RSS

Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei doreste rearondarea Eparhiei la Mitropolia Ardealului

28 Ian

[Surprinzatoare oarecum aceasta hotarare a Adunarii Eparhiale, desi existau online, de ceva timp, cateva semnale firave in acest sens. Nu stiu daca mitropolitul Andrei si ceilalti episcopi eparhioti, *(inca) membri ai sinodului mitropolitan al Clujului, ar fi de acord cu aceasta propunere (ca o comparatie> IPS Andrei considera grabit demersul IPS Irineu al Alba Iuliei de rearondare la Mitropolia Ardealului), desi cei din Adunarea Eparhiala a Episcopiei Oradiei isi motiveaza decizia prin aceea ca s-ar fi hotarat acest lucru (?!) la intrunirea celor doua sinoade mitropolitane din Transilvania, reunite in data de 16 dec. 2011 la M-rea Sambata de Sus. In contextul actual, aceasta hotarare nu mi se pare una realista, eparhia in cauza fiind situata mult in extremitatea de nord-vest fata de jurisdictia actuala a Mitropoliei Ardealului si nu se stie inca daca Sfantul Sinod va aproba sau nu propunerea de rearondare la Mitropolia Ardealului a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, fara de care Eparhia Oradiei nu ar putea face „front comun” cu Mitropolia Ardealului. In momentul actual propunerea Eparhiei Oradiei depinde de statutul canonic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei! Sau poate ca insasi propunerea aceasta dovedeste, indirect, vehiculatul „compromis” al rearondarii Arhiepiscopiei Alba Iuliei si a Episcopiei Devei si Hunedoarei la Mitropolia Ardealului, pentru ca, din cate se pare, cei de la Oradea iau ca sigura rearondarea Alba Iuliei la Sibiu. S-ar produce, apoi, un dezechilibru numeric *(5 la 3, disparand eventuala paritate de 4 la 4) intre eparhiile componente din cele doua mitropolii, lucru care, cred, ca nu va fi tolerat de mitropolitul Andrei *(daca e sa ne referim la motivatia celor de la Oradea). Din alt punct de vedere, nu stiu cat de bine se intelege acum PS Sofronie cu mitropolitul Andrei, insa cred ca s-ar intelege mult mai bine cu mitropolitul Laurentiu, macar pe linie de ecumenism, dar „rearondarea” aceasta nu este „motiv de despartire”. – dan.camen.]

Basilica.ro / 28 ianuarie 2012

Episcopia Oradiei ar putea reveni în jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului! Decizia a fost luată astăzi, în cadrul Adunării Eparhiale a Episcopiei Oradiei, cu unanimitate de voturi. Adunarea Eparhială a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, după cum informează TRINITAS TV.

În cadrul şedinţei Preasfinţia Sa a precizat că preoţii şi credincioşii aleşi în colegiile electorale ale Eparhiei au aprobat, în unanimitate de voturi, revenirea Episcopiei Oradiei în jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului cu sediul la Sibiu aşa cum s-a hotărât de comun acord la şedinţa comună de lucru a celor două sinoade mitropolitane din Transilvania.

Au fost prezenţi 27 din cei 30 de membri ai Adunării Eparhiale.

Părintele protoiereu Dorel Octavian de la protopopiatul Oradea a explicat că şedinţa sinoadelor mitropolitane a condus la revenirea Eparhiei Oradiei la Mitropolia Ardealului.

Unul dintre membrii Adunării eparhiale, părintele Cornel Plop, a arătat că bucuria aceasta a revenirii este întregită de numărul mare de voturi favorabile.

Prof. univ. dr. Cornel Dugheru, alt membru al Adunării, a menţionat că momentul este plin de emoţie şi de patriotism.

Hotărârea Adunării Eparhiale a Episcopiei Oradiei va fi supusă dezbaterii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în proxima şedinţă de lucru.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/adunarea_eparhiala_a_episcopiei_oradiei_8166.html

Citeste si>

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei a aprobat trecerea acestei Eparhii în jurisdicţia Mitropoliei Ardealului

Episcopia Devei şi Hunedoarei cere să revină la Mitropolia Ardealului

 
Un comentariu

Scris de pe Ianuarie 28, 2012 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One response to “Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei doreste rearondarea Eparhiei la Mitropolia Ardealului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: