RSS

Biserica Ortodoxa a Estoniei (Patriarhia Ecumenica) trece din 2012 la Calendarul indreptat

16 Iun

Biserica Ortodoxă a Estoniei trece la Calendarul îndreptat în 2012

Doxologia.ro / 12 iunie 2011

Adunarea Generală a Bisericii Ortodoxe a Estoniei, după o atentă cercetare a cauzelor şi contextelor legate de cele două calendare practicate în cadrul Bisericii Ortodoxe, a hotărât, cu o majoritate de 73 de voturi din 88, reformarea calendarului liturgic al Bisericii.

Biroul de Presă al Bisericii Ortodoxe din Estonia (autonomă în cadrul jurisdicţional al Patriarhiei Ecumenice) a publicat sâmbătă 11 iunie 2011, un comunicat de presă, în care Primatul Bisericii, Arhiepiscopul Ştefan al Tallin-ului şi al întregii Estonii, afirmă hotărârea Bisericii Estoniei de a reforma calendarul liturgic începând cu anul 2012.

De la 1 ianuarie 2012, în afara unor excepţii de iconomie pastorală, “sărbătorile fixe vor fi celebrate după calendarul Gregorian iar sărbătorile mobile (din timpul perioadelor Triodului şi Penticostarului) vor fi celebrate după calendarul iulian”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa originala> http://www.orthodoxie.com

sursa>

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/biserica-ortodoxa-estoniei-trece-la-calendarul-indreptat-2012

~~~+~~~

Unii ortodocşi din Estonia trec la stilul nou

Blog.Teologie.net / 14 iunie 2011

Serviciul de presă al Bisericii Autonome a Estoniei, dependentă de Patriarhia Constantinopolului (cu denumirea oficială: „Biserica Apostolică Ortodoxă a Estoniei”), citându-l pe mitropolitul Ştefan de Tallinn, anunţă că de la 1 ianuarie 2012 această structură bisericească va trece la calendarul nou gregorian pentru sărbătorile cu dată fixă. Hotărârea a fost luată la 26 mai, în cadrul Adunării anuale a Bisericii Autonome din Estonia, prin votul a 73 din 88 de membri. Comunicatul de presă menţionează că această hotărâre vrea să elibereze Biserica Estoniei de „moştenirea Bisericii Ruse” deşi, unele parohii, din motive pastorale, vor rămâne pe calendarul vechi iulian.

Creştinismul Ortodox a fost adus în Estonia de misionarii ruşi încă în secolele XI-XII, iar în 1920 Biserica Ortodoxă din Estonia a primit statut de autonomie din partea Patriarhiei Ruse. În 1923 această jurisdicţie eclezială trece sub Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu un grad mai mare de autonomie. În 1940, după ocupaţia sovietică, Biserica din Estonia revine Patriarhiei Moscovei, care a presat Patriarhia Ecumenică să recunoască Tomosul din 1923 drept nevalabil. În 1993 Biserica din Estonia se scindează, o parte trecând din nou sub Constantinopol, iar alta, condusă de mitropolitul Corneliu, rămânând în Patriarhia Moscovei, cu un grad foarte redus de autonomie.

În prezent, jurisdicţia dependentă de Constantinopol are 54 de parohii, 3 ierarhi şi aproape 10.000 de credincioşi, în mare parte estonieni. Jurisdicţia dependentă de Patriarhia Moscovei are doar 33 de parohii, 2 ierarhi, dar peste 100.000 de credincioşi, dintre care cei mai mulţi de etnie rusă. Din cauza acestui paralelism jurisdicţional, disensiunile dintre cele două Patriarhii continuă, creând probleme mai ales în cadrul întâlnirilor inter-ortodoxe, la care ruşii nu acceptă prezenţa reprezentanţilor estonieni dependenţi de Constantinopol.

Surse originale: Sedmitza şi Wikipedia

Sursa>

http://www.blog.teologie.net/2011/06/14/ortodocsi-estonia-stilul-nou/

foto>

http://acvila30.wordpress.com/2011/06/14/biserica-estoniana-trece-la-reforma-calendarului-liturgic/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: