RSS

Arhive zilnice: august 11, 2010

Demersuri pentru mutarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu la Mânăstirea Hurezi

Agerpres/ 10 august 2010

Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea face demersuri pentru aducerea Sfintelor Moaşte ale Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, de la biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, la ctitoria sa de la Hurezi, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Florin Epure.

„La împlinirea a 296 de ani de la moartea martirică a lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, precum şi la împlinirea a 313 ani de la ctitorirea Mănăstirii Hurezi, am întreprins demersuri pentru aducerea moaştelor. Încă din anul 2007, la Mănăstirea Hurezi s-a semnat ‘Memoriul pentru aducerea Sfintelor Moaşte ale voievodului martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, la ctitoria sa de la Hurezi’. Studiul ştiinţific care însoţeşte acest document a fost realizat de Radu Ştefan Vergatti, profesor la Universitatea din Bucureşti şi membru al Academiei Române”, a precizat Epure.

.

Potrivit acestuia, memoriul este considerat un pas important în demersul aducerii Sfântului Martir Brâncoveanu la Hurezi, unde mormântul de marmură stă gol de aproape trei secole.

„Documentul de la Hurezi poartă mesajul vâlcenilor, care şi-au dat semnătura în acea zi pentru o reparaţie istorică şi morală, pentru a împlini voinţa domnitorului de a fi înhumat în ctitoria sa de la Hurezi, după tradiţia creştină a voievozilor de a-şi clădi necropola încă din timpul vieţii. Acest mesaj va fi înmânat Prea Fericitului Daniel, Patriarhul României, precum şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional”, a mai spus Florin Epure.

Anul acesta se împlinesc 296 de ani de la moartea voievodului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, care a fost decapitat de turci, alături de fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi de ginerele său, vistiernicul Ianache Văcărescu.

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/23734-Valcea-Demersuri-pentru-mutarea-moastelor-lui-Brancoveanu-la-Manastirea-Hurezi.html

foto>

http://www.moaraviselor.ro/obiective/105/M%C4%83n%C4%83stirea-Hurezi

 
 

Etichete: , , , , , ,

Comemorare a părintelui Galeriu, la Galeria „Dialog”

Agerpres/ 9 august 2010

Mai mulţi preoţi de la Protoieria sectorului 2 din Capitală, împreună cu numeroase persoane care l-au cunoscut pe părintele Constantin Galeriu, au participat, luni, la Galeria „Dialog” din cadrul Primăriei de sector, la rememorarea personalităţii părintelui, prin deschiderea unei expoziţii, consacrată împlinirii a şapte ani de la trecerea la cele veşnice a acestuia.

Expoziţia, organizată împreună cu preoţii de la Biserica „Sfântul Silvestru”, prezintă 16 tablouri cu portretul părintelui Galeriu, realizate de pictorul Ion Grădeanu din Bacău, icoane de praznic, pictate de fraţii Alexandru şi Bogdan Stanciu, alături de fotografii, cărţi şi obiecte de cult care au aparţinut părintelui şi icoane de la Biserica Sfântul Silvestru, lăcaşul unde, vreme de 29 de ani (1974-2003), părintele Constantin Galeriu a fost preot paroh.

Părintele Gherasim, parohul Bisericii Silvestru, a spus că părintele Galeriu s-a identificat cu biserica în care a slujit, şi fiecare obiect din acest lăcaş de cult transmite parcă duhul său, în timp ce părintele protoereu Ioan Rădulescu l-a comparat pe cel comemorat cu un mare dirijor afirmând că „partitura părintelui Galeriu era una dumnezeiască, iar acesta era un fel de Ioan Scăraru, cuvintele lui ajutându-te să urci parcă spre Dumnezeu”.

Omagiind personalitatea părintelui Galeriu, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat că acesta era „un om cu un suflet extraordinar, de o bunătate deosebită”

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/23566-Comemorare-a-parintelui-Galeriu-la-Galeria-Dialog.html

~~~+~~~

UPDATE

12 august 2010

Expoziţie dedicată părintelui profesor Constantin Galeriu la Primăria Sectorului II din Capitală

Basilica.ro/ 10 august 2010

„Galeriile Dialog” de la parterul Primăriei Sectorului II găzduiesc până pe 20 august expoziţia intitulată „Părintele Galeriu astăzi”. Sunt expuse tablouri, icoane şi obiecte care au aparţinut părintelui. Expoziţia este organizată de Primăria Sectorului 2, în colaborare cu Biserica „Silvestru”, informează Ziarul Lumina.

Expoziţia, intitulată ‘Părintele Galeriu astăzi’, este organizată de Primăria Sectorului II în colaborare cu Biserica ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală, acolo unde părintele Galeriu a slujit timp de trei decenii.

Vernisajul a avut loc ieri, la ‘Galeriile Dialog’ de la parterul Primăriei Sectorului II, într-o sală arhiplină de preoţi şi credincioşi care l-au cunoscut şi care îi ascultau cuvintele de învăţătură, şi în prezenţa primarului sectorului II, Neculai Onţanu, şi a părintelui protopop de la Protoieria II Capitală, Ioan Rădulescu, dar şi a părinţilor slujitori de la Biserica ‘Silvestru’.

‘Luna aceasta se împlinesc şapte ani de la trecerea la Domnul a părintelui profesor Constantin Galeriu, iar Parohia ‘Sfântul Silvestru’, care a fost condusă atâţia ani de părintele Galeriu şi care este identificată cu numele lui, a organizat pe 6 august slujba Parastasului de şapte ani, şi în continuarea slujbei şi a agapei creştine. La Primăria Sectorului 2 am organizat o expoziţie în care am adus în faţa publicului 16 dintre tablourile reprezentându-l pe părintele Galeriu predicând şi câteva din icoanele praznicare din biserica noastră, precum şi obiecte care au aparţinut părintelui’, ne-a explicat părintele Alexandru Gherasim, parohul Bisericii ‘Sfântul Silvestru’ din Capitală.

16 portrete şi 28 de icoane praznicare

În cadrul expoziţiei, vizitatorii pot descoperi tablouri cu portretul părintelui Galeriu zugrăvit în 16 ipostaze, din care element definitoriu sunt mâinile sale dătătoare de pace sufletească, dincolo de figura lumească, uşor înceţoşată de paleta pictorului.

Alături de tablouri, veghează câteva cărţi şi obiecte de cult ce au aparţinut părintelui, precum şi 28 de icoane praznicare de la Biserica ‘Silvestru’, realizate de fraţii gemeni Alexandru şi Bogdan Stanciu. ‘Noi avem imaginea părintelui în biserică într-o fotografie, îl avem sub streaşina bisericii, în groapa unde pământul l-a primit, dar îl avem pe părintele Galeriu într-un ‘astăzi’ neîncetat, în tot aceea ce ne-a învăţat şi în tot ceea ce a făcut în timpul cât a fost omeneşte împreună cu noi. Se împlinesc şapte ani de când a trecut în veşnicie. Această înveşnicire a părintelui nu înseamnă că a plecat dintre noi, ci este cu sufletul mereu împreună cu noi şi sfaturile părintelui ne sunt întotdeauna prezente. Pentru cei ce am trăit împreună cu dânsul este o bucurie că suntem astăzi ca să îl pomenim’, a spus şi părintele Nicolae Bordaşiu, care a slujit împreună cu părintele Galeriu la Biserica ‘Sfântul Silvestru’.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/expozitie_dedicata_parintelui_profesor_

constantin_galeriu_la_primaria_sectorului_ii_din_capitala.html

foto>

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-galeriu-sensul-crestin-pocaintei-68485.html

 
 

Etichete: , , , , , ,