Canonizarea Sf. Irodion de la Lainici

Basilica/ 29 octombrie 2010

În ziua de 29 octombrie 2010, în Sala sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Ierarhii Sfântului Sinod au aprobat canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Cuviosul Irodion va fi prăznuit în ziua de 3 mai.

În cadrul şedinţei sinodale o atenţie deosebită a fost acordată intensificării vieţii duhovniceşti în şcolile de teologie şi problemelor pastorale din diaspora ortodoxă română.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/sedinta_de_lucru_a_sfantului_sinod_29_octombrie_2010_6788.html

~~~+~~~

„LUCEAFĂRUL DE LA LAINICI”

„CUVIOSUL ARHIMANDRIT IRODION IONESCU
Duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica
Schitul Lainici-Gorj
(+ 1900)

Acest cuvios părinte a fost unul din marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în mănăstirile Olteniei, în a doua jumătate a secolului trecut.

Era de loc din judeţul Vâlcea. Intrând de mic în nevoinţă călugărească la Mănăstirea Cernica, în puţină vreme a deprins bine meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, cu smerenia şi ascultarea. Apoi a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei cu numele de Irodion.

Sfântul Ierarh Calinic, pe când păstorea Eparhia Râmnicului, cunoscând petrecerea Cuviosului schimonah Irodion, în vara anului 1853 l-a hirotonit diacon şi preot şi l-a numit egumen la Schitul Lainici de pe Valea Jiului. Apoi l-a făcut arhimandrit şi îl avea de sfetnic şi duhovnic. Şi atât de mult îl iubea şi se cucerea de sfinţenia vieţii lui, că adeseori îl vizita la schit, numindu-l „luceafărul de la Lainici!”. Numele acesta a rămas în graiul poporului până astăzi. De la Cuviosul Irodion se întorcea Sfântul Calinic peste munţi spre Râmnicu-Vâlcea, în vara anului 1854, când i s-a descoperit de la Dumnezeu moartea arhimandritului Nicandru, stareţul Cernicăi.

Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni şi al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot. Acest mare stareţ se învrednicise şi de darul mai înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul i-a răspuns:

– Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
– Ba nu, părinte – a zis femeia -, de la capra mea este.
– Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Aşa a trăit Cuviosul arhimandrit Irodion, totdeauna arzând pentru dragos- tea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovni- ceşte, atât pe mireni, cât şi pe călugări. Şi a fost duhovnic şi egumen vestit la Schitul Lainici peste 35 de ani, adunând în jurul său cam la 30 de ucenici.

Deci, ajungând în vârstă de peste 90 de ani şi simţindu-şi aproape sfârşitul, a chemat la sine pe toţi şi le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicând:

– Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos!

Apoi s-a mutat la cele veşnice, în primăvara anului 1900, pentru a lua plata ostenelilor sale.

În toamna anului 1916 s-a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion Ionescu. Că fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929, Schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija Protosinghelului Visarion Toia.

Noul stareţ, auzind de viaţa şi faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l-a dezgropat în toamna aceluiaşi an şi trupul său, o! slăvită minune! l-a găsit întreg şi nevătămat ca pe un adevărat sfânt! Deci, luând poruncă de la episcopul Râmnicului, l-a îngropat din nou în mormântul său, unde se află şi astăzi.

Credincioşii de prin sate păstrează cu evlavie în casele lor chipul stareţului Irodion, iar când au unele necazuri, vin la Schitul Lainici, se roagă, îşi ating hainele de mormântul cuviosului, îi sărută crucea şi pleacă mângâiaţi la căminele lor.

sursa>

http://www.sfant.ro/sfinti-romani/cuviosul-arhimandrit-irodion-ionescu-duhovnicul-sfantului-calinic-schitul-lainici-2.html

foto>

http://ascortargujiu.wordpress.com/sf-irodion/

~~~+~~~

Irodion de la Lainici: Noi descoperiri biografice

Lumea monahilor/ 34 (4), aprilie 2010

Motto: „Fiind, dar, împreună‑lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci zice: La vreme potrivită te‑am ascultat şi în ziua mântuirii te‑am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii, Nedând nicio sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, Ci în toate înfăţişându‑ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă‑răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică; În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de‑a dreapta şi cele de‑a stânga, Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr, Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându‑ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n‑au nimic, dar toate le stăpânesc“. (II Corinteni 6, 1‑10).

Sfinţenia nu cunoaşte grade de comparaţie. Eşti sfânt, sau nu. Eşti om al lui Dumnezeu şi respecţi porunca: fiţi sfinţi!, ori ba. Este adevărat că nu mulţi vor sta lângă sfântul Ioan Bote­ză­torul, dar „în casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt“ pentru sfinţii Săi. Cuviosul Irodion Ionescu de la Lainici este om sfânt. Nu mai sfânt decât alţi sfinţi, dar nici mai puţin desăvârşit decât alţi cuvioşi ai lui Dumnezeu. De ce este cu­viosul Irodion sfânt? Pentru că sfinţii sunt prieteni ai Domnului, iar viaţa lui toată demonstrează că nu poate exis­ta sfinţenie fără Dumnezeu. Pentru că sfinţenia lui Dumnezeu cere sfinţenie de la cei ce se apropie de El, dar îi şi sfinţeşte prin har pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste îi urmează Lui. Aşa a fost desăvârşit în chip tainic şi sfântul Calinic de la Cernica, bărbat plin de Duh Sfânt care se mărturisea înaintea Domnului şi a cuviosului Irodion. Şi dacă sfântul îl numea „Luceafărul de la Lainici“, iar obştea de multe ori îl defăima, e pentru că prea adeseori noi, cei îmbrăcaţi în păcat, suntem obişnuiţi să vedem doar strâmbătatea (pe care o şi socotim dreptate!) şi clevetim cu uşurinţă pe cei ce se ţin de Adevăr. Dar virtuţile cele străine pentru noi nu trec la fel de neobservate şi între cei desăvârşiţi, iar sfântul Calinic a putut să vadă curăţia sufletului celui pe care l‑a hirotonit, l‑a uns stareţ şi l‑a făcut martorul gândurilor sale înaintea Domnului.

Viata Cuviosului Irodion

„Călugăr de mare înfrânare şi ne­în­cetată rugăciune“ (pr. prof. D. Stă­niloae, Filocalia VIII, 1979, pg. 572), duhovnicul sfântului Calinic s‑a născut la Bucureşti în zbuciumatul an 1821. Mărturie despre aceasta o dă Dosarul 335 din 1872, fila 2, aflat la Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, care face referire la tot personalul monahal al mănăstirilor gorjene ale anului 1872 şi care spune că schitul Lainici avea la acea vreme un număr de 16 monahi (destul de mulţi, în comparaţie cu mănăstirea Tismana, care avea doar 13), iar apoi dă toate datele lor personale. Astfel suntem informaţi că stareţul Irodion Ionescu avea atunci 51 de ani –  fiind născut în Bucureşti, judeţul Ilfov – şi a fost tuns în monahism la mănăstirea Cernica în 1846. Mai mult de atât documentul ne dă şi o descriere sumară a cuviosului spunându‑ne că acesta avea faţa plăcută, părul castaniu, gura potrivită şi ochii verzi. (Documentul citat prezintă o mare importanţă fiindcă face lumină în privinţa locului şi a datei de naştere a cuviosului Irodion, despre care – de exemplu – părintele arhimandrit Ioani­chie Bălan afirma în Patericul românesc, ediţia V‑a, Sihăstria 2005, la pagina 471, că „era de loc din judeţul Vâlcea“, iar părintele profesor Nicolae C. Buzescu spunea în 1979, (în Mitropolia Olteniei 31, 1‑3, pag.175), că „nu a găsit până acum nici un act şi nici o însemnare asupra vieţii sale, din care să cunoaştem originea, anul naşterii, şi educaţia primi­tă“). Despre educaţia cuviosului Irodion, într‑adevăr nu avem prea multe date şi singurul lucru pe care‑l ştim cu certitudine este că a intrat de timpuriu în obştea mănăstirii Cernica, unde a primit schima monahală la numai 25 de ani. Aici, la Cernica îi va fi remarcat sfântul Calinic curăţia sufletului şi bună‑petrecerea sa întru cele sfinte ale lui Dumnezeu, încât deîndată ce a ajuns episcop de Râmnic (la 1850) l‑a şi luat pe tânărul Irodion în eparhia sa şi l‑a dus în 1851 deja, la schitul Lainici. Doi ani mai târziu, tot sfântul l‑a hirotonit diacon şi preot, pentru ca la 15 iunie 1854, să dea următoarea carte de numire:

„Dat‑am smerenia noastră această carte cuviosului Ieromonah Irodion, pe care după chibzuirea ce am făcut, l‑am orânduit stareţu părinţilor şi fra­ţi­lor de la schitul Lainici, din judeţul Gorjiu, precum şi chivernisitor acestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul cuviosului Ieromonah Chiril, cel ce şi‑a dat demisia…“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1854,  nr. 635 din 15 iunie 1854).

Deci nu oricum, ci după „chibzuire“ l‑a numit sfântul episcop pe tânărul ieromonah Irodion, la numai 33 de ani, stareţ al schitului de pe Valea Jiului!

Numai că sfinţii nu fac cele ale oa­menilor, ci doar pe cele ale lui Dumnezeu şi rămân în Adevăr chiar dacă‑i striveşte răutatea omenească, care nu suferă pe cei ce umblă în Duhul şi nu împlinesc pofta trupului (cf. Galateni  5, 14‑16). Pentru aceasta şi cine ştie câte altele, la 30 iunie 1855, episcopia Râmnicului avea să primească o cerere din partea obştii schitului Lainici în care se arăta că, spre regretul lor (!), stareţul Irodion a demisionat, iar ei doresc să le fie numit egumen în loc, iconomul Dorotei, „ca să ne fie păvăţuitor duhovnicesc în locul părintelui Irodion“! Şi cu toate acestea, cuviosul părinte, mult smerindu‑se, se pare că de data aceasta nici n‑a părăsit obştea schitului! Cu adevărat cei drepţi se văd pe ei întotdeauna păcătoşi, iar noi, păcătoşii, întotdeauna ne vedem sfinţi!

Şi iconomul Dorotei a fost numit stareţ la 2 iulie 1855, însă, tot după un an, acesta avea să ceară binecuvântarea „de a rămânea în pace şi linişte despre această însărcinare“. Aşa încât sfântul episcop al Râmnicului a fost nevoit să‑l aducă şi să‑l pună superior al schitului Lainici pe Marcel de la Cernica. Trebuie să fi fost vremuri tulburi în acei ani, pentru că în 1857 sfântul Calinic avea să‑l renumească stareţ al Lainiciului, din nou pe cuviosul părinte Irodion. Se mai păstrează actul de numire al noului stareţ, însă există şi o însemnare făcută pe un Triodion: „Anul 1857, martie 29, am venit cu părintele Irodion stareţu aici pentru slujba părinţilor“. În septembie 1859 acelaşi sfânt episcop avea să întărească pentru a treia oară printr‑o nouă carte stăreţia cuviosului Irodion Ionescu în Lainici. De data aceasta, instabilitatea monahilor din schit era evidentă, încât şi aceştia se săturaseră de acea stare de lucruri şi‑i cereau episcopului, prin Jalba monahilor din schitul Lainici, să le numească stareţ „pe părintele Irodion ca să ne fie păstor, precum şi mai nainte ne‑au fost. Şi cu înscris încredinţăm Preasfinţiilor voastre, şi sfinţiei sale părintelui Irodion, că nu vom ieşi din cuvântul ce ni se va porunci pentru mântuirea noastră, până la sfârşitul vieţii noastre şi de aceasta ne rugăm să nu ne laşi, ci să ne fii milostiv şi cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre. Ai Preasfinţiei Voastre smeriţi şi plecaţi (ss) Calinic monah, Iovinalie monah, Mitrofan monah. Toată obştea părinţilor din schitul Lainici“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1859, folio 72, nr. 1122 din 7 august 1859). Se pare că în timp monahii şi‑au dat seama de sfinţenia vieţii cuviosului Irodion, dar şi de nestatornicia şi dezbinarea lor, iar Dumnezeu i‑a înţelepţit în cererea lor. Nu se putea ca răbdarea, smerenia, fecioria trupului şi a sufletului său să nu atragă până la urmă preţuirea sfinţeniei cuviosului Irodion! De lucrul acesta erau convinşi la acea dată chiar şi ctitorii schitului care‑i scriau şi ei episcopului: „subscrişii, ne aflăm ca ramură de ctitori ai sfântului schit Lainici şi cu apropiere învecinaţi şi vedem o mare nedumerire între părinţii călugări, numai de la un timp de vreme… iar acum părinţii zic că au dorinţa a avea soţietate şi de stareţi pă părintele Irodion, cel ce a mai fost şi fiindu‑ne plăcut şi nouă duhul înţelepciunii sale, este cu smerenie rugat şi din parte‑ne Preasfinţia Sa Părintele Episcop, să binevoiască a ne îndeplini această cerere de obşte, nădăjduind că doar va rămânea împăcaţi“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1859, folio 75, 12 august 1859). Aşadar şi mirenilor ctitori le era deja „plăcut duhul înţelepciunii sale“ căruia accepta să i se supună chiar şi stareţul Lainiciului din acea vreme, părintele Luca, care îi cerea şi el acelaşi lucru episcopului printr‑un lung hrisov, în care se jeluia de piedicile pe care le întâmpina de la fraţi în administrarea schitului şi conchidea: „cu zmerenie rog înţelepciunea Preasfinţiei Voastre a binevoi să orânduiască stareţi chiar pe părintele Irodion, căruia voi fi supus cu metanie. Luca eromonah. 1859 Aug. 27“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1859, folio 75, 12 august 1859).

Vor fi fost următorii patru ani foarte buni pentru schitul Lainici, pe care l‑a chivernisit cu bună chibzuială cuviosul părinte Irodion sporind viaţa duhovnicească şi numărul de monahi în sfântul lăcaş. La o lună de la instalarea sa, după ce i‑a ajutat pe monahii Luca şi Cleopa să tencuiască schitul Locurele, i‑a cerut episcopului Calinic binecuvântarea pentru „a sfinţi biserica cea nouă de la Locurele“. (I. Popescu‑Cilieni, Acte pri­vitoare la fondarea schitului Lo­curi‑Rele din jud. Gorj, AO 14, 1935, pag.399‑400). Neiubindu‑şi aproapele mai puţin decât pe sine, pentru bunăstarea părinţilor din schit – fiind şi vremuri grele pentru monahi şi mănăstiri (era chiar în timpul domniei lui Cuza!) – cuviosul Irodion vindea la 1 iunie 1861 câteva obiecte de cult, iar toţi banii căpătaţi îi dăruia obştii, pentru supravieţuire (există un înscris al cuviosului de la acea dată, care se păstrează la Arhivele Sattului, Fond Episcopia Râmnicului, Pachet CVI‑32, din 1 iunie 1861). Pentru cinstea sa, sfântul Calinic l‑a chemat la Craiova şi i‑a rânduit chiar funcţia de eclesiarh, însă cuviosul, deşi era „prea mulţumit de postul în care mă aflu orânduit“, şi‑a cerut voie să se înapoieze la schitul său, care se afla „într‑o poziţie tristă… stăruind a‑l îmbunătăţi prin toate mijloacele“. Se pare că cererea sa nu a fost aprobată, aşa încât în 1863 se vede nevoit „ din împrejurări binecuvântate, neputându‑mă întoarce la postul ce mi s‑a încredinţat, de superior al sfântului schit Lainici, Districtul Gorj, demisionez prin aceasta şi vă rog cu tot respectul a face cele de cuviinţă pentru administrarea acelui schit pe viitor. Al P.Sf.V.Prea plecat şi smerit servitor, Irodion Protosingel“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1863, folio 82, 6 iunie 1863. Documentul poartă antetul „Principatele Unite“, scris cu caractere latine). Din păcate, alte date referitoare la activitatea protosinghelului Irodion la Râmnic şi Craiova nu se cunosc. Se ştie – indirect – că stareţul Ilarion n‑a diriguit schitul Lainici decât între 8 iunie 1863 şi 25 mai 1865, pentru că părintele Irodion a fost numit a patra oară stareţ, după cum reiese dintr‑un raport înaintat de el episcopiei Râmnicului, prin care cerea să‑i fie predate toate socotelile schitului: „Dela numirea mea ca stariţu allu schitului Lainici, din jud. Gorjiu, timp trecut de patru ani, am găsit că tot venitul proprietăţii schitului, care valorează annual până la 120 de taleri, s‑a strâns regulat de un călugăr anume Marchian, cel ce se numeşte că este Iconomu, fără a fi orânduit de cineva… Estimp, pomenitul călugăr a vândut fără voia mea 4 boi şi 70 de capre însuşind preţul lor pe samă‑i“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1863, folio 83, nr. 5 din 7 august 1869).

Episcopia a ordonat o anchetă, în urma căreia protopopul de Tg. Jiu a obligat pe cei trei monahi implicaţi în această afacere, Marchian, Pavel şi Nifon, să restituie banii reţinuţi pe nedrept din vânzarea animalelor. Vizibil marcat de aceste probleme lumeşti din schit, cuviosul şi‑a cerut demisia în noiembrie 1869: „Subscrisul cu ordinul Episcopiei încă din 1865, am fost numit stariţu la Sfântul Schitu Lainici unde, după cum cunoaşte Sfânta Episcopie, am întâmpinat destule suferinţe din partea părinţilor vieţuitori acolo, şi ca să‑mi dobândesc liniştea, voesc a mă retrage la un alt chinoviu, rog cu respect Sfânta Episcopie a‑mi primi aceasta drept dimisie din arătatulu postu. Irodion Protosingel.“ (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1863, folio 109, 12 noiembrie 1869).

Probabil că nu va fi fost uşor să păstoreşti obştea oricărui schit sau mănăstire din acea vreme fiindcă se ştie ce jafuri şi pagube s‑au produs în toate aşezămintele închinate Locurilor Sfinte, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din timpul domniei lui Ale­xandru Ioan Cuza (1859‑1866). Când obştea mai are şi monahi precum Mar­chian, autointitulat iconom, care de fapt, mai târziu va părăsi schitul, luând cu el la rudele sale din Budieni şi sineturile Lainiciului, este lesne de înţeles de ce cuviosul Irodion râvnea atât de mult „să‑şi dobândească liniştea“!

În următorii trei ani, sub stăreţia pă­rin­ţilor Iordache Bărbătescu (1870‑1872) şi ieroschimonahului Nifon (1872‑1873), schitul Lainici dimpreună cu obştea au ajuns „în voia întâmplării“, mai ales că în acea perioadă s‑a produs se­cula­rizarea averilor şi a mănăstirilor neîn­­chinate. Schitul nu mai avea de niciunele, iar viaţa duhovnicească bineîn­ţeles că era deja subordonată grijilor lumeşti, aşa încât dacă episcopia mai dorea să salveze Lainiciul trebuia să trimită un om providenţial acolo, spre a curma neorânduiala. Pentru a cincea şi ultima oară a fost numit egumen al schitului părintele protosinghel Irodion Ionescu, cuviosul ieromonah păstorind obştea neîntrerupt, până la mutarea sa la Domnul, în 1900. Punând mare preţ pe smerenie şi ascultare, cuviosul va reuşi să reînvie viaţa spirituală în Lainici, înmulţind şi numărul monahilor (care într‑un timp vor ajunge la 30), dar în acelaşi timp veghind cu asprime şi dreptate la moralitatea obştii (în 1887 a cerut episcopiei să înlăture din monahism pe călugărul Meletie Cristescu pentru abateri de ordin moral, iar episcopia Râmnicului a aprobat acest lucru). În acelaşi timp însă a tuns în monahism numeroşi vieţuitori, ştiuţi fiind: Ion Drăghiciou din Bumbeşti – sub numele de Iulian –, pe Staicu Florea, după 7 ani de noviciat – sub numele de Serghie –, pe Anghel Bărdan, din Rugi, plaiul Vulcanu, în 1879, pe Constantin Mândroi, din Scoarţa, plasa Amaradia – sub numele de Chiril –, sau pe Nicolae Popescu din Vălari, plasa Amaradia – călugărit la 64 de ani sub numele de Nicodim – şi mulţi alţii ale căror dosare nu s‑au mai păstrat.

Patriot fiind, a trimis în Războiul de Independenţă din 1877, aproape toţi monahii pe care îi avea (12 la număr), spre a fi selectaţi ca infirmieri.
În 1889, episcopul Ghenadie al Râmnicului, după o vizită canonică în eparhie, i‑a încredinţat cuviosului Irodion spre ocârmuire şi schitul Locurele, fapt relatat chiar de episcop:

„Sunt frumoase, e prea adevărat, împrejurimile Oltului dintre Cozia şi Brezoi, dar acele ale Jiului de pre această cale sunt tot atât de frumoase, adăugând pe lângă aceasta că sunt şi multe, ba chiar la tot pasul. Ajungând cineva la skitul Lainici are mare trebuinţă mai nainte de a intra în monastire de un repaus, care l‑ar pune în posiţiune de a reflecta asupra frumuseţelor şi a măreţiei tablourilor naturei celei atât de bogate în aceste locuri… Astfel ne găseam sufleteşte, când la 6 1/2 ore am sosit dinaintea uşilor bisericii skitului Lainici. Ieromonahul Irodion, superiorul skitului, înconjurat de cei şapte monahi ai săi, ne‑a primit la intrare cu ceremonia obişnuită şi, după închinarea din altar şi pe la sfintele icoane împărăteşti, între care şi a hramului Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, am luat locul în strana arhierească. S‑a urmat rugăciunea de mulţumire cu polihroniul, cel pentru Maiestăţile Lor şi Alteţa Sa Regală, apoi a urmat polihroniul pentru Arhiereul locului şi în sfârşit s‑a încheiat această rugăciune scurtă cu polihroniul pentru înfăţăşitorii naţiei, sfatul ocârmuitor şi întreg poporul cel drept‑credincios. Dând binecuvântarea arhierească monahilor şi celor de faţă care se adăugaseră pe lângă cei ce ne‑au însoţit până la skit, şi locuitorii din împrejurimi, ne‑am retras în chiliile superiorului, unde se pregătise adăpost pentru noi şi cei împreună cu noi.

Joi, 10 August, de dimineaţă până la ora 9 am inspectat mănăstirea şi am căutat a cunoaşte viaţa ce o duce fiecare din locuitorii acestui sfânt lăcaş, dând fiecăruia sfatul trebuitor îndreptării şi mântuirii sale. La această oră, pedestri şi pe cai am luat drumul spre un alt skit, numit Locurele, unde este hramul Schimbarea la Faţă a Domnului şi care cu skitul Lainici are ca drum de comunicaţie o singură potecă dusă prin munţi şi păduri şi foarte anevoioasă de suit. Acest skit este fondat la 1850 de către preotul Constantin Cârteanu în unire cu schimonahul Ioanichie, care şi astăzi se nevoieşte într‑o chilie mai sus puţin de skit, şi anume la locul numit de popor Gropu, sau Vulcanu. Intrând în biserica skitului am fost întâmpinaţi la uşa bisericii de către preotul Constantin Slobozeanu din parohia Cartu‑Turcineşti cu Sfânta Evanghelie şi crucea, fiind de faţă şi domnul Radu Cârteanu cu soţia sa, fiind preotul ctitor, care venise întradins spre întâmpinarea noastră. După polihroniul obişnuit şi binecuvântarea arhierească, am vizitat skitul, care este compus dintr‑o bisericuţă bine întreţinută, din două rânduri de chilii‑din care într‑un rând şade monahul păzitor al skitului‑şi mai are şi o proprietate compusă din 19 pogoane loc cultivabil. Ne‑a nemulţumit foarte ne‑ngrijirea ce am găsit la acest sfânt skit şi care nu provine decât dintr‑un interes rău calculat al celor ce ar trebui să depună mai multă îngrijire şi să aibă mai multă interesare pentru asemenea aşezăminte dumnezeieşti. Pământul skitului era acoperit aproape tot cu plante de acelea ce le‑a făgăduit Dumnezeu lui Adam după căderea în păcat: adică cu spini şi pălămidă. Monahul îngrijitor al skitului, neavând treapta preoţiei, nu putea săvârşi Sfânta Liturghie şi, fiind crescut în Sfântul Munte, el ştia a lucra numai linguri, fără a se gândi că pământul îi putea aduce cele pentru viaţă cu mai multă înlesnire; de aici acea ne‑ngrijire a ogorului mănăstirii şi închiderea – aproape desăvârşită – a uşilor bisericii. Văzând o asemenea stare de lu­cruri, şi apoi mişcaţi şi de întristarea sufletească a d.lui ctitor Radu Cârteanu, am dispus, ca superiorul skitului Lainici, ieromonahul Irodion, să îngrijească de acum cu cele bisericeşti şi de skitul Locurele, având îndatorirea de a fi superiorul şi al acestui skit, şi a face o Liturghie pe săptămână – Sâmbăta – în biserica Schim­barea la Faţă, când va pomeni pe ctitorii acestui sfânt lo­caş. De asemenea va căuta a înlătura, prin munca şi sudoarea feţei părinţilor din Lainic, pustiul şi blestemul lui Adam pentru neascultare, făcând ca spinii şi pălămida să dea loc cartofilor, porumbului şi altor plante folositoare şi trebuitoare vieţii monahale; şi aceasta cu atât mai mult că moşia skitului ar putea foarte bine să îndeplinească lipsa de grădină din Lainici – unde arendaşul, după însăşi cuvintele superiorului, l‑a restrâns în­tre zidurile mănăstirii“… (Ghenadie al Râm­nicului, Zile din viaţa mea pastorală‑O visită canonică, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1889, cap. VIII‑IX, pag. 54, 55).
Tot din această preţioasă carte aflăm că mai sus de schitul Locurele, în locul numit Gropu (astăzi numit Poiana Pustnicului!), cu ştirea şi binecuvântarea părintelui Irodion, pustnicea un sihastru mult sporit în viaţa duhovnicească, pe numele său Ioanichie. Tot de la episcopul Ghenadie ni se păstrează şi o minunată întâmplare pe care a avut‑o chiar el cu acest om sfânt.

Se mai ştie că mai nainte cu un an de a pleca la Domnul, cuviosul a dăruit schitului un clopot de 319 kg, făcut pe cheltuiala sa şi a câtorva credincioşi.

Dar se mai ştie şi că pentru asprimea nevoinţelor sale, cât şi pentru viaţa cu­ra­tă pe care a dus‑o înaintea lui Dum­ne­zeu şi printre oameni, părintele s‑a învrednicit încă din timpul petrecerii sale prin astă lume de multe daruri şi ha­ris­me. „Acest mare stareţ se învrednicise şi de darul mai înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare“ – mărturiseşte despre el părintele Ioanichie Bălan în Patericul ro­mânesc. Cele de taină i le‑a spus şi femeii ce îi adusese un vas cu lapte de capră, pe care cuviosul n‑a voit a‑l primi reproşându‑i că nu era de la capra ei. cum femeia nu pricepea vorbele sfântului, acesta i‑a explicat (după cum ne descrie acelaşi părinte Ioanichie Bălan): „Dar n‑ai dat‑o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, şi‑a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n‑a mai drăcuit“.

Şi tot în Patericul românesc găsim şi o bună apreciere făcută de părintele arhimandrit Ioanichie Bălan: „Pentru multa lui smerenie, protosinghelul Irodion s‑a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni şi al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot“. Nu numai că izgonea duhurile necurate, dar pentru pentru râvna sa spre cele ale sfinţeniei, Dumnezeu i‑a încredinţat de multe ori şi din tainele cele viitoare, de multe ori proorocind cuviosul şi adeverindu‑se cele spuse de el întru totul. Cu puţin timp înainte de a se muta în veşnicie, cunoscându‑şi şi această clipă, a adunat obştea şi le‑a spus părinţilor: „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le‑aţi dat lui Hristos!“. Se va adeveri, din păcate şi această proorocie a cuviosului Irodion, după 16 ani de la adormirea sa, când, în primul război mondial, schitul a fost ocupat şi devastat de nemţi, biserica fiind transformată în grajd pentru cai. Timp de 13 ani schitul a stat pustiit, abia în primăvara anului 1929 părintele Visarion Toia refăcând obştea monahală a Lainiciului.

Se spune că mult timp „Luceafărul de la Lainici“ (cum îl numea sfântul Calinic de la Cernica) a slujit Liturghia zilnic şi „aşa a trăit cuviosul protosinghel Irodion, totdeauna arzând pentru dragostea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovniceşte, atât pe mireni, cât şi pe călugări“. (Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ed.V‑a, 2005, pag. 471)

Părintele Irodion Ionescu a plecat la Domnul în anul 1900, şapte ani mai târziu ieromonahul Iulian Drăghicioiu – tuns în călugărie chiar de către cuviosul – dezgropându‑l şi aflându‑l neputrezit, l‑a reînhumat. A rămas cere­rea lui către protopopiatul Tg. Jiu: „Îm­pli­nindu‑se şap­te ani de la răposarea protosinghelului Iro­dion, acum ieromonahul Iulian Drăghi­cioiu din acest schit este pre­gătit să dez­groa­pe oasele numitului ră­posat în ziua de cinci ale curentei luni. Sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Prea­sfinţitul Episcop Eparhiot ca să dea voie spre a se putea aduce la îndeplinire de cele ce vă rugăm. Primiţi Preacucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Po­pescu“. (Arhi­vele Statului, Filiala jud.Gorj, Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335 din 1907, fila 2‑cererea nr. 7, 1 mai 1907). Din păcate ieromonahul Drăghiciou va fi luat prizonier şi dus în Germania unde‑şi va găsi sfârşitul într‑un lagăr.

Se pare că şi după trecerea lui în veşnicie, cuviosul a mai săvârşit minuni alungând duhuri necurate, aşa încât, mai ales după primul război mondial, mulţi au fost cei care au săpat după moaştele sale. Aflând de toate acestea şi cunoscând bine evlavia deosebită a multor credincioşi pentru osemintele protosinghelului Irodion, se presupune că cel care a îngropat mult mai adânc – decât se obişnuieşte – moaş­tele cuviosului spre a le feri de devalizare, a fost părintele Visarion Toia, în 1929.

De atunci au fost multe încercări de a descoperi moaştele sfântului rămase însă fără rezultat. Ele n‑au fost găsite decât atunci când a binevoit cuviosul, arătându‑ne că un sfânt se poate ascunde în Dumnezeu (pe când un păcătos se ascunde de Dumnezeu) şi oricât l‑am căuta nu‑l putem afla, din pricină că noi am uitat să mai fim sfinţi.

Până ce întreaga obşte a mănăstirii Lainici, în frunte cu părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, n‑a postit şi s‑a rugat cuviosului o săptămână întreagă şi până ce ÎPS Irineu al Olteniei nu l‑a rugat pe sfântul Calinic de la Cernica să i‑l descopere pe „Luceafărul de la Lainici“, nici cuviosul Irodion nu s‑a lăsat aflat!

Trecuseră 109 ani de la înveşnicirea lui…

George Crasnean

Ilustraţia: maestrul Grigore Popescu Muscel

sursa>

http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_2/art_1190/irodion_de_la_lainici_noi_descoperiri_biografice.htm

foto>

http://ascortargujiu.files.wordpress.com/2010/05/sf-irodion-poza.jpg

~~~+~~~

Descoperirea moaştelor

Sfântului Cuvios Irodion, duhovnicul Sfântului Calinic

Lumea Monahilor/ anul III, nr. 6 (24) Iunie 2009

Cuviosul Irodion Ionescu are în urmă o istorie tainică şi plină de evenimente neobişnuite. A intrat în monahism la Mânăstirea Cernica, aflată atunci sub oblăduirea Sfântului Calinic. După ce acesta ajunge episcop, îl va strămuta pe părintele Irodion la Lainici. Viaţa lui curată îl va propulsa din postura de ucenic în cea de duhovnic, Sfântul ajungând să i se spovedească şi să îl ţină de povăţuitor. Apoi faima i s‑a răspândit şi a ajuns să fie supranumit „Luceafărul de la Lainici”. După moartea sa era atât de cunoscut credincioşilor încât aceştia l‑au dezgropat pe ascuns şi i‑au luat braţele cinstindu‑le ca sfinte moaşte. Au trecut mai bine de 100 de ani şi osemintele sale au rămas în pământul mânăstirii. Anul acesta, pe 10 aprilie 2009, în ajunul prăznuirii Sfântului Calinic de la Cernica, părintele stareţ Ioachim Pârvulescu a purces la căutarea lor cu binecuvântarea Î.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei. Încercările de până atunci, din anii de dinainte de revoluţie, dăduseră greş. Aşa că acum, când au început să sape, stareţul i‑a avertizat pe ceilalţi monahi: „Părinţilor, rugaţi‑vă foarte insistent şi foarte serios, pentru că avem de trecut un mare examen. Nu se ştie dacă vom găsi moaştele Sfân­tu­lui Cuvios Irodion, nu se ştie dacă este chiar aici mormântul cu­viosului. Pentru că totul s‑a distrus pe lângă mănăstire, toa­te crucile, inclusiv crucile de la cimitir, s‑a nivelat totul în primul război mondial şi abia prin anii douăzeci şi ceva, ’29, când a venit părintele Visarion de la Frăsinei stareţ aici, la Lainici, el a identificat locul după spusele bătrânilor lo­cal­ni­ci; tot atunci au aşezat crucea pe mormânt.”

Deci localnicii îşi mai aduceau aminte unde fusese îngropat…

Sigur că da! Pentru că îl ţineau la mare evlavie pe cu­vi­o­sul Irodion, încă din viaţă! Era chiar fă­cător de minuni. Mulţi oameni se vin­de­cau, scotea demonii… atât cei din Oltenia, cât şi din Tran­sil­vania veneau aici. Era, să zicem aşa, o mare efervescenţă du­hov­ni­cească, în zona mănăstirii.

Veneau în pelerinaj la el chiar în timpul vieţii?

Da, în timpul vieţii, da, pentru că i se cunoştea sfin­ţe­nia, era un om văzător cu duhul. Făcător de minuni şi văzător cu duhul. Noi am început acest lucru vineri di­mi­nea­ţa la orele 7, în prezenţa Î.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei. S‑a săpat la adâncimea nor­mală a unui mormânt, de 1,80‑1,90 m adâncime şi s‑au găsit la fundul gropii câteva oseminte aruncate, şi cărămizi, de asemenea nescrise – nu au ştiut ale cui să fie acele ose­min­te, nu au putut fi identificate. După aceea, am săpat mai spre vest şi am găsit un mormânt efectiv intact. Era un schelet intact. La un moment dat, am cre­zut că este al cuviosului Irodion. Toţi am rămas sur­prinşi. În cele din urmă, am găsit cărămida de sub cap – aşa cum se punea la monahi – pe care scria: Mitrofan schimonahul, 1864. După aceea, am mers spre est. Iar am săpat, iar alt mormânt. Şi am dat de Atanasie schimonahul, anul nu se mai cunoştea. După aceea, am săpat mai în stânga, mai în sud apoi mai în nord. Deja făcusem o groapă de 6 m lungime pe 2 m lăţime şi pe 2 m adâncime.

Cât o fundaţie de casă!

Aproape. Eram deznădăjduiţi total, într‑o mare de­za­mă­gire, eram pe marginea… prăpăstiei dez­nădejdii şi a disperării; că n‑am găsit nimic. Înalt Prea Sfin­ţitul s‑a dus la chilie să se roage la Sfântul Calinic, noi, de asemenea, ne rugam, cum puteam, în groapă. Băieţii tot mai săpau, mai în stânga, mai în dreapta. La un moment dat, Înalt Prea Sfinţitul spune: „Ce facem? Săpăm până găsim! Să­păm până găsim!” Ce să mai găsim? Pe unde? S‑o luăm roată pe lângă biserică, cu săpatul? Nu, era imposibil! Şi atunci, părinţii, la un moment dat au observat că la fundul gropii era ceva mai moale, ca o mocirlă, şi sub celelalte morminte era tare. Şi atunci băieţii au început să sape mai jos şi, la un mo­ment dat, săpând aşa, ca la vreo 20‑30 cm, găsesc un toc de bocanc. Şi asta iarăşi a făcut să tresalte ini­ma puţin în noi, aşa că am săpat mai adânc, mai adânc, aproape 2,5 metri, şi am găsit, în cele din urmă, câteva cuişoare aproape descompuse de rugină. Să­pând aşa, cu foarte multă migală, cu mistria, ca la ches­ti­unile de arheologie, în cele din urmă, parcă‑parcă se întrezărea creionarea unei alte gropiţe la fundul gropii ce­lei mari. Şi la un mo­ment dat ne‑am dat seama că trebuie să fie ceva, încep să apară la suprafaţă primele părţi ale sfintelor moaşte – care erau de un maroniu impecabil, aşa cum este ste­ja­rul, băiţuit. Această culoare, maronie, am mai văzut‑o numai la Sfântul Siluan Athonitul, în Mun­tele Athos la capul Sfântului Siluan; şi la Sfân­tul Gheorghe, stareţul de la Cernica.

Dar altfel osemintele obişnuite ce culoare au?

Oasele normale au culoarea albă. Mai ales după ce se usucă, ele sunt albe‑albe. Sfintele moaşte nu au niciodată culoare albă. Moaştele au stat în acea mocirlă 102 ani, ca să le dezgropăm noi, nevrednicii. Nu s‑a mai găsit nicio bucată de lemn din sicriul acela, totul era descompus – vă daţi sea­ma, de 102 ani! Inclusiv cuiele cu care fu­se­se bătut sicriul, toate erau descompuse de rugină, nu mai era aproape nimic din ele!  Atunci am spus în sinea mea că acestea sunt. Înalt Prea Sfinţitul încă nu credea. Încet, încet au luat primul osemânt şi mi l‑au dat. Am luat apoi fiecare oscior şi l‑am pus într‑un si­criu. Şi în momentul în care mi‑au dat prima parte din moaş­tele Sfântului, când le‑am pus în mână, erau de câteva ori mai uşoare decât celelalte oase dezgropate în celelalte morminte. De câteva ori mai uşoa­re! Erau ca o hârtie în mâna mea, ca un pai! Era incredibil aşa ceva! Primul semn: culoarea ma­ro­nie, al doilea: erau foarte uşoare. Şi după aceea, băieţii din fundul gropii au început să zbiere: „Părinte! Începe să miroasă! O mireasmă deosebită!” Un mi­­ros extraordinar de plăcut! Deja osemintele începuseră să apară şi miroseau extraordinar de frumos. În cele din urmă, am găsit că­ră­mida care identifica clar mormântul cuviosului Irodion. Era scris pe ea: Protosinghel Irodion Ionescu, protosinghelul mă­nă­stirii Lainici, născut: 1821, adormit în Domnul: 3 mai 1900. Ăsta a fost lucrul cel mai clar. Î.P.S. Irineu de bucurie l‑a anunţat telefonic şi pe Părintele Patriarh despre acest lucru, şi chiar Părintele Patriarh i‑a spus: „Vedeţi, vlă­dică, în zilele de criză economică, Dumnezeu ne dă bo­găţie spirituală!”

Părinte am înţeles că atunci când l‑aţi dezgropat pe cuvios el nu avea ­mâini.

Aşa este, în momentul în care noi l‑am dezgropat, nu i‑am găsit mâinile şi coastele; mâinile şi majoritatea coastelor lipseau. Şi atunci, ar fi două ipoteze.

După ce cuviosul Irodion s‑a mutat la Dom­nul, la mormântul lui se făceau minuni: veneau oa­meni demonizaţi, ieşea diavolul din ei; veneau bolnavi şi se vindecau, plecau acasă vindecaţi. Şi se spune că unii oameni evlavioşi ar fi umblat la mormântul cuviosului Irodion şi ar fi furat, pur şi simplu, părticele din sfinte moaşte. Aşa se face că părintele Iulian Drăghicioiu, ucenicul său, a cerut la episcop ca după şapte ani să fie dezgropat şi după aceea să fie pus la loc. Pe la 1907, la şapte ani de la moarte, l‑au dez­gropat şi l‑au pus într‑un sicriu. Se spune, iarăşi (în tra­di­ţie s‑a păstrat acest lucru), că atunci au găsit sfinte moaşte şi au raportat epis­co­pului de la Râmnic: „Prea Sfinţite, am găsit moaştele cu­vi­osului Irodion Ionescu!” La care, Episcopul Râmnicului ar fi excla­mat: „Aista mi‑ai fost, Irodioane!” Şi atunci au luat sfintele moaş­te şi le‑au băgat înapoi în mormânt. Le‑au băgat adânc, la doi metri şi jumătate şi le‑au bă­gat şi într‑o lădiţă. După aceea, au pus pământ pe ele, şi deasupra au pus alte oseminte şi cărămidă şi au as­tu­pat totul.

… ca oamenii să nu mai caute, să nu le mai poată fura…

… asta a fost lucru de­rutant. În tradiţie se spune foarte clar că în anii ’30, părintele Visarion Toia a săpat căutând moaştele, dar nu le‑a mai găsit; după aceea, părintele Calinic Cărăvan, următorul stareţ, a căutat şi el, dar n‑a găsit; după aceea, foarte concret, părintele Vasile Economu ştie că în 1983, părintele stareţ Caliope Georgescu, împreună cu câţiva părinţi, aşa, în mod discret, cu binecuvântarea Mitropolitului Nestor Vornicescu, noaptea au săpat. Au găsit oasele acelea pe care le‑am găsit şi noi, deasupra, dar n‑au ştiut că moaştele se aflau dedesupt. Deci era ca o comoară ascunsă în adâncul pământului.

Aţi făcut aproape anchetă poliţistă!

Hm… din unele puncte de vedere. Adică as­ta e o chestie de descoperire, sfântul a vrut să fie des­co­pe­rit. Nu‑i meritul cuiva.

Deci, asta ar fi o primă ipoteză, că la anul 1907, la şapte ani, l‑ar fi îngropat ei. A doua ipoteză, cu care nu prea sunt de acord, ar fi că părintele Visarion Toia, când vine, în 1929, la stăreţie, sau 1930, el ar fi dezgropat din nou mor­mântul cuviosului Irodion, pentru că se ştia că s‑a um­blat la mormântul lui de mai multe ori, şi s‑au sustras din moaş­tele cuviosului Irodion. Şi atunci el, ca să pună capac acestor chestiuni, speculaţii şi mârşăvii care nu erau după Dumnezeu, a făcut acel sicriu mai mic, a săpat la doi metri jumate adâncime, a băgat acel sicriu în gropiţa aceea mică, a pus pământ peste ea, după aceea, la fundul mormântului normal, a pus alte oase şi cărămizi la derută, şi toţi care au săpat au găsit oasele şi n‑au găsit sfintele moaşte. Eu nu‑s de acord cu această ipoteză, pentru că pe pă­rin­tele Visarion, părintele Calinic Cărăvan, următorul sta­reţ de după părintele Visarion, îl avea la mare evlavie şi si­gur că era ucenicul lui direct. Pe Părintele Calinic l‑am prins în viaţă mulţi ani, a murit în 1991, chiar eram aici şi l‑am înmormântat. Dar el niciodată n‑a spus nimic despre moaştele cuviosului Irodion. Dacă pă­rin­te­le Visarion l‑ar fi dezgropat şi l‑ar fi îngropat înapoi, în 1929 sau 1930, s‑ar fi ştiut din tradiţie că erau acolo. Dar nu ne‑a spus nimeni nimic. De aceea, nu‑s de acord cu aceas­tă a doua ipoteză, că ar fi fost dezgropat în ’29. Eu so­co­tesc că mai degrabă în 1907 a fost prima dezgropare, şi atunci a fost definitivă. Dar cert este că oamenii, din evla­vie, doreau dezgroparea lor.

Părinte, de fapt cum aţi ajuns la căutarea du­hov­nicului Sfântului Calinic?

Este un lucru foarte greu de spus. Pentru că au fost lucruri total imprevizibile. A fost ca o taină care s‑a descoperit în acest mo­ment. Taina descoperirii “luceafărului de la Lainici”.

Aşa i se spunea demult?

Da, se cunoaşte din tradiţia mănăstirii că stareţul Irodion se numea “luceafărul de la Lainici“ – a fost supranumit aşa de Sfântul Calinic de la Cer­ni­ca pe când acesta era epis­cop la Râmnic. Acest cu­vi­os Irodion s‑a născut la anul 1821, în Bucureşti, şi la vâr­sta de 20 de ani a mers la mănăstirea Cernica. Deja mer­gea foarte des la mănăstire, şi duhul isihast de la Mă­nă­sti­rea Cernica l‑a atras ca un magnet…

Moştenirea lui Paisie de la Neamţ şi a Sfântului Gheorghe Cernicanul…

Da. Sub oblăduirea Sfântului Calinic, care atunci era stareţ acolo, a trecut prin toate ascultările şi a fost tuns în monahism, în 1846. Du­pă aceea, Sfântul Calinic venind episcop la Râmnic, l‑a luat cu el, că era printre cei mai deosebiţi părinţi ai mănăstirii Cernica, şi l‑a pus ca egumen în 1854 la Lainici. Se cunoaşte că Sfântul Calinic a avut trei mănăstiri de suflet în vremea sa: Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Frăsinei – co­pi­lul său de suflet şi Mănăstirea Lai­nici. De aceea, foarte des venea la Mănăstirea Lainici, să se spovedească la cuviosul Irodion (ucenicul îi devenise între timp duhovnic!)

Era ca o lumină puternică acest mare părinte Irodion. Se consemnează în viaţa Sfântului Calinic faptul că, la un moment dat, când acesta era la Râmnic cu fraţii Baldovin, s‑a ridicat în picioare, a făcut semnul sfin­tei cruci, a binecuvântat şi a spus: „Domnul!” Şi atunci fra­ţii Baldovin l‑au întreabat: „Ce este, Prea Sfinţite, ce s‑a în­tâmplat?” Şi Sfântul Calinic le‑a răspuns: „Stareţul Irodion de la Lainici mi‑a cerut binecuvântare pentru un lucru.” Deci, iată că vorbea în duh cu acest mare părinte.

Aţi întâlnit, aţi vorbit cu oameni care să fi păstrat amintirea minunilor săvârşite de Sfântul Irodion?

Vă daţi seama că e un timp foarte lung. De la 1907, de când s‑a dezgropat, din 1900 când a murit cu­vio­sul, vine primul război mondial, care a distrus totul aici, pur şi simplu, din mănăstire nimic n‑a mai lăsat, nici ar­hi­vă, nimic, nimic! Şi oamenii goniţi! După aceea, în pe­ri­oa­da interbelică, cei bătrâni, care au mai cunoscut, i‑au spus părintelui Visarion, dar, din păcate, el s‑a dus cu aceste co­mori dincolo, în mormânt, şi după aceea, prin anii ’80‑’90, deja nu se mai ştia.

În zona aceasta, în Munţii Lainici, de aici, erau foarte mulţi oameni pe atunci, localnici, care tră­iau în cabane de munte cu animale cu tot, foarte răzleţi, prin munţi, şi veneau doar duminica sau la sărbători, aici la mănăstire şi comunicarea nu se realiza ca acum. Astfel încât nu prea s‑au mai păstrat relatări precise ale minunilor sale.  Poate că şi cuviosul Irodion a vrut să stea în această discreţie, în acest ano­ni­mat, ca atunci când vor fi într‑adevăr oameni care do­resc acest lucru şi cer acest lucru şi intră în corespondenţă în duh cu el şi din toată inima… atunci, sfântul se descoperă.

Se mai cunoaşte însă câte ceva de la părintele Calinic Cărăvan, ultimul stareţ pe care l‑am cunoscut în viaţă. Părintele Ioa­ni­chie Bălan, când a făcut acel Pateric românesc, prin anii şaptezeci şi ceva, mergând pe la majoritatea mănăstirilor din ţară a venit şi la părintele Calinic. Atunci i‑a spus acesta despre minunile care se gă­sesc acum în Pateric şi‑n Convorbiri duhovniceşti, despre cu­vio­sul Irodion Ionescu. E acea minune care s‑a în­tâm­plat cu o femeie de aici, de prin munţi, de prin cabanele acestea şi care venea la mănăstire de mul­te ori, şi aducea prinoase, daruri. Şi la un moment dat vine cu un vas cu lapte şi‑l aduce la cuviosul Irodion. „V‑am adus, părinte, lapte de pomană, de blagoslovenie!” Şi părintele stareţ Iro­dion îi spune: „Nu este laptele tău!” „Ba nu, prea cuvioase, că doar eu l‑am muls azi dimineaţă, acuma… e muls de mine, e proaspăt!” „Nu e laptele tău!” „Ba da, prea cuvioase, e al meu!” „Nu este al tău, este al dia­vo­lu­lui!” „Păi, cum aşa?” „Păi, ieri ai dat diavolului capra de la care l‑ai muls, şi atunci, dacă ai dat‑o diavolului, nu mai este laptele ei, este al diavolului, pentru că diavolul a pus stăpânire pe acea capră! Şi atunci ia‑l de aici şi du‑te!”

Părintele avea înainte vedere şi ştia că femeia înjura şi blestema!

Deci, asta‑i: era un mare văzător, văzător cu duhul şi cunoştea lucrurile în profunzime. Dar, din păcate, s‑au cu­nos­cut puţine lucruri despre el, despre minunile care s‑au făcut în viaţa lui. O altă minune pe care sfântul Irodion a vă­zut‑o – i‑a spus părintelui Iulian Drăghicioiu: „La câţiva ani de la moartea mea, Mănăstirea Lainici se va pustii”. Şi aşa s‑a şi întâmplat, că în 1916, primul război mondial a devastat totul şi a pustiit această mănăstire. Deci, altă prorocie referitoare la Mănăstirea Lainici.

Şi o ultimă sau poate… o primă minune s‑a în­tâm­plat după dezgroparea moaştelor Sfântului cuvios Iro­dion. După ce l‑am dezgropat, în prima duminică am vorbit des­pre acest lucru la biserică, toată istoria pe care v‑am spu­s‑o şi dumneavoastră până acum. Am continuat şi în celelalte duminici. Pe 3 mai era chiar ziua mutării la Domnul a cuviosului Iro­dion. În timpul slujbei observasem că în biserică erau două maici, pe care le cunoşteam foarte bine, că erau de la Mănăstirea Polovraci. Era o maică tânără, pe ca­re o cunoşteam eu de prin anii ’84, pe când avea 10‑12 ani. Tot timpul venea, avea evlavie la cuviosul Irodion, pentru că era tradiţia aceasta la Mănăstirea Lainici, oamenii care‑i cunoşteau minunile din vechime, veneau şi puneau lumânări la mor­mântul său. După ce a ter­mi­nat zece clase, s‑a dus la Mănăstirea Polovraci şi acolo a fost tunsă în monahism. Se numeşte maica Marina, în ziua de astăzi. Şi această maică a auzit la un moment dat că s‑au dezgropat moaştele cuviosului Irodion. Cu un an de zile înainte, a avut un vis. La miezul nopţii, pe la 1‑2, se făcea, în vedenia aceas­ta, că este la mănăstirea Lainici. Şi era în faţa mormântului cuviosului Irodion, iar curtea era plină de lume. Şi la un mo­ment dat vede că se desface mormântul cuviosului Irodion şi parcă ar fi dispărut toată lumea şi cuviosul era deasupra mormântului. Şi maica a rămas uimită de acest lucru. Mai întâi, dorea din tot sufletul să se apropie de cuviosul Irodion, voia să‑i sărute pi­cioarele, simţea o bucurie extraordinară. El a ieşit din mormântul care s‑a deschis şi parcă se îndrepta spre lume. Era frumos la chip, cu barbă lungă şi neagră, însă sărăcăcios îmbrăcat. Şi atunci când Sfântul a vrut să se întoarcă‑n pământ maica a prins curaj şi l‑a rugat să stea afară că doar era viu! Abia atunci a vorbit cuviosul Irodion şi i‑a spus că „N‑a venit încă vremea!”. Maica, văzându‑l atât de sărăcăcios îmbrăcat l‑a întrebat dacă poate să‑i aducă îmbrăcăminte şi pantofi noi, în anul care vine, când se va întoarce pe la mormânt. Şi sfântul i‑a răspuns profetic: „N‑am nevoie de nimic. Anul viitor părintele stareţ îmi va face haine noi!”. Peste un an, i‑am dezgropat moaştele, în chip minunat.

Şi n‑a spus nimica maica, decât maicilor din mă­năstire, care nu cunoşteau mare lucru. Nici mie nu mi‑a spus nimic. Vedeţi cum Dumnezeu a rânduit să mi‑o spună numai după ce l‑am dezgropat, chiar în du­mi­ni­ca de 3 mai, când Sfântul a împlinit 109 ani de când s‑a mu­tat la Domnul…

Cristian Curte

sursa>

http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_2/art_791/descoperirea_moatelor_sfntului_cuvios_irodion

_duhovnicul_sfntului_calinic.htm

foto>

http://www.lumeacredintei.com/images/news/c1/n400/big/id408_sf1.jpg

http://ascortargujiu.files.wordpress.com/2009/09/racla-moaste-sf-irodion-lainici.jpg?w=428

~~~+~~~

Viata Sfantului Irodion de la Lainici in imagini

fresce din pridvorul bisericii mari a Manastirii Lainici

fotografii preluate de pe site-ul ASCOR Tg. Jiu

 

Patriarhia Moscovei intentioneaza sa ridice 200 de biserici in Moscova

Patriarhia Moscovei solicita noului primar sa construiasca 200 de biserici si sa lase preotii sa mearga in scoli

Interfax Religion/ 21 octombrie 2010

Inca din ziua in care Sergey Sobyanin a fost investit oficial ca primar al Moscovei, Patriarhia si-a exprimat speranta ca va putea realiza ambitiosul program de construire a 200 de biserici ortodoxe in Moscova si ca preotilor sai li se va permite accesul in scolile din oras.

„Ne aşteptăm ca Guvernul si Primaria sa coopereze în continuare la realizarea proiectului de construire în oraş a 200 de biserici, proiect initiat  de către Patriarhul Kiril” – a spus unui corespondent Interfax Religion şeful serviciului de presă patriarhal, Protopopul Vladimir Vigilyansk. Tot el a reamintit faptul ca Moscova este capitala cu cele mai putine biserici. El si-a exprimat, de asemenea, speranta ca scolile moscovite vor preda elevilor bazele culturii religioase si ca preotilor li se va permite accesul in scoli.

„Astazi Moscova este aproape singurul oras in care prezenta preotului in scoala nu este permisa, chiar daca este invitat si nu se duce acolo din proprie initiativa”. „Imi amintesc ca am sfintit odata o scoala la ora 23, la cererea directorului, iar aceasta actiune a fost tinuta in secret, astfel incat autoritatile orasului sa nu afle nimic”. Preotul a subliniat faptul ca Moscova „este singurul oras care, nici macar la nivel de experiment, fundamentele culturii ortodoxe sau cele ale eticii laice nu sunt predate”. El si-a exprimat dorinta ca noul primar „sa schimbe aceasta atitudine”.

„Sperăm, de asemenea, că toate activităţile sociale se vor dezvolta, inclusiv ajutorul acordat persoanelor defavorizate, pensionarilor, persoanelor cu handicap, mamelor singure etc”. O alta problema tulburatoare este cea a  gradinitelor si a creselor moscovite…

„Este absurd faptul că in ultimii douazeci de ani in Moscova grădiniţele şi creşele au fost vândute in schimbul unor birouri. Este imposibil de imaginat o crima mai mare pentru un fruntas al oraşului. Oamenii intocmesc liste de aşteptare şi spun ca rândul lor va veni atunci când se vor pensiona”. Conform protopopului, „daca primarul se intoarce catre oamenii de rand in detrimentul investitorilor, aceasta va fi implinirea a celei mai mari si mult asteptate dorinte a Bisericii Ortodoxe Ruse”.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7831

foto>

http://img.rian.ru/images/6333/51/63335116.jpg

~~~+~~~

Noul primar al Moscovei a dat dispozitie pentru gasirea a 200 de terenuri pentru viitoarele biserici ortodoxe

MinistryValues.com/ 25 octombrie 2010

Imediat dupa recenta decizie a presedintelui rus Dimitri Medvedev de  instituire a unei noi sarbatori in Rusia care sa marcheze adoptarea Crestinismului de catre tar si popor in 988, noul primar al Moscovei a dat dispozitie administratiei locale sa gaseasca 200 de terenuri disponibile construirii de biserici ortodoxe. Aceasta este ultima demonstratie a sprijinului acordat de catre Guvernul de la Kremlin Bisericii Ortodxe Ruse, care a devenit tot mai puternica de la caderea comunismului. Fara sa piarda timpul degeaba, aceasta decizie a fost printre primele hotarari ale noului primar moscovit.

Potrivit Interfax: „Conform instructiunilor Guvernului de la Kremlin, Prefecturile districtelor administrative, impreuna cu Comitetul pentru Arhitectura Urbanistica si Departamentul pentru Resurse Teritoriale, vor cauta aceste terenuri”.

Conform Patriarhului Kiril, după selectarea opţiunilor pentru construirea bisericilor, prefecţii districtelor vor organiza audieri publice privind alocarea de terenuri pentru construirea complexelor bisericilor ortodoxe.

Stephen Ryan

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.ministryvalues.com/index.php?option=com_content&task=view&id=1224&Itemid=125

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7847

foto>

http://www.novinite.com/media/images/2010-10/photo_verybig_121356.jpg

http://www.sacred-destinations.com/russia/images/moscow/christ-the-savior/resized/cathedral-christ-the-savior-and-st-basil-wp-pd.jpg

 

Creştini şi sindicalişti într-o capitală europeană

27 octombrie… Ce zi deosebita! Priveam cu interes la TV ce se intampla in tara si, mai ales, in capitala. Pe de-o parte, ortodocsii bucuresteni isi cinsteau Ocrotitorul, pe Sf. Dimitrie Basarabov, asistand pe o vreme de toamna mohorata la solemnitatea slujbei Sfintei Liturghii oficiata de catre cei doi patriarhi: Daniel al Romaniei si Bartolomeu al Constantinopolului – Noua Roma. A fost ultimul efort pe care acestia l-au facut la capatul unei procesiuni care, prin amploarea pe care a luat-o in ultimii ani,  tinde sa o ajunga pe cea de la Iasi, inchinata Sf. Cuv. Parascheva, sau pe cea din Transilvania, de la Manastirea Nicula.

Tot in capitala, o alta multime, impresionanta prin numarul mare de participanti, se stransese furioasa la indemnul sindicatelor si a partidelor de opozitie, cerand demiterea guvernului Boc si asteptand cu mare interes rezultatul votului motiunii de cenzura. A fost ultima mare manifestare a sindicalistilor la capatul unui lung sir de proteste de strada, unice in ultimii douazeci de ani de asa-zisa democratie.

Am observat, asadar, in aceasta zi de toamna, cum Statul si Biserica aduna poporul pe cai diferite. Crestinii s-au umplut de har prin participarea la Sfanta Liturghie si prin atingerea de racla Sfantului Dimitrie si de Cinstitul Lemn al Crucii Domnului, dar si cu o portie de mancare din partea Bisericii, pe cand protestatarii sindicalisti cu frigul, foamea si cu motiunea respinsa. Creştinii şi sindicaliştii trăiesc laolaltă într-o capitală europeană…

dan.camen.

 

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va lua parte la sedinta solemna a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului – Noua Romă a ajuns marti, 26 octombrie a.c., la Bucureşti, pe Aeroportul „Henri Coandă”, în jurul orelor 16:20, fiind însoţit de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi Înaltpreasfinţitul Emanuel de Franţa. La aeroport a fost întâmpinat de catre Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alaturi de un numeros sobor de ierarhi romani.

După ce Preafericitul Patriarh Bartolomeu a fost primit în onoruri militare de către Garda de onoare a Jandarmeriei Române, în Salonul oficial al Aeroportul internaţional ‘Henry Coandă’ a avut loc o scurtă conferinţă de presă. Aici, Patriarhul României a urat Patriarhului Ecumenic, în numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor ortodocsi romani, bun venit la Bucureşti: „Vă primim cu multă bucurie pentru că prezenţa Sanctităţii Voastre aici ne onorează pe noi, poporul român şi, în acelaşi timp, contribuie la întărirea comuniunii frăţeşti între Bisericile Ortodoxe surori. Este pentru noi o mare bucurie că Sanctitatea Voastră participaţi la împlinirea a 1685 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde au fost redactate primele articole din Crezul Niceo – constantinopolitan şi, în acelaşi timp, serbăm 125 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Biserica mamă, Patriarhia Ecumenică, şi astfel am devenit Biserică soră, deci, în această sărbătoare de familie vă primim cu multă bucurie. Bine aţi venit!”.

Preafericitul Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a mulţumit Patriarhului României pentru invitaţie, arătându-şi totodată bucuria pentru această vizită pe pământ românesc: ‘Vă mulţumim, Preafericirea Voastră, pentru invitaţia generoasă pe care ne-aţi adresat-o atât mie cât şi ierarhilor care mă însoţesc de a fi şi de a trăi această bucurie împreună astăzi. Vom sărbători împreună aceste praznice mari. Adresez, totodată, un salut călduros întregului popor român şi, îndeosebi, credincioşilor ortodocşi, care se bucură cu toţii de aceste zile deosebite’.

Vizita PF Bartolomeu constituie un răspuns la vizita efectuată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel între 27 mai-2 iunie 2009 la Patriarhia Ecumenică, în fruntea unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află pentru prima dată în ţara noastră de când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Vizita  a început, asadar, marti, pe 26 octombrie, şi va dura până vineri, 29 octombrie. În acest timp, Patriarhul Ecumenic va participa pe 27 octombrie la Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale şi, de asemenea, va participa la Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 28 octombrie în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, prilej cu care va rosti şi o alocuţiune.

Surse compilate:

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/patriarhul_romaniei_l_a_intampinat_pe

_patriarhul_ecumenic_la_aeroportul_henri_coanda_8950.html

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/patriarhul_ecumenic_a_ajuns_la_bucuresti_5969.html

~~~+~~~

Şedinţă Solemnă a Sfântului Sinod la Palatul Patriarhiei

Basilica

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Ţării Româneşti, joi, 28 octombrie, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor întruni în şedinţă solemnă, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, informează TRINITAS TV. La şedinţa prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi prezent şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic.

„La orele 10:30, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu tema ‘2010-Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti’. La această şedinţă solemn a Sfântului Sinod va participa Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care va rosti o alocuţiune. De asemenea, în cadrul acestei şedinţe solemne a Sfântului Sinod vor fi prezentate sintetic şi evaluate manifestările cu un caracter pastoral-misionar şi cultural-mediatic care au fost organizate în toate eparhiile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române în Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti. În finalul şedinţei solemne a Sfântului Sinod vor fi lansate cele trei volume apărute la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române consacrate Autocefaliei Româneşti”, a spus Pr. Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Participanţii la Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod vor urmări filmul realizat de TRINITAS TV, „Binecuvântare pentru popor. Patriarhia Română-Istorie-Organizare-Misiune”.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/sedinta_solemna_a_sfantului_sinod_la_palatul_patriarhiei_8050.html

 

Noi Doctori în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu

Basilica

Patru absolvenţi ai cursurilor doctorale de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu şi-au susţinut astăzi, 25 octombrie, lucrările în faţa comisiilor de specialitate. Comisiile au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

„S-au susţinut patru teze de doctorat, dintre care au fost trei preoţi de-ai noştri, doi la Istoria Bisericii Universale şi unul la Muzică şi un pastor lutheran din Biserica Germaniei care a susţinut o teză de doctorat la dogmatică despre Părintele Dumitru Stăniloae„, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu.

Din comisii au făcut parte şi profesori de la alte Facultăţi de Teologie din ţară. La final, trei dintre noii doctori în Teologie au depus jurământul faţă de Credinţa Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă Română în Capela Facultăţii de Teologie.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/noi_doctori_in_teologie_la_

facultatea_de_teologie_ortodoxa_andrei_saguna_din_sibiu_6145.html

~~~+~~~

Nota mea: s-ar putea sa fie vorba de pastorul luteran Jürgen Henkel, care a si scris o teza de doctorat in Germania despre parintele D. Staniloae  care a fost tradusa ulterior in romaneste, aparand in 2004 sub egida editurii Deisis (a parintelui Arhid. Ioan I. Ică Jr., profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu!), cu titlul „Îndumnezeire şi etică a iubirii în opera Părintelui Dumitru Stăniloae”. Acelasi pastor sustinea acum cativa ani (nu stiu daca si in prezent) un curs in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Sibiu. Ecumenismul sibian nu are margini… – dan.camen.

~~~+~~~

Henkel, Jürgen, teolog, pastor evanghelic luteran în Erkersreuth (Germania), din 2008, promotor al relaţiilor dintre Biserica Evanghelică Luterană din Germania şi Biserica Ortodoxă Română;  între 1990-1997, jurnalist şi publicist; între 2003-2008 directorul Academiei Evanghelice -Transilvania- din Sibiu; din 2001 doctor al Facultăţii de Teologie Evanghelică a Universităţii din Erlangen, cu teza Eros und Ethos. Mensch, gottesdienstliche Gemeinschaft und Nation al Adressaten theologischer Ethik bei Dumitru Stăniloae, Lit Verlag, Münster – Hamburg – London, 2003, [apărută în româneşte, în traducerea diac. Ioan I. Ică jr, la Editura Deisis din Sibiu, în 2004, cu titlul Îndumnezeire şi etică a iubirii în opera părintelui Dumitru Stăniloae], lucrare distinsă cu un premiu de promovare al Societăţii Sud-Est Europene din München. (sursa: Revista Tabor)

foto>

http://www.evangelisch.de/themen/religion/die-last-der-rumaenischen-vergangenheit6423

 

Viitorul cărţii: e-book?

Colocviile „Scrisul românesc”, despre viitorul cărţii

Lumina/ 27 octombrie 2010

Pe 22 octombrie a.c., au avut loc la Craiova, de zilele urbei, Colocviile „Scrisul românesc”, care an de an adună nume sonore ale culturii din ţară şi de peste hotare. Tema de anul acesta a fost una de actualitate: „Viitorul cărţii„. […]

Informaţia nu înseamnă cultură

Discuţiile au fost mai mult decât interesante şi adesea contradictorii, viitorul cărţii fiind prezentat în termeni de multe ori apocaliptici (să ne amintim doar Fahrenheit 451). În lupta cu ştiinţa şi tehnologia modernă, cartea-obiect s-ar putea să dispară, însă cartea-formă de culturalizare va dăinui, aşa cum şi mersul pe jos a dăinuit după apariţia automobilului şi cinematograful după apariţia televiziunii.

Se pare că nici cartea-obiect nu va dispărea în totalitate căci, aşa cum afirma un distins invitat, niciodată nu va fi îndepărtată din Biserică pentru a fi înlocuită cu cea electronică. Cartea-ce-foşneşte, cartea-învechită, cartea-îngălbenită, cartea-amintirilor etc. nu va dispărea în totalitate, chiar dacă e-book-ul (carte electronică) şi alte forme moderne de stocare a memoriei par să atragă cât mai mulţi utilizatori, ducând la dispariţia bibliotecilor şi la falimentul celor mai mari edituri şi librării. Adevărul este undeva la mijloc. Tehnologia (şi de multe ori şi raţiuni de ordin ecologic) par să încline favoarea în detrimentul cărţii publicate, aşa cum a dăinuit ea de la Gutenberg încoace. Cu toate acestea, vor mai exista oameni (tot mai rari şi tot mai „ciudaţi”, o specie pe cale de dispariţie) care vor simţi o plăcere teribilă în a răsfoi o carte şi în a simţi mirosul de nou-tipărit. Informaţia (de care nu ducem deloc lipsă în zilele noastre) nu înseamnă cultură (aşa cum par a crede cei mai mulţi), iar Raymond Du Bois afirma în acest sens: „Cultura este ce ţi-a rămas, după ce ai uitat tot ce ai învăţat”.[…]

Adrian Boldişor

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1414;1;47217;0;Colocviile-Scrisul-romanesc-despre-viitorul-cartii.html

~~~+~~~

Nota mea:

Anticipam o astfel de discutie, mai cu seama de cand blogosfera ortodoxa s-a largit, iar apartiile tehnologice au dat iama in casele oamenilor. Totodata, tehnica si-a facut simtita prezenta si in biserici (vezi clopotele teleghidate, sau statiile de amplificare), asa ca nu este exclus sa vedem tot felul de intrepatrunderi ale modernului cu traditionalul care mai de care ciudate.

Tin minte si acum discutia purtata acum 2-3 ani cu cativa colegi de teologie pe seama inlocuirii cartilor liturgice cu e-book-uri special concepute, plecand de la ideea stranii ticsite cu zeci de carti uzate si rupte, si de la tipicul sarbatorilor cu data mobila, care te face sa frunzaresti la o singura slujba mai multe carti deodata.

PS: intentionez sa achizitionez in viitorul apropiat o tableta…

dan.camen.

 

Icoana Sf. Mare Mucenic Dimitrie

~~~+~~~

~~~+~~~

foto>

http://mini-site.louvre.fr/sainte-russie/COMMUN/zoom_png/27.png

http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2008/10/life-of-st-demetrios-myrrh-flowing.html

 

Biserica Ortodoxa Sarba condamna pentru prima data violenta impotriva activistilor gay

Biserica Ortodoxa Sarba a condamnat pentru prima data vineri, violenta impotriva activistilor gay, chiar daca a ramas neclintita impotriva organizarii duminica la Belgrad a unei parade gay.

Grupurile de extrema dreapta au amenintat ca vor recurge la violenta impotriva organizatorilor si a participantilor marsului de duminica din Belgrad. Ei spun ca paradele gay contravin valorilor sarbesti. Extremistii au boicotat parada homosexualilor din 2001 si au fortat anularea marsului homosexualilor de anul trecut.

Biserica a spus ca instigarea si recurgerea la “violenta in numele lui Dumnezeu sau a Bisericii… este absolut inadmisibila si este contrara valorilor crestine”.

“Violenta nu vindeca sau infrange raul, ci doar il ajuta sa se raspandeasca” a spus Sfantul Sinod intr-un comunicat.

În trecut, Biserica a criticat activismul homosexual, iar Episcopul Amfilohie a spus că activiştii homosexuali ii provoca pe extremişti sa recurga la violenta.

Marsul homosexualilor de duminica este vazut ca un test pentru Serbia, care doreste sa devina membra UE. Autoritatile au promis ca vor asigura protectia necesara desfasurarii paradei.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.google.com/hostednews/canadianpress/article/ALeqM5g9JAmUFDw7DViO6hrUGdKCLhOWUA?docId=4775793

~~~+~~~

Ciocniri violente la Belgrad între poliţie şi demonstraţii împotriva desfăşurării Gay Pride

Mediafax/ 10 oct. 2010

Cel puţin 50 de persoane au fost rănite duminică în urma ciocnirilor violente între scutieri şi grupuri de tineri homofobi în centrul Belgradului, care nu au perturbat însă desfăşurarea Gay Pride.

Manifestanţii împotriva homosexualilor au aruncat cu pietre şi alte proiectile asupra poliţiei, care a ripostat cu gaze lacrimongene.

Piaţa Terazije, din centrul oraşului, era plină de pietre şi diverse fragmente contondente.

Potrivit agenţiei Beta, violenţele s-au soldat cu aproximativ 50 de răniţi, majoritatea poliţişti.

Gay Pride, care a reunit aproximativ 1.000 de persoane, a început în jurul prânzului, sub atenta supraveghere a forţelor de ordine desfăşurate pentru a împiedica tinerii homofobi să se apropie de manifestanţi.

Participanţii la marş au defilat pe străzile din centrul oraşului, într-un perimetru restrâns al capitalei sârbe şi manifestaţia s-a încheiat cu o reuniune festivă.

Toată dimineaţa a fost marcată de puternice tensiuni şi ciocniri între poliţie şi grupurile de tineri homofobi.

Autorităţile sârbe au fost nevoite să renunţe anul trecut la autorizarea unei Gay Pride, din cauza ameninţărilor proferate de elemente ultranaţionaliste şi de suporteri de fotbal.

Prima şi unica Gay Pride din Belgrad a avut loc în 2001 şi s-a soldat cu violenţe.

sursa>

http://www.mediafax.ro/externe/ciocniri-violente-la-belgrad-intre-politie-si-demonstratii-impotriva-desfasurarii-gay-pride-foto-video-7462805/

Vezi si >

Picket against plans to organize gay parade in Belgrade to be held in Moscow

Incidente violente la parada gay de la Belgrad

Gay Pride provoacă ciocniri violente la Belgrad: 50 de răniţi

Belgrad: Ciocniri între poliţie şi manifestanţii anti-gay

foto>

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/7462805/1/gay-pride-belgrad-main-afp.jpg?width=605

http://www.daylife.com/photo/0eLzeX11Zyd9l?q=gay+parade+belgrade+sunday+2010

http://www.daylife.com/photo/06bj0It5BxfsQ?q=gay+parade+belgrade+sunday+2010

 

Călugăriţele Mânăstirii Ormilia se roagă la preotul Daniel Sisoev ca la un sfânt

Interfax Religion/ 5 oct. 2010

Salonic, 5 octombrie, Interfax – Călugăriţele de la o mare mănăstire greacă sunt convinse de faptul că ortodocşii se pot ruga preotului Daniel Sisoev ca unui sfânt.

„Te rogi nu pentru Părintele Daniel, ci către Părintele Daniil” a declarat corespondentului Interfax-Religion sora Prosdoki de la Mănăstirea “Buna Vestire” din Ormilia (Peninsula Halkidiki).

De asemenea, ea se întreabă de ce părintele Daniil nu este venerat la scară largă în Rusia.

Potrivit călugăriţei, mulţi ortodocşi greci îl cinstesc pe părintele Daniel alături de mulţi alţi sfinţi greci martirizaţi pentru credinţa ortodoxă de către turci.

Intervievaţii agenţiei consideră că mormântul părintelui Daniel poate deveni unul dintre cele mai iubite locuri (din Rusia – n.m.) pentru pelerinii greci. Locul moaştelor Sfântului Serafim de Sarov au constituit un astfel de loc până acum.

Preotul Daniel Sisoev a fost cunoscut pentru munca sa misionară făcută printre musulmani. El a organizat dispute publice cu reprezentanţi ai Islamului şi a predicat muncitorilor ocazionali de pe şantierele de construcţii şi din pieţele Moscovei.

La data de 19 noiembrie 2009, preotul Daniil a fost împuşcat mortal în biserica “Sfântul Toma” din Moscova, biserică pe care o păstorea. Pe 1 decembrie 2009, un cetăţean din Kîrgizstan, suspectat de autorităţi  de uciderea preotului Daniel, a fost ucis de poliţie în Makhachkala, când s-a încercat arestarea lui.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7769

foto>

http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/interview-with-fr-daniil-sysoyev-on-his.html

http://www.orthodoxchristianity.net/forum/index.php/topic,24825.msg383696.html#msg383696

 

Musulmanii bulgari sprijină campania Bisericii Ortodoxe Bulgare de a introduce obligatoriu studiul religiei în şcoli

Eurasia Review/ 4 oct. 2010

Şeful comunităţii musulmane din Bulgaria a anunţat că sprijină campania Bisericii Ortodoxe Bulgare de a face obligatorie educaţia religioasă în şcoli. Biserica Ortodoxă Bulgara a organizat în Sofia, pe 24 septembrie a.c., un mare marş in vederea introducerii religiei ca disciplina obligatorie in scoli.

Într-o declaraţie acordata cotidianului bulgar “Klassa”, biroul muftiului sef, care este liderul spiritual al musulmanilor din Bulgaria, al doilea mare grup-religios din ţară, a spus: „Apelul muftiului către musulmanii bulgari de a susţine această initiativa este expresia solidarităţii noastre in legatura cu campania creştinilor”.

Cei mai multi oameni din populaţia Bulgariei de şapte milioane sunt creştini ortodocşi, insa legile statului bulgar spun că educaţia şcolară trebuie să rămână laică (seculara), deşi, în ultimii ani, studierea religiei a fost permisa doar facultativ.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a aprobat aceasta campanie, spunand că şcolile ar putea sa aiba dreptul sa aleaga sa predea învăţătura diverselor confesiuni, cum ar fi creştinismul, islamismul sau iudaismul. În cazul în care şcolile nu doresc să predea religia, etica ar fi obligatorie.

Agenţia de ştiri “Focus” din Sofia a raportat că şeful Uniunii Bulgare a Profesorilor, Yanka Takeva, a aprobat, de asemenea, campania Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Într-o serie de interviuri redate în presa scrisă şi la televiziune, ministrul educaţiei bulgare, Serghei Ignatov, al partidului de guvernământ de centru-dreapta, a respins obligativitatea învăţământului religios. „Mă tem că şcolile din Bulgaria ar putea deveni o arenă de rivalităţi religioase”, a spus Ignatov.

Ivan Andreev

trad.dan.camen.

Vezi si>

10.000 de bulgari au manifestat pentru introducerea religiei in scoli

sursa>

http://www.eurasiareview.com/201010048723/muslims-back-bulgarian-orthodox-call-for-religion-in-school.html

 

Sinodul Biseriii Ortodoxe Ruse a aprobat poziţia delegaţiei ruse trimise la Viena la întâlnirea Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic Catolic-Ortodox

Mospat/ 7 octombrie 2010

Spicuiri din articolul original:

Miercuri, 6 octombrie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a audiat raportul Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, şeful delegaţiei Bisericii Ruse la întâlnirea de la Viena a Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă.

După audierea raportului, Sfântul Sinod a aprobat poziţia delegaţiei Bisericii Ortodoxe Ruse la sesiunea plenară a Comisiei. [Poziţia delegaţiei a fost  exprimată şi înainte, în mod public, după finalizarea lucrărilor Comisiei, prin vocea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk – n.m.].

Mitropolitul Ilarion va face parte din sub-comisia care va elabora până în 2011 (înainte de întâlnirea plenară a Comisiei din 2012), documentul ce-şi propune tratarea din perspectivă teologică şi ecleziologică problema primatului în relaţie cu sinodalitatea. Sub-comisia va înainta rezultatul muncii sale mai departe Comitetului Mixt de Coordonare.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.mospat.ru/ru/2010/10/07/news27520/

 

Marele Sinod Ortodox s-ar putea ţine în 2012

Ziarul Lumina/ 5 octombrie 2010

Proiectul unei întâlniri a tuturor familiilor Ortodoxiei nu a fost niciodată atât de aproape de a se realiza. Marele Sinod Ortodox care ar putea avea loc în 2012 este tema pe care o propune articolul lui François-Xavier Maigre, publicat în cotidianul francez ‘La Croix’ din 29 septembrie, citat de „Ziarul Lumina”.

Declaraţia a trecut aproape neobservată. Ea înseamnă totuşi elanul simptomatic al unităţii care traversează în momentul actual lumea ortodoxă. Aflat în vizită, luna trecută, în insula Imbros – una dintre rarele insule turceşti din Marea Egee -, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, a anunţat recent că pregătirea pentru Marele Sinod Panortodox ‘se apropie de final’.

‘La începutul anului 2011 vom avea cu siguranţă, în centrul nostru patriarhal de la Geneva, penultima întâlnire a comitetului de pregătire a sinodului‘, a precizat primatul ortodox, încrezător în mod vizibil în susţinerea acestei întâlniri istorice, care ar trebui să permită Bisericii Ortodoxe, care numără aproximativ 200 de milioane de credincioşi, să-şi redefinească prezenţa în lume.

De altfel, acest faimos sinod, pe care unii l-ar desemna în mod ironic drept ‘personajul fictiv‘ al Ortodoxiei, pentru a râde de ritmul lent al acestuia, nu a părut a fi niciodată atât de aproape. Se vehiculează chiar şi anul 2012. Cu toate acestea, este mai bine să se păstreze prudenţa, pentru că istoria a dovedit de multe ori că mecanica sinodală rămâne fragilă şi incertă.

Dialogul a fost afectat în anii 1990

‘Pentru orientali, nu a mai existat un sinod ecumenic de la Niceea, din 787’, aminteşte P. Bernard Le Léannec, asumţionist, fin cunoscător al Ortodoxiei, care a fost paroh timp de 15 ani la Parohia Saint-Louis-des-Français din Moscova. Proiectul unui sinod panortodox, adică o ‘întâlnire oficială a tuturor familiilor ieşite din Marea Schismă de la 1054‘ [cam asa ne consideră catolicii, schismatici, pentru ca „iesit” inseamna rupt – n.m.], a fost lansat la începutul anilor 1960 de patriarhul ecumenic Atenagoras [nu e de mirare de la cine a venit ideea aceasta – n.m.].

Bisericile Ortodoxe s-au angajat atunci să lucreze împreună şi să se pună de acord asupra unei serii de subiecte care puteau reprezenta o sursă de tensiune între ele – statutul canonic al diasporei, întâietatea Patriarhiei de la Constantinopol, criteriile de independenţă şi de autonomie ale Bisericilor, ierarhia între patriarhate. Acest dialog a început să-şi piardă vigoarea, fără însă a fi întrerupt, în cursul anilor 1990, ca o consecinţă a dezvoltării URSS, a dificultăţii Bisericilor din Est să întoarcă pagina sovietică şi a reorganizării acestora pe scena internaţională.

În 1996, o dispută violentă între Moscova şi Constantinopol cu privire la Biserica din Estonia a compromis şi mai grav pregătirile pentru sinod, până într-acolo încât cele două Biserici au rupt pentru o anumită perioadă de timp comuniunea [oare?! – n.m.] care le uneşte...

Moscova şi Constantinopol sunt pregătite să-şi depăşească rivalităţile

‘Aceste tensiuni sunt astăzi practic rezolvate’ asigură Carol Saba, purtător de cuvânt al Adunării episcopilor ortodocşi din Franţa, care observă de ceva vreme ‘un climat de înţelegere foarte favorabil între Biserici’, datorat în mare parte dinamismului panortodox instaurat de summitul întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Istanbul, din 2008.

‘Astăzi, conjunctura ortodoxă este favorabilă unei mai bune cooperări’, analizează Carol Saba. ‘Bisericile au înţeles că strategia confruntării era dăunătoare tuturor. În acest context al globalizării, de criză morală şi financiară, Ortodoxia are o voce şi o mărturie pe care trebuie să o facă ascultată. Este un moment binecuvântat, pe care nu trebuie să-l ratăm.’

Rămâne de văzut dacă acest sinod nu riscă să fie un sinod ‘de închidere’ faţă de lumea actuală, sub influenţa curentelor antimoderniste care traversează aceste Biserici, aşa cum se tem anumiţi analişti [deci „analiştii” sunt de fapt moderniştii, care nu se tem de influentele secularizării, ci „se tem” mai degraba de traditionalisti – n.m.]… este dificil a prevedea problema. Un lucru este sigur: acest sinod nu va fi nici pastoral, nici dogmatic [adica va aborda probleme administrative, organizatorice si statutare – n.m.]. Una dintre principalele sale mize priveşte mai ales organizarea Bisericii, şi anume organizarea diasporelor – în Europa şi Statele Unite – care conduc la juxtapoziţii eclesiale administrative de necrezut. La Paris, de exemplu, există şase episcopi ortodocşi aparţinând de şase jurisdicţii diferite.

Nouă sesiune a Comisiei mixte internaţionale pentru dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă

Comisia mixtă internaţională pentru dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă s-a reunit în sesiune plenară, de pe 19 până pe 26 septembrie, la Viena, informează revista ‘La Croix’, în ediţia din 29 septembrie.

Coprezidată de Mgr Kurt Koch, noul preşedinte al Consiliului pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor, şi Mitropolitul Ioan de Pergam (reprezentant al Patriarhiei Ecumenice), această nouă sesiune a continuat studiul lansat de comisie la Ravena (Italia), în noiembrie 2007 şi reluat în timpul următoarei sesiuni de la Paphos (Cipru), din octombrie 2009, privind tema autorităţii în Biserică, punând în discuţie una dintre întrebările care suscită cele mai multe divergenţe de apreciere între catolici şi ortodocşi, anume ‘rolul episcopului Romei în unitatea Bisericii de-a lungul primului mileniu’.

La începutul lucrărilor, membrii comisiei au fost primiţi de cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, şi de Mitropolitul Mihail, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice în Austria şi Ungaria, iar fiecare dintre cei doi a ţinut un discurs de primire, dorind tuturor succes în lucrarea de apropiere dintre catolici şi ortodocşi.

Textul de la Ravena, la baza lucrărilor comisiei

Prima zi de lucru a fost consacrată în principal definirii metodologiei de lucru asupra problematicii întâietăţii episcopului Romei în primul mileniu. Participanţii au reflectat apoi la statutul pe care să-l confere documentului. Potrivit unor versiuni neautorizate ale acestui text, care au circulat pe internet, în ciuda embargoului pe care îl hotărâse comisia în timpul ultimei sesiuni, sunt abordate aici patru aspecte: Biserica de la Roma în calitate de ‘primul sediu printre Bisericile locale din Orient şi Occident’; episcopul Romei în calitate de ‘succesor al Sfântului Petru’; rolul episcopului Romei în perioadele de criză ale comuniunii eclesiale în timpul primului mileniu; influenţa factorilor nonteologici.

Conform propunerilor formulate de membrii ortodocşi ai Comisiei de la Viena, s-a convenit în final să nu se dea un statut oficial acestui document, ci să se folosească, după introducerea remarcelor complementare, ca bază de lucru pentru pregătirea unui nou document care să propună piste de rezolvare a divergenţelor teologice existente între catolici şi ortodocşi, cu precădere în ceea ce priveşte articularea între întâietate şi sinodalitate în viaţa Bisericii.

Totuşi, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk de la Moscova, responsabil al Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei de la Moscova, care a condus delegaţia Bisericii Ortodoxe la sesiunea de la Viena, a indicat că documentul elaborat la Paphos şi revăzut la Viena nu poate servi drept ‘instrument de lucru’ în măsura în care acesta nu tratează problemele decât dintr-o ‘perspectivă pur istorică’ şi conţine ‘lacune şi omisiuni’. Printre acestea, Mitropolitul a subliniat că ‘abordând rolul episcopului Romei, „documentul” nu îi menţionează aproape deloc pe episcopii celorlalte Biserici locale existente în mileniul întâi’, la fel şi faptul că ‘nu precizează suficient de clar şi distinct că jurisdicţia episcopului Romei în primul mileniu nu se întindea şi în Orient’.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/marele_sinod_ortodox_s_ar_putea_tine_in_2012_9055.html

foto>

http://blogs.reuters.com/faithworld/2010/05/25/in-moscow-orthodox-christian-churches-draw-closer/

http://eng.medvedev.kremlin.ru/photoalbum?page=3

 

Moastele Sfantului Maxim Marturisitorul vor fi aduse la Iasi cu prilejul sarbatorii Sfintei Parascheva

Mana dreapta a Sfantului Maxim Marturisitorul va fi adusa spre inchinare de la Manastirea ‘Sfantul Pavel’ din Muntele Athos la Iasi, in data de 9 octombrie 2010, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, informeaza „Ziarul Lumina”. Delegatia din Grecia cu moastele Sf. Maxim Marturisitorul va ajunge in Romania, (Aeroportul Iasi), in jurul orei 22:25. Duminica, 10 octombrie intre orele 19:00-20:30 va avea loc Pelerinajul ‘Calea Sfintilor’ – procesiune cu moastele Sf. Cuv. Parascheva si a Sf. Maxim Marturisitorul care vor fi depuse pe esplanada din fata Catedralei mitropolitane pentru inchinare.

Din moastele Sfantului Maxim Marturisitorul se pastreaza o parte din mana dreapta, cea pe care imparatul Constans a poruncit sa-i fie taiata in anul 662, in Constantinopol. Nu se stie cand acest odor de mare pret a ajuns in Athos, deoarece cea mai mare parte din arhivele Manastirii ‘Sfantul Pavel’ s-au pierdut in 1307, cand catalanii au pustiit Sfantul Munte, si apoi in cumplitul incendiu care a distrus sfantul lacas in 1902. Este posibil ca acest odor de mare pret sa fi fost adus din Constantinopol in secolul al XI-lea de ctitorul manastirii, Sfantul Pavel Xiropotamitul. O alta posibilitate, care nu trebuie exclusa, este ca mana Sfantului Maxim a fost daruita manastirii de printesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici.

Sfantul Maxim s-a nascut in Constantinopol, din parinti drept-credinciosi, de neam ales. A studiat filosofia si teologia. Imparatul Heraclie (610-641) l-a facut sfetnic. Cand a aparut erezia monotelita, a celor ce marturisesc ca este numai o vointa in Mantuitorul Iisus Hristos, si vazandu-l chiar pe imparat cazut in erezie, Sfantul Maxim a intrat in Manastirea Chrysopolis (nu a iesit, aşa cum aleg să facă anumiţi calugări astăzi – n.m.). Dupa cativa ani a fost ales staret. Vazand tulburarea din Biserica din cauza monotelitilor, Sfantul Maxim s-a dus la Roma, deoarece Ierusalimul era ocupat de arabi. In drum a trecut si pe la episcopii din Africa, din cetatile din calea lui, si ii intarea in credinta, iar celor de departe le trimitea scrisori despre dreapta credinta, indemnandu-i sa se pazeasca de erezie. Din porunca imparatului, Cuviosul Maxim a fost prins in Roma, cu ucenicul sau Anastasie, si amandoi au fost dusi la Constantinopol. Supus la multe chinuri Sfantul Maxim a trecut la Domnul in 662, in cetatea Shimara, pe coasta rasariteana a Marii Negre, unde fusese intemnitat, avand varsta de optzeci si doi de ani. La mormantul lui s-au vazut trei faclii, ca un semn ca a fost un om bineplacut Preasfintei Treimi.

De la Sfantul Maxim Marturisitorul ne-au ramas remarcabile opere teologice Intrebari lui Talasie, Ambigua, Liber Asceticus, Capita de Caritate, Mistagogia, Comentarii la Psalmul 59, la Rugaciunea Domneasca, Viata ascetica (una dintre cele mai frumoase opere despre viata si regulile monastice).

sursa>

http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/moastele-sfantului-maxim-marturisitorul-fi-aduse-iasi-prilejul-sarbatorii-sfintei-parascheva-121511.html

foto>

http://solzemli.wordpress.com/2008/12/26/saint-maximus-the-confessor-on-sinful-thoughts/

http://www.ziarullumina.ro/articole;1392;1;46032;0;Sarbatoarea-Sfintei-Parascheva-%EF%BF%BD%EF%BF%BD-2010.html

 

Parastas pentru părintele Dumitru Stăniloae la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi

Ziarul Lumina/ Editia de Moldova/ 6 octombrie 2010

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi a fost pomenit părintele Dumitru Stăniloae.

Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită în capela facultăţii la care au participat studenţii din cei patru ani de studiu.

„Cred că părintele Dumitru Stăniloae s-a bucurat de rugăciunea pe care am făcut-o. Pentru noi, ca facultate de teologie, e o mare şansă să-i avem ocrotitori pe pr. Stăniloae şi pe Sf. Cuv. Parascheva. Părintele Stăniloae este izvorul care ne inspiră în activitatea noastră didactică. Am convingerea că părintele îi pomeneşte în ceruri pe toţi aceia care continuă să lucreze în duhul Sfinţilor Părinţi, în duhul rugăciunii Bisericii„, a spus pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. (C.C.)

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1393;1;46096;0;Parastas-pentru-parintele-Dumitru-Staniloae.html

foto>

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=33107

 

Întronizarea de la Pec a Preafericitului Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe

La Pec a avut loc ieri, 3 octombrie, ceremonia de instalare a Patriarhului Irineu, în scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica Laura, Stravropighia Patriarhiei Serbiei – Pec. În timpul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Jovan al Zagrebului şi Ljubljanei şi Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului şi al Litoralului au oficiat ceremonia de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe rostind “Axios” adică “Vrednic este”. Apoi, Patriarhul Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură. La evenimente a fost prezent Preşedintele Republicii Serbia, domnul Boris Tadic, prinţul Alexander Karadjordjevic şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

După cum ne informează spc.rs, alături de Patriarhul şi ierarhii Biserici Ortodoxe Sârbe au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Surori după cum urmează: Mitropolitul Emanuel şi Mitropolitul Teolipt al Iconiei din partea Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Kalynikos al Pilusiei din partea Patriarhiei Alexandriei, Arhiepiscopul Nifon din partea Patriarhiei Antiohiei, Arhiepiscopul Teofilact al Iordaniei din partea Patriarhiei Ierusalimului, Mitropolitul Hilaron al Volokolamsk-ului din partea Patriarhiei Moscovei, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinul şi Strehaiei, Preasfinţitul Daniil, locţiitor al Episcopiei Dacia Felix din partea Patriarhiei Române, Mitropolitul Dometian al Vidinul din partea Patriarhiei Bulgariei, Mitropolitul Gerasim Sharashenidze din partea Patriarhiei Georgiei, Arhiepiscopul Chrysostomos II din partea Arhiepiscopiei Ciprului, Mitropolitul Teologos al Seres-ului, Mitropolitul Simeon al Noii Smirna din partea Arhiepiscopului Primat al Atenei, Mitropolitul Ignatios al Veratului din partea Bisericii Ortodoxe a Albaniei, Arhiepiscopul Albel al Lublinului şi Holmului din partea Bisericii Ortodoxe a Poloniei, Cristofor, Arhiepiscopul de Praga şi Mitropolitul Cehiei şi Slovaciei, Episcopul Melchisedek de Pittsburgh şi West Pennsylvania din partea Bisericii Ortodoxe din S.U.A.

‘Participarea noastră la bucuria poporului sârb de a avea patriarh se înscrie pe linia raporturilor frăţeşti dintre Bisericile noastre Ortodoxe’, a declarat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu după cum ne informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Oltenia.

De asemenea au fost prezenţi: Mons. Kurt Koch preşedintele Consiliului Papal pentru promovarea unităţii creştine, Arhiepiscopul Stanislav Hocevar al Belgradului, Leopold Rohmes, Vicar General şi Mons. Andrija Kopilovic din partea Bisericii Catolice, Jonathan Goodall din partea Bisericii Anglicane, Tjeerd Hielke Wolters (SSC), Arhiepiscopul Karekin al Germaniei din partea Bisericii Armeniei, reprezentanţi ai comunităţii Islamice din Serbia, reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice din Slovacia, reprezentanţi ai Federaţiei Comunităţii Iudaice, reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice Creştine, domnul Constantine Triandaphilos, director al IOCC, delegaţia Fondului ‘Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat’ din Moscova.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/intronizarea_de_la_pec_a_preafericitului_irineu_patriarhul_bisericii_ortodoxe_sarbe_2324.html

 

Comunicatul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către preotul Nichita Paşcan de la Mânăstirea Brâncoveni

COMUNICAT

Cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către Preotul Nichita Paşcan de la Mânăstirea Brâncoveni, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor face următoarele precizări:

– În seara zilei de vineri, 24 septembrie a.c., susnumitul şi 29 de maici şi surori (din cele 65 existente) au părăsit mânăstirea fără înştiinţarea Maicii Stareţe şi a Episcopului locului;

– În prezent, cei dispăruţi se află în Grecia, afiliaţi la o grupare religioasă stilistă ce nu are comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă (nici cu Biserica Rusă, nici cu cea a Ierusalimului şi nici cu Sfântul Munte). Este vorba de gruparea schismatică a aşa zisului arhiepiscop Macarie, autointitulat „al Atenei şi al Eladei”.

În urma anchetei desfăşurate de către Inspectoratul Eparhial imediat după producerea acestui incident, precum şi din declaraţiile obştii rămase, privind comportamentul susnumitului preot, au reieşit în principal următoarele:

– În mai multe rânduri şi faţă de mai multe persoane şi-a exprimat în mod repetat simpatia pentru diferite grupări religioase stiliste, afirmând că doreşte să părăsească Biserica Ortodoxă, pentru a trece la acelea;

– A îndemnat călugăriţele şi pe credincioşii care se spovedeau la dânsul la neascultare faţă de Biserica noastră Ortodoxă, sub pretextul că este eretică. În acest context a făcut nu o dată afirmaţia că “unitatea Bisericii  este în jurul duhovnicului”;

– A contestat hirotonia Ieromonahului Antonie Veselin (slujitor la aceeaşi mănăstire) întru preot, numindu-l în chip batjocoritor “domnul Adrian” (pe numele său de mirean), deşi părintele Antonie a fost tuns în monahism şi hirotonit întru diacon încă din anul 1996. În acest sens, a interzis maicilor şi unor mireni să participe la slujbele săvârşite de Ierom. Antonie, pe care le-a catalogat “blestemate şi pângărite”.

La scurtă vreme după plecarea din mănăstire a difuzat, sub semnătura sa şi a monahiilor şi surorilor care i-au urmat, o aşa numită “Mărturisire de credinţă”, prin care afirmă în mod expres ruperea de Biserica Ortodoxă, care îl alesese slujitor şi căreia îi jurase credinţă, şi confirmă, de fapt, cele de mai sus.

Luând act de toate acestea, Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a hotărât deferirea preotului Nichita Paşcan în judecata Consistoriului Monahal Eparhial, în vederea caterisirii.

Biroul de presă al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/2010/10/05/comunicat-privind-parasirea-bisericii-ortodoxe-de-catre-preotul-nichita-pascan-de-la-manastirea-brancoveni/

foto>

http://doarortodox.files.wordpress.com/2010/10/pr-nichita-pascan.jpg

 

Întâlnirea întâistătătorilor din Orientul Mijlociu privind statutul creştinilor

Jerusalem Patriarchate/ 16 septembrie 2010

Intre 2/15 si 3/16 septembrie 2010, la Nicosia *(Cipru) a avut loc o intalnire intre Patriarhul Teodor al Alexandriei, Patriarhul Ignatie al Antiohiei, Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului si Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului.

Acestia s-au intalnit in calitate de reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe din Orientul Mijlociu in cadrul Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu (CCME). Din acest Consiliu fac parte patru asa-zise “familii”: familia ortodoxa, precalcedoniana, latina si protestanta. Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului este presedintele “familiei” ortodoxe, care include Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei si Patriarhia Ierusalimului, dar si Arhiepiscopia Ciprului. Mandatul este de patru ani.

La sosirea lor pe aeroportul din Larnaca, oaspetii au acordat un scurt interviu. Arhiepiscopul Ciprului si-a exprimat bucuria in legatura cu primirea inaltilor ierarhi pentru discutarea unor probleme care vor fi benefice crestinilor din bisericile din Orientul Mijlociu. Apoi, Patriarhul Antiohiei a declarat ca personal este deosebit de incantat de faptul ca se intalneste pentru prima data cu Patriarhul Ierusalimului si, mai mult decat atat, ca aceasta intalnire va contribui pe mai departe la solutionarea problemelor care-i sufoca pe crestinii din Orientul Mijlociu. La final, Patriarhul Ierusalimului a explicat ca scopul acestei intalniri este de a aborda in primul rand problema crizei care ameninta in prezent CCME si, de asemenea, statutul crestinilor din Orientul Mijlociu.

In seara primei zile, la hotelul Hilton Park, a avut loc o intrevedere a presedintilor celor patru familii din CCME, respectiv Teofil – Patriarhul Ierusalimului, reprezentantul familiei ortodoxe; Aram Kisisian – Patriarhul catolic armean al Ciliciei, reprezentantul familiei precalcedoniene; Boutros Matar – Mitropolitul maronit al Beirutului, reprezentantul familiei latine; si Mounib Yunan – Episcopul luteranilor din Ierusalim, reprezentantul familiei protestante.

Dupa o sesiune intensiva de discutii s-a decis ca trebuie continuate eforturile de redresare, restabilire si consolidare a CCME ca o uniune de exprimare a dreptatii si pacii in Orientul Mijlociu si de sustinere a statutului crestinilor din Orientul Mijlociu. Mai mult decat atat, trebuie reluata misiunea si activitatea cu Biserica Coptica, care este asteptata sa fie reconectata in curand la CCME. Adunarea Generala a Consiliului va fi convocata in Cipru pe la sfarsitul lunii februarie a anului 2011. Aceste decizii ale celor patru presedinti au fost transmise mai departe, conform statutului CCME, Comitetului Executiv, care va fi convocat pe 24 septembrie 2010, la Damasc.

Joi, 3/16 septembrie, la palatul Arhiepiscopal din Cipru, a avut loc o intrevedere intre cei trei patriarhi ortodocsi, episcopul Nicolae de Amathus – reprezentantul Bisericii Ciprului la Uniunea Europeana, si reverendul Ioan – reprezentantul CCME, cu privire la cauzele crizei financiare si administrative ale CCME, precum si la masurile propuse pentru depasirea crizei. S-a acceptat oferta venita din partea Arhiepiscopiei Ciprului de a adaposti birourile CCME din Cipru si a personalului lor de secretariat, impreuna cu oferta de a oferi gazduire pentru toate reuniunile reprezentantilor Consiliului de fiecare data cand acestea au loc in Cipru. De asemenea, s-a insistat asupra convocarii Adunarii Generale la data convenita si s-a accentuat importanta participarii active a Bisericilor Ortodoxe in continuare in acest Consiliu, de a se preocupa pentru rezolvarea problemelor bisericesti si de a contribui la progresul spiritual al crestinilor si la ameliorarea bunastarii lor.

In cadrul acestei intalniri cei trei primati au acordat o atentie soprita statutului crestinilor aflati in Israel, Palestina si, in general, in Orientul Mijlociu, precum si problemelor cu care se confrunta in general crestinii, legate de expatriere, imigrare, educatie, coexistenta si simbioza cu aderentii altor religii. S-a decis aplicarea cooperarii dintre bisericile familiei ortodoxe si celalalte trei familii din cadrul CCME, in scopul ajutarii si asistarii crestinilor.

Acest ajutor se va concretiza prin ridicarea unor scoli noi si acordarea de burse pentru tinerii crestini, fie pentru studii la universitati din Israel sau la institutii din strainatate, cu conditia ca, dupa ce vor termina studiile, sa se intoarca si sa lucreze in locul natal. Mai mult, crestinilor li se va oferi asistenta prin Biserica lor privind crearea de locuri de munca si intocmirea de proiecte cu finantare de la Uniunea Europeana si alte organizatii.

La finalul acestei intruniri, oaspetii au acordat un interviu presei cipriote, dupa cum urmeaza:

„Primatii celor trei prime patriarhate ale Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului, respectiv Patriarhii Teodor, Ignatie si Teofil al III-lea, s-au intalnit in Cipru urmand initiativei si invitatiei Arhiepiscopului Hrisostom. Acolo au discutat modalitatile si masurile concrete cu scopul de a rezolva problemele si de a depasi criza din CCME, astfel incat Consiliul sa poata in continuare sa indeplineasca scopul constituirii sale, acela de a sprijini crestinii din Ierusalim, Palestina si Orientul Mijlociu si, in acelasi timp, sa depuna in permanenta eforturi pentru coexistenta pasnica si simbiotica a crestinilor printre oamenii din regiune si pentru promovarea unei solutii pasnice si juste in Orientul Mijlociu si Cipru. Primatii au  organizat  si o intalnire privata avand drept subiect principal statutul crestinilor din Orientul Mijlociu”.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.jp-newsgate.net/en/2010/09/16/988/

 

Comunicatul de la finalul întâlnirii Comisiei Mixte pentru Dialog Teologic de la Viena

[Acest comunicat a fost postat online prima data de greco-catolicii din Romania pe site-ul lor oficial, in data de 28 septembrie, preluandu-l de la Episcopul Unit de Cluj-Gherla, care a facut chiar un  jurnal online al intalnirii; apoi, la ceva timp dupa acestia, l-a postat in limba engleza si Patriarhia Ecumenica de Constantinopol. Pentru simpla informare oficiala a celor interesati de acest subiect ma asteptam sa faca la fel si Patriarhia Romana pe Basilica, pentru ca, iata, si catolicii  s-au trezit acum deja din amorteala. Nu s-a intamplat insa acest lucru. Este, deci, un comunicat pur formal si in-formal, care face referire la modul general asupra a ceea ce s-a intamplat la Viena, adica… nimic notabil. Acesta este si motivul pentru care am considerat sa-l postez tocmai acum, nadajduind ca o sa apara in curand si comentariul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, condus de Cardinalul Kurt Koch, despre care autorii acestui articol fac referire – dan.camen.]

~~~+~~~

Radio Vaticana/ 30 septembrie 2010

Catolici şi ortodocşi încredinţează importantul obiectiv al unităţii creştinilor rugăciunilor credincioşilor. Se citeşte în comunicatul final al celei de-a XII-a întâlniri a Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă desfăşurată la Viena în Austria de la 20 la 27 septembrie. Au fost prezenţi 23 de membrii catolici, între care PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj Gherla şi au fost reprezentate toate bisericile ortodoxe, cu excepţia Patriarhatului Bulgariei.

Până în prezent, comunicatul nu a fost făcut cunoscut de L’Osservatore Romano, oficiosul Sfântului Scaun. Potrivit unor surse bine informate, comunicatul va fi publicat curând însoţit de un comentariul din partea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Reproducem aici, comunicatul final al întâlnirii de la Viena în traducerea realizată după originalul englez, pusă la dispoziţie de Biroul de Presa al Episcopiei de Cluj-Gherla.

COMISIA INTERNAŢIONALĂ MIXTĂ PENTRU DIALOGUL TEOLOGIC DINTRE BISERICA BISERICA ROMANO-CATOLICĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ,

A 12-A SESIUNE PLENARĂ,

Viena, Austria, 20-27 septembrie 2010

COMUNICAT

A XII-a Întâlnire a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, a avut loc la Viena, în Austria, un oraş cu o lungă istorie şi un pod între Orient şi Occident, cu o bogată viaţă ecumenică. Această întâlnire desfăşurată în spirit fratern şi de generozitate, a fost găzduită de către Arhidiecaza Romano-Catolică de Viena, în perioada 20-27 septembrie 2010, în casa construită în amintirea Cardinalului König, Kardinal König Haus.

Au fost prezenţi douăzeci şi trei de membri ai delegaţiei catolice şi alţi câţiva nu au putut participa la această întâlnire. Bisericile Ortodoxe au fost reprezentate în majoritatea lor, cu excepţia Patriarhatului Bulgariei. Astfel au fost prezenţi reprezentanţi ai Patriarhatului Ecumenic, Patriarhatului de Alexandria, Patriarhatului de Antiohia, Patriarhatului de Ierusalim, Patriarhatului Moscovei, Patriarhatului Serbiei, Patriarhatului României, Patriarhatului Georgiei, Bisericii din Cipru, Bisericii din Grecia, Bisericii din Polonia, Bisericii din Albania şi ai Bisericii din Cehia şi Slovacia.

Comisia şi-a desfăşurat lucrările sub coordonarea celor doi co-preşedinţi, Arhiepiscopul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Mitropolitul Ioannis de Pergamon, reprezentantul Patriarhatului Ecumenic, asistaţi fiind de către doi co-secretari, Mitropolitul Gennadios de Sassima şi Preotul Andrea Palmieri.

La sesiunea de deschidere a lucrărilor plenare, miercuri, 22 septembrie, Comisia Mixtă de Dialog Internaţional a fost salutată cu căldură de către gazda acestei întâlniri, Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei şi de către Mitropolitul Mihail al Austriei şi Ungariei din partea Patriarhatului Ecumenic şi din partea tuturor Bisericilor Ortodoxe prezente în Austria. Ambele personalităţi, luând cuvântul, au subliniat importanţa faptului că această întâlnire are loc în Viena, metropolă care ocupă un loc particular în istoria întregului creştinism. În aceeaşi seară a fost oferită o recepţie de către Primarul Vienei, Dr. Michael Häupl, la sediul frumoasei clădiri a Primăriei din Viena. Co-preşedinţii au citit invitaţia la rugăciune pentru întâlnirile acestei Comisii, adresată de către Sfântul Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, cu ocazia audienţei generale de miercuri, 22 septembrie, din Piaţa San Pietro şi au citit un mesaj către participanţi din partea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Din partea celor doi co-preşedinţi ai Comisiei Mixte, a fost trimisă o scrisoare către fostul Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Cardinalul Walter Kasper, exprimând recunoştinţa şi aprecierea pentru serviciul şi contribuţia semnificativă adusă dialogului dintre cele două Biserici creştine.

Joi, 23 septembrie, membrii Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria s-au întâlnit cu membrii Comisiei Mixte la Kardinal König Haus. Sâmbătă, 25 septembrie, membrii Comisiei Catolice au celebrat Sfânta Liturghie în Stephansdom din Viena, celebrare prezidată de către Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, în prezenţa membrilor Comisiei Ortodoxe. În omilia sa, Cardinalul a spus că ”avem şi este necesar un primat în sens canonic, dar mai presus de toate, este un primat al carităţii. Toate dispoziţiile canonice din Biserică trebuie să slujească primatului iubirii (agape)”. După Celebrarea Liturgică a fost oferită o recepţie în Palatul Arhiepiscopal din Viena.

Duminică, 26 septembrie, Mitropolia Ortodoxă Greacă a Austriei a invitat membrii Comisiei Ortodoxe să celebreze Sfânta Liturghie în Catedrala Preasfintei Treimi. Celebrantul principal a fost Mitropolitul Ioannis de Pergamon, iar alături de el un sobor de arhierei ortodocşi. La celebrare au asistat membrii Comisiei Catolice şi comunitatea locală de credincioşi. După Sfânta Liturghie, adresându-se celor prezenţi, Mitropolitul Mihail al Austriei şi Ungariei, a transmis ”salutările din partea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu” şi a subliniat rolul şi contribuţia Mitropoliei Greceşti la istoria Vienei, prin eminentele sale personalităţi. De asemenea, s-a referit şi la ”strânsa colaborare dintre ortodocşi şi catolici în Austria şi în Viena în particular, exprimându-şi dorinţa ca rugăciunea Mântuitorului ”ca toţi să fie una” (In 17, 21), să devină o realitate în căutarea unităţii Bisericii Sale”.

Duminică după amiază, membrii Comisiei Mixte au făcut o vizită la Mănăstirea Cisterciană ”Heiligenkreuz” – ”Sfânta Cruce”, şi au participat la Slujba Vecerniei în această mănăstire. Apoi, spre seară, au vizitat Catedrala Ortodoxă Rusă cu hramul ”Sfântul Nicolae”.

În prima zi a întâlnirii, conform tradiţiei, membrii Comisiei Romano-Catolice şi membrii Comisiei Ortodoxe s-au întâlnit separat pentru a stabili coordonatele de lucru pentru zilele următoare. Comisia Ortodoxă a discutat, între alte aspecte, despre textul încă nefinalizat care a fost doar în parte analizat la a XI-a sesiune plenară la Paphos, în Cipru, în anul trecut. O altă parte din timp a fost petrecută discutând metodologia dialogului interconfesional.

Membrii Comisiei Catolice, în întâlnirea lor, au luat în considerare textul propus, căutând modalităţi concrete, specifice, pentru a îmbunătăţi textul şi de asemenea, au reflectat asupra unor probleme metodologice.

Aşa cum s-a decis în a X-a sesiune plenară, la Ravenna, 2007, Comisia studiază tema: ”Rolul Episcopului Romei în comuniunea Bisericilor din primul mileniu”, pe baza unui text de lucru pregătit de către Comitetul Mixt de Coordonare, care s-a întâlnit la Aghios Nikolaos în Creta, Grecia, în 2008. În timpul întâlnirii de la Viena, Comisia a continuat să discute în detaliu, pe textul deja început în anul trecut, la sesiunea plenară desfăşurată la Paphos, în Cipru. În stadiul actual, Comisia discută acest text ca un document de lucru, care s-a decis că trebuie să fie revizuit ulterior. S-a decis de asemenea, să se formeze o sub-comisie, care să înceapă tratarea aspectelor teologice şi ecleziologice ale Primatului, în relaţie cu Sinodalitatea. Sub-comisia va înainta rezultatul muncii sale, către Comitetul Mixt de Coordonare care se va întâlni anul viitor.

În timpul desfăşurării lucrărilor sesiunilor plenare, membrii Comisiei Mixte de Dialog au primit vestea tristă a morţii Mons. Eleuterio Fortino, fost co-secretar al Comisiei Mixte de Dialog încă de la începutul ei. Monseniorul a trecut la Domnul după o lungă perioadă de boală, iar membrii Comisiei Mixte au făcut rugăciuni pentru odihna sufletului său.

Întâlnirea Comisiei Mixte a fost marcată de un spirit de fraternitate, încredere şi colaborare. Toţi membrii au apreciat în mod deosebit ospitalitatea generoasă a Bisericii gazdă şi au recomandat cu putere continuarea lucrărilor dialogului rugăciunilor credincioşilor.

Viena, Austria, 26 septembrie 2010
(Traduce re după versiunea oficială în limba engleză)

sursa>

http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=426426

 

Ortodoxia la Est de Vest

[Ca  sa va faceti o parere mai de ansamblu, v-am redat mai jos traducerea unui articol scris de catolici la doar o zi dupa ce au aflat de declaratiile Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, care spunea ca in urma intrunirii Comisiei pentru dialog teologic catolic-ortodox de la Viena nu s-au inregistrat noutati sau progrese notabile, asa cum anuntau cei doi co-presedinti ai Comisiei in conferinta de presa din 24 septembrie – dan.camen.]

Provocarea Bisericii Ortodoxe Ruse pentru unitatea crestina

Catholic Culture/ 28 septembrie 2010

Dialogul teologic catolic-ortodox care a avut loc la Viena saptamana ce a trecut, s-a lovit de un inconvenient atunci cand liderul delegatiei Bisericii Ortodoxe Ruse a publicat in presa o declaratie categorica impotriva consensului pe care de la inceput Biserica nedespartita l-a recunoscut in privinta primatului episcopului Romei.

Aceasta pozitie [atitudine – n.m.] este in mod cert factorul dezbinator (deal-breaker), deoarece tema propusa spre discutare la aceasta intrunire a Comisiei era tocmai intelegerea primatului papal de-a lungul primului mileniu crestin, inainte de producerea Marii Schisme, care a divizat crestinii intre Est si Vest. Seful delegatiei Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion, a sustinut ca primatul episcopului Romei nu ar fi fost niciodata recunoscut in Est. Daca este asa, intreaga discutie [a Comisiei – n.m.] este inutila.

Este ironic faptul ca o astfel de obiectie este adusa tocmai de Patriarhia Moscovei, in loc sa vina din partea uneia dintre bisericile ortodoxe mai vechi. Biserica Ortodoxa Rusa isi trage originile in anul 988, cand printul Vladimir I a facut din Crestinism religia oficiala a poporului. Astfel, Biserica Ortodoxa Rusa a intrat in Crestinism la coada primului mileniu si nu poate pretinde niciun fel de memorie institutionala privind relatiile cu Roma asa cum au fost manipulate in primele secole.

Cu toate acestea, un ierarh rus este indreptatit in opiniile sale cu privire la istoria Crestinismului Rasaritean. Mai mult decat atat, parerile Patriarhiei Moscovei nu pot fi respinse usor. Biserica Ortodoxa Rusa este de departe cea mai mare dintre bisericile rasaritene *(ortodoxe – n.m.). Orice miscare de restaurare a unitatii crestine trebuie sa includa si Biserica Rusa. Fara Rusia, lumea crestina ar ramane dramatic divizata la Est de Vest.

Relatiile dintre Moscova si Roma s-au imbunatatit simtitor in ultimii cinci ani, iar oficialii Vaticanului specializati in relatii ecumenice vad in aceasta promisiunea reala pentru realizarea unor legaturi mai stranse. Dar relatia dintre Moscova si celalate patriarhate ortodoxe a fost tulburata recent. Delegatia rusa a parasit ultima intrunire a Comisiei, nu din cauza unor dispute cu catolicii, ci din cauza unei certe cu Constantinopolul, pentru dreptul participarii la intruniri a unei delegatii din Estonia. Patriarhia Moscovei a protestat in mod frecvent, spunand ca Patriarhia de Constantinopol ar trebui sa fie recunoscuta drept un arbitru in disputele dintre ierarhii ortodocsi.

Exista aici un model. Celalalte biserici rasaritene sunt de parere ca patriarhul ecumenic de Constantinopol are un grad de autoritate peste celalalte patriarhate ortodoxe – nu ca un superior, ci ca “primul intre egali”. Patriarhia Moscovei obiecteaza, insa, asupra acestei intelegeri. Celalalte biserici ortodoxe recunosc faptul ca in primul mileniu, inainte de producerea Schismei dintre Est si Vest, episcopul Romei se bucura de o anume autoritate peste ceilalti patriarhi, desi extinderea acelei autoritati face inca subiectul discutiilor. Insa Moscova respinge premiza pe care aceste discutii se bazeaza. Pe scurt, ea respinge afirmatiile ca oricare dintre cei doi episcopi, de la Roma sau din Constantinopol, are vreo autoritate asupra ei.

Atitudinea Moscovei asupra acestor chestiuni suna nefamiliar in urechile catolicilor, si sunt nefolositoare cauzei ecumenismului. Dar este in concordanta si cu alte argumente care au mai fost ridicate in mod regulat de Patriarhia Moscovei – cum ar fi, de exemplu, plangerea cum ca catolicii se amesteca in “teritoriul canonic” al Bisericii Ortodoxe Ruse, atunci cand incearca sa evaghelizeze in Rusia sau chiar in tara vecina, Ucraina. Ierarhia ruseasca are un interes patrimonial in ceea ce priveste bunastarea crestinismului din limitele geografice controlate in mod traditional, aparand-o in mod “gelos” impotriva eforturilor de orice fel ale altor organisme crestine care incearca sa stabileasca o autoritate inlauntrul sau in afara acelor granite.

Aceasta nu este o atitudine total de neinteles. Biserica Catolica invata, de asemenea, ca un episcop diecezan are atat autoritatea, cat si responsabilitatea potrivita acesteia, pentru asigurarea bunastarii credinciosilor din dieceza sa. Pontiful roman are o doza de responsabilitae si supraveghere asupra acelui episcop diecezan, dar episcopul este cel pe care credinciosii locali il au ca lider al lor. Mai mult decat atat, episcopul este responsabil nu doar pentru bunastarea catolicilor care sunt inregistrati in parohiile diecezei sale, dar si pentru toti cei care apartin comunitatii crestine locale *(for all of the local Christian community). Daca ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse revendica aceeasi jurisdictie, acceptand pe propria lor raspundere sufletele care traiesc in limitele geografice ale diecezelor lor, catolicii vor gasi cu greu o obiectie logica si consistenta impotriva acestui fapt. Chiar le-am putea aplauda dorinta lor pentru evanghelizarea oamenilor din regiunile lor (daca asta si fac).

Atunci, de ce pretentiile Bisericii Ortodoxe Ruse suna atat de ciudat pentru noi, catolicii? Cel putin in parte, problema poate fi redusa la aspectul geografic.

Biserica Ortodoxa Rusa este dispusa sa accepte autoritatea Sfantului Scaun asupra acelor catolici expatriati care intamplator traiesc in Rusia de astazi, fiind botezati in Biserica Catolica din alta parte. Tensiunea apare cand Biserica Catolica din “teritoriul canonic” al Rusiei primeste noi membrii care nu au apartinut anterior niciunei comunitati religioase. Din perpsectiva catolica acestia sunt covertiti, suflete recent castigate pentru Hristos. Din perspectiva Bisericii Ortodoxe Ruse, ei sunt rusi si astfel rezulta (din nou, din perspectiva ortodoxa) ca, daca sunt castigati pentru credinta crestina, ar trebui sa devina membrii ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

Problema “teritoriului canonic” se afla in miezul problemei. Sfantul Scaun, de altfel deosebit de sensibil la celalalte plangeri primite de la Moscova, a respins cu fermitate ideea ca Rusia (sa lasam deoparte Ucraina) poate fi clasificata drept “teritoriul canonic” al Patriarhiei Moscovei.

Geografia si teologia nu fac amestecuri stabile. Granitele nationale se schimba. Aliantele etnice, de asemenea, se schimba. Biserica lui Hristos, insa, indura. Vechile patriarhate crestine din Alexandria si Antiohia nu au fost biserici nationale sau regionale, ci comunitati locale ce apartineau Bisericii Universale. Biserica Romei, amintiti-va, a fost fondata in Ierusalim.

Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, stabilita de catre un print slav, sugereaza un model total diferit: un model de biserica care nu este situata doar in Rusia, nu neaparat manifestarea rusa a unei Biserici Universale, dar, in mod special, o Biserica ruseasca.

Cum poate acel model rusesc sa fie impacat cu intelegerea unei Biserici Universale, fondata de apostoli (nu ţari) si dedicata misiunii universale de evanghelizare? Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare. Stiu insa ca trebuie sa se raspunda la intrebare inainte sa putem restaura unitatea tuturor crestinilor lui Hristos.

Phil Lawler

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.catholicculture.org/commentary/otn.cfm?id=712