RSS

De anul viitor romanii vor avea card national de sanatate

24 dec.

Comunicat de presă

Ministerul Sanatatii/ 23 decembrie 2010

Începând de anul viitor, românii vor beneficia de cardul naţional de sănătate. La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat astăzi Ordonanţa de urgenţă privind introducerea cardului naţional de sănătate.

Cardul naţional va fi un document care va deveni obligatoriu pentru fiecare asigurat ce doreşte să acceseze servicii medicale în unităţile sanitare din reţeaua publică, dar şi pentru medicii din sistem care vor primi, la rândul lor, un card medical profesional. Acesta se emite individual, pentru fiecare asigurat cu vârsta peste 18 ani, asemenea cărţii de identitate.

Cardul asiguratului va cuprinde unele informaţii minime despre cetăţean, precum:

1. datele de identitate şi codul numeric personal ale asiguratului;

2. cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

3. numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.

Pe de altă parte, cardul va conţine şi alte date, de natură medicală, care vor fi stocate pe un cip. Cip-ul va conţine informaţii, ca de exemplu:

a) diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;

b) grupa sanguină şi Rh;

c) acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces;

d) medic de familie: nume, prenume, date contact.

Diagnosticele medicale cu risc vital şi bolile cronice care vor fi înregistrate pe cip-ul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

Informaţia referitoare la acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces, se va înregistra pe cip-ul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, sub condiţia respectării dispoziţiilor prevăzute la art. 147 pct. 5 din Legea nr.95/2006 (prin act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule), iar accesul la această informaţie a personalului medical va fi stabilit prin Normele metodologice date în aplicarea Legii.

Cardul profesional al medicului va fi utilizat de către acesta, în acelaşi timp cu cel al pacientului, pentru ca acesta din urmă să poată beneficia de servicii medicale. Toţi medicii din sistem vor primi un astfel de card, acesta va fi un fel de card de control, va fi cheia de acces în sistemul informatizat.

EXEMEPLU- un pacient are nevoie de o reţetă de la medicul de familie. Acesta va merge cu cardul medical la medicul de familie, care la rândul său va introduce în sistem şi cardul său pentru a putea accesa informaţiile şi a elibera reţeta.

Nu se va putea efectua niciun serviciu medical dacă nu există cele două carduri în acelaşi timp introduse în sistem.

Asiguraţii vor plăti numai contravaloarea emiterii cardului, care este estimată la suma de 2 euro. Persoanele asigurate vor avea obligaţia prezentării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în scopul acordării serviciilor medicale de către furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. Neprezentarea cardului conduce la acordarea serviciilor medicale contra cost, cu excepţia serviciilor de urgenţă.

Conform noului act normativ, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate vor avea obligaţia de a acorda asistenţa medicală titularilor de card naţional de asigurări sociale de sănătate, care prezintă acest document la data acordării respectivelor servicii, în condiţiile prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a acestuia.

Persoanele asigurate au obligaţia prezentării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în vederea acordării serviciilor medicale de către furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. Neprezentarea cardului conduce la acordarea acestor servicii contra-cost, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale şi a bolilor cu potenţial endemo – epidemic.

“Implementarea cardului naţional de sănătate reprezintă o necesitate pentru eficientizarea sistemului sanitar. Era nevoie demult de un astfel de demers. Prin acest proiect facem de fapt primul pas spre informatizarea sistemului medical care va conduce la disciplină financiară şi medicală. Sistemele informatice sunt mult mai sigure decât cele în care se folosesc documente scrise, pe hârtie. Dacă în prezent, hârtiile se plimbă de la instituţie la alta şi pot fi accesate şi citite de oricine, în sistemul informatic, doar pacientul şi medicul au acces la informaţii. Iar dacă datele vor fi publice, autorităţile vor avea posibilitatea să cunoască cine le-a divulgat, ceea ce este foarte greu de probat în acest moment”, a declarat CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii

Introducerea cardului naţional de sănătate va îmbunătăţii mecanismul de control al costurilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, prin:

* introducerea unui mecanism suplimentar de control pentru evidenţele, raportările şi decontările serviciilor medicale;

* asigurarea accesului rapid al furnizorilor de servicii medicale la un minim de date medicale necesare deciziei medicale, în special în caz de urgenţe medicale;

* valorificarea tehnologiilor actuale privind accesul şi schimbul de date în condiţii de deplina siguranţă si protecţie a datelor cu caracter personal conform legislaţiei în vigoare şi recomandărilor Uniunii Europene

Cardul va fi livrat prin Poştă, la domiciliu, fiecărui asigurat.

Producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Imprimeria Naţională S.A, iar personalizarea documentului de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generate de Paşapoarte, structură componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Implementarea procesului de introducere a cardului naţional de sănătate va începe din luna ianuarie 2011, şi estimăm că primele carduri vor fi primite de asiguraţi în al doilea semestru din 2011.

Data de intrare în vigoare a cardului se va stabili prin hotărâre de guvern.

sursa>

http://www.ms.gov.ro/?pag=62&id=8733&pg=1

 
3 comentarii

Scris de pe decembrie 24, 2010 în articole, citadela, diverse, medicina, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

3 răspunsuri la „De anul viitor romanii vor avea card national de sanatate

  1. Tardea Raluca Diana

    ianuarie 1, 2011 at 5:25 pm

    Sa-i puna diavolului de Andrei Palcinta cardul cu cip,nu mie,care am frica de Dumnezeu!Lui Placinta si altor demnitari vanduti satanei!

     
    • dan.camen.

      ianuarie 3, 2011 at 1:43 am

      Nu cred ca aceasta este o atitudine crestineasca.
      Mai bine te-ai ruga pentru ei, că unii ca ei au puterea lumeasca de a-ti impune si tie cipul. Si atunci cand o vor face ce vei face?…
      dan.camen.

       
    • pop

      ianuarie 5, 2011 at 4:32 pm

      Nu mintiti poporul cu toate aceste afirmatii care vor duce o parte din omenire spre dezastrul sufletului.Acest mijloc este absolut nerelevant,si acesta este mijlocul prin care diavolul isi alege oamenii pentu el .

       

Lasă un răspuns către pop Anulează răspunsul