în inima voastră acest cuvânt al lui: tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Mt. 3, 10). Să facem roade vrednice de pocăinţă, şi de legămintele pe care le-am făcut, şi de numele ce-l purtăm, şi să ne învrednicim de bunătăţile făgăduite nouă, cu harul lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, a Căruia este slava în veci. Amin!

~~~+~~~

Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul

Partea din fata a Capului Sf. Ioan Botezatorul

catedrala din Amiens, Franta

Partea din spate a Capului Sf. Ioan Botezatorul

Biserica Sf. Silvestru din Roma, Italia

Partea de sus a Capului Sf. Ioan Botezatorul, antebratul si palma stanga

Palatul Topakapi, Istanbul, Turcia

Antebratul si palama dreapta a Sf. Ioan Botezatorul

Manastirea Dionisiu, Sf. Munte Athos

Palma dreapta a Sf. Ioan Botezatorul  de la Manastirea Dionisiu vazuta fara ferecatura din aur. Aceste moaste au fost daruite de Sfantul Voievod Neagoe Basarab în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care acum sunt asezate in catedrala mitropolitana din Craiova

____________________

[1] – Cuvânt extras din cartea Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 166-170

foto>

http://www.srpskoblago.org/Archives/Pec/exhibits/ChurchoftheVirginHodegetria/Altar/Diaconicon/Vault/282N2103_l.html

http://www.stjohnsblueriver.org/Home/about-st-john-the-baptist

http://2.bp.blogspot.com/_xWkd0WxD_x8/R1sk-bwrVGI/AAAAAAAAA2o/EKjM7BH4T28/s1600-h/Icon.StJohnTheBaptist.gif

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/01/head-of-john-baptist-and-its.html

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/01/incorrupt-right-hand-of-st-john-baptist.html

http://boddyca.wordpress.com/category/predici-la-duminici-si-sarbatori/

 

Ultimul Patriarh Ortodox in Turcia?

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în drum spre casa părintească din Gokceada, insula din apropierea coastei maritime turceşti

Documentarul din 23 august a.c. al lui Ivan Watson de la CNN “World’s Untold Sories” (Poveştile nespuse ale lumii) intitulat „Turkey’s dwindling Greek Christians” (Creştinii-greci ai Turciei care dispar) cu privire la condiţia Patriarhului Ortodox Ecumenic Bartolomeu în Turcia islamică de astăzi prezintă situaţia disperată în care acesta, comunitatea greacă din Fanar şi din insula natală – Gokceada, precum şi Patriarhia Ecumenică în mod implicit se află în momentul de faţă. Preluând acest articol patru zile mai târziu, Bill Wunner l-a afişat pe site-ul CNN într-o formă mai extinsă, intitulându-l „The last Orthodox patriarch in Turkey?” (Ultimul Patriarh Ortodox in Turcia?) pe care  acum îl puteţi citi integral în rândurile de mai jos. Autorul nefiind însă familiar cu termenii bisericeşti ortodocşi, să nu vă surpindă prin formularea pe care a ales-o să o folosească în articol, deoarece traducerea textului respectă întocmai fidelitatea exprimării autorului:

CNN/ World’s Untold Stories

27 august 2010

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este întruchiparea vie a unei vechi tradiţii. Din sediul istoric aflat în Istanbul (cartierul Fanar/ n.t.) – Turcia, cel de-al 270-lea Patriarh al Constantinopolului pretinde că este succesorul direct al Apostolului Andrei. Astăzi este considerat “primul între egali” în ierarhia Bisericii Ortodoxe, fiind liderul spiritual a peste 250 de milioane de ortodocşi răspândiţi pe întreg teritoriul globului pământesc. Dar puţini dintre ei mai trăiesc în locul unde acesta s-a născut.

“Suntem o comunitate creştină mică” se plânge Bartolomeu. “Am suferit din cauza confruntării greco-turce, a luptei şi a lipsei de încredere reciproce. Şi de aceea noi am pierdut o mare parte dintre credincioşi”.

Comunitatea greacă din Turcia, odată înfloritoare, acum dispare. Ţara este majoritar islamică şi condusă de un guvern laic şi secular care a avut de-a lungul vremii o relaţie tumultoasă cu Patriarhia Ecumenică.

Dacă legile turceşti, atitudinile şi demografia nu se schimbă, Bartolomeu în cele din urmă ar putea fi ultimul Patriarh al Constantinopolului.

“Nu suntem întru totul în disperare pentru viitorul Bisericii noastre” – a spus Bartolomeu. “Nu este uşor, dar nici imposibil”.

Guvernul turc se poate opune alegerii oricărui candidat pentru poziţia de patriarh. Totodată, aceasta necesită ca patriarhul să aibă şi cetăţenie turcă. Bartolomeu o are, însă cei mai mulţi dintre cei care sunt calificaţi pentru a-l urma în funcţie nu o au.

Aşadar, guvernul turc s-a oferit să acorde cetăţenia turcă arhiepiscopilor ortodocşi de peste mări. Câţiva au aplicat-o până acum, însă niciuna nu a fost aprobată. Guvernul turc refuză în continuare să recunoască titlul de “Patriarh Ecumenic”, sau poziţia lui Bartolomeu de lider religios internaţional. În mod oficial el este văzut ca un episcop local care conduce o comunitate în scădere, de câteva mii de greci ortodocşi.

Yorgo Stefanopulos este unul dintre ei: “Sunt o curiozitate acum în Turcia. Obişnuisem să fim o minoritate, acum suntem o curiozitate”.

Stefanopulos este un lider al comunităţii greceşti din Istanbul. Acum 50 de ani comunitatea număra 100.000 de membrii, iar astăzi este probabil mai mică de 3.000 de suflete.

El insistă că declinul n-a fost unul accidental. Astfel, el dă vina pe guvernul turc pentru acest lucru. În urmă cu câteva decenii, spune el, turcii au vânat comunitatea greacă cu politici naţionale, precum impozitele pe avere, confiscarea propietăţilor şi impunerea vorbitului în public şi pe străzi doar în turceşte.

Au mai contribuit la aceasta şi evenimentele din anul 1955: revoltele îndreptate împotriva grecilor şi a propietarilor greci. Mai târziu s-a aflat că acestea au fost orchestrate de autorităţile turceşti. Ca şi rezultat, grecii au părăsit Istanbulul în masă. “Guvernul turc a reuşit să facă cumva o epurare etnică fără vărsare de sânge” – a spus Stefanopulos. Astăzi guvernul turc spune că acele evenimente fac parte din trecutul îndepărtat şi că acum se caută reconcilierea.

“Turcia se află într-o perioadă de tranziţie” – a spus Egemen Bagis, ministrul turc al afacerilor externe, responsabilul relaţiei cu Uniunea Europeană, “pentru ca societatea turcă să devină mai democratică, mai prosperă şi mai transparentă”.

Până acum guvernul a rezistat apelurilor de redeschidere a principalei şcoli de teologie a Patriarhiei Ecumenice.

Pentru mai bine de un secol seminarul din Halki a educat viitorii episcopi, teologi şi patriarhi greci, până când cea mai înaltă instanţă turcă a decis închiderea lui în 1971. De atunci a rămas goală, situaţia îngrijorându-i pe foştii studenţi ai acesteia, dintre care teologul Satirios Varnalidis.

“Vrem să redeschidem această şcoală ca să putem oferi noi preoţi Patriarhiei Ecumenice” – a spus Varnalidis. “Altfel, în scurt timp comunitatea noastră pur şi simplu nu va mai avea preoţi”.

De ani de zile prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit despre redeschiderea şcolii. Bagis insistă că guvernul încă lucrează la aceasta.

În ciuda acestor dificultăţi, Patriarhul Bartolomeu este încurajat de noi semne de speranţă că Biserica şi comunitatea vor supravieţui. “Avem mulţi tineri din Grecia care vor să se stabilească aici, în Turcia” – a spus el. “Acesta este un fenomen opus celui de dinainte”.

Haris Rigas face parte din acest firicel de proaspăţi imigranţi care poate să ofere cea mai bună speranţă de revigorare a comunităţii greceşti din Istanbul. “Din momentul în care am ajuns în oraş m-am îndrăgostit de el şi am simţit că trebuie să trăiesc aici” – a declarat Rigas.

El a studiat comunităţile greceşti indigene ale oraşului. El este, de asemenea, muzician în trupa care cântă Rembetiko, un gen de muzică veche populară, în mare parte grecească. Studiile sale şi muzica lui sunt axate pe conservarea şi promovarea culturii greceşti.

“Singura modalitate pentru ca o comunitate să supravieţuiască este ca aceasta să atingă un grad de vizibilitate” – a spus el. “Grecii au jucat un rol istoric important în acest oraş de-a lungul secolelor şi consider că ar trebui să o facă în continuare”.

La începutul acestei luni Statul turc şi Patriarhia Ecumenică au făcut împreună un pas istoric în vederea reconcilierii. Mii de creştini ortodocşi s-au adunat pe 15 august, pentru un serviciu religios, la antica Mânăstire Sumela de pe coasta Mării Negre. Patriarhul Bartolomeu a săvârşit acolo Sfânta Liturghie, primul serviciu creştin de acest gen la Sumela, de mai bine de 80 de ani.

Chiar dacă comunitatea greacă din Istanbul îşi revine, mulţi se tem că Patriarhia însăşi nu va mai funcţiona mult timp, datorită demografiei şi suspiciunilor prelungite venite din partea guvernului turc.

Dar patriarhul rămâne plin de speranţă şi de neclintit. Acesta respinge bănuiala cum că el ar putea fi ultimul Patriarh Ecumenic al Constantinopolului. “Categoric nu” – insistă Bartolomeu. “Avem încredere în pronia divină şi în garanţia dată nouă de Domnul Însuşi, că Biserica poate supravieţui”. „Aceasta este credinţa noastră, aceasta este convingerea noastră, aceasta este speranţa noastră, aceasta este rugăciunea noastră. Iar toate celelalte le lăsăm în mâinile lui Dumnezeu”.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului săvârşind, pe 15 august 2010, Sfânta Liturghie la istorica Mânăstire Soumela de lângă Marea Neagră

De reţinut:

– guvernul turc se poate opune alegerii oricărui candidat în funcţia de Patriarh Ecumenic

– candidatul trebuie să aibă naţionalitate greacă (în primul rând, cf. rânduielilor Patriarhiei Ecumenice) şi turcă (cf. legilor Statului Turc)

– candidatul trebuie să fie membru cleric sau laic al Patriarhiei Ecumenice şi să locuiască în Istanbul

– titlul de “Patriarh Ecumenic” nu este recunoscut în spaţiul turcesc, şi nici poziţia de lider religios internaţional, doar aceea de episcop local

– seminarul teologic al Patriarhiei Ecumenice din insula Halki rămâne deocamdată închis (încă din 1971), în ciuda apelurilor Patriarhului Bartolomeu de redeschidere, fiind singurul prin care pot fi instruiţi viitorii preoţi ai Patriarhiei, care sunt deja din ce în ce mai puţini.

– comunitatea ortodoxă grecească din Istanbul, precum şi cea din insula natală Gokceada, deşi din ce în ce mai mică, este în mare parte îmbătrânită

De ştiut:

– în spaţiul turcesc, clericii ortodocşi nu au voie să poarte pe stradă reverenda, ci doar în timpul serviciului religios. Singurul care poate purta reverenda şi însemnele religioase tot timpul şi în orice loc este Patriarhul Ecumenic.

– De asemenea, toţi clericii greci, asemenea Patriarhului Ecumenic, trebuie să aibă cetăţenie turcă

– Patriarhul Ecumenic Bartolomeu are deja 70 de ani

– Cercetând comentariile unor turci cu privire la aceste articole am aflat că de fapt Erdogan a sprijinit libertatea minoritatilor religioase in Turcia, mai mult decat in era sultanilor si ca de fapt membrii din guvernul secularizat, format in mare parte din atei, doresc sa scoata religia din scoli şi orice manifestare publică religioasă să înceteze. Merită cercetat mai in amanunt daca este adevarat acest lucru.

– Să nu uităm, reconcilierea despre care se tot vorbeşte în articolul de mai sus vine în urma eforturilor tot mai disperate ale Turciei de a intra în U.E., neavând deci un substrat religios real, ci unul pur politic.

dan.camen.

~~~+~~~

Fotografii

Putinii greci ortodocsi ramasi pe insula Gokceada asteptand venirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

Ruinele unui sat grecesc de pe insula Gokceada. Multe din satele grecesti de acolo au impartasit aceeasi soarta ca si acesta.

Clasa dintr-o scoala greceasca de cartier din orasul Istanbul. Acum aceasta este frecventata acum doar de un singur elev. Grecii din Istanbul isi trimit cu incăpăţânare copiii sa înveţe doar la vechile lor şcoli din oraş.

O clasa goala a seminarului teologic din insula Halki, din apropierea Istanbulului

Istorica Mânăstire Soumela de lângă Marea Neagră

15 august 2010 – Mânăstirea Soumela. Aspect din timpul Sfintei Liturghii. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este înconjurat de sute de credinciosi ortodocsi, precum si de reprezentanti ai autoritatilor turcesti, grecesti si ruse venite să asiste la marele eveniment.

15 august 2010 -Patriarhul Bartolomeu în interiorul bisericii vechii Mânăstiri Soumela

 

RUGĂCIUNILE UNUI PELERIN ÎN ISRAEL

RUGĂCIUNILE UNUI PELERIN ÎN ISRAEL[1]

~~~+~~~

Rugăciune la Nazareth

Cui ne vom ruga, Doamne, în acest loc binecuvântat de pe pământ? Ţie, Cel care Te-ai întrupat aici şi Te-ai numit în viaţa Ta pământească Nazarinean? Sau Preacuratei Fecioare Măria, care, prin vred­nicia sa, a făcut plinirea vremii şi a primit în acest loc pe Sfântul Arhanghel Gavriil şi mesajul dumne­zeiesc de început al mântuirii noastre?

Ne rugăm mai întâi Ţie, Cel care, din desă­vârşită ascultare de Părintele Ceresc, ai primit a Te face om asemenea nouă din nevinovatele sângiuri ale Preacuratei Fecioare, Cel care ai trăit ca un necu­noscut printre nazarineni, Cel care Te-ai supus tutu­ror neputinţelor firii omeneşti ca să ne arăţi prin via­ţa Ta pământească cum poate trăi omul fără de pă­cat, Cel care ne-ai învăţat şi prin cuvânt cu putere multă ce avem de făcut pentru mântuirea sufletelor noastre, ajută-ne să trăim şi noi astfel încât să nu ră­mână zadarnică pilda ce ne-ai dat şi să nu se iro­sească în noi cuvântul Evangheliei Tale.

Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Cel care ne-ai făcut liberi şi ne respecţi libertatea atât încât Tu, Cel Atotputernic, nu poţi face nimic împotriva voinţei noastre, Cel care, Dumnezeu desăvârşit fiind, ai răbdat să fii hulit de necredincioşii cândva uimiţi în faţa minunilor Tale, Cel care ai fi vrut, dar nu ai putut să îi ajuţi, din cauza necredinţei lor, pe cei ce Te ştiau şi Te ţineau de fiu al teslarului şi, când le-ai spus adevărul, au vrut să te arunce de pe sprânceana muntelui din marginea acestei cetăţi, nu ne lăsa să rămânem necredincioşi după ce am cu­noscut atâtea minuni ale Tale făcute cu noi şi cu cei din jurul nostru, nu ne lăsa să Te alungăm de la noi prin ridicarea sprâncenei cugetului nostru cel trufaş.

Preacurată Fecioară Măria, ne închinăm şi ţie, cea care în mod obişnuit în Sfânta Sfintelor vorbeai cu îngerii care te hrăneau cu hrană cerească, dar ca­re cu înţeleaptă prudenţă te-ai mirat de închinarea şi de cuvântul adus ţie de Sfântul Arhanghel Gavriil Binevestitorul, cea care prin desăvârşita ta smerenie, când ai zis „Iată roaba Domnului, fie mie după cu­vântul tău” ai putut primi asupra ta umbrirea Du­hului Sfânt, fă-ne prin mijlocirea ta şi pe noi, ca robi ai lui Dumnezeu, înţelepţi şi smeriţi părtaşi ai veni­rii Acestuia şi asupra noastră.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cea care ştiai că Cel pe care îl înfăşai şi îl alăptai este Fiul lui Dumnezeu înainte de a fi al tău – căci nu ai uitat, ci ţineai ascunse în inima ta cuvintele îngerului, ale magilor, ale păstorilor, ale Dreptului Simeon -, cea care Îl vedeai pe Dumnezeu trudind ca un om aici, în atelierul bătrânului Iosif, ajută-ne şi nouă să-L cunoaştem pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru. Împacă-ne cu Fiul tău, dacă I-am greşit şi noi ca nazarinenii. Fă-ne să-L iubim mai mult şi să-I slujim mai bine, ca să nu ne lipsim şi noi, ci să ne bucurăm de minunile Sale de care avem atâta nevoie în neputinţa noastră, aşa cum ne bucurăm şi îi mulţumim acum de închi­narea în acest loc binecuvântat. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Sfânta Peşteră a Naşterii Domnului

Doamne Dumnezeule, Fiul Tatălui, Mieluşelul lui Dumnezeu venit spre junghiere, Cel ce cu dum­nezeiasca Ta smerenie ai făcut peştera palat şi pe păstori lăudători, Cel ce ai chemat mărturisitori şi pe magii închinători la stele, primeşte-ne şi pe noi oas­peţi în palatul Tău, căci venim şi noi să ne închinăm Ţie cu toată smerenia de care suntem în stare.

Primeşte şi de la noi, în loc de aur, tămâie şi smirnă, rugăciuni de mulţumire, de slavă şi de ce­rere. Pentru multe avem a-Ţi mulţumi, pentru toate avem a Te slăvi, dar şi multe avem a-Ţi cere, căci am înţeles şi am simţit, Doamne, adevărul cuvântului Tău că fără Tine nu putem face nimic.

Doamne, Cel care în jertfa lui Avraam ai fost preînchipuit şi de Isaac cel nevinovat, dar şi de mie­lul care fără de glas a luat locul omului pe jertfelnic, Cel care ai venit printre păstori ca să ne fii Blând Păstor, ajută-ne şi pe noi să ajungem miei ascultători în turma Ta, ca să ne poţi hrăni din verdeaţa mereu proaspătă a Sfintelor Tale Taine. Bunule Păstor, ia-ne pe umerii Tăi când am vrea, dar nu Te mai pu­tem urma.

Doamne al proorociilor, Cel care pe vremea când omenirea era în întuneric şi în umbra morţii, prin proorocul Isaia ne-ai întărit să nu ne simţim singuri şi deznădăjduiţi, căci vei veni la noi cu nu­mele mângâietor de Emanuel, care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”, Cel care la plinirea vremii ai împlinit toate proorociile despre Tine şi Te-ai născut din Pururea Fecioara Măria, cu numele de Iisus, care ne spune că Tu eşti „Cel ce mântuieşte”, mântuieşte-ne şi pe noi aceştia care am venit aici dorind după mân­tuirea Ta.

Tu, Hristosul lui Dumnezeu, care prin naşte­rea Ta aici, în Bethlehem, în mod tainic l-ai făcut să fie cu adevărat „casa pâinii”, dă-Te nouă, cum Te-ai făgăduit, ca Pâine a vieţii coborâtă din cer, ca să nu mai flămânzim precum poporul ales care cândva a mâncat cârtind mană în pustie.

Doamne, când ne amintim cuvântul Tău că în inima noastră este împărăţia, nu uităm că unde este împăratul, acolo este împărăţia, deci trebuie să Te avem pe Tine în inimi, iar când vedem în ce peşteră ai binevoit a veni pentru a noastră mântuire, nu ne mai temem pentru că inimile noastre nu sunt lumi­nate palate împărăteşti, ci peşteri întunecoase, ci ne temem pentru că le-am lăsat să devină peşteri de tâlhari. Tu îi poţi alunga, Doamne. Fă şi din peşterile inimilor noastre, ale celor pe care ne-ai primit să ne închinăm la locul Naşterii Tale, palate împărăteşti pentru Tine şi ajută-ne să ne naştem şi noi pentru o viaţă nouă, în care nu noi să mai trăim, ci Tu să tră­ieşti în noi. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Râul Iordan

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care din mi­lostivire pentru a noastră mântuire, Dumnezeu de­plin rămânând, ai luat şi firea noastră omenească, făcându-Te întru toate asemenea nouă, dar fără de păcat, Cel care la începutul propovăduirii Evanghe­liei ai venit aici la Iordan, unde Ioan cel proorocit că îţi va fi înaintemergător făcea botezul pocăinţei, Cel care fără de păcat fiind nu aveai nevoie de acest bo­tez, dar Te-ai supus lui pentru a fi descoperit prin el că Tu eşti Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridici pă­catul lumii, ridică, Doamne, şi păcatele noastre.

Iisuse Hristoase, Fiul cel iubit al Tatălui, des­pre care, când Te-ai smerit să intri în apele Iorda­nului, El însuşi a mărturisit că întru Tine a binevoit să facă şi să mântuiască lumea, iar Duhul Sfânt, co­borât asupra Ta în chip de porumb, a adeverit lui Ioan, şi prin el lumii, că Tu eşti Cuvântul întrupat prin care se vor împlini toate proorociile, ajută-ne, Doamne, să primim noi lucrarea mântuitoare pe care ai venit să o faci în lume.

Doamne Iisuse, Unsul lui Dumnezeu trimis nouă ca Mântuitor, Cel care prin intrarea Ta în apele Iordanului ai sfinţit apele şi ai făcut ca botezul cel făcut de Ioan cu apă spre pocăinţă să fie înlocuit cu botezul harului Duhului Sfânt spre sfinţire, trimite şi peste noi, cei veniţi aici, harul curăţitor al Iordanului, ca – după ce, prin iertarea dată în Spovedanie, vei ri­dica Tu povara păcatelor noastre – să fim curăţiţi şi de urma murdăriei lăsate în noi de păcat, şi astfel, cu totul curaţi, purtând haina de lumină a celor bo­tezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, să fim număraţi cu fericiţii chemaţi la cina nunţii Mielului din Împărăţia Cerului.

Sfinte Ioane, Proorocule, Înaintemergătorule şi Botezătorule al Domnului nostru Iisus Hristos, cel care ţi-ai început misiunea ce ai primit de la Dum­nezeu prin cuvintele „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Îm­părăţia Cerurilor”, cuvinte cu care Însuşi Domnul Şi-a început mântuitoarea Sa lucrare în lume, ajută-ne, Sfinte, să facem pocăinţa care ni se cuvine pentru a putea lua iertare pentru păcatele noastre.

Sfinte Ioane, ca cel ce îndeajuns îţi este ţie mărturia Domnului că nu ai pe nimeni mai mare de­cât tine înaintea lui Dumnezeu între cei născuţi din femeie, ştiind noi însă că din smerenie nu S-a referit şi la Preasfânta Sa Maică, aflată deasupra oricărei comparaţii între cele zidite şi care după vrednicie este aşezată de-a dreapta Sa, cel care eşti rânduit să stai la judecată de-a stânga tronului dumnezeiesc, mijloceşte atunci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne fie nouă lesne iertător Nemitarnicul Judecător. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Carantania

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care, urmând după botez să începi misiunea cu care Tatăl Te-a tri­mis în lume, ca om ai avut nevoie să Te retragi pen­tru a Te întări prin post şi rugăciune spre cele ce aveai a face, prin închinarea noastră în acest loc bine­cuvântat de Tine prin nevoinţa Ta, dă-ne, Doamne, şi nouă înţelepciunea şi puterea de a aşeza postul şi rugăciunea la temelia străduinţei noastre de a ne pregăti să primim mântuirea pe care Tu ne-ai făcut-o.

Mântuitorul nostru, Cel care Dumnezeu fiind, ca om ai primit să fii ispitit de vrăjmaşul tuturor oa­menilor şi ai biruit toată viclenia lui, înţelepţeşte-ne, Doamne, şi pe noi cei nepricepuţi şi slabi la minte să înţelegem toate vicleşugurile lui şi să ieşim nevătă­maţi din meşteşugitele lui capcane.

Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, Tu care ştii slăbiciunea neamului omenesc, nu ne lăsa pradă uşoară celui ce este mai tare decât noi, ci ne arată prin Tine tari în faţa ispititorului, ca să nu cedăm nici noi în faţa insistentelor lui atacuri şi îndepărtându-1 pe el să ţinem aproape pe îngerii Tăi ce ni i-ai dat şi nouă spre ajutor.

Atotputernice Dumnezeule, Cel care l-ai fi pu­tut birui în cuvânt pe diavolul, dar ne-ai arătat că nu merită să ne pricim cu el, ci să găsim mereu răspuns în Sfânta Scriptură, nu ne lăsa să uităm că în învăţă­tura ei trebuie să ne găsim şi noi mereu scăpare; Cel care ne-ai arătat că nu trebuie să facem la îndemnul satanei şi al îngerilor lui întunecaţi nimic din ceea ce am putea face, ajută-ne să ignorăm toate îndem­nurile lor şi să nu folosim puterea ce ne-ai dat spre slujire lui.

Doamne, Atotştiutorule, Cel ce i-ai fi putut spune ispititorului că minte când se lăuda că este stăpân peste cele ale acestei lumi şi le dă cui voieşte el, căci din iubirea Ta de oameni, chiar după căderea omului în păcat, după făgăduinţa făcută lui mai îna­inte, l-ai lăsat stăpân peste lumea aceasta, dar să o stăpânească de acum cu străduinţă şi sudoare, iar diavolul numai înşelându-1 pe om îl jefuieşte şi face el pe stăpânul acestei lumi, ajută-ne, Doamne, să nu fim furaţi de el şi să rămânem stăpâni peste ce ne-ai lăsat în stăpânire.

Învăţătorule Bun, Cel ce, îngăduind să treci prin aceste ispite, ne-ai învăţat că ispitele ne vin prin trup, când, înfometat fiind, Te-a ispitit cu pâine, prin lume, când de pe munte Ţi-a oferit bogăţia deşartă a acestei lumi şi prin chiar diavolul, când Te-a îndem­nat să-L ispiteşti pe Dumnezeu, învaţă-ne şi pe noi cum să le biruim cu harul Tău, ca să se defaime şi prin noi vrăjmaşul Tău şi al oamenilor şi să se slă­vească şi prin noi numele Tău cel sfânt. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune pe Tabor

Doamne, Iisuse Hristoase, Lumina lumii, Cel care la facerea lumii înainte de toate ai zis „să fie lu­mină”, Cel care l-ai luminat pe proorocul Tău Moise ca în taina rugului aprins să vadă preînchipuit mo­dul minunat în care aveai să Te întrupezi pentru mântuirea lumii şi apoi tot prin el, şi nu fără de foc căzut pe Muntele Sinai, ai dat poporului ales lumina legii, ca să se vădească prin ea păcatul ascuns în în­tunericul necunoştinţei, Cel care l-ai scos pe Moise schimbat la faţă din întunericul ce cuprinsese mun­tele când l-ai făcut văzător de Dumnezeu, atât încât poporul nu se mai putea uita la el, Cel care, prin pro­orocul Tău Ilie, tot prin foc, pe Muntele Carmel, ai pus în lumină dreapta credinţă şi i-ai luminat pe cei ce ajunseseră asemenea întunecaţilor idoli cărora li se închinau, Cel care aici, pe Muntele Tabor, în pre­zenţa acestor luminaţi prooroci, ai arătat oamenilor că dumnezeirea Ta este înainte de toate lumină, lu­minează, Doamne, şi sufletele noastre întunecate de păcat.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai venit să arunci foc în lume şi mult doreai să-l vezi aprins, aprinde şi în noi focul arzător al dragostei celei pen­tru Tine, care să curăţească inimile noastre spre a fi număraţi şi noi cu cei pe care i-ai fericit şi le-ai făgăduit că pentru curăţia inimilor lor vor vedea pe Dumnezeu.

Mântuitorul nostru, Cel care ai spus ucenici­lor Tăi că nu ei Te-au ales pe Tine, ci Tu i-ai ales pe ei, Cel care dintre vrednicii Tăi ucenici ai ales pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan ca să le arăţi slava Ta la care vor avea părtăşie şi cei ce vor sta alături de Moise şi de Ilie în împărăţia Ta, îţi mulţumim, Doamne, că dintre atâţia oameni ai acestei lumi care şi-ar dori să se închine Ţie în acest loc binecuvântat de Tine, ne-ai ales pe noi, nevrednicii, să fim părtaşi la această bucurie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care i-ai făcut pe ucenicii Tăi să Te poată vedea schimbat la faţă, adică aşa cum eşti Tu neschimbat, fă-ne şi pe noi vrednici a vedea în viaţa veşnică lu­mina Ta cea neapropiată a Schimbării Tale la Faţă, schimbându-ne Tu în bine viaţa aceasta, prin trimi­terea asupra noastră a Duhului Sfânt, Care prin harul Său să ne curăţească de murdăria păcatelor trecute şi să ne ridice în viitor la lucrarea poruncilor Tale.

Aşa, Doamne împărate, să nu ne fie nouă fo­cul dumnezeirii Tale văpaie întunecată, ci răcoare lu­minată şi fă să trăim bucuria acestei închinări ca o pregustare a bucuriei viitoare, pusă de Tine deoparte pentru cei mântuiţi ca fii ai Luminii. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Golgota

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Unul-Născut dat de Dumnezeu-Tatăl, din nemăsurata Lui iubire de oameni, să Se jertfească pentru mântuirea lumii, Cel care Te-ai arătat ascultător până la moarte şi în­că moarte pe Cruce, Cel care pe Muntele Tabor ai vorbit în faţa ucenicilor Tăi cu Moise şi cu Ilie despre Sfintele Tale Patimi şi prin Evanghelia Ta ne-ai vor­bit şi nouă despre ele, ajută-ne ca ajunşi aici, pe lo­curile Sfintelor Tale Patimi, să înţelegem lucrarea Ta mântuitoare şi să facem şi noi lucrarea ce ni se cu­vine, ca să putem primi şi păstra neluată de la noi mântuirea ce ne-ai făcut-o prin Sfânta Jertfă de pe Altarul Sfintei Cruci.

Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, Cel care în acest loc Te-ai lăsat înălţat pe Cruce, ca de pe ea să poţi îmbrăţişa cu iubire toată lumea, primeşte-ne şi pe noi în îmbrăţişarea Ta şi fă ca, în mod tainic, prin îngenuncherea noastră la picioarele Crucii, să îmbrăţişăm şi noi preasfintele Tale picioare, ţintuite de necredincioşi pe Cruce şi ca femeia păcătoasă să primim şi noi iertarea păcatelor noastre.

Fă, Doamne, ca venirea noastră aici să însem­ne şi urcarea noastră pe Golgota pentru a pune aici, la picioarele Tale, povara păcatelor noastre, şi Tu, Care ai ridicat păcatul lumii, să ridici, Milostive, şi povara păcatelor noastre, ca eliberaţi de ea, din dra­goste pentru Tine, să fim gata a ne răstigni şi noi, mu­rind păcatului şi lumii acesteia şi să nu mai sporim mereu cu neîncetatele noastre păcate povara păcate­lor lumii, pe care de bunăvoie ai luat-o pe umerii Tăi.

Răstignitul nostru Iisus, primeşte-ne în părtăşie la pătimire şi jertfă, ca să putem nădăjdui că vom avea părtăşie şi la înviere şi la viaţă veşnică alături de Tine în Împărăţia Ta.

Ajută-ne, Doamne, să nu rămânem în afara Sfintei şi Mântuitoarei Tale Jertfe şi nu cumva să Te mâhnim, Doamne, pentru că degeaba Ţi-ai frânt Cinstitul Trup şi degeaba a curs Sfântul Tău Sânge pentru mântuirea noastră. Dă-Te nouă cu adevărat prin Sfintele Taine! Hrăneşte-ne cu Sfântul Tău Trup ce S-a frânt aici pe Cruce şi adapă-ne cu Sfântul Tău Sânge ce a curs din coasta Ta însuliţată când Ţi-ai dat sufletul în mâinile Tatălui. Ajută-ne, Bunule, să trăim astfel încât să-Ţi facem bucuria mântuirii su­fletelor noastre.

Crucea Ta cu care, Atotbiruitorule, ai biruit şi moartea, şi în faţa căreia milostivirea Ta a îngăduit ca şi noi păcătoşii să ne închinăm pe locul acesta al înălţării ei, dă-ne-o şi nouă armă de luptă împotriva vrăjmaşului, când ne însemnăm cu semnul ei, în nu­mele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Sfântul Mormânt

Dumnezeule, Cel ce în Sfânta Treime eşti în­chinat şi slăvit, ca un Atotputernic în multe feluri ai fi putut ridica neamul omenesc din căderea lui în păcat şi prin păcat în stricăciunea firii şi prin strică­ciunea ei în moarte, dar, ca un iubitor de oameni, în sfatul Sfintei Treimi ai ales calea iubirii jertfelnice şi cu binecuvântarea Tatălui S-a întrupat Fiul spre pa­timă, moarte şi înviere, ca tot omul care va crede şi cu harul dat de Duhul Sfânt va urma lui Hristos, să se mântuiască, mântuieşte-ne şi pe noi, pe care ne-ai primit să ne închinăm pe locurile în care ai făcut mântuirea tuturor.

Fiule al lui Dumnezeu, Cel care, dacă ai primit să vii Tu Însuţi în întâmpinarea noastră, Ţi se cuve­nea să vii ca un Stăpân Atotputernic, dar ai venit ca un rob, Cel ce puteai să vii înfricoşător, dar ai venit blând ca un miel spre a suferi Tu pentru noi patimi înfricoşătoare, Cel ce ne eşti Mântuitor în viaţa aceasta, dar Judecător nemitarnic după moarte, fii no­uă lesne iertător la judecata pe care, după ce vom gusta şi noi moartea şi trâmbiţa ne va ridica din morminte la învierea de obşte, o vom trăi înfricoşaţi din cauza păcatelor noastre ce ne osândesc încă de acum, în chiar conştiinţa noastră.

Să ne fie, Doamne, spre sfinţire atingerea cu trupurile noastre muritoare de mormântul Tău cel mai înfrumuseţat decât raiul şi decât toată cămara împărătească mai luminat, pe care l-ai sfinţit cu tru­pul Tău rămas în el trei zile în aşteptarea sufletului, cu care Te-ai coborât la iad ca să scoţi de acolo pe toţi drepţii ce au trăit înainte de săvârşirea mântui­toarei Tale jertfe pe Cruce.

Cel ce eşti necuprins, toate umplându-le, căci în timpul acesta Tu erai şi cu tâlharul în rai şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul, să ne fie, Doamne, în­tâlnirea cu Tine la Mormântul Tău ca un nou botez în care tainic murim, ne îngropăm şi înviem cu Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel răstignit, mort şi înviat, Cela ce eşti şi nu se poate să nu fii, cum s-ar fi putut să fii biruit de moarte!? Cum Te-ar fi putut ţine pe Tine acest mormânt de piatră în faţa căruia ne-ai îngăduit şi nouă a veni spre închinare, ca prin mărturia pietrei celei neînsu­fleţite să primim în taina sufletelor noastre bucuria învierii!? Doamne, Te rugăm, această bucurie nu o mai lua de la noi în tot restul vieţii noastre pământeşti.

Cum îţi vom mulţumi, Tată Ceresc, cum ne vom arăta recunoştinţa, Fiule, cum Te vom bucura Mângâietorule Duhule Sfinte? În locul acestora, pri­meşte, Doamne, făgăduinţa pe care aici, la Mormân­tul cel de viaţă făcător, o facem Ţie că ne vom lupta să rămânem vii, aşa cum Tu ne vrei şi ne-ai făcut să putem fi. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel care eşti plinirea proorociilor şi ai plinit toată rânduiala părintească, umple inimile noastre cu veselia Ta cea nestricăcioasă şi fă ca închinarea noas­tră la Sfântul Tău Mormânt să ne fie spre bucurie duhovnicească, acum şi în viaţa veşnică. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune pe Muntele Măslinilor la locul înălţării

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care Arhiereu al nostru Te-ai făcut ca să Te poţi aduce pe Tine În­suţi jertfă pentru răscumpărarea noastră din bleste­mul legii şi din robia păcatului, Cel care înaintea în­fricoşătoarelor Tale patimi în rugăciunea Ta arhie­rească ai cerut „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea”, Cel care la patruzeci de zile de la învierea Ta Te-ai înălţat la Cer din acest loc, ajută-ne ca, la vremea de Tine hotărâtă pentru fieca­re, toţi să fim împreună cu Tine şi să ne bucurăm de vederea slavei pe care Ţi-a dat-o dintru început Tatăl.

Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel care în timp ce Te înălţai de aici la cer ca să şezi de-a dreap­ta Tatălui cu trupul Tău pe care L-ai îndumnezeit, binecuvântând pe ucenicii întristaţi i-ai mângâiat tri­miţând peste ei făgăduinţa Tatălui că cei ce vor sta în cetate vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, îmbracă-ne cu puterea harului şi pe noi, cei care Te aşteptăm stând în Biserica Ta, Ierusalimul cel de Sus, pe care l-ai lăsat nouă creştinilor mai tare decât orice cetate din lumea aceasta, nebiruită nici de porţile iadului. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Cel care despărţindu-Te de ucenici i-ai făcut părtaşi tainei că Ţi s-a dat toată puterea, în cer şi pe pământ, pe noi cei care, ascultând cele ce ne-ai spus în ultima clipă că trebuie să propovăduim în numele Tău şi altora în urma Ta, ne-am botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, împuterniceşte-ne să păzim mai întâi noi toate câte ne-ai poruncit nouă, ca, prin pilda vieţii, să îi îndemnăm şi pe alţii a face asemenea.

Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Fiul Ta­tălui şi Fiul-Omului, Cel care după desăvârşirea ce­lor necesare pentru mântuirea sufletelor tuturor oa­menilor, ridicându-Te la cerul din care Te-ai coborât ca să faci aceasta, ne-ai asigurat că nu rămânem sin­guri, făgăduind „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”, fii şi cu noi în toate cli­pele vieţii noastre, ca să nu se împuţineze puterile noastre sufleteşti în faţa ispitelor şi să nu cunoaştem deznădejdea. Aducându-ne aminte de cruce, de groapă, de înviere, de înălţarea Ta la cer, Te rugăm, Mântuito­rule, ajută-ne ca păşirea noastră pe urmele Tale să fie spre urmarea Ta şi în duh, în toate, la bine şi la rău, prin împlinirea cuvintelor ce ne-ai lăsat prin Sfântă Evanghelia Ta şi astfel să nu venim goi şi fără de roade când ne vei chema la Tine, ci pe toate ale vieţii noastre să Ţi le putem întoarce şi să le poţi primi ca ale Tale dintru ale Tale. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Mormântul Maicii Domnului

Preacurată Fecioară, fiica cea mai vrednică a lui Dumnezeu Tatăl, mama cea smerită a lui Dum­nezeu Fiul şi mireasa cea iubită a Duhului Sfânt, sin­gura între femei care întru naştere fecioria ai păzit, tu, care eşti Biserica cea vie, fă să ne simţim cu ade­vărat ca în cer stând în Biserica Fiului Tău, şi nu nu­mai acum şi aici, ci în tot restul vieţii noastre şi ori­unde vom fi în Sfânta Biserică.

Maica lui Dumnezeu, Cea care la Nazareth ai auzit de la înger „Bucură-te, cea plină de dar, Dom­nul este cu tine” auzi şi de la noi, aici, la locul pune­rii tale în mormântul ce nu te-a putut ţine despărţită de Fiul tău şi Dumnezeul tău şi al nostru: Bucură-te, ceea ce singură meriţi bucuria. Bucură-te, ceea ce ne-ai născut şi nouă bucuria. Bucură-te, ceea ce ai făcut mare bucurie în ceruri. Bucură-te, cea pli­nă de dar că eşti cu Domnul. Fă-L să fie şi cu noi, ajutându-ne mai întâi să fim şi noi cu El.

Nu putea ţine mormântul un trup care nu a cunoscut păcatul, dar prin ridicarea ta la cer lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, deci se cuvine să-ţi mulţumim că nu ne-ai lăsat pe noi or­fani, după ce la piciorul crucii ai primit smerită să ne fii mamă tuturor.

De atunci, ca o mamă iubitoare şi plină de grijă pentru copiii ei, nu încetezi a ne fi ocrotitoare, acoperitoare, povăţuitoare, mijlocitoare şi noi sim­ţim ajutorul tău mereu în toate. Prin ridicarea ta cu trupul la cer încă mai puternică rugătoare în faţa tronului Sfintei Treimi te-ai făcut nouă. Cum ne-ar mai răbda Dumnezeu pe pământ din cauza multelor şi grelelor noastre păcate, dacă nu te-ai ruga tu ne­încetat şi cu lacrimi pentru noi!?

Cu adevărat mult poate rugăciunea Maicii înaintea Împăratului!

Maica lui Dumnezeu, îndrăznim să te rugăm să ne primeşti şi pe noi sub omoforul tău, ca pe cei din biserica Vlahernelor, căci sfântul tău omofor pe care, ridicându-te din acest mormânt la cer, l-ai aruncat Sfântului Apostol Toma, s-a întins ca un Sfânt Acoperământ peste tot pământul. Încinge-ne cu brâul tău pe care l-ai lăsat lumii ca împuternicire celor slabi şi, prin el, încinşi cu putere de sus fiind, fă să fíe fără prihană calea noastră.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne să o iubim mai mult pe Preacurata şi Preasfânta Ta Maică. Ajută-ne să nu o mai necăjim cu păcatele noastre şi să ne arătăm fii buni, ascultători şi recunoscători. Ajută-ne să-i facem bucurie prin faptele noastre făcute după îndemnul ei, aşa cum ea se luptă mereu să umple viaţa noastră cu bucuria nestricăcioasă a celor mântuiţi. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce mare eşti şi întru Sfinţi Te odihneşti, Cel ce cu bogăţie de har îi măreşti pe cei ce Te preamăresc pe Tine, mulţu­mim Ţie că ni l-ai descoperit odihnit între Sfinţii Tăi şi pe Părintele nostru Ioan, făcându-ne prin el do­vada mângâietoare că şi astăzi sporeşte mereu nu­mărul Sfinţilor Tăi.

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce Acelaşi eşti, ieri, astăzi şi în veac, mulţumim că ne descoperi prin el că mijloacele prin care s-au sfinţit cei din ve­chime bineplăcute îţi sunt Ţie şi astăzi şi că în viaţa lumii nu există vremuri, ci vreme de mântuire. Mul­ţumim că ne încurajezi prin el că şi astăzi, cerând ajutorul Tău, oamenii împuterniciţi prin har pot îm­plini nevoinţele lăsate ca pildă de Sfinţii Părinţi.

Doamne Dumnezeul nostru, Cel care şi pe pă­cătoşi iubeşti, dar îi ai de prieteni pe Sfinţi, fiindcă şi ei Te iubesc pe Tine, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi întăreşte-ne în iubirea cea pentru Tine, ca să ne nu­meri şi pe noi în ceata de prieteni ai prietenilor Tăi, căci iubindu-i pe ei, pe Tine Te iubim, după cum şi iubindu-Te pe Tine nu se poate să nu-i iubim pe ei.

Sfinte Ioane, laudă ţie pentru felul mântuitor în care ţi-ai trăit viaţa pământească, laudă ţie pentru nevoinţele tale ştiute, dar mai ales neştiute, căci cu smerită grijă ţi-ai ascuns toată viaţa ta, laudă ţie pentru că râvna arătată Casei Domnului te-a mân­cat, dar te-a şi hrănit, laudă ţie pentru că nu ai pus nimic din lumea aceasta între tine şi Dumnezeu, la­udă ţie pentru cuvintele de învăţătură pe care, insu­flat de Duhul Sfânt, ni le-ai lăsat spre folos şi după plecarea ta la Domnul.

Sfinte Ioane, destul îţi este că ai trăit între străini aproape toată viaţa pământească; acum, când eşti încă mai mult decât erai pe pământ rugător pen­tru toată lumea, venind să ne închinăm sfintelor tale moaşte, îndrăznim a-ţi cere să te rogi pentru toţi cei de o seminţie cu tine ca să păstrăm până în sfârşit dreapta credinţă şi unitatea Bisericii şi să ieşim din viaţa aceasta ca mădulare sănătoase ale Trupului lui Hristos, avându-L pe El drept cap.

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce singur eşti sfânt şi toate le sfinţeşti, pentru mijlocirile bine-plăcutului Tău Sfânt Ioan, pe care îl rugăm să în­drăznească a le face pentru noi la faţa Ta, sfinţeşte-ne ca să putem fi şi noi alături de el, căci nimic ce nu este sfânt nu poate intra în împărăţia Ta. Şi de îţi este plăcut Ţie, ascultă rugăciunea poporului român şi întoarce-1 în pământul în care l-ai chemat la viaţă, căci mare nevoie avem de el în aceste vremuri din urmă în care ni se stinge evlavia, Doamne, fiind el unul dintre cei care ne-ar putea ajuta să o ţinem aprinsă. Amin.

_________________________

---

[1] Rugăciuni extrase din cartea “Mântuitoarea frică de Dumnezeu” scrisă de Ierom. Grigorie Sandu, Editura Christiana, Bucureşti, 2008, pp. 298-317

 

No comment

~~~+~~~

Reverendul catolic ungur Zoltan Lendvai, de 45 de ani, facand cateva figuri cu un skateboard in fata bisericii pe care o pastoreste intr-un orasel aflat la granita cu Slovenia.

~~~+~~~

sursa>

http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/theweekinpictures/7956567/The-week-in-pictures-20-August-2010.html?image=7

 

Procesiune in Ierusalim dedicata Adormirii Maicii Domnului

Procesiunea din fiecare an de pe strazile orasului vechi al Ierusalimului dedicata Adormirii Maicii Domnului (calendar vechi/ nou – 12/ 25 august), in care icoana Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este purtata de la Biserica Invierii pe Via Dolorosa catre biserica Adormirii Maicii Domnului de la baza Muntelui Maslinilor.

foto>

http://www.daylife.com/photo/035s0Feey00Mq?q=procession+jerusalem

 

Christos Yannaras: „Biserica Ortodoxă este aristocraţia Europei”

[Un interviu foarte interesant care are menirea sa faca lumina in multe dintre aspectele concrete ale realitatii cu care ne confruntam. Merita consemnata si conceptia lui Christos Yannaras privind ecumenismul, sau cum ar trebui sa fie acesta infaptuit. Desi  este formulat destul de utopic si poate fi usor perceput ca o forma relativa de sincretism religios, acest „nou” ecumenism este definit de profesorul grec ca un ecumenism al „venirii impreuna”, unde moda dialogului este depasita de marturia comuna a invierii Domnului Hristos si de marturisirea pacatelor istorice ale fiecarei „biserici” crestine in parte – dan.camen.]

Cotidianul/ 17 august 2010

De la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană are, în componenţa sa, patru ţări ortodoxe (Bulgaria, Cipru, Grecia, România), trimiţând la coşul de gunoi al istoriei celebra teorie a conflictului dintre civilizaţii, lansată de conservatorul american Samuel P. Huntington. Graniţa de răsărit a Europei nu se mai opreşte, aşa cum le-a plăcut unora să fabuleze decenii întregi, la Braşov şi Miercurea Ciuc, ci tocmai la Prut, iar într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar mai departe.

Ignorând premoniţiile sumbre ale unor politicieni de dreapta germani, austrieci şi unguri, ascunşi sub mantaua deja zdrenţuită a lui Huntington, responsabilii UE au avut curajul să semneze tratatele de aderare la valorile occidentale a încă aproape 30 de milioane de ortodocşi români şi bulgari, ce se adaugă celor 9 milioane de ortodocşi greci şi ciprioţi.

În acest context, nu putem să nu observăm că Biserica Ortodoxă este pur şi simplu invitată să aibă un cuvânt greu de spus în contextul tot mai secularizat al Vestului european, unde spiritualitatea creştină a devenit doar un „compartiment religios” al societăţii laice, lipsite de viaţă liturgică (mai mult, noua Constituţie a UE ignoră în mod scandalos orice referire la baza creştină a Uniunii). Totodată, Biserica Ortodoxă însăşi este obligată să se înnoiască, evitând transformarea ei într-un ghetou (pericol semnalat de mitropolitul Ioan Zizioulas al Pergamului) şi lăsând deoparte frica dialogului. Valorile teologice care definesc impactul ortodoxiei asupra Occidentului au fost deja analizate de teologii europeni. Unul dintre aceştia, marele gânditor şi teolog grec Christos Yannaras, ne-a vorbit recent exact despre aceste valori în cuprinderea lor europeană, precum şi despre răspunsul ortodox la „provocările lumii şi istoriei”.

Yannaras s-a născut la Atena, în 1935, şi a studiat teologia şi filosofia în Franţa şi Germania. Este profesor de Filosofie la Pantion University din Atena. Dintre operele care l-au consacrat pe plan mondial amintim: „Libertatea moralei”, „Filosofie fără ruptură”, „Credinţa vie a bisericii”, „Foamea şi Setea” etc.

„Bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa”

– Integrarea a patru ţări ortodoxe în UE pune Biserica Ortodoxă în faţa mondializării. Cât este de compatibilă concepţia ortodoxă a „organismului indivizibil al Tradiţiei”, de care, dacă te atingi, ruinezi întregul, cu principiile materialismului occidental?

– Poate n-ar trebui să vorbim despre poziţia ortodoxiei în raport cu mondializarea, deoarece asta ar presupune să vedem ortodoxia ca pe o ideologie sau ca pe o instituţie de genul Vaticanului, de exemplu, care dirijează conştiinţele fidelilor săi. Bisericile ortodoxe salvează, de fapt ar trebui să salveze, identitatea eclezială în primul rând. Asta înseamnă că bisericile nu ar trebui să acorde prioritate problemelor morale, sociale şi politice, ci în primul rând problemelor vieţii şi morţii. Asta înseamnă că bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa. În prezent, Apusul trăieşte cu sensul pe care modernitatea îl dă vieţii şi existenţei – materialismul. Filosoful marxist Lucacs a spus că materialismul istoric, înainte de a defini identitatea marxismului, este auto-conştiinţa capitalismului. Foarte adevărat. Ce e capitalismul care a ajuns acum şi în România? Societatea de consum. Prioritatea absolută pentru afirmarea materialismului, viaţa decăzută în scheme şi idei morale ipocrite.

– În acest caz, ce rol va juca ortodoxia în societăţile apusene, unde viaţa a fost „uscată”, după cum spuneaţi undeva, de „idei îmbălsămate”?

– Din perspectiva descrisă mai sus se poate spune că, dacă patru ţări ale UE sunt ortodoxe, nu înseamnă nimic pentru UE. De ce România şi Bulgaria, după Grecia şi Cipru, au dorit să intre în UE? Din raţiuni exclusiv economice. Nimic altceva nu interesează populaţia. Ca urmare, după părerea mea, bisericile ortodoxe – care, în cele patru cazuri, sunt conştiinţă eclezială vie – trebuie să declare că rolul lor nu este acela de a da o justificare ideologică afirmării materialismului. Dimpotrivă, ele trebuie să continue să ofere o speranţă, o lumină, să vorbească oamenilor despre enigma vieţii şi a morţii. Biserica ortodoxă propune Europei unitatea în diversitate, şi nu impune o cultură „orientală” sau „bizantină”, o uniformitate rigidă. Aşa cum spunea teologul parizian de origine rusă, Serghei Bulgakov, „ortodoxia nu doreşte supunerea niciunei persoane şi niciunui grup, ea doreşte ca fiecare să înţeleagă”.

„Învierea nu este un cuvânt politic, este posibilitatea de a învinge moartea”

– Un autor anglican spunea: „Credinţa este mai degrabă ca o pânză de păianjen decât ca un munte de dogme discrete: tăiaţi-i un fir şi întreaga structură îşi va pierde sensul.” Cineva, în occident, se pare că a tăiat acest fir, deoarece credinţa a intrat într-un mare declin. Au venit ortodocşii cu „pânza” lor intactă?

– Societăţile occidentale au probleme tragice la nivelul înţelegerii unui sens al existenţei şi al vieţii. E o confuzie teribilă, iar asupra bisericilor se exercită o „religiozitate” abominabilă, totul devine „religie”, spectacol religios; totul este subordonat nevoii naturale a omului de a avea o metafizică, ceva în care să spere. În ce poate spera omul? Într-o forţă divină, mai presus de om. Ca urmare, vine biserica apuseană şi-l învaţă pe om cum să se roage, când să se boteze, care sunt dogmele pe care nu trebuie să le încalce (între acestea, celibatul obligatoriu al preoţilor!). În Apus întâlneşti la fiecare pas mortificarea religioasă a vieţii. Oamenii par a fi uitat cum să regăsească lumea şi viaţa prin propriile simţuri. Ca şi când religia i-ar fi lipsit secole de-a rândul de viaţa adevărată. Pe când, la ortodocşi, aceste lucruri sunt instinctive, biserica este o realitate bazată pe Evanghelia care ne arată calea Invierii. Ce este Învierea? Nu este un cuvânt politic, este posibilitatea de a învinge moartea. Ca urmare, putem noi, ortodocşii, să purtăm în Europa acest mesaj evanghelic al Învierii? Nu sunt prea sigur. M-am întâlnit recent cu un mitropolit român (ai noştri, grecii, sunt încă şi mai dezamăgitori!), care le vorbise europenilor, în cadrul unui congres, astfel: „Ascultaţi, şi noi, românii, suntem occidentali, bine că ne-aţi luat în Uniunea Europeană, suntem occidentali, occidentali!” Nu este un semn de demnitate. Aşa ceva nu se face când eşti ortodox. Occidentalii trebuie să ştie că Biserica ortodoxă este aristocraţia Europei. Oare putem noi găsi această conştiinţă, a propriei valori, care reprezintă tradiţia culturii noastre şi cu care cultura Apusului este cu adevărat incomparabilă? Dacă o putem găsi, atunci vom avea cu adevărat un rol în Uniunea Europeană. După mine, avem nevoie de un nou ecumenism, un ecumenism care să nu aibă drept scop „dialogul” dintre diversele tradiţii şi confesiuni, ci să se manifeste ca o nouă „venire împreună” a bisericilor creştine. Visez la un ecumenism care să înceapă cu mărturisirea păcatelor fiecărei biserici creştine. Suntem plini de greşeli istorice, plini de slăbiciuni care distorsionează natura noastră umană. Dar Sfântul Pavel spune că din aceste slăbiciuni poate lua naştere o viaţă care va triumfa asupra morţii.

„Întreaga viaţă a Bisericii este o luptă ascetică destinată să ne înveţe cum să mergem pe apă”

– În Europa Unită avem toţi libertate deplină, posibilitatea nelimitată de a alege. Cum reacţionează Biserica Ortodoxă faţă de această realitate?

– De ani de zile sădim în pământul nostru o mulţime de plante degenerate şi bolnave aduse din Apus. Modul în care acest Apus înţelege libertatea nu mă interesează, câtă vreme este înţeleasă ca dreptul individului de a alege dintre diferite idei, dintre diferite convingeri, partide politice, ziare etc. „Icoana” libertăţii moderne este supermarketul. Într-un supermarket fiecare persoană poate să aleagă pentru ea însăşi, în singurătatea deplină a consumatorului. Libertatea care mă interesează pe mine, ca ortodox, este aceea care ne eliberează de constrângerile lumii create şi muritoare. Apostolul Petru, la îndemnul lui Iisus, merge pe apă. În acel moment, el îşi primeşte existenţa nu de la propria sa natură, ci de la relaţia sa cu Dumnezeu. Aceasta este libertatea care ne scoate din moarte şi pe care Biserica Ortodoxă ne cheamă s-o propovăduim în noul context secularist european. Doar atunci suntem capabili să ducem o existenţă eclezială, conformă cu învăţătura Evangheliei, când suntem în stare să mergem pe apă. De fapt, întreaga viaţă a Bisericii este o luptă ascetică destinată să ne înveţe cum să mergem pe apă.

– Învăţătura creştină potrivit căreia, pentru a-ţi cunoaşte şi ajuta aproapele, trebuie să-ţi spui adio ţie însuţi, este în contradicţie cu individualismul modern. Ce propune ortodoxia în acest context?

– În experienţa bisericii noastre găsim două căi de a duce această luptă ascetică: serviciul în slujba oamenilor, activităţile sociale şi ascetismul monastic, călugăria autentică. Călugărul creştin este separat de alţii, pentru a fi unit cu toţi, după cum spune învăţatul Evagrius Ponticus. Din păcate, în societăţile în care trăim, în special în cele din Uniunea Europeană, modul nostru de viaţă este paradoxal: pe de o parte, declarăm că suntem membri ai Bisericii, iar pe de alta, existenţa noastră zilnică presupune absolutizarea individului, acordarea unei priorităţi absolute consumului individual.

„Noi, creştinii ortodocşi, suntem setoşi de viaţă, mâncăm şi bem laolaltă, având fiecare partea lui de pâine şi vin”

– S-a spus că „invazia” ortodoxă a Occidentului este susţinută de „artileria grea” numită Muntele Athos. Cum comentaţi?

– Muntele Athos nu poate avea acest rol, pentru că nu este avangarda unei ideologii. Muntele Athos este încarnarea unei mărturii ecleziale care trebuie descoperită, în special în Apus. În ultimele decenii, Apusul vine acolo, la Munte, cu sentimentul complex că descoperă marea poezie, marea pictură, marea muzică, marea credinţă – calităţi care sunt mai presus de orice ideologie.

– A pierdut credinţa şi spiritualitatea greacă ceva din specificul său, după aderarea la UE?

– Nu. Noi am pierdut totul înainte de intrarea în Uniune. Acum e prea târziu să mai pierdem ceva, fiindcă nu mai este nimic de pierdut. Iar acest lucru ar trebui să stea şi în atenţia românilor. Îmi amintesc că în ţara mea, Biserica a fost întotdeauna o afirmare a lumii şi a realităţii sale vizibile. Actul de comuniune cu Dumnezeu (manifestat, spre exemplu, la strângerea recoltei, la săparea unei fântâni, la zidirea caselor, la semănat, în munca de fiecare zi) nu avea loc prin idei şi prin metafizică, ci printr-o relaţie corectă cu lumea reală. Cu toţii ar trebui să ştim că biserica, în Răsărit, nu este o decoraţiune sentimentală, ca în Creştinătatea apuseană eretică. Biserica nu este o ideologie; este un fapt eclezial: credincioşii împreună cu preotul constituie euharistia (comuniunea) – nimic altceva decât un alt mod de viaţă, o altă modalitate de a trăi începuturile, o altă realitate. Noi, creştinii ortodocşi, suntem setoşi de viaţă, răspundem provocării lumii şi istoriei printr-un act de afirmare, mâncăm şi bem laolaltă, având fiecare partea sa de pâine şi vin.

– Tratatul de la Lisabona nu menţionează baza creştină a UE. Credeţi că ar trebui s-o facă?

– Da şi nu. Spun „nu” pentru că există riscul ca această menţiune să devină o declaraţie ideologică care ne-ar putea satisface sentimental, dar în realitate nu reprezintă nimic. Pe de altă parte, spun „da” pentru că istoria însăşi a Europei are urmele prezenţei bisericii. Trebuie spus că întreaga cultură europeană este formată prin tradiţia eclezială, cu toate că modernitatea a refuzat să recunoască acest lucru. Iată, suntem la Paris; pretutindeni puteţi vedea biserici. De ce să ignorăm această realitate, de dragul cui refuzăm mărturiile istoriei? Aşadar, zic da şi nu deopotrivă. Poate veţi uita ceea ce spun acum. Dar vă invit să ţineţi totuşi minte o frază: Civilizaţia apuseană a organizat politic biserica, a instituit-o social, a făcut ca însăşi credinţa să fie decăzută din rosturile ei prin necesitatea dovezilor logice ale existenţei lui Dumnezeu. A înlocuit existenţa cu psihologia, mai exact cu iluziile psihologice create de om – cum ar fi auto-satisfacţia morală convenţională, convenţia socială, politeţea rece etc. De aceea, trebuie să depăşim idolii acestei lumi (consumismul, globalizarea, laicizarea) şi să lăsăm să intre în viaţa noastră credinţa vie, în toată plenitudinea şi profunzimea ei. Trebuie să îmbrăţişăm Învierea şi să-i ajutăm şi pe alţii s-o îmbrăţişeze. Numai în acest fel vom fi capabili într-o bună zi, în comuniune lărgită europeană, să cântăm împreună că prin moarte Cineva poate călca pre moarte.

Ion Longin Popescu

sursa>

http://cotidianul.ro/122336-_Biserica_Ortodoxa_este_aristocratia_Europei

 

BALADA SFÂNTULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

BALADA SFÂNTULUI
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU*

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,[1]
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare[2]
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.[3]
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.

-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Bani de aur ai bătut,[4]
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

-De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

-Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
-Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!

Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Şi zilele-i ridicau…
-Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin!

~~~+~~~

* – Sf. Constantin Brâncoveanu a domnit 26 ani în Ţara Românească şi a fost ucis de turci în 15 august 1714 la vârsta de 60 ani. Şincai scrie în Cronica românilor că odată cu Brâncoveanu au pierit patru feciori ai lui cărora el le-a grăit astfel în ora morţii: ,,Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem înca şi sufletele… Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta…” etc. ,,Apoi, adaugă Şincai, aceste zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncoveanu, şi aruncară trupurile în mare: şi creştini, dup-aceea, aflându-le, le-au astruncat la Patriarhie.”

_____________________

[1] Mustafa Paşa era imbrohor

[2] Prin turnul mare se înţelege negreşit cetatea numită de turci Edicule, ridicată pe malul Mării de Marmara în capătul oraşului Stambul, şi pe care europenii o numesc Şapte turnuri.

[3] Când năştea vreo neînţelegere serioasă între sultan şi puterile europene, se închideau ambasadorii străini în cetatea Edicale, până la sfârşitul certei sau a războiului.

[4] Între pârile trimise la Poartă în contra Brâncovanului era şi aceasta, că bâtuse monedă de aur în Ardeal, de câte doi şi până la zece galbeni una.

________________________

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/sf-brancoveni/balada/

 

Pre Maica Vieţii Fiul o a înviat şi mormântul şi moartea le-a deşertat

“Nu este de mirat, că Doamna mântuitoare a lumii a adormit,

După ce trupeşte Însuşi Ziditorul lumii a murit.

Întru această lună, în a cincisprezecea zi,

Maica lui Dumnezeu, cea pururea vie, de pre pământ se răpi”[1].

~~~+~~~

“O, preaslăvită minune! Izvorul vieţii în mormânt se pune, şi scară către Cer mormântul se face; veseleşte-te Ghetsimanì, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă. Să strigăm credincioşii, pre Gavriil având începător cetelor: cea plină de dar bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă”[2].

~~~+~~~

“Veniţi adunarea iubitorilor de praznic, veniţi să împreunăm ceată, veniţi să încununăm Biserica cu cântări, întru Adormirea cortului lui Dumnezeu; căci astăzi Cerul îşi desface sânurile, primind pre ceea ce a născut pre Cel neîncăput de toate; şi pământul cel ce dă izvor de viaţă şi de binecuvântare, se împodobeşte cu bună frumseţe. Îngerii se împreună ceată cu apostolii, cu frică privind la ceea ce a născut pre Începătorul vieţii, mutându-se ea din viaţă în viaţă. Toţi să ne închinăm ei rugându-ne: împărtăşirea cea de un neam nu o uita Stăpână, a celor ce prăznuiesc cu credinţă prea sfântă Adormirea ta! ”[3]

~~~+~~~

“Întru naşterea ta, zămislirea a fost fără sămânţă, întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune, minune îndoită întru minune, s-a adunat de Dumnezeu Născătoare. Că în ce chip neştiind de bărbat, hrănitoare de prunc ai fost, curată fiind, şi cum Maică lui Dumnezeu fiind; ca o purtătoare de moarte, mirezme răspândeşti! Pentru aceasta cu îngerul strigăm către tine: bucură-te ceea ce eşti plină de dar!”[4]

“Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu, tăiere aducând mâinilor celor ocărâtoare ale celui îndrăzneţ. Păzind întru slava Dumnezeirii cinstea sicriului celui însufleţit, întru care Cuvântul trup s-a făcut”[5]

~~~+~~~

“De vreme ce Rodul acesteia Cel necuprins, prin carele Cerul s-a făcut, a luat îngropare de bună voie ca un mort, cum să nu sufere îngropare ceea ce a născut neştiind de nuntă”[6]

“Datu-ţi-a ţie cele mai presus de fire Împăratul-Dumnezeul tuturor; că precum întru naştere Fecioară te-a păzit, aşa şi în groapă trupul ţi-a ferit fără stricăciune; şi împreună te-a proslăvit întru dumnezeiasca mutare, cinste ţie Maicii ca un Fiu dăruindu-ţi”[7]

~~~+~~~

“Cu adevărat pre tine ca pre o făclie luminoasă, a focului celui fără de materie, ca pre o cădelniţă de aur, a cărbunelui celui dumnezeiesc, întru sfintele sfintelor te-a sălăşluit, ca pre o năstrapă şi toiag şi lespede de Dumnezeu scrisă, ca pre un sicriu sfânt şi masă a pâinii vieţii, Fecioară Cel născut al tău”[8]

“Din tine a răsărit Viaţa, cheile fecioriei nestricând; deci cum ar fi fost prea curatul şi de viaţă începătorul trupul tău, împărtăşit cu ispita morţii?”[9]

~~~+~~~

“Pre Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe, nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu o au ţinut; căci ca pre Maica Vieţii, la viaţă o a mutat, Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc”[10]

~~~+~~~

“În chimvale prin buze curate, cu alăută muzicească a inimii, în trâmbiţă cu bun glas a gândului înalt, întru bine slăvită şi aleasă ziua mutării curate Fecioare, cu mâini lucrătoare plesnind, să strigăm: Prea Slăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat!”[11]

~~~+~~~

“Biruiescu-se hotarele firii, întru tine curată Fecioară, că naşterea fecioreşte, şi moartea arvunează viaţă. Ceea ce eşti după naştere Fecioară, şi după moarte vie, mântuieşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta”[12].

~~~+~~~

________________________

---

[1] Stihuri la Sinaxarul slujbei Adormirii Maici Domnului, în Mineiul pe August, ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1910, p. 179

[2] Sihiră la Vecernia cea Mare (la “Doamne, strigat-am…”) a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, glas I, în Mineiul pe August…, p. 169

[3] Slava Vecerniei celei Mari a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, facere a lui Teofan, glas V, în Mineiul pe August…, p. 172

[4] Slava celei de-a doua Sedelne de la slujba Utreniei Adormirii Maicii Domnului, glas III, în Mineiul pe August…, p. 174

[5] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a III-a, în Mineiul pe August…, p. 176

[6] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a IV-a, în Mineiul pe August…, p. 177

[7] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a VI-a, în Mineiul pe August…, p. 178

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Condacul Adormirii Maicii Domnului, glas II, în Mineiul pe August…, pp. 178-179

[11] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a VII-a, în Mineiul pe August…, p. 181

[12] Irmosul Peasnei a IX-a a Canonului Adormirii Maicii Domnului, în Mineiul pe August…, p. 183

________________________

foto>

http://www.kosovo.net/sop013.jpg

http://andrew4jc.blogspot.com/2007/08/assumption-of-blessed-virgin-mary.html

 

Traian Basescu: Sa terminam cu fanariotismele, nu e timpul sa construim acum biserici din bani publici

[Uite cine vorbeste de fanariotisme, presedintele care doreste sa introduca cota unica pe orice fel de venit ca sa se impoziteze absolut totul. Parca retraim epoca aceea in care „romanilor li se cereau taxe pe numarul de copii, pe hainele de pe trup, pe dreptul de a purta palarie sau caciula, chiar si pe fumul de pe horn sau numarul de usi si ferestre care il avea casa” – dan.camen.]

„Orice traitor intr-o tara este dator cu un impozit. Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare solutia, iar la pensii inca nu am rezolvat problema. Deficitul fondului de pensii va fi anul viitor de 3,6 mld. de euro, cat costul celor doua reactoare nucleare de la Cernavoda”, a declarat miercuri (11 august/ n.m.) presedintele Traian Basescu, intr-un interviu la Radio Romania Actualitati.

„Am fost extrem de nemultumit privind repartizarea de bani din buget pe obiective de interese pentru fiecare parlamentar. Sa terminam cu aceste fanariotisme, ca tara nu are bani pentru construirea de biserici...”, a mai spus seful statului la radioul public.

„Profesorul care lucreaza 16 ore pe saptamana s-ar putea sa fie platit mai bine decat mine, care lucrez 16 ore pe zi. Sa-si caute eventual un al doilea job. Asa-i in capitalism”, a transmis seful statului unui ascultator RRA, nemultumit de salariile profesorilor.

De asemenea, presedintele este de parere ca romanii plecati la munca in strainatate se vor intoarce in cele din urma in tara, unde vor fi „o forta de munca bine calificata, care stie exigentele capitalismului”.

Declaratia completa:

Traian Basescu la R.R.A.: „Un lucru in privinta caruia am fost extrem de nemultumit este repartizarea de bani din buget pe obiective de interese pentru fiecare parlamentar. Sa terminam cu aceste fanariotisme, ca tara nu are bani pentru construirea de biserici… Nu e timpul sa construim acum biserici din bani publici, avem alte prioritati, construirea de diguri pentru inundatii, baraje„.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7682565-traian-basescu-terminam-fanariotismele-nu-timpul-construim-acum-biserici-din-bani-publici.htm

foto>

http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/Image/AlbumPFDANIEL/IPS%20Teofan/mesaj%20traian%20basescu.jpg

http://www.jurnalistul.com/wp-content/uploads/2009/07/traian_basescu_rra.jpg

 

„S-a nascut in detentie, dar eu am botezat un copil liber”

Hotnews.ro/ 12 august 2010

Doua fetite nascute in penitenciar au fost botezate de doi angajati ai inchisorii. “S-a nascut aici in detentie, dar eu am botezat un copil liber”

In inchisoare sunt doua lumi, cea a detinutilor si cea a paznicilor. Uneori ele se intrepatrund intr-un mod fericit. Asta este si povestea a doua fetite, Maria si Andreea, care au vazut lumina zilei prin gratiile inchisorii Rahova. Au platit si ele, fara voie, pentru greselile mamelor, dar au primit o aministie morala tocmai de la doua angajate ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP). Cum se apropie un “civil” de un detinut? De ce i-ar boteza copilul? Cum se stabileste o asemenea relatie intre un om aflat dupa gratii si altul pus sa-l pazeasca? Afla mai jos raspunsurile la aceste intrebari intr-un videoreportaj realizat de HotNews.ro la Penitenciarul Rahova.

O stire scurta care nu vorbeste despre criza, Boc, Basescu sau Elena Udrea: doua fetite de cinci, respectiv patru luni, ale caror mame sunt incarcerate, au fost botezate joi, 12 august, in biserica din incinta Penitenciarului Rahova de catre doua angajate ale ANP. Desi in penitenciar urmeaza sa se turneze o telenovela, acest caz nu are nimic telenovelistic. Mamele celor doua fetite sunt condamnate la 12, respectiv 15 ani de inchisoare. La cererea lor reprezentantii ANP nu au dezvaluit pentru ce fapte sunt condamnate cele doua femei. Fetitele au fost nascute in timp ce mamele erau inchise. Reprezentantii ANP au declarat ca nasterea s-a produs intr-un spital civil si ca pana la varsta de un an vor sta in spitalul-penitenciar de la Rahova.

Joi, 12 august, cele doua fetite au fost botezate in bisericuta din incinta penitenciarului. Doua angajate ale ANP au decis sa le crestineze pe cele doua fetite. “A fost simplu. Am aflat ca sunt copii, aici in permanenta sunt copii (N.Red.: la Spitalul Penitenciar Rahova) si am intrebat daca sunt bine si daca sunt botezati”, povesteste Ruxandra Dragnea, angajata ANP si una din nase. Ea spune ca a cunoscut-o pe mama fetitei doar in urma cu trei zile.

Nu stia pentru ce este inchisa mama fetitei si nici nu a interesat-o in mod special. “Suntem obisnuiti aici ca oameni care au gresit sa aduca pe lume minuni. Nu cred ca ma voi gandi daca e vreo diferenta daca era vorba de o situatie normala”, mai spune Ruxandra Dragnea. Nasa Andreei spune ca isi doreste ca fetita sa devina un om puternic si sa aiba parte de o viata mai buna decat mama ei.

Micuta Maria a fost crestinata si ea de catre un angajat al ANP. Nasa, Laura Costache, spune ca Maria este primul copil pe care l-a botezat si a luat decizia intr-o clipa, fara sa se gandeasca. “A fost intr-o clipa. Era nevoie de nasi, asa ca: Iata-ma!”. Spune ca nu vede nici o diferenta intre Maria si oricare alt copil. “S-a nascut in penitenciar, dar eu am botezat un copil liber. Nu e nimic special”, a mai explicat Laura Costache.

Cele doua mame au fost prezente la botez, dar, stanjenite de camerele de fimat, s-au rezumat la a spune ca sunt bucuroase ca cineva le-a crestinat fetitele. De la reprezentantii ANP am aflat ca in fiecare an la spitalul de la Rahova se nasc intre 20 si 30 de bebelusi.

Unele mame prefera sa ramana in detentie la penitenciar pentru a-si creste acolo copiii deoarece statul suporta toate cheltuielile. “Provenind din familii sarace, unele nu isi permit sa cumpere cele necesare. In schimb, aici le sunt asigurate toate conditiile. Avem si contract cu o clinica unde se realizeaza toate vaccinurile si toate consultatiile necesare. Au si conditii de detentie speciale, norma de hrana mai mare, un timp prelungit in care pot sa se plimbe si camere speciale in care stau cu bebelusii”, a declarat Nina Stroe, purtator de cuvant al Spitalului Penitenciar Rahova.

Cele doua fetite vor mai petrece inca aproape jumatate de an alaturi de mamele lor in Spitalul Penitenciar Rahova. Potrivit legii, la împlinirea varstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în ingrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau a persoanei indicate de mamă, acesta poate fi încredinţat pe toată durata de detenţie a mamei, cu acordul acesteia, unei instituţii specializate. Cele doua fetite vor fi, cel mai probabil, plasate la un orfelinat, dupa cum ne-au spus reprezentanti ai penitenciarului.

Attila Biro

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7687448-video-doua-fetite-nascute-penitenciar-fost-botezate-doi-angajati-inchisorii-nascut-aici-detentie-dar-botezat-copil-liber.htm

~~~+~~~

Încreştinare la Penitenciarul Rahova

Basilica.ro/ 12 august 2010

Fetiţele a două deţinute au fost botezate astăzi, 12 august, în capela Penitenciarului Rahova. Maria Adelina, de patru luni, şi Andreea Ionela, de cinci luni, au fost încreştinate de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Împreună cu micuţele, au fost botezaţi şi doi deţinuţi în vârstă de 25, respectiv 32 de ani, care nu au fost botezaţi până acum, informează Radio TRINITAS.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/increstinare_la_penitenciarul_rahova.html

 

Rabini si lideri Al-Qaqda isi indeamna simpatizantii sa ucida crestinii

Rabini acuzati de incitare la uciderea non-evreilor

Ziare.com/ 12 august 2010

Rabinii Dov Lior si Yaakov Yosef spun ca nu vor raspunde intrebarilor politiei in legatura cu sustinerea lor fata de cartea „Regii Torah-ului”, scrisa de rabinul Yitzhak Shapira, care descrie cum este posibil sa poti ucide non-evrei conform „kalakha”, legea religioasa a evreilor.

Cei doi rabini nu au aparut luni la audieri, informeaza site-ul Haaretz.com. Intr-o declaratie citita luni pe Canalul 2, Lior Yosef a scris: „Investigatiile sunt contrare legilor Torah-ului, asa ca nu vom participa la acestea”.

Un asociat al lui Yosef spune ca acesta nu poate fi intimidat si impiedicat sa „continue sa educe si sa protejeze cetatenii statului.”

La sfarsitul lunii iulie, politia l-a eliberat pe Shapira, seful gruparii Od Yosef Hai Yeshiva si rezident al asezarii Yitzhar din Cisiordania, la cateva ore dupa ce a fost arestat pentru instigare la uciderea non-evreilor.

Investigatorii au facut cercetari in Yeshiva, unde au confiscat 30 de copii ale lucrarii „Regii Torah-ului”.

In prefata cartii, publicata anul trecut in noiembrie, rabinul scrie ca este interzis sa ucizi non-evrei, dar mai departe, in carte, este prezentat contextul in care se poate face totusi asta.

sursa>

http://www.ziare.com/international/israel/rabini-acuzati-de-incitare-la-uciderea-non-evreilor-1034851

~~~+~~~

Un lider Al-Qaeda din Arabia Saudita indeamna

simpatizantii sa ucida crestinii

Hotnews.ro/ 11 august 2010

Un lider al gruparii Al-Qaeda din Arabia Saudita si-a indemnat simpatizantii din randul fortelor de securitate saudite sa ucida crestinii care traiesc in tara, intr-un mesaj audio postat pe un site islamist, transmite AFP.

„Aceia dintre voi care muncesc sa ii protejeze pe tiranii de printi sau ministri, sau zonele locuite de crestini, sau ar putea sa ajunga la acestia, ar trebui sa caute sprijin din partea lui Dumnezeu si sa ii ucida” – a declarat Said al-Shihri.

Fost prizonier al centrului de detentie de la Guantanamo Bay, Shihri sustine ca gruparea a primit scrisori de la membri ai fortelor armate saudite, solicitand „consiliere”.

„Aveti frica de Dumnezeu in ceea ce priveste sangele musulmanilor chiar daca acest lucru inseamna sa va amanati atacul,” a avertizat el.

Shihri a facut si un apel pentru atacuri impotriva Israelului si pentru rasturnarea guvernului saudit.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7684022-lider-qaeda-din-arabia-saudita-indeamna-simpatizantii-ucida-crestinii.htm

 

In numele lui Allah: Ora dupa Mecca?

Ziare.com/ 12 august 2010

Mecca are cel mai mare ceas din lume

Cel mai mare ceas din lume a fost montat la Mecca. Ceasul are patru fete, fiecare cu un diametru de 46 de metri, fiind de cinci ori mai mare decat celebrul Big Ben din Londra, o inaltime de 590 de metri si seamana foarte bine cu Big Ben-ul.

Cu aceasta inaltime turnul cu ceas din Mecca depaseste turnul Taipei din Taiwan (de 509 metri), dar se situeaza cu mult sub Burj Khalifa din Dubai (828 metri). Turnul va fi inaugurat oficial abia in luna ianuarie, anul viitor, scrie Telegraph.

Ceasul ar urma sa fie pus, de proba, in functiune in prima saptamana a Ramadanului, postul musulman, care incepe, miercuri, 11 august.

Fetele ceasului, pe care va fi inscriptionata expresia: „In numele lui Allah”, vor fi iluminate cu doua milioane de led-uri. 21.000 de lumini de culoare alb si verde, montate in partea de sus a ceasului, vor lumina pe o distanta de 30 de kilometri pentru a semnala momentele de rugaciune zilnica obligatorii.

Ceasul este o creatie a designerilor germani si inginerilor elvetieni, iar valoarea sa se ridica la 800 milioane de dolari. Autoritatile saudite spera sa atinga un obiectiv, pe care incearca sa il realizeze de 126 de ani, stabilirea timpului universal dupa Mecca si nu dupa Greenwich, motiv pentru care precizia ceasului este absoluta.

sursa>

http://www.ziare.com/magazin/inedit/mecca-are-cel-mai-mare-ceas-din-lume-1034788

 

Demersuri pentru mutarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu la Mânăstirea Hurezi

Agerpres/ 10 august 2010

Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea face demersuri pentru aducerea Sfintelor Moaşte ale Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, de la biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, la ctitoria sa de la Hurezi, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Florin Epure.

„La împlinirea a 296 de ani de la moartea martirică a lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, precum şi la împlinirea a 313 ani de la ctitorirea Mănăstirii Hurezi, am întreprins demersuri pentru aducerea moaştelor. Încă din anul 2007, la Mănăstirea Hurezi s-a semnat ‘Memoriul pentru aducerea Sfintelor Moaşte ale voievodului martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, la ctitoria sa de la Hurezi’. Studiul ştiinţific care însoţeşte acest document a fost realizat de Radu Ştefan Vergatti, profesor la Universitatea din Bucureşti şi membru al Academiei Române”, a precizat Epure.

.

Potrivit acestuia, memoriul este considerat un pas important în demersul aducerii Sfântului Martir Brâncoveanu la Hurezi, unde mormântul de marmură stă gol de aproape trei secole.

„Documentul de la Hurezi poartă mesajul vâlcenilor, care şi-au dat semnătura în acea zi pentru o reparaţie istorică şi morală, pentru a împlini voinţa domnitorului de a fi înhumat în ctitoria sa de la Hurezi, după tradiţia creştină a voievozilor de a-şi clădi necropola încă din timpul vieţii. Acest mesaj va fi înmânat Prea Fericitului Daniel, Patriarhul României, precum şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional”, a mai spus Florin Epure.

Anul acesta se împlinesc 296 de ani de la moartea voievodului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, care a fost decapitat de turci, alături de fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi de ginerele său, vistiernicul Ianache Văcărescu.

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/23734-Valcea-Demersuri-pentru-mutarea-moastelor-lui-Brancoveanu-la-Manastirea-Hurezi.html

foto>

http://www.moaraviselor.ro/obiective/105/M%C4%83n%C4%83stirea-Hurezi

 

Comemorare a părintelui Galeriu, la Galeria „Dialog”

Agerpres/ 9 august 2010

Mai mulţi preoţi de la Protoieria sectorului 2 din Capitală, împreună cu numeroase persoane care l-au cunoscut pe părintele Constantin Galeriu, au participat, luni, la Galeria „Dialog” din cadrul Primăriei de sector, la rememorarea personalităţii părintelui, prin deschiderea unei expoziţii, consacrată împlinirii a şapte ani de la trecerea la cele veşnice a acestuia.

Expoziţia, organizată împreună cu preoţii de la Biserica „Sfântul Silvestru”, prezintă 16 tablouri cu portretul părintelui Galeriu, realizate de pictorul Ion Grădeanu din Bacău, icoane de praznic, pictate de fraţii Alexandru şi Bogdan Stanciu, alături de fotografii, cărţi şi obiecte de cult care au aparţinut părintelui şi icoane de la Biserica Sfântul Silvestru, lăcaşul unde, vreme de 29 de ani (1974-2003), părintele Constantin Galeriu a fost preot paroh.

Părintele Gherasim, parohul Bisericii Silvestru, a spus că părintele Galeriu s-a identificat cu biserica în care a slujit, şi fiecare obiect din acest lăcaş de cult transmite parcă duhul său, în timp ce părintele protoereu Ioan Rădulescu l-a comparat pe cel comemorat cu un mare dirijor afirmând că „partitura părintelui Galeriu era una dumnezeiască, iar acesta era un fel de Ioan Scăraru, cuvintele lui ajutându-te să urci parcă spre Dumnezeu”.

Omagiind personalitatea părintelui Galeriu, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat că acesta era „un om cu un suflet extraordinar, de o bunătate deosebită”

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/23566-Comemorare-a-parintelui-Galeriu-la-Galeria-Dialog.html

~~~+~~~

UPDATE

12 august 2010

Expoziţie dedicată părintelui profesor Constantin Galeriu la Primăria Sectorului II din Capitală

Basilica.ro/ 10 august 2010

„Galeriile Dialog” de la parterul Primăriei Sectorului II găzduiesc până pe 20 august expoziţia intitulată „Părintele Galeriu astăzi”. Sunt expuse tablouri, icoane şi obiecte care au aparţinut părintelui. Expoziţia este organizată de Primăria Sectorului 2, în colaborare cu Biserica „Silvestru”, informează Ziarul Lumina.

Expoziţia, intitulată ‘Părintele Galeriu astăzi’, este organizată de Primăria Sectorului II în colaborare cu Biserica ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală, acolo unde părintele Galeriu a slujit timp de trei decenii.

Vernisajul a avut loc ieri, la ‘Galeriile Dialog’ de la parterul Primăriei Sectorului II, într-o sală arhiplină de preoţi şi credincioşi care l-au cunoscut şi care îi ascultau cuvintele de învăţătură, şi în prezenţa primarului sectorului II, Neculai Onţanu, şi a părintelui protopop de la Protoieria II Capitală, Ioan Rădulescu, dar şi a părinţilor slujitori de la Biserica ‘Silvestru’.

‘Luna aceasta se împlinesc şapte ani de la trecerea la Domnul a părintelui profesor Constantin Galeriu, iar Parohia ‘Sfântul Silvestru’, care a fost condusă atâţia ani de părintele Galeriu şi care este identificată cu numele lui, a organizat pe 6 august slujba Parastasului de şapte ani, şi în continuarea slujbei şi a agapei creştine. La Primăria Sectorului 2 am organizat o expoziţie în care am adus în faţa publicului 16 dintre tablourile reprezentându-l pe părintele Galeriu predicând şi câteva din icoanele praznicare din biserica noastră, precum şi obiecte care au aparţinut părintelui’, ne-a explicat părintele Alexandru Gherasim, parohul Bisericii ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală.

16 portrete şi 28 de icoane praznicare

În cadrul expoziţiei, vizitatorii pot descoperi tablouri cu portretul părintelui Galeriu zugrăvit în 16 ipostaze, din care element definitoriu sunt mâinile sale dătătoare de pace sufletească, dincolo de figura lumească, uşor înceţoşată de paleta pictorului.

Alături de tablouri, veghează câteva cărţi şi obiecte de cult ce au aparţinut părintelui, precum şi 28 de icoane praznicare de la Biserica ‘Silvestru’, realizate de fraţii gemeni Alexandru şi Bogdan Stanciu. ‘Noi avem imaginea părintelui în biserică într-o fotografie, îl avem sub streaşina bisericii, în groapa unde pământul l-a primit, dar îl avem pe părintele Galeriu într-un ‘astăzi’ neîncetat, în tot aceea ce ne-a învăţat şi în tot ceea ce a făcut în timpul cât a fost omeneşte împreună cu noi. Se împlinesc şapte ani de când a trecut în veşnicie. Această înveşnicire a părintelui nu înseamnă că a plecat dintre noi, ci este cu sufletul mereu împreună cu noi şi sfaturile părintelui ne sunt întotdeauna prezente. Pentru cei ce am trăit împreună cu dânsul este o bucurie că suntem astăzi ca să îl pomenim’, a spus şi părintele Nicolae Bordaşiu, care a slujit împreună cu părintele Galeriu la Biserica ‘Sfântul Silvestru’.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/expozitie_dedicata_parintelui_profesor_

constantin_galeriu_la_primaria_sectorului_ii_din_capitala.html

foto>

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-galeriu-sensul-crestin-pocaintei-68485.html

 

Un decret imperial: luna August — luna Maicii Domnului

Un decret imperial: luna august — luna Maicii Domnului [1]

[…] Andronic II Paleologul este şi la originea unei iniţiative liturgice mariale uitate astăzi, dar extrem de semnificative pentru lumea bizantină, demonstrând în acelaşi timp ade­vărul aserţiunii asumpţionistului A. Wenger, potrivit căreia “civilizaţia Bizanţului era una în întregime marială”[2]. Prin capitala sa, Constantinopol, întreg Imperiul era dedicat Maicii Domnului, cum ne-o aminteşte până azi în cultul ortodox ziua de 11 mai, care prăznuieşte solemn amintirea acestei dedicări de către Constantin cel Mare în 330. Mai mult, în Constantinopol se aflau faimoasele relicve mariale ale veşmântului (maforion) Maicii Domnului, depus în se­colul V în celebrul sanctuar al bisericii de la Vlaherne (prăznuit pe 2 iulie) şi brâul Fecioarei adus aici în secolul VI şi depus în biserica de la Chalkoprateia, lângă Sfânta Sofia (prăznuit pe 30 august), iar în afara incintei fortificate, la Balukli, se afla (şi se află până azi) biserica ridicată pe faimosul Izvor al Tămăduirilor, un fel de veritabil “Lourdes bizantin” (prăznuit în vinerea Săptămânii Luminate). Sur­sele inventariate de asumpţionistul R. Janin atestă existenţa în Constantinopol a nu mai puţin de 124 de biserici închinate Maicii Domnului.

În vara anului 1295[3], generalul bizantin Alexie Philanthro-penos, care lupta de câţiva ani cu succes împotriva turcilor în Asia, s-a lăsat convins să întoarcă armele şi să îmbrace purpura imperială. Disperat, Andronic II, fire depresivă şi melancolică, a intrat în panică şi într-o profundă angoasă; se gândea să cedeze de bunăvoie puterea. După doar şase zile însă, împăratul primeşte vestea că unul din ofiţerii lui Philanthropenos, rămas loial bazileului Paleolog, a pus mâ­na pe generalul rebel şi l-a arestat (el va fi ulterior orbit). Primul gest al lui Andronic II a fost acela de a se duce în procesiune la biserica Maicii Domnului Călăuzitoarea (Hodegos) ca să-i mulţumească pentru neaşteptata răstur­nare a situaţiei în favoarea sa[4]. Cu acest prilej Andronic II a proclamat printr-un edict imperial[5] întreaga lună august drept luna Maicii Domnului[6]. Decretul stabileşte cele trei sanctuare la care împăratul şi toţi locuitorii capitalei sunt invitaţi să celebreze începutul, mijlocul şi sfârşitul acestei perioade speciale: pe 1 august la biserica Maicii Domnului Călăuzitoarea (Hodegos), pe 15 august de Adormire la Sfânta Sofia (sărbătorire mutată aici acum, până atunci locul ei tradiţional de prăznuire fiind Vlaherne), iar pe 31 august Ia Vlaherne (până atunci biserica acestei sărbători fiind Chalkopreateia). Precizarea celorlalte biserici pentru restul zilelor lunii august menită să devină o laudă neîn­cetată a constantinopolitanilor adusă Maicii Domnului e lăsată pe seama patriarhului. Decretul propriu-zis este pre­cedat de o amplă compoziţie retorică, al cărei autor este – cum arată tradiţia manuscrisă a operelor sale – prim-ministrul lui Andronic II, eruditul umanist şi om de stat Nichifor Chumnos[7] (1250/ 1255-1327), cel care a condus practic imperiul între 1294—1316. Substanţa edictului este o lungă celebrare a harurilor dumnezeieşti şi binefacerilor vremelnice pe care le datorează creştinii Fecioarei Maria, faţă de care recunoştinţa e o datorie nicicând achitată cum se cuvine. Se precizează că zelul împăratului faţă de Maica Domnului era atât de mare, încât ar fi dat o extensiune încă şi mai mare solemnităţilor, dacă n-ar fi avut în vedere slă­biciunea firii omeneşti. Limitând celebrările doar la luna august, bazileul îşi declară convingerea că locuitorii capi­talei vor participa la ele cu elan duhovnicesc. Indiferenţa nefiind de conceput, Andronic II nu prescrie nici o sancţiune pentru neparticipare, ci evocă doar parabola evanghelică a invitaţilor la nunta fiului de împărat şi soarta celor ce au crezut că se pot eschiva de la ospăţul credinţei. După un ultim îndemn la prăznuire, o ultimă rugăciune aduce din nou mulţumiri Maicii Domnului cerându-i totodată intervenţia stăruitoare şi eficace la Dumnezeu în dificultăţile crescânde ale momentului.

Celebrarea solemnă a lunii august ca lună a Mariei a avut loc cu siguranţă până în 1453, ocupaţia otomană a Constantinopolului cu demolările sau transformările bise­ricilor în moschei facând-o imposibilă după această dată. Nu a dispărut însă fără urme, aşa cum arăta în studiul său din 1932 asumpţionistul Venance Grumel. O notă din edi­ţia oficială a Mineiului pe august[8], semnată de îngrijitorul şi monahul Vartolomeos Kutlumusitul şi pusă la ziua de 23 august, când se serbează acum încheierea-odovania (apodosis) praznicului Adormirii Maicii Domnului, spune că în manuscrise aceasta din urmă este pusă pe 28 august, “după vechiul obicei al augustelor mănăstiri de la Sfântul Munte care închină toată luna slăvirii şi lăudării Mariei”. Edictul lui Andronic II a continuat aşadar să fie respectat la Athos şi după 1453. Devansarea „apodozei” de pe 31 pe 28 august era motivată desigur de prăznuirea pe 29 august a sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul pre­lungită şi pe 30 august. Mutarea „apodozei” pe 23 august, data actuală, s-a făcut foarte probabil mai întâi în mănăs­tirile şi bisericile cu hramul Tăierii capului Sfântului Ioan. Acelaşi Vartolomeos Kutlumusitul mai spune că, într-un alt manuscris din 1610, slujba cuviosului Moise Arapul de pe 28 august e mutată pe 27 din pricina „apodozei” prazni­cului, “căci aşa am primit de la sfintele mănăstiri ale Oraşului-Regină [Constantinopol]”. Un singur locaş a păstrat până în epoca modernă “apodoza” Adormiri pe 28 august: catedrala patriarhală Uspenie din inima Kremlinului.

~~~+~~~

Edictul imperial bizantin din 1297 de proclamare a lunii august

drept luna Maicii Domnului

redactat de prim-ministrul Nichifor Chumnos

în numele lui Andronic II Paleologul [9]

Edict pentru marea şi desăvârşita sărbătorire a întregului mister al lui Hristos, atât al Însuşi Celui ce S-a urcat iarăşi la cer de unde S-a po­gorât cu trupul luat de El din curata Fecioară, cât şi al Preasfintei Lui Mame care s-a mutat la El în modul în care a fost bunăplăcerea Lui, cel celebrat acum. Decretul vrea ca această săr­bătoare să fíe celebrată nu numai o singură zi, după obiceiul care a domnit în vechime, ci iniţiindu-se de la începutul lunii, din prima zi a lunii în care se celebrează acest mister, să o străbată toată şi să se încheie acolo unde se sfârşeşte ea.

Lucrurile minunate şi supranaturale pe care Mama lui Dumnezeu le-a oferit întregii vieţi făcând bine mereu nea­mului oamenilor ştiindu-le în chip limpede toţi oamenii, au cu toţii şi buna voinţă de a le mărturisi şi vesti; şi nu e ni­meni din toţi cei ce au parte de simţire şi raţiune care să nu vrea foarte tare acest lucru. Totuşi, ştiind bine toţi că, întrucât acestea sunt cu adevărat mai presus de orice şi cuvânt, e cu neputinţă chiar şi pentru cei mai râvnitori să le grăiască în chip destoinic ori să facă mulţumirea adecvată, nu numai grăindu-le câte unul şi încercând fiecare să le dea câte o limbă, dar nici dacă s-ar aduna la un toţi câţi  sunt acum şi câţi au fost în vechime, nici măcar dacă s-ar face o singură buză şi o singură gură spre glăsuire [cf. Fc 11, 1], nici aşa n-ar putea cineva să se apropie câtuşi de puţin să ridice această conglăsuire [simfonie] universala [a toată lumea] spre mărturisirea măreţiei minunilor fără să cadă jos şi să piardă totul. Ci toată firea oamenilor e într-adevăr mică şi slabă pentru aceasta, atunci când e cercetată puterea ei, încât să poată grăi ceva vrednic de nişte binefaceri atât de mari şi de acest fel; este slabă chiar de-ar voi să ia şi ar lua înseşi limbile îngerilor şi arhanghelilor, sau dacă mai sunt alte limbi ale unor făpturi imateriale obişnuite cu imnele neîncetate, şi apoi ar conlucra cu ele împlinind astfel cele de mulţumire; căci măreţia acestor nesfârşite lucruri minunate făptuite şi lucrate acum pentru noi întrece şi lasă înlemniţi de uimire nu numai pe oameni şi toată firea noastră raţională, dar şi înseşi puterile cereşti. Şi avem credinţele ferme şi nădejdile sigure că ele se vor celebra mereu şi în continuare.

Şi ca acest cuvânt al nostru, urcând la început, să pur­ceadă de aici în chip metodic să spunem aşa: omul a fost plămădit de mâna lui Dumnezeu, s-a împărtăşit de chipul lui Dumnezeu [Fc 1,27] şi a fost cinstit cu acesta mai mult decât toate cele văzute; ar fi putut primi şi mai multă cin­ste şi slavă, spre care-l purta însăşi raţiunea creaţiei lui, şi le-ar fi primit, dacă păstrând acest chip l-ar fi păzit împre­ună cu porunca. Dar pentru că a fost furat de plăcere şi, nesinchisindu-se de cele poruncite, s-a încrezut în cele amăgitoare, cade de îndată de acolo din desfătarea şi îm­părtăşirea multor şi mari lucruri bune în care fusese aşezat, căzând totodată din mai marea vrednicie pe care urma să o experieze şi se întoarce iarăşi în pământ zdrobit de păcat, nepăzind nici ceea ce era, nici devenind lucrul mai bun şi mai înalt la care era chemat şi educat. Acesta a alunecat aşa căzând din Dumnezeu şi din partea dumnezeiască, dar El vrea să-1 tragă iarăşi la Sine. Vrea aceasta şi priveşte la măreţia iubirii de oameni. Nu socoteşte un lucru nedemn să Se golească pentru noi [cf. Flp 2, 7] şi să-i poarte pe cei căzuţi şi să-i ia asupra Sa pe cei ce zăceau jos, restabilindu-i iarăşi nu numai în ceea ce eram, ci şi în starea pen­tru care ne-a adus la existenţă plămădindu-ne, ca să nu mai fim nici victima uneltirilor celui invidios pe noi, nici căzuţi, nici netrebnici.

Acestea le vrea Dumnezeu şi priveşte îndată spre cea care avea să fie Mama Lui în vremurile de pe urmă, ale­gând-o pentru Sine Însuşi din toate generaţiile încă înainte de a aduce la existenţă lumea. Şi aşa se face această taină ascunsă, aşa-zicând, mai înainte de toată creaţia; taină care ulterior, prefigurată umbratic, mântuieşte chiar şi acolo unde e primită prefigurarea sau umbra ei. Acest lucru e evident pentru oricine observă atent lucrurile. Fiindcă Israel ajunge rob în Egipt şi e tiranizat de Faraon cu amare împilări şi chinuit de greutatea muncilor, şi e târât spre cele de care vorbesc cărţile Scripturii şi poves­tesc istoriile vechi; dar se ridică Moise cu zel pentru cei ce sufereau şi, fugind din Egipt, se apropie de Dumnezeu. Şi acolo vede acea mare şi minunată vedere [cf. Iş 3, 3]: un foc într-un tufiş care ardea, dar n-a ars-o, nici n-a vătămat-o nicidecum. Atunci Moise aude îndată că piciorul său calcă un pământ sfânt şi de aceea să-şi dezlege curelele încălţămintelor picioarelor [Iş 3, 5], iar el şi le dezleagă şi descalţă. De ce? Poate pentru că nu e îngăduit pentru nimic mort să se atingă de locul unde e prezenta lui Dumnezeu şi care este ca o prefigurare a Edenului nestricăciunii în care Cel ce S-a arătat atunci ne anunţă că vom intra şi locui ia­răşi şi ne dă simbolurile lui; sau poate porunceşte astfel ca oricine să arunce orice ajutor venit din păcat al cărnii slabe şi să îndrăznim să călcăm cu picioarele goale peste şerpi şi capul năpârcii care ne-a legat amăgindu-ne. Moise vede acestea şi se încrede în libertatea care vine de aici pentru Israel, şi, îndrăznind în puterea vederii, se duce, învăţând de aici şi libertatea comună a tuturor oamenilor, pentru că aşa cum l-a izbăvit atunci pe Israel din tirania lui Faraon, aşa ne-a izbăvit şi pe noi în zilele de pe urmă de amarnicul tiran, Satana, Dumnezeu Cel ce S-a făcut ca noi dintr-o Mamă Fecioară. Aşadar, cum spuneam, îi mântuieşte acolo pe toţi cei tiranizaţi şi-i dezleagă din mâna grea a egipteni­lor, ceea ce e prefigurarea acestui mister mântuitor şi sim­bolurile celor mântuiţi ulterior.

Dar egiptenii încearcă iarăşi să-i urmărească pe cei ce fugeau de sclavie [Iş 12, 8] şi i-au urmărit alergând asupra lor cu toate carele şi caii. Şi poate că i-ar fi prins şi i-ar fi dus iarăşi într-o amară sclavie, dacă nu i-ar fi mântuit şi aici în chip strălucit umbra celor viitoare, umbrindu-i şi acoperindu-i toată ziua un nor [Iş 13, 21], un simbol clar ca şi lâna lui Ghedeon [Jd 6, 37]. Căci aceasta arăta ploaia vie care s-a pogorât la noi cei uscaţi şi cu totul morţi, iar norul o prefigurează limpede pe Fecioara, care s-a arătat acoperământ al lumii şi mai largă decât toate cerurile.

Dar lucrurile n-au rămas la atât. Marea Roşie, ea care a făcut lucruri uriaşe, a salvat un popor mult pentru Dumne­zeu şi a scufundat în adânc puterea lui Faraon şi căpeteniile egiptene [Iş 15,4], de unde altundeva a putut aceste lucruri mari decât raportându-se la Însuşi Cel care era şi sfârşitul făgăduinţelor lui Avraam, şi înmulţirea seminţiei născute din el [Fc 15,5], care a reînnoit lumea toată, facându-i pe toţi ai Lui Însuşi, dar şi copii autentici ai lui Avraam?

După care stânca izvorăşte [Iş 17, 6] şi – o minune mare! – curgerile apelor produse avansează în râuri per­manente [cf. Ps 77, 16], iar ei, care erau chinuiţi de sete într-un loc lipsit de apă, beau pe săturate. Negreşit stânca e dintr-un munte care este prefigurarea Fecioarei, din care e Hristos Piatra din capul unghiului şi Apa vieţii: prima [Piatra] ne adună pe noi cei depărtaţi de Dumnezeu şi ne ţine la un loc cu o legătură cu neputinţă de rupt, iar cealaltă [Apa] ne adapă ţâşnind pururea şi oferind o viaţă care nu sfârşeşte vreodată. Şi mai ce? Flămânzesc în pustie şi îi cuprinde foamea, suferinţa cea mai grea, şi iarăşi se pornesc împotriva lui Moise, care le-a zis: “Dacă a lovit stânca şi a curs apă, nu va putea da şi pâine?” [Ps 77, 20]. Cel ce n-a suferit să le dea hrană din pământ şi care poate face pâini până şi pie­trele [Mt 4, 3] preschimbând aceeaşi putere într-o nouă mi­nune le dă pâine; dar de unde? îi hrăneşte din cer [Iş 16], arătând că de acolo sunt şi cele săvârşite mai înainte. Şi cei ce deznădăjduiseră de pâini mănâncă mana, o hrană nouă şi cu mult mai de preţ decât cea căutată, totodată din belşug şi uşor de dat tuturor celor ce o voiau. Căci era îngăduit să fie luată nu numai cât era de ajuns pentru nevoie, dar şi să fie posedat ce putea fi de prisos, chiar dacă prisosul era de neconceput. O altă minune desfiinţa nesăturarea, îndrep­tând totodată necredinţa. Deci hrana le întărea inima ca în nici o dificultate să nu mai fie lipsiţi de credinţă că nu li se va face atunci când se întorc la Dumnezeu şi-L cheamă cu adevărat, ca Moise care, fiind marele slujitor al Aceluia, L-a chemat cu îndrăznire şi îndată a avut toate potrivit ce­rerilor Lui; i-a întărit însă nu numai pe oamenii de atunci, ci şi pe toţi cei de după aceea ca să nu fie lipsiţi de credinţă că nu se va coborî la noi din cer o pâine a vieţii [In 6,33] şi care să ofere desfătarea celor veşnice.

Aşadar se aşază [în Cort] un vas de aur cu mană [Iş 16,33] şi care poartă în el în chip strălucit icoana celor viitoare. Uită-te şi la table şi la legea scrisă pe ele de Dumnezeu [Dt 5,22] şi care-i ajută nu numai la cele din afară, fiind mântuitoare pentru trupurile aflate în primejdii, ci care atinge şi sufletele educându-le şi smulgând orice opinie greşită despre Dumnezeu. Uită-te la acestea şi, fiind atent în chip frumos cu mintea la cele văzute, învaţă Cu­vântul ipostatic scris în Fecioară de degetul lui Dumnezeu, Care e Duhul dumnezeiesc, golindu-Se din sânurile Tatălui dar nedepărtându-Se de ele, ci rămânând în ele şi umplând toate, facându-Se încăput în sânurile Mamei, ca în acest mod să mântuiască din nou lumea toată şi să izbă­vească sufletele ţinute în întunericul neştiinţei şi în umbra morţii [Ps 106, 14].

Acestea sunt astfel, iar cele privitoare la Fecioara Mama lui Dumnezeu care vin astfel de la început prin multe şi mari simboluri le vei găsi oferind peste tot o putere de mi­nuni supranaturale, precum şi o mântuire a celor aflaţi în primejdii extreme. Şi la cele mai multe cuvântul nostru a lăsat deoparte expunerea lor extinsă, pentru că nici nu poate să treacă prin toate, căci acest lucru e cu totul cu neputinţă, dar nu poate expune suficient nici măcar unele. Şi cum ar putea-o face? Fiindcă şi acestea, de care am amintit, nu le-am amintit ca alegând să punem puţin din multe, ci numai ca să le atingem şi să sugerăm cele spuse, şi anume că sunt peste tot prefigurările şi umbrele mântuitoare ale celor ce s-au arătat ulterior în chip strălucit fără nici un acope­rământ cu Fecioara. Dar după ce prefigurările au trecut şi umbrele au cedat locul adevărului/realităţii înseşi care a apărut în chip curat între oameni, aducând Fecioarei o slavă care ascunde toate cerurile, întrece strălucirile de sus şi lasă mai prejos decât Ea înşişi serafimii şi heruvimii, după aceasta ce cuvânt sau ce limbă ar putea povesti mulţimile atât de multor minuni infinite şi înfricoşătoare de acest fel? Mă tem ca nu cumva să mi se facă osândă şi vină chiar şi acest lucru: dacă mă apropii nu numai cu mâini, dar şi cu buze necurate de chivotul care primeşte pe Dumnezeu, atunci când iarăşi o altă minune ameninţă de departe şi opreşte pe cineva din cei necuraţi să îndrăznească să se atingă chiar şi de chivotul umbrei [cf. 2 Rg 6, 6-7], şi aş putea auzi pe Dumnezeu Însuşi spunându-mi pe drept cu­vânt aceasta: “De ce tu, care nu te foloseşti nici de un căr­bune curăţitor al buzelor, ca Isaia [6, 6-7], nici nu laşi limba liberă de povara relelor care apasă asupra ei, de ce aşadar povesteşti tu lucruri minunate, la care nu ajunge nici firea îngerilor? Căci până şi aceasta rămâne nedumerită înţelegând măreţia lor”.

Înspăimântându-mă aceste lucruri, nu mai pot veni la cele care urmează în continuare. Dar pentru că am fost mântuit prin tine şi, căzând, am fost îndreptat şi, zdrobit fiind, am fost replămădit, cum oare având puterea cuvântu­lui şi putând da glas, m-aş putea sârgui să proclam altceva înaintea acestora? Prin urmare, nu voi trece sub tăcere modul mântuirii, ci-l voi lăuda după putinţă.

Ne avea aşadar sclavi ai lui cel care de la început a rătă­cit şi s-a depărtat/ răzvrătit de la Dumnezeu, care, pe de o parte, pe noi, care urma să o moştenim, ne împingea de­parte de slava din care a fost aruncat fiind scos afară, iar, pe de altă parte, ne dobora spre patimile necinstei ultime şi ne avea legaţi cu ele ca şi cu nişte lanţuri de picioare de care nu se putea fugi, ca nu cumva, dezlegându-ne din tirania lui, să alergăm iarăşi la Stăpânul, şi care ne-a pus drept paznic moartea, ne-a tras în iad şi ne ţinea închişi aici în chip sigur prin porţi de întuneric. Iar noi eram sclavi care slujeam puterii şi tiraniei lui, fără să simţim măcar aceste rele în care suntem, ci, bucurându-ne de pierzania noastră, cinsteam patimile plecând de la care alergam spre moarte, ajunşi vrednici de milă pentru această amăgire şi o atât de mare lipsă de slavă. Şi cine anume pătimeau aces­tea? Cei care, având chipul lui Dumnezeu, ajunsesem cei mai vrednici de milă din pricina sclaviei şi tiraniei vrăjma­şului, cu mult mai nenorociţi din pricina nesimţirii noastre, pentru că, părăsindu-L pe Ziditorul nostru, ne-am predat pe noi înşine vrăjmaşului care, ţinându-ne tare în mână, ne trăgea pe toţi care-i urmam cu râvnă în prăpăstiile, care sunt sălaşul său.

Dar nu putea să ne treacă cu vederea cu totul Cel ce ne-a plămădit cu mâinile Lui şi ne-a dat chipul şi cinstirea Lui; prin urmare nici nu ne-a trecut cu vederea, nici ne-a lăsat să fim duşi sclavi în modul pe care l-am spus, pe noi pe care ne-a făcut nu numai liberi, ci ne-a distins şi cu stăpâ­nirea tuturor celor de pe pământ, ci Acesta vine la noi şi ne scoate din mâna celui ce ne stăpânea desfiinţând puterea lui, precum şi întunericul neştiinţei sub care ne ţinea pe noi, cei duşi în rătăcire. Cum anume vine? Dar spre aceasta năzuia întreg cuvântul meu, fiindcă aici se împlinesc toate prefigurările şi simbolurile şi cele care au vestit dinainte şi care au drept ţel pe Fecioara. Fiindcă Însuşi Cuvântul mai înainte de veci al lui Dumnezeu coborând în Ea, care era curată şi nepătată, şi vrednică de orice altceva ce ţine de Cel ce cobora la Ea, se face trup/ carne pentru noi purtând-o din preacuratul şi preaneprihănitul ei sânge şi, luând asupra Sa toată firea după chipul lui Dumnezeu care se stricase, Se amestecă cu ea şi o replămădeşte prin comuniunea cu ea, mântuindu-i din nou pe cei ai Săi şi făcându-Şi-i iarăşi intimi pe cei depărtaţi prin păcat.

Acesta e modul mântuirii noastre. Aceasta e taina mare şi înfricoşătoare prefigurată şi prevestită şi grăită în vechi­me de profeţi: Dumnezeu făcut om ca să-l mântuiască pe om, Dumnezeu întrupat şi plămădit în pântecul unei Fe­cioare, primind naştere în timp, văzut ca prunc şi purtat în braţe de mamă Cel ce umple toate şi nu e încăput nicide­cum de nimic. Ce îngeri, ce arhangheli n-au rămas înlem­niţi de uimire la acestea? Ce serafimi, ce heruvimi nu s-au mirat văzând atât de marea golire [kenosin] a lui Dumne­zeu, precum şi atât de marea amploare a iubirii Sale de oameni pentru noi şi a bunătăţii Lui dincolo de orice hiper­bolă? Prin urmare, toate puterile cerurilor au izbucnit în imne şi au recunoscut că trebuie să stea împreună cu noi, care în toate generaţiile o fericim pe Fecioara; şi o fericim atât pentru aceste lucruri atât de mari şi supranaturale făcute prin Ea, cât şi pentru că prin Ea ne-a fost dat să primim libertatea comună, precum şi pentru celelalte bine­faceri, pe care n-a încetat şi nu încetează nicicând să le lucreze mereu. Căci primindu-ne ca pe moştenirea ei şi pe noi, cei răscumpăraţi din greaua şi reaua sclavie prin sân­gele Fiului Său, a făcut şi face pentru noi toate ca toată viaţa noastră să fíe plină de lucruri bune excepţionale şi care se săvârşesc mereu.

Căci întrucât cel care a ridicat mâna împotriva primei noastre libertăţi şi, desfiinţând-o în chip rău, ne-a făcut de ocară toată demnitatea noastră, nu se opreşte uneltind mereu şi împotriva lucrurilor mai bune care ni s-au făcut spre slava noastră, de nicăieri altundeva nu putem avea scăpare de multele şi variatele lui meşteşugiri decât de la tine, Fecioară, pe care te-am dobândit tare apărătoare în luptă şi ocrotitoare, care întoarce înapoi peste tot năvălirile lui. Fiindcă acela ridică împotriva noastră un îndoit război: unul atingându-se de sufletele însele şi uneltind nevăzut împotriva lor, iar altul facându-le să se arunce spre lucrurile din afară şi împlinindu-şi răutatea văzută în acestea. Tu însă eşti tare ajutătoare în ambele acestea, nu numai vrând, ci şi putând uşor să ne dai orice ajutor. Ne ajuţi stând îna­inte şi apărându-ne, şi, înainte ca noi să simţim limpede relele care vin peste noi, le întorci înapoi şi le nimiceşti. Şi nu numai aceasta, ci chiar dacă noi nu opunem nimic unel­tirilor aceluia, ci mai degrabă suntem aliaţii lui, căzând în rele alese de noi de bunăvoie – iar acela luându-ne corupţi de bunăvoie ne duce cu putere spre ceea ce vrea el, şi vrea şi ne duce negreşit spre cele mai rele -, iar Dumnezeu se indignează împotriva noastră şi, stârnit spre o dreaptă mânie, vrea să ne judece şi să ne dea dreapta pedeapsă pentru acesta, tu vii şi aici facându-te mijlocitoare [mestis], înduplecându-L cu îndrăznirile tale de mamă şi-ţi întinzi rugăminţile ca pentru cele ale tale punând înainte rudenia firii, precum şi faptul că L-ai primit în măruntaiele tale, L-ai hrănit la sânul tău, L-ai adăpat cu lapte şi ai su­portat a vedea pătimirea Lui de pe urmă, crucea şi moartea şi toate câte Acela a răbdat de bunăvoie pentru noi, cei osândiţi, răscumpărându-ne din osândă, li-L pleci spre noi făcându-te ambasadoarea noastră; apoi dându-ne să facem experienţa unui Dumnezeu iubitor de oameni în locul unuia mânios, dându-ne şi să pătimim de la El cele bune şi să primim daruri în locul relei pătimiri şi să cădem sub pedepse drepte. Căci nu e nimic pe care tu să-l vrei şi să nu-l poţi încredinţa de la Dumnezeu spre binefacerea noastră, ci poţi toate şi dai cu mult mai mult şi mai uşor decât am putea cere noi. De aceea ne împlineşti dinainte cererile, iar noi venim cu cererile noastre în urma tuturor darurilor care, dacă am avea nevoie de ele, ni se fac prin tine încă înaintea cererilor noastre. Iar când noi voim rău, şi când recunoaştem şi lucrăm rău cu privire la cele ce ne sunt de folos, tu însuţi le faci rânduindu-le în chipul cel mai bun şi arăţi în acesta încă şi mai mult bogăţia iubirii de oameni, întrucât cu privire la cele pe care noi nu le ştim, nici nu cerem nimic, ba chiar atunci când voim cele mai rele, nu ne sileşti spre ele, ci faci ca să ne folosim de ele foarte tare ca de nişte lucruri cu adevărat utile, făcându-ne bine în acest mod parcă fără voie, deşi după ce ajungem la simţirea lor atunci când am ajuns la experienţa binelui, le iubim. Ne izbăveşti aşadar şi de boli, pe unele desfiinţându-le de departe, ca nici măcar să nu începem să fim prinşi de ele atunci când urmează să ne prindă pe neaşteptate, iar dacă totuşi cădem în ele, întorci înapoi vătămarea lor; şi dacă totuşi una din ele ne ţine în stăpânirea ei, tu, punând la încercare credinţa noastră, laşi să apară limpede primejdia lor superioară oricărei invenţii şi meşteşug medical chiar şi celor ce li se pare că pot să se ajute puternic cu unele ca acestea; iar pe noi, care privim curat cu toate nădejdile şi cu toţi ochii numai spre tine – o, multa şi marea ta putere  ce poate toate! o, ajutor fierbinte! o, foarte grabnică eliberare de cele ce ne fac rău! -, pe noi, care zăcem morţi şi de-abia răsuflăm puţin şi imperceptibil, pierzându-ne toată viaţa, ne ridici, pui pe fugă boli incurabile şi destrami suferinţe puternice, care nu seamănă nicidecum cu vreuna din celelalte. De aceea şi noi, care seara ne facem sălaşul în plângere, dimineaţa plecăm iarăşi desfătându-ne în veselie [Ps 29,6] şi ne bucurăm de două ori: pentru că nici una din nenorocirile venite peste noi n-a putut să ne ţină în stăpânirea ei până la sfârşit, şi pentru că prin tine am primit mântuirea, având şi pentru cele care urmează nu mică îndrăznire că nimic nu ne va vătăma nicidecum cât timp ne ţinem de tine mereu. Acestea sunt, ca să zic aşa, cele lucrate în comun tuturor şi fiecăruia în parte la timpul lor.

Iar cele ce mi s-au făcut mie îndeosebi cum le-aş putea spune îndeajuns? Căci îmi lipseşte timp ca să le povestesc, nu pentru că am doar o singură limbă, ci chiar şi dacă aş împărţi-o în zeci de mii, ca fiecare să povestească altele. Dar şi pentru că, dacă mă gândesc la cele care mi se fac în chip limpede şi îndeosebi faţă de fiecare, nu este nimeni, cred, care să aibă o dublă voinţă [gnomen] pentru aceasta, fiindcă atât forma, cât şi rostul stăpânirii imperiale, dar şi modul meu de purtare, îi adoptă pe toţi, şi voi ştiţi negreşit că mă aplec spre tot cel prins în nenorociri şi, din contră, adopt recunoştinţa în cazul în care cineva căruia îi merge bine este izbăvit de ele învrednicindu-se de o purtare de grijă dumnezeiască. De aceea este drept ca eu însumi mai mult decât toţi ceilalţi să mă mărturisesc Mamei lui Dum­nezeu sau, mai bine zis, pe cât e o datorie necesară comună tuturor să aducem mulţumiri pentru cele de care vorbeam şi pentru multe altele – căci cine ar putea spune cât de mari şi cât de multe sunt? – acest lucru îmi revine nu numai în întregime, ci cu mult mai mult pentru adaosul celor de care s-a vorbit, şi chiar dacă nu mă voi atinge de aceasta după vrednicie, nu voi fi măcar nerecunoscător atingându-mă de cele ce-mi sunt cu putinţă. Îmi voi lărgi deci inima [cf. Ps 118,32] şi gura mea cu mulţumiri pe cât îmi este cu putinţă şi mi-am propus, pentru că în câte strâmtorări şi mâhniri m-am găsit, în toate am aflat lărgime sufletului şi lărgime inimii.

[Tu, Fecioară,] ne-ai mărit şi ne-ai ridicat chiar din scu­tece la acest tron şi această soartă înaltă şi mai puternică decât toate celelalte, şi faptul de a ne duce viaţa pururea în cele mai voioase lucruri a fost de la început sfatul/ planul Tău; şi am şi putea fi aşa, dacă am fi împreună cu cele de-a dreapta şi n-am fi deloc supăraţi de nimic din cele de-a stânga, dacă am fi umblat în urma voii Tale şi nu a inimilor noastre [cf. Iz 20, 16]. Dar pentru că, abătându-ne de la calea dreaptă a celor buni, ne-am întors spre cele ce nu se cuvine, au venit supărându-ne pe drept cuvânt cele întristă­toare; şi strânşi fiind noi în deprimări ca de propriile noas­tre lanţuri şi mâhnindu-ne pe deasupra de dificultăţile a căror nădejde de dezlegare nu se arăta nicăieri, Tu însăţi Te-ai prezentat la greutăţile noastre şi, împingând deoparte nevoile, fiindcă orice rânduială a unor astfel de lucruri ce­dează înaintea Ta, ne faci să ne folosim de lucrurile uşoare şi să facem experienţa unor lucruri mai bune decât greută­ţile dintâi.

Dar, ajungând aici, cuvântul nostru a venit în chip lim­pede la minunile clare săvârşite în fiecare zi spre ajutorul nostru şi spre zdrobirea foarte multor vrăjmaşi – şi cum aş putea spune câţi anume? – care se năpustesc peste noi de pretutindeni. Căci se pun în mişcare ridicându-se aproape din tot pământul; şi se pun în mişcare unii având drept pre­text impietatea lor, iar alţii neacuzând nimic altceva decât că unele din cele ale noastre sunt bune – negreşit acestea sunt procurări şi daruri ale harurilor Tale – şi pe care bel­şugul celor bune îi loveşte. Aşadar, dacă ne-ar ataca sepa­rat, tulburându-le doar pe unele, iar împotriva altora unel­tind mai puţin, poate n-ar fi un lucru mare pentru noi să le rezistăm apărându-ne. Dar acum, pentru că toţi se scurg în cerc împotriva aceluiaşi, atacă din toate părţile şi plănuiesc lucruri cumplite, şi la toate aceste pregătiri nu mai este nici o pregătire şi plănuire, ci se răsucesc mai degrabă în voile lor şi sunt stricaţi în pregătirile lor, cine oare lucrează acestea şi le întoarce pentru noi spre bine? Cine luptă pen­tru liniştea noastră în multele lupte pe care le ducem şi respinge în modul zis pe vrăjmaşii noştri? Cine ni se pune străjer veghetor tot timpul pentru noi când dormim zădărnicind prin observările lui permanente vătămările care vin asupra noastră? Cine, înconjurându-ne ca un zid de fier, va

zdrobi şi săgeţile trase şi sabia scoasă [Ps 36, 16] respingând şi toate uneltirile lor? Cine va bate iarăşi Egiptul şi va lovi pe întâi-născuţii lui [Iş 12, 29] aducând asupra lui lovituri numărate, scufundând pe Faraon, surpând trufia păgânilor şi mântuindu-l pe Israel, moştenirea lui? Cine – ca să nu întind cuvântul la fiecare amănunt – va lucra aceste multe şi mari puteri? Şi cine suntem noi? pentru că toate aceste atât de mari minuni şi de acest fel sunt pentru noi. Privind la mine însumi, am zis: “Te-ai întors de la noi [ Is 64, 7] şi nu vei mai privi spre îndurări [Plg 4,16].” Dar Tu ai zis: “Nu vă voi lăsa, nici nu vă voi părăsi [Dt 31,6], nici nu voi depărta mila Mea de la voi [1 Par 17,13] pen­tru Mama şi Fecioara care în implorări cheamă pururea fierbinte milostivirea/compasiunea Mea.” Aşadar, nu Te depărta, ci toate acelea şi acestea, vestite din vechime şi pe care le-a amintit mai înainte cuvântul meu, adaugă-le mai mult şi pe mai departe, ca mâna Ta puternică să fie socotită minunată cu nimic mai puţin decât cele de acum sau din vechime, ci cu mult mai mult; căci, având-o procuratoare a îndurărilor pe Fecioara, suntem ca un popor miluit.

Dar pentru că suntem aceasta, se cade ca şi voi, cei pre­zenţi acum şi cei care veţi fi în timpurile de după – căci negreşit minunile nu vor lipsi nici la voi, oamenii de după noi -, să aduceţi ofrandă toate averile şi toate lucrurile necruţând nimic din cele ce avem, pentru că nimic nu este propriu nouă, ci pe cât le vom aduce ofrandă, pe atât le vom dobândi primindu-le înapoi. Şi daţi fiecare, chiar dacă nu totul, ci cât să nu părem că am oprit datoria cuvenitei recunoştinţe. Dar cuvântul de faţă nu vrea aceasta, ci vrea să spună că această ofrandă are un alt mod. Care anume? Ca toţi să înalţe imne şi mulţumiri, cele câte sunt cu putinţă tuturor, în tot timpul, întrucât binefacerile ni se dăruiesc tot timpul. Iar dacă nu, să urce la gândul vostru ceea ce am hotărât să instituim acum.

Vine acum această lună, în care apare săvârşită cu Fe­cioara marea taină a Adormirii, adică a mutării sau a stabilirii Ei cu domiciliul în ceruri la Fiul ei, sau oricum ar voi cineva să numească această sărbătoare, şi noi o prăznuim după obiceiul care domneşte din vechime într-una din zilele ei la mijlocul lunii, curăţindu-ne mai întâi prin post în zilele dinaintea ei. Lăudând legea postului, eu nu primesc însă restul, şi anume faptul de a rezerva doar o singuri zi prăznuirii pentru imnologia privegherii de toată noaptea. Ci această sărbătoare e una, împărţită pe toate zilele lunii de la Începutul ei şi până la cea care este cinstită acum îndeo­sebi [15 august] şi apoi până în ultima ei zi. Acest lucru cred că se cade să fie şi vreau să legiferez prin prezentul edict. Va spune că este negreşit că e o lege dreaptă oricine a simţit întrucâtva că Fecioarei îi datorăm tot timpul imne neîncetate şi simte totodată şi măreţia acestei sărbători.

Prin urmare, cum spuneam, începutul lunii şi începutul sărbătorii nu vor fi deosebite, nici nu vom posti mai mult decât ne vom desfată de imne, ci acestea vor fi deodată; iar cele ale sărbătorii vor merge şi mai departe şi vor înceta abia acolo unde va înceta şi luna, ca această lună să fie în întregime o lună sacră [hieromneia], adică una şi aceeaşi. Odată cu prima zi a lunii vom începe şi prima zi a celorlalte două, atât a sărbătorii, cât şi a postului, şi nu vor fi cu nimic mai prejos decât cele următoare, nici decât cea în care se celebrează taina [Adormirii], nici decât ultima, în ce pri­veşte imnele şi celelalte ce se cuvin prăznuirii, ci în toate [zilele] vor fi celebrate cu aceeaşi cinste ca şi aceasta. Iar ceea ce spun despre prima zi se va înţelege şi despre cele­lalte fiindu-le atribuite într-un mod egal, nelipsindu-le nimic din ale praznicului, nici zilei de mijloc şi principale, nici ultimei. Fiindcă legea mea nu vrea să dividă sărbătoarea în mai multe, ci mai degrabă să fie una întrucât sărbătoarea e legată. Şi acest Oraş-Regină, care domneşte peste toate ce­lelalte, va păzi această lege tot timpul cu foarte mare tărie cinstindu-şi Patroana. Divizând prăznuirea în coruri, ale monahilor, ale preoţilor, fară să lipsească nici ceilalţi din toată starea – căci negreşit pentru binefaceri comune şi mulţumirea trebuie să fie comună -, va petrece noaptea în rugăciune şi imne când într-una din biserici, întâi de toate acolo unde Lucrătoarea minunilor e numită plecând de la altă minune „Odighon” [Călăuzitoarea], când în alta, şi aşa mai departe; dar mijlocul tainei de care vorbeam se va ce­lebra aici [la Sfânta Sofia], unde ca într-o boltă pămân­tească sau un al doilea cer – sau orice alt nume înalt, mare şi foarte mare am dori să-i dăm fară a ieşi din adevăr –  locuieşte înţelepciunea lui Dumnezeu [he tou Theou Sophia]; iar cea care are loc în ultima zi a lunii o va primi strălucita între strălucite biserică din Vlaherne.

Gândul nostru stăruitor a fost să întindem prăznuirea un timp încă şi mai lung, dar am cedat de dragul celor mulţi, ca astfel toţi să se aprindă de o râvnă egală şi să gândească la fel, iar ceea ce a fost legiuit să fie uşor pentru toţi. Căci dacă ar fi trebuit să se golească vistierii de bani sau să se depună eforturi care să necesite o mare forţă, în timp ce aceea de acum e mică, cineva ar putea să decline propu­nerea având pretext faptul că nu se poate. Dar acum nu e nimic din unele ca acestea, ci, cum spuneam, e vorba de o împărtăşire de sfinţire şi desfătare şi de participarea la o strălucită prăznuire, a cărei părăsire e un semn nu doar de indolenţă, dar şi de lipsa unei simţiri sănătoase care nu ştie că nu se poate ajunge la bine fară osteneală. Şi dacă ar fi nevoie de osteneli şi eforturi continue, pentru ce ar asuda cineva mai drept sau mai folositor decât în acest lucru pentru care şi tinde cu râvnă/ înflăcărare în chip natural? Căci dacă-i putem vedea pe unii care se chinuie peste mă­sură pentru lucruri mici şi rele şi cărora părutul câştig al mizeriei lor le fură simţirea, de ce dispreţ n-ar fi atunci demni cei pe care numai voinţa i-a păgubit de strălucirea prăznuirii?

Şi nu spun aceasta: că nu trebuie să cadă cineva cu ceva din toată această sărbătoare dintr-un suflet indolent, pentru că nu cred că vreunul dintre voi toţi a ajuns la o atât de mare nerecunoştinţa, nici n-a ales să trăiască parcă într-o stare de moarte şi să fie insensibil la orice lucru frumos încât dintr-o toropeală şi o nemişcare desăvârşita să fugă de toată prăznuirea; ci prezentul decret vrea să se ştie că, dacă nu se sârguiesc să vină la toată sărbătoarea sau măcar la cea mai mare parte a ei, însuşi acest lucru va fi pentru cei zăbavnici drept acuzaţie şi ca o învinuire. Şi-şi vor ridi­ca împotriva lor indignarea [Iui Dumnezeu] nu mai puţin decât cei chemaţi în evanghelie la cină, care însă mai apoi au refuzat să se ducă invocând drept pretext vederea unei ţarini, căsătoria cu o femeie şi punerea la încercare a cinci perechi de boi [Ic 16, 16 ş.u.]. Fiindcă aşa cum la aceia refuzul n-a fost întemeiat, el nu este întemeiat nici aici, orice scuză ar invoca aici cineva drept suficientă, întrucât nimic nu e mai folositor, nici mai tare pentru a atrage şi a întoarce spre aceasta pe cel ce zoreşte cu simţire spre această sărbătoare. Căci ce ar putea fi vreodată mai de cin­ste decât aceasta sau ce ar putea aduce un mai mare câştig decât ca odată cu folosul tuturor să fie în mod egal şi bucu­ria tuturor? Astfel încât fie să te atragă câştigul, care e mai mare şi mult mai mare decât toate cele spre care te sârguieşti preocupându-te de ele, fie, dacă nu poţi să priveşti curat în chip nevăzut la aceasta, fă-te văzător al desfătării şi frumuseţii celor văzute privind corurile preoţilor, corurile monahilor, celelalte adunări ale celor ce o laudă în imne pe Fecioara, buna ordine a tuturor, gravitatea tuturor şi imita­rea de către ei a celor cereşti. Dumnezeieştile şi sfintele melodii şi cântări care împlinesc laudele lor împodobesc sărbătoarea; ce covârşire a plăcerii lipseşte? Sau cine, întorcând spatele unor asemenea auziri şi privelişti, ar iubi mai mult altele ca unele mai strălucitoare şi mai plăcute decât aceasta? Nimeni dintre toţi.

Oricine ia parte la această sărbătoare să celebreze în ea cele cuvenite ei: fă-te fără prihană cu postirea, curăţeşte-te prin înfrânare, sfinţeşte-te prin rugăciuni. Toate să-ţi fie duhovniceşti, întrucât prăznuirea e duhovnicească. De vrea, să şi salte înaintea chivotului şi să dănţuiască în veselie ca David domnul săltărilor [cf. 2 Rg 6]. Şi, dacă vrei, aleargă până la marginile pământului împreună cu apostolii; căci sunt convins că ei vor veni iarăşi împreună, numai că nu văzuţi, şi-şi vor face împreună imnele, aşa cum odinioară au fost cortegiul de îngropare adunându-se dintr-odată de la marginile pământului. Să nu-i părăseşti aşadar pe corifei, nici corul lor, nici să nu vii când e încuiată odaia de nuntă, în care se celebrează aceste taine sfinte, ca să nu rămâi afară bătând şi văitându-te că ai fost scos afară din bucurie [cf. Mt 25, 10]. Vino deci sârguincios luptând lupta cea bună şi alergând înaintea altora, bine ştiind că e o pagubă să fi văzut de Mama lui Dumnezeu al doilea. Dacă atunci când ceva din cele altfel strălucitoare, dar de la care n-ai putea câştiga nici un folos, ci mai degrabă se strică repede, e pus înainte pentru a fi împărtăşit ca un lucru de cinste, n-ai suporta să pari că nu ai parte de el primul înaintea al­tuia, acum că acest câştig e cu atât mai de preţ, cedezi altuia faptul de a pune mâna pe el primul? Tu însă, iubitorule de Dumnezeu şi iubitorule de praznice şi cunoscătorule al celor bune, să nu fii aşa, ci, ajungând la simţirea celor de faţă, aleargă degrabă la celebrări.

Acum este o prăznuire comună a celor cereşti şi pămân­teşti. Acum îngerii coborând de sus se amestecă cu noi, oamenii. Acum oamenii vin la un loc cu îngerii şi ca un singur cor cântă o singură melodie lăudând-o în imne pe Fecioara. Acum şi Hristos venind în mijlocul celor ce prăznuiesc răsplăteşte Fecioara cu binecuvântări decât care nimic mai mare nu poate fi spus. Acum Însuşi Dumnezeu vine şi o cheamă pe Mama Lui şi primind în sânurile Lui preasfântul ei suflet îl urcă la ceruri în escortă de îngeri care împlinesc laudele ei. Acum Fecioara, chiar dacă se mută cu trupul de la noi, nu se depărtează de noi, ci stă de strajă de sus privind la noi în veac. Acum se cade ca şi noi, lăsând toate celelalte, să ne facem întregi ai acestei sărbă­tori lăudând, cântând psalmi, mulţumind şi împlinind după putinţă toate câne ne revin drept datorie. Şi aşa va fi.

Iar tu, Mama lui Dumnezeu, preimeşte-ne cu bunăvoinţă şi folosindu-te de îndurările tale obişnuite întoarce-i pe vrăjmaşii care se năpustesc nevăzut asupra noastră, ca să nu ne vatăme nici una din uneltirilor lor; întoarce-i şi pe cei ce se războiesc cu noi în chip văzut şi arată mereu de­şarte toate câte pregătesc şi plăsmuiesc împotriva noastră. Zdrobeşte orice arc întins împotriva noastră şi sabia pusă în mişcare întoarce-o asupra celor ce o pun în mişcare [cf. Ps 36,14-15]. Stai lângă noi ca apărătoare continuă întinzându-ţi mâna ta tare şi aruncă jos capetele răuvoitorilor pe care le vezi ridicate cu atâta insolenţă. Iată, alergăm la tine nu pe care, nici pe cai, nici pe sabie şi pe arcuri, nepunându-ne câtuşi de puţin îndrăznirea în nimic din unele ca acestea, fiindcă toate sunt mici şi slabe, oricum şi oricât ar spune cineva că sunt ele, şi nu sunt de nici un folos pen­tru cei care nu s-au înarmat mai bine cu nădejdile tari în tine. Fie însă ca noi, care ni le punem frumos pe toate în tine, să nu cădem din ele, nici să nu ne arătăm făcuţi de ruşine. Dă-ne dar să o ţinem şi să o prăznuim strălucit în tot timpul şi fă ca această sărbătoare să fie nedesfiinţată în tot veacul.

______________________________

---

[1] Fragment din diac. Ioan I Ică jr “Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila şi Teofan al Niceii. Studii şi texte”, Deisis, Sibiu, 2008, pp. 155-158

[2] A. Wegner, “Foi et piété mariales à Byzance”, în: Maria. Études sur la Sainte Vierge, vol. 5, Paris, 1958, p. 925

[3] Cf. D.M. Nicol, The Last Centuries of Byzantium, p. 124

[4] Cf. G. Pachymeres, De Andronico Paleologo III, 9-13; PG 144, 231-255

[5] Ed. J.-F. Boissonade, Anecdota Graeca, vol. II, Paris, 1830, p. 107-137; Z.v. Lingenthal, Jus Graeco-Romanum III, p. 672-682; şi J.-P. Migne, PG 140, 1497-1525

[6] Cf. studiul asumţionistului V. Grumel, “Les mois de Marie chez Byzantins”, Échos d’Orient 31 (1932), p. 257-289. Data edictului ar fi, după Grumel, 31 iulie sau 1 august 1297.

[7] Despre Nichifor Chumnos, a se vedea excelenta monografie a lui J. Verpeaux, Nicéphore Choumnos, homme d’état et humaniste byzantin, Paris, 1959. În 1303, Nichifor şi-a căsătorit fiica Irina (1291-1355) cu fiul tui Andronic II, despotul loan Paleologul (1286-1307); prin moartea tim­purie a principelui loan, Irina Chumnena Paleologhina, rămasă văduvă la 16 ani, a intrat, în ciuda opoziţiei tatălui său, în monahism devenind maica Evloghia, egumena mănăstirii constantinopolitane Philanthropos Soter, fiind fiica duhovnicească a mitropolitului Teolipt al Filadelfiei († 1322), ale cărui scrieri le-a adunat şi salvat pentru posteritate. Compoziţiile Iui Nichifor Chumnos includ pe lângă un corpus de 172 de Scrisori, nouă eseuri filozofice pe teme de cosmologie, fizică şi psihologie antică, două eseuri religioase (despre minunea din Cana şi rugăciunea lui Elisei către llie, PG 140, 1452—1466) şi un Discurs la Schimbarea la Faţă, şapte lungi decrete imperiale (unul din ele la încheierea schismei arsenite în 1310), opt compo­ziţii retorice, între care un elogiu al lui Andronic II, un necrolog la Teolipt al Filadelfiei şi o consolare a fiicei sale pentru văduvia prematură, precum şi două eseuri critice împotriva fostului său protejat, Teodor Metochites (1269-1333), ajuns prim-ministru în locul său, cu care a purtat o acerbă polemică intelectuală între 1321-1325. În 1325 a intrat ca monahul Natanail în mănăstirea condusă de fiica sa, unde a murit pe 16 ianuarie 1327.

[8] Constantinopol, 1880, p. 117 apud Grumel, op. cit.

[9] Traducere diac. Ioan I. Ică jr după: PG 140,1497-1525 în “Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila şi Teofan al Niceii. Studii şi texte”, Deisis, Sibiu, 2008, pp. 305-322

______________________________

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5b/Theofanus_uspenie.jpg

http://varvar.ru/arhiv/gallery/ikona/uspenie.jpg

 

Pilda datornicului nemilostiv – Duminica iertării

Contextul întru care această pericopă evanghelică este inserată este cu totul aparte. De o frumuseţe rară, capitolul optsprezece al Evanghelistului Matei începe cu întrebarea ucenicilor adresată Mântuitorului: “Cine este, oare, mai mare în împărăţia cerurilor?”, la care Hristos răspunde că cine “se va smeri precum pruncii, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor”; se continuă apoi “Vai-ul” adresat lumii din pricina smintelilor ce au sa vină şi cu îndemnul că “dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului”; apoi cu pilda căutării oii pierdute, cu soborniceasca şi întru Biserică cercetare a celor ce greşesc, cu cuvintele sacramentale: “Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” şi “unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, dar şi cu întrebarea lui Petru de câte ori să iertăm pe aproapele, la care Hristos a răspuns “Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte”, pentru ca să se termine cu pilda datornicului nemilostiv, ce îmbrăţişează, ca-ntr-o corolă preafrumos împodobită, învăţăturile cuprinse în pericopele de dinaintea ei. Acest buchet haric de cuvinte mântuitoare înmiresmează cu mirul înţelegător al Duhului spre înţelegere deplină pe cel ce le aude şi le citeşte şi se împletesc ca-ntr-o cunună nevestejită celor ce doresc să le urmeze şi să le împlinească, arătând prin ele chipul omului duhovnicesc.

Astfel, cel mai mare în împărăţia cerurilor este cel care a iubit mult, căci multe păcate i s-au iertat lui, “Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte” (Lc. 7, 47). Iubirea unui astfel de om oglindeşte iertarea pe care ar fi avut-o către toţi pe care i-a întâlnit pe pământ, cărora le-ar ierta de şaptezeci de ori câte şapte, bineştiind că oricâte va lega în viaţă, vor fi legate veşnic şi oricâte va dezlega în trup, vor fi dezlegate în duh. O slugă ca aceasta caută oaia rătăcită şi îndreptează pe cei greşiţi în sobornicească adunare. Este ca un prunc ce se smereşte şi nu sminteşte.

Am cugetat întru câtva timp aceasta pildă, căutând asemănări contextuale vremilor noastre. Pot spune că am găsit câteva, pe care am să vi le redau mai jos.

Prima slugă, îndatorată stăpânului cu 10.000 de talanţi (un talant are 49,077 kg dacă e din aur şi 43,620 kg dacă e din argint), a făgăduit că-i va plăti tot, doar de-l va mai păsui. Împăratul însă s-a milostivit de el şi i-a dat drumul, iertându-i şi datoria, după ce mai înainte poruncise să fie vândută împreună cu familia şi averile sale, ca să se răscumpere astfel datoria. Sunt deci aici două afirmaţii greu de crezut, la propriu, venite atât de la slugă, cât şi de la împărat. Cea de la sluga – că va putea înapoia datoria care este colosală chiar şi pentru vremurile noastre, mai multă chiar decât datoria externă actuală a României raportată doar la un singur om, iar cea de la împărat – că va putea recupera imensa datorie doar prin vinderea familiei şi a bunurilor slugii datornice. Asta nu înseamnă că Mântuitorul a exagerat când a spus aceste lucruri, ci s-a referit mai degrabă la raţiunile duhovniceşti ale acesteia, pentru că dacă un suflet poate păcătui în viaţă imens, fără să mai poată întoarce înapoi timpul şi să răscumpere vremea cheltuită în zadar, prin iertare primeşte însă restaurarea fiinţială şi starea cea dintâi. De asemenea, nu ajung bogăţiile acestei lumi pentru a putea cumpăra un suflet, pentru că, aşa cum a zis Mântuitorul, “ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Mt. 16, 26).

Să înţelegem deci că slugă crease prejudiciul acela fiind pusă să administreze ceva ce nu era al ei (de aceea se şi numeşte “slugă”), fiind şi mâna dreaptă a împăratului, poate chiar casnicul lui cel mai apropiat. Doar aşa se explica de ce împăratul nu şi-a dat seama decât prea târziu de datoria imensă ce se acumulase, fiindcă avusese încredere în această slugă, dar şi de faptul că a iertat-o aşa uşor după ce ceea s-a pocăit. Această slugă nu era una oarecare, cum era cea de-a doua, care avea o datorie mică la prima, chiar insignifiantă, de doar 100 de dinari (un dinar din argint are 4,50 gr), arătându-ne prin aceasta că fusese pusă de împărat să administreze mult mai puţin, nefiind socotită între casnicii cei mai apropiaţi, la fel ca prima.

Este deci o pildă a extremelor contraste. Este de necrezut! Pare chiar o pildă încropită pe loc de Mântuitorul, fără o bază reală, ci doar imaginară, dar cât de actuală este! Totul parcă este construit invers decât ar trebui: sluga căreia i se iertase cel mai mult ar fi trebuit să iubească cel mai mult şi să ierte pe loc pe cealaltă, tot ea ar fi trebuit pedepsită aspru şi băgată în închisoare pentru datoria imensă acumulată, tot ea ar fi trebuit pusă să plătească ce avea îndatorat indiferent cât şi cum, nu să i se taie pur şi simplu datoria, tot ea ar fi trebuit “sugrumată” – precum zice Scriptura ş.m.d. “Logica” acestei pilde merge mai departe, astfel că atunci când cea de-a doua slugă cere îngăduinţă pentru a putea plăti minuscula datorie, prima slugă nu o ascultă, şi o aruncă în închisoare… ca să plătească în acest fel datoria. Raţionamentul primii slugi este aşadar iraţional. Irascibilitatea pe care o are o face să acţioneze nebuneşte, astfel că porneşte de la un motiv exterior şi ajunge să atenteze la viaţa celei de-a doua slugi. Atac la persoană, cum s-ar zice… Mai mult decât atât, actul ei nu are finalitate: doreşte să primească imediat plata, însă nu ia de la sluga îndatorată alte bunuri de aceeaşi valoare, nici nu o îngăduie să plătească eşalonat, pentru ca la o aşa sumă se putea face uşor şi repede.

Pentru mine personajul-cheie al acestei pilde sunt “celelalte slugi”, care intervin oportun din impuls în cadrul pildei, “văzând cele petrecute” şi “întristându-se foarte”, şi spunând împăratului toate câte s-au întâmplat. Ele reacţionează fără echivoc pentru salvarea slugii întemniţate şi nu se tem de trecerea pe care o are prima slugă înaintea împăratului, fiind iertată atât de uşor pentru un lucru atât de grav. Ele nu au suportat fărădelegea neiubirii aproapelui şi uciderii de frate, deşi nu au învinuit-o deloc pentru celelalte lucruri săvârşite de ea. Ele au preţuit mai mult dreptatea şi adevărul decât tăcerea. De aceea spun că această pildă este foarte actuală! Pentru că şi în zilele noastre sunt întemniţaţi datornicii cu 100 de dinari, iar cei care au datorii de 10.000 de talanţi umblă prin preajma împăratului şi nu au milă cu ceilalţi. De asemenea, în zilele noastre se regăsesc aceia care au lăsat tăcerea şi denunţă pe faţă şi deschis fărădelegea, urâciunea pustiirii, fără teamă de slugile cele mari ale împăratului şi chiar de împăratul însuşi.

Alte câteva lucruri de remarcat în această pildă:

– felul cum împăratul a decis să rezolve în primă fază problema, prin vinderea slugii datornice, împreună cu familia ei şi cu toate bunurile pe care aceea le avea, pentru a putea răscumpăra o parte din datorie, are rădăcini în Legea celor XII Table care ocrotea cu multă grijă proprietatea privată, pedepsind cu asprime pe cei care o încălcau. În această lege o importanţă deosebită se acorda creditului, debitorul insolvabil putând fi vândut ca sclav “dincolo de Tibru” sau chiar omorât şi împărţit în atâtea bucăţi conform numărului de creditori către care era dator.

– cu ce erau datornici împăratului femeia şi copiii slugii, de puteau fi puşi la socoteală cu bunurile spre vânzare pentru recuperarea unei părţi din datorii, din moment ce aceia nu au greşit cu vreun lucru nimănui? Negreşit cu nimic, însă prin acest exemplu Mântuitorul ne arată de fapt nouă realitatea duhovnicească care are loc atunci când cineva care se face rob păcatului se înstrăinează cu chipul de Tatăl cel Ceresc şi nu mai poate iubi pe Dumnezeu, ci se alipeşte de patimă ca de o desfrânată. În acest fel, înstrăinându-se la chip, i se răpeşte dragostea.

– iertarea vine în urma rugăminţii, iar mila primită cere după ea, la rându-i, milă. Cu toţii suntem între noi fraţi şi slugi, şi trebuie să ne îngăduim unii pe alţii şi să iertăm din inimă cele greşite şi îndatorate.

– pedeapsa finală pe care a primit-o sluga datornică este munca veşnică a iadului, fiindcă zice Scriptura că “l-a dat pe mâna chinuitorilor (diavolilor / n.m.), până ce va plăti toată datoria”. Dar nu ai cum să plăteşti într-o viaţă de om o aşa datorie, iar dacă vei muri datornic, nu ai cum în viaţa cealaltă să-ţi răscumperi datoriile din lumea asta, fiindcă atunci este vreme de răsplătire şi de odihnă nu de adunat şi de alergat.

– în ultimul verset Mântuitorul spune “Tatăl meu”, în contrast cu celelalte dăţi când spune “Tatăl nostru”, tocmai pentru a ne arăta că suntem fraţi între noi cu toţii şi că suntem datornici, fiecare în felul său, Tatălui. Pe de altă parte ne cheamă să fim precum este El, şi El se aseamănă întru toate Tatălui, fiind milostiv, fiindcă doar cei ce se aseamănă Mântuitorului pot să-L cheme pe Dumnezeu şi Tatăl în rugăciuni ca tată.

dan.camen.

foto>

http://prodigalpaul.com/sermons/wp-content/uploads/2009/05/ParableDebtors1-300×233.jpg

http://www.boonecornerstone.com/images/blog/1139188697.jpg

 

Despre milostenia contemporana si „Clubul Filantropilor”

Citeam deunazi articolul „Si-ar dona miliardarii romani jumatate din avere in scopuri caritabile, dupa modelul Rockefeller si Bloomberg?” din Hotnews, care pornea de la stirea potrivit careia „David Rockefeller, Michael Bloomberg si alti 32 de miliardari americani au anuntat ca-si doneaza jumatate din averi in scopuri caritabile”. Mai multe despre aceasta initiativa aflam si din Romania Libera, in articolul „Gates şi Buffett inaugurează <clubul filantropilor>”.

Raspunsurile miliardarilor

Raspunsurile miliardarilor romani a fost in general acelasi, ei laudand initiativa americanilor, spunand ca au si ei cate o fundatie prin care ajuta diversele persoane aflate in nevoi, dar nu si-ar dona vreodata 50% din avere, si ca legislatia romana este diferita de cea americana in ceea ce priveste deductibilitatea de la plata integrala a taxelor si impozitelor anuale. Am remarcat din scurtele interviuri si cateva fraze interesante care merita luate in considerare:

Dan Voiculescu: „In Europa, mai ales in zona nordica, modelul solidaritatii e intermediat de Stat, nu de organizatii non-profit. Statul e cel care impoziteaza masiv averea si care, ulterior, asigura redistribuirea catre cei aflati in dificultate. America a gasit o solutie pentru a nu ‘umfla’ inutil rolul social al Statului”. […] „Daca banii vor fi gestionati de Stat, atunci poti fi sigur ca jumatate vor fi deturnati, iar cealalta jumatate va fi risipita in proiecte ineficiente. Societatea civila independenta, pe de alta parte, cu cateva exceptii notabile, este inca prea cruda si prea fragila pentru a putea gestiona sume mari. Ar deveni o tinta pentru tot soiul de grupuri de interese, politice sau infractionale.”

Ovidiu Tender: „Foarte importante sunt motivatiile care stau la baza deciziei lor: daca exista o presiune a opiniei publice sau a guvernului care i-a determinat sa se „solidarizeze” cu diverse proiecte caritabile, sau o apropiere naturala de oamenii mai putin norocosi”.

Elan Schwartzenberg: „Nu as dona 50% din avere si am sa va si explic de ce: daca sa spunem am 2 milioane de euro si donez 1 milion, eu cred ca mai bine pun cei 2 milioane la lucru si ulterior donez din acei bani. Cred ca, astfel, intr-un parcurs de 10-15 ani suma donata ar fi mult mai mare decat milionul pe care l-as fi dat. Asta e parerea mea”.

Gigi Becali, dupa o apologie a milosteniei crestine a spus, printre altele, si asta: „Eu am donat pana acum, dar nu 50%, dar am donat si o sa mai donez mai mult de 50%. Bineinteles ca as dona 50%. O dau eu, o sa donez, eu am dat pana acum 30 de milioane de euro. Le dau eu, nu dau la o fundatie, ca ii ia cineva”.

George Copos: „Imi pare insa rau ca la noi legislatia nu prevede deductibilitatea taxelor asa cum e in SUA, unde aceasta deductibilitate ajunge pana la 30%”.

Stefan Vuza: „[…]Insa in SUA, Bill Gates si-a donat averea unei fundatii pe care o conduce. Cate milliarde a donat, tot atatea milliarde este scutit la taxe. In SUA, donatiile reprezinta o mare afacere; in Romania, e o mica afacere pentru ca, potrivit legii, trebuie sa donezi unui tert si cine stie ce se intampla cu banii tai”. […] „As fi de acord sa imi donez jumatate de avere daca s-ar aplica si la noi legislatia din SUA, unde donatiile inseamna deductibilitate. Nu as dona oricum, sau unei fundatii, pentru ca stim cum se fura in Romania. Grupul meu de firme a donat, dar cu tinta fixa: am ales noi oameni pe care sa ii ajutam”.

Regimul donatiilor

Diferenta in ceea ce priveste regimul donatiilor din SUA si din Romania este considerabila. Astfel „legea americana spune ca cei care fac donatii in general pot utiliza aceste donatii pentru a-si deduce taxele anuale pe care le platesc statului american. Deducerile sunt limitate intre 30% si 50% din valoarea impozitelor datorate Statului, insa in lege sunt prevazute praguri in toate cazurile in care se pot cere deduceri de taxe„. In Romania, insa, „donatiile nu sunt incadrate la cheltuieli deductibile. Potrivit articolului 21 din Codul Fiscal pentru determinarea profitului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare„.

Intrebari intrebatoare…

Un lucru interesant l-am observat citind numele cele mai sonore care intregeau lista celor 40 de filantropi miliardari americani. Astfel, am aflat, culmea!, ca si T. Boone Pickens, preşedintele grupului petrolier B.P., s-a alaturat acestei initiative. Va sa zica afacerea i s-a dus „pe apa Atlanticului” si el decide sa-si doneze jumatate din avere in scopuri caritabile. Care avere si de ce tocmai acum? Intrebari intrebatoare… La fel de ciudat este si faptul ca Bill Gates si-a donat jumatate din avere propriei sale fundatii, iar Warren Buffett a decis sa-si doneze banii in contul aceleiasi fundatii Gates. De ce tocmai acolo si de ce cei doi vătafi miliardari (primii in clasamentul Forbes) sunt tocmai ei initiatorii acestei campanii filantropice? Intrebari intrebatoare…

Adevaratii donatori

Campania „The Giving Pledge” (Promisiunea de a dona) initiata de miliardarii americani ar tebui, conform datelor, sa schimbe total starea celor aflati in nevoi, fiindca daca cei 40 de miliardari americani din cei 403 si-ar dona „pe bune” jumatate din averi, atunci America nu ar mai avea, cel putin la nivel teoretic, asa cum are acum,  milioanele de saraci… Fiindca vorbim de sume astronomice, de cateva sute de miliarde de dolari… Ceea ce a reusit Buffett si Gates sa faca, reunind cu ajutorul dineurilor atatia miliardari in numele unui proiect filantropic comun, n-a reusit Mantuitorul Hristos atunci cand a fost pe pamant, desi a stat la masa cu vamesii si pacatosii…  Filantropia aceasta privata de club si de dineuri este opusa celei evanghelice, pentru că aflăm din acelasi articol ca realitatea este alta. In contrast cu aceste donatii venite din partea miliardarilor, desi in anul 2009 operele filantropice americane au totalizat peste 300 miliarde din donaţii,  totuşi, „esenţialul acestor bani au provenit de la ne-miliardari care donează 5, 10 sau 50 dolari, gestul înscriindu-se în tradiţia de „filantropie” care provine de la Rockefeller şi de la marii baroni ai capitalismului american de la începutul secolului trecut”. Deci cei mai mari filantropi nu sunt miliardarii, cum poate ca ar trebui, ci tocmai oamenii colectelor sociale… Ei au reusit, in ciuda donatiilor mici facute, sa stranga intr-un an mai mult decat se putea crede.

Promisiunea de a dona

Initiata pe fondul crizei actuale, aceasta actiune nu vine, cred, intamplator. Am putea spune, intr-o prima faza, ca este vorba doar de o chestiune de imagine pentru miliardarii americani, asa cum spune si Gabriela Anghel in articolul din Romania Libera, ca  „miliardarii americani, aflaţi în dizgraţie în rândul opiniei publice de la declanşarea crizei financiare în 2008, au acum prilejul să îşi reonoreze blazonul prin această iniţiativă, dar, dincolo de aspectul legat de imagine, donaţiile lor se pot traduce prin dirijarea de fonduri colosale pentru organismele caritabile”.

Mai mult decat atat, tinand cont si de legislatia americana, dar si de oportunismul afaceristilor americani, putem spune ca aceasta campanie este doar un paravan pentru scutirea miliardarilor de taxe si impozite, iar  ca fundatiile lor sunt simple „supape”. Acelasi lucru il afirma si un comentator – „kermit” – in comentariul sau la articolul din Romania Libera, intitulat „Da… da… si iar da!”: „Doneaza banii organizatiilor cu profil caritabil! Ce sunt aceste asociatii? Sunt supapele lor si nimic altceva… banii raman in continuare in buzunarul lor. Smecheria e ca nu platesc impozite… deci vor fi si mai bogati. Adica infiintez laboratoare pt. cercetarii farmaceutice,… Asa zisele donatii nu sunt decat INVESTITII ACOPERITE…”

Milostenia institutionalizata

Revenind insa la miliardarii nostri autohtoni pot spune, dupa ce am citit parerile lor, ca multi dintre ei aplica, in ciuda legislatiei romanesti actuale, metoda americana care implica si fundatiile caritabile. Unii dintre ei prefera sa-i ajute in mod direct pe cei aflati in nevoi, fara sa apeleze la tot felul de fundatii intermediare. Un exemplu in acest sens il constituie Gigi Becali care, din cate stiu, a preferat mai tot timpul aceasta metoda; lucru care s-a resimtit in mod direct si benefic in societate. Altii au observat ca fundatiile pot constitui drept surse de finantare atat pentru diverse persoane (dintre cele mai rau intentionate), cat si pentru tot felul de initative (cu totul straine de scopul pentru care au fost create). Daca Statul intervine, de asemenea, in mod excesiv in acest proces al donatiilor atunci poate servi drept tinta pentru tot soiul de grupuri de interese, politice sau infractionale. Este interesanta si conceptia lui Elan Schwartzenberg care  se disociaza de aceasta demagogie ieftina de a-ti dona, chipurile, in mod parut evanghelic 50% din avere oamenilor aflati in nevoi, ci propune in schimb, mai realist, desfasurarea unei activitati filantropice mai marunte si mai dese in baza multiplicarii propriei afaceri. Cel mai transparent in chestiunea danoatiilor mi s-a parut D-l Stefan Vuza, care a tradus printr-o singura fraza ce inseamna de fapt pentru miliardarii americani politica donatiilor si cum acestea reprezinta mai degraba o afacere sau o noua forma de investitie: „Cate milliarde au donat, tot atatea milliarde sunt scutiti la taxe”. Tot el a explicat ca ar fi de succes daca si la noi, in Romania, s-ar aplica legea americana, multi dintre miliardari fiind de acord cu ea. Vazand pericolul alimentarii in mod inutil a fundatiilor filantropice cu fonduri banesti si acest miliardar a ales metoda clasica si evanghelica de a dona direct si nemijlocit unui grup-tinta de oameni.

Milostenia dezinteresata

Astfel, de cele mai multe ori milostenia contemporana nu mai este facuta dezinteresat, fiindca pentru miliardari este neinteresanta, ci se cauta imediat profitul, in contrast cu scopul ei initial, ajungand sa fie ori un soi de afacere pentru baietii destepti, ori o investitie credibila si de fatada in fata societatii, ori o simpla scutire de impozite si taxe sau pur si simplu o forma institutionalizata şi administrata formal de catre Stat sau de diversele fundatii, care au in conducere si diverse persoane cu intentii obscure. Putini insa dintre oamenii bogati mai aplica, chiar si la nivel banesc mai redus, metoda evanghelica de a ajuta dezintersat pe cei aflati in nevoi in mod direct si nemijlocit, pe fondul unui crez launtric, sau pur si simplu din spirit civic. Acest lucru l-a inteles si anonimul din Timisoara care a donat in mod dezinteresat 50.000 de euro pentru salvarea Soniei Conovaru, spunand ca „dacă un singur copil poate fi salvat în Bucureşti este extraordinar. Un suflet dacă este salvat, ai o mulţumire„. În acest sens, cei care doneaza dezinteresat celor aflati intru nevoi, binestiind sau nu, isi construiesc adevarate palate in ceruri si isi scriu numele in cartea vietii, facandu-si si un nume bun pe pamant. Asadar, un lucru trebuie inteles: nu saracia fara Dumnezeu te mantuieste, ci bogatia intru milostenii iti deschide uşa Raiului.

dan.camen.

de fapt

 

Parohia romaneasca „Sfanta Maria” din Gatineau (Canada) a cumpărat o biserică catolică

Biserica Ortodoxă Română a cumpărat

o biserică catolică din Canada

Gandul/ 6 august

Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada a cumpărat biserica Saint-Jean-Bosco din localitatea Gatineau (Canada), cu suma de 350.000 de dolari, potrivit cotidianului Le Droit. Eparhiile ortodoxe din străinătate au mai cumpărat şi alte biserici, ba chiar şi o gară, pe care au transformat-o în lăcaş de cult.

Achiziţia bisericii Saint-Jean-Bosco s-a făcut prin intermediul Bisericii Sfânta Maria de la Gatineau, scrie Mediafax. Fosta biserică catolică Saint-Jean-Bosco de la Gatineau, în Quebec, era închiriată de parohia românească încă din ianuarie pentru oficierea slujbelor şi atrăgea în jur de 75 de persoane zilnic. Biserica fusese vândută în urmă cu câţiva ani omului de afaceri Marcellin Chaumont. Preşedintele consiliului parohiei Sfânta Maria, Viorel Hudema, a anunţat că a cumpărat clădirea bisericii şi subsolul, pentru suma de 350.000 de dolari, în timp ce casele parohiale vor rămâne în proprietatea lui Chaumont. Edificiul este prima biserică română de la Gatineau şi din regiune, unde trăiesc circa 10.000 de români.

Biserici scoase la vânzare la mica publicitate

„Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, există situaţii şi în Europa în care au fost primite biserici de la Biserica Romano-Catolică. Acestea sunt biserici care nu mai au credincioşi, iar conducătorii cultului ajung la o soluţie de acest fel. Bisericile sunt apoi transformate şi amenajate în stil ortodox”, a declarat pentru Gândul părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR. „În Statele Unite ale Americii, continuă el, există multe anunţuri la mica publicitate prin care sunt scoase la vânzare biserici. Dar episcopiile româneşti nu cumpără doar biserici. Biserica Ortodoxă Română de la Nurnberg a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a fost amenajată în clădirea unei foste gări şi pictată de artişti români. Este superbă, în plus acolo se desfăşoară acţiuni cu o puternică dimensiune socială”, spune purtătorul de cuvânt al BOR.

Raluca ION

sursa>

http://www.gandul.info/news/biserica-ortodoxa-romana-a-cumparat-o-biserica-catolica-din-canada-6796930

~~~+~~~

„Astfel biserica Sfanta MARIA devine nu numai prima biserica ortodoxa romana din Gatineau, ci si prima biserica ORTODOXA din OUTAOUAIS (Canada/ n.m.).

Duminica, 8 august, se vor trage clopotele pentru prima data la Sfanta Liturghie, iar la sfarsit va avea loc o slujba speciala de Te Deum (de multumire catre Dumnezeu).”

Pr. Paroh Teofil Arsene

Site-ul Parohiei> AICI

Articolul din Le Droit [fra.]> AICI

~~~+~~~

Procesul verbal al Adunarii Parohiale Generale a Bisericii Sfanta Maria din Gatineau, QC, din7 februarie 2010

[… sau cum arata, in mod sintetizat, viata unei parohii romanesti din diaspora americana si canadiana, care uneori este mai vie decat multe dintre parohiile romanesti… – dan.camen.]

Potrivit statutului Arhiepiscopiei, duminica 7 februarie 2010, dupa Sfanta Liturghie, a avut loc ADUNAREA PAROHIALA GENERALA in sesiune ordinara la parohia noastra. In randurile de mai jos puteti citi procesul verbal al acestei adunari:

Conform statului Arhiepiscopie Ortodoxe Romane din cele doua Americi,  sedinta a inceput prin numirea unui secretar de sedinta, ales in unaminitate in persoana domnului Iulian Amohnoaie.

In debutul Adunarii parintele paroh a prezentat cateva date statistice aferente anului 2009. Astfel, in privinta serviciilor religioase in anul 2009 au fost 7 botezuri, in crestere cu 230% fata de anul 2008, iar numarul familiilor care platesc membria anuala a crescut in anul 2009 cu 12% – la sfarsitul anului 2009, fiind inregistrati 36 de membri cotizanti.

Retinem, de asemenea, o implicare deosebita  a membrilor cu ocazia hramului bisericii in septembrie 2009 precum si prezenta PS Ioan Casian la sarbatoarea parohiei noastre.

Dintre activitatile educative desfasurate de catre parohia noastra in anul 2009 amintim: Pescuitul la copca, Serbarea de martisor si cea de Paste, Programul artistic prezentat la hramul bisericii si Serbarea de Craciun.

Activitatile sociale ale parohiei noastre au fost desfasurate impreuna  cu Fundatia Carpatina astfel:  petrecerea de Saint-Valentin, vanzarea garaj din mai 2009, cele doua picnicuri din iulie si august 2009, precum si sarbatoarea recoltei din noiembrie 2009.

Punctul a doilea pe ordinea de zi a sedintei a fost prezentarea rezultatelor financiare aferente anului calendaristic 2009 urmat de prezentarea unei prognoze privind bugetul aferent anului 2010.

• In anul calendaristic 2009 au fost inregistrate venituri de $ 40.700 (mare parte reprezentand donatiile, urmate de vanzari de lumanari, membrie, etc.) si cheltuieli de $ 21.800 (chirii, salarii, obiecte bisericesti, lumanari, deplasari-conferinte, etc.) rezultand un beneficiu net de $ 18.900, plasat intr-un cont de economii cu scop constructie/cumparare biserica.
• In privinta resultatelor financiare pentru anul 2010 s-a avut in vedere veniturile si cheltuielile aferente anului precedent precum si altele noi. Astfel, la capitolul venituri sunt prognozate: venituri din membrie, din programul de stewardship, servicii religioase, donatii diverse si din activitatile desfasurate in parteneriat cu Fundatia Carpatina, iar la capitolul cheltuiei: actele premergatoare cumpararii bisericii, ipoteca si asigurarea bisericii, costurile de intretinere, reparatii, deplasari, salariul preotului etc.

Venituri :

• Cuantumul membriei pentru anul 2010 a ramas neschimbat fata de anul 2009 astfel: 100$ / famile respectiv 50$ /  familie monoparentala, celibatar sau vaduv. Reamintim ca la data prezentei Adunari Generale, februarie 2010, biserica numara deja 25 familii (membri) ce si-au platit contributia anuala.
• Alt venit posibil provine din serviciile religioase oferite de catre parohia noastra, respectiv taxa pentru botez in cuantum de 50$ pentru membri sau 150$ pentru cei care nu sunt membri si taxa pentru casatorie 150$ pentru membri sau 250$ pentru cei care nu sunt membrii.
• Programul „iconomi ai bisericii” (stewardship), prin promisiunile ferme facute de catre membrii parohiei, faciliteaza obtinerea unui venit lunar de 3.635$, venit ce permite acestei biserici sa isi continue misiunea sa.
• Un alt venit posibil il reprezinta donatiile diverse, donatiile ctitorie, respectiv contributiile banesti ce adauga valoare cladirii si bisericii noastre.  Un ultim venit avut in vedere in suma de 500$ lunar provine in urma incheierii unui contract de inchiriere a salii comunitare (subsol cladire) catre Fundatia Carpatina din Gatineau.

Cheltuieli :

• Cheltuilile luate in calcul sunt in suma de maxim 4.000$ lunar incepand cu luna aprilie 2010 – respectiv ipoteca plus asigurarile lunare, cheltuieli de intretinere ale  bisericii, salariul oferit parintelui paroh si alte cheltuile diverse.
• Intre primul trimestru al anului 2010 sunt avute in vedere chetuielile aferente cumparari bisericii – respective plata arpanteur, plata evaluator banca, plata arhitect, plata notar, diverse reparatii interioare, etc. Reamintim ca notarul a propus pastrarea diviziunii proprietatii de „tip condo”. Banca de asemenea a solicitat prezentarea unei garantii (releve de cont) in valoare de de 87.500$ reprezentand 25% din valoarea de vanzare a cladirii. De asemenea in acesta perioada vor fi obtinute toate avizele necesare din partea primariei orasului pentru construirea zidului separator intre cele doua proprietati de catre vanzator si se va repara acoperisul cladirii tot de catre acesta.
• Incepand cu a II-a jumatate a anului trebuiesc prevazute cheltielile pentru separarea sistemului electric si energetic a bisericii precum si anumite cheltuieli neprevazute.

Au fost prezentate activitatile sociale si cultural-educative si au fost stabilite responsabilitatile aferente anului 2010 astfel:

• Hramului parohiei – responsabil: Pr. Teofil Arsene
• Organizarea unor seri de discutii laice si duhovnicesti – responsabil: Pr. Teofil Arsene
• Organizarea unor activitati sportive si divertisment (ski) la Mont Edelweiss – responsabil: Viorel Hudema
• Organizarea unei minibiblioteci a bisericii – responsabil: Cristian Oprisanu
• Organizarea unor activitati de divertisment (zile de nastere) – responsabil: Valerian  Tibu
• Organizarea unor activitati manuale (arta culinara romaneasca) – responsabil: Ruxandra Tibu
• Organizarea scolii de duminica – responsabil: Gianina Negraia
• Organizarea activitatii „vente garage” – responsabil: Rodica Repciuc
• Picnic vara 2010 – responsabil: Mariana Hudema
• Organizarea unei echipe de sport (fotbal) – responsabil: Pr. Teofil Arsene
• Posibila organizare a unei tabere de vara pentru copii – responsabil: Ruxandra Tibu
• Strategia de comunicare si promovare a bisericii – responsabili Pr. Teofil Arsene si Doina Tibu

Ultimul punct al ordinii de zi a fost cel al  alegerilor pentru Comitetului Asociatiei Doamnelor al parohiei noastre. Au fost propuse, votate si validate  pentru Comitetul anului 2010 urmatoarele persoane:

• presedinte : Doina Tibu
• vicepresedinte : Amelia Grobnic
• secretar: Mihaela Amohnoaie
• casier : Paula Arsene
• purtator de cuvant si responsabil comunicare : Ruxandra Tibu

Au fost adresate multumiri tuturor membrilor membrilor parohiei pentru activitatile desfasurate in anul 2009 si pentru implicarea in masura timpului disponibil in succesul acestei misiunii ortodoxe din aceasta regiune francofona a capitalei federale canadiene.

sursa>

http://www.sfantamaria.ca/content/view/207/1/