RSS

Peste 20.000 de biserici ortodoxe restaurate în Rusia în ultimii 20 de ani

07 Dec

Interfax/ 6 decembrie 2010

Moscova, 6 decembrie – Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii a citat statistici care arată că 23.000 de biserici ortodoxe au fost restaurate în Rusia în ultimele două decenii.

„Ne-am obişnuit cumva cu acest lucru, a devenit chiar o banalitate: reconstrucţie, ajustare, restaurare. Dar să ne gândim doar la o singură cifră: 23.000 de biserici au fost restaurate în aceşti 20 de ani” – a declarat Patriarhul Kirill la o reuniune a Consiliului Patriarhal pentru Cultură, desfăşurată la Catedrala “Hristos Mântuitorul” din Moscova.

„Nicio altă ţară n-a văzut vreodată aşa ceva”, a spus patriarhul. El a subliniat că acest lucru a fost făcut pe fundalul confruntărilor economice, politice şi sociale, si nu într-un moment de securitate economică, politică şi de bunăstare socială.

„Lumea ar trebui să fie conştientă de potenţialul Rusiei Ortodoxe – suntem capabili să restaurăm cu mare îndemânare din uitare lucrurile distruse şi profanate”, a spus el.

Până în 1991, fosta Uniune Sovietica a avut 7000 de biserici active, în timp ce astazi numărul bisericilor a ajuns la 30.000, a spus Patriarhul Kirill.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=dujour&div=229

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_OXnVCE6w31c/TFsCyCk9RcI/AAAAAAAADGo/FmW1IBwD8DM/s1600/IMG_3328.JPG

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Decembrie 7, 2010 în articole, diverse, ecclesia

 

Etichete: , , , ,

Un răspuns la „Peste 20.000 de biserici ortodoxe restaurate în Rusia în ultimii 20 de ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: