Cuvânt la înscrierea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu
şi pururea Fecioarei Maria şi la Iosif, al celui întru Sfinţi
Părintelui nostru Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei [1]
[Este o intrebare pe care mi-am pus-o mereu cand citeam acele versete din Sfanta Scriptura. Am gasit insa raspunsul in acest cuvant al Sf. Atanasie cel Mare la inscrierea pentru recensamant a Fecioarei Maria si a lui Iosif în cetatea lui David. – dan.camen.]
Aşa cum lucrătorii ce caută aur în pământ sapă acolo unde află vreo vână care arată firişoare de aur, folosind-o ca pe o povăţuitoare a câştigului lor, şi nu schimbă locul mai-nainte de a ajunge cuibul aurului ce le zace înainte, întru acelaşi chip şi noi – dătători de lucruri ai lucrării celei bisericeşti, avându-l în mâini pe Evanghelistul Luca spre înţelegerea stăpâneştii vistierii a naşterii din Fecioară – nu vom înceta din cercare mai-nainte de a aduna curat bogăţia ce ne zace înainte. Pentru aceasta, să-l urmăm pe evanghelistul după rânduială, ca să nu lăsăm nimic din cele pricinuitoare de câştiguri. Căci, deşi mici sânt graiurile întru începuturi, însă mari sunt învăţăturile de taine ale bucuriei. Şi nimeni să nu se îngreţoşeze de cuvânt, socotindu-le mici pe cele acum citite. Căci, faţă de puterea Stăpânului ce S-a născut, mici şi foarte mici sânt cele citite acum: scutece, şi iesle şi loc foarte neîndemânatic. Deci acestea sunt mici, iar cele ce zac înainte sunt tainice: pântece netâlcuit, sân necuprins, sâni izvorâtori de sfinţenie, lapte curgând în chip străin, alăptare străină de legea cea firească, Maică a Domnului înscrisă fiind, Iosif logodnicul îmbrăţişând împărtăşirea numelui, nu a lucrului.
Căci l-ai auzit cu puţin mai-nainte pe Evanghelistul Luca zicând: “în zilele acelea a ieşit poruncă de la Avgust Chesarul ca să se înscrie toată lumea. Această înscriere dintâi s-a făcut pe când Qvirinius ocârmuia Siria. Şi mergeau toţi să se înscrie, fiecare întru a sa cetate. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Vitleem, pentru că era din casa şi din familia lui David, ca să se înscrie cu Mariami, cea logodită lui femeie, fiind ea grea” (Luca 2, 1-5). Văzut-ai cum graiurile sunt mici, iar învăţăturile mari de taine?! Întâia înscriere se legiuia, şi Domnul, Cel ce pe toată lumea o are scrisă, Se purta în pântece. Şi a slobozit ca Maica Sa să fie înscrisă în lungile condici romane. Fiindcă şi către ucenicii Săi a zis: “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, pentru că numele voastre s-au scris în cer” (Luca 10, 20)[2]. Cine nu va grăi, cine nu se va minuna de pogorământul Domnului? Sus[3] slobod, şi jos[4] scris în condici! Sus Fiu, şi jos rob! Sus împărat, şi jos năimit! Sus bogat, şi jos sărac! Sus închinat, şi jos numărat între birnici![5] Sus având scaun dumnezeiesc, şi jos odihnindu-Se în peşteră proastă! Sus – sânul cel necuprins şi părintesc, şi jos un loc hrănitor de dobitoace şi o peşteră! Cine nu se va minuna? Sus lucruri mari, şi jos scutece mici: Cel ce dezleagă[6] Se înfaşă, Cel ce hrăneşte era hrănit, Cel necuprins Se vedea prunc, Cel ce sloboade izvoare Se împrumuta de la sâni, Cel ce le poartă pe toate Se purta în chip netâlcuit; Cel ce nu lipseşte de nicăieri, nefiind scris împrejur întru un loc, Se scria împrejur. O prea-slăvite lucruri! Elisaveta a născut în casă luminată, iar Fecioara a născut în peşteră mică. Ioan pe pat, iar Domnul în iesle!
Nu fără rost s-a făcut naşterea Domnului din fecioară; nu fără rost S-a înfăşat El cu scutece; nu fără rost suge sânul; nu fără rost S-a culcat în iesle; nu fără rost este chemat la înscrierea lui Avgust. Toate sânt pentru ceva, şi către ceva şi cu închipuire. Din fecioară Se naşte ca să-l îndrepteze pe Adam cel întâi zidit, cel zidit din pământul fecioară, din ţărână. Se înfaşă cu scutece ca să dezlege lanţurile păcatelor noastre, [adică] să dezlege legăturile cu legături, după graiul cel zis că fiecare se strânge cu legăturile păcatelor. Sâni a supt ca să izvorască laptele darului, pe care l-a izvorât din coasta Sa[7], căci laptele nu este nimic altceva decât sânge albit. S-a culcat în iesle ca să îndrepteze necuvântarea[8] omenirii şi să Se facă hrană pentru amândouă jivinele. A căror două jivine? A norodului păgânesc şi a celui iudaic, pentru care este scris: “între două jivine vei fi cunoscut”. A primit înscrierea Chesarului Avgust ca să îndrepteze nerânduiala cea lumească, căci înscrierea aceasta s-a făcut arvună a bunei rânduieli celei lumeşti. Şi cum că cele zise sânt adevărate, ascultă prin scurte cuvinte:
Mai-nainte de înomenirea Domnului, multă tiranie stăpânea neamul oamenilor, fără de socoteală se ocârmuia locul pământului, batjocură se făcea vredniciei de împărat. Căci mulţi oameni se ridicaseră împăraţi: dacă cineva avea sub el o sută de bărbaţi, îndată lua asupră-şi vrednicia împărătească. Una ca aceasta era întrecerea neamurilor, care iubeau stăpânirea de loc, şi nu treceau din loc în loc decât dacă s-ar fi într-armat unii asupra altora în vreun chip oarecare. Această tulburare zăbovind multă vreme, numai ce Domnul a primit a veni pe pământ şi a Se sălăşlui în palat fecioresc, şi îndată a încetat multa stăpânire şi a răsădit monarhia, făcând a se aşeza peste toţi stăpânirea Romanilor. [Şi aceasta s-a făcut] după urmarea petrecerii celei cereşti. Căci – aşa cum în cer stăpâneşte o împărăţie peste mulţi, deşi dracii au lepădat jugul deasupră-le, ca nişte barbari – într-acest chip şi pe pământ, deşi multe neamuri erau nesupuse, totuşi stăpânea o împărăţie, aceea a Romanilor, fiindcă se stăpânea de sus. Deci pentru această nerânduială a poruncit împăratul ce Se purta în pântece să se rânduiască întâia înscriere în vremea lui Avgust. Pentru aceea a îngăduit ca şi El însuşi să fie înscris stăpânirii Romanilor, spre întărirea legilor poruncite. Căci atunci stăpâneşte legea împăratului, când împăratul, cel ce legiuieşte, va împlini legea cel dintâi. Fiindcă cel ce pune lege şi nu o împlineşte este mai degrabă surpător decât dătător al legii. Deci întâia înscriere, aceea din vremea lui Avgust, s-a făcut pentru buna rânduială mai sus zisă, ca slujba Legii să se mute şi seminţia Iudeilor să se surpe şi să se oprească. Ca Iudeilor celor fără de rânduială să nu le mai fie cu putinţă să-i ucidă pe cei nevinovaţi folosind legiuirea lor, ci, supunându-se jugului nevoii, să urmeze legile Romanilor.
Deci de nevoie era înscrierea mai sus zisă din vremea lui Avgust, căci aceasta a smerit neamul Iudeilor şi a prea-înălţat neamul Creştinilor, nemaiîndrăznind de acum Iudeii, cu frica stăpânirii Romanilor, să se folosească de nebunia lor dinainte. De aceea – după înscrierea aceasta, când L-au prins pe Domnul şi se sârguiau să-L dea la moarte – n-au îndrăznit să lucreze după socoteala şi voia lor, după cum făcuseră cu Proorocii, pe care fără de socoteală i-au despicat.[9] Ci L-au adus la Pilat, stăpânitorul Roman, ca să-I facă cercare şi ispitire şi să-L osândească pentru cele zise, meşteşugind împreună-învoire cu dânşii. Pentru aceea şi Pilat, ca un stăpânitor Roman, dacă i-a văzut pe Iudei turbându-se ca nişte câini asupra uciderii Domnului, i-a întrebat, zicând: Precum ştiţi arătat, nimic vrednic de moarte nu aflu în omul acesta. O, Iudei! – pentru ce vă sârguiţi a întina stăpânirea Romanilor, prinzându-L pe cel drept prin desfrânare şi voind a-L face vinovat pe cel nevinovat? Nimic vrednic de moarte nu aflu în omul acesta. Deci negreşit Varava să fie ucis, iar Hristos să Se slobozească. Fiindcă acela este ucigaş şi pricinuitor de tulburare, iar Acesta făcător de bine şi dătător de viaţă. […] Dar ce? Iudeii nici aşa nu s-au învoit, ci l-au vestit pe el ca vrăjmaş al Chesarului, zicându-i în faţă lui Pilat, celui ce-L părtinea pe Hristos: Nu eşti prietenul Chesarului, fiindcă pe Cel ce Se zice pe Sine împărat voieşti să-L slobozi viu. Dar nici aşa n-a îngăduit Pilat Iudeilor să lucreze orice ar fi voit după a lor socoteală. Căci, dacă le-ar fi dat voie Iudeilor, aceia L-ar fi omorât pe Domnul cu pietre, ori L-ar fi fierăstruit cu fierăstrău de lemn.[10] Şi, făcându-se acest lucru, noi ne păgubeam de cruce, fiindcă lemnul crucii era osândire a judecăţii Romanilor. Pentru aceea îi şi întreba Pilat pe Iudei: “Ce voiţi să-I fac lui Iisus, pe Care îl numiţi Hristos?” Iar ei, bizuindu-se pe certarea Romanilor, au strigat: “Ia-L, ia-L, răstigneşte-L pe El!” (Ioan 19, 15). Şi îndată Pilat s-a plecat, căci era stăpânit de sus[11].
Deci pentru această bună rânduială s-a legiuit întâia înscriere, aceea din vremea Chesarului Avgust. Fiindcă, de nu s-ar fi legiuit mai-nainte înscrierea aceasta, trupul Domnului nu s-ar fi dat îngropării celei desăvârşite, căci Iudeii, pentru nebunia lor cea covârşitoare, aveau să-l dea ori focului, ori să-l cufunde în mare. Căci, dacă pe prietenul Lui, pe Ieremia, l-au aruncat în groapa tinii, ce ar fi vrut a face cu trupul Domnului, dacă n-ar fi avut legea Romanilor pălmuindu-i? Pentru aceea, neslobozind Iudeii nimănui să ia trupul Domnului de la Pilat, Iosif cel din Arimateea, prieten fiind al lui Pilat, s-a apropiat şi l-a cerut de la Pilat, aducându-i oarecare dar.
Deci – zic – de nevoie a fost înscrierea din vremea Chesarului Avgust. Căci, deşi logodnicul Fecioarei se mâhnea – precum ai auzit puţin mai înainte[12] – însă lumea toată primea început de bună rânduială. […]
____NOTE___________________
[1] Fragment extras din cartea Sf. Ioan Damaschin, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Teofilact al Bulgariei, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Grigorie al Nissei, Sf. Atanasie cel Mare, Sfinţii Părinţi despre Naşterea şi Întruparea Cuvântului, ediţie îngrijită de Florin Stuparu, Ed. Sophia – Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007, pp. 93-98
[2] În acea “carte a vieţii”, pomenită (de pildă) la Daniil 12, 1; la Filipeni 4, 3 şi în multe locuri din Apocalipsa Sfântului Ioan. Iar “cartea vieţii – după Teofilact – este cunoştinţa şi hotărârea lui Dumnezeu, Care încă de aici a hotărât şi a întărit a le de viaţa veşnică [“celor ce s-au luptat întru Evanghelie”, Filipeni 4, 3]; precum, dimpotrivă, cel ce nu crede este osândit încă de aici, cum a zis Domnul: “Cel ce nu crede, acum s-a judecat” (Ioan 3, 18)” (în tâlcuirea epistolelor lui Pavel).
[3] În cer.
[4] Pe pământ.
[5] Înscrierea (recensământul) are (printre altele) rostul de a-i număra pe plătitorii de biruri.
[6] Precum zice Teofilact: “Prin Iisus Hristos, a fost dezlegat păcatul lui Adam. […] [Şi] nu s-ar fi făcut izbăvire şi dar Iudeilor şi «neamurilor», dacă nu s-ar fi dezlegat mai înainte vechiul păcat al lui Adam, care era semănat întru toţi oamenii. Şi acesta nu se putea dezlega prin altcineva, fără numai prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar Fiul lui Dumnezeu nu putea dezlega acest păcat altfel, fără numai purtând trup şi făcându-Se om, pătimind şi murind pentru toţi oamenii, şi astfel, prin moartea Sa, slobozindu-i pe toţi de păcat şi de moarte. Şi, precum printr-un singur om, Adam, au intrat în lume păcatul şi moartea, tot aşa şi printr-un alt singur om, Iisus Hristos, s-au dat darul şi viaţa, […] Aceasta e o mare dovadă a iubirii lui Hristos către oameni, căci El a făcut în tot chipul şi toate le-a suferit numai ca să dezlege păcatele noastre” (în tâlcuirea epistolelor lui Pavel).
[7] “Ci unul din ostaşi a împuns cu suliţa coasta Lui, şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Ioan 19, 34).
[8] Lipsa de raţiune, pricinuită de iubirea patimilor, care ne aseamănă într-un fel cu dobitoacele, măcar că acelea nu au patimi.
[9] Toţi Proorocii au fost batjocoriţi, loviţi şi la urmă ucişi (cei mai mulţi) de către Iudeii care nu răbdau proorociile lor. De pildă, Miheea a fost lovit: “Şi s-a apropiat Sedechia, fiul lui Hanaan, şi l-a lovit pe Miheea peste falcă, zicându-i: «Care Duh al Domnului este cel ce a grăit întru tine?»” (3 Împăraţi 24, 24). Încă şi pe Eleazar, care avea 90 de ani, cel dintâi cărturar şi cinstitor de Dumnezeu, l-au bătut cu bice, de care a şi murit, zicând: “Cunoscut este Domnului, Celui ce are sfânta cunoştinţă, că, putând a mă slobozi de moarte, cumplite dureri sufăr fiind bătut pe trupul meu; cu sufletul însă pătimesc cu dulceaţă acestea, pentru frica Lui” (2 Macavei 6, 30). Alţii au suferit legături şi închisori mai înainte de a fi ucişi. Aşa, Proorocul Ieremia, despre care e scris: “Şi a fost cuvântul Domnului a doua oară către Ieremia, şi el era încă legat în ograda temniţei” (Ieremia 33, 1). Tot despre Miheea, înainte de a fi ucis cu sabia, Scriptura zice aşa: “Şi a zis împăratul lui Israil (Ahav adică): «Luaţi-l pe Miheea şi întoarceţi-l pe el către Hemir, împăratul cetăţii!» Şi lui Ioas, fiul împăratului, i-a zis: «Puneţi-l pe acesta în temniţă şi să mănânce el pâine de necaz şi apă de necaz, până ce mă voi întoarce cu pace»” (3 Împăraţi 24, 26). Iar despre Proorocul Anania, Sfânta Scriptură zice: “Şi în vremea aceea a venit Anania Proorocul către Asa împăratul lui Iuda, şi i-a zis: «Fiindcă te-ai nădăjduit în împăratul Siriei, şi nu ai nădăjduit în Domnul Dumnezeul tău, pentru aceasta s-a isprăvit puterea Siriei din mâna ta.» Şi s-a mâniat Asa pe proorocul, şi l-a pus pe el în temniţă, căci s-a mâniat asupra lui” (2 Cronici 16:7). Şi în cartea lui Ieremia se scrie că împăratul Ioachim l-a omorât pe Urie Proorocul, căci proorocea împotriva Ierusalimului. “De asemenea, a mai proorocit în numele Domnului un oarecare Urie, fiul lui Şemaia, din Chiriat-Iearim, şi a proorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai cu aceleaşi cuvinte ca şi Ieremia. Şi, când au auzit cuvintele lui regele Ioiachim, şi toţi curtenii lui şi toate căpeteniile, a căutat regele să-l omoare. Şi, auzind de aceasta, Urie s-a temut, şi a fugit şi a trecut în Egipt. Dar regele Ioiachim a trimis şi în Egipt oameni şi anume: pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu aceştia. Şi l-au adus pe Urie din Egipt şi l-au înfăţişat la regele Ioiachim, şi acesta l-a ucis cu sabia şi a aruncat trupul lui acolo unde erau mormintele oamenilor de rând” (Ieremia 26, 20-23). Iar alţii au fost ucişi în chip şi mai cumplit. “Adică – după cum arată Teofilact – s-au tăiat cu fierăstrăul, asemenea lui Isaia de către împăratul Manase. Şi nu cu fierăstrău de fier, ci de lemn – precum zice – pentru ca schingiuirea şi muncirea să se facă mai aspră şi mai îndelungată. Această tâlcuire o face şi Teodorit” (în tâlcuirea epistolei către Evrei a Sfântului Apostol Pavel).
[10] Ca pe marele Isaia, cum ziceam mai înainte
[11] Sfântul Atanasie urmăreşte să arate că păgânii Romani au fost rânduiţi de Dumnezeu să ocârmuiască Iudeea pentru a se putea împlini iconomia naşterii, pătimirii şi învierii Domnului, pe care altfel Iudeii ar fi căutat să o împiedice. De aceea îl arată pe Pilat ca pe un împlinitor al voinţei dumnezeieşti, mai puţin vinovat de uciderea Mântuitorului decât Iudeii. Şi, într-adevăr, “două sânt învinuirile [asupra Iudeilor] – după Teofilact. Una, că Pilat – cu toate că era om Elin [păgân, n. m.], şi deci nu văzuse vreun semn [făcut de Iisus] şi nu-i cunoştea pe Prooroci – voia totuşi să-L sloboadă, iar [ei] – Iudei fiind, şi întru semne petrecând şi întru proorociile cele pentru Hristos îndeletnicindu-se – nu [au] primit aceasta […]. Şi, a doua, că [au cerut să le dăruiască un bărbat ucigaş]”. Nu e mai puţin adevărat însă că şi Romanul e vinovat de acea ucidere, şi aceasta nu trebuie uitată. După cum zice acelaşi Teofilact: “E arătat că Pilat, dăruindu-L pe Iisus Iudeilor, a făcut aceasta cu suflet ucigaş. Fiindcă şi judecata lui Dumnezeu a trecut-o cu vederea, şi legea Romanilor a călcat-o dând la moarte sânge nevinovat, ca să placă ucigaşilor, deşi putea fi judecat pentru călcarea de lege de împăratul Romanilor, care îl trimisese să stăpânească hotarele Ierusalimului” (în tâlcuirea la Faptele Apostolilor).
[12] Cum citim la Matei: “Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns” (Matei 1, 19)
_________________________
foto>
http://timothyministries.org/images/CensusofQuirinius_large.jpg
Theologhia 
