RSS

Arhive pe categorii: evharistie

Parintele Ilie Moldovan a trecut la Domnul

Joi, 9 februarie 2012, a trecut la Domnul, ilustrul teolog si parinte al neamului romanesc, Preotul Prof. Dr. Ilie Moldovan, conducător de doctorat la Secţia Teologie Morală de la Universitatea din Sibiu și Doctor Honoris Causa al Universităților din Alba Iulia și Baia Mare.

Este unul dintre parintii care a vorbit cu putere despre neam ca „realitate a vietii vesnice” si despre pacatul avortului, definindu-l ca „rana de moarte a iubirii„. Totodata, de-a lungul vietii, cu timp si fara timp, acesta s-a implicat si in proiectele Provita, sustinand mereu conferinte in tara pe teme legate de combaterea avortului.

Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!

Vesnica lui pomenire!

Iata cum il descrie Pr. Ic. Dr. Mircea Cristian Pricop, ultimul sau doctorand, intr-un editorial din „Dreapta credinta” *(nr. 1 / 2011), intitulat> „Regenerarea neamului romanesc se poate face decat euharistic„: 

„[…] Intenţionat lent în exprimare, simplu în gesturi, dar de o inconfundabilă prospeţime a ideilor, acest om „din vecinătatea” lui Blaga, dar mai ales „din familia” unui Stăniloae, cu care a fost prieten, sau a unui Arsenie Boca, al cărui fiu duhovnicesc a fost, Părintele Profesor dă duh din duhul său ucenicilor din întreaga ţară, ascunzând în spatele zâmbetului o cercetare atentă a interlocutorului, o privire neîncovoiată, copiată poate de la vulturii de deasupra Făgăraşilor. Nu credeam ca un astfel de om să existe decât în imaginaţie, ba încă într-una uşor exaltată. Blândeţea generică a acestui nobil creştin mă transpune în lumea pe care eu nu am de unde să o ştiu, dar care există real în el. Când vorbeşte doctoranzilor despre credință, neam, patrie, se încălzeşte ceva în auditori, acel ceva care depăşeşte orice filetism, orice patriotism ieftin, sau exaltare denaturată.

Din cuvantul Pr. Ilie Moldovan:

[…] Trăirea creştină autentică, gravitează în jurul Miracolului Euharistic. Îndumnezeirea omului prin Euharistie (Împărtăşanie) este arma supremă în lupta pentru regenerarea neamului. Am fost întrebat: Ce este mai corect, să ne împărtăşim des sau rar? Eu am răspuns: Nici des, nici rar, ci continuu! Bineînţeles, dacă omul este pregătit prin Spovedanie şi canon de primirea continuă a Sfintei Euharistii. Noi suntem chemaţi să ne împărtăşim, adică să ne îndumnezeim MEREU, dar CU PREGĂTIRE. Voi, ca preoţi şi viitori preoţi, la asta trebuie să-i aduceţi, cu timpul, pe credincioşi: La Euharistia continuă. Numai aşa vă veţi împlini datoria. Altfel nu se poate, domnilor! V-am spus-o, ca să nu vă înşelaţi singuri. ŞTIŢI UNDE E DUMNEZEU? (Părintele zâmbea. La această întrebare, ne uitam miraţi, neştiind dacă să încercăm vreo definiţie din şcoală sau să tăcem. Am ales varianta a doua.) DUMNEZEU E ÎN CER….ȘI CERUL E ÎN NOI„.

Intreg editorialul AICI.

Cititi si:

Mesajul ÎPS Dr. Laurentiu Streza la trecerea la cele vesnice a Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Protejat: Arhim. Ieronim Cretu…

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

 
Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Scris de pe iulie 22, 2010 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, evharistie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Purtat din brate in brate

„De sânurile Părintelui nedespărţindu-Te cu Dumnezeirea, Te-ai întrupat precum bine ai voit, ţinut fiind în braţele pururea Fecioarei. Te-ai dat în mâinile primitorului de Dumnezeu Simeon, Cela ce ţi toate cu mâna Ta. Pentru aceasta acum slobozeşte în pace pe robul Tău, care cu bucurie a strigat: Că Te-am văzut Stăpâne”.[1]

Purtat din brate in brate, ca un pe-un nor usor, Soarele dreptatii lumnieaza  in biserica tuturor. Trebuie de la inceput sa facem distinctia dintre ceea ce este un braţ si o mână. In cantarile liturgice, la slujba Intampinarii Domnului, este folosit adesea cuvantul braţ, si foarte rar mână. Batranul Simeon l-a purtat in brate pe Hristos, si nu in maini. Bratul este segmentul superior al mainii, luat de la umar la cot, fiind partea care sta cel mai aproape de san. Sanul, pieptul, se afla intre brate ca-ntr-un cleste. Am putea spune ca este imbratisat in mod natural, pasiv. Asadar, Batranul Simeon imbratiseaza pe Hristos. Actul acesta este plin de dinamicitate; imbratisarea lui nu mai este una naturala, pasiva, ci supranaturala, activa. Aceasta dinamicitate aratata prin purtarea lui Hristos din brate in brate seamana ca un leganat, de aceea se si canta Leganusul (Catavasii) la sarbatoarea Intampinarii. Deci aceasta purtare a Domnului pe brate are legatura cu sanul, care adaposteste inima. Este mai degraba o imbratisare tainica a Domnului cu inima, cand aceasta se leagana. Nu de aceea Dreptul Simeon poarta si numele de Primitor de Dumnezeu si Purtator de Dumnezeu, fiindca primeste si poarta (leagana) pe Dumnezeu. El e de fapt o prefigurare a hristoforilor noului testament, care nu in brate, trupeste, l-au leganat pe Hristos, ci tainic in inimi, atunci cand rosteau rugaciuni neincetate. Simeon nu L-a gustat euharistic pe Hristos, ci doar L-a purtat, primindu-L ca pe-un Cărbune din bratele ca niste cleste ale Maicii Domnului. Este si aici o prefigurare a impartasirii, avand ca baza vedenia lui Isaia, care zice: „Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi” (Isaia 6, 6-7). Despre aceasta, cateva stihiri liturgice spun clar: „Cărbunele cel ce s-a arătat mai’ nainte dumnezeiescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum se dă bătrânului”[2] şi iarasi, „Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele de la Serafim, bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte”[3].

‘Stransoarea’ bratelor Maicii Domnului ca de cleste arata clar intruparea Domnului. Acest lucru este exprimat simbolic si de bratele-i care inconjoara pe Cel nemarginit. Ea este adesea numita in stihiri drept norul Luminii, sau nor usor care poarta pe Soarele dreptatii. Este folosit termenul „usor” ca sa arate starea de slobozenie fata de pacat capatata prin Intruparea Domnului. Slobozenie dorea si Batranul Simeon, rostind acel „Acum slobozeste-ma Stapane…”, dorind numaidecat a se lepada de viata aceasta trecatoare pentru ca sa o primeasca pe cea vesnica. Era dorinta de a binevesti lui Adam, pogorat in adancime, ca L-a purtat in brate pe Hristos – Dezrobitorul Iadului. Acest leganel, ca un danţ tainic, este vadit-aratat de dinamicitatea imbratisarii Domnului atat de catre Fecioara, cat si de Batranul. Din sanul Maicii Domnului in sanul Dreptului Simeon – leganat ca un danţ este drumul care merge de la feciorie la batranete.  Insusi Mantuitorul crestea si Se intarea cu duhul. Cand a fost intampinat in Biserica, El a fost purtat din brate in brate.

dan.camen.

____________________

[1] – Slujba Utreniei a Întâmpinării Domnului – Stihiră la Hvalitie, Eh. IV, în Mineiul lunei lui Fevruarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 36

[2] – Slujba Vecerniei Mici a Întâmpinării Domnului – Stihiră la Stihoavnă, Eh. II, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 24

[3] Slujba Utreniei a Întâmpinării Domnului – Canonul, Peasna 5, Eh. III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 32

____________________

foto>

http://www.flickr.com/photos/14660738@N05/page9/

http://02varvara.files.wordpress.com/2008/02/entrnce-of-our-lord-christ-into-the-temple-1-st-andrei-rublyov.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2b/Georgia_Cloisonne_Presentation_of_Jesus_at_the_Temple.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Iubirea de oameni parinteasca

In parabola Fiului risipitor *(Luca 15, 11-32) o parte importanta o constituie reactia fiului cel mare la felul primirii de catre tata a fratelui risipitor. Aceasta are loc incepand cu versetul 25:

„[…] Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns:

– Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.

Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său:

– Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.

Tatăl însă i-a zis:

– Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”

Sfantul Ghenadie Scholarul, Arhiepiscopul Constantinopolului, intr-o omilie la parabola Fiului risipitor[1] spune, cu privire la acest aspect,  urmatoarele:

„[…] Fratele mai mare, daca s-ar fi gasit acolo de la inceput, s-ar fi bucurat impreuna cu ei, ar fi mancat laolalta si nu s-ar fi suparat vazand atata credinta in acesta care s-a pocait, precum si intoarcerea lui plina de nadejdi bune, si ar fi ascultat marturisirea lui, urmata de milostivirea parintelui. Dar pentru ca atunci era prea ocupat cu ale lui, sau mai mult cu poruncile parintesti, a ajuns deodata si a intalnit acest spectacol uimitor. Si era retinut, nu din invidie si manie, ci de uimire pentru atata bunavointa fata de fiul cel risipitor si fugar si, mai mult decat toate, pentru faptul ca acum victima era impreuna cu ei. Acesta era si ultimul dar catre cel care s-a pocait si asa trebuia sa fie. Asadar, asezand dreptatea parintelui fata in fata cu ingaduinta lui exagerata, s-a uimit mult vazandu-o pe prima biruita in chip uimitor de-a doua, pentru ca nu ajunsese niciodata sa aiba experienta unei asemenea iubiri de oameni, chiar daca luase intotdeauna aminte la voia parinteasca si nu incalcase nicio porunca de-a parintelui sau – fapt pentru care parintele il iubea mult – si cautase doar la dreptatea lui cu care ii intampina pe cei care il slujeau […]”.

Cateva randuri mai incolo, Sf. Ghenadie arata si  reactia slugilor din casa:

„[…] Ingaduinta parinteasca prisositoare pricinuieste o admiratie atat de mare si celor din casa – pentru ca ce este mai autentic decat iubirea frateasca? Si acestia se uimesc nu pentru ca-l invidiaza pe acesta care in chip uimitor a primit o intampinarea atat de frumoasa, ci deoarece ard de ravna si dorinta pentru tatal, pe care-l socotesc ca a fost jignit si nedreptatit[…]”.

Este interesant faptul ca fiul cel mare, intreband pentru a se dumiri pe sluga sa ce insemana aceasta petrecere in casa de care el habar nu avea,  a primit drept raspuns de la aceea ca fratele sau s-a reintors acasa, tatal a junghiat vitelul cel gras si, gasind oarecum formal explicatia pentru gesturile uimitoare ale tatalui, a motivat zicand: „pentru că l-a primit sănătos”. Niciuna dintre slugi nu deslusise sensul iubirii parentale manifestate catre fiul risipitor, nici nu aveau cum. Au vazut doar consecintele exterioare ale gestului primirii fiului cu atat iubire de catre tatal, insa si pe ei i-au uimit acestea. Pentru casnici fiul cel mic doar se reintorsese dintr-o lunga calatorie acasa, iar vitelul cel mai gras al tatalui fusese acum sacrificat pentru acest lucru (banal in ochii lor). Pe semne ca tatal se bucurase pentru ca l-a aflat sanatos. Este o gandire tipica pentru slugi. Ele insa sunt straine de dragostea parentala pe care doar fiul o poate experia, insa si robii sunt biruiti de uimire.

Intorcandu-se ostenit catre casa, fiul cel mare primeste explicatie de rob la un asemenea act dumnezeiesc. Cu cuvinte de sluga a fost introdus la spectacolul iubirii. In acest sens el s-a maniat, nevrand sa participe la o asemenea reprezentatie, nevrand poate sa creada ca iubirea se poate contura intr-o asemenea priveliste. Era uimit peste masura cum simbolul dragostei, vitelul cel ingrasat, a fost sacrificat asa de repede pentru o pricina ca aceasta, el nefiind invitat la comuniunea dragostei si, incepand sa gandeasca precum sluga, considera ca acel vitel s-a taiat, acordandu-se pentru vreun merit oarecare. De aceea el, precum un rob, i-a zis tatalui ca lui i-ar fi fost de ajuns un ied, nu un vitel,  ca sa cunoasca prin aceasta iubirea parentala. De asemenea, prietenii de care aminteste si pe care i-ar fi chemat la o eventuala petrecere puteau fi chiar slugile de la care primise si descrierea saracita a celor ce se petrecusera in lipsa lui. El ar fi putut petrece si ca o sluga impreuna cu celalalte slugi, iar nu ca un fiu. Este si aici o forma de smerenie din partea lui.

Apare deci, urmare acestei umiliri, nevoia de a cauta acea dreptate la tatal sau, asa cum acela si-o manifesta adesea fata de slugi. Fiul cel mare, precum zice si Sf. Ghenadie, „nu ajunsese niciodata sa aiba experienta unei asemenea iubiri de oameni”. Aceeasi dreptate o cautau si celalate slugi ale casei, „arzand de ravna si dorinta pentru tatal, pe care-l socoteau ca a fost jignit si nedreptatit”. Taina iubirii i se descopera mai apoi fiului cel mare de catre tatal, care nu-l mustra in vreun fel pentru reticenta lui, ci il incredinteaza de marea iubire pe care o are fata de el ridicandu-l mai presus de gandirea de rob in care se afundase, manifestata prin uimirea fata de cele petrecute, si il inalta asa de sus, incat ii spune: „toate ale mele ale tale sunt”.

Este declaratia suprema de iubire pe care un tata i-o poate spune fiului, aratandu-l prin aceasta de aceeasi cinstire cu el. Drept urmare, amandoi sunt una, iar daca tatal se veseleste si se bucura, intocmai si fiul cel mare trebuie sa faca asemenea. Cei doi sunt acum in deplina comuniune cu cel de-al treilea, care s-a intors ca sa formeze treimic euharistia.

dan.camen.

__________________

[1] – Predici ale Sfintilor Parinti la duminicile de peste an, trad. Pr. Victor Manolache, Ed. Egumenita / Ed. Cartea Ortodoxa, Galati, 2009, pp. 385-386

__________________

foto>

http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/2009/11/fresce-realizate-in-cadrul-atelierului.html

 

Etichete: , , ,

No Comment

No Comment

wrestler-communion_1290991i

‘The Telegraph’ picture of the day

„Mexican wrestler Hijo del Santo receives communion during a Mass honouring the 25th anniversary of his father’s death, the legendary wrestler El Santo, at the Metropolitan Cathedral in Mexico City.”

„Luptatorul mexican Hijo del Santo [‘Fiul lui Santo’, sau si mai peiorativ ‘Fiul Sfantului’] primeste impartasania in timpul unei Messe, comemorand aniversarea a 25 de ani de la moartea tatalui sau, legendarul luptator El Santo [‘Sfantul’], la Catedrala Mitropolitana din Mexico City [capitala].


source> http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/picturesoftheday/4536699/Pictures-of-the-day-6-February-2009.html?image=17

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Ederlezi si Pilda celor poftiti la Cina

temps_des_gitans_4

EDERLEZI SI PILDA CELOR POFTITI LA CINA

Ederlezi este numele dat de tigani sarbatorii sarbesti a Sf. Gheorghe si este celebrat anual pe 6 mai. Mai multe detalii puteti gasi in engleza AICI si in randurile de mai jos. Fotografia de mai sus surprinde scena Ederlezi din cadrul filmului lui Emir Kusturica pe muzica lui Goran Bregovic, intitulat „Vremea Tiganilor” din 1988.

~~~+~~~

„Ederlezi is the gypsy name of the serbian celebration of Saint-Georges day. It is celebrated on the 6th of may.

The name Ederlezi comes from turkish Hidirellez, name of the holidays announcing the begining of the spring, occuring 40 days after spring equinoxe. Balkanic slavs added a christian dimension on the day of Saint-Georges.

Hidrellez is a very important day in Anatolia : the word in itself tells much; it is the combination of the names of two prophets : Hizir & Ilyas. Hidrellez means re-birth of nature and is considered as the begining of the summer.

Anatolian beliefs say that Hizir and Ilyas were prophets and friends who would have drunk the water of immortality. The would have made the promess to see each other again each night of the 5th of may, to give birth to nature, every year again. Hizir is the protector of plants and poor people ; he brings abundance everywhere he goes.

Ilyas is the protector of waters and animals ; he give good health everywhere he goes.

People believe that the wishes made this night will become true ; that the ills will be healed, and that it will be the end of misfortune…

There are also a lot of rituals : some put a coin in a red bag and hang it to a rose. The next morning the money is put back in the purse and it should bring abundance.

Today, this day is mostly known as the good occasion to make big picnics in the nature…”

source> http://www.kustu.com/w2/en:ederlezi?redirect=1

~~~+~~~

EDERLEZI (Rroma)

1988/ 1998 – Goran Bregovic

Same amala oro kelena

Oro kelena dive kerena

Sa o Roma

(Amaro dive

Amaro dive, Ederlezi

Ej… ah… )

Sa o Roma, babo, babo

Sa o Roma, o daje

Sa o Roma, babo, babo

Ej, Ederlezi

Sa o Roma, daje

Sa o Roma babo, E bakren cinen.

A me coro, dural besava.

A a daje, amaro dive.

Amaro dive erdelezi.

Ediwado babo, amenge bakro.

Sa o Roma, babo. E bakren cinen.

Eeee…j, Sa o Roma, babo babo, Sa o Roma daje.

Sa o Roma, babo babo, Erdelezi. Erdelezi, Sa o Roma Daje.

Eeee… Sa o Roma, babo babo, Sa o Roma daje. Sa o Roma, babo babo, Eeee…

Erdelezi, Erdelezi.

Sa o Roma Daje

ENGLEZA

All my friends dance the oro
Dance the oro, they make the day
All the Roma, mammy
All the Roma, dad, dad
All the Roma, o mammy
All the Roma, dad, dad
Ederlezi, Ederlezi
All the Roma, mammy

All the Roma, dad, sacrifice sheep
But me, poor drummer, I must stay away
A Romany day, our day
Our day, Ederlezi

Dad, a sheep for us
All the Roma, dad, sacrifice sheep
All the Roma, dad, dad
All the Roma, oh mammy
All the Roma, dad, dad
Ederlezi, Ederlezi
All the Roma, mammy

ROMANA*

Toti prietenii dansati hora [1]

Dansati hora, ei fac ziua

Toti rromii, mamica

Toti rromii, tata, tata

Toti rromii, oh mamica

Toti rromii, tata, tata

Ederlezi, Ederlezi

Toti rromii, mamica


Toti rromii, tata, jertfesc oaia

Dar eu, umilul tobosar [2], trebuie sa stau deoparte

O zi a Rromilor, ziua noastra

Ziua noastra, Ederlezi


Tata, o oaie pentru noi

Toti rromii, tata, jertfesc oaia

Toti rromii, tata, tata

Toti rromii, oh mamica

Toti rromii, tata, tata

Ederlezi, Ederlezi

Toti rromii, mamica.

* Traducerea din engleza in romana imi apartine si este facuta dupa varianta de mai sus.

[1]- „The Oro is also popular among the Roma people of Eastern Europe, and the dancing is practically the same as the one of the neighbouring ethnicities. Gypsy oros, and Romani music in general, are very well apreciated among non gypsies in the Balkans and Romania.”

[2] – tobosar sau comis-voiajor. Sensul cuvantului vrea sa exprime departarea de ceilalti. Fie ca e tobosar *(nu poate participa la hora), fie ca e comis-voiajor *(e departe de multime), ambii termeni evidentiaza o trasatura aparte pe care rromii o au, fie de muzicanti, fie de comercianti.

Ederlezi/ Durdevdan cantat in limba sarbeasca

~~~+~~~

Pilda celor poftiti la cina

„…Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!

Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;

Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.

Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.

Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.

Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.

Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.

Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.

Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,

Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.” Sf. Ev. Luca 14, 15-24

images-films-le_temps_des_gitans-galerie-le_temps_des_gitans_14

Profit de faptul ca scriu aceste randuri tocmai cand Duminica, in bisericile noastre ortodoxe,  se va citi pilda celor poftiti la cina Imparatului Hristos (expusa mai sus); dorind astfel sa fac intr-un fel legatura cu Ederlezi.

Desi este o sarbatoare ce este asociata de catre rromi Sfantului Gheorghe – Purtatorul de Biruinta si oarecum are o provenienta islamica, Ederlezi contine elemente cu o nuanta profunda, ce reusesc sa imprime un duh crestinesc cantarii.

Putem evidentia cateva aspecte ce fac trimitere la elemente pur crestine, cum ar fi jertfirea oii si hora cu cina la care toti sunt chemati. Aceste elemente relanseaza in discutie problema rromilor in spatiul ortodox, Pilda evanghelica cu cei chemati la Cina nefacand altceva decat sa dea o si mai mare importanta acestui aspect.

Este totusi o analogie destul de indrazneata, nu ciudata – cum ar crede altii, intre Ederlezi si Cina crestinilor, care atinge coardele cele mai sensibile ale unei problematici destul de vechi: situatia rromilor in Ortodoxie.

Pilda din Evanghelie se adreseaza in primul rand celor chemati. Daca este sa vorbim in planul istoric, putem spune faptul ca aceasta era adresata evreilor ca si popor ales. Duhovniceste vorbind, ea se refera acum ortodocsilor, ce au constiinta si simtirea Potirului si deci, a Cinei.

Pe acestia chemandu-i sluga Stapanului, cand toate pregatirile s-au terminat, are parte doar de scuze si pretexte fondate, dar care expima lipsa de comuniune – insasi aspectul principal al acestei parabole.

Maniat fiind nu doar pe situatia creata cum s-ar crede, ci chiar si pe cei chemati, cum spune ultima fraza din parabola, Stapanul nu mai tine cont de fetele alesilor – a prietenilor Lui, ci ordona umplerea mesei cu fete necunoscute; Cina evidentiaza astfel faptul ca bucuria cea mare nu era regasita in cinstirea unui eveniment oarecare, ci in cinstea revederii Stapanului – intalnirea cu El era insusi evenimentul.

Grijile lumesti care i-au impovarat pe alesi sa vina la Cina se arata a fi noi: tarina, boii si sotia erau toate noi. Nou era si Stapanul, care se gatise de sarbatoare. Stralucirea data de catre cele lumesti pare sa paleasca stralucirea impodobirii Stapanului, care este trecut astfel pe locul secund. Ce face deci atunci, in chip logic sa spunem, Stapanul? Cheama sa-I vada stralucirea cei care nu au alte straluciri de care sa se bucure, in ordinea enumerarii in pilda: săracii, neputincioşii, orbii şi şchiopii.

Sunt enumerate categoriile de oameni ce nu au cu ce sa se impodobeasca vreodata: saracii nu au bani; neputinciosii nu se pot bucura de ele; orbii nu isi pot vedea podoabele si schiopii nu au cum sa le poarte. Sunt chemati deci toti cei care nu au parte de stralucire, lepadatii si smeritii, care au si venit, desi nu-L stiau pe Stapan, ci doar sa-L vada si sa se impartaseasca din bunurile Lui. Acestia auzisera de el, ei erau din cetate.

Masa neputand fi umpluta, Stapanul vrand ca toti sa-L cunoasca, ordona chemarea celor de pe ulite si de la casele marginase cetatii, spunandu-i slugii Sale sa-i sileasca sa vina ca sa intre la Cina. Prin acest lucru observam clar ca socoteala Stapanului trebuia implinita. Deasemenea, erau multi alesi…si putin care au venit chemati. Au fost adusi fara forta cei neputinciosi si lepadati. Ramanand loc, a adus cu forta pe cei care se temeau de Stapan, intr-un chip smerit. Ei sunt cei carora li s-a scris in Scriptura ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii, adica al cunoasterii – al vederii. Cei uitati devin astfel cei alesi (in mod propriu si figurat). Cei alesi sunt uitati de catre Stapan.

Tabloul cu imaginea sarbatorii Ederlezi surpinde intr-un mod minunat constrastul cu Pilda celor chemati la Cina. Este mai mult decat un contrast, este o prelungire, este un raspuns dat situatiei descrise acolo, la Cina Stapanului. Este, daca vreti, nazuinta si dorul unor oameni de a veni la Cina alesilor, aducand cu ei mostenirea stramoseasca, slabanogirea si neputinta sortii, siliti fiind, daca vreti, de temerea si necurajul inrdraznirii catre cele sfinte… datorate de cele mai multe ori de invidia ‘celor alesi’.

Ederlezi este ‘Pastele’ rromilor in care Mielul este jertfit, este impartit tuturor, devenind astfel sarbatoarea lor, ziua horei si a comuniunii depline.

Dramaticul ce apare in cantec, prin neputinta ce o are cel care canta, de a fi prezent impreuna cu ceilalti la aceasta bucurie, pare sa-l incadreze in categoria celor care participa in duh la aceasta sarbatoare, deschizand astfel ideea unificarii in duh a tuturor rromilor de pretutindeni cu ocazia acestui praznic. Facand legatura cu scena descrisa in Pilda, putem spune ca pe langa cei adusi cu forta si cei fara forta, exista categoria celor ce sunt departe si de cetate si de marginile ei, deci de Stapan si Cina Lui, dar care, din pricina distantei, nu pot fi chemati de sluga. Ei aduc cu ei dorul ce nu poate mistuit decat cu duh, in duh fiind alaturi de Stapan.

Ei nu sunt imobilizati nici de tarini sau boi sau sotie, ei sunt liberi in duh, calatorind ca nomazii in satre alaturi de familie. Cand strigi catre ei sa vina, trebuie sa strigi in duh. Cand ii chemi la Cina, trebuie sa-i chemi in duh. Pe ei duhul (glasul constiintei) ii povatuieste si ii conduce, iar libertatea ce le-o da  imprima in ei felul lor de-a fi. NU! ei nu sunt iremediabili in ceea ce priveste credinta. Ei au credinta duhului, a libertatii. Daca vrea cineva sa le vorbeasca de Dumnezeu si despre credinta in El, sa le vorbeasca in Duh, induhovniciti fiind.

Stim si am auzit de faptele rele savarsite deseori de multi dintre ei, dovada a libertatii lor de constiinta, dar solutia e la noi. ‘Cheia’ Duhului o au cei ce dau Duh, duhovnicii, celor ce cauta Duh. Nu poti vreodata sa-l ingradesti pe rrom vreodata cu nimic, poate nici cu canoane, de legi nici nu mai vorbim, insa ii poti arata adevarata libertate, nu pamanteasca, ci cereasca, care pe multi care au dorit sa o cucereasca i-a ‘silit’, precum in Pilda, sa o faca cu teama de Dumnezeu.

dan.camen.

~~~+~~~

foto> http://www.dvdrama.com/imagescrit2/t/e/m/temps_des_gitans_4.jpg

 

Etichete: , , , , , , ,

Intronizarea Ips. Teofan la Iasi ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei

teofan-2-mediafax-foto-liviu-chirica

Intronizarea Ips. Teofan la Iasi ca Arhiepiscop al Iasilor

si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei


Inalt Preasfintitul Teofan Savu a fost intronizat, astazi, in demnitatea de arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Ceremonia de intronizare a avut loc in Catedrala mitropolitana din Iasi, dupa oficierea slujbei Sfintei Liturghii, oficiata, in prezenta PF Parinte Patriarh Daniel, de catre un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Un prim moment din cadrul acestei ceremonii a fost citirea gramatei patriarhale de intronizare de catre PS Vincentiu Ploiesteanu, episcop vicar patriarhal si secretar al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, gramata din care va prezentam un scurt fragment: ‘In Duminica a VII-a dupa Sfintele Pasti, a Sf. Parinti de la Sinodul I ecumenic, in Catedrala mitropolitana din municipiul Iasi, cu hramul ‘Intampinarea Domnului’ si ‘Sf. Cuvioasa Parascheva’, noi, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inmanam IPS Parinte Mitropolit Teofan carja arhipastoreasca si il intronizam ca arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Facem cunoscut tuturor aceasta gramata patriarhala si dam alesului arhiepiscop si mitropolit, IPS Parinte Mitropolit Teofan, imputernicirea canonica de pastorire ca arhiepiscop al de Dumnezeu pazitei Arhiepiscopii a Iasilor cu toate orasele si satele care tin astazi si vor tine si in viitor de aceasta Sfanta Arhiepiscopie. IPS Sa are dreptul si puterea de a aseza, dupa randuielile Bisericii noastre Ortodoxe si dupa legile tarii: citeti, cantareti, ipodiaconi, diaconi, preoti si protopopi in toate bisericile din Arhiepiscopia IPS Sale, iar stareti si starete, egumeni si egumene la manastirile si schiturile, si de a randui toate cate i se cuvin ca ierarh spre folosul duhovnicesc al eparhiei pe care o pastoreste pe calea mantuirii’.

A urmat apoi cuvantul PF Parinte Patriarh Daniel, care s-a referit la misiunea noului mitropolit al Moldovei si Bucovinei: ‘Speranta noastra ca noul mitropolit al Moldovei si Bucovinei va implini misiunea la care a fost chemat acum, se bazeaza mai ales pe dragostea pentru lucrarile sfinte si sfintitoare a clerului si credinciosilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, dar si prin faptul ca IPS Parinte Mitropolit Teofan are deja o bogata experienta pastorala, culturala, misionara si social-filantropica acumulata in cei aproape 8 ani de arhipastorire in Mitropolia Olteniei. De aceea, astazi il incredintam pe IPS Sa clerului, cinului monahal si credinciosilor din Arhiepiscopia Iasilor, precum si ierarhilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, spre a fi cinstit cu pretuire si ascultare duhovniceasca, si spre a fi ajutat in implinirea misiunii si a slujirii sfinte la care a fost chemat de Biserica’.

La evenimentul de astazi a fost prezent si presedintele Romaniei, Traian Basescu, care a adresat un mesaj: ‘Ingaduiti-mi sa va multumesc pentru onoarea pe care mi-ati facut-o de a ma invita la slujba de intronizare a IPS Teofan ca mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Este o onoare sa particip la aceasta slujba si, in acelasi timp, este un semn al respectului Statului Roman pentru Biserica Nationala a romanilor – Biserica Ortodoxa Romana. O Mitropolie care impresioneaza – Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Atunci cand vorbesti despre aceasta Mitropolie, gandul iti merge la Stefan cel Mare si Sfant, la mitropolitii Dosoftei si Varlaam, care au ctitorit limba si literatura romana moderna, gandul te duce, in egala masura, la acea imbinare de frumusete, lasata de la Dumnezeu, cu cultura, credinta si frumusetea manastirilor din Bucovina, cu spiritualitatea pe care aceasta zona o emana catre intreaga tara. De putine ori, un roman, un ortodox, poate sa-si scoata din drumurile lui de vacanta manastirile din Bucovina. De putine ori, atunci cand vorbim de cultura putem sa nu pomenim Iasul. De putine ori, atunci cand ne gandim la evolutia Bisericii Ortodoxe Romane din ultimii ani, putem sa evitam a spune ca Mitropolia Moldovei si Bucovinei, prin grija actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a devenit nu numai un centru puternic al ortodoxiei romanesti, dar si o Biserica care isi indeplineste misiunea de asistenta sociala catre cei in nevoie. Am convingerea ca IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, va duce mai departe cele incepute spre binele romanilor, spre binele Bisericii Ortodoxe Romane’.

A urmat apoi prezentarea mesajului prim-ministrului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, de catre secretarul de stat Gigel Sorinel Stirbu: ‘Cu deosebita bucurie salutam acest eveniment important din viata istoricei Mitropolii a Moldovei si Bucovinei – instalarea IPS Teofan Savu ca mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Personalitate de inalt rang in randul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane, IPS Mitropolit Teofan a initiat si finalizat multe proiecte importante dupa alegerea sa ca arhiepiscop al Craiovei si mitropolit al Olteniei. Misiunea Bisericii, coordonata de PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in Mitropolia Moldovei si Bucovinei s-a concretizat prin promovarea valorilor Ortodoxiei intr-o perspectiva cuprinzatoare: slujire pastorala impresionanta, misiune sociala performanta, misiune culturala de mare actualitate. Avem increderea ca veti continua aceasta misiune, valorificand reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Romane si raspunzand exigentelor societatii actuale. Astfel, va fi valorificat potentialul extraordinar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei in care exista o viata religioasa puternica, evidentiata de numeroase si semnificative marturii si valori ale patrimoniului cultural si spiritual romanesc. Va felicitam din tot sufletul si va asiguram de toata deschiderea si tot sprijinul nostru in slujirea la care ati fost chemat’.

In continuare, parintele arhimandrit Varlaam Merticariu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, a adresat un cuvant din partea Centrului eparhial Iasi, in care s-a referit, printre altele, la perioada de arhipastorire ca mitropolit al Moldovei si Bucovinei a actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, PF Parinte Daniel: ‘Cresterea numarului manastirilor si schiturilor de la aproximativ 20 la peste 110, infiintarea de peste 600 de noi parohii, hirotonia a peste 650 de tineri, preoti si diaconi, redeschiderea Facultatii de Teologie ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi, modernizarea Seminarului ‘Venianim Costachi’ de la Manastirea Neamt, infiintarea de Seminarii teologice, a Scolilor profesionale pentru cantareti bisericesti, a Scolilor postliceale teologico-sanitare, dezvoltarea Bibliotecii mitropolitane, infiintarea Bibliotecii Ecumenice ‘Dumitru Staniloae’, innoirea tipografiei de la Manastirea Neamt, infiintarea tipografiei de la Manastirea Golia, achizitionarea rotativei care imprima Ziarul Lumina, modernizarea fabricii de lumanari, infiintarea postului de radio Trinitas, televiziunea Trinitas, Editura Trinitas, Institutul Cultural-Misionar Trinitas, revistele ‘Teologie si Viata’ si ‘Candela Moldovei’, Lumina – primul cotidian crestin din Romania, sutele de titluri de carte teologica, istorica, didactica sau de zidire duhovniceasca, zecile de albume, corurile scolilor teologice, corurile manastiresti, corurile protopopiatelor, corurile Catedralei, concursurile de muzica, programul ‘Niciun sat fara biserica’, cele peste 2.000 de santiere de biserici, case parohiale sau case sociale, programul de restaurare a Catedralei mitropolitane, consolidarea resedintei mitropolitane etc’.

In finalul ceremoniei de intronizare a luat cuvantul noul mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Parinte Teofan: ‘Viata manastireasca, precum si misiunea preotului de parohie sunt si trebuie sa fie in legatura continua cu scolile noastre teologice. Facultatea de Teologie, Seminariile teologice si alte forme de invatamant teologic isi implinesc menirea numai in cazul in care urmaresc cresterea duhovniceasca si intelectuala, precum si dobandirea experientei misionare de catre viitorii preoti, profesori de religie, asistenti sociali, ostenitori in domeniul artei sacre etc. Intrepatrunderea dintre teologia academica si sfintenie, dintre cultura si rugaciune, dintre folosirea mijloacelor moderne de misiune si fundamentarea permanenta pe baze biblice si patristice a lucrarii Bisericii constituie rolul prioritar al invatamantului teologic, in mod special. Il rog pe Dumnezeu sa-si arate puterea Sa, luminandu-mi mintea, intarindu-mi vointa si adancindu-mi credinta intru implinirea voii Sale’.

Dupa ceremonia din Catedrala mitropolitana, PF Parinte Patriarh Daniel si IPS Parinte Mitropolit Teofan s-au deplasat pe podiumul amenajat in fata Catedralei, unde au adresat un mesaj de binecuvantare credinciosilor. Mai intai a vorbit celor prezenti Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, PF Parinte Patriarh Daniel: ‘Rugam pe Hristos Domnul, pe Maica Domnului, pe Sf. Parascheva si pe toti sfintii lui Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa va ocroteasca, sa va ajute si sa va bucurati de bucuria Bisericii, sa ajutati Biserica si sa mentineti unitatea Bisericii in jurul ierarhilor, in jurul slujitorilor sfintelor altare. Avem mare nevoie de rugaciunea fratiilor voastre ca sa pastram comuniunea frateasca, aparand dreapta credinta a Bisericii, lucrand in mod binecuvantat si potrivit vointei Mantuitorului Iisus Hristos. Mare este raspunderea arhiereului, a preotului si a diaconului in fata lui Dumnezeu pentru mantuirea credinciosilor. Cei din Mitropolia Moldovei si Bucovinei au un arhipastor nou, care este trimis de Hristos Domnul, prin lucrarea Bisericii, sa pastoreasca spre slava lui Dumnezeu si spre a noastra mantuire’.

A urmat apoi mesajul de binecuvantare al IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei: ‘Multumim lui Dumnezeu pentru aceasta frumoasa zi. Racla cu moastele Sf. Parascheva constituie pentru mine o incurajare, un sprijin, o garda de suflet pentru lucrarea care incepe astazi. Va imbratisez cu dragoste multa pe fiecare in parte. Sa ne dea Dumnezeu putere ca, impreuna cu dvs., sa mergem mai departe spre mantuirea sufletelor noastre si spre slava lui Dumnezeu. Sa-l rugati pe Dumnezeu sa-mi dea putere ca, impreuna cu fratii preoti si cu dvs., acest venerabil popor din Moldova si Bucovina, sa continuam lucrarea predecesorilor in scaunul de mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in mod special lucrarea celor 18 ani de jertfa a PF Parinte Patriarh Daniel’.

sursa> http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2008060850

foto> http://www.gandul.info/actualitatea/

intronizarea-mitropolitului-teofan-confiscata-de-politicieni.html?3927;2693878


 

Etichete: , , , , , , , , ,

Ips Nicolae Corneanu raspunde la dezbaterea radio AZEC despre gestul impartasirii sale cu catolicii.

Ips Nicolae Corneanu raspunde la dezbaterea radio AZEC

despre gestul impartasirii sale cu catolicii.

Preluare de la domnul Laurentiu Dumitru

Intervenţia telefonică a ÎPS Nicolae Corneanu la dezbaterea cu tema „Mitropolitul Nicolae şi consecinţele gestului său: forţarea unităţii sau abandonarea identităţii?” organizată de AZEC (Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini), 4 iunie a.c., ora 13:00, Centrul de Presă al Radiodifuziunii Române.

nicolae-impartasire-3

INTERVENTIA TELEFONICA A IPS NICOLAE CORNEANU

LA DEZBATEREA RADIO A.Z.E.C.

Intreaga dezbatere publica organizata de AZEC

poate fi descarcata de la acest link:

http://www.ortodoxradio.ro/arhiva/alte/radio-azec-4-iun.mp3

Invitatia AZEC

click! jos pentru marire

invitatie_azec

sursa> http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/06/05/

interventia-telefonica-a-ips-nicolae-la-dezbaterea-azec/

http://www.rostonline.org/blog/razvan/

uploaded_images/invitatieAZEC-771984.jpg

 

Etichete: , , , , ,

Liturghia Darurilor mai inainte sfintite

Sfantul Grigorie Dialogul

 

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

I


Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăsanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.


Slujbă specifică Postului Mare


În prezent Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare putându-se săvârsi în zilele de peste săptămână (de luni până vineri) cu exceptia zilelor aliturgice, a sărbătorii Buneivestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.


Aparitia şi dezvoltarea acestei slujbe a avut loc în contextul interzicerii de către Biserică a săvârsirii Liturghiei propriu-zise în zilele de rând din Postul Mare. Această interdictie vine să exprime incompatibilitatea dintre atmosfera de tristete, de absentă a Mirelui, specifică zilelor de rând din Postul Mare şi caracterul festiv şi luminos al Sfintei Liturghii, ca sărbătoare a venirii Mirelui Hristos în mijlocul Bisericii Sale.


Ritual de împărtăsire cu Sfintele Taine


Sfânta Liturghie este centrul vieţii noastre în Hristos având ca punct culminant unirea cu Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor şi tinta spre care năzuim ci este şi ajutorul divin pe care îl primim în nevoinţa noastră duhovnicească şi care ne ajută să aspirăm către o comuniune desăvârsită în ziua cea neînserată a Împărătiei lui Dumnezeu. De aceea Biserica a rânduit un ritual de împărtăsire şi în zilele de rând din Postul Mare.


Postul ascetic şi postul total


Postul mare este o perioadă de mare nevointă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Postul ascetic reprezintă abtinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substantială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Postul total sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi asteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăsanie.


În Postul Mare, în zilele de peste săptămână, Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăsanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumusetea sa deosebită şi solemnitatea sa. Atribuită Sfântului Grigore Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.


Împărtăsania de seară


Întreaga rânduială a Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, în care cântări de mare frumusete se împletesc cu ritualuri impresionante şi rugăciuni de mare profunzime, creează ambianta necesară întâlnirii şi împărtăsirii cu Hristos după o zi de pregătire şi asteptare. Din păcate, ca o concesie făcută celor care nu pot sau nu vor să ajuneze precum şi prin analogie cu Liturghiile propriu-zise, s-a răspândit destul de mult practica slujirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite dimineata.


Dar împărtăşirea de seară la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite după o zi de ajunare descoperă adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine, în totalitatea ei, ca pregătire şi asteptare a Împărătiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovnicesti şi fizice din timpul zilei sunt luminate de asteptarea primirii Trupului şi Sângelui Domnului, toate ocupatiile obisnuite, gesturile, cuvintele, gândurile, capătă o importantă deosebită în lumina viitoarei întâlniri cu Hristos. Timpul este resimtit în mod acut ca o asteptare a lui Hristos. Ziua de ajunare încununată cu împărtăşirea de seară devine astfel o imagine a vieţii creştine ca pregătire şi asteptare a „serii acestei lumi”. Bucuria şi slava acestei Împărătii putem să o pregustăm încă de acum tocmai pentru a dori şi mai mult comuniunea harică desăvârsită cu Dumnezeu şi a putea duce la bun sfârsit „lupta cea bună” şi a deveni „biruitori asupra păcatului”.


Concluzii

Câteva concluzii se impun de la sine:


* Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este un ritual de împărtăsire alcătuit din ratiuni foarte practice şi anume pentru a face posibilă împărtăşirea credincioşilor în zilele de peste săptămână. Ca urmare, atunci când nici un credincios nu se împărtăseste slujba îsi pierde sensul transformându-se în spectacol.


* Întreaga rânduială şi logica alcătuirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite o arată ca pe o slujbă de seară, ora cea mai potrivită pentru săvârsirea ei fiind ora vecerniei.

Preot Florin BOTEZAN

 

Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite

II

Liturghia nu este un mijloc, ci un mod de viaţă care se întemeiază pe sine însuşi: aceasta pune în evidenţă caracterul său teocentric.


Sfânta Liturghie este una din cele mai mari taine pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca şi unealtă de mare preţ într-ajutorarea mântuirii noastre.De când a luat ultima cină alături de Apostolii săi, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor cuvintele şi gesturile Mântuitorului rămân la fel de actuale atunci când binecuvântând pâinea a dat-o Apostolilor săi zicând: Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu…; apoi binecuvântând paharul de vin l-a dat acelora zicând: Beţi dintru acesta toţi… adăugând:aceasta să o faceţi întru pomenirea mea.(Matei 36, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20).Astfel prin aceasta Mântuitorul împuterniceşte pe Apostoli, care la rândul lor pe episcopi şi preoţi, să săvârşească jertfa cea fără de sânge întru pomenirea Lui.


Această taină este un mod de mijlocire între Dumnezeu şi om, căci atunci când harul Sf. Duh se pogoară asupra darurilor acestea se prefac în Însuşi Hristos, ritualul întregii slujbe simbolizând întreaga viaţă lui Hristos. Cuvântul Liturghie provine de la grecescul leyon ergon şi înseamnă lucrare publică. Începutul acestui cuvânt îl găsim în V.T. şi denumea toate actele de cult ale preoţilor leviţi. Mai apoi toate slujbele creştine se numeau liturghii şi în cele din urmă acest cuvânt a căpătat o conotaţie mult mai restrânsă pe care o ştim noi astăzi.


După cum bine observăm în Liturghierul ortodox, în afară de cele două bine cunoscute Liturghii (a Sfântului Ioan şi a Sfântului Vasile) acesta mai cuprinde şi o a treia Liturghie cu un conţinut şi cu o rânduială mai deosebită, numită Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Aceasta se săvârşeşte numai în perioada Postului Mare, prin solemnitate primind o conotaţie şi un spirit deosebit în rândul credincioşilor care se împărtăşesc cu Darurile care au fost mai înainte sfinţite pentru dânşii spre a-L putea primi pe Hristos cu dragoste şi cu vrednicie în viaţa, în trupul, în sufletul şi în cugetul lor unde Hristos se va sălăşlui şi nealungat de patimi va trăi în ei şi ei întru El.

Autorul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite


În ceea ce priveşte autorul acestei Sfinte Liturghii, tradiţia şi lucrurile sunt mai puţin precise. Dintre cei cărora le-a fost atribuită această slujbă enumerăm pe: Sfântul Iacob, fratele Domnului, Sfântul Petru, Sfântul Marcu, Sfântul Vasile cel mare şi mulţi alţii. Mai mult decât atât, unele manuscrise vechi atestă ca şi înfăptuitori ai Sfintei Liturghii pe Sfântul Epifanie, episcopul Salaminei, iar altele pe Sfântul Gherman I, patriarhul Constantinopolului (sec.VIII); tradiţia siriană o pune pe seama patriarhului Sever al Antiohiei (511-518), iar unii liturgişti o atribuie Sfântului Ioan Damaschin.


Majoritatea manuscriselor din sec.XII păstrate până astăzi in liturghierele noastre, pune însă această Sfântă Liturghie pe seama Sfântului Grigore cel Mare, supranumit Dialogul, sau papa Romei (+604). Această tradiţie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune cu siguranţă că Grigore cel Mare a infiinţat întreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că acest mare Sfânt al creştinătăţii a contribuit la îmbogaţirea şi la sistmatizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.


În mai multe manuscrise vechi, Codicele Barberini din Biblioteca Vaticanului (sec.VIII-IX) şi în unele ediţii a Liturghierului grecesc numele autorului acestei Sfinte Liturghii nu apare nici în titlul, nici în otpustul ei, ea apărând ca o Liturghie anonimă, aşa cum e menţionată şi în canonul 52 al Sinodului Trulan (692). De asemenea şi în Liturghierul românesc ea apărea ca o slujbă anonimă. Suntem mai aproape de adevărul istoric dacă socotim că şi această Liturghie este rezultatul contribuţiei mai multor generaţii de clerici, monahi, credincioşi ai mai multor generaţii care au dezvoltat şi au alcătuit aceasta punându-o pe seama unuia dintre cei mai iluştri ierarhi ai creştinătăţii din epoca veche.


Sfântul Grigore cel Mare, papa Romei sau Dialogul


Ceea ce este surprinzător este faptul ca opera Sfântului Grigore cel Mare a fost în general ignorată în spaţiul cultural romanesc şi mai mult decât atât pentru omul de rând numele autorului crea o confuzie între sfinţii părinţi din Biserica răsariteană, Grigore de Nazians si Grigore de Nyssa.


După Leon cel Mare, Sfântul Grigore a fost singurul papă care a mai primit acest supranume. Astfel predecesorii îi recunosc meritele şi împlinirile pe care acest mare Sfânt le-a adus Bisericii lui Hristos într-o perioadă atât de nefastă, marcată de invaziile pagâne şi calamitaţi naturale, pentru spiritul său de organizator al Bisericii. Mai mult decât atât lasă creştinismului un tezaur cultural înmiresmat de scrierile sale de mare preţ care fac o punte extraordinară de legătură între el şi ilustrul său predecesor, Augustin de Hippona. Profesorul F. Cayre spunea atât de frumos şi expresiv că a fost, in vremea sa, un ecou îndepărtat al vocilor Sfântului Augustin şi Sfântului Leon . Cu siguranţă că pe langă această filiaţie titlul de doctor i-a fost acordat şi datorită operei sale şi importanţa acesteia cât şi datorită ortodoxiei doctrinaire, el astfel întregind galeria celor patru mari doctori ai Bisericii latine, alături de Sfântul Ambrozie al Milanului, de Sfântul Ieronim şi de Sfântul Augustin.


Papa Grigore cel Mare poate fi considerat persoana de la cumpăna celor două importante perioade istorice (antichitatea latină târzie şi evul mediu) în care s-a întâlnit tradiţia vieţii creştine şi cea mult mai îndepărtată, dar încă vie, a spiritului roman. J. Tixeront afirma despre el că este un roman, un spirit moderat, care se fereşte de excese şi nu încearcă imposibilul .


Grigore cel Mare s-a născut în anul 540 d. Hr., la Roma într-o familie de patricieni cu o veche tradiţie crestină: un strămos al său, Felix al II lea, fusese papă, iar mama sa Sylvia şi cele două surori ale tatălui, Tarsilla şi Aemiliana, fuseseră cinstite ca sfinte.


A beneficiat de o pregătire intelectuală completă, care i-a permis o ascensiune rapidă în administraţia romană. În 1572 atinsese deja gradul de praefectus Urbis, dar numai pentru doi ani. La moartea tatălui său a transformat casa părintească de pe colina Caelius în mănăstire, după care a fondat încă alte şase mănăstiri pe domeniile sale din Sicilia. În această perioadă Grigore cel Mare s-a înfruptat din învăţăturile Sfintei Scripturi si a scrierilor patristice tânjind spre dasăvârsirea propriei culturi religioase.


În anul 579 după ce este hirotonit diacon, pleacă la Constantinopol ca nunţiu al papei Pelagius al-II-lea, astfel timp de şase ani a avut o legătură neîntreruptă cu creştinismul răsăritean. Faptul că, în tot acest timp, nu s-a gandit să înveţe limba greacă a fost inţeles ca un indiciu al rupturii dintre cele două culturi, dintre cele două părţi ale creştinătăţii .Se poate considera de altfel o dovadă a unităţii imperiului, unitate asigurată de limba latină.


După întoarcerea sa la Roma, Grigore işi doreşte să intre în mănăstire, dar în anul 590 papa Pelagius moare, răpus de ciumă si Grigore, în aclamaţiile poporului este obligat să se supună alegerii de întâi stătător al Bisericii apusene deşi aceasta nu era voia sa şi astfel îl va simţii mai aproape pe maestrul său spiritual, Sfantul Augustin, care fusese ales episcop de Hippona în aceleaşi condiţii.


Activitatea sa pastorală a fost foarte intensă, el fiind nevoit să-şi păstorească credincioşii în timpul unor mari încercări: ciumă, inundaţii, foamete, să îi păzească de rătăciri: donatişti şi maniheişti, să îi fereasca din calea barbarilor: invaziile longobarzilor. Deşi a purtat povara diferitelor responsabilităţi şi-a refuzat toate titlurile, cu excepţia titlului de servus servorum Dei.


În anul Domnului 604 în slăvita zi de 12 martie, trupul său, chinuit fiind de boală şi durere, dar cu o excepţională putere de lucru, a încetat a mai fi însufleţit, iar sufletul Marelui Grigore se îndrepta spre aurorele cereşti ale nemuririi dumnezeieşti.


A sporit puterea Bisericii şi a apărat universalitatea credinţei creştine în situaţii cât se poate de concrete. ,…,Echilibrul şi mintea ordonată nu l-au înşelat nici când s-a judecat pe sine, nici când a trebuit să hotărască în situaţii mai delicate… .


Ceea ce este foarte important este faptul că acest mare sfânt al creştinătăţii a lăsat o comoară de mare preţ care nu poate fi asemuită cu nimic din lumea aceasta, si cu nici o lucrare de a sa şi nu numai; ne-a lăsat izvorul cel viu şi îndestulător al harului divin, şi anume Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care este ridicată la rangul de Liturghie euharistică de către Ioan Hrisostom şi Vasile cel Mare, atribuită fiind cel mai probabil Sfantului Grigorie cel Mare, papa Romei, numit şi Dialogul datorită faptului că traducerea în limba greacă, de către papa Yaharia, a Dialogurilor sale, i-a asigurat un mare prestigiu în lumea monahală bizantină.


Arhid. Casian Ruşeţ


Bibliografie


1. Paul Evdokimov, Ortodoxia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996
2. F. Cayre, Spirituels et mystyques des premiers temps, Paris, Librairie Artheme Fayard, 1956
3. J. Tixeront, Precis de patrologie, treiyieme edition, Paris, Libraire locoffre, 1942
4. Pierre Thomas Camelot, Enczclopedia Universalis, vol.10, p. 925, s.v. Gregoire le Grand
5. Grigore cel Mare, Dialoguri despre moarte, Editura Amarcord, Timisoara, 1998

 

sursa 1 >

http://agonia.ro/index.php/personals/222692/Liturghia%20darurilor%20mai%20%C3%AEnainte%20sfin%C5%A3ite

sursa 2 > http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=29&article_cat_id=3

foto > http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Grigore_I_cel_Mare

 

 

 

Etichete: , , , ,

Conferinta Parintele Arsenie Papacioc

Conferinta Parintele Arsenie Papacioc

2 h 5′ 48”

sursa

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 6, 2008 în Conferinte, duhovnici, evharistie, Videos

 

Etichete: , , ,

Liturghia ingerilor si a sfintilor

Altar pentru Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxa

Liturghia ingerilor si a sfintilor

Toata creatia lauda pe Domnul, atat cea neinsufletita, in mod inconstient, cat si cea insufletita, in mod constient. Desigur, cea neinsu­fletita isi face deplin vadita lauda adusa lui Dumnezeu prin creatiunea insufletita, constienta. Deci si cetele ingeresti lauda pe Domnul in mod constient (Isaia 6, 1-6). Il lauda chiar cu mai multa putere si uimire, pentru ca ele cunosc mai bine slava Lui. Cu cat este mai plina o faptura de Dumnezeu, cu atat Il lauda mai mult. Ingerii au cunoscut prin Biserica si taina minunata a intruparii si jertfei Fiului lui Dumnezeu pen­tru oameni (Efes. 3, 10) si il lauda si pentru aceasta, luand putere din si mai marea intelegere a ei (cum zice Sfantul Grigorie Palama), pentru a sluji si ei spre mantuirea oamenilor. Aceasta echivaleaza cu o mai mare predare a lor lui Dumnezeu, deodata cu o mai mare smerenie a lor, aducand oamenilor ca fapturi inferioare lor o astfel de slujire, asa cum a facut-o Fiul lui Dumnezeu insusi, facandu-Se om, iar prin aceasta inaltand umanitatea la nivelul Sau, nu prin fiinta, ci prin bunavointa. Ingerii urmeaza pilda aceasta uimitoare pentru ei a Fiului lui Dumnezeu, slu­jind Lui ca om si ca urmare omului in general, desi aceasta ca existenta creata se afla pe o treapta inferioara.

 

Slujirea aceasta si-o arata ingerii si prin faptul ca insotesc pe Hristos in Liturghia cereasca ce o savarseste neincetat in fata Tatalui, prezentandu-se cu jertfa Lui, si ca urmare, si in Liturghia din locasul bisericesc, ca extindere a aceleia. De aceea, rugam pe Dumnezeu la intrarea cu Evan­ghelia care echivala in secolele crestine primare cu inceputul Liturghiei: ” Stapane, Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce ai asezat in ceruri cetele si ostile ingerilor si arhanghelilor, spre slujba slavei Tale, fa ca impreuna cu intrarea noastra sa fie si intrarea sfintilor ingeri, care slujesc impreuna cu noi si impreuna slavesc bunatatea Ta”. Rugam, adica, pe Dumnezeu ca in slujirea liturgica ce o incepem noi sa avem impreuna cu noi in pla­nul nevazut pe ingeri, sau sa ne aflam si noi impreuna cu ingerii in Liturghia neincetata a lor din planul nevazut, in care insotesc pe Hristos in nein­trerupta prezentare a jertfei Lui in fata Tatalui ceresc, predandu-se si ei impreuna cu Hristos Tatalui. Hristos Se preda vesnic Tatalui ca om, ca sa atraga toata creatia intr-un act de predare impreuna cu Sine Tata­lui. De aceea, spunem si la intrarea cu Cinstitele Daruri ce inchipuiesc pe Hristos, Care le va preface in Trupul si Sangele Sau, ca inchipuim pe heru­vimi, avand sa-L primim pe Hristos ca jertfa, cum L-au primit si ei, dar Il si inconjuram in aducerea jertfei Lui, asa cum si ei fac aceasta. El se lasa inconjurat si de noi in aducerea jertfei Sale Tatalui, intrucat o aduce pentru noi si ne aduce si pe noi, prin aceste daruri. Caci si ingerii primesc, pe de o parte, o crestere spirituala din jertfa lui Hristos, iar pe de alta il insotesc pe El in aducerea jertfei Lui.

 

Acestea se petrec cu ingerii permanent in cer. De aceea, si cand Hristos se face preot cu jertfa Sa adusa Tatalui pentru noi pe altar, ingerii il insotesc in chip nevazut. Astfel, prin participarea ingerilor la Liturghia din locasul bisericesc nu fac decat sa continue sa-L insoteasca pe Hristos in lucrarea prin care El isi face Liturghia cereasca prezenta in locasul bisericesc. De aceea, scoatem si la Proscomidie o particica si pentru ingeri. Ei nu pot ramane departe de jertfa ce o aduce Hristos neincetat in cer Tatalui pentru oameni, jertfa pe care si-o face prezenta si in Liturghia din locasul bisericesc, asa cum nu ramine straina nici Maica Domnului, desi nici pentru ea, nici pentru ei, jertfa lui Hristos nu s-a adus si nu se prezinta neincetat spre iertarea paca­telor, ci spre cinstirea ei si a lor, sau insotita si de adeziunea si bucuria ei si a lor; spre insusirea duhului de jertfa al lui Hristos in slujirea mantuirii oamenilor.

 

Dar ingerii slujesc lui Hristos ajutand pe oameni la mantuirea lor, si intrucat ii ajuta pe acestia sa intoarca lui Hristos cosmosul ca dar dupa ce l-au primit de la Dumnezeu, si prin aceasta sa se predea si pe ei. Caci ii ajuta si ei sa invinga duhurile rele care le stimuleaza in mod inselator egoismul, trezind si sporind in ei lacomia prin care fac si din univers un obiect de vrajba intre ei, si pofta care ii face sa socoteasca universul o proprietate exclusiva si unica a lor.

 

Ingerii implinesc si prin aceasta voia lui Hristos, Care prin jertfa Lui le-a inspirat si oamenilor duhul de jertfa si le-a prilejuit unirea cu El in Liturghia in care e prezent cu aceasta jertfa si a slabit si puterea demo­nilor. Fiindca le dau si ei putere oamenilor sa biruiasca ispitele demonilor, a caror slabire esentiala a adus-o Hristos prin Crucea Lui. Caci ” El a dezbracat domniile si puterile si le-a dat pe fata cu hotarare, biruind asupra lor prin cruce” (Col. 2, 15). Ei ne ajuta sa implinim ceea ce ne sfatuieste Sfantul Apostol Pavel, slujind lui Hristos Cel Care ne intareste prin Crucea Lui: ” In sfarsit, fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti sta impotriva unel­tirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva domniilor, stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii raspandite in vazduhuri” (Efes. 6, 10-13).

 

Deci ingerii slujesc lui Hristos sau Crucii Lui, slujind mai ales mantuirii oamenilor si prin aceasta si scoaterii prin oameni a universului din intu­nericul lipsei de sens si daruirii intregii creatii vazute lui Hristos si prin El Tatalui. Ingerii nu pot prezenta ei universul lui Hristos ca jertfa a lor, pentru ca nu au trupuri prin care sa poata lucra ca ei si pentru care li s-ar fi dat si lor de Dumnezeu ca dar. Insa tocmai prin dezinteresul lor pentru cele materiale pot ajuta pe oameni in slabirea lacomiei lor pentru acestea si sa intareasca in ei puterea de a nu se alipi prea mult de ele. In sensul acesta se poate intelege si ideea Sfantului Maxim Martu­risitorul ca ingerii sunt preotii universului, chiar daca acestui univers apartin si oamenii, sau chiar daca pe o treapta mai apropiata de universul material se afla si oamenii ca preoti ai lui. In aceasta calitate ingerii ajuta universul, care consta din fapturi insufletite si neinsufletite, sa se mentina in unitate si sa inainteze impreuna cu ei, cum spune Sfantul Maxim, tot mai mult in Dumnezeu, asa cum ajuta in locasul bisericesc preotii din altar sa tina intr-o unitate pe credinciosii din naos si ii ajuta sa inainteze impreuna cu ei tot mai mult in unirea cu Hristos (Mystagogia, P.G. 91. col. 969-972).

 

In acest inteles s-ar putea intelege darul ce-l aduc ingerii in Liturghia cereasca Arhiereului Hristos, ca univers intreg, pentru a fi transfigurat sau indumnezeit de El. Dar acest act este si el o predare a lor si a universului, in sensul insusirii Crucii lui Hristos. Astfel toata creatia e chemata sa se adune in Hristos si prin El in Tatal prin Cruce (I Cor. 15, 28). Prin Fiul, Care ramane in veci Arhiereu al propriei jertfe, se va reface unitatea armo­nioasa a intregului univers, o data cu biruirea vrajmasilor Lui si ai unitatii creatiei: ” Iisus, prin aceea ca ramane in veac, are o preotie netrecatoare. Pentru aceasta si poate sa mintuiasca desavarsit pe cei ce se apropie printr-insul de Dumnezeu, caci pururea e viu ca sa mijloceasca pentru ei” (Evrei 7, 24-25).

 

Slujirea ingerilor contribuie astfel la ridicarea intregului univers intr-o Liturghie cosmica.

 

Despre slujirea Fiului lui Dumnezeu de catre ingeri, privit in El insusi si dupa ce S-a facut Om si S-a jertfit pentru oameni, cu o noua si mai mare intelegere a maririi Lui, dar prin aceasta si a omului, vorbeste Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni si in cea catre Evrei. In Epistola catre Filipeni 2, 10, spune: ” Pentru aceea (pentru jertfa Lui pentru oameni) si Dumnezeu L-a preainaltat pe El (ca om) si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca intru numele Lui tot genun­chiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti”. Iar in Epistola catre Evrei spune despre Hristos: „Care fiind stralucirea slavei si chipul ipostasului lui Dumnezeu si care tine toate cu cuvantul puterii Sale, dupa ce a savarsit curatirea pacatelor noastre, a sezut de-a dreapta slavei intru cele prea inalte, facandu-Se cu atat mai presus de ingeri, cu cat a mostenit nume mai presus de ei… Caci caruia dintre ingeri i-a zis Dumnezeu vreodata: Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut. Ingerii care nu sunt toti duhuri slujitoare, trimisi sa slujeasca pentru cei ce vor fi mostenitori ai mantuirii ?” (Evrei 3-5, 14).

 

Insasi lauda adusa Fiului lui Dumnezeu cel intrupat pentru jertfa Lui ia putere din starea de neincetata jertfa a Lui. Caci aceasta lauda i-o aduc lui Hristos ingerii impreuna cu sfintii, ca o jertfa a lor, cum se spune in Sfanta Liturghie: „Jertfa laudei”. Dar la lauda aceasta ingerii ajuta si pe oameni si prin ei intregul cosmos. Aceasta se spune in Apocalipsa: ” Si am vazut si am auzit glas de ingeri multi, de jur imprejurul tronului si al fiintelor si al prezbiterilor (care se pare ca sunt evanghelistii si apostolii – primii prezbiteri), si era numarul lor zeci de mii de zeci de mii (miliarde), zicand cu glas mare: Vrednic este Mielul cel injunghiat ca sa ia puterea si bogatia si intelepciunea si taria si cinstea si slava si binecuvantarea. Si toata faptura care este in cer si pe pamant si sub pamant si in mare si toate cate sunt in acestea, le-am auzit, zicand: celui ce sade pe tron si Mielului fie bine­cuvantarea si slava si puterea in vecii vecilor” (Apoc, 5, 11-13).

 

Mielul injunghiat aduce toate la unitate in simtirea Lui de Miel si unitatea aceasta se arata in lauda ce I-o aduc toate. Liturghia din locasul bisericii e si ea o lauda a Mielului, in care rasuna spiritual lauda Liturghiei nevazute si lauda Liturghiei cosmice.

 

Omul ca persoana este si el o biserica sau un locas al lui Dumne­zeu. Caci zice Sfantul Apostol Pavel: „.Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ?” (I Cor. 3, 16). Si nu numai impreuna credinciosii sunt biserica a lui Dumnezeu, ci si fiecare in parte. Si nu numai sufletul fiecaruia este un templu, ci si trupul, caci Hristos a murit cu trupul, sfintindu-l si inviindu-l. Si aceasta innoire si arvuna a invierii ne-o comunica si noua. Prin aceasta nu mai suntem inchisi in noi insine, ci deschisi lui Dumnezeu si proprii Lui. ” Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, care este in voi, pe care-L aveti de la Domnul, si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu pret. Slaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 19-20). Fiind templu al lui Dumnezeu omul nu este stapan cu totul peste sine, ci este slujitor al lui Dumnezeu, desi se cere sa-si faca slujirea si cu libertatea lui. Omul nu este o existenta care nu mai are deasupra sa nimic, ci este atarnator de Dumnezeu cel transcendent, sau e legat de El. Prin aceasta este preot al lui Dumnezeu pentru sine. Dar tocmai pentru ca nu e de sine, ci al lui Dumnezeu cel nemuritor, omul a scapat de moarte; sau chiar murind, el continua sa traiasca, pentru ca este al lui Dumnezeu cel viu, sau al lui Hristos care a biruit xnoartea: ” Caci nimeni dintre noi nu traieste sie-si si nimeni nu moare sie-si. Deci si de traim si de murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Aceasta pentru ca „suntem biserica a lui Dumnezeu celui viu, precum Dumnezeu a zis: Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumne­zeul lor si ei vor fi poporul Meu” (II Cor., 6, 16).

 

Fiind preot al lui Dumnezeu pentru sine, omul are datoria sa se roage pentru sine lui Dumnezeu si sa se aduca jertfa pe sine. Dar fiind si locas al lui Dumnezeu caruia se roaga si se aduce jertfa, murind sie-si pentru Dumnezeu ca sa primeasca viata innoita de la El, Dumnezeu nu e departe de el, ci este chiar in el, desi nu se identifica cu el. Aceasta e Liturghia interioara a omului, ca relatie vie a lui cu Dumnezeu cel dinla-untrul lui si ca urcus continuu al omului spre Dumnezeu, prin rugaciune si iubire care vine in intimpinarea silintelor lui in acest urcus.

 

Faptul acesta l-a descris cu deosebita limpezime Sfantul Marcu Ascetul. El a vazut in aceasta liturghie interioara a noastra, sustinuta de Liturghia neincetata a lui Hristos, cum este sustinuta si Liturghia comunitatii din locasul bisericesc. Hristos este si in liturghia noastra interioara Arhiereul principal care da si comunitatii si credinciosului singular sa savarseasca liturghia lor. Liturghia credinciosului singular mai ia putere si din Liturghia din locasul bisericesc, unde lucrarea arhiereasca a lui Hristos este confirmata de trairea si marturia intregii comunitati si unde Hristos Se aduce jertfa sub chipurile vazute de toti ale painii si vinului, de care ne-a asigurat El insusi la Cina cea de Taina ca vor fi chipuri ale Trupului si Sangelui Lui, ori de cate ori urmasii Apostolilor vor chema pe Duhul Sfant sa prefaca painea si vinul, vazute in planul prevazut, in Trupul si Sangele Lui, spre folosul unei comunitati de credinciosi.

 

In liturghia interioara credinciosul singular isi aduce ca jertfa nu painea si vinul spre prefacerea in Trupul si Sangele lui Hristos, ci toate gandurile sale Arhiereului Hristos care Se afla pe altarul inimii sale, pen­tru a le adauga la jertfa Trupului Sau prezentata neincetat Tatalui (Marcu Ascetul, Raspuns celor ce se indoiesc despre dumnezeiescul Botez, P.G., 65, col. 99).”In Hristos deci dobandim putinta de a veni in fata lui Dumnezeu, caci El ne face de acum vrednici sa fim primiti de Dumnezeu ca unii ce suntem sfintiti” (Sf. Chiril din Alexandria, Inchinare in Duh si adevar, cartea XVII, P.G. 68). Sau: ” Caci jertfa noastra este primita si place lui Dum­nezeu, pentru patima mantuitoare a lui Hristos. Si eu cred ca aceasta este ceea ce a spus Domnul insusi:” Fara de Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). Deci in buna noastra mireasma (buna mireasma a jertfei noastre prin care depasim  egoismul nostru,  n.n.)   este  amestecata  buna  mireasma a jertfei lui Hristos, ridicandu-se impreuna cu ea la Tatal. Caci noi nu suntem primiti altfel decat prin Hristos”  (Ibidem).

 

Hristos Se afla deci ca Arhiereu si in interiorul nostru, primind jert­fele noastre de rugaciuni, de lacrimi si de ganduri, ca sa le inalte impreuna cu jertfa Sa Tatalui, cum se afla in locasul bisericesc, unde Hristos pri­meste darurile si rugaciunile ca sa le ofere Tatalui impreuna cu Trupul si Sangele Lui prezente sub chipul vazut al painii si vinului.

 

Prin aceasta Sfantul Marcu Ascetul vede preotia noastra, a fiecaruia, lucrand in biserica fiintei noastre legata de lucrarea noastra in lume, sfin­tind, prin gandurile aduse de la prima lor aparitie lui Hristos, nu numai fiinta noastra, ci si lumea care ne prilejuieste aceste ganduri si cu care, dupa ce le-am sfintit prin daruirea lor lui Hristos, lucram apoi in lume. Sfantul Marcu ne recomanda sa aducem pe altarul inimii lui Hristos nu lucrurile din afara, caci aceasta nu o putem face in aceasta liturghie interioara, ci gandurile iscate de minte si prin care pornim la faptele noas­tre indreptate spre lucrurile si persoanele din afara.

 

Iata cuvintele Sfintului Marcu Ascettil: „Templul (personal) este sfanta casa, care e zidita de Dumnezeu. Iar altarul este masa nadejdii ase­zata in launtrul acestui templu. Pe aceasta masa se pune de catre minte gandul intai nascut al fiecarui lucru la care ajunge, ca un animal intai nascut, ca jertfa de ispasire pentru cel ce-l aduce, daca il aduce fara pata. Acest templu are un loc in partea dinauntru a iconostasului. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca inainte-Mergator (Evrei 9, 15), locuind, de la Botezul nostru, in noi, daca nu suntem crestini nevrednici (II Cor. 13, 5). Acest loc este incaperea cea mai dinauntru, cea mai ascunsa, cea mai curata a inimii. Deschizandu-se inima credincioasa prin nadejdea amintita, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai nascute ale mintii si le curata in focul dumnezeiesc, despre care a zis:” Am venit sa aduc foc ceresc pe pamant, si cat as dori ca el sa se aprinda” (Luca 12, 49).

 

Cel ce-si duce acolo gandul ce i-l provoaca vederea lucrurilor, a persoa­nelor, sau se naste in el in orice moment in legatura cu Hristos, din prima clipa a aparitiei lui, nu-l lasa sa lunece in pofte, in dusmanie, ci il face sa se dezvolte in curatie, vazand prin toate ale lumii pe Dumnezeu. Aceasta inseamna a se darui cineva pe sine si lumea lui Hristos. Aceasta o arata credinciosul ortodox vizibil prin semnul crucii ce si-l face foarte des. Prin semnul crucii nu pomeneste numai Treimea iubitoare si jertfa adusa de Hristos pentru noi, ca Unul din aceasta Treime, ci cere si ajutorul ei ca sa daruiasca orice fapta si lucru al sau lui Dumnezeu, sfintindu-le prin aceasta. Prin semnul crucii, ca semn al daruirii tuturor lui Dumnezeu, ca semn al jertfirii tuturor si al celui ce face acest semn, se sfinteste pentru el tot universul. Hristos vrea ca semnul crucii, sau al jertfei Lui, sa se imprime in tot universul si in toata miscarea lui. Prin aceasta in toate se instapaneste iubirea, armonia, pacea, contrare egoismului, pricina a dus­maniilor, a razboaielor, a suferintelor, a nefericirii de tot felul.

 

Daca Liturghia mireanului se poate savarsi astfel neincetat fara sa inceteze sa se gandeasca la lucrurile ce le are de facut, monahul poate savarsi Liturghia neincetat prin rugaciunea propriu zisa, fiind liber de multele indatoriri ce i le impune mireanului viata in lume. El poate ajunge la deprinderea rugaciunii neincetate: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”, sau a unor rugaciuni pentru altii. Rugaciunea nu e nici ea straina de jertfa de sine, sau de daruirea propriei persoane lui Hristos, din puterea jertfei Lui. Caci cel ce se roaga cu adevarat uita de sine si nu se gandeste decat la Dumnezeu. El se smereste in rugaciunea mintii, concentrata in inima, socotindu-se un pacatos si silindu-se sa simta nevoia ce o are de mila lui Hristos, si de iubirea lui Hristos fata de sine. Sau nu mai gandeste la altceva afara de Hristos si de cel pentru care se roaga, cu toata simtirea inimii.

 

Sunt credinciosi care prin multa lor rugaciune si prin viata inchinata cu totul lui Dumnezeu au dobandit unele harisme, intre care si pe acela al puterii tamaduitoare prin rugaciunile lor facute cu multa concentrare. Dar nu trebuie sa se increada in aceasta putere ca intr-una care va lucra in mod sigur. Ei nu trebuie sa uite nicicand de smerenie. Uitarea smereniei ar fi semnul lipsei de putere duhovniceasca.

 

Parintele Dumitru Staniloae

 

Sursa> http://www.crestinortodox.ro/Liturghia_ingerilor_si_a_sfintilor-254-19724.html

 

Foto> http://web.ku.edu/~russcult/visual_index/orthodoxy.html

http://web.ku.edu/~russcult/visual_index/images/orthodoxy/07altar.jpeg

 

 

 
 

Ce-am experiat azi la Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur …

Cina cea de Taina icoana modernaTodor Mitrovic

 

Ce-am experiat azi la Sfanta Liturghie a

Sfantului Ioan Gura de Aur …

pai era firesc sa spun ce am experiat (experimentat, trait, cunoscut, aflat) azi la Catedrala din Craiova de sarbatoarea Sfantului Ioan Gura de Aur, la a carui Sfanta Liturghie am participat. (13 nov.2007)

Ca si inceput va spun ca a fost una din cele mai ‘pline’ Liturghii la care am asistat de ceva vreme incoace… sublima, cutremuratoare … pe bune.

Lasand la o parte sofismele si florilegiile atotprezente in argoul nostru mioritic-teologic, a fost „ca in ceruri”. Iarasi m-am simtit ca in ceruri la Sfanta Liturghie.

Pai corul de psalti a cantat ingereste, am stat foarte aproape de ei, exact langa exarhul mitropoliei, figura atonita de exceptie, Chip al lui Dumnezeu cioplit in piatra de mare pret. Calugar ieromonah (preot calugar) ce la epicleza (rugaciunea de prefacere a darurilor, miezul Liturghiei) a renuntat la statura stalpnica din picioare pe care in mod asezat o asternuse in strana, si ingenunchind, soptea o rugaciune tainica pe care numai el o stia, apartea de tot sublimul si comuniunea din catedrala. Am auzit-o caci in acel moment mi-am aplecat usor grumajul spre inchinare, cu mainile crucis precum serafimii. cu o ureche auzeam rostindu-se de catre ierarh epicleza, cu alta ureche, cea stanga, pe-a parintelui exarh.

Era o atmosfera cutremuratoare, desi a fost joi – zi lucratoare- catedrala aproape plina, insa intr-o liniste deplina. Toata slujba deplin atenti.

M-am uitat la un momentdat la imbracamintea preotilor, mai ales la felon (se poarta deasupra celorlalte articole de imbracaminte preotesti cand slujeste Sfanta Liturghie, ca o pelerina, mantie), dintr-o parte mi s-a parut ca acesta inchipuie niste aripi de serafim stranse perfect pe langa corpul preotului, tinute vertical. Nu-mi venea sa cred, adica felonul acela era ca o pereche de aripi la spate – mai ridicat in fata si lasat usor, in cadere, spre spate atarnand ca niste aripi. Nu-i mai vedeam mainile preotului, doar aripele.

La Heruvic, arhiereul a iesit din altar, si parca … numarandu-si fiecare pas, a inceput a tamaia. Atunci mi-am data seama de realitatea acestei sfinte Liturghii. Cantarea cea de aproape a psaltilor era din ce in ce mai putin receptata de mine, arhiereul, a inceput in timp ce rostea in soapta psalmul 50, sa fixeze in ochi pe toti pe care-i zarea, figuri cunoscute si necunoscute … insa prin coltul ochiului. Am simtit ca intreaga catedrala a incremenit. Pe bolta frumos aurita insa o stea parea a fi cazatoare. O raza de soare ii facea o coada aurie si … parca era singura care se misca in catedrala. Va marturisesc ca parca toti ne priveam ochi in ochi la acel moment.

La Trisaghion-ul arhieresc, atunci cand arhiereul rosteste cuvintele „Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta ….”, la poarta bisericii, caci acolo ma aflam la acel moment, erau ‘de paza’ doi politisti comunitari. Ciudat? Pai venisera inauntru ca era prea frig afara in sectorul lor si au preferat sa intre in catedrala sa asculte slujba … sa se incalzeasca. Cel putin unul din ei era captivat. Parca nu mai vazuse asa ceva, pe celalat nu l-am vazut, eram in spatele lui. Ajutam sa inchid usa cand intra sau iesea cineva pentru ca … jandarmii acestia vroiau sa fie atenti la slujba… paradoxal! Apoi m-am mutat mai in fata, langa exarh si psalti.

La momentul impartasirii cu Sfintele Taine a lui Hristos am ascultat cea mai frumoasa cantare „Trupul lui Hristos”. A fost stihirarica, adica mai pe larg, mai lunga. De o suplete duhovniceasca extraordinara executat a la carte de catre psalti. M-a uimit. Nici n-am mai putut fi atent bine la cine si cum se impartasea. Priveam printre franturi de aduceri aminte. Cred ca am sa le cer partitura baietilor.

La cuvantarea rostita la chinonic, un cadru didactic al facultatii de teologie a expus pe scurt viata Sfantului Ioan Gura de Aur. Vocea lui avea salturi sanatoase si vii de predicator. Desi isi luase niste foi cu notite a renuntat la ele pe parcurs, stia pe de rost, iar faptul ca tonalitatea si ritmul vocii era atat de suplu, incat cuvintele parca doreau sa iasa din gura-i doua cate doua „luandu-se de mana” adica atat de asezat si ritmicizat ….

La sfarsitul slujbei arhiereul a tinut cuvantarea spunandu-ne ca pe drum l-a mancat un verset din biblie cu care dorea sa caracterizeze pe Sfantul Ioan „ravna casei Tale m-a mancat (/potopit in alte editii)”. da! De aici si-a pornit predica, si tot aici si-a incheiat-o spunand ca in timpul Dumnezeiestii jertfe a contemplat la pictura-fresca din altar cu Sfantul Ioan, la sulul din mana-i dreapta, nu mai retin cuvintele spuse insa se referea la o cuvantare rostita de Sf Ioan despre Sfintele Taine si la Hristos ca „Painea cea cereasca”.

Desi nu am prezentat in mod cronologic cele intamplate, am relatat exact cum mi-am adus aminte cele simtite, vazute si experiate cu peste aprox 11 ore si jumatate in urma la Sfanta Liturghie.

Ehhee, iata ce s-a intamplat intr-o dimineata la Craiova, cand sfantul Ioan Hrisostom se bucura intru Duhul prin slavita-i praznuire. Iata ce comuniune tainica a fost intr-o catedrala cand majoritatea se trezesc sau isi beau cafeaua obisnuita de dimineata sau poate isi incep lucru de dimineata la serviciu.

Iata ce am contemplat in aceasta dimineata la o Liturghie. Maine e Sfantul Grigorie Palama, o sa slujesc la parintele meu, ajutand cu cantarea.

Doamne, ce-mi vei mai arata?

dan.camen.

sursa icoana