RSS

Ierom. Gabriel Bunge a trecut la Ortodoxie

31 Aug

Am aflat cu bucurie de trecerea la Ortodoxie a cunoscutului teolog elveţian şi ieromonah benedictin de rit bizantin Gabriel Bunge. Am primit această veste de la fratele Laurenţiu Dumitru prin intermediul unui comentariu postat la un articol scris de mine cu ceva timp în urmă pe blog despre acest părinte, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale.

Trecerea la Ortodoxie a părintelui Gabriel Bunge s-a petrecut cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului la Moscova anul acesta. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a spus în cuvântarea sa cu acest prilej un lucru pe care lumea îl observase deja de atâţia ani pe chipul benedictinului Gabriel Bunge, încă de când se pustnicise în munţii elveţieni, acela că deşi era de confesie catolic, el a devenit şi un ortodox în adâncul inimii sale. În mod firesc, contactul lui iniţial cu elementele din cultura şi cultul ortodox l-a avut probabil la Mânăstirea Chevetogne, spaţiu ecumenist de slujire liturgică comună catolic-ortodoxă, loc în care a trăit ceva timp, şi care poate l-a pus deseori în situaţia să compară şi să aleagă într-un final una din cele două. Însă intersectarea lui majoră cu Ortodoxia, cred, se poate datora mai ales vocaţiei sale monastice benedictine în a urma nevoinţele unui rit bizantin care încă mai păstrează unele elemente cheie din Ortodoxie. Sper însă ca această trecere a lui la Ortodoxie să nu fi fost pentru el doar un pas formal stricto senso, o oficializare a credinţei sale lăuntrice, ci şi o înnoire firească a minţii, a cugetului şi a inimii sale. O metánoia despovărătoare. O transfigurare, o schimbare la faţă.

Lucrările sale publicate şi traduse şi în limba română (apărute în special la editura Deisis) au ca temă centrală viaţa şi spiritualitatea Părinţilor Pustiei Egiptului, dar mai ales lucrările despre rugăciune şi asceză ale lui Evagrie din Pont. Nădăjduiesc că în nevoinţa sa duhovnicească pustnicească să nu se ghideze pe mai departe doar pe axiomele evagriene atât de mult de abstractizante, ci să meargă şi pe mâna adevăraţilor părinţi filocalici care rămân “ortodocşi până la capăt” şi învaţă în mod uman, asemenea Părinţilor Pustiei Egiptului, trăirea, rugăciunea şi asceza duhovnicească.

dan.camen.

~~~+~~~

Mospat.ru/ 28.08.2010

Pe 27 august 2010, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (calendar vechi), la biserica icoanei Maicii Domnului – “Bucuria tuturor celor necăjiţi” din Moscova, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk – Coordonatorul Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei a săvârşit slujba privegherii de toată noaptea împreună cu Mitropolitul Calist Ware de Diokleia – Vicarul Arhiepiscopului de Thyatira şi Marea Britanie (Patriarhia de Constantinopol) şi preşedintele societăţii caritative “Prietenii Sfântului Munte Athos”, alături de prezbiterii bisericii şi de binecunoscutul teolog elveţian, Ieromonahul benedictin Gabriel Bunge, care a trecut, înaintea săvărşirii slujbei, la Ortodoxie.

Mulţi parohieni s-au rugat în timpul slujbei împreună cu membrii asociaţiei “Prietenii Sfântului Munte Athos”, care reuneşte membrii din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Grecia şi din alte ţări. Scopul acestei asociaţii caritative este de a promova tradiţia monastică şi Sfântul Munte Athos şi de a promova restaurarea mănăstirilor de acolo, dar şi pentru a atrage pelerini. Delegaţia se află în vizită în Rusia cu binecuvântarea Patriarhului Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii.

După slujbă, Mitropolitul  Ilarion a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi: “Astăzi preamărim Adormirea Maicii Domnului, contemplând în acelaşi timp viţa şi moartea noastră. Viaţa noastră pe pământ ar trebui să fie deplină, duhovnicească şi divină/ dumnezeiască, în timp ce moartea nu ar trebui să constituie un eveniment tragic, ci doar o firească trecere la viaţa veşnică; ar trebuie să fie adormire, mai degrabă decât moarte”.

“Prin mormântul ei ce emană/ iradiază har, pace şi iubire, Maica Domnului mărturiseşte că muritorii pot trece de la moarte la viaţă, de la păcat la har, de la viaţa pământească la cea dumnezeiască”

“Biserica crede că Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nici în gândurile ei (Mother of God never sinned even in her thoughts – n.a.). Noi suntem păcătoşi, dar cărarea către Împărăţia Cerească nu ne este închisă. Această cale ne trece prin moarte, care poate deveni adormire, în caz că trăim în acord cu poruncile lui Dumnezeu şi ne rugăm Lui şi Maicii Sale ca să ne acorde nouă moarte neruşinată şi cu pace şi care să ne ducă la viaţa veşnică”.

Adresându-se apoi Mitropolitului Calist, ÎPS Ilarion a spus: “Salut în mod cordial pe Mitropolitul Calist, ierarh al Patriarhiei Constantinopolului şi profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie de mai bine de peste 40 de ani. În urmă cu 15 ani am avut şansa şi eu să-i fiu student. A fost coordonatorul tezei mele legate de Sf. Simeon Noul Teolog. Astăzi Mitropolitul Calist este cel mai renumit teolog al Patriarhiei Constantinopolului. El a sosit în Moscova ca şi conducător al unui grup de pelerini din care fac parte clerici, profesori şi laici. Timp de zece zile au vizitat oraşele din Rusia, au venerat locurile sfinte ale ţării noastre şi au ajuns să ne cunoască cultura noastră  bisericească. Mâine Mitropolitul Calist va sluji împreună cu Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii la biserica Adormirii Maicii Domnului din Kremlin”.

“Vă salut nu doar ca pe un ierarh, ci şi ca pe un teolog remarcabil, dar şi ca pe un profesor şi prieten. Vă urez să aveţi o şedere plăcută în Rusia şi ca Dumnezeu să vă ajute în slujirea arhipăstorească, precum şi în cea de profesor. Să vă dăruiască, aşadar,  ani îmbelşugaţi!”

După aceasta, ÎPS Ilarion i-a dăruit o mitră lucrată în atelierele Patriarhiei Moscovei.

ÎPS Ilarion a salutat apoi în mod cordial pe Ieromonahul benedictin Gabriel Bunge care a dus o viaţă solitară în munţii elveţieni mai bine de peste 30 de ani. Mitropolitul i-a spus: “Ai fost până acum un catolic, dar şi un ortodox în adâncul inimii tale. Astăzi, înaintea privegherii de toată noaptea, ai devenit ortodox, împlinind/ desăvârşind astfel în mod firesc o pribegie spirituală îndelungată”.

În timp ce îl felicita, Mitropolitul Ilarion i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului “Bucuria tuturor celor necăjiţi” că să-i amintească mereu de biserica în care s-a alăturat Bisericii Ortodoxe.

Mitropolitul Calist i-a spus Mitropolitului Ilarion că este o mare bucurie şi un deosebit privilegiu să con-slujească cu el în ajunul Adormirii Maicii Domnului; adăugând că lucrarea Mitropolitului Ilarion în această biserică şi pentru ortodoxie în lume va fi binecuvântată cu har de la Domnul, prin mijlocirea Maicii Sale.

trad.dan.camen.

sursa> http://www.mospat.ru/en/2010/08/28/news24929/

~~~+~~~

Cele mai renumite scrieri ale Ierom. Gabriel Bunge, apărute la Editura Deisis, sunt:

„În lupta cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutăţii şi replici împotriva lor”

„Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau Comoara în vase de lut”

„Părintele duhovnicesc şi gnoza creştină după avva Evagrie Ponticul”

„Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii”

„Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor”

„Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet”

„Evagrie Ponticul. O introducere”

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe August 31, 2010 în articole, diverse, ecclesia, Ecumenicie, oameni, Vesti

 

Etichete: , , ,

Un răspuns la „Ierom. Gabriel Bunge a trecut la Ortodoxie

  1. Gigel Chiazna

    Septembrie 2, 2010 at 12:58 am

    Totodata, sa speram ca aceasta convertire nu va fi data ca un exemplu de „rezultat” al ecumenismului, in sensul ca acest calugar s-a facut ortodox pentru ca a cunoscut ortodoxia din cauza dialogului ecumenic. Sunt mai multi rataciti, unii chiar din Craiova care vin si aduc argumente ca profesorul cutare, sau catolicul cutare a cunoscut ortodoxia datorita ecumenismului si asa a devenit el interesat de adevarata credinta. Pentru cei care nu au citit cartile despre Pr. Porfirie sau Cuv. Paisie Aghiratul e greu de crezut ca Dumnezeu ii cheama tainic pe pagani, pe eretici si pe toti la credinta adevarata si oriunde s-ar afla o inima curata, aceasta va descoperi cu ajutorul lui Dumnezeu adevarata credinta. De ce nu spun acestia care cauta cu multa sarguinta sa aduca si argumente pozitive ale ecumenismului, si cum s-a convertit Seraphim Rose, cum se plimba el din intamplare pe strazile din San Francisco si a nimerit intr-o biserica ortodoxa unde s-a simtit ca acasa …

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: