RSS

Arhive pe categorii: Pornografie si prostitutie

Prostituţia rămâne ilegală. Camera Deputaţilor a respins legea propusă de Prigoană

Mediafax.ro/ 21 iunie 2011

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cu 225 de voturi „împotrivă”, 30 de voturi „pentru” şi 28 de abţineri, propunerea legislativă privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate, iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Guvernul nu a susţinut acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este forul decizional.

Prigoană a propus în proiectul de lege ca activităţile cu caracter sexual să se desfăşoare în condiţiile unei autorizări prealabile, pentru persoane care au împlinit 20 de ani şi sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede că autorizaţia ar urma să fie emisă de primarii localităţilor, pe baza unui aviz emis de o structură specializate a MAI.

Senatul a respins, la începutul luni martie, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei iniţiat de deputatul democrat-liberal, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/prostitutia-ramane-ilegala-camera-deputatilor-a-respins-legea-propusa-de-prigoana-8367406/

foto>

http://3.bp.blogspot.com/-wb0vL7XH754/TVQt1HYilaI/AAAAAAAAEy8/rAWDYC96MhM/s1600/wallen.prostitutie.jpg

http://www.ziuaveche.ro/images/stories/2010/11/11/prostitutie_300.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Senatorul PDL Iulian Urban cere pedeapsa cu moartea pentru pedofili

[Nu stiu daca „Omul politic al anului 2009” a capatat forma radicalizata a justitiei pe care o profeseaza din postura de avocat, sau daca este vorba aici doar de un exces de zel din partea lui, pentru ca daca anul trecut propunea castrarea chimica a pedofililor, anul acesta a mers pana la a cere chiar executarea lor. Oricum, din cate mi se pare, nu este nimic crestin in aceste initiative – dan.camen.]

Ziare.com / 21 iunie 2011

Senatorul PDL Iulian Urban a depus, marti, la Senat un proiect de modificare a Codului Penal in vederea pedepsirii mai drastice a pedofililor. El propune chiar pedeapsa cu moartea pentru persoanele care violeaza un minor sub varsta de zece ani si care moare sau se sinucide ca urmare a faptei.

„Problema este ca in cazul in care victima moare, si e vorba de un minor sub 10 ani, societatea romaneasca asteapta o reparatie. Eu sper sa obtin sprijin de la toti parlamentarii care formeaza actualul legislativ. Nu e vorba de o decizie politica, ci de a da glas unor asteptari pe care societatea le are„, a declarat, marti, Iulian Urban, intr-o interventie telefonica la Antena 3.

El a precizat ca a depus acest proiect pornind de la recentul caz al fetitei de zece ani care a fost violata si ucisa la Jimbolia.

Urban considera ca o alta problema cu care tara se confrunta este faptul ca in ultima perioada s-a constatat o crestere a accesului la site-urile pornografice.

„Luand in calcul gravitatea unor asemenea fapte, cu raportare la varsta frageda a victimei precum si la comportamentul deviant al unui asemenea individ, apreciind totodata ca asemenea fapte nu ajung sa fie sanctionate pe masura in conditiile actualului regim sanctionator„, Iulian Urban propune modificarea articolului 198 din Codul Penal privind actul sexual cu un minor, in sensul introducerii pedeapsei cu moartea pentru cel care intretine un act sexual cu un minor in varsta de pana la 10 ani.

„Tinand cont ca asemenea tragedii ajung pe langa pierderea vietii unor copii sa provoace si adevarate drame sociale ce tind sa afecteze echilibrul normal al vietii, raportat la faptul ca un asemenea individ care initial ar fi condamnat la pedeapsa maxima de 25 ani ajunge sa fie eliberat mai devreme existand riscul sa repete fapta si sa curme o noua viata, propunem modificarea Art. 198 – Actul sexual cu un minor, in sensul introducerii agravantei ce sanctioneaza prin pedeapsa cu moartea fapta individului care intretine un act sexual cu un minor in varsta de pana la 10 ani, fapta care duce la moartea sau sinuciderea victimei„, se arata in expunerea de motive a proiectului de lege, publicata pe blogul lui Iulian Urban.

Pedeapsa cu moartea este interzisa in Romania de Constitutie prin articolul 22, aliniatul 3, lucru ce pune serioase probleme asupra constitutionalitatii initiativei senatorului PDL.

In Romania, pedeapsa cu moartea a fost abolita prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 si a fost inlocuita cu pedeapsa detentiei pe viata. Ultimele persoane condamnate la moarte si executate au fost sotii Ceausescu.

Carmen Negoescu

sursa>

http://www.ziare.com/iulian-urban/pdl/senatorul-pdl-iulian-urban-cere-pedeapsa-cu-moartea-pentru-pedofili-1102542

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sociologul prezidential devenit pericol social – Sebastian Lazaroiu: „Peste 50% dintre romani sustin legalizarea prostitutiei”

[Este de ajuns aici comentariul unui cititor Ziare.com – „Dr. Strangelo> Legalizarea prostitutiei a ajuns o urgenta legislativa a Romaniei. Alte prioritati vor fi probabil introducerea manelelor in cultura romaneasca, legalizarea casatoriilor intre homosexuali sau clonarea lui Mihai Eminescu. Si uite-asa impingem politica in derizoriu, dovedind ca nu avem nici orizont, nici viziune si ca suntem construiti sa fim zarzavagii sau buticari, nu oameni politici” – dan.camen.]

Ziare.com / 15 iunie 2011

Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, sustine ca mai mult de jumatate din populatia adulta a Romaniei sustine legalizarea prostitutiei.

Afirmatia a fost facuta marti seara, la o emisiune B1 TV, in contextul in care, anul trecut, Guvernul nu a sustinut legea prostitutiei initiata de Silviu Prigoana.

Intrebat daca din pozitia de ministru va initia un astfel de proiect, Lazaroiu a raspuns ca nu s-a gandit pana acum la asta, legalizarea prostitutiei nefiind printre prioritatile sale.

„Exista un raport al Comisiei prezidentiale din 2008 si printre multe lucruri care erau propuse la masuri, era si asta. Era un raport pe care presedintele si l-a asumat la vremea respectiva. Eu stiu ca asta este folosita tot timpul ca un fel de subiect tabu – ‘n-are curajul sa spuna despre asta”, a explicat el, argumentand apoi ca isi bazeaza sustinerea unui proiect de legalizare a prostitutiei pe rezultatele sondajelor de opinie.

Acum eu va spun ca am acces la sondaje de opinie si daca spun ca da, voi milita pentru legalizarea prostitutiei, am cam 50 si ceva la suta adepti. Deci in momentul asta, populatia adulta a Romaniei este in favoarea legalizarii prostitutiei„, a continuat ministrul.

In ciuda declaratiilor lui Lazaroiu cea mai recenta initiativa de legalizare a prostitutiei apartine chiar democrat-liberalului Silviu Prigoana si nu a gasit sustinere nici in Guvern, nici in Parlament. Propunerea legislativa a fost respinsa la Senat. Acum se afla in dezbaterea deputatilor, insa sansele sa fie adoptata sunt nule.

Aceasta nu ar fi prima oara cand Lazaroiu ar fi in disonanta cu Guvernul Boc. Chiar cu cateva saptamani inainte sa fie numit ministru in Cabinetul Boc, Lazaroiu declara ca actualul premier ar trebui sa demisioneze pentru binele PDL. Intrebat marti la B1 TV daca acum mai are aceeasi parere, Lazaroiu a refuzat sa comenteze, rezumandu-se sa spuna ca acum e ministru si contribuie la recredibilizarea Guvernului.

Marinela Rata

sursa>

http://www.ziare.com/lazaroiu/ministrul-muncii/sebastian-lazaroiu-sustine-legalizarea-prostitutiei-1101284

foto>

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10386/8201403/1/sebastian-lazaroiu-adrian-stoicoviciu.jpg?width=638

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Legea combaterii pornografiei, respinsă de Senat

Mediafax.ro / 26 aprilie 2011

Legea combaterii difuzării de materiale cu conţinut pornografic a fost respinsă, marţi, de Senat, pentru că nici opoziţia, nici puterea nu au reuşit să întrunească 69 de voturi.

Pentru adoptarea legii au votat 46 de senatori, în timp ce pentru respingere s-au pronunţat 38 de senatori, provenind din rândurile opoziţiei.

Proiectul de lege stabilea că orice persoană fizică sau juridică, deţinătoare a unui nume de domeniu, care intenţionează utilizarea acestuia în scopul realizării unui site destinat exclusiv distribuirii de materiale pornografice are obligaţia să notifice în 10 zile Ministerul Comunicaţiilor şi să îndeplineasc următoarele condiţii, cumulativ:

– să publice pe pagina de acces o atenţionare cu privire la conţinut,

– să permită accesul persoanelor numai după o verificare prealabilă a vârstei acestora,

– să evidenţieze clar numărul accesărilor.

De asemenea, deţinătorii de astfel de site-uri ar fi fost obligate să paroleze accesul pe site. În plus, utilizatorii trebuiau să plătească o taxă suplimentară, care să fie evidenţiată pe factura de internet a furnizorului.

Legea prevedea că prin materiale cu caracter pornografic se înţeleg obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video sau audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale şi alte forme de exprimare care prezintă explicit o activitate sexuală.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/legea-combaterii-pornografiei-respinsa-de-senat-8192844

foto>

http://www.machiavelli.ro/images/news/14_senat.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

WIKILEAKS: Ambasada SUA și Patriarhul Daniel, front comun împotriva legalizării prostituției

Wikileaks: Patriarhul Daniel a discutat cu americanii

despre legalizarea prostituţiei

[Era interesant de văzut reacţiile celor doi dacă, în discuţia avută, se aborda şi problema marşurilor homosexualilor. – dan.camen.]

Romania Libera / 4 aprilie 2011

Patriarhul Daniel a discutat pe 26 noiembrie 2007, la scurt timp după ce a fost ales ca succesor al lui Teoctist, cu ambasadorul american Nicholas Taubman despre legalizarea prostituţiei, traficul de persoane, dar şi despre ecumenism, conform unei telegrame a Amabasadei SUA la Bucureşti, publicată de kamikazeonline.ro. „Ambasada a făcut o cauză comună cu Biserica Ortodoxă în opoziţia faţă de legalizarea prostituţiei aici şi se pare că vom putea continua să avem un aliat activ în promovarea acestui efort„, notează Taubman.

„Patriarhul a spus că Biserica este alături de Statele Unite în a rezista eforturilor de a copia alte ţări europene în legătură cu legalizarea prostituţiei. (…) Patriarhul a observat că susţinătorii legalizării prostituţiei citează deseori beneficiile de sănătate, dar nu se uită la alte costuri„, se arată în telegrama Ambasadei SUA, care rezumă discuţia cu Patriarhul Daniel. De asemenea, Patriarhul l-a invitat pe ambasadorul Taubman să folosească trustul de presă al Patriarhiei pentru a vorbi despre problemele privind traficul de persoane. „Patriarhul a spus că biserica sa trebuie să înveţe cum să funcţioneze într-o societate din ce în ce mai pluralistă şi cum să trateze cu alte biserici de la egal la egal. (…) Patriarhul a spus că viziunea sa este să promoveze un dialog continuu cu bisericile surori despre cum religiile ar putea să contribuie pozitiv pentru societate„, mai notează ambasadorul.

Ambasadorul Taubman pare încântat de schimbarea pe care noul Patriarh a adus-o în Biserica Ortodoxă. „După decenii sub bătrânul Patriarh Teoctist, există o adiere proaspătă în Biserica Ortodoxă Română. Patriarhul Daniel are o experienţă internaţională abundentă, este fluent în engleză şi în alte limbi şi este experimentat în a trata cu alţii într-un cadru ecumenic – calităţi care până acum nu ieşeau în prim plan când aveai de-a face cu bătrânii Bisericii, aici în România. Patriarhul cunoscător al mass-media este de asemenea foarte conştient de puterea şi influenţa pe care biserica sa o are în a modela opinia publică„.

Taubman mai scrie în raportul său că, în trecut, Biserica Ortodoxă şi Ambasada nu s-au aflat pe aceleaşi poziţii în ce priveşte „problema spinoasă a restituirii proprietăţilor bisericii greco-catolice, confiscate în timpul epocii comuniste„, dar deschiderea Patriarhului pentru dialog şi ecumenism „este un semn încurajator”.

Luca Negreanu

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/wikileaks/wikileaks-patriarhul-daniel-a-discutat-cu-americanii-despre-legalizarea-prostitutiei-221460.html

~~~+~~~

UPDATE 5 aprilie

Wikileaks despre întâlnirea lui Taubman cu Patriarhul Daniel (traducerea integrala)

Romania Libera / 5 aprilie 2011

DECL: 27/11/2017

TAG-URI: PREL, PGOV, PINR, PHUM, SOCI, SCUL, RO

SUBIECT: Întâlnirea ambasadorului cu noul Patriarh român ortodox Daniel

Clasificat de: Ambasadorul Nicholas F. Taubman pentru motivele 1.4(b) şi (d)

1. (C) Ambasadorul însoţit de consilierul politic şi de directorul USAID s-au întâlnit pe 26 noiembrie cu Patriarhul român ortodox Daniel. Patriarhul Daniel a precizat, la începutul întâlnirii, că Statele Unite au o economie puternică şi că România trebuie să înveţe lecţii din succesul economic al americanilor. Ambasadorul a răspuns că, deşi există o percepţie pesimistă privind economia României, el nu este de acord cu aceasta; România are un potenţial extraordinar iar economia o duce foarte bine. El a mai adăugat că este conştient de faptul că Biserica ortodoxă este cea mai respectată instituţie din România şi şi-a reafirmat admiraţia personală pentru fostul Patriarh.

2. (C) Ambasadorul a notat că deşi acesta era o vizită de curtoazie, avea totuşi două probleme concrete pe agendă care includeau traficul de persoane şi legalizarea prostituţiei. El a spus că Guvernul Statelor Unite continuă, împreună cu autorităţile române, să combată traficul de persoane, şi şi-a exprimat îngrijorarea legată de fatul că, având în vedere nivelul de bunăstare în creştere pe care o înregistrează ţara, România ar putea să devină dintr-o ţară de tranzit într-una de destinaţie. El a mai adăugat că problemele legate de traficul de persoane şi legalizarea prostituţiei merg adesea mână în mână, deoarece legalizarea creează noi probleme; are un efect social coroziv şi face din astfel de ţări destinaţii pentru turismul sexual.

3. (C) Patriarhul Daniel i-a mulţumit ambasadorului, observând că remarcile sale au fost „încurajatoare pentru noi”. El a spus că biserica a susţinut Statele Unite în a rezista eforturilor de a încuraja alte state europene să legalizeze prostituţia. Legalizarea prostituţiei nu ia în considerare problema demnităţii umane şi transformă persoanele în obiecte de consum. Patriarhul a precizat că susţinătorii legalizării citează frecvent beneficiile legate de sănătatea publică, dar omit să se uite la alte costuri. El a spus că este bine să vezi că alte ţări rezistă legalizării şi a fost de acord cu observaţia ambasadorului conform căreia prostituţia nu este o crimă fără victime. Patriarhul a spus că Biserica Ortodoxă Română are multe instrumente media la dispoziţie în această bătălie, inclusiv o drepturi de proprietate asupra unei televiziuni şi asupra unui post de radio şi un ziar (Lumina) care este, în prezent, publicat în Bucureşti. El l-a invitat pe ambasador să vorbească despre traficul de persoane şi despre alte subiecte folosind instrumentele media ale Bisericii, adăugând că acesta ar putea fi un alt exemplu al evoluţiei „influenţei pozitive” pe care o are Ambasada SUA în România.

4. (C) Patriarhul Daniel a remarcat de asemenea trecutul comun iudeo-creştin al României şi Statelor Unite, precizând că a discutat recent cu ambasadorul israelian despre un posibil proiect comun legat de organizarea unui seminar cu privire la contribuţiile iudeo-creştine la identitatea europeană. Scopurile sale ca patriarh sunt dezvoltarea legăturilor între bisericile americane şi române, inclusiv îmbunătăţirea relaţiilor cu consiliile ecumenice ale bisericilor din Statele Unite. Observând poziţia istorică a Bisericii Ortodoxe Române ca o biserică a „majorităţii”, Patriarhul a spus că biserica sa trebuie să înveţe cum să funcţioneze într-o societate din ce în ce mai diversificată şi să relaţioneze cu celelalte biserici de pe poziţii egale. El a mai adăugat că bisericile de peste tot se confruntă cu aceleaşi provocări în relaţiile cu o societate a cărei secularizare este tot mai crescută. Patriarhul a spus că viziunea sa este să întreţină un dialog continuu cu bisericile surori despre cum pot funcţiona religiile şi cum pot să aibă o contribuţie pozitivă pentru societate.

5. (5) Patriarhul a spus că a petrecut mulţi ani în străinătate în instituţii universitare, inclusiv opt ani în Geneva ca profesor. El a spus că este „un nostalgic” al acestei atmosfere ecumenice şi internaţionale şi vrea să o recreeze aici în Bucureşti. El a solicitat ajutorul ambasadorului pentru evenimentele viitoare, inclusiv prin invitarea consiliului ecumenic în Statele Unite şi invitarea unor tineri aici, în schimburi de experienţe. Patriarhul Daniel a adăugat că aceasta ar putea fi „un bun complement” la ceea ce face Ambasada pe cale diplomatică. Ambasadorul i-a răspuns că va căuta o modalitate prin care Ambasada să-şi ofere sprijinul. Atunci când ambasadorul a menţionat că tinerii sunt câteodată cei care făceau cu îndârjire prozelitism pentru credinţa lor, Patriarhul a răspuns: „Este mai bine să avem discuţii decât să ne învinuim unii pe ceilalţi; şi mult mai bine să fii agresiv verbal decât să facem război unii împotriva celorlalţi”. Patriarhul a adăugat că legăturile create prin aceste schimburi dintre tineri nu sunt numai simbolice, dar mai degrabă un mod de a transforma simbolurile în realitate. El a mai subliniat, de asemenea, pericolele religioase create de „absolutizarea” diferenţelor minore în probleme legate de crez şi liturghie, amintind de vechea glumă religioasă care spunea că „îl venerezi pe Dumnezeu în felul tău, noi îl venerăm în felul Lui”. În încheiere, Patriarhul a spus că românii mai au încă multe de învăţat de la Statele Unite în ceea ce priveşte promovarea dialogului, a toleranţei şi a coexistenţei între naţiuni.

6. (C) Comentariu: După decenii sub vârstnicul Patriarh Teoctist, o gură de aer proaspăt suflă către Biserica Română Ortodoxă. Patriarhul Daniel are o vastă experienţă internaţională, este fluent în engleză şi în alte limbi, şi are experienţă în relaţionarea cu ceilalţi respectând calităţile ecumenice, lucru care nu era tocmai întotdeauna primul care îţi trecea prin minte atunci când trebuia relaţionat cu mai marii bisericii de aici, din România. Patriarhul, priceput în domeniul media, este foarte conştient de puterea şi influenţa bisericii sale ca formator al opiniei publice. Ambasada a făcut front comun cu Biserica Ortodoxă în a se opune legalizării prostituţiei aici, şi se pare că vom avea un aliat activ pentru a duce mai departe acest demers. În trecut, totuşi, Ambasada s-a aflat pe poziţii distincte cu Biserica Ortodoxă privind chestiunea spinoasă a restituirii proprietăţilor greco-catolicilor confiscate în timpul epocii comuniste.

Remarcile Patriarhului legate de nevoia de dialog şi coexistenţă între biserici este un semn încurajator.

7. (C) Notă Biografică: Patriarhul ortodox Daniel s-a născut în Dobreşti-Bara (jud. Timiş). Daniel, în vârstă de 56 de ani, a fost ales în poziţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe la începutul lui septembrie 2007 după moartea predecesorului său, Patriarhul Teoctist. Înainte de aceasta, el a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei timp de 17 ani, o poziţie care l-a plasat încă de la început printre favoriţi în cursa pentru Patriarhie. Prin tradiţie, mitropolitul Moldovei este cel care urmează pentru ocuparea scaunului de Patriarh, deşi nu este o precondiţie pentru a obţine această poziţie.

Absolvent al Institutului de Teologie Ortodoxă de la Sibiu în 1974, Daniel şi-a continuat studiile la Departamentul de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) timp de doi ani şi la Departamentul de Teologie Catolică a Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgrau (Germania) pentru încă doi ani. În 1979, şi-a obţinut doctoratul la Strasbourg şi, în 1980, la Bucureşti. Între 1980 şi 1988, Daniel a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossez, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg, Elveţia).

După ce s-a întors în România în 1988, a reuşit să fie promovat din consilier patriarhal la rangul de mitropolit în numai trei ani.

Daniel este văzut de majoritatea experţilor ca fiind un ierarh ortodox relativ tânăr şi energic, deschis către Vest şi ecumenismului, şi care are vederi reformiste. Totuşi, unii critici pretind că studiile lui Daniel în străinătate şi perioada în care a predat în Elveţia în timpul perioadei comuniste ar fi putut fi posibilă numai dacă a avut legături cu Securitatea. Aceste suspiciuni au fost alimentate şi de faptul că raportul său de la Securitate este consemnat ca fiind „pierdut” imediat după căderea comunismului. El a avut un rol esenţial în a ajuta Mitropolia Basarabiei în lupta sa pentru a se separa de Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhul Moscovei a reacţionat furios la eforturile lui Daniel de a întări biserica basarabeană. Daniel este un bun manager, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a prosperat din punct de vedere comercial în timpul mandatului său. Diplomat şi amabil, Daniel a avut relaţii bune cu toate guvernele de după 1989.

În timpul scurtei perioade de când fost ales, Patriarhul Daniel a fost foarte activ, încheind un acord de cooperare privind aspecte sociale cu guvernul, oferindu-i Crucea Patriarhală preşedintelui Băsescu şi inaugurând radioul, televiziunea şi ziarul Patriarhiei.

TAUBMAN

Cristina Dobreanu

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/wikileaks/wikileaks-despre-intalnirea-lui-taubman-cu-patriarhul-daniel-traducerea-integrala-221604.html

~~~+~~~

Wikileaks: Ambasada SUA şi Patriarhul Daniel,

front comun împotriva legalizării prostituţiei

Kamikazeonline.ro / 30 martie 2011

“La puţin timp după ce Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel, a devenit Patriarh al României, ambasadorul american Taubman s-a întîlnit cu acesta. Întîlnirea, mai degrabă formală, de curtoazie, a tratat şi subiectul legalizării prostituţiei. În acest punct, Taubman și Patriarhul au avut aceeaşi opinie: prostituţia nu trebuie legalizată. Daniel l-a invitat pe ambasador să utilizeze trustul de presă al Patriarhiei, unde să vorbească despre traficul de persoane.”

DECL: 11/27/2017

TAGS: PREL, PGOV, PINR, PHUM, SOCI, SCUL, RO

SUBJECT: AMBASSADOR’S MEETING WITH

NEW ROMANIAN ORTHODOX PATRIARCH DANIEL

Classified By: Ambassador Nicholas F. Taubman for Reasons 1.4 (b) and ( d)

1.C) Ambassador accompanied by Polcouns and USAID Director met November 26 with Romanian Orthodox Patriarch Daniel. Patriarch Daniel prefaced the meeting by remarking that the United States has a strong economy and Romania needed to learn the lessons of economic success from Americans. The Ambassador responded that while there was some current pessimism regarding the Romanian economy, he disagreed with the pessimists; Romania had a wonderful potential and the economy was doing very well. He added that he was aware that the Orthodox church was the most respected institution in Romania and underscored his personal admiration for the late Patriarch.

2. (C) Ambassador noted that while this was a courtesy call, he nevertheless had two specific issues on his plate including trafficking in persons and legalization of prostitution. He said the USG [United States Government – n.m] was continuing efforts in partnership with Romanian authorities in combating TIP [Trafficking in persons – n.m], and expressed concern that, with increased prosperity, Romania could change from being a transit country to a destination country. He noted that the issues of trafficking and legalized prostitution frequently went hand-in-hand, as legalization created new problems; it had a corrosive social effect and made countries destinations for sex tourism.

3. (C) Patriarch Daniel thanked Ambassador, remarking that his comments were “encouraging to us”. He said the church stood with the United States in resisting efforts to emulate some other European countries by legalizing prostitution. Legalizing prostitution did not address the problem of human dignity and turned people into consumer objects. The Patriarch noted that proponents of legalization frequentlycited the public health benefits, but failed to look at other costs. He said that it was good to see other countries were resisting legalization, and agreed with the Ambassador’s observation that prostitution was not a victimless crime. The Patriarch said that the Romanian Orthodox church had many media tools at its disposal in this battle including ownership of television and radio stations and a newspaper (Lumina) which was now being published in Bucharest. He invited the ambassador to speak on TIP and other subject using the Church’s media outlets, adding that this could be yet another example of the U.S. Embassy “positively influencing” developments in Romania.

4. (C) Patriarch Daniel also remarked on the common Judeo-Christian background of Romania and the United States, noting that he had recently discussed with the Israeli Ambassador a possible joint project of organizing a seminar on Judeo-Christian contributions to European identity. His goal as Patriarch was to develop the links between American and Romanian churches, including better relations with the ecumenical council of churches in the United States. Noting the Romanian Orthodox Church’s historical position as a “majority” church, the Patriarch said his church needed to learn how to function in an increasingly pluralistic society and to deal with other churches on an equal basis. He added that churches everywhere faced the same challenges in dealing with an increasingly secularized society. The Patriarch said that his vision was to foster an ongoing dialogue with sister churches on how religions could act and contribute positively to society.

5. (C) The Patriarch said had spent many years abroad in academic settings, including eight years in Geneva as a professor. He said that he was “nostalgic” for that international and ecumenical atmosphere and wanted to recreate it here in Bucharest. He sought the Ambassador’s support for future events, including inviting members of the Ecumenical council in the United States and bringing young people here on exchanges. Patriarch Daniel added that this might be a “good complement” to what the Embassy was doing on the diplomatic track. Ambassador responded that he would look into ways where the Embassy might assist. When Ambassador noted that young people were sometimes particularly fervent in proselytizing for their faith, the Patriarch responded, “It’s better to have discussions than to blame each other; and far better to be verbally aggressive than to make war on each other” The Patriarch added that ties created by these exchanges of young people were not merely symbolic, but rather a way to turn symbols into reality. He underscored, too, the dangers religions created by “absolutizing” minor differences in matters of creed and liturgy, noting the old religious joke that “you worship God in your way, we worship Him in His way…” In closing, Patriarch said that Romanians still had much to learn from the United States in promoting dialogue, tolerance, and coexistance between religions.

6. (C) Comment: After decades under the aging Patriarch Teoctist, there is a fresh breeze blowing in the Romanian Orthodox Church. Patriarch Daniel has abundant international experience, is fluent in English and other languages, and experienced in dealing with others in an ecumenical setting–qualities that were not always the first to come to mind in dealing with Church elders here in Romania. The media-savvy Patriarch is also quite aware of the power and influence of his church as a shaper of public opinion. The Embassy has made common cause with the Orthodox Church in opposing the legalization of prostitution here, and it appears we may continue to have an active ally in this effort going forward. In the past, however, the Embassy parted ways with the Orthodox church on the thorny issue of restitution of Greek Catholic properties seized during the Communist era.

The Patriarch’s remarks regarding the need for dialogue and coexistence between churches here is an encouraging sign. End Comment.

7. (C) Biographic Note: Orthodox Patriarch Daniel was born in Dobresti-Bara (Timis County). Daniel, aged 56, was elected to the position of Patriarch of the Orthodox Church in early September 2007 after the death of his predecessor, Patriarch Teoctist. He was previously the Metropolitan of Moldavia and Bukovina for 17 years, a position which placed him from the start among the favorites in the race for the new Patriarch. By tradition, the metropolitan of Moldova is next in line to the Patriarch’s seat, although it is not a pre-condition to obtain this position.

A graduate of the Orthodox Theology Institute in Sibiu in 1974, Daniel continued his studies at the Protestant Theology Department of the School of Humanities in Strasbourg (France) for two years and at the Catholic Theology Department of “Albert Ludwig” University in Freiburg im Breisgau (Germany) for two more years. In 1979 he took his Ph.D. in Strasbourg and in 1980 in Bucharest. Between 1980 and 1988, Daniel was a lecturer at the Ecumenical Institute in Bossey, Geneva (Switzerland) and associate professor in Geneva and Fribourg (Switzerland).

After he returned to Romania in 1988, he succeeded to getting promoted from patriarchal counselor to metropolitan in just three years.

Daniel is viewed by most experts as a relatively young and energetic Orthodox hierarch, open to the West and ecumenism, and with reformist views. However, some critics alleged that Daniel’s studies abroad and his period of teaching in Switzerland during the communist period could only have been possible if he had ties with the Securitate. Such suspicions were fueled also by the fact that his Securitate file was reportedly “lost” right after the fall of communism. He was reportedly instrumental in helping the Metropolitanate of Bessarabia in its struggle to separate from the Orthodox Russian Church. The Moscow Patriarch reacted angrily to Daniel’s efforts to strengthen the Bessaradian church. Daniel is a good manager, and the Metropolitanate of Moldovia and Bukovina reportedly flourished from a business point of view during his tenure. A diplomatic and affable, Daniel has had good relations with all the post-1989 governments in power.

During the short period of time since his election, Patriarch Daniel has been very active, concluding an agreement of cooperation regarding social issues with the government, awarding the Patriarchal Cross to President Basescu, and inaugurating radio, television, and print media outlets for the Patriarchate.

TAUBMAN

sursa>

http://www.kamikazeonline.ro/2011/04/ambasada-sua-si-patriarhul-daniel-front-comun-impotriva-legalizarii-prostitutiei/

foto>

http://f1.corect.com/sites/news.corect.com/files/server-3/news/2011/03/taubman.550x1000x0resized.jpg

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/909884/2/ips-daniel-rompres.jpg?width=510

http://www.portalstiri.ro/data/19001_20000/19112%20prostituate1_b11_46736600.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Senatul a respins proiectul de lege privind legalizarea prostitutiei. Vezi ce au zis senatorii despre legea lui Prigoana

HotNews.ro/ 2 martie 2011

Senatul a respins, miercuri, proiectul de lege initiat de deputatul democrat-liberal Silviu Prigoana ce prevedea legalizarea prostitutiei, anunta Agerpres. In cadrul dezbaterilor, au fost exprimate atat pareri pro, cat si pozitii contra legalizarii „celei mai vechi meserii din lume”, majoritatea senatorilor care au luat cuvantul exprimandu-se, insa, in favoarea unei discutii publice care sa porneasca de la rezultatele unor studii serioase privind acest fenomen, pentru a se vedea daca societatea romaneasca este pregatita pentru un asemenea act normativ. Propunerea legislativa a fost respinsa cu o larga majoritate, raportul de respingere intrunind 85 de voturi „pentru”, 5 abtineri si 6 voturi impotriva.

Reprezentantul Guvernului, prezent la sedinta, a declarat ca Executivul nu sustine propunerea legislativa si ca „legalizarea prostitutiei aduce atingere vietii sociale” si lezeaza valorile fundamentale ale familiei.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, presedintele Comisiei pentru drepturile omului, a sustinut ca „proiectul de lege este inacceptabil„, insa a subliniat ca, pe viitor, acest fenomen trebuie reglementat si a adus o serie de argumente impotriva pozitiei exprimate de unii colegi, care au criticat dezincriminarea, in noul Cod penal, a prostitutiei. Daca ne-am intreba ce avem mai multi in Romania senatori si deputati sau prostituate? Judecatori, procurori, politisti sau prostituate? Raspunsul este acelasi, tot statul pierde. Medici, profesori sau prostituate? Pentru fiecare din aceste categorii avem o lege, de ce nu am avea si o lege a prostitutiei?„, a argumentat Gyorgy Frunda.

Nu putem accepta ca trebuie sa legalizam prostitutia doar pentru ca ea exista. Numarul de hoti poate sa para mai mare decat cel al doctorilor din Romania, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa legalizam furtul„, i-a replicat presedintele Comisiei juridice, senatorul social-democrat Toni Grebla. Senatorul a mai precizat ca este de parere ca nu este oportuna acum reglementarea unei astfel de activitati, avand in vedere principiile si valorile fundamentale referitoare la demnitatea umana si ocrotirea familiei, valori garantate de constitutie. Societatea romaneasca nu doreste, nu este pregatita si nici nu va accepta sub aspect moral legalizarea acestei practici. Nu exista niciun motiv sa credem ca legalizarea prostitutiei ar pune capat vreunui abuz. Niciodata raul nu poate fi legiferat. Argumentele cum ca legalizarea prostitutiei ar preveni raspandirea bolilor cu raspandire sexuale este fals ca statistica arata ca procesul si perioadele de incubare scapa controlului periodic, iar bordelurile raman mereu focare nesfarsite de infectie„, a spus Grebla.

Senatorul PSD, Dan Sova, membru in Comisia Juridica a luat cuvantul in plen si a atras atentia ca dezbaterea propunerii legislative nu trebuie facuta in baza opiniei Bisericii Ortodoxe romane care spune ca o astfel de lege „ar putea incuraja destrabalarea si desfraul si ca sunt necesare studii de impact privind statistica fenomenului, fiscalitatea, morala si sanatatea publica.In absenta unui studiu de impact nu stiu ce crede populatia Romaniei si nici ce este bine. (…) Fenomenul prostitutiei este peste tot. Exista inclusiv in jurul Parlamentului. Este plin. In jurul Ministerului de Interne. Este plin. Este plin in ziare, in parcari, in baruri, in restaurante. Este plin peste tot in Romania de o activitatea necontrolata medical”, a mai declarat Sova.

Impotriva proiectului legislativ s-a pronuntat si colegul de partid al lui Silviu Prigoana, senatorul PDL Orest Onofrei care a declarat: „Exista si coruptia si consumul de droguri, crima si furtul, la fel cum initiatorul ne anunta ca exista prostitutia. Sa legalizezi una din ele ar fi o flotare logica„. Initiatorul ne spune ca este cea mai veche profesie din lume. Eu am cautat-o in nomenclatorul de functii si nu am gasit-o. Nu e trecuta nici in profesiile liberale, cu atat mai mult in cele crestin-democrate. Daca initiatorul poate si ne-a dovedit ca poate sa faca bani din gunoaie, eu nu cred ca se pot face bani si din gunoaiele morale ale societatii romanesti„, a declarat Orest Onofrei.

Tot impotriva proiectului s-a declarat si senatorul PSD Titus Corlatean, dar a admis ca „fenomenul nu poate fi ignorat„. Corlatean a a tinut sa precizeze ca „subiectul este extrem de serios” si ca este necesar ca Guvernul sa initieze o dezbatere publica pe aceasta tema care sa aiba la baza analize, statistici, inclusiv solutii.

Georgica Severin, senator PSD: „Trebuie sa-i dau dreptate domnului Prigoana, desi nu sunt incatat de modul cum a realizat si promovat aceasta lege. Prostitutia este o relaitate, nu o putem ignora. Trebuie sa vedem si cum au reactionat si celelalte state din UE. Se vine mereu cu ideea ca Biserica nu este de acord, dar Constitutia Romaniei spune ca statul nostru este un stat laic, iar pozitiile Bisericii trebuie sa fie in limitele constitutionale. Trebuie sa actionam mereu neuitand ca romania este un stat laic„.

Iulian Urban, senator PDL, membru in Comisia juridica: „In momentul cand dezincriminezi o infractiune vii si dai un semnal. Semnalul este acela pe care il vedem in fiecare zi in orasele Romaniei. Vedem la un moment dat vedem masini de politie oprite langa aceste prostituate, auzim de munti de amenzi pe care nimeni nu le achita. Nu reusim sa facem nimic sa putem sa combatem acest fenomen. Duceti-va in piata Alba Iulia si luati blocurile de acolo la rand si vedeti ca fenomenul exista. Luati si anunturile la saloanele de masaj si veti vedea ca fenomenul exista. Sigur ca nu putem vota un proiect care este facut prost, ci trebuie respins. Insa daca nu vom veni cu niste masuri si politici clare, fenomenul se va amplifica. Solutia trebuie sa vina de la Guvern, de la Ministerul de Interne. Acolo sunt statisticile, cifrele, studiile, nu de la un parlamentar„.

Proiectul de lege prevede desfasurarea activitatilor cu caracter sexual in conditiile unei autorizari prealabile, pentru persoane care au implinit 20 de ani si sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede ca autorizatia ar urma sa fie emisa de primarii localitatilor, pe baza unui aviz emis de o structura specializata a MAI. Senatul este prima camera legislativa sesizata in legatura cu acest act normativ.

Alina Neagu

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8353574-proiectul-lege-privind-legalizarea-prostitutiei-respins-senat.htm

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Senatorii s-au contrat pe tema cenzurarii pornografiei pe Internet

[Este pentru prima data atunci cand, vorbindu-se in Senat despre pornografia mediatica, se vorbeste si despre „deprecierea femeii in societate„. Patriarhia Romana a facut si ea acelasi lucru prin comunicate media si numai atunci cand s-a vorbit de dezincriminarea incestului si a prostitutiei in elaborarea noului Cod Penal, in anul 2009 *(vezi AICI).

Articolul arata ce se intampla de fapt cand un specialist vorbeste unor politicieni interesati mai degraba de implementarea in tara cat mai bine a ideologiei europene despre drepturilor omului, insa fara vreo responsabilitate, oameni macinati de framantarile partidelor lor privind disputele politice. De asemenea, contrar asteptarilor, legea este initiata de Guvernul PDL, aratand practic ca celalalte initiative ale mebrilor acestui partid, de legalizare a prostitutiei si a reproducerii umane asistate  medical (RUAM), nu au fost decat niste initiative personale, nesustinute la nivel politic de partid.

De remarcat este si faptul ca exista pana acum 35 de ong-uri implicate in acest demers, lucru deosebit de imbucurator.

Masurile de combatere a pornografiei prevazute de acest proiect de lege par a fi mai degraba create pentru a spori contributiile financiare la Stat, decat de starpire a acestui fenomen, insa chiar si asa aceste amendamente reprezinta un obstacol minim in cale minorilor de a accesa site-uri cu continut explicit pornografic. – dan.camen.]

Ziare.com/ 1 martie 2011

Senatorii din Comisia de cultura au discutat marti un proiect de lege al Guvernului privind modul de cenzurare a pornografiei pe Internet, ca masura de protejare a minorilor, subiect care a starnit dezbateri aprinse legate de definitia fenomenului, dar si de modul de blocare a site-urilor de profil.

Intreaga dezbatere a pornit de la o initiativa a Guvernului legata de combaterea pornografiei pe Internet, in scopul protejarii minorilor.

In cadrul dezbaterilor, a luat cuvantul profesorul Gheorghe Virgiliu, specialist in bio-etica si reprezentant al 35 de ONG-uri. Acesta a sustinut ca „19 % din copii romani efectiv consuma pornografie pe Internet”.

„In general, deprecierea femeii in societatea occidentala si romaneasca se datoreaza consumului de pornografie, mai ales la noi unde cotidienele sunt pline de pornografie, lucru care nu se intampla in Occident. Exista reviste pornografice, dar nu exista pornografie sau batjocorirea simbolica a femeii in cotidiene de mare tiraj, pe site-uri sportive„, a spus Virgiliu, pledand pentru introducerea unor filtre pe Internet prin intermediul provider-ilor.


Presedintele Comisiei, Sergiu Nicolaescu, a intervenit sustinand ca nu poate fi negata „necesitatea presei de a se vine mai bine”.

Olympia lui Manet, acuzata de pornografie

La randul sau, senatorul PSD Georgica Severin a ridicat problema definirii pornografiei, precizand ca in acest moment notiunea este vaga si poate fi interpretata. Mai mult, el a intrat intr-o disputa cu reprezentantul ONG-urilor legata de masura in care fotografiile nud pot fi sau nu considerate pornografice. „Olympia lui Manet, atunci cand a fost expusa prima data, a fost acuzata ca ar fi pornografie”, a afirmat el, referindu-se la un celebru tablou al pictorului Edouard Manet.

In 2009, s-au facut studii si au demonstrat ca barbatul care vede o femeie dezbracata creierul sau activeaza si vede ca si cum ar privi un obiect. In momentul in care exercitiul se face pe termen lung barbatul ajunge sa priveasca femeia sa se raporteze la ea ca la un obiect„, a argumentat Virgiliu.

In momentul in care Severin a sustinut ca si in cazul femeilor ar fi acelasi mecanism, senatorul a fost contrazis. „Creierul barbatului e diferit alcatuit conform neuro-psihologiei, este mult mai expus mesajelor pornografice”, a sustinut reprezentantul ONG-urilor.

La randul sau, senatorul PSD ar argumentat faptul ca o interdictie a pornografiei pe Internet contravine insasi principiilor pe care s-a fundamentat. „Din principiu, desi nu sunt de acord cu ceea ce inseamna site-uri pornografice, ceea ce inseamna accesul minorilor si asa mai departe, orice forma de cenzurare a Internetului este impotriva principiilor sale de baza. Trebuie sa gasim formula ca aceasta blocare a accesului sa fie liber consimtita de catre beneficiari si nu impusa de catre stat. (…) Cred ca mult mai important ar fi daca statul nostru, Guvernul, ar mai renunta la unele cheltuieli si s-ar gandi la o zona de educatie.

Acest control al Internetului, mai ales in zona noastra (…) daca incepem sa blocam la nivelul Internetului ne vom trezi ca vom bloca si site-uri care contin pareri care nu convin unei puteri sau alteia”, a spus Severin

De asemenea, senatorul PD-L Viorel Calcan a sustinut ca in niciun caz legea nu priveste publicatiile, ci doar site-urile de specialitate. „Nu discutam ce se intampla cu ziare, cu reviste, vorbim acum de noutate, adica despre Internet si actualizam practic legea din 2003„, a sustinut democrat-liberalul.

In cele din urma, presedintele Comisiei, Sergiu Nicolaescu, a suspendat sedinta, constatand lipsa de cvorum, urmand ca dezbaterea sa se reia intr-o sedinta viitoare.

Proiectul de lege mentioneaza ca persoanele care realizeaza site-uri destinate exclusiv distribuirii de materiale pornografice sunt obligate sa le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai dupa ce s-a platit o taxa pe minut de utilizare, stabilita de realizatorul site-ului si declarata organelor fiscale. De asemenea, se precizeaza ca aceia care administreaza site-uri pornografice trebuie sa verifice varsta persoanelor care acceseaza aceste paginile de Internet, inainte de a li se permite accesul.

Potrivit propunerii legislative prin materiale cu caracter pornografic se intelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicatii, filme, inregistrari video sau audio, spoturi publicitare, programe si aplicatii informatice, piese muzicale, precum si alte forme de exprimare care prezinta explicit sau sugereaza o activitate sexuala.

sursa>

http://www.ziare.com/politica/senat/senatorii-din-comisia-de-cultura-s-au-contrat-pe-tema-cenzurarii-pornografiei-pe-internet-1078727

foto>

http://www.hit.ro/lib/uploads/image/vechi/2008-12/gal_mare_porno_2.jpg

http://static.cinemagia.ro/img/db/actor/00/17/11/sergiu-nicolaescu-921901l.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,