RSS

Baconschi: Lucrăm la o vizită a Papei la Bucureşti, e nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului

18 Ian

Mediafax/ 17 ianuarie 2011

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, luni, după inaugurarea Centrului de studii bizantine al Congregaţiei Asumpţioniştilor, că diplomaţia română lucrează pentru o vizită a Papei în România, reamintind că pentru aceasta este în primul rând nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului.

„Lucrăm cu instrumentele diplomaţiei. Invitaţia trebuie să vină în primul rând din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române care, de îndată ce va primi acordul Sfântului Sinod în acest sens, va face demersurile. Dar sunt bune perspective să avem un astfel de oaspete în România poate chiar…anul acesta„, a spus Baconschi.

Ulterior, însă, întrebat din nou despre lansarea unei invitaţii către Papă în 2011, el a spus: „Invitaţiile sunt deschise , nu sunt niciodată datate„.

Ministrul a atras însă atenţia că agenda de călătorii a Suveranului Pontif este destul de plină, iar acest element va conta în fixarea unei date. „Trebuie să vedem când şi în ce condiţii îl vom putea invita la noi”.

Ideea unei vizite a Papei Benedict în România eventual chiar în anul 2011 nu este una nouă. Ea a mai fost evocată de ministrul Teodor Baconschi atât în primăvara lui 2010, cu ocazia unei vizite făcute în Italia cât şi în decembrie, la o ceremonie de marcare a relaţiilor bilaterale dintre România şi Vatican.

Ministrul a făcut aceste declaraţii luni, la finalul participării la inaugurarea Centrului de Studii bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei” al Congregaţiei asumpţioniştilor din Bucureşti.

Ministrul a amintit în discursul rostit la eveniment că, În urmă cu 60 de ani, comuniştii au expulzat membrii Institutului francez de studii bizantine, un loc care, potrivit lui Baconschi, „a fost în perioada dintre cele două războaie mondiale un loc privilegiat al vieţii academice şi culturale din Bucureşti”.

Ministrul a propus o reflecţie comună asupra rolului creştinismului în societatea europeană, subiect asupra căruia s-a şi axat în discursul său.

„Creştinul este martorul şi promotorul demnităţii şi libertăţii de creaţie a individului. Dezbatem atât de mult astăzi pe teme ca drepturile şi libertăţile omului, uitând că aceste valori vin din tradiţia creştină, care la rândul său a interpretat şi şi-a însuşit tradiţiile iudaice şi greco-latine”, a spus Baconschi.

El a adăugat că, prin natura destinului său, „creştinul este imaginea solidarităţii , manifestarea explicită a prezenţei sale fiind dragostea faţă de aproape”. Ministrul a menţionat în acest context statistici potrivit cărora că organizaţia Caritas, a Bisericii Catolice, este prima între instituţiile filantropice din România.

sursa>

http://www.mediafax.ro/politic/baconschi-lucram-la-o-vizita-a-papei-la-bucuresti-e-nevoie-de-o-invitatie-din-partea-patriarhului-7897648/

foto>

http://cdn.observator.ro/wp-content/uploads/2011/01/teodor-baconschi.jpg

~~~+~~~


Teodor Baconschi: Sunt bune perspective pentru o vizita

a Papei Benedict in Romania in 2011

Hotnews.ro/ 17 ianuarie 2011

Perspectivele pentru o vizita a Papei Benedict al XVI-lea in Romania sunt bune, fiind posibila chiar anul acesta, a declarat, luni seara, seful diplomatiei romane Teodor Baconschi. Ministerul Afacerilor Externe lucreaza la pregatirea acestui eveniment, desi invitatia trebuie sa vina in primul rand din partea Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), relateaza Agerpres.

Cu ocazia vizitei intreprinse in aprilie 2010 la Roma si la Vatican, ministrul Baconschi declara ca Papa Benedict al XVI-lea ar putea veni in vizita in Romania cel mai tarziu in 2011.

„E un proiect diplomatic la care lucram, speram sa il putem realiza, daca nu in anul acesta, in 2011, si cred ca ar fi o foarte semnificativa continuare a parteneriatului dintre Romania si Sfantul Scaun, consacrata cu ani in urma prin vizita Sfantului Parinte Ioan Paul al doilea, in Romania”, a declarat Teodor Baconschi in aprilie 2010, precizand ca exista deja invitatia adresata Papei Benedict al XVI-lea de catre presedintele Traian Basescu in septembrie 2008, fiind in asteptare cea a Patriarhului Daniel.

De asemenea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) si-a dat acordul de principiu, in iulie 2010, pentru o posibila invitatie a Papei Benedict al XVI-lea in Romania.

Cu ocazia unei vizite la Resedinta patriarhala in 15 decembrie 2010 a ambasadorului Romaniei la Vatican, Bogdan Tataru Cazaban, a fost subliniat de catre Patriarhul Daniel ca aceasta vizita a Papei in Romania trebuie pregatita temeinic pentru a constitui o marturie comuna in apararea si promovarea valorilor crestine in Europa contemporana, iar in acest sens Patriarhia Romana si Biserica Romano-Catolica urmeaza sa evalueze timpul cel mai potrivit pentru vizita Sfantului Parinte.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8216536-teodor-baconschi-sunt-bune-perspective-pentru-vizita-papei-benedict-romania-2011.htm?cfat=

foto>

http://www.heraldscotland.com/polopoly_fs/pope-benedict-1.1052874!image/4107400463.JPG_gen/derivatives/landscape_620/4107400463.JPG

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 18, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: