RSS

Mircea Platon: Primăvară, aburi şi „gloanţe”

02 mart.

[Un articol care parca vine in intregirea articolului D-lui Gheorghe Fedorovici, postat anterior si intitulat: „Legionarism şi ortodoxie: cîteva observaţii legate de reacţiile produse de intonarea unor imnuri legionare într-o mănăstire ortodoxă din România” – dan.camen.]

Primăvară, aburi şi „gloanţe”

via Cumpana/ 1 martie 2011

de Mircea Platon

Un grup de maici cântă imnul Mişcării Legionare. Părintele Iustin Pârvu ascultă. Multe din maici par uşor stânjenite, de parcă ar simţi că „se dau în spectacol”, de parcă ar simţi nefirescul situaţiei. Părintele Iustin stă, şi el, cu fruntea plecată, cu ochii mai mult închisi, dus pe gânduri. Maicile mai că n-ar vrea să fie acolo. Părintele pare că deja a plecat înspre tinereţile lui. Cântul răsună a gol. Chilia e, de fapt, pustie. Dar e o pustietate cu martori. Dincolo de maicile care nu vor să fie acolo şi de părintele care e dus pe gânduri, în chilie se mai află cineva, cineva prezent, cineva atent la ce se întâmpla: un monah filmează întreaga scenă cu un mic aparat digital. Ajunşi aici, ne dăm seama că altcineva îl filmează pe monahul care filmează. Înregistrarea postată pe youtube nu e a monahului care filmează, ci a aceluia care îl filma pe monahul care filmează.

De 70 de ani, în România, suntem prinşi în poză de persoane care nu apar în cadru. În obiectiv. Care, deci, trăiesc în afara „realităţii” pe care ne-o însceneaza şi pe care apoi o cultivă publicitar. Aşa s-a întâmplat şi cu Mişcarea Legionară, un fenomen proteic redus de istoriografia comunistă şi de intelighenţia neoliberală la un clişeu bun de speriat copiii şi de reeducat adulţii. Mai întâi procesele înscenate de comunişti şi apoi presa neoliberală au înfierat sau condamnat orice opozant al „sistemului” de ieri şi de azi ca „legionar”. „Legionarul” e, aşadar, util în economia sistemului colonial comunist sau neoliberal din România. Dar şi legionarul, adică omul de convingeri sincere, poate fi util sistemului, un exemplu fiind modul în care Securitatea a folosit în sensul propagandei antimonarhiste atacurile „simiste” la adresa M. S. Regelui Mihai.

Ca fenomen deci, legionarismul are deja o istorie împaienjenita, pe alocuri obscură, pe alocuri duplicitară, şi pe alocuri sângeroasă. Lucrul e cu atât mai important cu cât mulţi simpatizanţi legionari de astăzi susţin că Mişcarea Legionară nu e un simplu partid politic, ci o „şcoală de format caractere”. Sincer să fiu, nu prea am văzut multe caractere formate de Mişcarea Legionară astăzi. Cât despre cele de ieri, rămâne de văzut dacă Mişcarea Legionară a format caractere sau doar a instrumentalizat caractere, dacă nu cumva doar a înhamat oameni întregi, formaţi în satul, familia, şcoala şi viaţa românească patriarhală, la nişte activităţi fundamental antitpatriarhale pentru că bazate pe înregimentare. Din punctul meu de vedere, în această privinţă există două posibilităţi. Dacă Mişcarea Legionară se prezintă ca o formă de apărare a ceea ce exista deja, a României patriarhale, atunci înseamna că Mişcarea Legionară a beneficiat de o rezervă de caractere pe care nu le-a format, dar pe care e posibil să le fi deformat sau anihilat, angajându-le în bătălii cu miză falsă şi în scenarii apocaliptice. Dacă legionarii susţin că, în afara Mişcării Legionare, nu a existat nici o altă „şcoală de format caractere”, că până la înfiintarea lor România era doar un cuib al corupţiei, atunci înseamna că Mişcarea Legionară nu e decât o altă banală mişcare milenarist-revoluţionară care pretinde să creeze lumea ex nihilo.

Dar, judecând după miile de pagini dedicate de autorii legionari frumuseţii şi virtuţilor României patriarhale, nu ne rămâne să bănuim decât că prima opţiune e cea îmbratisata de legionari, şi anume că Mişcarea Legionară e doar una din posibilele „şcoli de educat caractere”. Dar atunci trebuie să citim şi discutăm programa acestei şcoli. Şi aici intrăm într-o nebuloasă totală, cu elemente ortodoxe, rasiste, geto-dacice, tehnocratice, teocratice, anticreştine, folclorice, catolice, masonice şi fasciste amestecându-se în neorânduială. Din acest punct de vedere, ca neorânduială, Mişcarea Legionară e mai puţin o mişcare creştină capabilă să formeze caractere, şi mai mult un fel de răscoală cu furcile, coasele, lopeţile, schiurile şi găleţile modernităţii. E o altă formă de descentrare a lumii româneşti patriarhale.

Din punctul meu de vedere, nu e de mirare că o ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române care a refuzat să-şi clarifice legăturile (câte au fost) şi complicităţile (câte au fost) cu regimul comunist, refuză să trateze cu seriozitate, adică din punct de vedere dogmatic şi canonic, tentativele de a instrumentaliza legionar Ortodoxia. Astăzi, problema legăturii B.O. R. cu „legionarii” e problema legăturii B. O. R. cu comuniştii. E vorba de un triunghi de complicităţi, de un nod „naţional-securist” care nu poate fi desfăcut decât canonic şi dogmatic. Din păcate, în lumea „ortodox”-tradiţionalistă de astăzi, contează mai mult prietenii decât adevărul, lăsat să se apere singur. Ceea ce contează nu e că X scrie şi trăieşte ne- sau anti-creştin. La urma urmelor, cine suntem noi să judecăm. Ceea ce contează e că X a scris „la noi”, are dosar „la noi”, la acei „noi” pentru care comunismul, legionarismul sau liberalismul sunt mai importante, mai apropiate, deci mai uşor de perceput şi deci mai uşor de apreciat, decât creştinismul.

Din păcate, de decenii bune, B. O. R. nu face decât să stea în afara obiectivului, deşi s-a umplut de oameni care ne trag în film şi în poze. Sau poate tocmai de aceea.

Mircea Platon

sursa>

http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/mircea-platon-primavara-aburi-si.html

foto>

http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2010/02/Mircea-Platon-781883.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Un răspuns la „Mircea Platon: Primăvară, aburi şi „gloanţe”

  1. Gheorghe Cionoiu

    mai 31, 2011 at 11:59 pm

    Domnule Platon,

    Am citit cu interes articolul dumneavoastră şi precizez că sunt întru totul de acord cu ideile conţinute în acesta. Pentru a vedea dacă o eventuală colaborare cultural-politică între dumneavoastră şi mine ar putea fi posibilă, vă supun atenţiei un capitol din cartea mea „Procesul Tranziţiei” (publicată în anul 1996).
    Vă rog să îl citiţi şi să îmi comunicaţi părerea.

    „Mă consider un admirator al fascismului în măsura în care Mircea Eliade, raportat la cartea „Salazar şi revoluţia din Portugalia”, al cărei autor este, este fascist, dar mă declar categoric împotriva fascismului imperialist de tip musolinian şi împotriva fascismului naţionalist şovin de tip croat.
    În spiritul cărţii lui Eliade, fascismul nu implică şovinism şi nici antisemitism, ci întoarcerea la valorile moralei creştine văzute prin prisma catolicismului. Biserica catolică nu este o biserică naţională, ci universală, iar fascismul descris de Eliade nu implică naţionalismul prost, propagat de revoluţiile paşoptiste, ci dimpotrivă. Sunt partizanul afirmaţiei lui Ady Endre: „Naţionalismul este patriotismul prostului.”
    Naţional-socialismul german a contestat vehement valorile creştinismului. Doctrina tradusă în practică de Hitler şi Goebbels a avut la bază o componentă atee şi una mistică. Componenta atee era fondată pe filozofia supraomului şi pe evoluţionismul darwinist. Voinţa de putere raportată la un cod moral rasist este oglinda luptei pentru supravieţuire a speciilor.
    Latura mistică a doctrinei îşi căuta justificarea în vechile mituri germane, făcând apologia războiului şi a devotamentului orb şi absolut (Nibelungii preferă să moară decât să calce jurământul de credinţă făcut unui ticălos. Numai un bărbat care moare eroic în luptă ajunge în Walhalla. În pat mor laşii.)
    Doctrina legionară, deşi se pretinde creştină, copiază naţional-socialismul german, singura deosebire constând în faptul că făcliile şi fasciile naziştilor au fost înlocuite de icoane şi prapuri. Naţionalismul extrem şi violenţa nu au nimic în comun cu esenţa creştinismului. Războiul declarat cu îngâmfare de Căpitan elitei degenerate a fost pierdut din start, pentru că Mişcarea a ignorat cu bună ştiinţă porunca: „Să nu ucizi!”. Îndemnul din Evanghelii „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi cuminţi ca porumbeii!” nu a fost luat în seamă şi nici avertismentul „Cine scoate sabia, de sabie va pieri!”
    În „Pentru legionari”, C.Z. Codreanu exprimă foarte clar profesiunea de credinţă a Mişcării Legionare: popoarele sunt conduse de elite şi e posibil ca la un moment dat elita conducătoare să degenereze; elita degenerată trebuie înlocuită prin război.
    Judecând după legea pumnului, criteriul de selecţie al elitelor propus de Căpitan, este evident că Mişcarea Legionară a pierdut războiul purtat cu elita degenerată, deci nu a reprezentat elita de care avea nevoie ţara pentru a ieşi din criză. Sunt de acord că România anilor ‘30 se afla într-o profundă criză morală, socială si politică. Sunt de asemenea de acord că elita conducătoare era responsabilă de această criză, dar nu cred că Mişcarea Legionară ar fi fost soluţia ieşirii din criză.
    Conducerea Mişcării Legionare a fost superficială şi lipsită de simţ politic. Recurgând la violenţă, legionarii au făcut jocul elitei conducătoare, contribuind la discreditarea pe termen lung a dreptei politice şi murdărind valorile ortodoxiei. Pilda samurailor care şi-au răzbunat stăpânul, definitorie pentru mentalitatea japoneză, este incompatibilă cu creştinismul. Deşi se pretindeau creştini, tunând şi fulgerând împotriva masonilor, legionarii nu au îndrăznit să conteste tricolorul, simbolul mason al exploziei de anticreştinism declanşate de Revoluţia Franceză. Eminescu a fost transformat în idolul spiritual al mişcării, în ciuda faptului (sau poate tocmai datorită faptului!) că opera sa emană şovinism şi seria asasinatelor politice a început cu uciderea lui Stelescu, singurul om de cultură care i-a întins o mână de ajutor lui Panait Istrati după ce acesta a căzut în dizgraţia intelectualilor francezi pentru că a denunţat ororile văzute în U.R.S.S.
    În anii ‘90 România se zbate într-o criză morală, socială şi politică fără precedent. În perioada interbelică exista o elită culturală orientată clar spre dreapta, dar neimplicată direct în marea politică (Liviu Rebreanu, Octavian Goga) şi această elită culturală ar fi putut forma cu timpul o elită politică sănătoasă, dar soarta ne-a fost potrivnică: cizma sovietică, cu acordul imperialismului anglo-american, a cotropit România şi prima grijă a comunişti1or a fost aceea de a falsifica istoria şi cultura naţională.
    Farsa din decembrie ‘89 a legitimizat Puterea impusă de tancurile sovietice la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Elita politică contemporană e formată din foştii comunişti şi din câţiva bătrâni care au pierdut contactul cu realitatea.
    Elita culturală e formată dintr-o adunătură de măscărici care susţin fără rezerve cel puţin una din următoarele orientări culturale:
    — alinierea la modelul cultural occidental
    — nostalgia după comunismul ateu
    — reîntoarcerea fără rezerve la valorile ortodoxiei văzute prin prisma bisericii naţionale, instrumentul docil al statului ateu
    — apolitismul absolut.
    Criza morală şi social-politică va putea fi depăşită doar dacă va apare o elită culturală autentică, în stare să producă idei şi să propună alternative originale în replică. E necesar un război cu elita degenerată, dar acest război trebuie purtat doar în sfera ideilor. Trebuie să fie un război cultural şi cei care îl declară trebuie să îl poarte cavalereşte, cu orice preţ, chiar dacă adversarii vor dovedi lipsă de fair-play.
    Dacă noua elită culturală va apare şi nu va fi exterminată fizic şi dacă marile puteri nu ne vor mai juca vreo festă, cu timpul se va forma şi o elită politică în stare să guverneze ţara.”

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: