RSS

Cinci episcopi anglicani trec la catolicism din cauza hirotonirii femeilor

30 Noi

Cinci Episcopi anglicani trec la Biserica Catolică

[Posibil viitoarea „Biserica Anglo-Catolica”? (daca e sa ne luam dupa modelul Bisericii Greco-Catolice de la noi…). Deja 50 de preoti anglicani s-au alaturat celor cinci episcopi renegati in demersul lor de unire cu Roma in forma structurii Ordinariatului propus spre infiintare, conform Constitutiei Anglicanorum coetibus – dan.camen.]

Catholica/ 9 noiembrie 2010

Londra – Cinci Episcopi anglicani au anunţat luni renunţarea lor la slujirea în Biserica Anglicană şi decizia de a se uni într-un ordinariat personal pentru anglicani în comuniune deplină cu Biserica Catolică. Constituţia Apostolică Anglicanorum coetibus, publicată în urmă cu un an, a deschis drumul spre intrarea comunităţilor anglicane în Biserica Catolică prin înfiinţarea de Ordinariate personale, cu caracteristici asemănătoare cu acelea ale unei Dieceze ne-teritoriale, o nouă structură canonică. În felul acesta, vor putea recunoaşte primatul Papei, menţinând elemente proprii din tradiţia lor liturgică şi spirituală.

Între Episcopii anglicani din Regatul Unit care au anunţat propria renunţare se numără Mons. Andrew Burnham de Ebbsfleet, Mons. Keith Newton de Richborough şi Mons. John Broadhurst de Fulham. Aceşti trei prelaţi sunt cunoscuţi în mod familiar ca “Episcopi volanţi”, pentru că îi asistau din punct de vedere spiritual pe credincioşii din diferite Dieceze anglicane care nu au acceptat hirotonirea femeilor ca preoţi. A fost anunţată şi renunţarea altor doi Episcopi: Mons. Edwin Barnes, fost pastor anglican de Richborough, şi Mons. David Silk, Episcopul auxiliar emerit de Exeter. Comunicatul semnat de cei cinci prelaţi explică faptul că cu toţii au urmat timp de mulţi ani procesul de dialog dintre anglicani şi Biserica Catolică, întreprins după Conciliul al II-lea din Vatican, “cu rugăciune şi dorinţă profundă”.

Am rămas consternaţi, în ultimii 30 de ani, văzând că anglicanii şi catolicii se despărţeau tot mai mult cu privire la unele probleme din viaţa cotidiană, îndeosebi văzând diferite decizii în materie de credinţă şi disciplină în anglicanism care, credem, suntem incompatibile cu vocaţia istorică a anglicanismului şi cu tradiţia bimilenară a Bisericii [diversele inovatii, ex. hirotonirea femeilor intru preoti si episcopi – n.m.]. Episcopii explică faptul că pentru ei Anglicanorum coetibus a fost un răspuns dat anglicanilor care caută unitatea cu Roma. “Cu Ordinariatele, se stabilesc structuri canonice prin care vom putea aduce experienţa noastră de ucenicie creştină la comuniunea deplină cu Biserica Catolică în toată lumea şi în toate epocile. E vorba atât de un răspuns generos al Sfântului Scaun dat celor care au cerut ajutor cât şi de un nou şi curajos instrument ecumenic pentru căutarea unităţii creştinilor, unitate pentru care însuşi Cristos s-a rugat înainte de pătimirea şi moartea Sa. E vorba de o unitate care, credem, este posibilă numai în comuniunea euharistică cu Succesorul lui Petru.”

Cei cinci Episcopi au afirmat că este momentul de “a declara formal poziţia noastră şi de a-i invita pe alţii care o împărtăşesc să se unească cu noi în călătoria noastră”, şi au demisionat din îndatoririle lor pastorale în Biserica din Anglia, cu efect de la sfârşitul anului. “Suntem foarte recunoscători pentru tot ceea ce Biserica din Anglia a însemnat pentru noi şi pentru ceea ce ne-a dat în toţi aceşti ani, şi sperăm să menţinem relaţii strânse şi cordiale, rugându-ne şi muncind împreună pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu”, au adăugat ei.

Luna trecută, Episcopul anglican John Broadhurst de Fulham comunicase deja intenţia de a prezenta renunţarea sa într-o întâlnire a “Forward in Faith International”, asociaţie al cărei preşedinte este. În anunţul său, a menţionat numeroase motive, cel mai important dintre ele fiind hirotonirea femeilor. Va continua să facă parte din “Forward in Faith International”, pentru că nu face parte din Biserica din Anglia. Agenţia Zenit a vorbit la telefon cu Episcopul Broadhurst, care a spus că a luat decizia după un discernământ în rugăciune şi că s-a gândit la unirea sa cu Biserica Catolică timp de 45 de ani. Când a fost întrebat dacă va avea o slujire activă în Biserica Catolică, Episcopul Broadhurst a răspuns: “Voi face ceea ce Papa va vrea şi va permite. Ca preot am o responsabilitate, şi dacă mi se va permite voi continua să o desfăşor.” Episcopul a revelat agenţiei Zenit că alţi anglicani se gândesc să facă acest pas de unitate cu Roma. “În orice caz, fiecare trebuie să ia propria decizie. Această decizie este numai a mea.”

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/11/09/cinci-episcopi-anglicani-trec-la-biserica-catolica/

~~~+~~~

Arhiepiscopul de Canterbury despre trecerea la catolicism

Catholica/ 9 noiembrie 2010

Londra – Ca răspuns la anunţul de luni a cinci Episcopi anglicani, care au spus că trec în Biserica Catolică, primatul Comuniunii Anglicane, Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury, a dat un comunicat în care acceptă cu “regret” renunţarea Episcopilor, “care au hotărât ca viitorul lor în slujirea creştină să treacă prin noile structuri propuse de Vatican. Le dorim lor toate cele bune în noua fază a slujirii lor adusă Bisericii”, a adăugat el, mulţumindu-le pentru “fidela lor operă pastorală în Biserica din Anglia timp de mulţi ani”.

Asociaţia internaţională de anglicani care se opun hirotonirii femeilor ca preoţi sau episcopi, “Forward in Faith”, i-a asigurat pe Episcopii care şi-au anunţat trecerea la catolicism de “iubirea, rugăciunile şi sprijinul tuturor membrilor şi recunoştinţa pentru slujirea pe care au desfăşurat-o în slujba lor”. “Îl asigurăm şi pe Arhiepiscopul de Canterbury şi pe Episcopul de Londra de rugăciunile noastre, în timp ce încercăm să discernem cum vor fi înlocuite sediile vacante de Ebbsfleet, Richborough şi Fulham”, adaugă “Forward in Faith”.

Mons. Alan Hopes, Episcop catolic, auxiliar de Westminster, a primit în mod pozitiv decizia, după cum se vede într-un comunicat dat în numele Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor. Episcopatul catolic, a spus el, “aşteaptă înfiinţarea Ordinariatului” şi transmite “un călduros bun venit, pe care îl extindem la toţi cei care vor să facă parte din el”. Prelaţii catolici din Anglia şi Ţara Galilor au convocat o reuniune despre această temă şi după vor putea da mai multe informaţii. Până în acest moment nu a fost creat nici un Ordinariat pentru anglicani care intră în comuniune deplină cu Biserica Catolică, deşi comunităţi anglicane din Regatul Unit, din Statele Unite, din Australia şi din Canada şi-au exprimat intenţia de a se uni cu Biserica Catolică.

La rândul său, pr. Federico Lombardi, director biroului de presă al Vaticanului, a confirmat luni că Sfântul Scaun studiază constituirea Ordinariatului conform normelor stabilite de Constituţia Apostolică Anglicanorum coetibus şi că eventualele decizii vor fi comunicate la momentul oportun.

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/11/09/arhiepiscopul-de-canterbury-despre-trecerea-la-catolicism/

foto>

http://anglicantaonga.org.nz/var/taonga/storage/images/news/lambeth-2008/sin/the-archbishop-of-canterbury-dr-rowan-williams/4814-1-eng-AU/The-Archbishop-of-Canterbury-Dr-Rowan-Williams_randomImage.jpg

Referinte *(eng)>

Churches lose their vicars as Anglicans „jump ship” for Rome, warns Rowan Williams

Catholic Church to welcome 50 Anglican clergy

Conservative bishops deliver blow to Anglican Covenant

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 30, 2010 în articole, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: