[Am urmarit de cateva zile evolutia acestui subiect in spatiul Rep. Moldova, tocmai pentru a-mi contura in minte traseul pe care il urmeaza. Am remarcat, inca de la inceput, stilul agresiv de abordare a problemei, ca din „cap de bour”, de catre Mitropolia Moldovei, si asta nu este prima data cand se intampla. Ca si in demersul de introducere in programa scolara moldava a materiei de studiu obligatorie, numita „Bazele Ortodoxiei”, unde s-a recurs de catre Mitropolia Moldovei la proteste de strada, declaratii oficiale sinodale, asocieri publice politice si initieri de referendumuri, adica tot felul de presiuni diplomatice, si in aceasta chestiune, privind inregistrarea oficiala la Culte a Ligii Islamice, traseul abordat de Mitropolia IPS Vladimir a fost aproximativ la fel. Noutatea aici?… „Intreruperea comuniunii” (ca este la moda acum in spatiul bisericesc) tocmai cu conducerea tarii, de catre unul din episcopii Mitropoliei. Adica incetarea pomenirii la slujbe a conducatorilor tarii, mai precis eludarea ecteniei cu pricina. Stirea aparuse in presa de cateva zile si nu-mi venea sa cred ce se intampla. Asa am asteptat… pana acum! Cred ca acest demers este un exces din partea episcopului Marchel de Balti si Falesti, precum si a preotilor sai din subordine, si consider aici justificata pozitia Mitropoliei Basarabiei. Ce ar insemna acum sa nu mai pomenim la slujbe conducerea tarii, doar pentru ca nu ne mai convin desele decizii pe care aceasta le adopta?… Tocmai, prin rugaciune se pot indrepta lucrurile, si nu prin indepartarea ei! Protestele nu trebuie sa ia locul rugaciunii, fiindca astfel Biserica isi reneaga esenta! Sinodul Mitropoliei Moldovei se pare ca a dat, in cele din urma, dovada de maturitate, respingand (cel putin la nivel declarativ, oficial) propunerea episcopului Marchel, care pana la urma s-a conformat deciziei sinodului mitropolitan *(vezi primul UPDATE de la sfarsitul postarii). Incetarea pomenirii stapanirii tarii este, pana la urma, un „as in maneca” Mitropoliei Moldovei, data fiind relatia de apropiere pe care o are IPS Vladimir cu anumiti oameni politici basarabeni; pentru ca „intreruperea comuniunii” cu acestia ar insemna, totodata, si o eventuala nesustinere a politicienilor la alegerile parlamentare. Revenind insa la „Legea Cultelor” din Rep. Moldova, sunt de acord ca aceasta chiar are multe lacune serioase, mai ales in ceea ce priveste inscrierea oficiala a unui cult, lucru care se poate face foarte usor si facil de catre orice asociatie religioasa care are peste 100 de membri, adica foarte putini. Este, deci, necesara modificarea Legii acesteia si revizuirea felului cum s-a inscris intre cultele recunoscute oficial de catre Stat Liga Islamica din Rep. Moldova, pentru ca, din cate am inteles, membrii acesteia sunt foarte putini si s-a tinut oarecum sub ascuns opiniei publice. O dovada in plus a ineficientei acestei Legi este faptul ca exista momentan inscrise oficial in Rep. Moldova 31 de culte, un adevarat panteon religios. Prezenta prim-ministrului Vlad Filat la sedinta Sinodului Mitropolitan din 25 mai a.c. si declaratiile ulterioare de la finalul intalnirii ale lui si ale IPS Vladimir confirma faptul ca este posibila modificarea in viitorul apropiat a acestei Legi si eventuala reconsiderare a statutului Islamului in Rep. Moldova. Stirile propuse spre citire mai jos sunt redate cronologic. Am inserat si doua UPDATE-uri, cel de-al doilea fiind un articol foarte documentat si interesant, semnat de Vlad Cubreacov in Flux *(27 mai) – dan.camen.]
~~~+~~~
Islamul naște supărări! Preoții nu se vor mai ruga pentru Filat și Lupu
Publika.md / 23 mai 2011
Nu se vor mai ruga pentru conducerea ţării. Aceasta este decizia pe care au luat-o mai mulţi parohi ai bisericilor din ţară în semn de protest faţă de legalizarea islamului. La rândul său, Mitropolia Moldovei contestă intenţia acestor parohi şi spune că ei nu sunt în drept să ia astfel de decizii.
„Mai departe nu vom pomeni anume stăpânirea ţării. Dat fiind faptul că acele mişcări şi acele lucruri pe care le observăm noi, mai ales cele legate de înregistrarea islamului, contravin la ceea ce promovăm în societate„, a explicat duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, Teodor Roșca.
Preoţii spun că vor sprijini în rugaciune înalţii funcţionari ai statului numai după anularea deciziei Ministerului Justiţiei. Mai mult, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a declarat, pentru Publika TV, că va trimite scrisori la toate bisericile din Făleşti, Bălţi şi Sângerei cu rugămintea de a nu mai pomeni conducerea ţării în rugăciuni, pentru că ar fi anticreştină. Mitropolia Moldovei, însă, dezaprobă decizia parohilor.
„Această problemă nu a fost discutată în cadrul Sinodului Mitropoliei. O atare decizie dacă şi se ia, ţine de competenţa Sfântului Sinod„, a menționat Maica Epistemia, de la serviciul de presă al Mitropoliei Moldovei.
Săptămâna trecută, în mai multe localităţi din ţară, mii de preoţi şi credincioşi au protestat împotriva legalizării islamului în Republica Moldova. Ei au purtat pancarde cu inscripţiile: „Biserica Ortodoxă este mama poporului nostru” şi „Moldova – ţara ortodoxă„.
Mitropolia Moldovei acuzată că renunţă la rugăciunile pentru conducerea Moldovei,
în favoarea celor pentru conducerea Rusiei
Publika.md / 24 mai 2011
Mitropolia Basarabiei va continua să se roage pentru conducerea ţării, chiar dacă Mitropolia Moldovei nu mai face acest lucru. Feţele bisericeşti spun că ţine de datoria lor să se roage pentru fiii neamului, indiferent de culoarea lor politică.
„Mai presus de toate supărările, incertitudinile pe care le-ar avea, indiferent de gen, culoare politică sau stindard, biserica are obligaţia să se roage pentru fiii neamului„, a menţionat Ioan Barbău, protopop de Chişinău, Mitropolia Basarabiei.
„Având în vedere că Mitropolia Moldovei este reprezentanţa oficială a Bisericii Ruse, se vede că ei se roagă pentru fiii neamului său şi nu al nostru„, a mai adăugat acesta. […]
Religia islamică a fost înregistrată oficial de Ministerul Justiţiei, la mijlocul lunii martie.
Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a convocat arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei la şedinţa sinodului. În cadrul şedinţei s-a discutat pe marginea Statutului de funcţionare al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
S-a decis constituirea Comisiei mitropolitane pentru canonizarea sfinților care au proslăvit pământul moldav, fiind ales preşedinte PS Episcop Petru de Ungheni şi Nisporeni. Totodată, comisia urmează să includă reprezentanţi din toate eparhiile.
A fost definitivat programul vizitei în Republica Moldova a Sanctității Sale Patriarhul Kiril, preconizată în luna octombrie anul curent.
Au fost invitaţi reprezentanţi ai Academiei Teologice, discutându-se despre revizuirea statutului și perspectivele de reorganizare a Seminarelor Teologice. Prea Sfinţitul Sava a solicitat completarea rândurilor învăţăceilor vorbitori de limbă rusă la Şcoala Duhovnicească din Tighina.
Prea Sfințitul Episcop Marchel de Bălți și Fălești a venit cu propunerea de a exclude cererea pentru „stăpânire” din cadrul slujbelor în urma recentei înregistrări a Ligii musulmanilor. Membrii sinodului nu au susținut propunerea ierarhului, menționând că aceasta contravine statutului bisericesc.
Membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au întâlnit cu Prim Ministrul Vlad Filat
Mitropolia.md/ 25 mai 2011
Arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove au purtat discuţii la Palatul Mitropolitan cu domnul Prim Ministru Vlad Filat pe marginea actualei Legi a cultelor, accentuând necesitatea modificării acesteia.
Domnul V. Filat a declarat căurmează să fie efectuată o amplă analiză pe marginea modalităţii în care a fost înregistrată Liga Islamică. În acelaşi timp, urmează să fie studiată și modificarea Legii cultelor. Prim ministrul a mai menţionat că s-a convenit asupra creării unei comisii care să includă şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru ajustarea Legii cultelor la situaţia din Republica Moldova.
La rândul său, ÎPS Mitorpolit Vladimir a subliniat faptul că orice decizie luată cu privire la modificarea Legii cultelor trebuie să fie în conformitate atât cu legislaţia, cât şi cu doleanţele Bisericii. Pe lângă aceasta, Înalt Prea Sfinţia Sa a declarat că Biserica Ortodoxă din Moldova continuă să se roage pentru conducerea ţării spre a lua decizii spre binele poporului.
Legea cultelor, reexaminată la Chişinău după protestele preoţilor ortodocşi
Evz.ro / 25 mai 2011
Guvernul Republicii Moldova este dispus să reexamineze Legea cultelor, în urma unor proteste generate de înregistrarea Ligii islamice, care permite acestui cult religios să activeze oficial, transmite Agerpres.
Premierul Vlad Filat a anunţat astăzi, după participarea la Sinodul Mitropoliei Moldovei, că va fi creată o comisie mixtă pentru ajustarea legii „pentru ca (aceasta) să fie adecvată situaţiei din Republica Moldova”.
Mitropolitul Moldovei, Vladimir, a reiterat solicitarea Bisericii Ortodoxe de a fi revocată decizia privind înregistrarea Ligii Islamice. În context, mitropolitul a dat ca exemplu legislaţia României în acest domeniu, afirmând că în România un cult sau altul poate fi înregistrat doar după dezbateri publice, ceea ce în Republica Moldova nu s-a întâmplat.
Înregistrarea Ligii islamice în Republica Moldova, în martie anul curent, a provocat mai multe discuţii în societate, inclusiv proteste, săptămâna trecută, ale preoţilor şi enoriaşilor în mai multe localităţi. Ulterior, unii preoţi au anunţat că renunţă să se mai roage pentru conducerea ţării, dar după Sinodul de miercuri, Mitropolitul Vladimir a anunţat că aceştia îşi vor revizui decizia.
Circa 95% din cetăţenii Republicii Moldova sunt ortodocşi, conform ultimului recensământ al populaţiei, efectuat în 2004. „Importanţa şi rolul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii Ortodoxe”, sunt recunoscute în Legea privind cultele religioase, adoptată în anul 2007. Acelaşi act normativ permite, însă, ca un cult religios să poată fi înregistrat, dacă printre fondatorii acestuia sunt cel puţin 100 de cetăţeni ai Republicii Moldova. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 31 de culte”.
Legea privind oficializarea cultelor religioase în Moldova ar putea fi revizuită
Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, şi-a suspendat intenţia de a solicita bisericilor din eparhia sa de a nu mai pomeni în rugăciuni conducerea Republicii Moldova, decizie luată în urma şedinţei Sinodului Mitropoliei Moldovei din 25 mai curent, la care a participat şi premierul Vlad Filat.
Anterior, preoţii Mitropoliei Moldovei, după ample manifestaţii de protest, au ameninţat că nu se vor mai ruga pentru conducerea ţării. Pavel Borşevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău,a calificat demersul preoţilor manifestanţi drept anticreştin.
Relevăm că, înaintea convocării sinodului, înregistrarea islamului în Republica Moldova a provocat scandal în interiorul Mitropoliei Moldovei. Unii preoţi, după manifestaţiile de protest, organizate săptămâna trecută, în mai multe raioane ale republicii, au declarat că nu se vor mai ruga pentru înalţii funcţionari ai statului. Şi asta pentru că, în opinia lor, autorităţile Republicii Moldova promovează acţiuni incompatibile cu valorile religiei creştine. „Nu vom mai pomeni stăpânirea ţării, deoarece mişcările şi lucrurile pe care le observăm, mai ales cele legate de înregistrarea islamului, contravin valorilor pe care le promovăm în societate”, a menţionat pentru un post TV duhovnicul mănăstirii Ciuflea, Teodor Roșca.
În acelaşi timp, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a ameninţat că va trimite scrisori bisericilor din raioanele Făleşti, Bălţi şi Sângerei în care va solicita preoţilor parohi să nu mai pomenească conducerea ţării în rugăciuni pentru că ar fi anticreştină. De obicei, preoţii rostesc în rugăciunile lor, în cadrul serviciului religios, o frază prin care invocă puterea divină pentru a ajuta guvernarea să asigure o viaţă liniştită şi prosperă ţării.
Scandal la mitropolie
Trebuie să amintim că Mitropolia Moldovei a dezaprobat acţiunea parohilor şi episcopului de Bălţi. Secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, declara pentru JURNAL înaintea convocării sinodului că ceea ce face episcopul Marchel ţine de competenţa Sinodului Mitropoliei. În general, ne spunea Cheibaş, preoţii nu pot modifica ecteniile (rugăciuni rostite de preot sau de diacon în cursul serviciului religios – n.a.).
Comunicându-i poziţia mitropoliei, episcopul Marchel a intervenit violent: „Cine este acest Cheibaş?! Un protoiereu nu poate judeca hotărârile unui episcop! Nu comentez nişte vorbe lipsite de temei”. În plus, ierarhul a ţinut să precizeze că va continua acţiunea sa. „Chiar duminică, voi emite o hotărâre bisericilor din eparhie cu următorul conţinut: «Vă binecuvântez să lipsiţi de suport de rugăciune autorităţile statului, deoarece considerăm hotărârile lor, pe bună dreptate, anticreştineşti. Această hotărâre va fi valabilă până când autorităţile statului se vor schimba spre bine»”, ne-a comunicat arhiereul.
„A nu te ruga nu este creştineşte”
În opinia părintelui Pavel Borşevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, a nu te ruga este un gest anticreştin. Chiar şi în cazul celor care greşesc ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să-i îndepărteze de la rău. În cazul dat, aceşti preoţi nu vor ca ţara să prospere, opinează Borşevschi.
În ce priveşte ecteniile care stabilesc pentru cine să se roage preoţii noştri, părintele Borşevschi ne-a declarat că asemenea decizii prevăd anumite zile în an, ca exemplu o zi specială în care se roagă pentru cei căzuţi pe câmpul de luptă, pentru victimele regimului comunist etc. „Trebuie să vă spun că atunci când a decedat Iuri Andropov, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a emis un ordin prin care solicita preoţilor să se roage, nu pentru robul lui Dumnezeu, dar, pur şi simplu, pentru Iuri, pentru că era ateist”, relatează Borşevschi.
Marchel: „Nu urmăresc obiective politice”
Solicitat de JURNAL să spună dacă, prin acest demers, urmăreşte obiective politice, episcopul Marchel a declarat: „Nu urmăresc niciun obiectiv politic, acţiunea mea este una civică şi bisericească”.
După şedinţa Sinodului Mitropoliei din 25 mai curent, episcopul Marchel a declarat pentru JURNAL că „instituie moratoriu pe acţiunea sa pentru un termen rezonabil”. În context, ierarhul a declarat că „starea spirituală din republică a fost tulburată de fostul ministru al Justiţiei, care a tăinuit timp de 30 de zile decizia guvernului privind înregistrarea islamului pentru a nu fi atacată în judecată”.
Arhiereul a menţionat de asemenea că decizia sa a fost determinată de promisiunile premierului Filat în domeniul stării duhovniceşti din Republica Moldova.
Filat, legea cultelor şi un fals conflict între ortodocşi şi musulmani
Flux.md / 27 mai 2011
Premierul Filat a gafat din nou. Luat de val, acesta a participat, la 25 mai, la şedinţa sinodului structurii locale a Patriarhiei Moscovei, promiţând public că se angajează, în faţa respectivei structuri şi a societăţii, să „rezolve câteva probleme”. Filat a specificat că este vorba, de fapt, de două probleme. Acestea ţin, pe de o parte, de modificarea Legii cultelor religioase şi a părţilor lor componente şi, pe de altă parte, de înregistrarea Ligii Musulmanilor din Republica Moldova, de către Ministerul Justiţiei, ca urmare a unei Decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Vladimir Filat, urmaşul lui Vasile Tarlev
Cele două subiecte merită atenţia noastră. Să le luăm pe rând. Cât priveşte Legea cultelor religioase, trebuie să amintim că aceasta a fost adoptată în anul 2007 pentru executarea, la capitolul „Măsuri generale”, a Hotărârii CEDO, pronunţate la 13 decembrie 2001, în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”, speţă în care Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) a avut calitatea de terţ intervenient. În acel dosar, structura Bisericii Ruse din ţara noastră a compărut alături de guvernul Tarlev, a cărui poziţie a împărtăşit-o integral. Modul de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 a fost monitorizat, între anii 2002 şi 2010, de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CoE). Parlamentul care a votat legea respectivă a fost dominat de majoritatea PCRM. Cu toate acestea, legea a întrunit sprijinul tuturor fracţiunilor şi grupurilor informale din Parlament, inclusiv al unor deputaţi ca Vladimir Filat, Dumitru Diacov sau Marian Lupu, actuali fruntaşi ai coaliţiei de guvernământ.
În paranteză fie spus, suspendarea acestei monitorizări a fost posibilă, la 4 martie 2010, ca urmare a demersurilor Ministerului Justiţiei, condus de Alexandru Tănase, şi a faptului că Mitropolia Basarabiei şi-a retras, prin scrisoare oficială, încă din toamna anului 2009, din motive necunoscute şi greu de înţeles, absolut toate capetele de plângere pe care le-a susţinut constant în faţa CM al CoE între anii 2002 şi 2009. Monitorizarea constituia cea mai importantă formă de protecţie internaţională a Mitropoliei Basarabiei. Cu titlu de fapt divers trebuie să arătăm că persoanele cărora li se datorează nemijlocit suspendarea monitorizării sunt trei: ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, avocatul Alexandru Postică (tot el avocatul lui Ernest Vardanian şi al lui Ilie Cazac) şi preotul Ianec (Ion) Cosoi, promovat în funcţia de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chişinăului.
Dată fiind configuraţia actuală a Parlamentului, o eventuală modificare a Legii cultelor ar putea fi operată doar de fracţiunea PLDM, împreună cu cea a PCRM. Putem spune de pe acum că poziţionarea lui Filat de partea ierarhilor de sub oblăduirea Moscovei va conduce în mod inevitabil la un conflict dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei. O consecinţă logică a acestui fapt ar putea fi redeschiderea de către CM al CoE a monitorizării modului de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 2001 pronunţate în cazul Mitropoliei Basarabiei. În loc să rezolve o problemă, premierul Filat va crea mai multe. În loc să meargă pe calea concilierii şi a medierii, Filat păşeşte pe cea a confruntărilor religioase şi jurisdicţionale. Aşa stând lucrurile, el va trebui să-şi asume toate consecinţele şi deplina responsabilitate pentru această poziţie evident greşită.
Între euroconformitate şi interes secular-politic
Legea cultelor religioase şi a părţilor lor componente a fost expertizată de către Consiliul Europei şi a făcut obiectul mai multor Rezoluţii interimare ale CM al CoE. Pentru motive de conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi cu jurisprudenţa CEDO, orice modificare a respectivei legi va trebui supusă, potrivit angajamentelor asumate oficial de către Republica Moldova, unor noi expertizări. Astfel, orice modificare sau completare a Legii cultelor nu va putea depăşi cadrul stabilit de Convenţia Europeană şi de Hotărârea CEDO în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”. Se cuvine să mai amintim că legislaţia Republicii Moldova despre culte a făcut, de-a lungul anilor, obiectul criticilor din partea Departamentului de Stat al SUA, dar şi din partea OSCE, fapt consemnat în Rapoartele anuale cu privire la situaţia drepturilor omului din ţara noastră.
Teama de Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” s-a împotrivit de la bun început adoptării unei legi euroconforme despre culte, lansând apeluri, declaraţii sau demersuri publice sau organizând în mod repetat manifestaţii de protest. Toate aceste reacţii au pornit de la teama absurdă şi iraţională de creştere şi consolidare a Mitropoliei Basarabiei şi, respectiv, de scădere numerică şi descreştere a puterii de influenţă şi control a structurii locale a Patriarhiei Moscovei. Pe scurt, opoziţia Mitropoliei „întregii Moldove” a avut la bază raţiuni geopolitice şi secular-politice evidente (egoiste şi destul de meschine) şi nu a fost dictată de dorinţa unei reflecţii sau dezbateri publice într-o societate autentic democratică. Motivele sau pretextele invocate constant au fost de natură istorică, emoţională şi chiar social-politică, nicidecum juridică. Acum, când comunitatea religioasă a musulmanilor din Republica Moldova a fost înregistrată în ordinea stabilită de lege, mitropolia Patriarhiei Moscovei agită un alt pretext, cel al pericolului unui conflict iminent dintre civilizaţia de factură creştin-ortodoxă şi cea de factură islamică.
Cine şi câţi sunt musulmanii din Republica Moldova?
Comunitatea musulmanilor (sau cultul religios islamic) înregistrată cu denumirea de Liga Musulmanilor din Republica Moldova este reprezentată de cetăţeni moldoveni stabiliţi la noi încă din perioada sovietică. Aceştia au, în cele mai multe cazuri, particularităţi etnice, fiind de origine azeră, tătară sau uzbekă. Datele recensământului general al populaţiei Republicii Moldova din octombrie 2004 sunt relevante în acest sens. Ele indică, printre cetăţenii moldoveni, o prezenţă de 259 de arabi, 891 de azeri, 108 ceceni, 256 de kazahi, 211 tadjici, 974 de tătari, 269 de turci, 220 de turkmeni şi 745 de uzbeci. Cumulând aceste date oficiale, obţinem un total de 3933 de persoane.Majoritatea dintre aceşti cetăţeni moldoveni, putem presupune, în linii foarte mari, ar fi, prin tradiţie, de confesiune musulmană. Cu toate acestea, doar 1667 de cetăţeni moldoveni au indicat islamul, la recensământul populaţiei din 2004, ca religie a lor. Aceştia sunt musulmanii împământeniţi la noi, ca să folosim un termen mai vechi. Raportat la ansamblul corpului social, numărul musulmanilor din Republica Moldova este unul infim (sub 1%), inferior, de exemplu, numărului de membri ai celui mai numeros cult neoprotestant, cel evanghelist-baptist, care întruneşte circa 1,7% din totalul populaţiei adulte. Comparând cifra de 1667 de musulmani declaraţi cu numărul altor comunităţi etnoconfesionale, vom observa că datele statistice indică o prezenţă de 902 persoane de confesiune mozaică (iudei sau evrei) şi de 101 armeni (gregorieni). Cu toate acestea, cultul mozaic (Confederaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Moldova) şi cultul gregorian (Biserica Apostolică Armeană) au un statut legal, fiind dotate cu personalitate juridică.
Studenţii musulmani
Este adevărat căprezenţa musulmană în Republica Moldova, în special la Chişinău, este mai numeroasă. Aceasta se datorează unei importante mase aluvionare (de ordinul miilor) de studenţi şi doctoranzi de origine arabă care îşi fac studiile în bază de contract la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) şi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.Această masă islamică aluvionară este una provizorie în Republica Moldova.
Ligă, cult sau comunitate?
Titulatura de „Ligă a musulmanilor” este una inadecvată din punct de vedere al scopurilor admise de legea cultelor pentru asemenea cazuri, cu toate că este conformă cu norma juridică europeană. Această denumire trimite, mai degrabă, la scopuri extrareligioase, semănând mai mult cu una de organizaţie neguvernamentală sau de entitate politică. Este interesant să vedem cum se va implica premierul Filat în „rezolvarea acestei probleme” şi ce vor spune partenerii europeni ai ţării noastre în legătură cu acest subiect. Din câte cunoaştem, Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău monitorizează situaţia religioasă din Republica Moldova, redactând periodic Rapoarte în materie. Politic vorbind, orice exagerare sau pas greşit al premierului Filat ar putea costa scump Republica Moldova, întrucât „chestiunea musulmană” ar putea alerta inutil Bruxellesul, făcând obiectul unor eventuale condiţii avansate ţării noastre în dialogul moldo-comunitar şi aşa destul de anevoios. S-ar putea ca tocmai acesta să fie scopul premierului Filat. Dacă este sau nu aşa, timpul o va demonstra.
Interferenţe etnice
Ne-am referit mai sus la datele statistice furnizate de recensământul general al populaţiei din 2004. Un aspect complet neglijat de cei antrenaţi în dezbaterea „chestiunii musulmane” este cel al compoziţiei etnice a comunităţii islamice „împământenite”. De foarte multe ori, temperatura relaţiilor dintre Republica Moldova şi alte state este dată de tratamentul aplicat minorităţilor etnoreligioase de la noi, înrudite cu statele respective (kin-state în engleză sau etat-parent în franceză). Este un fapt general cunoscut că state ca Israelul, Federaţia Rusă, Armenia sau Azerbaidjanul sunt sensibile la modul în care sunt tratate minorităţile lor din alte state.Este de presupus că o anulare a înregistrării Ligii Musulmanilor din Republica Moldova să ridice probleme în relaţiile Chişinăului cu Baku sau cu Moscova.
Cum au rezolvat problema alte state?
Să ne referim la două cazuri relevante. Cum totul ce ţine de confesiune este perceput în Republica Moldova fie prin prisma românească, fie prin cea rusească, este potrivit să vedem cum staul lucrurile, la capitolul relaţii cu musulmanii, în Rusia şi România.
Federaţia Rusă, din care provin cetăţenii moldoveni de origine tătară, este statul european cu cea mai mare comunitate de musulmani, estimată, potrivit declaraţiilor oficiale ale premierului Vladimir Putin, între 20 şi 30 de milioane, cu o dinamică pozitivă. Patriarhia Moscovei cultivă relaţii de bună convieţuire cu această comunitate. Dacă cineva ar aborda problema la Moscova în cheia propusă de premierul Filat sau de mitropolitul Vladimir Cantarean, tensiunile etnoreligioase ar fi de neevitat. Politica religioasă a Moscovei este, în general, una a echilibrului interreligios, marcată de tendinţe pronunţate de menţinere a comunităţii musulmane în cadrul legii. Poate ar fi cazul ca mitropolitul Vladimir şi ceilalţi vlădici de oblăduire rusă să-l consulte pe patriarhul Kiril al Moscovei, împrumutând din experienţa acestuia şi a Bisericii sale de convieţuire multiseculară cu zecile de milioane de musulmani din cuprinsul marii federaţii din răsărit.
România, ţara cu a doua Patriarhie Ortodoxă ca mărime, având o veche comunitate musulmană, turco-tătară, în Dobrogea,este un exemplu clasic de relaţii paşnice dintre ortodocşi şi musulmani. Să amintim doar că cea mai mare moschee din România a fost construită de statul român în 1910, la Constanţa, după un proiect al inventatorului Gogu Constantinescu şi al arhitectului Victor Ştefănescu, în stil egipteano-bizantin, cu unele motive arhitecturale româneşti. Cultul musulman din România are statut legal, de persoană publică. Formarea clerului musulman se face la Liceul Teologic Musulman şi Pedagogic din Medjidia, pe banii statului român.Personalul musulman de cult este format din hatipi, imami, hagii, muezini. Puţină lume cunoaşte că majoritatea tătarilor musulmani din România, ca şi o anumită parte a turcilor musulmani, provin din Basarabia de sud (Bugeac), de unde au fost expulzaţi în timpul ţarismul rus. Cu toate că pe lângă comunitatea musulmană turco-tătară există în România un număr important de imigranţi musulmani, de origine arabă, turcă sau de alte origini, nimeni nu agită spectrul confruntărilor dintre ortodocşi şi musulmani. Dimpotrivă, Patriarhia Română cultivă relaţii de bună convieţuire cu musulmanii.
În ce constă problema?
Într-adevăr, în ce constă problema pe care premierul Filat i-a promis mitropolitului Vladimir să o rezolve? Părerea noastră este că problema este una falsă. Premierul trebuie să înţeleagă că ortodocşii şi musulmanii nu sunt reciproc opozabilişi că cea mai bună cale este cea a aducerii tuturor comunităţilor religioase în cadrul legii. Asta nu au înţeles regimurile Snegur, Lucinschi şi Voronin în cazul mult prigonitei Mitropolii a Basarabiei şi Republica Moldova a fost condamnată la CEDO. În definitiv,Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată, ironia sorţii, tocmai de guvernul Tarlev, adică de cei care au prigonit-o mai abitir.
Sperietoarea islamizării în masă a găgăuzilor, de care se preocupă unii, este doar o sperietoare.Niciodată în istorie nu s-a înregistrat şi nu se înregistrează nici acum măcar un caz izolat de convertire a găgăuzilor la islam. Dimpotrivă, dată fiind comunitatea lingvistică a găgăuzilor ortodocşi cu turcii musulmani, în rândul cetăţenilor moldoveni de origine găgăuză am putea găsi suficienţi misionari creştini pentru spaţiul turcofon. Cine îşi pune însă problema misiunii ortodoxe printre popoarele de limbă turcă? Şi-o pune patriarhul Kiril? Şi-o pune mitropolitul Vladimir? Filat nici atâta!
Să fim rezonabili. O aruncare a musulmanilor din Republica Moldova în afara legii nu poate decât să degradeze climatul confesional din ţară. Dimpotrivă, abordările corecte, echilibrate ale agenţilor guvernamentali, bazate pe lege şi pe exemplele pozitive din alte state, inclusiv cele din Rusia şi România, sunt de un milion de ori mai bune decât atitudinile partizane, de aliniere la gradaţii şi agenţii confesionali ai Moscovei în ţara noastră. Suntem de părere că o comunitate musulmană menţinută în cadrul legal şi integrată în ansamblul corpului social este de preferat uneia lăsate de capul ei, pradă uşoară pentru tot felul de integrişti şi fundamentalişti islamici. Dacă şi ar exista o problemă a musulmanilor din Republica Moldova, aceasta ar trebui rezolvată civilizat şi legal, într-un cuvânt creştineşte şi omeneşte, că tot ni se vorbeşte pe mică pe ceas de valori şi principii.
Vlad CUBREACOV, FLUX
NOTĂ: Opiniile împărtăşite de autor nu corespund în mod neapărat cu punctul de vedere al redacţiei FLUX în acest subiect.
La 24 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în incinta bisericii mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, oraşul Chişinău, a avut loc Adunarea Eparhială anuală a Mitropoliei Basarabiei. Adunarea a început cu un Te-Deum, oficiat de preoţii: PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău, PC preot Ioan Cosoi şi PC preot Andrei Deleu. Din componenţa secretariatului au făcut parte PC preot Ioan Cosoi, PC preot Sergiu Aga şi PC preot Valeriu Cernei.
În cuvântul său de deschidere, ÎPS Petru a menţionat rolul adunărilor eparhiale în viaţa religioasă a eparhiilor, aducând, totodată, mulţumiri celor prezenţi la lucrările Adunării din acest an, urându-le succes. Un alt subiect abordat de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a fost predarea Religiei în şcoală, „lucru la care Mitropolia Basarabiei a avut o contribuţie determinantă în anul 2010”. ÎPS Petru a reînnoitoferta Mitropoliei de a dona manuale de Religie pentru clasele I – IV pentru şcolile interesate, indiferent de jurisdicţia canonică a satului respectiv. „Mitropolia Basarabiei oferă manualele primite ca donaţie din partea Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tuturor şcolilor care manifestă interes pentru această literatură didactică. Nu am făcut diferenţă între parohiile subordonate Mitropoliei Basarabie şi cele aflate în jurisdicţia Mitropoliei Chişinăului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă la fiecare copil din Basarabia. Ne bucurăm că profesorii de religie apreciază calitatea manualelor primite de la Bucureşti. Noi, în general, am susţinut ideea ca manualele şi curricula pentru acest obiect de studiu să fie aceleaşi ca şi la Bucureşti, fără a le inventa aici, la Chişinău, irosind bani şi resurse umane. Doar pentru a le face unora pe plac. Suntem acelaşi popor, avem aceeaşi credinţă şi ar trebui să învăţăm religia din aceleaşi cărţi. Este păcat că la Chişinău mai persistă mentalitatea veche că am fi două popoare diferite”, a menţionat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
PC preot Ioan Cosoi a făcut apelul nominal al preoţilor şi mirenilor, membri ai Adunării eparhiale, constatându-se absenţa a 14 persoane. Adunarea a votat în unanimitate ordinea de zi, după care a urmat prezentarea rapoartelor:
– Raportul de activitate a Centrului Eparhial al Mitropoliei Basarabiei pentru anul 2010 a fost prezentat de PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ;
– Raportul privind itinerarul pastoral al ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, pe anul 2010 – PC preot Andrei Deleu, consilier – cancelar;
– Raportul de activitate a Sectorului administrativ – PC preot Valeriu Matciac, consilier administrativ;
– Raportul de activitate a Sectorului învăţământ – PC Pr. Vlad Mihăilă, consilier mitropoitan;
– Raportul de activitate a Sectorului economic – PC Pr. Vasile Burduja, consilier mitropolitan;
– Raportul de activitate a Sectorului pastoraţie şi misiune – PC Pr. Iulian Budescu, consilier mitropolitan;
– Raportul de activitate a Sectorului cultural – PC. Pr. Sergiu Aga, consilier mitropolitan;
– Raportul de activitate a Sectorului social – dl Igor Belei, consilier mitropolitan;
– Raportul de activitate a Oficiului juridic, pregătit de dl avocat Alexandru Postică, consilier mitropolitan, a fost prezentat de PC Preot Ioan Cosoi, vicar administrativ.
Adunarea a aprobat unanim rapoartele cu calificativul satisfăcător.
Alte subiecte discutate şi votate de Adunarea Eparhială au fost:
1. Avizul Adunării Eparhiale privind formarea circumscripţiilor electorale pentru alegerea Adunărilor Eparhiale a Episcopiei de Bălţi şi a Episcopiei Basarabiei de Sud.
Alegerile pentru Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria, care include raionul Dubăsari şi toate satele din stânga Nistrului, au fost amânate pentru o altă dată.
2. Avizul Adunării Eparhiale privind înfiinţarea de noi parohii, aprobarea statutelor acestor noi unităţi ecleziastice şi modalitatea primirii a noilor parohii (din alte jurisdicţii) în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
La adunare au mai luat cuvântul: PC preot Ioan Cristea, PC preot Ioan Barbău, PC prot. Vladimir Eşanu, PC preot Valeriu Matciac şi domnii Petru Grozavu, Valeriu Berilă şi Vitalie Ojovanu.
În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a apreciat lucrul de organizare a Adunării de către consilieri şi a mulţumit membrilor Adunării Eparhiale pentru participare, subliniind faptul că Adunarea Eparhială ar trebui convocată de două ori pe an. „Constatăm că Mitropolia Basarabiei se extinde constant şi acest lucru este îmbucurător. Din 1992, de la reactivare, numărul parohiilor şi al slujitorilor a fost în creştere continuă. În acelaşi timp se acumulează şi problemele care trebuie să le soluţionăm. Poate ar fi binevenit ca, pe viitor, Adunarea Eparhială să fie convocată de două ori pe an”, a specificat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
Cred că este întreit. Primul sens este că, prin Înviere, avem dovada dumnezeirii lui Hristos; al doilea … se desfiinţează moartea, iar al treilea, în cadrul definit de celelalte două, este provocarea la o viaţă nouă.
Mielul fript ne îndepărtează de sensul Paştelui?
Dacă cineva sărbătoreşte Paştele doar cu miel, este un Paști mărginit. Pe de altă parte, omenesc este să prăznuim şi prin mijloace materiale.
Învierea lui Hristos nu este o provocare la adresa capacităţii noastre raţională?
O aruncă în aer. Învierea nu are deloc logică.
Şi atunci, de ce să mai credem?
Credinţa este ceva mai înalt decât capacitatea raţională, decât canonul moral, decât aşteptările emoţionale. Credem ceea ce este dincolo de raţiune.
Poate fi cineva creştin ortodox şi să considere Învierea o simplă „poveste”?
Da, se poate găsi în cultura şi civilizaţia ortodoxă, dar, după cum zice apostolul Pavel, după o predanie seacă. Predanie seacă şi viaţă seacă.
Dumneavoastră credeţi în Înviere?
Cu toate celulele mele. Singurul lucru pe care-l cred este Învierea. Iar credinţa în Înviere îi dă omului capacitatea de a ieşi din sine. Nu mai ai nevoie de minuni şi de dovezi, ci te linişteşti şi pătrunzi în alt univers, care este Biserica.
Dat fiind faptul că mai toate religiile propovăduiesc viaţa de după moarte, este posibil ca astfel, pur şi simplu, să fie potolită o nevoie psihologică a omului?
S-ar putea, pentru că o astfel de nevoie există. Dar, mai întâi se crede, apoi vine certitudinea. Şi este atât de frumos acest lucru.
Dacă v-aţi fi născut mai la est sau mai la vest, nu aţi fi aparţinut altei religii?
Se poate … Să fi fost muftiu … Sau cardinal.
Şi atunci, de ce să credem că Ortodoxia este unicul adevăr?
Pentru că, întâmplându-se să ne naştem aici, s-a dovedit acest lucru înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut altundeva.
Câţi dintre creştinii ortodocşi din Grecia sunt creştini cu adevărat?
Cred că numărul acestora este foarte mic. Iar pentru acest lucru suntem vinovaţi ca Biserică, deoarece ne-am complăcut şi laicizat, mai simplu spus, funcţionăm instituţional, nu mistagogic. Adică, să-i luăm altfel pe oameni şi, încetul cu încetul, să-i conducem spre taina lui Dumnezeu.
Vă deranjează faptul că cei mai mulţi ajung la biserică cu jumătate de oră înainte de Înviere şi pleacă după „Hristos a înviat”?
Nu mă deranjează, dar este ca şi cum s-ar duce la o nuntă şi, imediat după ce apare mireasa şi începe nunta, ei pleacă. E păcat. Se nedreptăţesc pe ei înşişi.
Sfânta Lumină se aprinde singură, de-adevăratelea, sau cu chibrituri?
Omul contemporan, în numele ştiinţei, crede că universul a luat fiinţă din nimic. De ce nu ar putea Sfânta Lumină să ia naştere din nimic?Cea mai mare semnificaţie a Sfintei Lumini este că toţi luăm lumină din aceeaşi sursă. Acest lucru este foarte important. De ce să-l pierdem?
Dacă trupul omenesc, mai puţin al lui Hristos, şi-aşa se descompune, de ce se opune Biserica arderii celor morţi?
Deoarece arderea nu permite descompunerea fiziologică. Nu vrem să facem ceva brusc şi, cu respect faţă de îngroparea lui Hristos, prezentăm fiecărui om evenimentul Îngropării şi Învierii.
Aţi refuza să daţi binecuvântarea voastră cuiva care ar vrea să fie ars?
Aş face ceea ce hotărăşte, în cele din urmă, conştiinţa Bisericii.
În Grecia, Biserica nu constituie un sistem care, de multe ori, cultivă fanatismul?
Mă tem că aveţi dreptate. Desigur, sunt şi multe alte ocazii în care Biserica eliberează omul cu adevărat.
De ce aţi înapoiat statului elen salariul dumneavoastră?
Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că statul elen este incapabil până şi să-mi taie salariul. Încă sunt plătit, iar salariul merge la fundaţii. Măcar de mi-ar suspenda calitatea de funcţionar public. Nu doresc să fiu funcţionar al Statului.
Aşadar, sunteţi pentru separarea Bisericii de Stat?
Da. Biserica, cu cât este mai dezlegată de Stat, cu atât este mai Biserică. Devine mai apropiată de mesajul pe care îl propovăduieşte. În acest moment, făcând parte din sistemul politic, se prăbuşeşte împreună cu acesta.
Şi cum vor trăi preoţii, fără salariu?
Mult mai bine. Impozitarea Bisericii este o măsură antipopulară. Lumea dă câte ceva la pangar şi se adună nişte bani. Dacă Biserica Greciei hrăneşte zilnic 50.000 de persoane – după cum a făcut cunoscut, cu câteva zile mai-nainte, Sfântul Sinod -, şi este impozitată cu 20%, cineva va trebui să găsească o sursă de hrană pentru 10.000 de oameni.
Dumneavoastră aveţi alte surse de venit?
Nu am nevoie.
Şi ce mâncaţi?
Nici nu vă puteţi imagina. Îmi aduc de la mânăstiri cele mai bune ouă.
Ştiinţa v-a făcut să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu?
Din contră. Pe când eram în America mă înfruptam din cele mai bune părţi ale ştiinţei, şi cu toate acestea, am simţit că ea nu mă poate sătura. Deplinătate mi-a dat nevoia de a transgresa moartea, degradarea, timpul.
Ştiinţa ar putea descoperi vreodată începuturile universului, ceea ce a fost înainte de Big Bang?
Înainte de Big Bang nu exista timp, aşadar, nu există „înainte de”. Ştiinţa este o unealtă extraordinară care ne arată frumuseţea lumii materiale. Dar este mult prea limitată pentru a ne arăta limitele omului.
Crucea dumneavoastră personală?
Cel mai rău este sinele meu. Dificil lucru sinele omului.
In conceptia celor de la Asur categorisirea oamenilor de catre Patriarh in Pastorala in „buni” (direct) si „rai” (indirect) prin „promovarea unui concept de cetăţenie pe baze confesionale” ataca conceptul de egalitate intre cetateni si dreptul la identitate, stipulate in Constitutia romana.
Pai in primul rand in Pastorala se vorbeste numai despre cei botezati crestineste (nu si de ceilalti pagani); neofiti care, daca sunt crescuţi în credinţă şi vieţuire creştină, au posibilitatea („pot”) sa devina „buni cetateni” ai Patriei pamantesti si „cetateni” ai Patriei ceresti. Ce e rau in asta? Se observa, deci, clar ca pe pamant, spre deosebire de Cer, exista o impartire a oamenilor in buni si rai. Acest dualism exista de cand e lumea; nu e Patriarhul primul om care o spune acum in public. Însă o spune şi din punct de vedere religios, cum are autoritatea să o facă. Deci asa-zisul concept de egalitate invocat de Asur, care ar exclude orice categorisire a oamenilor intre „buni” si „rai”, este inexistent. Conceptul invocat de ei ar trebui se refere strict la drepturile (cetatenesti) care apartin omului, nu si la insusirile omului de a fi bun sau rau, prost sau destept etc.
Prin acel „numai” folosit de Patriarh in Patorala se arata ca botezul crestin este poarta prin care orice om (cetatean – cf. Asur) are posibilitatea sa imbratiseze religia adevarului, care indeamna la virtute si nu la vicii. Este deci o afirmare a Crestinismului ca religie princeps. Da, aici Patriarhul chiar ca este fundamentalist, dar in sensul bun al cuvantului!
Asadar, este normal sa fie considerati crestinii ca avand ceva in plus fata de necrestini, tocmai din pricina primirii botezului, iar daca Biserica ii numeste pe cei din urma pagani, iata ca acum Asur le spune secularizat si indirect „cetateni de rangul doi”. Problema este ca cei de la Asur nu au avut initial intentia aceasta, insa nu au sesizat diferenta facuta in Pastorala intre cei botezati si cei nebotezati, spunandu-le si primilor „cetateni de rangul doi”, fiindca nu observa ca de fapt Patriarhul transmite pastorala crestinilor credinciosi si nu neaparat asur-ilor si celorlalti atei.
Asta a fost cu „egalitatea intre cetateni”. In ceea ce priveste dreptul la „identitate”, este de ajuns sa reamintim faptul ca poporul nostru, inca de la formarea lui, a imbratisat crestinismul. Deci, fie ca vor sau nu umanistii, suntem crestini de la origini. Identitatea nu se fabrica dupa cum e moda sau gandeste o persoana sau alta la un moment dat, sau mai ales un ONG de-o mana de persoane, ci este expresia constiintei unei natiuni de-a lungul existentei sale.
Vicepresedintele Asur citeaza apoi asa-zisele „sondaje”, care e de fapt decat unul singur, din 2010, si-l interpreteaza in mod silogistic si denaturativ, specific umanistilor atei. Apoi cifrele expuse in sondaj nu pot fi reale, pentru ca niciun sondaj nu se efectueza la o asa scara mare, de milioane de oameni, ci numai un recensamant poate oferi informatii de acest gen. In superficialitatea lor, cei de la Asur au luat probabil procentajul rezultat de la un anumit esantion de oameni intervievati si l-au aplicat apoi la numarul total de romani, nestiind ca de fapt credinta nu se masoara in sondaje, fiindca nu suntem indivizi cum ne considera, ci persoane.
Adevaratul motiv al cestui comunicat il reprezinta oportunitatea de a ataca recentul proiect al legii „parteneriatului” Stat – Biserică în domeniul asistenţei sociale. Catalogand Biserica Ortodoxa pe nedrept ca un furnizor de servicii sociale inadecvat si inechitabil fata de cei aflati in nevoi, ei nu fac decat sa-si arate coltii si intentiile ascunse.
La final Asur catalogheaza afirmatiile Patriarhului ca fiind niste „rataciri trecatoare”, care sunt de fapt expresia gandirii proprii Patriarhului si nu a BOR, si il indeamna sa „revina asupra lor în spiritul ecumenismului demn de o biserică a secolului XXI”. :))))
Stau si ma intreb cu aceasta ocazie: ce legatura o avea ecumenismul cu ateismul?
dan.camen.
~~~+~~~
Iata si comunicatul ASUR:
Cetăţeni „buni” şi cetăţeni „răi” în viziunea BOR
„Asociaţia Secular-Umanistă din România îşi manifestă surprinderea şi îngrijorarea faţă de recentele afirmaţii ale conducătorului BOR, Patriarhul Daniel. În „Pastorala de Sfintele Paşti – 2011”, publicată vineri 22.04 a.c., acesta atacă două dintre fundamentele Constituţiei României – egalitatea între cetăţeni (art. 4) şi dreptul la identitate (art. 6), prin promovarea unui concept de cetăţenie pe baze confesionale:
„[…] părinţii şi naşii care botează copiii, dar nu-i cresc sau nu-i educă în credinţă, nu-i iubesc cu adevărat, deoarece numai copiii botezaţi şi crescuţi în credinţă şi vieţuire creştină pot deveni buni cetăţeni ai Patriei pământesti […]” (sublinierea apare în original!)
Această atitudine este cu atât mai nocivă cu cât mesajul patriarhului a fost citit în bisericile din ţară, în cadrul slujbei de înviere.
„Semnalul pe care-l transmite BOR prin vocea conducătorului său este că milioane de români sînt consideraţi cetăţeni de rangul doi. Conform sondajelor [1], 8 milioane de români nu cred în viaţa de apoi – element fundamental în creştinism, 6,5 milioane de români merg extrem de rar sau nu se duc niciodată la biserică, 1,3 milioane de români declară pe faţă că nu cred într-o divinitate. Peste noapte, toţi aceştia descoperă că nu sînt consideraţi „buni cetăţeni”!
Declaraţia pune într-o lumină interesantă recentul proiect al legii „parteneriatului” Stat – Biserică în domeniul asistenţei sociale. Se pune din nou în evidenţă inadecvarea Bisericii ca furnizor echidistant de servicii sociale. Cum am putea să ne închipuim că aceasta i-ar trata la fel pe toţi cei în nevoie atâta vreme cât cel mai înalt reprezentant al BOR împarte cetăţenii României în „buni” sau „răi” în funcţie de credinţa acestora?
Trebuie să transmitem un semnal clar celor din Parlament: Nu puneţi cruce protecţiei sociale!” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Cu speranţa că afirmațiile regretabile din „Pastorală” sînt doar expresia unei rătăciri trecătoare şi nu reflectă adevăratele valori ale BOR, facem un apel la PF Daniel să revină asupra lor în spiritul ecumenismului demn de o biserică a secolului XXI”.
În incinta Palatului Republicii, la data de 17 aprilie a avut loc o festivitate cu ocazia recunoaşterii islamului în R. Moldova drept o religie oficială, anunţă Islam news.
Potrivit sursei, musulmanii moldoveni au posibilitatea să-şi îndeplinească ritualurile religioase în mod deschis, asta după ce la 14 martie ministerul Justiţiei a înregistrat oficial prima organizaţie musulmană – Liga Islamă din R. Moldova.
Membrii acestei ligi vor putea coordona procesul de dezvoltare a religiei islame în R. Moldova, vor avea posibilitatea să consolideze viziunile musulmanilor şi să reprezinte interesele acestora în ţară şi peste hotare.
Anterior, în Moldova musulmanii nu puteau în mod deschis să-şi facă rugăciunile, să se adune la propovăduirile săptămânale, să-şi oficieze sărbătorile religioase şi să construiască moschee.
Islam news mai anunţă că reprezentanţii musulmanilor din R. Moldova s-au adresat instanţelor europene cu rugămintea de a îmbunătăţi situaţia islamiştilor din ţară şi ca rezultat, înalţii demnitari europeni au reuşit să convingă Guvernul R. Moldova să-i dea acestei confesiuni statutul de „religie oficială”.
Reprezentanţii Bisericii: Nu suntem împotriva înregistrării cultelor,
dar să nu fie puse pe picior de egalitate cu creştinismul
Publik.md / 20 aprilie 2011
Înregistrarea oficială în Moldova a islamului a stârnit mari dispute între reprezentanţii Bisericii, pe de o parte şi reprezentanţii religiei islamice, pe de altă parte.
„Religia islamică crează mari probleme în Europa. Nu suntem împotriva înregistrării cultelor, dar să nu fie puse pe picior de agalitatea cu creştinismul. Mitropolitul Vladimir are dreptate, înregistrarea islamului este o injosire„, a declarat preotul Petru Pruteanu.
Ministrul Justiţiei aprobă înregistrarea acestui cult.”Este un drept fundamental al musulmanilor pe care trebuie să îl respectăm. Prin înregistrarea oficială a islamului, musulmanii nu sunt încurajaţi la unele sau altele activităţi. Este bine că a fost înregistrat islamul. Sunt convins că creştinismul este o religie a toleranţei”, a conchis ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.
De cealaltă parte, reprezentantul religiei islamice, Sergiu Sochircă, preşedintele Ligii Islamice din Moldova, susţine că: „Atitudinea Mitropoliei duce mai mult la intoleranţă. Noi ne-am aşteptat la un cuvânt de felicitare din partea Mitropoliei. Vrem să asigurăm condiţii bune pentru reprezentanţii islamului”.
Amintim că înregistrarea le oferă credincioşilor dreptul să facă rugăciuni colective şi să construiască moschei.
Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove:
Episcopia de Hancu / 20 aprilie 2011
In reportajul acordat mai multor canale de telelviziune in legatura cu inregistrarea religiei islamice din martie 2011 Întâistătătorul Bisericii noastre, Înalt Prea Sfinţitul Vladmir al Chişinăului şi al Întregii Moldove a ţinut să prevină autorităţile ţării spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri in societatea noastră.
„In tarile in care majoritatea populaţiei apartine cultului musulman, este normală înregistrarea acestei religii. iar intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii nostri ortdocsi…, musulmanii cred in Dumnezeul lor: Allah„
Mitropolitul Vladimir a spus că odată cu înregistrarea acestui cult în societate ar putea apărea provocări:
„Ar fi periculos…, pentru ca zilele trecute, din partile ambasadelor care apartin de acest cult relgios, mi-au transmis că nu e bine că au înregistrat acest cult, pentru că, cateodata li se întampla poate nu din partea crestinilor, poate nu din partea celor ce dred în Dumnezeu, ci anume din partea musulmanilor ne putem aştepta la neplăceri în societatea noastră„.
Episcopul Marchel de Bălţi: „Legiferarea islamului în Moldova este
o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt”
Moldova Ortodoxa / 21 aprilie 2011
Legiferarea islamului în Republica Moldova, în condiţiile în care nu există o comunitate musulmană autohtonă în ţara noastră, a picat tocmai în Postul Paştelui, motiv pentru care încă nu a primit o reacţie adecvată din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Subiectul însă a fost comentat în presa rusă. Menţionăm că legalizarea cultului islamic în Moldova a devenit posibilă graţie noii legi a cultelor care aproape că exclude factorul numeric dintre criteriile obligatorii pentru înfiinţarea unui cult sau organizaţii religioase. Contactat de „Moldova Ortodoxă”, episcopul Marchel de Bălţi, a comentat ultima noutate în materie de culte a Moldovei.
Episcopul MARCHEL de Bălţi şi Făleşti:
„Ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta”
În ultimii doi ani, cînd s-ar părea că în fruntea statului Republica Moldova au venit oameni cu adevărate misiuni democratice, părinţii şi buneii cărora au pătimit de pe urma prigoanei credinţei noastre strămoşeşeti, uite că ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta, a ne revolta în faţa unor acţiuni la nivel de Guvern şi Parlament care vin să umilească cel mai sacru sentiment al covîrşitoarei majorităţi a populaţiei acestei ţări – sentimentul credinţei ortodoxe.
Zilele trecute am luat act cu stupoare de hotărîrea Ministerului Justiţiei prin care mărturisitorii islamului intră în aceleaşi drepturi cu ortodocşii din Republica Moldova.
Fără a atenta la drepturile confesionale ale minorităţilor islamice, preoţimea eparhiei de Bălţi şi Făleşti, pe care am onoarea să o conduc, consideră că această decizie ministerială sfidează moralitatea creştinilor ce populează de milenii acest pământ, fiind o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt care şi-a jertfit anii de domnie luptînd cu turcii, cu tătarii care ne spurcau lăcaşurile sfinte intrînd în ele cu caii şi iataganele însîngerate sau chiar dîndu-le foc.
Nu dorim nicidecum ca strănepoţii acestor barbari să sufere de pe urma faptelor sîngeroase ale străbuneilor lor. Vrem însă şi cerem ca protipendada din Alianţa pentru Intergrare Europeană 2 să nu jignească în continuare prin deciziile lor puţin cugetate, puţin chibzuite şi antipopulare memoria sfîntă a strămoşilor noştri ortodocşi care respectă cauza celor 99% de creştini, fie chiar de rituri diferite şi să nu neglijeze ostentativ opinia Bisericii Ortodoxe în aceste probleme. Şi, în sfârşit, de dragul respectării docile a cerinţelor impuse de Uniunea Europeană să nu facă abstracţie de sufletul creştinesc care i-a adus la putere.
Constatăm cu profundă amărăciune că este desconsiderată de către guvernanţii noştri cauza creştinească ce constitue esenţa existenţei noastre dintotdeauna. De aceea îndemnăm pe toţi oamenii de bună credinţă ce venerează faptele profund creştineşti ale Sfîntului Ştefan cel Mare să stea cu dîrzenie în rugăciune în numele păstrării credinţei, a obiceiurilor şi a tradiţiilor strămoşeşti. Or, ce putem avea mai scump pe acest pământ care atît de răbdător ne mai ţine.
CHIŞINĂU: Conflict religios între ortodocși și musulmani.
Mitropolitul vede legea islamică ca pe o înjosire a enoriașilor lui.
Adevarul.ro / 21 aprilie 2011
„Ne temem să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani”. Asta cred susținătorii lui Allah din Chișinău, după ce Sfințitul Vladmir, Mitropolitul Moldovei a declarat că adoptarea legii islamice de către Ministerul Justiției „ar putea crea neplăceri în societate„.
Întregistrarea oficială a islamului ce permite efectuare rugaciunilor colective şi construirea moscheilor a stârnit discuţii aprinse între reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi cei ai religiei musulmane. În timp ce Mitropolitul Vladimir îşi face griji că legea islamică ar putea duce la probleme sociale, musulmanii din Republica Moldova spun că trăiesc cu teama de a nu deveni ţapii ispăşitori ai unor posibile evenimente negative din ţară.
„Orice religie cheamă la toleranţă. Noi vrem să colaborăm cu diferite religii din Moldova şi să fim toleraţi unii faţă de alţii. Suntem egali în drepturi. Musulmanii în Moldova nu sunt de când s-a înregistrat acest cult, ci de foarte multă vreme„, spune Corina Cărăuş, una dintre moldovencele convertite la islam.
„Dumnezu şi Allah este acelaşi lucru”
Totuşi, islamiştii sunt îngrijoraţi de poziţia Mitropoliei Moldovei potrivit căreia Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei condamnă înregistrarea oficială a islamului în Moldova. „Avem temerea să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani. Moldova este o ţară liniştită. Acum scopul nostru este să unească toţi musulmanii şi să existe o sursă adevărată a islamului, să nu apară alte curente”, a explicat Corina.
„Mitropoplitul Moldovei a făcut această declaraţie având foarte puţine cunoştinţe despre islam. Dumnezeu şi Allah este acelaşi lucru. Aceasta nu înseamnă că noi avem un alt Dumnezeu„, a mai adăugat femeia.
2.000 de musulmani în Moldova
Anterior, în urma înregistrării oficiale a islamului de către Ministerul Justiţiei, Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei, a condamnat acţiunea spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri în societatea noastră.
Islamul a fost recunoscut oficial în luna martie curent, după ce ani la rând i-a fost refuzată înregistrarea în Moldova. Oficializarea cultului permite musulmanilor să facă rugăciuni colective şi să constuiască moschei. Potrivit ultimului recensământ, în Republica Moldova locuiesc 2.000 de musulmani.
Comunitatea musulmană a Rusiei solicită modificări a stemei de stat ruse, adăugînd acesteia însemne islamice. O declarație în acest sens a făcut muftiul suprem al Rusiei Talgat Tadjuddin, într-un interviu acordat ziarului „Московские новости”.
”Stema Rusiei este un vultur cu două capete. Toate cele trei coroane ale vulturului – cîte una pe fiecare cap și a treia – la mijloc, – sunt încununate cu cîte o cruce. Însă în Rusia locuiesc 20 de milioane de musulmani, ceea ce constituie 18 % din populație. Suntem muslmani din Rusia. Nu din Arabia Saudită, nici din Iran, Buhara, Samarkand, nu suntem din Africa și nici de pe Lună. Strămoșii noștri au locuit aici de milenii… Pentru a păstra nestins acest patriotism în inimile copiilor și nepoților noștri, cerem cu adîncă plecăciune de a interveni cu unele modificări în imaginea stemei țării noastre comune. Nu cerem decît ca una dintre coroanele de pe capete să fie împodobită cu cruce, iar cealaltă – cu semilună. Iar coroana din mijloc să fie și cu cruce, și cu semilună”, a declarat muftiul.
Conform spuselor sale, propunerile de modificare a stemei deja au fost trimise premierului Putin, iar recent i-a comunicat personal despre această inițiativă președintelui Dmitri Medvedev. Tadjuddin afirmă că șeful statului l-ar fi ascultat ”cu multă atenție”.
Conform estimărilor muftiului, cota musulmanilor va crește în viitor în Rusia, inclusiv și datorită poligamiei. Întebat fiind dacă asemenea căsnicii sunt permise în Rusia, Tadjuddin a spus că ”Dumnezeu a permis deja acest lucru, fapt confirmat în Coran”. ”Decît 40 de amante, mai bine patru soții legitime. Fiecare rus are cîte vreo patruzeci, nu?”, a adăugat muftiul.
Tadjuddin a mai anunțat că planifică în viitorul apropiat edificarea cîtorva moschei în Moscova. Conform spuselor sale, patru dintre moschei vor avea cîte o mie de locuri, iar cea dea cincea – 7 mii. ”Biserica Ortodoxă este la curent și nu are nimic împotrivă”, a mai adăugat muftiul.
[In contextul recentelor incercari de reabilitare a evreilor de catre Papa Benedict al XVI-lea de vina uciderii de Dumnezeu, a arhiereului Caiafa de catre „arheologul” Simcha Jacobovic si a lui Iuda de catre Lady Gaga, pastorala PS Părinte Sebastian, intitulata sugestiv „Iisus sau Baraba?”, cred ca vine pentru noi ca un suflu nou, care are menirea sa desparta minciuna de adevar si sa ne indemne sa-l alegem pe Hristos si nu pe hristosii mincinosi ai zilelor noastre. V-ati intrebat vreodata de ce pe Baraba nimeni nu a mai incercat sa-l „reabiliteze” mediatic? Poate ca el deja a fost „reabilitat” de evrei si de Pilat la judecarea Mantuitorului, cand talharul si ucigatorul de oameni a fost ales sa fie liber in detrimentul lui Iisus, Hristosul si de oameni iubitorul… Asadar, se impune intrebarea: cine este „Baraba” si „Pilatul” zilelor noastre? – dan.camen.]
~~~+~~~
IISUS SAU BARABA?
Cuvânt pastoral la Paşti – 2011
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,
Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,
Tatăl nostru,
iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sfânta Scriptură ne spune că mai înainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Ponţiu Pilat a dat poporului prilejul să aleagă, atunci când l-a întrebat: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Însă arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit” (Mt. 27, 17, 20 şi 26).
Cine era Baraba şi cum de au preferat iudeii să-l ceară pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune că: „Baraba fusese închis împreună cu nişte răzvrătiţi, pentru că în răscoală săvârşiseră ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfântul Evanghelist Ioan menţionează că acesta „era tâlhar” (In. 18, 40). Aşadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o căpetenie de tâlhari, pentru Pilat era tot una, dacă nu cumva dregătorul a încercat să-L scape pe Domnul de moarte.
Ce importanţă mai avea însă, de vreme ce inimile cărturarilor şi ale fariseilor încremeniseră de mult în „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „după Legea lor, Hristos trebuia să moară” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins mulţimea ca să ceară să le elibereze mai degrabă pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, să-L dea ca să fie răstignit” (Mc. 15, 11 şi 15).
Dreptslăvitori creştini,
Nu vi se pare ciudat că, puse să aleagă, mulţimile au preferat în locul lui Dumnezeu un ucigaş şi un tâlhar? Că, văzând intenţia binevoitoare a lui Pilat, căpeteniile poporului au trecut de-a dreptul la ameninţări până şi la adresa sa? − „Dacă-L vei elibera pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului” (In. 19, 12). Şi apoi, luaţi aminte ce s-a ales de opţiunea iudeilor!… Căci,deşi de Baraba nu a mai auzit nimeni niciodată după aceea, în schimb Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ef. 2, 20) − deşi omorât, şi încă prin moarte de ruşine − A ÎNVIAT şi a ajuns în centrul istoriei.
Ei bine,această alegere a iudeilor a urmărit mereu şi mai urmăreşte şi astăzi pe om. Pus să opteze între bine şi rău, acesta a continuat să rateze de multe ori şansa alegerii celei bune, fără a învăţa nimic de la istorie. Căci, deşi Baraba s-a dovedit o alegere neinspirată, s-au găsit destui dispuşi ca, peste veacuri, să îl prefere tot pe el. Şi astfel, luând adesea locul lui Hristos, acesta a reuşit să se strecoare de multe ori afară din închisoare, lăsând în urmă impresia unui Hristos biruit, chiar dacă istoria L-a dovedit pe El a fi Adevăratul Biruitor asupra vieţii şi asupra morţii.
Dacă „Pilat” se arată binevoitor, de ce este mai de ales, totuşi, „Baraba”? Dacă Dumnezeu, Biserica şi chiar viaţa noastră ne sugerează să-L alegem pe Domnul, de ce să mai repetăm şi noi greşeala mulţimilor de altădată? Nu!… Să nu ne lăsăm intimidaţi de cei ce trec până şi la ameninţări viclene!… Nu am învăţat nimic de la viaţă? Până când vom confunda binele cu răul? Dacă Hristos a înviat, zădărnicind astfel alegerea lui Baraba, noi de ce mai orbecăim în întuneric, prefăcându-ne că nu ştim ce trebuie şi pe Cine merită să alegem?…
Dragii mei,
Această alegere, între Domnul şi tâlhar, este şi provocarea noastră de astăzi. Noi ce alegem?… Alegem viaţa, prin Hristos Cel Înviat şi Care „nu mai moare” (Rom. 6, 9), ori alegem pieirea, prin Baraba? Alegem binele sau alegem răul? Căci libertatea de a opta, departe de a fi ispită, este dovada celui mai ales respect şi a preţuirii lui Dumnezeu faţă de om, fapt care impune, însă, din partea noastră o responsabilitate pe măsură. Domnul Şi-a dat viaţa pentru noi! Noi suntem gata să ne dăm viaţa pentru El, ori alergăm bezmetici după Baraba? Hristos a înviat pentru noi, dăruindu-ne şi nouă să trăim în veci, noi oare vom alege să „pierim” odată cu tâlhar?
„Pilatul” zilelor noastre încă pare binevoitor, chiar dacă societatea nu încetează a ne deruta, ca pe mulţimile de altădată. Noi, însă, ce alegem?… Dumnezeu, cunoscând mai dinainte ezitarea noastră, ne-a prevenit că alegerea nu va fi uşoară: „viaţă şi moarte ţi-am pus înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!” (Deut. 30, 19) Şi, realitatea ne arată că, în pofida prevenirii Domnului, contrar „lecţiilor” pe care ni le-a dat istoria şi în ciuda experienţei pe care am acumulat-o de 2000 de ani, mulţi dintre noi îl mai aleg şi astăzi pe Baraba. Unii conştient, alţii din ignoranţă! Unii ştiu că greşesc, dar o pun pe seama neputinţei ori a „molipsirii” mult prea facile a răului, căruia e mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să spună binelui „rău” şi răului „bine”. Este răul cel mai mare al societăţii în care trăim, când răul şi binele ne sunt „servite” în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată.
Noi, însă, ÎNVĂŢĂTOR avem, Care ne-a învăţat cu prisosinţă cum putem deosebi binele de rău. MODEL avem, Care ne-a arătat cum trebuie ales între viaţă şi moarte, şi AJUTOR avem, gata a ne călăuzi spre BIRUINŢĂ, după cum El Însuşi a biruit. Învierea Sa s-a arătat biruinţă, iar proslăvirea Sa nădejde pentru noi toţi că „moartea nu mai stăpâneşte” (Rom. 6, 9) peste cel ce Îl alege pe El. Că, dacă Baraba a dispărut, dimpreună cu toţi cei care l-au preferat pe el, cei care Îl aleg pe Hristos vor rămâne în veci, pentru a împărăţi împreună cu Dânsul.
Lui fie slava, cinstea şi închinarea noastră, în vecii vecilor, Amin.
Arheologii din Alba Iulia au descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din municipiu ruinele unei biserici creştine medievale, specialiştii estimând că aceasta datează din secolul al X-leaşi ar putea fi cel mai vechi lăcaş creştin din oraş.
Arheologul Daniela Marcu Istrate a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ruinele au fost descoperite în faţa Catedralei romano-catolice din Alba Iulia în timpul unor lucrări de reabilitare a zonei interioare a Cetăţii Vauban. Ea a adăugat că ruinele aparţin unei biserici medievale timpurii care ar putea fi cel mai vechi lăcaş creştin din Transilvania şi în care ar fi slujit episcopul Hierotheus, care a avut misiunea de a creştina populaţia din această zonă, în jurul anului 950.
Potrivit sursei citate, arheologii nu au reuşit încă să stabilească cu exactitate vechimea bisericii, însă bănuiesc că biserica ar putea fi cea construită de principele Gyula, creştinat la Constantinopol şi întors în această zonă cu episcopul Hierotheus, dar nu exclud nici varianta ca lăcaşul de cult să fi fost ctitorit în jurul anului 1000 de regele Sfântul Ştefan.
„Putem spune, deşi nu am cercetat-o în întregime, că este un monument istoric de o valoare excepţională„, a afirmat Daniela Marcu Istrate.
Ea a spus că în perioada următoare vor continua lucrările de cercetare a zonei şi în urma acestora specialiştii în Evul Mediu vor reuşi să adune mai multe informaţii despre ruinele descoperite.
În aceeaşi zonă au fost descoperite şi 43 de morminte, care datează din jurul anului 1200.
În ultima perioadă, arheologii din Alba Iulia au descoperit, în timpul unor lucrări de reamenajare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din municipiu, numeroase fragmente din vechiul castru roman al Legiunii a XIII-a Gemina.
Prima descoperire a fost făcută în apropierea Porţii a III-a a cetăţii, unde a fost găsită fundaţia uneia dintre barăcile soldaţilor romani din Legiunea a XIII-a Gemina.
O altă descoperire importantă a fost făcută în zona Porţii a IV-a a cetăţii, unde săpăturile de cercetare au scos la iveală un altar din perioada romană.
De asemenea, echipele de cercetători au descoperit şi o porţiune din Via Principalis, din interiorul castrului Legiunii a XIII-a Gemina, peste care a fost construită fortificaţia actuală.
Cetatea din Alba Iulia a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea, între anii 1714-1738, fiind considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din România.
Înainte de a se ridica fortificaţia de tip Vauban, pe acest loc au existat, începând cu anul 104, un castru roman, iar apoi o cetate medievală.
Simcha Jacobovic, realizatorul unui recent documentar intitulat „The Nails of the Cross” (Cuiele Crucii), sustine ca a gasit doua dintre cuiele folosite la Rastignirea Mantuitorului, cuie care dateaza din sec. I d.Hr.
Notă: Postarea de mai jos cuprinde traducerea unor fragmente din articolele aparute pe net cu privire la aceasta chestiune, dar si adaosuri proprii, care au menirea sa faca lumina acolo unde este nevoie. – dan.camen.
Despre cuie si descoperirea lor
Acestea ar fi fost gasite acum 20 de ani in Ierusalim, intr-un mormant descoperit odata cu efectuarea unor lucrari de constructie pe un deal la cativa km sud de orasul vechi, mormant care se presupune ca ar fi al lui Caiafa, marele preot al Templului din Ierusalim cel care, alaturi de ginerele sau, arhiereul Ana, si ceilalti arhierei evrei ai Sinedriului l-au judecat si batjocorit pe Hristos.
Dr. Zvi Greenhut, azi cel mai cunoscut cercetator al Autoritatii israeliene pentru Antichitati, si Dr. Ronny Reich, azi seful Consiliului pentru Arheologie – cel mai puternic organism din Israel in acest domeniu, au gasit atunci in mormant 12 osuare care semanau cu niste cufere din piatra, in care se pastrau diferite oase. Pe doua dintre osuare era inscriptioant numele „Caifa”, respectiv „Iosif, fiul lui Caiafa”, iar cercetatorii tind sa creada acum ca mormantul apartine familiei personajului biblic novo-testamentar.
Numele Caiafa este destul de rar intalnit in perioada celui de-al doilea templu din Ierusalim, iar descoperirile arheologice care s-au desfasurat nu au revelat pana acum acest nume, decat cu aceasta ocazie. De la descoperirea sa, mormantul lui Caiafa nu a fost deschis publicului, fiind sigilat.
Pe langa cele 12 osuare, in mormant s-au mai gasit si alte „comori”: cateva monede, o sticla de parfum, o lampa de ulei intr-o oala de lut si doua cuie ruginite de 8 cm, cu varfurile indoite. Raportul de atunci al Autoritatii Israeliene pentru Antichitati arata ca unul dintre cuie a fost descoperit pe podea, iar celalalt intr-unul din acele osuare, avand deasupra lui si reziduri de calcar. Cam in acelasi timp Universitatea din Tel Aviv a primit un pachet ce continea doua cuie care se potriveau descrierii facute celor doua cuie gasite in presupusul mormant al lui Caiafa. Profesorul Israel Hershkowitz le-a pus intr-un loc sigur spre pastrare.
In documentarul lui Jacobovic, Hershkowitz afirma: „Potrivit marimii, formei si starii cuielor, este posibil ca acestea sa fi fost folosite la Rastignirea lui Hristos”. Jacobovic spune ca a petrecut doi din viata sa cautand aceste cuie. De-a lungul timpului s-au descoperit zeci de artefacte, inclusiv cuie, care ar fi avut legatura cu Rastignirea lui Iisus. Unele au fost desfiintate imediat, in timp ce altele au fost considerate sfinte.
Insa de atunci si pana acum nu s-a mai stiut nimic despre aceste cuie, ele aparand dintr-o data tocmai in laboratorul din Tel Aviv. Cum explica Jacobovic gasirea acestor cuie dintr-o data, dupa doua zeci de ani de uitare, in laboratorul Universitatii din Tel Avivi? Simplu: „Au fost doua cuie descoperite in mormantului lui Caiafa, care apoi au disparut, si apoi doua cuie care au aparut la Universitatea din Tel Aviv care se potrivesc descrierii si perioadei de timp [in care au fost pierdute – n.m.]”. „Nu pot spune 100% ca aceste cuie sunt cele folosite la Rastignirea lui Hristos, dar am facut conexiunea prin prisma detaliilor, si este cu siguranta posibil”.
Descoperirea de cuie in mormintele evreiesti este foarte rara, atat de rara incat doar intr-un singur loc se pare ca au mai fost descoperite: „Imi vine in minte doar un singur sit arheologic, la Ierihon, unde cuie de fier au fost gasite intr-un mormant evreiesc” – a declarat arheologul israelian Gaby Barkay de la Universitatea Evreiasca, „…si am cercetat peste 1100 de pesteri”.
Cum s-au pierdut insa cuiele nu se stie nici pana acum. In documentar, Gideon Avni de la Autoritatea Israeliana pentru Antichitati, spune ca acest for conduce peste 300 de excavari pe an, cercetari in care se fac zeci de mii de descoperiri si ca astfel este usor de imaginat ca aceste cuie puteau fi foarte repede ratacite. De asemenea, contrar afirmatiilor arheologului Gaby Barkay, Autoritatea Israeliana pentru Antichitati, care a supravegheat excavarea mormantului lui Caiafa, afirma ca niciodata nu s-a certificat ca acel mormant ar fi de fapt al lui Caiafa si ca in mormintele evreiesti se gasesc in mod frecvent cuie. In acest fel, institutia are propriile indoieli cu privire la aceste cuie: „Fara indoiala ca talentatul director Simcha Jacobovic a realizat un film interesant, avand in centru o descoperire arheologica autentica, dar interpretarea prezentata de el in film nu are nicio sustinere”.
Ce spun expertii in domeniu?
Contactati de corespondentii Reuters, cei mai multi dintre expertii si cercetatorii in domeniu au respins interpretarile lui Jacobovic, catalogandu-le ca fiind exagerate, unii dintre ei zicand ca acesta este in goana dupa publicitate si ca e de fapt un „sarlatan”.
Cat priveste osuarul elaborat in design, arheologii isi mentin parerea ca stilul acestuia nu seamana deloc cu mormintele folosite pentru arhiereii Sinedriului.
Jacobovic s-a nascut in Israel, dar si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Canada. Parintii sai, Iosif si Ida, sunt evrei romani, care s-au mutat in Israel dupa ce au supravietuit Holocaustului, iar din 1962 au plecat in Montreal, Canada. Se zvoneste ca Simcha ar vorbi chiar si limba romana…
Simcha este un personaj controversat, pentru ca acum cativa ani de zile a colaborat cu regizorul de film James Cameron la un film intitulat „Mormantul pierdut al lui Iisus”, film in care afirma ca mormantul descoperit intr-un cartier al Ierusalimului ar fi fost adevaratul mormant al lui Iisus si al familiei sale [!!! – n.m.].
In acest film, care a avut premiera la Discovery Channel in data de 4 martie 2007, Jacobovic prezinta teoria conform careia mormantul Talpiot, descoperit in data de 28 martie 1980, intr-un cartier aflat la 5 km sud de Ierusalim, ar fi locul unde s-ar gasi osemintele „familiei” lui Iisus. In mormant s-au gasit atunci 10 osuare, 6 din ele avand inscriptionate epigrafe. Cel mai cunoscut dintre ele este cel pe care se afla inscriptia: „Iisus, fiul lui Iosif” (Yeshua bar Yehosef – aramaica). Alte nume care apar sunt: Maria, Iosif, Iuda (Yehuda – aramaica) fiul lui Iisus, Maramene e Mara (s-ar traduce, dupa Jacobovic, Maria Magdalena), si Matei.
Testul ADN efectuat pe osemintele aflate in osuarul cu numele Iisus si in cel cu presupusul nume al Mariei Magdalena, a aratat ca cele doua persoane nu erau in relatii de sange dupa mama. Astfel, Jacobovic a concluzionat ca acestia doi trebuie sa fi fost casatoriti, fiindca altfel nu se justifica prezenta celor doua persoane in acelasi mormant. Cu toate acestea, testul ADN nu a mai fost efectuat si pe celelalte oseminte gasite in mormant, pentru a se vedea daca exista legaturi de sange intre ele si nici testul cu radiocarbon, pentru a se verifica vechimea osemintelor. In acest caz, expertii au concluzionat ca cele doua persoane cercetate puteau fi tata-fata, veri etc.
De ce este totusi, pentru crestini, acest film o blasfemie? Pentru ca in el Jacobovic contesta:
– Invierea Mantuitorului a treia zi din mormant (presupunand in cel mai bun caz ca a fost o inviere spirituala, si nu corporala),
– locatia actuala a Mormantului Domnului (Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim) si a Golgotei (locul unde a fost rastignit)
– inaltarea dupa moarte a Maicii Domnului cu trupul la Cer (vezi Adormirea Maicii Domnului, conform Sfintei Traditii)
– fecioria Domnului Iisus, spunand ca ar fi avut o sotie, pe Maria Magdalena, si cu ea copii.
– fecioria Maicii Domnului, spunand ca Iisus ar fi avut frati dupa mama, si nu frati vitregi dupa tata, dintr-o casatorie anterioara a aceluia (Iosif), inainte de logodirea cu Fecioara Maria
Mai mult decat atat, Jacobovic se contrazice grozav, fiindca daca in acest film el spune ca Mantuitorul a fost casatorit cu Maria Magdalena si a avut copii cu aceasta, atunci contesta faptul ca Hristos a fost crucificat pentru vina de a Se fi facut pe Sine Dumnezeu si, prin asta, faptul ca a gasit, culmea, tocmai el cuiele Rastignirii! La fel si invers, daca Iisus a fost rastignit, si asa este, atunci de ce minte ca un evreu ce este ca Iisus Hristos fost casatorit si a avut copii?
De ce nu pot fi acestea cuiele Rastignirii lui Iisus?
Am sa redau in cele de mai jos, cuvintele episcopului Teodoret al Cirului care, in a sa Istorie bisericeasca, face referire la descoperirea celor trei cruci de catre Imparateasa Elena, precum si a cuielor cu care Mantuitorul a fost pironit pe Cruce, aratand si cum au fost ele folosite dupa aceea:
„Despre Elena, mama împăratului Constantin cel Mare şi despre râvna ei pentru zidirea dumnezeiescului templu [1]
1. Nimeni altul nu a fost purtătorul acestei scrisori, ci însăşi mama împăratului, aceea care a avut un fiu strălucit şi care este slăvită de toţi credincioşii. Ea a născut această mare torţă de lumină şi l-a hrănit cu dreapta credinţă. Ea a suportat oboseala drumului şi nu s-a gândit la suferinţele bătrâneţii, căci a făcut această călătorie îndepărtată, cu puţin timp înainte de sfârşitul vieţii, care s-a întâmplat la vârsta de 80 de ani.
2. După ce a văzut locul acela unde s-au întâmplat Patimile (Domnului) pentru mântuirea noastră a tuturor, ea a dat poruncă să se dărâme deîndată acel spurcat templu păgânesc şi să se ducă de acolo dărâmăturile. După ce a ieşit la iveală mormântul, care fusese ascuns până acum, au apărut trei cruci, acoperite de pământ, lângă mormântul Domnului.
3. Toţi erau pe deplin convinşi că una dintre aceste cruci a fost cea a Domnului nostru Iisus Hristos, iar celelalte două ale tâlharilor celor ţintuiţi odată cu Acesta. Nu ştiau totuşi care era crucea care s-a atins de trupul Domnului şi pe care s-au prelins picăturile sfântului Său Sânge.
4. Atunci, cel prea înţelept şi cu adevărat dumnezeiesc, întâistătătorul (episcopul) oraşului Ierusalim, Macarie, a înlăturat îndoiala în felul acesta: S-a atins fiecare dintre aceste cruci, cu rugăciune fierbinte, de o femeie de neam bun, care era bolnavă de multă vreme şi s-a cunoscut puterea Crucii mântuitoare, căci aceasta, îndată ce s-a atins de trupul femeii, a înlăturat acea boală grea şi a arătat-o sănătoasă.
5. Astfel, mama împăratului, după ce a aflat ceea ce dorise, a pus la coiful împărătesc o parte dintre cuie, având grijă de capul fiului său ca să alunge săgeţile duşmanului, iar pe altele le-a legat de frâul calului, îngrijindu-se de siguranţa împăratului (în luptă). Cu aceasta s-a împlinit, în fine şi vechea profeţie, căci Zaharia Profetul a strigat mai înainte «Şi va fi pe frâul calului ceva sfânt Domnului Atotputernic» (Zaharia 14, 20).
6. Apoi a împărţit o parte din crucea mântuitoare Reşedinţei imperiale, iar pentru cealaltă parte a făcut o cutie din material de argint şi a dat-o episcopului oraşului, poruncindu-i ca să păstreze pentru generaţiile viitoare cele ce amintesc despre mântuire.[…]”
[1] – Teodoret al Cirului, Istoria bisericească (Cartea Întâi), în PSB 44, traducere de Pr. Prof. Vasile Sibiescu, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, pp. 62-63
Asadar, luand ca exemplu gasirea in chip minunat a Crucii Golgotei de catre Imparateasa Elena, oare aceste cuie fac si ele minuni precum a facut atunci Crucea Domnului la aflarea ei, minune prin care a si fost autentificata fara drept de apel?
Referinte scripturistice legate de arhiereul Caiafa
Iata mai jos cateva dintre versetele Noului Testament, care fac referire la Caiafa. In toate acestea este evidentiat, fara niciun fel de dubiu, rolul pe care l-a avut in punerea la cale a Rastignirii Mantuitorului Hristos:
Sf. Ev. Matei cap. 26, vs. 3-4 si 57/59
– Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă
– Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.[…] Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Sf. Ev. Luca cap. 3, vs. 2
– În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
Sf. Ev. Ioan cap. 11, 49-50; 18, 13-14; 18, 24/28
– Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic, Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
– Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.
– Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.[…] Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.
Faptele Apostolilor cap. 4, 5-7
– Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc, Şi punându-i în mijloc, îi întrebau [pe apostoli]: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?
Cateva observatii privind reabilitarea lui Caiafa
Ultima „descoperire” a lui Jacobovic nu este deloc intamplatoare, ziarul israelian Haaretz scotand la lumina afirmatiile acestuia, potrivit carora Caiafa trebuie reabilitat. Astfel, Jacobovic lanseaza teoria ca marele preot si-ar fi schimbat ulterior parerea despre Iisus, mai ales dupa rastignirea Lui pe Golgota, devenind chiar membru al comunitatii de iudei-crestini (care il venerau pe Hristos doar ca Mesia, pamantesc, si nu ca Dumnezeu), iar urmasii sai au considerat ca trebuie sa-i puna in mormant, alaturi de alte bunuri, si cuiele lui Hristos. El isi sustine teoria aceasta spunand ca s-au gasit inscriptionate pe osuarul lui Caiafa mai multe simboluri misterioase.
Cu toate acestea, aberatiile lui Jacobovic pot fi demontate foarte usor:
– Din Faptele Apostolilor (vezi versetul mai sus) se vede clar ca atitudinea lui Caiafa nu s-a schimbat nici dupa Rastignirea Mantuitorului, ci a continuat sa-i persecute pe apostoli cat a putut.
– Imparateasa Elena a descoperit cuiele Rastignirii cu mult timp dupa moartea lui Caiafa, atunci cand, la 80 de ani fiind, a mers la Ierusalim sa construiasca pe Golgota Biserica Sfantului Mormant. Deci acest lucru dovedeste faptul ca arhiereul Caiafa nu putea sa fie inmormantat cu aceste cuie si, mai mult decat atat, luat in sens invers, daca adevaratele piroane ale Rastignirii au ramas pe Golgota sute de ani pana la descoperirea lor, atunci aceste cuie obisnuite care au fost gasite in presupusul mormant al lui Caiafa, arata ca acest mormant nu este cel al marelui preot, stricand astfel teoria lui Jacobovic, fiindca nu-si permiteau arhiereii Sinedriului sa puna in mormantul ucigasului de Dumnezeu Caiafa tocmai simbolul Rastignirii Domnului, piroanele, ca sa-l invinuiasca peste generatii posteritatea.
– „descoperirea” aceasta a lui Jacobovic este pusa in lumina la doar cateva saptamani de la recentele afirmatii ale papei Benedict al XVI-lea care, in cea de-a doua parte a cartii sale „Isus din Nazaret”, ii exonereza pe evrei de „vina” uciderii lui Dumnezeu prin răstignire, mergand in principal pe linia trasata de celebrul document Nostra etate al Conciliului Vatican II. El uita, aşadar, de cuvintele evreilor: „Tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mt. 27, 25). Pentru cei care vreti insa sa aflati adevarul, cititi slujba Prohodului Domnului, versiunea necenzurata…
– este adevarat ca, alaturi de Iuda Iscarioteanul, Caiafa reprezinta simbolul tradarii iudaice, al negarii adevarului divin si poate al anti-semitismului, insa tot el este si autorul uneia dintre cele mai celebre „profetii” ale Noului Testament deoarece, fiind in anul acela mare preot la Templul din Ierusalim, a sfatuit pe ceilalti arhierei ai Sinedriului ca: „este mai de folos să moară un om pentru popor [Hristos – n.m.], decât să piară tot neamul [omenesc – n.m.]” (In. 11, 49-50), .
A.C. Grayling, un filosof britanic recunoscut, a compilat într-o carte textele umaniste ale marilor civilizaţii ale lumii, informează CNN. Cartea se numeşte „Biblia Umanistă” şi în ea se găsesc fragmente din scrierile filosofice ale lui Aristotel, poeziile lui Baudelaire, Principia Mathematica a lui Newton sau reflecţiile lui Confucius. Textele sunt scrise pe coloane, într-o manieră asemănătoare cu scrierile din Biblie.
Grayling a folosit peste 1.000 de texte a sute de filosofi, oameni de ştiinţă, istorici, poeţi şi scriitori. Autorul spune că Biblia ar fi fost cu totul altă carte dacă textele ei ar fi fost scrise de filosofi, în loc de profeţi şi apostoli, iar omenirea ar fi avut o altă istorie. „Învăţăturile şi reflecţiile umaniste nu pretind că ar avea o origine divină. Ele se trag din încercarea de a înţelege natura umană şi acceptă faptul că fiecare individ în parte trebuie să-şi găsească valorile după care să-şi trăiască viaţa. Partea frumoasă a vieţii stă în relaţiile bune cu semenii tăi”, spune Grayling, profesor de filosofie la Birkbeck College, Universitatea din Londra.
Umaniştii se bazează pe raţiunea umană ca o alternativă la religie sau credinţa într-o zeitate pentru a-şi găsi un sens şi un scop în viaţă. Biblia Umanistă are 600 de pagini cu textele aranjate pe două coloane şi pe capitole. Primul se numeşte chiar „Geneza” şi începe tot într-o grădină, dar, în loc de Adam şi Eva, geneza lui Grayling începe cu Isaac Newton, cercetătorul care a descoperit gravitaţia şi a pus bazele fizicii ca ştiinţă. „De la căderea unui fruct dintr-un copac a ajuns omul să se întrebe despre adevărata natură a lucrurilor„. În ultimul capitol al cărţii se află şi o variantă laică a celor zece porunci: „Iubeşte cu adevărat, caută ce este bun în lucruri, nu fă rău nimănui, gândeşte pentru tine cu mintea ta, fii responsabil, respectă natura, fă tot posibilul, fii informat, fii blând, fii curajos şi încearcă cu adevărat”.
Grayling este ateu, însă, spre deosebire de colegii şi prietenii săi Christopher Hitchens şi Richard Dawkins, filosoful nu abordează o poziţie atât de vehementă sau agresivă faţă de religie. Grayling este privit ca o figură mai acceptabilă a ateismului. Filosoful nu critică religia în Biblia Umanistă: „Este o ofrandă modestă,… doar o contribuţie la conversaţia pe care omenirea trebuie să o poarte cu ea însăşi”. Grayling mai spune despre carte că este pentru toată lumea; oamenii caută spiritualitatea şi o pot găsi într-o carte de poezii, într-o plimbare în natură sau în dragoste, nu neapărat în „texte sfinte”. Tradiţia religioasă te învaţă că există o singură cale dreaptă în viaţă – Grayling speră ca Biblia Umanistă să-i încurajeze pe oameni să se uite dincolo de învăţături şi să îşi găsească propriul drum, „trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi să relaţionăm unii cu alţii”, mai spune acesta.
Descoperirea a şaptezeci de cărţi din foiţe de metal inscripţionate, legate cu sârmă, ar putea schimba istoria biblică cunoscută până acum. Pentru savanţi, această colecţie antică este o preţioasă comoară, deoarece ar putea aduce lumină asupra primelor zile ale creştinismului, potrivit Daily Mail.
Oamenii de ştiinţă au păreri împărţite asupra autenticităţii lor, dar dacă aceasta este demonstrată, descoperire ar putea avea aceeaşi importanţă ca şi manuscrisele de la Marea Moartă.
Pe unele pagini, nu mult mai mari decât un card bancar, sunt inscripţionate imagini, simboluri şi cuvinte care par să se refere la Mesia şi, posibil, chiar la Răstignire şi Înviere.
Mai multe tăbliţe sunt sigilate, ceea ce a determinat savanţii să presupună că inscripţiile ar putea fi chiar „cărţile de legi, petcetluite” din Cartea Apocalipsei a Bibliei.
Tăbliţele au fost descoperite în urmă cu cinci ani, într-o peşteră din Iordania, în care se presupune că s-ar fi refugiat creştini după căderea Ierusalimului din 70 d.H. Documente importante din aceeaşi perioadă au mai fost găsite anterior acolo.
Potrivit primelor teste, tăbliţele ar fi datate în perioada secolului I d.H. Această estimare se bazează pe urmele de coroziune, despre care experţii spun că ar fi imposibil de realizat în mod artificial.
În cazul în care datarea se va dovedi reală, tăbliţele ar fi printre cele mai vechi documente creştine, anterioare scrisorilor Apostolului Paul.
Perspectiva că aceste tăbliţe ar putea conţine relatări contemporane din ultimii ani din viaţa lui Iisus a încântat oamenii de ştiinţă.
David Elkington, un om de ştiinţă britanic specializat în arheologie religioasă antică şi printre puţinii care au reuşit să examineze cărţile, spune că această descoperire ar putea fi cea mai mare referitoare la istoria creştinismului.
„Gândul că aceste obiecte au fost deţinute de primi sfinţi ai Bisericii îmi taie răsuflarea„, a spus Elkington.
Din nefericire tăbliţele nu se află în posesia oamenilor de ştiinţă, descoperirea lor fiind destul de controversată. Ele ar fi fost găsite iniţial de un beduin iordanian, tezaurul fiind preluat ulterior de un nomad israelian. Guvernul iordanian lucrează în prezent la cel mai înalt nivel pentru a repatria şi proteja colecţia.
Iordania solicită Israelului returnarea unor scrieri creştine timpurii
Potrivit BBC News, statul iordanian a solicitat Israelului să returneze ceea ce se crede a fi celmai vechi text creştin care a supravieţuit aproape 2.000 de ani într-o peşteră din Iordania.
Un grup de 70 „cărţi”, fiecare având între 5 şi 15 foi de plumb legate între ele prin inele de plumb, a fost descoperit, se pare, într-o vale aridă din nordul Iordaniei undeva între 2005 şi 2007.
O viitura a expus două nişe din interiorul unei peşteri, una dintre ele marcată cu o Menoră sau sfeşnic cu şapte braţe, simbolul antic al religiei ebraice. Un beduin iordanian a deschis aceste nişe, şi ceea ce el a găsit în interiorul ei ar putea fi nişte relicve extrem de rare ale creştinismului timpuriu. Acesta este punctul de vedere al guvernului iordanian, care pretinde că aceste volume au fost traficate in Israel de către un alt beduin. Beduinul israelian care deţine în prezent cărţile a negat acest lucru şi afirmă că acestea au fost în familia lui de 100 de ani. Jordania spune că va „depune toate eforturile, la fiecare nivel” pentru a obţine relicvele înapoi.
Directorul departamentului de Antichităţi al Iordaniei, Ziad al-Saad, crede că volumele ar fi fost realizate de către urmaşii imediaţi ai lui Iisus, imediat după crucificarea Sa. „Este posibil ca acestea să fie mai importante decât documentele descoperite la Marea Moartă„, a declarat el.
Unul dintre putini oameni care au văzut această colecţie este David Elkington, un savant arheolog, care conduce o echipă britanică în încercarea de a obţine cărţile şi a le conduce în siguranţă într-un muzeu iordanian. El spune ca acestea ar putea fi „descoperirea majoră a istoriei creştine„, adăugând: „este o senzaţie deosebită aceea de a ţine în mână obiecte care ar fi fost deţinute de sfinţii Bisericii timpurii”.
El crede ca dovada cea mai evidentă care pledează pentru originea creştină a documentelor constă în imaginile care decorează coperţile cărţilor precum şi unele dintre paginile lor.
Philip Davies, profesor emerit de Studii ale Vechiului Testament de la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie, spune ca dovada cea mai puternică ce pledează pentru o origine creştină a cărţilor este accea că pe o placă se află turnată imaginea oraşului Ierusalim cu mormântul lui Hristos şi simbolul crucii.
La sfârşitul săptămânii trecute Marea Cameră a CEDO a dat o sentinţă care, prin implicaţiile ei, oferă protecţie juridică simbolurilor religioase care populează spaţiul public din ţările europene.
Sentinţa Marii Camere a CEDO pune capăt unui proces cu ample semnificaţii politice şi ideologice, care a durat 9 ani de zile. În vara anului 2002, Soile Lautzi, o italiancă de origine finlandeză, a dat în judecată şcoala la care erau înscrişi cei doi fii ai săi, Dataico şi Sami Albertin, invocând violarea principiului laicităţii.
În şcolile din Italia, în virtutea unui decret regal din 1926, toate clasele au obligatoriu câte un crucifix. Soile Lautzi a pretins însă că simbolul creştinismului expus pe peretele sălii de clasă exercită o presiune morală care o împiedică să le insufle copiilor săi propria viziune asupra lumii.
După trei ani de judecată, Justiţia italiană i-a respins cerererile, argumentând că un crucifix reprezintă nu doar un simbol religios, ci şi un „simbol istorico-cultural, având «o valoare identitară» pentru poporul italian şi, totodată, un simbol al sistemului de valori aflat la baza cartei constituţionale italiene”.
Soile Lautzi a depus însă plângere împotriva statului italian la CEDO şi a avut în primă instanţă câştig de cauză. În hotărârea din 3 noiembrie 2009 Curtea a admis că şcolile italiene violează articolul 2 din Protocolul nr 1 (dreptul la educaţie) şi articolul 9 (libertatea de conştiinţă şi religie) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În 28 ianurie 2010 Guvernul Italiei cerea trimiterea cauzei în faţa Marii Camere a CEDO şi i se alăturau guvernele a 10 ţări membre a Consiliului Europei: Armenia, Bulgaria, Cipru, Federaţia Rusă, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, România şi San Marino.
Ateismul militant
În vara aceluiaşi an a avut loc o audiere la care au fost expuse principalele argumente. Avocatul acuzării a susţinut în esenţă că laicitatea admisă de Constituţia italiană pretinde o perfectă neutralitate a statului faţă de toate cultele religioase sau concepţiile filosofice asupra lumii. Or, câtă vreme statul afişează în şcolile sale un simbol creştin înseamnă că ia partea creştinismului, punând pe minoritari în dificultate.
Mai mult decât atât, statul italian ar institui o „tiranie a majorităţii”, care ar fi începutul unei veritabile „degenerescenţe a democraţiei”. În concluzie, acuzarea a pretins ca pereţii şcolilor şi tuturor instituţiilor publice să rămână goi ca expresie a unei perfecte neutralităţi şi imparţialităţi a administraţiei.
În replică, avocatul guvernului Berlusconi a atras atenţia că problema aflată în discuţie nu ar fi una propriu-zis juridică, ci mai degrabă politică şi ideologică, deoarece nu există nici un prejudiciu real, ci doar o polemică doctrinară alimentată de organizaţiile „ateismului militant”.
Chiar dacă avocatul reclamantei susţinuse că din punctul său de vedere „ateismul nu este o chestiune pertinentă”, reclamanta putând prea bine să fi fost evreică, protestantă sau chiar catolică, intervenţia guvernului italian a atins un aspect sensibil care a reuşit să solidarizeze în jurul său mai multe guverne.
Dacă 10 state membre ale Consiliului Europei au intervenit în acest proces este tocmai pentru că ateismul de stat din fostele regimuri comuniste a lăsat răni încă nevindecate.
Audierea din faţa Marii Camere a CEDO a reprezentat un moment semnificativ în istoria integrării europene deoarece este probabil pentru prima dată când experienţa istorică a Estului comunist (inclusiv Rusia) a reuşit să contribuie la o soluţie politico-juridică valabilă pentru întreaga Europă.
Laicitate şi toleranţă
Dar bătălia decisivă s-a dat în jurul conceptului de „laicitate”. Mandatat în mod colectiv de guvernele petiţionare, Joseph H. Weiler, reputat profesor de drept european la New York University Law School, a pledat în favoarea crucifixului.
A făcut-o nu pentru că ar fi un simbol desacralizat şi inofensiv, trecut în rândul tradiţiilor culturale, ci în numele unei toleranţe egal distribuite între oameni religioşi şi cei nereligioşi. În definitiv, a susţinut Joseph Weiler, în lumea contemporană se cască o prăpastie nu între diferitele confesiuni religioase, ci între credincioşi, pe de o parte, şi raţionalişti agnostici sau atei pe de altă parte.
Or, laicitatea, a continuat el, nu este cu adevărat imparţială, ea fiind parte activă în această dispută; laicitatea nu apără libertăţile religioase sau cultele minoritare, ci perspectiva non-religioasă.
În consecinţă, a susţinut profesorul Weiler, singura soluţie rezonabilă este toleranţa îngemănată cu respectul tradiţiilor politice instituite: dacă în Franţa, acolo unde laicitatea este o nobilă tradiţie care se trage de la Revoluţia franceză, echilibrul se obţine prin învăţarea respectului pentru cei religioşi, în Italia, acolo unde şcoala a rămas ataşată de simbolurile catolice, se cuvine învăţat respectul pentru raţionaliştii necredincioşi.
«Mesajul de toleranţă către celălalt nu trebuie să devină o formă de intoleranţă faţă de propria identitate», a spus profesorul Weiler, ca răspuns la cea mai gravă dilema în care se găseşte astăzi Europa occidentală.
La capătul deliberărilor, Marea Cameră a CEDO a constatat la sfârşitul săptămânii trecute că nu există nici un indiciu privind încălcarea dreptului la educaţie potrivit convingerilor proprii sau a libertăţii de conştiinţă şi a dat câştig de cauză statului italian.
Dar victoria este deopotrivă a ţărilor care au intervenit în proces şi a acelora care, fără să intervină, şi-au exprimat sprijinul pe teren diplomatic. E vorba de 20 de ţări europene care au pledat în favoarea menţinerii simbolurilor religioase în viaţa publică.
Cazul icoanelor româneşti
Sentinţa CEDO are pentru România consecinţe directe. În 2005, profesorul de filozofie, Emil Moise, după modelul italiencei Soile Lautsi, a dat în judecată şcoala de arte plastice la care învăţa fiica sa. El reclama faptul că icoanele de stil bizantin, expuse pe pereţii sălii de curs, ar „periclita dezvoltarea mentală, spirituală şi morală” a copiilor pricinuindu-le „suferinţe directe”.
Profesorul de filozofie, care este şi preşedinte al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, a dezvoltat pe larg punctul său de vedere care revendica pe de o parte neutralitatea confesională a şcolii, iar pe de alta susţinea că religia ortodoxă este prin ea însăşi discriminatorie, deoarece ar cultiva „valorile de inferiorizare a femeilor”.
Emil Moise a pierdut procesul, dar a sesizat CNCD, care în luna noiembrie 2006 i-a dat câştig de cauză, emiţând o recomandare către Ministerul Educaţiei de a asigura o deplină neutralitate confesională sau, cu alte cuvinte, de a scoate icoanele de pe pereţii şcolilor.
Dar în ciuda faptului că acţiunea lui Emil Moise a fost formulată în termeni aproape identici cu cei ai italiencei Lautsi, situaţia românească e departe de a fi aceeaşi cu cea din Italia. În România nu există nici o lege sau hotărâre de guvern privind afişarea unor însemne religioase.
Icoanele au fost expuse în multe şcoli româneşti prin iniţiative spontane şi locale ca urmare a curentului de recuperare a tradiţiilor interzise de comunism.
Totuşi guvernul, deşi nu a reglementat în niciun fel prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice din România, a refuzat să urmeze recomandarea CNCD, care, în opinia sa, „ar putea contraveni obligaţiei de neutralitate a statului, echivalând cu suprimarea manifestării convingerilor religioase ale unora din cetăţenii săi”.
În cele din urmă, guvernul a cîştigat procesul împotriva CNCD la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dacă nu ar fi existat în prealabil cazul Lautsi vs. Italia am fi asistat, cu siguranţă, la cazul Moise vs. România.
CEDO aprobă simbolurile religioase în instituţiile publice de învăţământ din Italia
[Problema este ca am ajuns sa depindem de deciziile CEDO. Daca in 2009 aceasta Curte condamna in termeni categorici prezenta simbolurilor religioase catolice in scolile din Italia acum, dupa doi ani de lobby si proteste internationale, respectivul organism de justitie europeana a incetat in final sa mai condamne insemnele religioase ale majoritatii asa cum cerea minoritatea, de fapt o singura persoana. Alarmanta, din punctul meu de vedere, este justificarea pe are o da acum Curtea in legatura cu prezenta in scoli a acestor însemne crestine, ele fiind considerate decat niste simboluri pasive, nicidecum obiecte de cult, sau însemne religioase care merita sa li se aduca un semn de cinstire. Secularizant, nu-i asa? – dan.camen.]
Basilica.ro / 18 martie 2011
Crucifixele şi celelalte simboluri religioase rămân pe pereţii şcolilor din Italia. Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a admis recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenţa însemnelor religioase în instituţiile publice de învăţământ. Hotărârea a fost publicată astăzi, 18 martie, pe site-ul instituţiei, după cum ne informează Radio TRINITAS.
„S-a stabilit în mod clar că simpla prezenţă a simbolurilor religioase ale religiei majoritare în şcolile publice nu încalcă dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri şi nici nu constituie o îndoctrinare. În acelaşi timp Curtea a apreciat că nu se poate lăsa la aprecierea unui număr redus de persoane, care au o părere preconcepută şi subiectivă asupra acestei probleme, respectiv o concepţie antireligioasă precum are reclamanta în cauză, problema amenajării ambientului şcolar care ţine de competenţa autorităţilor statale”, a spus părintele vicar-administrativ patriarhal, Ionuţ Corduneanu, referitor la conţinutul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Decizia CEDO are implicaţii majore şi pentru problemele similare apărute în ţara noastră, consideră părintele vicar-administrativ patriarhal Ionuţ Corduneanu.
„Această soluţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului considerăm că tranşează şi în România pseudoproblema prezenţei icoanelor în şcolile publice confirmând că viziunea Bisericii asupra acestei probleme este conformă cu viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşa zişi apărători ai Drepturilor Omului în România care militează împotriva orei de religie în şcoli şi prezenţei sfintelor icoane sunt dovediţi a fi o simplă minoritate agresivă şi atee, care nu se bazează pe argumente juridice, ci doar pe invective la adresa Bisericii. Ca urmare această hotărâre este deosebit de importantă pe plan internaţional, european, cât şi în ceea ce priveşte situaţia din România”, a mai spus părintele Ionuţ Corduneanu.
Pe 3 noiembrie, 2009, Italia a fost condamnată pentru prezenţa în şcoli a crucifixelor catolice. CEDO considera, atunci, ca aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii în religia dorită. Decizia judecătorilor de la Strasbourg a provocat un val de proteste în peninsulă.
Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susţinută de o serie de state europene, între care şi România.
Prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice este legitimă
Basilica.ro / 19 martie 2011
Crucifixele şi celelalte simboluri religioase rămân pe pereţii şcolilor din Italia. Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a admis recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenţa însemnelor religioase în instituţiile publice de învăţământ. Hotărârea a fost publicată la sfârşitul acestei săptămâni, pe site-ul instituţiei.
„Curtea europeană a considerat crucifixele, corespondentul icoanelor din sălile de curs din România, ca fiind simboluri religioase pasive, adică nu duc la o îndoctrinare şi nu sunt însoţite de o programă şcolară care să încerce să schimbe convingerile sau credinţele unei anumite persoane. Ele sunt simboluri ale unei tradiţii spirituale şi culturale şi nu sunt nişte obiecte de cult în faţa cărora s-ar săvârşi servicii religioase sau ar impune să li se aducă vreun semn de cinstire [Doamne, ce conceptie secularizata! – n.m]. Pentru Italia, precum şi pentru numeroase state europene, această hotărâre este foarte importantă, fiind prima hotărâre care priveşte prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice. Este un câştig pentru că îşi pot menţine propria tradiţie pe care au ţinut să şi-o apere. Aceasta poate că şi explică faptul că li s-a dat câştig de cauză de către Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu 15 voturi pentru şi 2 împotrivă”, a spus părintele Ionuţ Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, după cum informează TRINITAS TV.
Pe 3 noiembrie 2009, Italia a fost condamnată pentru prezenţa în şcoli a crucifixelor catolice. CEDO considera, atunci, ca aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii în religia dorită. Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susţinută de o serie de state europene, între care şi România.
Decizia adoptată este obligatorie pentru toate cele 47 de state semnatare ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) respectă
tradiţia spirituală a statelor europene
Basilica.ro / 19 martie 2011
Patriarhia Română salută hotărârea din 18 martie 2011 a Marii Camere a CEDO prin care a fost admis, cu 15 voturi contra 2, recursul Italiei în binecunoscuta cauză Lautsi contra Italia privind prezenţa însemnelor religioase în şcolile publice. Această hotărâre respectă tradiţia unei comunităţi majoritare care doreşte menţinerea crucifixelor în spaţiul de învăţământ, în pofida protestelor subiective ale unor indivizi, întrucât problema ambientului şcolar ţine de aprecierea sau voinţa fiecărui stat european în parte, iar simpla prezenţă (pasivă) a unui simbol religios într-un spaţiu public nu constituie o îndoctrinare.
Aşadar, prin această hotărâre a CEDO se recunoaşte că tradiţia religioasă şi culturală a majorităţii unui popor nu este impusă persoanelor de altă tradiţie, credinţă sau convingere prin simpla prezenţă în spaţiul public a însemnelor religioase acceptate de majoritatea populaţiei unui stat, ci reprezintă mărturia spiritualităţii şi identităţii comunităţii majoritare.
Prin analogie sau în mod indirect, această hotărâre a CEDO arată caracterul nefondat şi injust al atacurilor împotriva prezenţei icoanelor în şcolile publice din România, precum şi împotriva orei de religie care este propusă elevilor prin programa şcolară, dar nu impusă acestora.
În concluzie, hotărârea definitivă a CEDO din 18 martie 2011 confirmă justeţea atitudinii Patriarhiei Române, care a sprijinit încă din anul 2009 demersurile Italiei la CEDO. Atunci Patriarhia Română aprecia că o eventuală eliminare a simbolurilor religioase creştine din şcolile publice constituie un atentat la adresa identităţii religios-culturale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni.
[Cred ca motivatia premierului francez cu privire la adoptarea acestei legei este doar expresia impunerii astazi, in planul etnic si religios, intocmai a acelei secularizari proprii Frantei, tara care in urma revolutiei din 1789 a enuntat cele trei principii de baza care si acum guverneaza ideologic intreaga Europa. O consecinta a reactualizarii acestor principii secularizante este si legea din 2004, care a interzis, pe langa burqa si niqab, si prezenta simbolurilor religioase din scolile de stat. – dan.camen.]
Gandul.info/ 4 martie 2011
Începând cu 11 aprilie 2011, „niqab-ul”, vălul purtat în public de femeile musulmane, va fi interzis pe tot teritoriul Franţei. Legea a fost propusă anul trecut şi este susţinută de preşedintele Nicolas Sarkozy, informează The Guardian.
O femeie nu va mai avea voie să poarte vălul când merge pe stradă, cu autobuzul, când se opreşte la o bancă, la o bibliotecă sau la un magazin. Niqab-ul va fi interzis în sălile de cinema, de teatru şi în muzee. O femeie musulmană nu va mai putea să-şi acopere faţa la Louvre sau la Versailles, în tren, vizitând la spital sau când îşi ia copilul de la şcoală. Vălul va fi interzis peste tot cu trei excepţii: când femeia care îl poartă se află la ea în casă, ca pasager într-o maşină privată sau în moschee. Dacă o musulmană conduce purtând vălul, poate fi oprită de poliţie fiindcă niquab-ul limitează câmpul de vedere în trafic. Amenda pentru purtarea niqab-ului în public va fi de 150 de euro. Dacă se descoperă că femeia a fost constrânsă de către soţ sau un alt membru al familiei sa poarte vălul, responsabilul riscă o amendă de 30.000 de euro şi închisoare de un an.
Premierul francez, François Fillon, consideră că problema este de ordin public şi are legătură cu egalitatea dintre sexe şi nu cu secularismul. „Cei care îşi acoperă faţa în public se află într-o situaţie de excludere şi inferioritate incompatibile cu principiile libertăţii, egalităţii şi demnităţii umane afirmate de Republica Franceză„, spune Fillon, citat de The Guardian.
Excepţiile de la regulă o fac echipamentele pentru scrimă la orele de antrenament, căştile motocicliştilor şi măştile purtate cu ocazia carnavalelor. În Franţa sunt circa cinci milioane de musulmani dintre care doar câteva sute de femei poartă niqab-ul. Aceasta este a doua lege care interzice elemente de port tradiţional musulman în Franţa. În 2004, în urma unei dezbateri naţionale înverşunate, legea a interzis niqab-ul, burqa (veşmântul negru care include vălul şi acoperă tot corpul) şi însemnele religioase din şcolile de stat.
Un grup de maici cântă imnul Mişcării Legionare. Părintele Iustin Pârvu ascultă. Multe din maici par uşor stânjenite, de parcă ar simţi că „se dau în spectacol”, de parcă ar simţi nefirescul situaţiei. Părintele Iustin stă, şi el, cu fruntea plecată, cu ochii mai mult închisi, dus pe gânduri. Maicile mai că n-ar vrea să fie acolo. Părintele pare că deja a plecat înspre tinereţile lui. Cântul răsună a gol. Chilia e, de fapt, pustie. Dar e o pustietate cu martori. Dincolo de maicile care nu vor să fie acolo şi de părintele care e dus pe gânduri, în chilie se mai află cineva, cineva prezent, cineva atent la ce se întâmpla: un monah filmează întreaga scenă cu un mic aparat digital. Ajunşi aici, ne dăm seama că altcineva îl filmează pe monahul care filmează. Înregistrarea postată pe youtube nu e a monahului care filmează, ci a aceluia care îl filma pe monahul care filmează.
De 70 de ani, în România, suntem prinşi în poză de persoane care nu apar în cadru. În obiectiv. Care, deci, trăiesc în afara „realităţii” pe care ne-o însceneaza şi pe care apoi o cultivă publicitar. Aşa s-a întâmplat şi cu Mişcarea Legionară, un fenomen proteic redus de istoriografia comunistă şi de intelighenţia neoliberală la un clişeu bun de speriat copiii şi de reeducat adulţii. Mai întâi procesele înscenate de comunişti şi apoi presa neoliberală au înfierat sau condamnat orice opozant al „sistemului” de ieri şi de azi ca „legionar”. „Legionarul” e, aşadar, util în economia sistemului colonial comunist sau neoliberal din România. Dar şi legionarul, adică omul de convingeri sincere, poate fi util sistemului, un exemplu fiind modul în care Securitatea a folosit în sensul propagandei antimonarhiste atacurile „simiste” la adresa M. S. Regelui Mihai.
Ca fenomen deci, legionarismul are deja o istorie împaienjenita, pe alocuri obscură, pe alocuri duplicitară, şi pe alocuri sângeroasă. Lucrul e cu atât mai important cu cât mulţi simpatizanţi legionari de astăzi susţin că Mişcarea Legionară nu e un simplu partid politic, ci o „şcoală de format caractere”. Sincer să fiu, nu prea am văzut multe caractere formate de Mişcarea Legionară astăzi. Cât despre cele de ieri, rămâne de văzut dacă Mişcarea Legionară a format caractere sau doar a instrumentalizat caractere, dacă nu cumva doar a înhamat oameni întregi, formaţi în satul, familia, şcoala şi viaţa românească patriarhală, la nişte activităţi fundamental antitpatriarhale pentru că bazate pe înregimentare. Din punctul meu de vedere, în această privinţă există două posibilităţi. Dacă Mişcarea Legionară se prezintă ca o formă de apărare a ceea ce exista deja, a României patriarhale, atunci înseamna că Mişcarea Legionară a beneficiat de o rezervă de caractere pe care nu le-a format, dar pe care e posibil să le fi deformat sau anihilat, angajându-le în bătălii cu miză falsă şi în scenarii apocaliptice. Dacă legionarii susţin că, în afara Mişcării Legionare, nu a existat nici o altă „şcoală de format caractere”, că până la înfiintarea lor România era doar un cuib al corupţiei, atunci înseamna că Mişcarea Legionară nu e decât o altă banală mişcare milenarist-revoluţionară care pretinde să creeze lumea ex nihilo.
Dar, judecând după miile de pagini dedicate de autorii legionari frumuseţii şi virtuţilor României patriarhale, nu ne rămâne să bănuim decât că prima opţiune e cea îmbratisata de legionari, şi anume că Mişcarea Legionară e doar una din posibilele „şcoli de educat caractere”. Dar atunci trebuie să citim şi discutăm programa acestei şcoli. Şi aici intrăm într-o nebuloasă totală, cu elemente ortodoxe, rasiste, geto-dacice, tehnocratice, teocratice, anticreştine, folclorice, catolice, masonice şi fasciste amestecându-se în neorânduială. Din acest punct de vedere, ca neorânduială, Mişcarea Legionară e mai puţin o mişcare creştină capabilă să formeze caractere, şi mai mult un fel de răscoală cu furcile, coasele, lopeţile, schiurile şi găleţile modernităţii. E o altă formă de descentrare a lumii româneşti patriarhale.
Din punctul meu de vedere, nu e de mirare că o ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române care a refuzat să-şi clarifice legăturile (câte au fost) şi complicităţile (câte au fost) cu regimul comunist, refuză să trateze cu seriozitate, adică din punct de vedere dogmatic şi canonic, tentativele de a instrumentaliza legionar Ortodoxia. Astăzi, problema legăturii B.O. R. cu „legionarii” e problema legăturii B. O. R. cu comuniştii. E vorba de un triunghi de complicităţi, de un nod „naţional-securist” care nu poate fi desfăcut decât canonic şi dogmatic. Din păcate, în lumea „ortodox”-tradiţionalistă de astăzi, contează mai mult prietenii decât adevărul, lăsat să se apere singur. Ceea ce contează nu e că X scrie şi trăieşte ne- sau anti-creştin. La urma urmelor, cine suntem noi să judecăm. Ceea ce contează e că X a scris „la noi”, are dosar „la noi”, la acei „noi” pentru care comunismul, legionarismul sau liberalismul sunt mai importante, mai apropiate, deci mai uşor de perceput şi deci mai uşor de apreciat, decât creştinismul.
Din păcate, de decenii bune, B. O. R. nu face decât să stea în afara obiectivului, deşi s-a umplut de oameni care ne trag în film şi în poze. Sau poate tocmai de aceea.
Profesorul Gershon Galil de la Departamentul de Studii Biblice al Universităţii din Haifa a descifrat o inscripţie evreiască de pe o bucată de lut descoperită în valea Elah, Israel, datând din secolul X î. Hr., din perioada regelui David, care devine astfel cea mai veche scriere a evreilor descoperită până acum, informează Science Daily (www.sciencedaily.com), citat de „Ziarul Lumina”.
Această bucată de lut arată că Regatul Israel exista foarte bine conturat în secolul X î. Hr., şi măcar câteva din textele biblice au fost scrise cu sute de ani mai devreme decât se credea până acum, a mai declarat profesorul, citat de aceeaşi sursă. Conţinutul inscripţiei exprimă grija faţă de starea socială a celor defavorizaţi şi atestă chiar prezenţa străinilor în sânul poporului Israel din perioada lui timpurie. Face apel la grija pentru văduve şi orfani, iar regele care avea datoria de a îndrepta inechităţile sociale trebuia să fie implicat. Această inscripţie se aseamănă cu texte scripturistice de la Profetul Isaia, Psalmi sau din Cartea Ieşirii, dar este clar că nu este copiată din nici un text biblic.
Traducerea textului este: „Nu vei face asta, dar vei cinsti pe Domnul/ Judecă pe sclav şi pe văduvă/ Judecă pe orfan şi pe străin. Insistă pentru copil/ Insistă pentru sărac şi văduvă. Restabileşte pe sărac în mâinile regelui. Apără pe sărac şi pe sclav/ ajută pe străin”.
Cu scopul deconstruirii caracterului religios al Noului Elenism[1] grecoteii[2] „Noii Epoci” marginalizează Facultăţile de Teologie.
• Le anulează independenţa, le subordonează ca departamente şi ulterior ca simple programe de studii în cadrul Facultăţilor de Filozofie.
• Anulează caracterul mărturisitor al Şcolilor de Teologie şi le împinge către degradarea lor la nivelul de simple programe de studii religioase.
• Face apel la vigilenţă din partea Arhiepiscopului, a Sinodului Permanent şi a poporului credincios.
O nouă surpriză a primit din partea guvernului Biserica instituţională, conformistă în majoritatea ei zdrobitoare, „linia” Arhiepiscopului mut[3] şi gruparea care îl susţine. Guvernul, exploatând muţenia Bisericii instituţionale, a scos de la dosar o chestiune care vizează fenomene extreme de nepotism din cadrul Departamentului de Teologie Socială (a Universităţii din Atena, n.tr.). Acest tip de fenomene este cunoscut în întreaga Grecie de doi sau trei ani, adică din perioada în care a fost condamnată la mulţi ani de închisoare o comisie de profesori ai Universităţii Panteio, acuzată de abuz şi delapidarea unei mari sume de bani. Guvernul, timp de 13 luni nu s-a atins de această chestiune. S-a atins de ea abia în această fază când se studiază (proiectul) „Noii Şcoli” în care nu mai are loc religia, teologia şi ora de religie. Guvernul a abordat această chestiune – în ciuda faptului că în momentul de faţă un secretar de stat şi soţia sa deţin catedra de Statistică din cadrul Universităţii – nu pentru a înlătura abuzul, ci pentru a stabili, sub pretextul înlăturării abuzului, etapele desfiinţării Facultăţilor Universitare Teologice şi ale încorporării acestora în cadrul Facultăţilor de Filozofie. Proiectul mârşav al acestora îl aduce la cunoştinţă Mitropolitul Pireului Serafim. Potrivit comunicatului acestuia:
Mitropolitul Pireului, Serafim:
„Cu dezgust şi mânie faţă de diriguitorii grecotei ai «Noii Epoci» care, în miezul teribilei crize economice pe care au orchestrat-o şefii lor şi sub greutatea căreia geme poporul, au găsit ocazia, sub pretextul, chipurile, eliminării din viaţa publică a acestui abuz, să înceapă punerea în practică a planului lor mârşav de deconstruire a caracterului religios al Noului Elenism. Planul viclean începe prin distrugerea şi marginalizarea Facultăţilor Teologice de tip universitar din cadrul Universtităţii Kapodistriene din Atena, care, istoric vorbind, au primatul înfiinţării.
Documentul ruşinos al Guvernului adresat Senatului Universităţii Kapodistriene referitor la desfiinţarea Departamentului de Teologie Socială[4] şi la fuzionarea acestuia cu Departamentul de Teologie, sub pretextul derizoriu, neîntemeiat şi perimat al stigmatizării, chipurile, nepotismului – ca şi cum nu ar exista în sistemul nostru de justiţie proceduri legale pentru blamarea, înlăturarea şi pedepsirea unor asemenea practici! – are ca unic scop, în virtutea dispoziţiilor în vigoare ale Legii, desfiinţarea independenţei Facultăţilor Teologice, subordonarea acestora ca Departamente şi ulterior ca simple programe de studii ale Facultăţile Filosofice. Desăvârşirea acestui plan mârşav şi ticălos va fi anularea caracterului mărturisitor al Facultăţilor de Teologie din Grecia şi decăderea lor la statutul de programe de studii religioase.
Mă întreb, pe temeiul cărei logici Guvernul nu acţionează în acelaşi mod şi în cazul Universităţii Panteio de Ştiinţe Sociale şi Politice – unde au avut loc condamnări la închisoare pentru sustrageri de sume uriaşe – subordonând-o Facultăţilor de Drept similare.
Sperăm că Senatul Universităţii din Atena se va ridica la înălţimea situaţiilor şi se va opune proiectului mârşav al Guvernului, altfel, atât Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii, Ieronim, care se remarcă pentru înţelepciunea sa pastorală şi pentru sensibilitatea sa de Întâi-stătător, cât şi Sinodul Permanent şi cinstita Ierarhie a Bisericii Greciei şi poporul iubitor de Dumnezeu şi evlavios, ne vom opune prin toate mijloacele legale, fără să luăm în seamă scuipările şi defăimările lor.
† Mitropolitul Pireului Serafim
Traducere a fost făcută din săptămânalul Ortodoxos Typos, 3.12.2010, nr. 1856, p. 1 de catre Mihail Ilie
____________________
[1] Conceptul „Noului Elenism” se regăseşte în proiectul de lege «Το Νέο Σχολείο», ‘Noua Şcoală’, prin care se intenţionează reformarea generală a sistemului de educaţie, şi se referă la generaţiile viitoare de greci şi la viitorul culturii elene. (n.tr.)
[2] Am optat în traducere pentru termenul de “grecotei” pentru subst. gr. “γραίκυλος”, ‘grec cu un comportament nevrednic de numele de grec’ (Έλληνο-Γαλλικό Λεξικό, Librairie Kauffmann 2002). (n.tr.)
[3] «Ὁ Ἄφωνος Ἀρχιεπίσκοπος», ‘Arhiepiscopul mut‘, este titlul unui articol anterior din Ὀρθόδοξος Τύπος, care face referire la tăcerea Arhiepiscopului faţă de marile probleme actuale ale societăţii. (n.tr.)
[4] Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena cuprinde două mari departamente, Departamentul de Teologie şi Departamentul de Teologie Socială. (n.tr.)
Crăciunul şi creştinismul se află sub asediu în toată lumea, în Occident şi în lumea necreştină. Dar acesta nu este un motiv să nu ne bucurăm de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Dimpotrivă.
În New Jersey, la intrarea în tunelul Lincoln, spre New York, o organizaţie de atei americani a plasat un panou publicitar care îi înfăţişează pe Cei Trei Magi şi următorul text: „ŞTIŢI că este un mit. Anul acesta sărbătoriţi RAŢIUNEA!„. Un alt panou le spune cetăţenilor dintr-un alt stat: „Da, Virginia… Nu există Dumnezeu!„. În Canada, patria de origine a multiculturalismului, departamentul de psihologie al unei universităţi din British Columbia a realizat următorul studiu: a pus două grupe de studenţi în două clase, una „dotată” cu un mic brad de Crăciun, iar cealaltă fără, şi i-a întrebat cum se simt. Se pare că studenţii sikh şi budişti s-au simţit nesiguri şi excluşi la vederea bradului, drept pentru care „studiul” conchide că expunerea publică a simbolurilor de Crăciun afectează sentimentul de incluziune al minorităţilor religioase şi încrederea lor de sine.
În Oregon, o şcoală a interzis bradul de Crăciun, ca fiind un simbol religios. În America, Crucea Roşie a interzis toate simbolurile legate de Crăciun. Angajaţilor unor lanţuri de magazine importante, precum Gap, Best Buy, Eddie Bauer, Banana Republic şi Home Depot, le este interzis să le ureze clienţilor „Crăciun fericit!”. Mai multe municipalităţi au fost avertizate să îndepărteze scena Naşterii Domnului, tradiţional amplasată într-o piaţă publică, din orice loc care poate măcar aminti de autorităţile publice, în numele secularismului şi al separaţiei religiei de stat. Nici măcar Google nu mai prezintă Crăciunul pe pagina sa de pornire, ci un evantai de tradiţii foarte multiculţi.
În Tennessee, celebra Uniune Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) a trimis o serie de scrisori şcolilor publice, prin care le cere să evite etalarea simbolurilor religioase creştine şi să expună simboluri seculare care să promoveze incluziunea. În Tennessee, patria muzicii country – şi a lui Jack Daniels! -, comentatorul conservator al postului Fox News Bill O’Reilly crede că toate acestea fac parte dintr-un „război împotriva Crăciunului”lansat de stânga progresistă împotriva valorilor creştine tradiţionale ale Occidentului, un concept emis de un alt comentator Fox News, John Gibson, într-o carte publicată în urmă cu cinci ani.
Cel puţin în ceea ce priveşte ACLU, O’Reilly are dreptate. Responsabilii ACLU au încercat să răspundă acuzaţiilor sale în mai multe articole (inclusiv în USA Today) şi comunicate în care afirmă că nu au nimic împotriva Crăciunului, din contră, şi că nu au nimic împotriva expunerii simbolurilor creştine ATÂTA VREME CÂT SE FACE ACASĂ SAU LA BISERICĂ.
Toate aceste atitudini par extrem de tolerante şi de sensibile la adresa libertăţii religioase, dar nu sunt. Ateii nu sărbătoresc raţiunea, pentru că ateismul este doar o altă CREDINŢĂ. Oricine a avut vreodată de-a face cu ştiinţa ştie că ştiinţa nu poate şi nici măcar nu încearcă să răspundă la întrebări privind transcendenţa. Nici măcar nu le pune. Dacă vrei să fii ştiinţific şi „raţional” până la capăt, atunci te declari agnostic, nu ateu. Ateismul este doar o altă atitudine metafizică şi atât. Despre ACLU şi celelalte intervenţii ale autorităţilor într-o poveste care nu-i priveşte ar fi de întrebat numai atât: ce facem cu colindele? Sunt o expresie a religiozităţii creştine manifestate în spaţiul public. O să le interzicem sau o să le îngrădim în spaţiul Bisericii sau în cel al locuinţei personale când ele sunt menite să fie expresii ale coeziunii comunităţilor CREŞTINE? Sigur, ACLU nu vrea să facă asta! În august a publicat un comunicat în care „aplauda proiectul construcţiei unui «centru islamic plus moschee»” în apropiere de Ground Zero. Problema cu moscheile e că sunt foarte publice şi, de cinci ori pe zi, un tip pe care îl numesc muezin cheamă lumea la rugăciune public, cu ajutorul unor boxe destul de puternice. Sigur, ACLU nu ar aproba aşa ceva.
Apropo de lumea islamică, Bill O’Reilly nu are dreptate. Nu există nici un război împotriva Crăciunului şi a creştinismului în America sau în Occident. Doar mici bătălii cu o stângă fără repere. Adevăratul război se duce altundeva: în Irak, unde creştinii sunt măcelăriţi de Al Qaeda, în Liban, unde au devenit minoritate, în Egipt, unde copţii sunt oficial cetăţeni de rangul doi, sau în China şi Coreea de Nord, unde persecuţia comuniştilor împotriva creştinilor se numără în mii de victime. Papa Benedict al XVI-lea a numit săptămâna trecută creştinismul ca fiind cea mai persecutată religie de pe glob. Faptele arată că are dreptate. Dar acesta este mai curând un motiv se ne bucurăm încă şi mai mult de vestea Naşterii Domnului. Există Speranţă. Când mergeţi diseară la slujbă, gândiţi-vă la oamenii care îşi riscă viaţa când îşi fac cruce. Crăciun Fericit!
Raportul Internaţional privind Libertatea Religioasă
[Pot sa spun cu usurinta ca acest asa-zis „Raport international privind libertatea religioasa pe anul 2010”, intocmit de Departamentul American de Stat, nu este decat opera unor jidovi. Literalmente! Nu se explica altfel de ce grija pentru recunoasterea Holocaustului sau monitorizarea atat de stricta a remarcilor antisemite este atat de evidenta, iar, spre exemplu, ridicarea imobilului Cathedral Plaza de langa catedrala catolica Sf. Iosif din Bucuresti, sau ridicarea cladirii din apropierea moscheii din Constanta sunt trecute atat de usor cu vederea. De asemenea, asa-zisa „ostilitate” a preotimii ortodoxe, manifestata impotriva inmormantarii persoanelor eterodoxe in cimitirele crestinilor ortodocsi tine nu de ura, ci de insasi doctrina ortodoxa, astfel ca acuzele acestui raport sunt nejustificate si confirma scopul intocmirii lui. Ura impotriva Ortodoxiei este manifestata in raport aproape peste tot, incepand cu „vesnica” problema a restituirii propietatilor greco-catolice, continuand cu catalogarea (pe buna dreptate) in manualul de religie ortodox a celorlalte confesiuni si denominatiuni crestine drept secte, pana la acuzatia neprobata de „interventie directa” a Patriarhului Daniel de mutare a ‘Departamentul de Afaceri Religioase’ de sub responsabilitatea Ministerului Culturii, condus de un catolic maghiar, in responsabilitatea premierului – dan.camen.]
Puterea/ 18 noiembrie 2010
Raportul Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religioasă arată că primarului din Constanţa, Radu Mazăre a participat la o paradă de modă îmbrăcat în costum de ofiţer nazist şi că revista europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor găzduieşte remarci antisemite dure.
România a înregistrat o serie de progrese, dar principalele probleme semnalate în anii anteriori rămân nerezolvate, potrivit Departamentului de Stat al SUA, în Raportul Internaţional privind Libertatea Religioasă 2010.
Restituirea proprietăţilor greco-catolice confiscate de regimul comunist în 1948 şi transferate Bisericii Ortodoxe Române a rămas de asemenea o problemă, iar unele grupuri minoritare continuă să susţină că autorităţile locale întârzie acordarea permiselor de construcţie pe baza religiei.
De asemenea, au existat informaţii privind abuzuri sau discriminare pe baza afilierii religioase, credinţei sau practicii, cazuri în care unii clerici ortodocşi au arătat ostilitate faţă de persoane care nu sunt ortodoxe, s-au opus înmormântării credincioşilor aparţinând altor grupuri religioase în cimitire confesionale sau publice şi au criticat activitatea misionară.
Autorităţile au continuat să facă progrese în recunoaşterea istoriei Holocaustului în ţară, se mai arată în raport, care menţionează inaugurarea unui Memorial al Holocaustului în Bucureşti.
Raportul Departamentului de Stat remarcă însă şi cazul primarului din Constanţa, Radu Mazăre, care la 18 iulie 2009 a participat la o paradă de modă îmbrăcat în costum de ofiţer nazist, însoţit de fiul său în vârstă de 15 ani, costumat ca soldat nazist.
Textul menţionează şi manualul de religie publicat în 2006 de Ministerul Educaţiei, sub coordonarea secretarului de stat pentru afaceri religioase, care susţine apariţia Bisericii Greco-Catolice în secolul XVIII ca rezultat al „prozelitismului catolic” şi califică Martorii lui Iehova, Baha’i şi Mormonii ca secte ce „reprezintă un pericol real pentru societate”. Mai mult, un capitol din carte arăta că sectele îşi fac adepţi prin metode ca spălarea creierului, mita, şantajul şi exploatarea săracilor.
Cazul clădirii cu 19 etaje care se construieşte în apropierea Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, dar şi cazul similar din Constanţa, privind construcţia unui imobil de birouri în apropierea unei moschei, nu au fost şi ele înregistrate în document.
În decembrie 2009, responsabilitatea pentru Departamentul de Afaceri Religioase a fost mutată de la Ministerul Culturii, la Biroul premierului. Presa a afirmat că această acţiune a fost rezultatul intervenţiei directe a Patriarhului ortodox, în urma numirii unui etnic maghiar, cu afiliere religioasă diferită, la conducerea Ministerului Culturii. Biserica Ortodoxă a negat aceste informaţii, notează raportul.
Docmentul remarcă şi opiniile şi atitudinile antisemite exprimate de participanţi la talk-show-uri difuzate de televiziuni private şi pe forumuri de pe internet, dar şi actele antisemite, inclusiv vandalizarea unor locaşuri evreieşti, care se petrec în continuare.
Raportul mai notează că publicaţiile Partidului România Mare, condus de eurodeputatul Corneliu Vadim Tudor, au continuat să prezinte remarci antisemite dure.
Administraţia americană este preocupată de eşecul autorităţilor de a asigura restituirea deplină a proprietăţilor religioase şi încurajează eforturile României de a recunoaşte istoria Holocaustului în ţară, conchide raportul.
Şeful comunităţii musulmane din Bulgaria a anunţat că sprijină campania Bisericii Ortodoxe Bulgare de a face obligatorie educaţia religioasă în şcoli. Biserica Ortodoxă Bulgara a organizat în Sofia, pe 24 septembrie a.c., un mare marş in vederea introducerii religiei ca disciplina obligatorie in scoli.
Într-o declaraţie acordata cotidianului bulgar “Klassa”, biroul muftiului sef, care este liderul spiritual al musulmanilor din Bulgaria, al doilea mare grup-religios din ţară, a spus: „Apelul muftiului către musulmanii bulgari de a susţine această initiativa este expresia solidarităţii noastre in legatura cu campania creştinilor”.
Cei mai multi oameni din populaţia Bulgariei de şapte milioane sunt creştini ortodocşi, insa legile statului bulgar spun că educaţia şcolară trebuie să rămână laică (seculara), deşi, în ultimii ani, studierea religiei a fost permisa doar facultativ.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a aprobat aceasta campanie, spunand că şcolile ar putea sa aiba dreptul sa aleaga sa predea învăţătura diverselor confesiuni, cum ar fi creştinismul, islamismul sau iudaismul. În cazul în care şcolile nu doresc să predea religia, etica ar fi obligatorie.
Agenţia de ştiri “Focus” din Sofia a raportat că şeful Uniunii Bulgare a Profesorilor, Yanka Takeva, a aprobat, de asemenea, campania Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Într-o serie de interviuri redate în presa scrisă şi la televiziune, ministrul educaţiei bulgare, Serghei Ignatov, al partidului de guvernământ de centru-dreapta, a respins obligativitatea învăţământului religios. „Mă tem că şcolile din Bulgaria ar putea deveni o arenă de rivalităţi religioase”, a spus Ignatov.
Theologhia 
