Mediafax/ 30 ianuarie 2011
Uniunea Scriitorilor Cluj îşi exprimă regretul faţă decesul IPS Bartolomeu Anania, scriitor şi om de o vastă cultură, în urma căruia vor rămâne cărţile sale, care îi vor supravieţui dincolo de bine şi de rău.
Potrivit unui comunicat al Uniunii Scriitorilor Cluj transmis, luni, mitropolitul, care a fost pe lângă un mare ierarh ortodox, un poet, dramaturg, prozator şi traducător, a lăsat în urma sa „o operă vastă şi consistentă„.
„Scriitorul Valeriu Anania s-a stins din viaţă. În martie ar fi împlinit 90 de ani. Plănuiam sărbătoriri, speram să-i fie suferinţa trecătoare. Om de vastă cultură şi de mare nobleţe, a răspuns cu generozitate invitaţiilor noastre şi şi-a mărturisit nu o dată mândria/bucuria de a se prenumăra printre scriitori. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1978, s-a transferat la Filiala Cluj în 1996. Poet, dramaturg, prozator şi traducător, a lăsat în urma sa o operă vastă şi consistentă. Cărţile sale îi vor supravieţui cu siguranţă, dincolo de bine şi de rău. Odihnească-se în pace!”, se arată în documentul citat.
Reprezentanţii Uniunii Scriitorilor Cluj au precizat că mitropolitul a fost alături de membrii Uniunii la ediţiile succesive ale Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, textele sale fiind prezente în multe dintre antologiile breslei.
„Ne-a primit cu căldură şi elegantă simplitate, ca pe nişte vechi prieteni, la reşedinţa de la Nicula. Am vorbit îndelung despre cărţi şi despre biblioteci mirabile, teritoriu în care se mişca dezinvolt, cu profunzime şi rară expresivitate, cu plăcerea cuvântului potrivit”, au subliniat scriitorii clujeni.
sursa>
foto>
http://www.rostonline.org/blog/razvan/uploaded_images/Anania1-720389.jpg
http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20110131_0650/4.jpg