RSS

Arhive zilnice: mai 8, 2011

Mitropolitul Nikolaos Mesogaias – Scurt interviu


Preluare de la

PresaOrtodoxa.wordpress.com / 8 mai 2011

Care este sensul Paştelui?

Cred că este întreit. Primul sens este că, prin Înviere, avem dovada dumnezeirii lui Hristos; al doilea … se desfiinţează moartea, iar al treilea, în cadrul definit de celelalte două, este provocarea la o viaţă nouă.

Mielul fript ne îndepărtează de sensul Paştelui?

Dacă cineva sărbătoreşte Paştele doar cu miel, este un Paști mărginit. Pe de altă parte, omenesc este să prăznuim şi prin mijloace materiale.

Învierea lui Hristos nu este o provocare la adresa capacităţii noastre raţională?

O aruncă în aer. Învierea nu are deloc logică.

Şi atunci, de ce să mai credem?

Credinţa este ceva mai înalt decât capacitatea raţională, decât canonul moral, decât aşteptările emoţionale. Credem ceea ce este dincolo de raţiune.

Poate fi cineva creştin ortodox şi să considere Învierea o simplă „poveste”?

Da, se poate găsi în cultura şi civilizaţia ortodoxă, dar, după cum zice apostolul Pavel, după o predanie seacă. Predanie seacă şi viaţă seacă.

Dumneavoastră credeţi în Înviere?

Cu toate celulele mele. Singurul lucru pe care-l cred este Învierea. Iar credinţa în Înviere îi dă omului capacitatea de a ieşi din sine. Nu mai ai nevoie de minuni şi de dovezi, ci te linişteşti şi pătrunzi în alt univers, care este Biserica.

Dat fiind faptul că mai toate religiile propovăduiesc viaţa de după moarte, este posibil ca astfel, pur şi simplu, să fie potolită o nevoie psihologică a omului?

S-ar putea, pentru că o astfel de nevoie există. Dar, mai întâi se crede, apoi vine certitudinea. Şi este atât de frumos acest lucru.

Dacă v-aţi fi născut mai la est sau mai la vest, nu aţi fi aparţinut altei religii?

Se poate … Să fi fost muftiu … Sau cardinal.

Şi atunci, de ce să credem că Ortodoxia este unicul adevăr?

Pentru că, întâmplându-se să ne naştem aici, s-a dovedit acest lucru înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut altundeva.

Câţi dintre creştinii ortodocşi din Grecia sunt creştini cu adevărat?

Cred că numărul acestora este foarte mic. Iar pentru acest lucru suntem vinovaţi ca Biserică, deoarece ne-am complăcut şi laicizat, mai simplu spus, funcţionăm instituţional, nu mistagogic. Adică, să-i luăm altfel pe oameni şi, încetul cu încetul, să-i conducem spre taina lui Dumnezeu.

Vă deranjează faptul că cei mai mulţi ajung la biserică cu jumătate de oră înainte de Înviere şi pleacă după „Hristos a înviat”?

Nu mă deranjează, dar este ca şi cum s-ar duce la o nuntă şi, imediat după ce apare mireasa şi începe nunta, ei pleacă. E păcat. Se nedreptăţesc pe ei înşişi.

Sfânta Lumină se aprinde singură, de-adevăratelea, sau cu chibrituri?

Omul contemporan, în numele ştiinţei, crede că universul a luat fiinţă din nimic. De ce nu ar putea Sfânta Lumină să ia naştere din nimic? Cea mai mare semnificaţie a Sfintei Lumini este că toţi luăm lumină din aceeaşi sursă. Acest lucru este foarte important. De ce să-l pierdem?

Dacă trupul omenesc, mai puţin al lui Hristos, şi-aşa se descompune, de ce se opune Biserica arderii celor morţi?

Deoarece arderea nu permite descompunerea fiziologică. Nu vrem să facem ceva brusc şi, cu respect faţă de îngroparea lui Hristos, prezentăm fiecărui om evenimentul Îngropării şi Învierii.

Aţi refuza să daţi binecuvântarea voastră cuiva care ar vrea să fie ars?

Aş face ceea ce hotărăşte, în cele din urmă, conştiinţa Bisericii.

În Grecia, Biserica nu constituie un sistem care, de multe ori, cultivă fanatismul?

Mă tem că aveţi dreptate. Desigur, sunt şi multe alte ocazii în care Biserica eliberează omul cu adevărat.

De ce aţi înapoiat statului elen salariul dumneavoastră?

Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că statul elen este incapabil până şi să-mi taie salariul. Încă sunt plătit, iar salariul merge la fundaţii. Măcar de mi-ar suspenda calitatea de funcţionar public. Nu doresc să fiu funcţionar al Statului.

Aşadar, sunteţi pentru separarea Bisericii de Stat?

Da. Biserica, cu cât este mai dezlegată de Stat, cu atât este mai Biserică. Devine mai apropiată de mesajul pe care îl propovăduieşte. În acest moment, făcând parte din sistemul politic, se prăbuşeşte împreună cu acesta.

Şi cum vor trăi preoţii, fără salariu?

Mult mai bine. Impozitarea Bisericii este o măsură antipopulară. Lumea dă câte ceva la pangar şi se adună nişte bani. Dacă Biserica Greciei hrăneşte zilnic 50.000 de persoane – după cum a făcut cunoscut, cu câteva zile mai-nainte, Sfântul Sinod -, şi este impozitată cu 20%, cineva va trebui să găsească o sursă de hrană pentru 10.000 de oameni.

Dumneavoastră aveţi alte surse de venit?

Nu am nevoie.

Şi ce mâncaţi?

Nici nu vă puteţi imagina. Îmi aduc de la mânăstiri cele mai bune ouă.

Ştiinţa v-a făcut să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu?

Din contră. Pe când eram în America mă înfruptam din cele mai bune părţi ale ştiinţei, şi cu toate acestea, am simţit că ea nu mă poate sătura. Deplinătate mi-a dat nevoia de a transgresa moartea, degradarea, timpul.

Ştiinţa ar putea descoperi vreodată începuturile universului, ceea ce a fost înainte de Big Bang?

Înainte de Big Bang nu exista timp, aşadar, nu există „înainte de”. Ştiinţa este o unealtă extraordinară care ne arată frumuseţea lumii materiale. Dar este mult prea limitată pentru a ne arăta limitele omului.

Crucea dumneavoastră personală?

Cel mai rău este sinele meu. Dificil lucru sinele omului.

Publicat de Romfea, în Duminica Paştilor 2011

sursa>

http://presaortodoxa.wordpress.com/2011/05/08/mitropolitul-nikolaos-mesogaias-scurt-interviu/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu doreste o intalnire cu patriarhii ortodocsi din Orientul Mijlociu

[Dorinta Patriarhului Ecumenic de a convoca anul acesta o intalnire cu intaistatatorii ortodocsi din Orientul Mijlociu pentru a „examina şi aprofunda instabilitatea situaţiei politice actuale în ţările Orientului Mijlociu” nu este rea, daca tinem cont de recentele revolutii primavaratice din tarile arabe; cel putin acest lucru creaza cadrul perfect si justificarea pentru o astfel de reuniune. Problema este ca aflam ca aceasta intalnire va fi, intamplator – desigur :), si „ocazia pentru a înfrunta [! – n.m.] o serie de problematici de ordin general cu privire la relaţiile inter-ortodoxe şi pregătirea viitorului sinod panortodox”. Era de la sine inteles ca se vor aborda [„infrunta”] si piedicile aparute in ultima vreme la intalnirea de la Chambesy (22 / 26 februarie 2011) a Comisiei pregatitoare inter-ortodoxe a viitorului Sinod Panortodox, in legatura cu modul proclamarii autocefaliei Bisericilor locale Ortodoxe, problema dipticelor, precum si tot mai acuta problema a diasporelor. De ce spun ca era previzibil acest lucru? Deoarece toti primatii care urmeaza sa fie convocati, in afara de Patriarhul Ignatie al IV-lea al Antiohiei (desi slujeste, cf. traditiei, si in limba greaca), sunt de nationalitate greaca, iar bisericile pe care le pastoresc fie fac parte din vechea Pentarhie greaca, fie sunt autocefale inca din „veacul de aur” (sec. V) al Bisericii, veac al sfintilor parinti de limba greaca. Deci primatii ce urmeaza a fi convocati sunt elinofoni si vor sprijini cauza Patriarhului Ecumenic, care isi vede pozitia de lider al Ortodoxiei tot mai amenintata de influenta tot mai crescanda a Patriarhiei Ruse, mai nou sprijinita, in anumite demersuri, de Patriarhia Romana. Au si motiv pentru asta… deoarece, desi au un numar relativ mic de credinciosi in comparatie cu „noile” patriarhate ale Rusiei si Romaniei, prin traditie aceste biserici ocupa primele locuri in diptice si intentioneaza sa pastreze si pe viitor aceeasi ordine. Mai nou, la Chambesy, Biserica Ciprului dorea sa fie inscrisa mai sus in diptice, intamplator, nu-i asa? Cine stie, poate ca i se va implini cererea, daca va sprijini cauza Patriarhului Ecumenic de Constantinopol pentru viitorul Sinod Panortodox… Este, deci, interesant de urmarit pe mai departe strategia Patriarhului Ecumenic de a-si atrage sustinatori in lupta pentru mentinerea pozitiei de primat intre egali al Ortodoxiei – dan.camen.]

Scrisoare a patriarhului Bartolomeu I:

spre o întâlnire a ortodocşilor din Orientul Mijlociu

Radio Vaticana / 27 aprilie 2011

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I are intenţia de a convoca o întâlnire a capilor Bisericilor ortodoxe din Orientul Mijlociu, anunţă site-ul de informare religioasă în limba greacă „Romfea”, plecând de la o scrisoare pe care Bartolomeu I a trimis-o patriarhilor Teodor II al Alexandriei, primat al Bisericii ortodoxe din Africa, Ignaţiu al IV-lea al Antiohiei, primat al Bisericii ortodoxe din Siria, Liban, Irak şi Kuweit, Teofil al III-lea al Ierusalimului, primat al Bisericii ortodoxe din Israel, Iordania şi Teritoriile Palestiniene şi Hrisostomos al II-lea, primat al Bisericii din Cipru.

În scrisoarea – preluată de cotidianul vatican L’Osservatore Romano – Bartolomeu I justifică această iniţiativă prin necesitatea responsabililor Bisericii de a examina şi aprofunda „instabilitatea situaţiei politice actuale”, în ţările Orientului Mijlociu. Patriarhul a subliniat că este ceva propriu în tradiţia canonică a Bisericii a reuni când e necesar primaţii diferitelor Biserici. Întâlnirea – explică patriarhul ecumenic – va fi ocazia pentru a înfrunta o serie de problematici de ordin general cu privire la relaţiile inter-ortodoxe şi pregătirea viitorului sinod panortodox.

Întâlnirea, potrivit celor relatate de „Romfea”, ar putea avea loc la Istanbul în zilele de 31 august şi 1 septembrie anul acesta.

sursa> 

http://www.radiovaticana.org/rom/articolo.asp?c=482059

foto>

http://4.bp.blogspot.com/_6dkJabC3YD0/SPuXjUtNgGI/AAAAAAAAALs/B3qktT7oFoE/s1600-h/Phanar_2008.10.Pentarchy.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Bisericile creştine, atacate din nou la Cairo

Romania Libera / 9 mai 2011

Douăsprezece persoane au murit şi alte 232 au fost rănite în ciocnirile din Cairo dintre musulmani şi creştini, a informat Ministerul Sănătăţii.

Ciocnirile au izbucnit după ce 4.000 de salafişti musulmani radicali au atacat o biserică coptă din Cairo pentru a elibera o femeie despre care au pretins că era ţinută acolo cu forţa pentru că voia să treacă la islam. Ulterior, autorităţile au spus că femeia nu era ţinută în biserică.

Mai multe persoane au incendiat apoi o altă biserică, dar focul a fost stins rapid. Marele muftiu Ali Gumaa a denunţat ciocnirile şi le-a cerut egiptenilor să evite confruntările. Musulmanii reprezintă 90% din populaţia Egiptului, iar creştinii circa 10%. Premierul Essam Sharaf şi-a anulat planurile de a vizita Bahrainul duminică şi a convocat o reuniune de urgenţă a cabinetului, la capătul căreia guvernul a dat asigurări că va apăra securitatea naţională cu o „mână de fier‘‘. Guvernul „va aplica în manieră imediată şi fermă legile care incriminează atacurile împotriva locaşurilor de cult şi împotriva libertăţii de credinţă‘‘, a declarat ministrul Justiţiei, adăugând că legile antiteroriste vor fi folosite împotriva celor care provoacă violenţe. Până ieri, 190 de persoane fuseseră arestate în legătură cu atacurile de sâmbătă.

În martie, 13 persoane au fost ucise în ciocniri similare în zona Cairo. În condiţiile în care atacurile islamiştilor extremişti împotriva creştinilor copţi s-au înmulţit alarmant, armata egipteană se confruntă cu sarcina de a-şi asuma rolul de garant al laicităţii şi libertăţilor religioase egiptene pe fondul creşterii popularităţii formaţiunilor şi grupărilor islamiste.

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/bisericile-crestine-atacate-din-nou-la-cairo-224658.html

~~~+~~~

Egipt: lupte între creştini şi musulmani

Adevarul / 9 mai 2011

Un conflict sângeros a izbucnit după ce musulmanii au năvălit în biserica unde ar fi fost sechestrată o creştină ce voia să se convertească. Zece oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 190 au fost reţinuţi de poliţia egipteană, la Cairo. Două biserici au fost incendiate.

Violenţele au izbucnit din cauza unei femei, o creştină care voia să se convertească la islam. Ea ar fi fost sechestrată de mai mulţi enoriaşi ai Bisericii Sf. Mina din capitala egipteană. Un grup de musulmani a luat cu asalt biserica pentru a o elibera pe femeia care voia să-şi schimbe religia ca să se poată căsători cu un „slujitor al lui Allah”.

Atacatorii au aruncat cu cocktailuri Molotov în biserică, situată în cartierul sărac Imbaba din nord-estul oraşului Cairo şi s-au auzit şi focuri de armă. Musulmanii au strigat „Allah! Allah! Cu sufletele şi cu sângele nostru, te apărăm, islam”. Cel puţin zece oameni au murit.

Televiziunile au transmis imagini cu lăcaşul creştin în flăcări, bălţi de sânge şi mai multe cadavre în biserică. Importante efective de poliţie şi câteva zeci de soldaţi au fost mobilizaţi pentru a pune capăt măcelului. Ei au tras focuri de avertisment şi au recurs la gaze lacrimogene pentru a potoli furia celor două tabere. Nu au putut însă împiedica incendierea încă unei alte biserici şi mai multor locuinţe din vecinătate. Aproape 200 de egipteni au ajuns la spital cu fracturi şi plăgi împuşcate în urma luptelor interconfesionale.

Un grup de copţi (creştini) s-a deplasat imediat după incident spre Ambasada Statelor Unite la Cairo, unde a cerut să vorbească cu ambasadorul american despre nedreptăţile care sunt comise împotriva creştinilor.

Potrivit unui preot al Bisericii Sfântului Mina, citat de agenţia de presă oficială Mena, focul asupra lăcaşului de cult copt ar fi fost deschis de salafişti, membri ai unei mişcări islamiste fundamentaliste. Armata a ordonat „transferarea tuturor celor 190 de persoane arestate în legătură cu evenimentele de sâmbătă seara pentru a fi deferite Curţii militare supreme” pentru că nu permite unui „grup” să impună o hegemonie în Egipt.

Nu religie, ci banditism

Armata, care asigură conducerea ţării după revolta care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, la 11 februarie, a promis că va acţiona ferm împotriva celor responsabili pentru violenţele interconfesionale şi că vinovaţii, indiferent de crezul religios, vor fi judecaţi în baza noii legi, ce sancţionează „banditismul”.

Şeful Guvernului egiptean, Essam Sharaf, şi-a amânat o vizită în străinătate şi a convocat o reuniune de urgenţă a cabinetului său pentru a discuta despre măcel. Nu este prima dată când o relaţie între doi oameni de confesiuni diferite provoacă astfel de tulburări.

Într-un Egipt care se prezintă comunităţii internaţionale drept un actor moderat în regiune şi extrem de tolerant, nu sunt acceptate căsătoriile între copţi şi musulmani. După înlăturarea lui Mubarak de la putere, tensiuniile interreligioase s-au accentuat în Egipt. În această ţară trăiesc aproximativ 5 de milioane de creştini, reprezentând cea mai importantă minoritate religioasă din Egipt. Copţii, prezenţi în această ţară încă de la începuturile creştinismului, se plâng că majoritatea musulmană sunnită îi discriminează.

Aceasta din urmă îi acuză pe copţi că nu împiedică trecerea de bunăvoie la islam a unora din membrii comunităţii creştine din Egipt. Cel puţin 21 de credincioşi copţi au murit chiar în noaptea de Anul Nou, într-un atentat cu bombă asupra unei biserici din oraşul Alexandria, situat în nordul Egiptului.

Pericolul islamist la sat

Analiştii occidentali atrag atenţia asupra puterii pe care o câştigă salafiştii din Egipt, cei care au organizat proteste antiamericane la Cairo, imediat după uciderea lui Osama bin Laden. „În timp ce Vestul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de susţinerea în creştere faţă de mişcarea «Fraţii Musulmani», egiptenii se tem mai degrabă de grupurile salafiste, acuzate de o serie de incidente violente în zona rurală a Egiptului„, notează BBC.

Salafiştii au o interpretare strictă a Coranului şi îşi doresc întemeierea unui stat bazat pe „sharia”, legea islamică, aşa cum a cerut-o profetul Mohamed. „Mişcarea salafistă este foarte importantă în Egipt„, a declarat pentru BBC, Halal Mustafa, jurnalist la Cairo. „Numărul salafiştilor îl depăşeşte pe cel al susţinătorilor «Fraţilor Musulmani»„, a mai declarat el. „Salafiştii fundamentalişti au mai multă influenţă la sate, în Egipt. «Fraţii Musulmani» sunt partea politică, salafiştii o reprezintă pe cea religioasă„, a explicat activistul Shadi el-Ghazaly.

Magda Crişan

sursa>

http://www.adevarul.ro/international/Egipt-_lupte_intre_crestini_si_musulmani_0_476952600.html

foto>

http://govinthelab.com/may-8-2011-outburst-of-sectarian-violence-in-egypt/

 
Un comentariu

Scris de pe mai 8, 2011 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj va primi numele „Bartolomeu Valeriu Anania”, iar Piaţa Karl Liebkhnecht numele Papei Ioan-Paul al II-lea

Casa de Cultură a Studenţilor va primi numele „Bartolomeu Valeriu Anania”

Romania Libera / 9 mai 2011

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca ar putea purta numele fostului mitropolit ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Valeriu Anania, care a trecut la cele eterne la începutul acestui an. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu şi de către directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath.

În prezent, Casa de Cultură a Studenţilor, situată în Piaţa Lucian Blaga, nu poartă nici un nume. Mircia Giurgiu a declarat că, înainte de a trimite propunerea oficială către Consiliul Local, va cere şi binecuvântarea noului mitropolit ortodox, IPS Andrei Andreicuţ. La rândul său, Leonard Horvath a declarat că această casă de cultură merită să poarte numele lui Bartolomeu Valeriu Anania, deoarece fostul mitropolit ortodox a fost preşedinte al Societăţii Studenţeşti „Petru Maior”, cea mai veche asociaţie a studenţilor, care mai funcţionează şi în prezent. Societatea „Petru Maior” a fost creată, în anul 1881, la Budapesta, de către studenţii români, cu scopul de a apăra drepturile acestora, a spus Leonard Horvath. Din anul 1919, sediul Societăţii a fost mutat la Cluj. Printre preşedinţii ei s-au numărat şi Iuliu Maniu ori Octavian Goga, cei care au avut un rol important în unirea Transilvaniei cu România şi care au fost membri ai Parlamentelor României şi Ungariei, dar şi prim-miniştri ai României în perioada interbelică. În calitate de preşedinte al acestei Societăţi, Valeriu Anania s-a numărat printre liderii revoltei anticomuniste a studenţilor clujeni din anul 1946.

De asemenea, el a fost un important om de cultură. El a scris numeroase cărţi, articole şi piese de teatru. De asemenea, fostul mitropolit a fost autorul noii versiuni în limba română a Bibliei.

Numele Pieţei Karl Liebkhnecht va fi schimbat

O piaţă din Cluj-Napoca ar urma să fie botezată cu numele Papei Ioan-Paul al II-lea, care a fost declarat Fericit al Bisericii Catolice în data de 1 mai. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu şi de către directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath.

Cei doi propun, astfel, schimbarea denumirii Pieţei Karl Liebkhnecht din Cluj-Napoca. Aceasta a fost botezată în timpul regimului comunist cu numele fondatorului Partidului Comunist German, cel care a condus revolta muncitorilor bolşevizaţi din Berlin din anul 1918.

Leonard Horvath a declarat că liderul comunist german nu a avut nici o legătură cu Clujul. În schimb, în anul 1999, când a vizitat România, Papa Ioan-Paul al II-lea şi-a dorit foarte mult să viziteze Clujul. De asemenea, el a restabilit oficial Episcopia de Cluj-Gherla, interzisă de autorităţile comuniste în anul 1948. Un alt motiv este acela că Papa Ioan-Paul al II-lea l-a hirotonit personal pe actualul episcop, Florentin Crihălmeanu.

Claudiu Padurean

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/casa-de-cultura-a-studentilor-va-primi-numele-bartolomeu-valeriu-anania-224666.html

foto>

http://www.presalocala.com/wp-content/uploads/2010/12/casa-de-cultura-a-studentilor-cluj.jpg

http://www.churry-burry.ro/images/stories/news/ianuarie-2011/bartolomeu-anania-1.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe mai 8, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,