RSS

DESPRE RUŞINAREA ŞI LEPĂDAREA DE HRISTOS

19 Sep

DESPRE  RUŞINAREA  ŞI  LEPĂDAREA  DE  HRISTOS[1]

~~~+~~~

“Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Mc. 8, 38)

Sf. Filaret, Mitropolitul Moscovei

[…]Se cade să băgăm de seamă că aceeaşi fărădelege pe care Iisus Hristos o numeşte ruşinare de numele şi învăţătura Lui, tot El o mai numeşte şi lepădare de El: cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri(Mt. 10, 33). A te ruşina de Hristos este începutul, iar a te lepăda de El este săvârşirea uneia şi aceleiaşi fărădelegi.

Precum cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom. 10, 10), tot astfel cu inima se ruşinează omul de Hristos spre osândire, simte ca pe o greutate şi o povară învăţătura Lui, ce nu se potriveşte cu înţelegerea minţii trufaşe, cu poftele trupului, cu obiceiurile veacului acestuia; şi, ca urmare a unei astfel de aşezări lăuntrice, cu gura, cu faptele şi cu întreaga sa viaţă se leapădă de El spre pieire.

Nu încape îndoială că fiece creştin care gândeşte cele cuviincioase simte însemnătatea acestei fărădelegi, atunci când o cercetează în toată cuprinderea ei – şi unii, poate, socot că însăşi greutatea ei îi izbăveşte de primejdia de a cădea în ea[2]. Nu mă mir că cei binevoitori, dar necercaţi în trăirea creştină[3], gândesc astfel.

Aşa gândea şi Apostolul Petru atunci când, prezicând Iisus Hristos că toţi Apostolii aveau să se smintească întru El în noaptea ce avea să vină, a zis Domnului: chiar dacă toţi se vor sminti întru tine, eu niciodată nu mă voi sminti (Mt. 26, 33); şi încă, prevestindu-i-se apropiata lepădare de Hristos: de mi s-ar întâmpla a şi muri împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine” (v. 35). Se ştie, însă, ce s-a întâmplat în noaptea următoare: atunci ucenicii toţi, lăsându-L, au fugit” (v. 56).

Şi Petru, care se temea de cădere cel mai puţin dintre toţi, a căzut mai jalnic decât toţi.

De ce s-a întâmplat aşa? În primul rând, fiindcă Petru nu se temea că o să cadă atât de jos; şi încă nu ştia că vechiul ucigaş de oameni acoperă prăpăstiile cu trestii şi gunoi spre a-l atrage şi surpa în ele pe cel lipsit de prevedere[4]. Dacă vreunul din vrăjmaşii învederaţi şi puternici[5] ai lui Hristos ar fi căzut[6] asupra lui Petru, el ar fi văzut primejdia şi s-ar fi înarmat cu bărbăţie[7].

Dacă i s-ar fi spus de-a dreptul[8]: leapădă-te de Hristos!”, el s-ar fi îngrozit de această fărădelege[9] şi poate că s-ar fi hotărât, într-adevăr, în acea clipă să stea până la moarte întru mărturisirea lui  Iisus, Cel osândit la moarte.

În loc de aceasta, a venit la el o slujnică: de ce era să se teamă? [10] Ea nu vorbeşte – şi, pesemne, nu înţelege – nimic cu privire la credinţa în Hristos şi la mărturisirea Lui; cel ce a fost văzut împreună cu El îi stârneşte, pur şi simplu, curiozitatea: şi tu erai cu Iisus Galileeanul”.

Petru s-a gândit, poate, că nu merita osteneala să intre în vorbă despre Hristos cu oameni atât de depărtaţi de tainele Lui, şi că aceasta ar fi însemnat să arunce mărgăritarul înaintea porcilor. Pe cât se pare, el s-a străduit doar să curme vorba.Nu ştiu ce zici”, a grăit el – “nu te înţeleg”; şi nu şi-a dat seama cum ruşinarea de Fiul Omului, atât de ruşinoasă pentru un Apostol, s-a strecurat în inima Apostolului.

Învinuirea a venit din nou, cu mai multă putere decât prima dată – fiindcă altă slujnică l-a dat în vileag că era acolo. Trebuia întărită împotrivirea; şi Petru a grăit cu jurământ: nu-L cunosc pe Omul Acesta”.

În acest chip, încercarea de a ocoli împreună-vorbirea despre Iisus s-a prefăcut, pe nebăgate de seama, în lepădare de El.

Încă o învinuire şi o dare în vileag, şi Petru a început a se blestema şi a se jura: nu cunosc pe Omul Acesta”. A început, adică, să se lepede din răsputeri de El. Această adâncă şi neaşteptată cădere a lui Petru, pe care el a plâns-o cu atât amar, a fost îngăduită de Dumnezeiasca Pronie nu doar pentru a-l pune pe el la încercare, ci şi ca povăţuire pentru noi toţi, creştinii.

Petru s-a poticnit pentru ca noi să învăţăm a păşi cu grijă pe calea mântuirii. Cel ce crede că stă, să ia aminte să nu cadă” (1 Cor. 10, 12)!

De credem că ne-am hotărât să ne jertfim viaţa pentru Hristos atunci când va fi nevoie, ei bine, ca nu cumva să ne amăgim, asemenea lui Petru, cu această plăcută încredinţare, se cade să luăm aminte cu deadinsul la noi înşine – şi anume la felul în care ne purtăm în acele prilejuri când pentru a-L mărturisi cu neclintire pe Hristos se cere jertfit ceva cu mult mai însemnat decât VIAŢA.[…]


_________________________


[1] Fragment extras din Cuvântul la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, rostit în anul 1824, de către Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, publicat în cartea Cuvinte despre taina Crucii, trad. de Xenia şi Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia (Colecţia “Părinţi ruşi”), Bucureşti, 2002, pp. 126-129. Notele prezentului fragment îmi aparţin în totalitate.

[2] se referă la faptul că unii dintre creştini gândesc că lepădarea de Hristos are loc doar atunci când prigonitorul o cere în mod expres de la creştini. Ei cred că doar atunci şi numai atunci trebuie mărturisit Hristos. Însă aceştia nu au capacitatea de prevedere, de aceea se bazează pe această “greutate a fărdelegii” (lepădării) care îi anunţă dacă merită mărturisit Hristos într-o împrejurare oarecare sau nu, pe când Hristos cere de la noi să-L mărturisim nu doar cu gura într-un context oarecare, ci şi cu faptele şi cu întreaga noastră viaţă, adică tot timpul.

[3] în general oamenii superficiali în cele ale credinţei, sau cei ne-experimentaţi în lupta duhovnicească, adică novicii. Se referă, de asemenea, şi la cei ce cunosc credinţa ortodoxă doar din cărţi, citind îndeosebi din Vieţile Sfinţilor.

[4] anticipaţie

[5] de exemplu arhiereii, fariseii, saducheii, irodianii, soldaţii romani, sau chiar iudeii cu ciomege etc.

[6] s-ar fi năpustit

[7] cum a şi dovedit-o atunci când a tăiat cu sabia urechea dreaptă a lui Malhus, sluga arhiereului (In. 18, 10)

[8] în mod făţis, proclamativ

[9] s-ar fi îngrozit de “greutatea fărădelegii” cum am zis mai înainte (vezi a doua notă)

[10] exact contrariul la ceea ce el se aştepta de la o mărturisire pentru Hristos şi o lepădare de El

_________________________

foto>

1. Mozaic, sec VI – Lepădarea lui Petru, fragment, în Biserica lui Apollinare, Ravenna – Italia

http://www.artres.com/LowRes2/TR3/S/K/2/5/ART172806.jpg

2. Hristos şi ucenicii Săi înaintea pătimirii Sale – manuscris coptic, cca. 1249-50

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Coptic_manuscript.jpg

3. Lepădarea lui Petru – ilustraţie etiopiană, sec. 17

http://cr.middlebury.edu/public/russian/Bulgakov/public_html/peter.html

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: