„CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă „oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
Traducere Mihail Ilie
__________________
__________________
sursa postarii> Razboi intru Cuvant, 29 decembrie 2010
Theologhia 
LUPTATORUL
ianuarie 1, 2011 at 9:58 am
Din pacate BOR nu se prea implica in probleme de educatie civica si politica si cred ca este o mare gresala.Sa credem ca este o intelegere gresita a misiunii bisericii,nimeni nu spune ca biserica sa devina scoala politica, dar educational este obligatia ei sa pastreze vie dragostea de adevar dreptate,curatenie spirituala.Propavaduind bazele vechiului testament si cuvintul DOMNULUI,AL SFINTEI TREIME,cele zece porunci si pildele parintilor crestini, iubirea intre intre oameni cred ca nu ar incalca cu nimic rolul si menirea ei.Se pot folosi ezemple negative din ziua de astazi,caci nu ar face altceva decit sa lupte impotrva celor care de 70 de ani incearca sa distruga spiritul national si suveranitatea acestui popor. NIHIL SINE DEO ! NU PUTEM REUSI DECIT IMPREUNA!!
Cristian
ianuarie 3, 2011 at 12:31 pm
Admir din toata inima pozitia curajoasa, raspicata si profetica pe care a luat-o Sinodul Bisericii Greciei in ceea ce priveste criza economica din Grecia. Din pacate, in BOR, la nivel oficial, nu se va intampla ceva asemanator niciodata! In primul rand pentru ca Sinodul BOR se reduce doar la patriarhul Daniel care conduce discretionar, in timp ce restul ierarhilor, cu exceptia IPS Bartolomeu, sunt doar marionete cu rol decorativ. Patriarhia are post de radio si televiziune, dar nu am vazut acolo nici o dezbatere sincera cu privire la cauzele reale ale crizei economice din tara noastra, o tara lasata de Ceausecu cel odios fara datorii externe, si care astazi este in plin faliment prin acumularea unor datorii uriase, din pricina carora ne-am pierdut suveranitatea si suntem condusi de camatarii internationali. Nu am vazut o atitudine ferma de condamnare a clasei politice romanesti care a dus politica tradarii de neam si tara prin aservirea fata de interesele straine, prin coruptie, prin jaf national, prin dezinteres si incompetenta crasa etc. Nu s-a pus niciodata problema participarii Romaniei la razboiul de ocupatie dus de NATO in Asia, un razboi care se justifica doar prin interesele economice ale SUA, dar care pentru tara noastra este absurd, falimentar si degradant, reducand armata romana la o adunatura de mercenari, iar clasa politica romaneasca la o adunatura de slugoi. Nu am asistat la o condamnare hotarata din partea BOR a legalizarii de catre statul roman a drogurilor considerate usoare si nepericuloase (asa-zisele etnobotanice), ceea ce reprezinta un atentat la adresa sanatatii fizice si mintale a poporului roman, lipsa lor de periculozitate aducand tot mai multi tineri in stare de coma pe patul spitalului si incapabili de a se face utili societatii. Dar ce spun eu…? Sinodul BOR nu s-a dovedit capabil sa condamne nici macar autorizarea marsurilor homosexualilor, prin care se atenteaza la sanatatea morala a romanilor si la integritatea familiei crestine; dar s-a ratoit cu vehementa, prin vocea patriarhilui, impotriva celor ca au avut curajul sa protesteze chipurile fara binecuvantare (refuzata fariseic si penibil). Si atunci am toate motivele sa constat cu durere ca Sinodul BOR confirma si astazi atitudinea servila si pasiva din perioada comunista, o atitudine explicabila prin faptul ca majoritatea ierarhilor romani de astazi au semnat angajamente injositoare fata de fosta Securitate, in timp ce dosarul actualului patriarh a fost ars in zilele Revolutiei (de ce , oare?), ceea ce-i face vulnerabili, santajabili, slugarnici si chiar tradatori ai intereselor Bisericii pe care o pastoresc.
aurelbelgia
martie 31, 2012 at 4:11 pm
Evident si adevãrat, Grecia nu mai apartine azi grecilor ci creditorilor care s-au invitat fãrã retinere la sacrificiul vitelului gras din ograda altuia, scopul fiind si rãsturnarea chipului duhovnicesc din crestinul ortodox, si iertat sã-mi fie dacã afirm si vinovãtia Bisericii Ortodoxe din Grecia ce pare a fi intr-un parteneriat al explicatiilor si justificãrilor avizate cu cei care jefuiesc azi fãrã milã sau rusine poporul grec cu acordul malefic al politicului supus intereselor potrivnice natiunii elene arãtând o « mea culpa » cu degetul în circularã îndreptat asupra altora.
Criza trâmbitatã azi de la Bruxelles este doar una din fetele ipocriziei hidos arãtatã lumii, ea ascunde unul din firele trase de franc-masonerie în directia instaurãrii « Noii Ordini Mondiale » la care si Biserica este pãrtasã.
Discursul Bisericii cãtre popor are si o nuantã ipocritã, iatã cum sãrmanul om de rând « lãsat pradã bunãstãrii » este acum etichetat de iresponsabil pentru deciziile guvernantilor corupti ce hotãrãsc la nivel de Obediente masonice traiectoria politicã déjà impusã de UE, la rândul ei obedientã sionismului politic mondial!
Chiar dacã Biserica Greciei pare a fi adoptat o atitudine relativ responsabilã la tragedia de azi a poporului grec, lamentabilã rãmâne însã pozitionarea discursului centrat pe o ascezã ce ar sta chipurile împotriva sclaviei inutilului care azi înjoseste.
Se evitã inexplicabil identificarea realã a responsabilitãtii individuale într-un sistem corupt si obedient intereselor strãine în care si Biserica s-a contopit fãrã nici o atitudine de opozitie la dezastru care sã-i permitã azi înfãtisarea cu demnitate în fata propriului popor îngenunchiat, si cu acordul tacit al înaltilor prelati lipsiti de discernãmânt.
Sã ne amintim si de Irlanda, elevul bun si tara de referintã a spatiului european cu crestere economicã importantã si constantã ani de zile, apoi subit cãzutã în dizgratie si aplecatã spre mila financiarã interesatã a UE.
Grecia suportã azi manierele bancherilor lumii întorsi de la ratiunea primitivã, si imixtiunea exageratã a UE care tot timpul a avut sprijinul neconditionat al Bisericii Ortodoxe a Greciei, sustinãtoarea zidirii unei Europe din care a fost izgonit Dumnezeu.