Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime

Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime [1]

Dumnezeule Cel întru unimea firii cu trei Lumini, Cel ce dintru nefiinţă întru fiinţare toate le-ai adus, şi cu bună rânduială şi cu măsură pe acestea le-ai împodobit, şi cu lumina soarelui le-ai strălucit, şi ne-ai zidit pe noi după chipul Tău şi după asemănare; Însuţi, Prea-bunule Dumnezeule, străluceşte ochii noştri! Auzurile curăţeşte-le, celelalte simţiri întăreşte-le. Risipeşte toată ceaţa neînvăţăturii. Luminează mintea noastră cu binevoirile Tale. Povăţuieşte-ne pre noi cu razele Dumnezeieştii Tale insuflări spre desluşirea adevărului şi a minciunii, spre primirea celor bune, spre fugirea de cele rele, spre depărtarea de cele vătămătoare, spre alegerea celor folositoare. Că fără de Dumnezeiasca Ta luminare, cu adevărat orbi fiind, nu putem să desluşim nici întru socoteli adevărul, nici întru fapte binele, nici întru bunătăţi folosul; ci cu prefacerile lucrurilor amăgindu-ne, cu milioane de greşale greşim.

Ridică mintea către înţelegerea celor de nevoie, iară limba spre vorbirea celor de trebuinţă. Domoleşte pornirile patimilor cele ce tulbură mintea noastră. Înfrânează mânia şi prigonirea cea de la dânsa încetează-o, iar pomenirea de rău surpă-o, prefăcându-le pe dânsele întru râvnă Dumnezeiască şi în căldură cinstitoare de Dumnezeu a credinţei, şi în blândeţe şi nepomenire de rău. Potoleşte pofta şi iubirea de materie cea dintru dânsa şi iubirea de câştigare opreşte-o, schimbându-le pe ele în grijire de fapta bună şi în dragoste către aproapele, în dorire de creştinească sporire şi creştere şi în poftire de veşnicele bunătăţi. Doamne, cu măsura faptelor bune, împodobeşte-le pe cele ale noastre. Împuterniceşte cu bărbăţie şi cu vîrtute neputinţa noastră. Stinge zburdările trupului şi, de toată desfrânarea şi înverşunarea, izbăveşte-ne pre noi, întreaga înţelepciune şi cucernicie dăruindu-ne nouă. Dă-ne nouă cumpăna dreptăţii, ceea ce împarte fiecăruia dreptul lui. Întăreşte priceperea noastră întru întemeierea celor ce drept se judecă.

Păzeşte-ne pre noi, Doamne, de bântuială, de vătămare năprasnică şi de cădere; de clevetirea celor răi, de urgia tiranilor, de ispitele diavoleşti şi de toată mâhniciunea fereşte-ne pre noi ca, urmând poruncilor Tale, drumul vieţii acesteia de acum cu plăcere de Dumnezeu să-l săvârşim, iar talantul cel dat nouă curat să-l păzim. Şi, pentru îndurările Tale cele nemărginite şi milostivirile Tale nemăsurate, vrednici să ne facem Dumnezeiescului Tău Dar şi fericirii Tale celei de-a pururea, lăudându-Te neîncetat, pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, pe Unul Dumnezeul nostru, căruia Ţi Se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!

---

[1] Rugăciune extrasă din cartea: Rugăciunile Sfinţilor Părinţi sau Apanthisma, Ed. Sophia şi Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007, pp. 186 – 187

_______________________________

foto>

http://109.123.68.71/ortodoxia.md/descopera/27-pogorirea-sfantului-duh/760-sfanta-treime

 

Hotărâre a Sfântului Sinod: Rânduială liturgică unitară pentru slujba de la trecerea dintre ani

[Cred ca PS Corneliu, Episcopul Husilor, are o problema cu exorcismele, care i se trage inca de la chestiunea „Tanacu”. Altfel nu-mi explic de ce il preocupa acum asa de mult molitfele Sf. Vasile cel Mare *(rugaciuni de indepartare si alungare a diavolului din oameni), citite indeobste in biserici la data praznuirii Sfantului Vasile cel Mare, autorul lor. Daca 2012 va fi desemnat „Anul omagial al Sfantului Maslu”, probabil ca si atunci Preasfintia sa va propune in Sinod ca Taina Sfantului Maslu sa nu mai fie facuta indeobste in biserici, pe motiv ca este o practica „daunatoare unitatii liturgice”, care nu este savarsita panortodox ca la noi, si ca va preveni prin asta „excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale”. Va recomanda, probabil, ca aceasta taina sa fie facuta expres la cererea suferindului si precedata in prealabil de spovedania cu post atat din partea preotului, cat si din partea bolnavului. Daca aceste molitfe ale Sf. Vasile se citeau in general la manastiri si la bisericile de mir decat o singura data pe an, acum, prin aceasta hotarare, ele nu vor mai avea o zi in an de citire a lor, ci doar ocazional, sau chiar deloc (in cazul bisericilor de mir). Astfel, molitfele Sf. Vasile cel Mare, care erau citite in mod traditional dupa Sfanta Liturghie pe 1 ianuarie, au fost inlocuite cu slujba Te Deum-ului, pentru ca intr-o lume secularizata adevarata bucurie de inceput de an nu mai este rugaciunea de purificare a sufletului pentru a deveni un om nou, si prin asta de multumire a lui Dumnezeu, ci este lasata doar acea slujba de multumire adusa lui Dumnezeu, iar sufletul in continuare, ca si mai inainte, necuratit. Probabil principalul caz de „exces strain de duhul credintei” care a fost vizat prin aceasta hotarare a fost cel de la Tanacu, fiindca cele locale – de preoti „magi” care deschid cartea si vindeca de boli prin diverse rugaciuni – au fost doar cazuri izolate. Oricum, nu cred ca citeau acei preoti tocmai molitfele Sf. Vasile, fiindca i-ar fi „ars”, la propriu, la fel ca pe niste draci, puterea rugaciunilor Sf. Vasile. De asemenea, nu s-a auzit pana acum ca din cauza acestor molitfe cineva sa sufere, in schimb, am auzit de vindecari de pe urma lor. Cat despre felul cum considera unele persoane mediatice din cler practica exorcismelor in Biserica Ortdoxa se pot spune multe, insa trebuie sa crezi macar in existenta dracilor, in puterea lor de a poseda o persoana, dar si in puterea rugaciunilor cu post care pot indeparta diavolii din oameni – dan.camen.]

Basilica.ro / 28 martie 2011

În noaptea trecerii dintre ani, în toate catedralele şi bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română, slujba se va săvârşi după o rânduială liturgică unitară, care va fi tipărită sub forma unei broşuri de către Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, în şedinţa de lucru din 17 februarie, la propunerea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Pentru a marca după cuviinţă bucuria duhovnicească a sărbătorii bisericeşti din ziua de 1 ianuarie, una din problemele de pe ordinea de zi a şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 februarie a fost stabilirea unei rânduieli liturgice unitare în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani. În urma dezbaterilor şi având în vedere propunerile Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, s-a apreciat că cea mai potrivită slujbă în noaptea trecerii dintre ani este cea a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, rânduială liturgică prin excelenţă doxologică, care trebuie urmată de rostirea rugăciunii de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum), de rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Te Deum-ului) şi de intonarea cântării ‘Apărătoare Doamnă’. Slujba va fi însoţită în mod obligatoriu de un cuvânt de învăţătură, în care să se sublinieze importanţa sfinţirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor.

Întrucât în mănăstiri trebuie păstrată în întregime rânduiala săvârşirii celor şapte laude la vremea rostuită, la slujba de la miezul nopţii (Miezonoptică) se vor adăuga Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciunea de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum) şi rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Te Deum-ului), urmată de cântarea ‘Apărătoare Doamnă’.

Slujba Te Deum-ului se va săvârşi după Sfânta Liturghie

Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă va supune aprobării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel proiectul de broşură care va cuprinde rânduiala slujbei bisericeşti din noaptea trecerii dintre ani, cu conţinutul aprobat de Sfântul Sinod şi care, în scopul uniformizării acestei rânduieli liturgice, va fi difuzată tuturor unităţilor de cult din eparhiile Patriarhiei Române.

Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Te Deum-ului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale.

Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

În scopul îndrumării clerului din eparhie şi a personalului monahal asupra necesităţii aducerii la îndeplinire şi a respectării prevederilor acestei hotărâri sinodale, se va putea folosi prilejul conferinţelor administrative lunare de la protopopiate şi al sinaxelor stareţilor şi egumenilor de mănăstiri şi schituri din eparhie, precum şi presa scrisă sau alte mijloace audiovizuale bisericeşti centrale şi eparhiale.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/hotarare_a_sfantului_sinod_randuiala_liturgica_unitara_pentru_slujba_de_la_trecerea_dintre_ani_6261.html

foto>

http://media.realitatea.ro/multimedia/image/200906/w460/image_124622249485640700_1.jpg

 

RUGĂCIUNILE UNUI PELERIN ÎN ISRAEL

RUGĂCIUNILE UNUI PELERIN ÎN ISRAEL[1]

~~~+~~~

Rugăciune la Nazareth

Cui ne vom ruga, Doamne, în acest loc binecuvântat de pe pământ? Ţie, Cel care Te-ai întrupat aici şi Te-ai numit în viaţa Ta pământească Nazarinean? Sau Preacuratei Fecioare Măria, care, prin vred­nicia sa, a făcut plinirea vremii şi a primit în acest loc pe Sfântul Arhanghel Gavriil şi mesajul dumne­zeiesc de început al mântuirii noastre?

Ne rugăm mai întâi Ţie, Cel care, din desă­vârşită ascultare de Părintele Ceresc, ai primit a Te face om asemenea nouă din nevinovatele sângiuri ale Preacuratei Fecioare, Cel care ai trăit ca un necu­noscut printre nazarineni, Cel care Te-ai supus tutu­ror neputinţelor firii omeneşti ca să ne arăţi prin via­ţa Ta pământească cum poate trăi omul fără de pă­cat, Cel care ne-ai învăţat şi prin cuvânt cu putere multă ce avem de făcut pentru mântuirea sufletelor noastre, ajută-ne să trăim şi noi astfel încât să nu ră­mână zadarnică pilda ce ne-ai dat şi să nu se iro­sească în noi cuvântul Evangheliei Tale.

Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Cel care ne-ai făcut liberi şi ne respecţi libertatea atât încât Tu, Cel Atotputernic, nu poţi face nimic împotriva voinţei noastre, Cel care, Dumnezeu desăvârşit fiind, ai răbdat să fii hulit de necredincioşii cândva uimiţi în faţa minunilor Tale, Cel care ai fi vrut, dar nu ai putut să îi ajuţi, din cauza necredinţei lor, pe cei ce Te ştiau şi Te ţineau de fiu al teslarului şi, când le-ai spus adevărul, au vrut să te arunce de pe sprânceana muntelui din marginea acestei cetăţi, nu ne lăsa să rămânem necredincioşi după ce am cu­noscut atâtea minuni ale Tale făcute cu noi şi cu cei din jurul nostru, nu ne lăsa să Te alungăm de la noi prin ridicarea sprâncenei cugetului nostru cel trufaş.

Preacurată Fecioară Măria, ne închinăm şi ţie, cea care în mod obişnuit în Sfânta Sfintelor vorbeai cu îngerii care te hrăneau cu hrană cerească, dar ca­re cu înţeleaptă prudenţă te-ai mirat de închinarea şi de cuvântul adus ţie de Sfântul Arhanghel Gavriil Binevestitorul, cea care prin desăvârşita ta smerenie, când ai zis „Iată roaba Domnului, fie mie după cu­vântul tău” ai putut primi asupra ta umbrirea Du­hului Sfânt, fă-ne prin mijlocirea ta şi pe noi, ca robi ai lui Dumnezeu, înţelepţi şi smeriţi părtaşi ai veni­rii Acestuia şi asupra noastră.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cea care ştiai că Cel pe care îl înfăşai şi îl alăptai este Fiul lui Dumnezeu înainte de a fi al tău – căci nu ai uitat, ci ţineai ascunse în inima ta cuvintele îngerului, ale magilor, ale păstorilor, ale Dreptului Simeon -, cea care Îl vedeai pe Dumnezeu trudind ca un om aici, în atelierul bătrânului Iosif, ajută-ne şi nouă să-L cunoaştem pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru. Împacă-ne cu Fiul tău, dacă I-am greşit şi noi ca nazarinenii. Fă-ne să-L iubim mai mult şi să-I slujim mai bine, ca să nu ne lipsim şi noi, ci să ne bucurăm de minunile Sale de care avem atâta nevoie în neputinţa noastră, aşa cum ne bucurăm şi îi mulţumim acum de închi­narea în acest loc binecuvântat. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Sfânta Peşteră a Naşterii Domnului

Doamne Dumnezeule, Fiul Tatălui, Mieluşelul lui Dumnezeu venit spre junghiere, Cel ce cu dum­nezeiasca Ta smerenie ai făcut peştera palat şi pe păstori lăudători, Cel ce ai chemat mărturisitori şi pe magii închinători la stele, primeşte-ne şi pe noi oas­peţi în palatul Tău, căci venim şi noi să ne închinăm Ţie cu toată smerenia de care suntem în stare.

Primeşte şi de la noi, în loc de aur, tămâie şi smirnă, rugăciuni de mulţumire, de slavă şi de ce­rere. Pentru multe avem a-Ţi mulţumi, pentru toate avem a Te slăvi, dar şi multe avem a-Ţi cere, căci am înţeles şi am simţit, Doamne, adevărul cuvântului Tău că fără Tine nu putem face nimic.

Doamne, Cel care în jertfa lui Avraam ai fost preînchipuit şi de Isaac cel nevinovat, dar şi de mie­lul care fără de glas a luat locul omului pe jertfelnic, Cel care ai venit printre păstori ca să ne fii Blând Păstor, ajută-ne şi pe noi să ajungem miei ascultători în turma Ta, ca să ne poţi hrăni din verdeaţa mereu proaspătă a Sfintelor Tale Taine. Bunule Păstor, ia-ne pe umerii Tăi când am vrea, dar nu Te mai pu­tem urma.

Doamne al proorociilor, Cel care pe vremea când omenirea era în întuneric şi în umbra morţii, prin proorocul Isaia ne-ai întărit să nu ne simţim singuri şi deznădăjduiţi, căci vei veni la noi cu nu­mele mângâietor de Emanuel, care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”, Cel care la plinirea vremii ai împlinit toate proorociile despre Tine şi Te-ai născut din Pururea Fecioara Măria, cu numele de Iisus, care ne spune că Tu eşti „Cel ce mântuieşte”, mântuieşte-ne şi pe noi aceştia care am venit aici dorind după mân­tuirea Ta.

Tu, Hristosul lui Dumnezeu, care prin naşte­rea Ta aici, în Bethlehem, în mod tainic l-ai făcut să fie cu adevărat „casa pâinii”, dă-Te nouă, cum Te-ai făgăduit, ca Pâine a vieţii coborâtă din cer, ca să nu mai flămânzim precum poporul ales care cândva a mâncat cârtind mană în pustie.

Doamne, când ne amintim cuvântul Tău că în inima noastră este împărăţia, nu uităm că unde este împăratul, acolo este împărăţia, deci trebuie să Te avem pe Tine în inimi, iar când vedem în ce peşteră ai binevoit a veni pentru a noastră mântuire, nu ne mai temem pentru că inimile noastre nu sunt lumi­nate palate împărăteşti, ci peşteri întunecoase, ci ne temem pentru că le-am lăsat să devină peşteri de tâlhari. Tu îi poţi alunga, Doamne. Fă şi din peşterile inimilor noastre, ale celor pe care ne-ai primit să ne închinăm la locul Naşterii Tale, palate împărăteşti pentru Tine şi ajută-ne să ne naştem şi noi pentru o viaţă nouă, în care nu noi să mai trăim, ci Tu să tră­ieşti în noi. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Râul Iordan

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care din mi­lostivire pentru a noastră mântuire, Dumnezeu de­plin rămânând, ai luat şi firea noastră omenească, făcându-Te întru toate asemenea nouă, dar fără de păcat, Cel care la începutul propovăduirii Evanghe­liei ai venit aici la Iordan, unde Ioan cel proorocit că îţi va fi înaintemergător făcea botezul pocăinţei, Cel care fără de păcat fiind nu aveai nevoie de acest bo­tez, dar Te-ai supus lui pentru a fi descoperit prin el că Tu eşti Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridici pă­catul lumii, ridică, Doamne, şi păcatele noastre.

Iisuse Hristoase, Fiul cel iubit al Tatălui, des­pre care, când Te-ai smerit să intri în apele Iorda­nului, El însuşi a mărturisit că întru Tine a binevoit să facă şi să mântuiască lumea, iar Duhul Sfânt, co­borât asupra Ta în chip de porumb, a adeverit lui Ioan, şi prin el lumii, că Tu eşti Cuvântul întrupat prin care se vor împlini toate proorociile, ajută-ne, Doamne, să primim noi lucrarea mântuitoare pe care ai venit să o faci în lume.

Doamne Iisuse, Unsul lui Dumnezeu trimis nouă ca Mântuitor, Cel care prin intrarea Ta în apele Iordanului ai sfinţit apele şi ai făcut ca botezul cel făcut de Ioan cu apă spre pocăinţă să fie înlocuit cu botezul harului Duhului Sfânt spre sfinţire, trimite şi peste noi, cei veniţi aici, harul curăţitor al Iordanului, ca – după ce, prin iertarea dată în Spovedanie, vei ri­dica Tu povara păcatelor noastre – să fim curăţiţi şi de urma murdăriei lăsate în noi de păcat, şi astfel, cu totul curaţi, purtând haina de lumină a celor bo­tezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, să fim număraţi cu fericiţii chemaţi la cina nunţii Mielului din Împărăţia Cerului.

Sfinte Ioane, Proorocule, Înaintemergătorule şi Botezătorule al Domnului nostru Iisus Hristos, cel care ţi-ai început misiunea ce ai primit de la Dum­nezeu prin cuvintele „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Îm­părăţia Cerurilor”, cuvinte cu care Însuşi Domnul Şi-a început mântuitoarea Sa lucrare în lume, ajută-ne, Sfinte, să facem pocăinţa care ni se cuvine pentru a putea lua iertare pentru păcatele noastre.

Sfinte Ioane, ca cel ce îndeajuns îţi este ţie mărturia Domnului că nu ai pe nimeni mai mare de­cât tine înaintea lui Dumnezeu între cei născuţi din femeie, ştiind noi însă că din smerenie nu S-a referit şi la Preasfânta Sa Maică, aflată deasupra oricărei comparaţii între cele zidite şi care după vrednicie este aşezată de-a dreapta Sa, cel care eşti rânduit să stai la judecată de-a stânga tronului dumnezeiesc, mijloceşte atunci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne fie nouă lesne iertător Nemitarnicul Judecător. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Carantania

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care, urmând după botez să începi misiunea cu care Tatăl Te-a tri­mis în lume, ca om ai avut nevoie să Te retragi pen­tru a Te întări prin post şi rugăciune spre cele ce aveai a face, prin închinarea noastră în acest loc bine­cuvântat de Tine prin nevoinţa Ta, dă-ne, Doamne, şi nouă înţelepciunea şi puterea de a aşeza postul şi rugăciunea la temelia străduinţei noastre de a ne pregăti să primim mântuirea pe care Tu ne-ai făcut-o.

Mântuitorul nostru, Cel care Dumnezeu fiind, ca om ai primit să fii ispitit de vrăjmaşul tuturor oa­menilor şi ai biruit toată viclenia lui, înţelepţeşte-ne, Doamne, şi pe noi cei nepricepuţi şi slabi la minte să înţelegem toate vicleşugurile lui şi să ieşim nevătă­maţi din meşteşugitele lui capcane.

Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, Tu care ştii slăbiciunea neamului omenesc, nu ne lăsa pradă uşoară celui ce este mai tare decât noi, ci ne arată prin Tine tari în faţa ispititorului, ca să nu cedăm nici noi în faţa insistentelor lui atacuri şi îndepărtându-1 pe el să ţinem aproape pe îngerii Tăi ce ni i-ai dat şi nouă spre ajutor.

Atotputernice Dumnezeule, Cel care l-ai fi pu­tut birui în cuvânt pe diavolul, dar ne-ai arătat că nu merită să ne pricim cu el, ci să găsim mereu răspuns în Sfânta Scriptură, nu ne lăsa să uităm că în învăţă­tura ei trebuie să ne găsim şi noi mereu scăpare; Cel care ne-ai arătat că nu trebuie să facem la îndemnul satanei şi al îngerilor lui întunecaţi nimic din ceea ce am putea face, ajută-ne să ignorăm toate îndem­nurile lor şi să nu folosim puterea ce ne-ai dat spre slujire lui.

Doamne, Atotştiutorule, Cel ce i-ai fi putut spune ispititorului că minte când se lăuda că este stăpân peste cele ale acestei lumi şi le dă cui voieşte el, căci din iubirea Ta de oameni, chiar după căderea omului în păcat, după făgăduinţa făcută lui mai îna­inte, l-ai lăsat stăpân peste lumea aceasta, dar să o stăpânească de acum cu străduinţă şi sudoare, iar diavolul numai înşelându-1 pe om îl jefuieşte şi face el pe stăpânul acestei lumi, ajută-ne, Doamne, să nu fim furaţi de el şi să rămânem stăpâni peste ce ne-ai lăsat în stăpânire.

Învăţătorule Bun, Cel ce, îngăduind să treci prin aceste ispite, ne-ai învăţat că ispitele ne vin prin trup, când, înfometat fiind, Te-a ispitit cu pâine, prin lume, când de pe munte Ţi-a oferit bogăţia deşartă a acestei lumi şi prin chiar diavolul, când Te-a îndem­nat să-L ispiteşti pe Dumnezeu, învaţă-ne şi pe noi cum să le biruim cu harul Tău, ca să se defaime şi prin noi vrăjmaşul Tău şi al oamenilor şi să se slă­vească şi prin noi numele Tău cel sfânt. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune pe Tabor

Doamne, Iisuse Hristoase, Lumina lumii, Cel care la facerea lumii înainte de toate ai zis „să fie lu­mină”, Cel care l-ai luminat pe proorocul Tău Moise ca în taina rugului aprins să vadă preînchipuit mo­dul minunat în care aveai să Te întrupezi pentru mântuirea lumii şi apoi tot prin el, şi nu fără de foc căzut pe Muntele Sinai, ai dat poporului ales lumina legii, ca să se vădească prin ea păcatul ascuns în în­tunericul necunoştinţei, Cel care l-ai scos pe Moise schimbat la faţă din întunericul ce cuprinsese mun­tele când l-ai făcut văzător de Dumnezeu, atât încât poporul nu se mai putea uita la el, Cel care, prin pro­orocul Tău Ilie, tot prin foc, pe Muntele Carmel, ai pus în lumină dreapta credinţă şi i-ai luminat pe cei ce ajunseseră asemenea întunecaţilor idoli cărora li se închinau, Cel care aici, pe Muntele Tabor, în pre­zenţa acestor luminaţi prooroci, ai arătat oamenilor că dumnezeirea Ta este înainte de toate lumină, lu­minează, Doamne, şi sufletele noastre întunecate de păcat.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai venit să arunci foc în lume şi mult doreai să-l vezi aprins, aprinde şi în noi focul arzător al dragostei celei pen­tru Tine, care să curăţească inimile noastre spre a fi număraţi şi noi cu cei pe care i-ai fericit şi le-ai făgăduit că pentru curăţia inimilor lor vor vedea pe Dumnezeu.

Mântuitorul nostru, Cel care ai spus ucenici­lor Tăi că nu ei Te-au ales pe Tine, ci Tu i-ai ales pe ei, Cel care dintre vrednicii Tăi ucenici ai ales pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan ca să le arăţi slava Ta la care vor avea părtăşie şi cei ce vor sta alături de Moise şi de Ilie în împărăţia Ta, îţi mulţumim, Doamne, că dintre atâţia oameni ai acestei lumi care şi-ar dori să se închine Ţie în acest loc binecuvântat de Tine, ne-ai ales pe noi, nevrednicii, să fim părtaşi la această bucurie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care i-ai făcut pe ucenicii Tăi să Te poată vedea schimbat la faţă, adică aşa cum eşti Tu neschimbat, fă-ne şi pe noi vrednici a vedea în viaţa veşnică lu­mina Ta cea neapropiată a Schimbării Tale la Faţă, schimbându-ne Tu în bine viaţa aceasta, prin trimi­terea asupra noastră a Duhului Sfânt, Care prin harul Său să ne curăţească de murdăria păcatelor trecute şi să ne ridice în viitor la lucrarea poruncilor Tale.

Aşa, Doamne împărate, să nu ne fie nouă fo­cul dumnezeirii Tale văpaie întunecată, ci răcoare lu­minată şi fă să trăim bucuria acestei închinări ca o pregustare a bucuriei viitoare, pusă de Tine deoparte pentru cei mântuiţi ca fii ai Luminii. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Golgota

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Unul-Născut dat de Dumnezeu-Tatăl, din nemăsurata Lui iubire de oameni, să Se jertfească pentru mântuirea lumii, Cel care Te-ai arătat ascultător până la moarte şi în­că moarte pe Cruce, Cel care pe Muntele Tabor ai vorbit în faţa ucenicilor Tăi cu Moise şi cu Ilie despre Sfintele Tale Patimi şi prin Evanghelia Ta ne-ai vor­bit şi nouă despre ele, ajută-ne ca ajunşi aici, pe lo­curile Sfintelor Tale Patimi, să înţelegem lucrarea Ta mântuitoare şi să facem şi noi lucrarea ce ni se cu­vine, ca să putem primi şi păstra neluată de la noi mântuirea ce ne-ai făcut-o prin Sfânta Jertfă de pe Altarul Sfintei Cruci.

Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, Cel care în acest loc Te-ai lăsat înălţat pe Cruce, ca de pe ea să poţi îmbrăţişa cu iubire toată lumea, primeşte-ne şi pe noi în îmbrăţişarea Ta şi fă ca, în mod tainic, prin îngenuncherea noastră la picioarele Crucii, să îmbrăţişăm şi noi preasfintele Tale picioare, ţintuite de necredincioşi pe Cruce şi ca femeia păcătoasă să primim şi noi iertarea păcatelor noastre.

Fă, Doamne, ca venirea noastră aici să însem­ne şi urcarea noastră pe Golgota pentru a pune aici, la picioarele Tale, povara păcatelor noastre, şi Tu, Care ai ridicat păcatul lumii, să ridici, Milostive, şi povara păcatelor noastre, ca eliberaţi de ea, din dra­goste pentru Tine, să fim gata a ne răstigni şi noi, mu­rind păcatului şi lumii acesteia şi să nu mai sporim mereu cu neîncetatele noastre păcate povara păcate­lor lumii, pe care de bunăvoie ai luat-o pe umerii Tăi.

Răstignitul nostru Iisus, primeşte-ne în părtăşie la pătimire şi jertfă, ca să putem nădăjdui că vom avea părtăşie şi la înviere şi la viaţă veşnică alături de Tine în Împărăţia Ta.

Ajută-ne, Doamne, să nu rămânem în afara Sfintei şi Mântuitoarei Tale Jertfe şi nu cumva să Te mâhnim, Doamne, pentru că degeaba Ţi-ai frânt Cinstitul Trup şi degeaba a curs Sfântul Tău Sânge pentru mântuirea noastră. Dă-Te nouă cu adevărat prin Sfintele Taine! Hrăneşte-ne cu Sfântul Tău Trup ce S-a frânt aici pe Cruce şi adapă-ne cu Sfântul Tău Sânge ce a curs din coasta Ta însuliţată când Ţi-ai dat sufletul în mâinile Tatălui. Ajută-ne, Bunule, să trăim astfel încât să-Ţi facem bucuria mântuirii su­fletelor noastre.

Crucea Ta cu care, Atotbiruitorule, ai biruit şi moartea, şi în faţa căreia milostivirea Ta a îngăduit ca şi noi păcătoşii să ne închinăm pe locul acesta al înălţării ei, dă-ne-o şi nouă armă de luptă împotriva vrăjmaşului, când ne însemnăm cu semnul ei, în nu­mele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Sfântul Mormânt

Dumnezeule, Cel ce în Sfânta Treime eşti în­chinat şi slăvit, ca un Atotputernic în multe feluri ai fi putut ridica neamul omenesc din căderea lui în păcat şi prin păcat în stricăciunea firii şi prin strică­ciunea ei în moarte, dar, ca un iubitor de oameni, în sfatul Sfintei Treimi ai ales calea iubirii jertfelnice şi cu binecuvântarea Tatălui S-a întrupat Fiul spre pa­timă, moarte şi înviere, ca tot omul care va crede şi cu harul dat de Duhul Sfânt va urma lui Hristos, să se mântuiască, mântuieşte-ne şi pe noi, pe care ne-ai primit să ne închinăm pe locurile în care ai făcut mântuirea tuturor.

Fiule al lui Dumnezeu, Cel care, dacă ai primit să vii Tu Însuţi în întâmpinarea noastră, Ţi se cuve­nea să vii ca un Stăpân Atotputernic, dar ai venit ca un rob, Cel ce puteai să vii înfricoşător, dar ai venit blând ca un miel spre a suferi Tu pentru noi patimi înfricoşătoare, Cel ce ne eşti Mântuitor în viaţa aceasta, dar Judecător nemitarnic după moarte, fii no­uă lesne iertător la judecata pe care, după ce vom gusta şi noi moartea şi trâmbiţa ne va ridica din morminte la învierea de obşte, o vom trăi înfricoşaţi din cauza păcatelor noastre ce ne osândesc încă de acum, în chiar conştiinţa noastră.

Să ne fie, Doamne, spre sfinţire atingerea cu trupurile noastre muritoare de mormântul Tău cel mai înfrumuseţat decât raiul şi decât toată cămara împărătească mai luminat, pe care l-ai sfinţit cu tru­pul Tău rămas în el trei zile în aşteptarea sufletului, cu care Te-ai coborât la iad ca să scoţi de acolo pe toţi drepţii ce au trăit înainte de săvârşirea mântui­toarei Tale jertfe pe Cruce.

Cel ce eşti necuprins, toate umplându-le, căci în timpul acesta Tu erai şi cu tâlharul în rai şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul, să ne fie, Doamne, în­tâlnirea cu Tine la Mormântul Tău ca un nou botez în care tainic murim, ne îngropăm şi înviem cu Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel răstignit, mort şi înviat, Cela ce eşti şi nu se poate să nu fii, cum s-ar fi putut să fii biruit de moarte!? Cum Te-ar fi putut ţine pe Tine acest mormânt de piatră în faţa căruia ne-ai îngăduit şi nouă a veni spre închinare, ca prin mărturia pietrei celei neînsu­fleţite să primim în taina sufletelor noastre bucuria învierii!? Doamne, Te rugăm, această bucurie nu o mai lua de la noi în tot restul vieţii noastre pământeşti.

Cum îţi vom mulţumi, Tată Ceresc, cum ne vom arăta recunoştinţa, Fiule, cum Te vom bucura Mângâietorule Duhule Sfinte? În locul acestora, pri­meşte, Doamne, făgăduinţa pe care aici, la Mormân­tul cel de viaţă făcător, o facem Ţie că ne vom lupta să rămânem vii, aşa cum Tu ne vrei şi ne-ai făcut să putem fi. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel care eşti plinirea proorociilor şi ai plinit toată rânduiala părintească, umple inimile noastre cu veselia Ta cea nestricăcioasă şi fă ca închinarea noas­tră la Sfântul Tău Mormânt să ne fie spre bucurie duhovnicească, acum şi în viaţa veşnică. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune pe Muntele Măslinilor la locul înălţării

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care Arhiereu al nostru Te-ai făcut ca să Te poţi aduce pe Tine În­suţi jertfă pentru răscumpărarea noastră din bleste­mul legii şi din robia păcatului, Cel care înaintea în­fricoşătoarelor Tale patimi în rugăciunea Ta arhie­rească ai cerut „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea”, Cel care la patruzeci de zile de la învierea Ta Te-ai înălţat la Cer din acest loc, ajută-ne ca, la vremea de Tine hotărâtă pentru fieca­re, toţi să fim împreună cu Tine şi să ne bucurăm de vederea slavei pe care Ţi-a dat-o dintru început Tatăl.

Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel care în timp ce Te înălţai de aici la cer ca să şezi de-a dreap­ta Tatălui cu trupul Tău pe care L-ai îndumnezeit, binecuvântând pe ucenicii întristaţi i-ai mângâiat tri­miţând peste ei făgăduinţa Tatălui că cei ce vor sta în cetate vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, îmbracă-ne cu puterea harului şi pe noi, cei care Te aşteptăm stând în Biserica Ta, Ierusalimul cel de Sus, pe care l-ai lăsat nouă creştinilor mai tare decât orice cetate din lumea aceasta, nebiruită nici de porţile iadului. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Cel care despărţindu-Te de ucenici i-ai făcut părtaşi tainei că Ţi s-a dat toată puterea, în cer şi pe pământ, pe noi cei care, ascultând cele ce ne-ai spus în ultima clipă că trebuie să propovăduim în numele Tău şi altora în urma Ta, ne-am botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, împuterniceşte-ne să păzim mai întâi noi toate câte ne-ai poruncit nouă, ca, prin pilda vieţii, să îi îndemnăm şi pe alţii a face asemenea.

Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Fiul Ta­tălui şi Fiul-Omului, Cel care după desăvârşirea ce­lor necesare pentru mântuirea sufletelor tuturor oa­menilor, ridicându-Te la cerul din care Te-ai coborât ca să faci aceasta, ne-ai asigurat că nu rămânem sin­guri, făgăduind „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”, fii şi cu noi în toate cli­pele vieţii noastre, ca să nu se împuţineze puterile noastre sufleteşti în faţa ispitelor şi să nu cunoaştem deznădejdea. Aducându-ne aminte de cruce, de groapă, de înviere, de înălţarea Ta la cer, Te rugăm, Mântuito­rule, ajută-ne ca păşirea noastră pe urmele Tale să fie spre urmarea Ta şi în duh, în toate, la bine şi la rău, prin împlinirea cuvintelor ce ne-ai lăsat prin Sfântă Evanghelia Ta şi astfel să nu venim goi şi fără de roade când ne vei chema la Tine, ci pe toate ale vieţii noastre să Ţi le putem întoarce şi să le poţi primi ca ale Tale dintru ale Tale. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Mormântul Maicii Domnului

Preacurată Fecioară, fiica cea mai vrednică a lui Dumnezeu Tatăl, mama cea smerită a lui Dum­nezeu Fiul şi mireasa cea iubită a Duhului Sfânt, sin­gura între femei care întru naştere fecioria ai păzit, tu, care eşti Biserica cea vie, fă să ne simţim cu ade­vărat ca în cer stând în Biserica Fiului Tău, şi nu nu­mai acum şi aici, ci în tot restul vieţii noastre şi ori­unde vom fi în Sfânta Biserică.

Maica lui Dumnezeu, Cea care la Nazareth ai auzit de la înger „Bucură-te, cea plină de dar, Dom­nul este cu tine” auzi şi de la noi, aici, la locul pune­rii tale în mormântul ce nu te-a putut ţine despărţită de Fiul tău şi Dumnezeul tău şi al nostru: Bucură-te, ceea ce singură meriţi bucuria. Bucură-te, ceea ce ne-ai născut şi nouă bucuria. Bucură-te, ceea ce ai făcut mare bucurie în ceruri. Bucură-te, cea pli­nă de dar că eşti cu Domnul. Fă-L să fie şi cu noi, ajutându-ne mai întâi să fim şi noi cu El.

Nu putea ţine mormântul un trup care nu a cunoscut păcatul, dar prin ridicarea ta la cer lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, deci se cuvine să-ţi mulţumim că nu ne-ai lăsat pe noi or­fani, după ce la piciorul crucii ai primit smerită să ne fii mamă tuturor.

De atunci, ca o mamă iubitoare şi plină de grijă pentru copiii ei, nu încetezi a ne fi ocrotitoare, acoperitoare, povăţuitoare, mijlocitoare şi noi sim­ţim ajutorul tău mereu în toate. Prin ridicarea ta cu trupul la cer încă mai puternică rugătoare în faţa tronului Sfintei Treimi te-ai făcut nouă. Cum ne-ar mai răbda Dumnezeu pe pământ din cauza multelor şi grelelor noastre păcate, dacă nu te-ai ruga tu ne­încetat şi cu lacrimi pentru noi!?

Cu adevărat mult poate rugăciunea Maicii înaintea Împăratului!

Maica lui Dumnezeu, îndrăznim să te rugăm să ne primeşti şi pe noi sub omoforul tău, ca pe cei din biserica Vlahernelor, căci sfântul tău omofor pe care, ridicându-te din acest mormânt la cer, l-ai aruncat Sfântului Apostol Toma, s-a întins ca un Sfânt Acoperământ peste tot pământul. Încinge-ne cu brâul tău pe care l-ai lăsat lumii ca împuternicire celor slabi şi, prin el, încinşi cu putere de sus fiind, fă să fíe fără prihană calea noastră.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne să o iubim mai mult pe Preacurata şi Preasfânta Ta Maică. Ajută-ne să nu o mai necăjim cu păcatele noastre şi să ne arătăm fii buni, ascultători şi recunoscători. Ajută-ne să-i facem bucurie prin faptele noastre făcute după îndemnul ei, aşa cum ea se luptă mereu să umple viaţa noastră cu bucuria nestricăcioasă a celor mântuiţi. Amin.

~~~+~~~

Rugăciune la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce mare eşti şi întru Sfinţi Te odihneşti, Cel ce cu bogăţie de har îi măreşti pe cei ce Te preamăresc pe Tine, mulţu­mim Ţie că ni l-ai descoperit odihnit între Sfinţii Tăi şi pe Părintele nostru Ioan, făcându-ne prin el do­vada mângâietoare că şi astăzi sporeşte mereu nu­mărul Sfinţilor Tăi.

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce Acelaşi eşti, ieri, astăzi şi în veac, mulţumim că ne descoperi prin el că mijloacele prin care s-au sfinţit cei din ve­chime bineplăcute îţi sunt Ţie şi astăzi şi că în viaţa lumii nu există vremuri, ci vreme de mântuire. Mul­ţumim că ne încurajezi prin el că şi astăzi, cerând ajutorul Tău, oamenii împuterniciţi prin har pot îm­plini nevoinţele lăsate ca pildă de Sfinţii Părinţi.

Doamne Dumnezeul nostru, Cel care şi pe pă­cătoşi iubeşti, dar îi ai de prieteni pe Sfinţi, fiindcă şi ei Te iubesc pe Tine, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi întăreşte-ne în iubirea cea pentru Tine, ca să ne nu­meri şi pe noi în ceata de prieteni ai prietenilor Tăi, căci iubindu-i pe ei, pe Tine Te iubim, după cum şi iubindu-Te pe Tine nu se poate să nu-i iubim pe ei.

Sfinte Ioane, laudă ţie pentru felul mântuitor în care ţi-ai trăit viaţa pământească, laudă ţie pentru nevoinţele tale ştiute, dar mai ales neştiute, căci cu smerită grijă ţi-ai ascuns toată viaţa ta, laudă ţie pentru că râvna arătată Casei Domnului te-a mân­cat, dar te-a şi hrănit, laudă ţie pentru că nu ai pus nimic din lumea aceasta între tine şi Dumnezeu, la­udă ţie pentru cuvintele de învăţătură pe care, insu­flat de Duhul Sfânt, ni le-ai lăsat spre folos şi după plecarea ta la Domnul.

Sfinte Ioane, destul îţi este că ai trăit între străini aproape toată viaţa pământească; acum, când eşti încă mai mult decât erai pe pământ rugător pen­tru toată lumea, venind să ne închinăm sfintelor tale moaşte, îndrăznim a-ţi cere să te rogi pentru toţi cei de o seminţie cu tine ca să păstrăm până în sfârşit dreapta credinţă şi unitatea Bisericii şi să ieşim din viaţa aceasta ca mădulare sănătoase ale Trupului lui Hristos, avându-L pe El drept cap.

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce singur eşti sfânt şi toate le sfinţeşti, pentru mijlocirile bine-plăcutului Tău Sfânt Ioan, pe care îl rugăm să în­drăznească a le face pentru noi la faţa Ta, sfinţeşte-ne ca să putem fi şi noi alături de el, căci nimic ce nu este sfânt nu poate intra în împărăţia Ta. Şi de îţi este plăcut Ţie, ascultă rugăciunea poporului român şi întoarce-1 în pământul în care l-ai chemat la viaţă, căci mare nevoie avem de el în aceste vremuri din urmă în care ni se stinge evlavia, Doamne, fiind el unul dintre cei care ne-ar putea ajuta să o ţinem aprinsă. Amin.

_________________________

---

[1] Rugăciuni extrase din cartea “Mântuitoarea frică de Dumnezeu” scrisă de Ierom. Grigorie Sandu, Editura Christiana, Bucureşti, 2008, pp. 298-317

 

Portile iadului se sfarama, iar incuietorile Raiului se deschid

Citeam la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii una din rugaciunile Sfantului Efrem Sirul catre Maica Domnului cand, spre finalul acesteia, un cuvant de-al sau m-a pus pe ganduri. Enumerand rand pe rand noianul binefacerilor pe care Maica Domnului ni-l revarsa asupra noastra, Sf. Efrem marturiseste:

„…tu incuietorile Raiului le-ai deschis”[1]

Am facut imediat conexiunea cu praznicul Invierii si ma gandeam ca nu intamplator sarbatoarea Izvorului Tamamduirii a fost asezata pentru cinstire in vinerea Saptamanii Luminate. Exista, asadar, o stransa legatura intre cele doua sarbatori.

Nu stiu daca am sa gresesc spunand ca se cuvenea ca slavind pe Iisus Hristos acum, la inverea Sa din morti, sa fi cinstind si pe Maica Sa, care i-a fost alaturi ca o martora atat la patimile si crucificarea Lui, cat si la invierea Sa. Cum altfel? …Prin sarbatoarea Izvorului Tamaduirii.

In aceeasi rugaciune, Sf. Efrem repeta mereu ca dupa Dumnezeu a doua in cinstire este Maica Sa si ca alta folositoare si mijlocitoare tare noi, crestinii, nu avem, care sa mijloceasca mereu la Dumnezeu pentru noi. Ma gandeam astfel ca daca slavitul praznic al Invierii Domnului inseamna trecerea noastra de la moarte la viata si, prin asta, sfaramarea portilor iadului si omorarea mortii cu insasi moartea Domnului, atunci si Preasfanta Fecioara este cea care deschide incuietorile Raiului cele de demult inchise si strajuite de arhangheli cu sabie valvaietoare. Era asadar un contrast: portile iadului se sfarama, iar incuietorile Raiului se deschid; moartea se omoara, iar viata isi gaseste Pomul Vietii (Hristos) si izvorul tamaduirii (Fecioara Maria).

Gandindu-ma apoi la cuvintele Mantuitorului spuse talharului, primul care a intrat in Rai: “Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in Rai” (Lc. 23, 43), am gasit ca “raiul” acesta este atat un locas al revederii, al regasirii si al reintalnirii, fiindca negresit talharul in Rai o va recunoaste pe cea care a plans la Crucea Mantuitorului, pe Maica Domnului, si invers, ea il va recunoaste pe cel care L-a marturisit pe cruce pe Hristos ca Dumnezeu, cat si un locas al impreuna-mergerii, fiindca nimeni nu ajunge acolo singur, prin propriile sale puteri, ci numai cu numeroase mijlociri din partea ingerilor, sfintilor si mai ales a Maicii Domnului.

Frescele seculare din pridvoarele bisericilor noastre o infatiseaza pe Maica Domnului in Rai, iar cantarile liturgice o numesc adesea “biserica sfintita si Rai cuvantator”. Este o taina adanca aici, caci daca Maica Domnului este numita de catre Biserica Rai cuvantator, iar Sf. Efrem o marturiseste ca deschizand incuietorile Raiului, atunci prin ea se deschide Uşa-Hristos (In. 10, 9) ca sa aflam pasunea si tot prin ea turma se adapa de la izvor.

Negresit, cele patru rauri ale Raiului mentionate in Scriptura si care curgeau in afara lui arata vadit izvorul tamandurii, pe Maica Domnului – izvorand si revarsand in patru laturi izvoare de binefacere. Astfel, ea adapa nu numai intreg Raiul, ci si exteriorul, dand tamaduiri si binefaceri celor care vin la ea cu credinta.

Daca pentru evrei Pastele semnifica trecerea poporului prin Marea Rosie, pentru noi trecerea de la moarte la viata ne duce in Rai, la Pomul Vietii – Hristos, unde vom gasi si izvorul tamaduirilor, pe Maica Sa – Nascatoarea de  Dumnezeu. Daca in urma cu doar o saptamana, in Vinerea Patimilor, Maica Domnului se tanguia, trecandu-i prin suflet sabie si vazand priveliste de moarte, acum ea salta de bucurie intrezarind pe Soarele Dreptatii rasarind lumii viata.

dan.camen.

____________________________

---

[1] Rugaciunea a IV-a catre Maica Domnului in Rugaciunile Sfantului Efrem Sirul (diortosire dupa Tomul al III-lea de la M-rea Neamt – 1823), editia a II-a, Ed. Scara si Asociatia Sf. Daniil Sihastrul, Bucuresti, 2007, p. 196

foto>

http://calindragan.files.wordpress.com/2009/04/zoodohos-pighi.jpg

http://i1.trekearth.com/photos/13886/monastere-2.jpg

 

Psalmul 50 pre versuri de Sfantul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Psalmul 50 pre versuri

tocmit de

Sfântul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei în 1673, Uniev

Fie-ţ milă, Doamne, de mă iartă,
Cu milostivirea cea bogată,
Şi pentru a ta ieftinătate
Să mă curăţăşti de răutate.
Şi mai cu de-adins de rău mă spală
Şi mă limpezeşte de greşală.
Că eu îm ştiu a mea fărălege
Şi răul mieu nainte-mi ce merge.
Ţie ţ-am greşitu-ţ, Doamne svinte,
De-am făcut răutăţ denainte.
Cuvintele tale te-ndireaptă
La giudeţ să-nvinci, când vei da plată.
Iacă-s zămislit în strâmbătate,
Aplecat de maică-mea-n păcate.
Ce tu, Doamne, iubeşti dereptatea,
De-ţ arăţ pre mine bunătatea,
Şi cu taine ce nu să pot spune
Mi-ai arătat a ta-nţelepciune.
Cu izopul tu mă ocropeşte
Şi mă scaldă de mă curăţeşte.
Să hiu spălat şi alb ca omeţii,
Să mă bucur şi eu cu direpţii
De veşti bune şi preacuvioase,
Şi să-mi bucuri mişelele oase.
Doamne, nu-ţ întoarce svânta faţă
De greşele ce-am făcut, cu greaţă,
Şi de câte-am lucrat fără lege,
Cu milostivirea ta le şterge.
Inemă curată tu-m zideşte
Şi duh dirept în zgău îm noieşte.
Nu mă urni din svânta ta faţă,
Şi duhul tău cel svânt ce mă-nvaţă
Să nu-l depărtez de cătră mine,
Ce să-m dai bucurie cu bine,
Cu svânta ta, Doamne, mântuinţă.
Şi să-m dai şi duh de biruinţă,
Ca să-nvăţ pre cei fără de lege
Cătră căile tale s-alerge,
Să să-ntoarcă de pre răutate
Cătră a ta svântă bunătate.
Şi mă scoate, Doamne, de la sânge,
Cu mântuinţa ta de mă strânge.
Şi cu adevarata ta-mpreună
Limba mea să-ş facă voaie bună.
Şi buzele mele, Doamne svinte,
Să-m deşchiz, şi rostul să te cânte,
Să dea veste fără de sâială
În tot locul de svânta ta fală.
Că de-ai pofti jărtvă, ţ-aş aduce,
Că jărtvele de ars nu-ţ par dulce.
Lui Dumnezău jărtva ceea place
Cu sufletul înfrânt ce s-a face.
Inema cea zdrobită şi frântă
La Dumnezău nu va fi de smântă.
Şi cu a ta, Doamne, bună vrere
Sionului să-i faci mângâiere,
S-aibă de toate părţile pace,
Pănă zidiuri nalte să vor face
Pregiur Ierusalim cetate,
Să scripască dar şi bunătate.
Atunci jărtve direpte ţ-vom face.
Colaci şi prinoase, cumu-ţ place,
Vin şi pâine, unt şi cu grâu dulce,
Şi viţăi pre oltari ţ-vom aduce.

Intreaga Psaltire in versuri a lui Dofotei

AICI

sursa>

http://biblior.net/poezia-romaneasca-de-la-origini-la-1830/psalmul-50-dosoftei.html

foto>

http://www2.gds.ro/poze-gds/43923mare.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0d/David-icon.jpg

 

Cercetatorii au descoperit diferente cerebrale intre credinciosi si necredinciosi

Michael Inzlicht

Cercetatorii au descoperit diferente cerebrale

intre credinciosi si necredinciosi

Ziua on line | Nr. 4478 | 5 martie 2009

Credinta in Dumnezeu poate ajuta la blocarea anxietatii si la reducerea stresului, ajutand persoanele religioase sa fie mai curajoase atunci cand se confrunta cu necunoscutul si chiar sa comita mai putine erori, releva un studiu al Universitatii din Toronto publicat joi in „Psychological Science” si consultat de „Science Daily”.

Echipa de cercetatori, condusa de Michael Inzlicht, a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a efectuat testul Stroop – care masoara anumite componente ale atentiei executive, si se refera la posibilitatea de a rezolva anumite „conflicte” intre stimuli simultani – asupra a doua grupuri de participanti: credinciosi si necredinciosi. In comparatie cu participantii care nu cred in Dumnezeu, la cei credinciosi s-a constatat o activitate mai redusa in cortexul cingulat anterior, o portiune a creierului care ajuta la modificarea comportamentului semnalizand cand sunt necesare controlul si atentia, in general drept rezultat al unui eveniment care produce anxietatea, cum ar fi comiterea unei greseli. Cu cat participantii religiosi erau mai zelosi in credinta lor, cu atat mai redusa era activitatea din aceasta zona a creierului lor.

„Am descoperit ca oamenii religiosi sau cei care cred pur si simplu in existenta lui Dumnezeu dau dovada de o activitate cerebrala mult mai redusa in relatiile cu propriile lor erori. Ei sunt mult mai putin anxiosi si se simt mai putin stresati atunci cand au comis o greseala”, a declarat Michael Inzlicht. Ce este insa poate si mai interesant este ca efectul calmant pe care il are credinta asupra persoanelor religioase le determina pe acestea sa faca mai putine greseli decat persoanele necredincioase. Totusi, atentioneaza cercetatorii, acest fapt poate fi o sabie cu doua taisuri. „Evident, anxietatea poate fi negativa, pentru ca atunci cand este prea intensa, ramai paralizat de frica. Pe de alta parte insa, ea are o functie foarte utila, pentru ca ne atentioneaza atunci cand comitem erori”, a explicat Inzlicht. „Daca nu traiesti anxietatea cand faci o greseala, de ce impuls mai dispui pentru a-ti schimba sau imbunatati comportamentul astfel incat sa nu repeti aceleasi greseli la nesfarsit?”, a intrebat el.

Alina OLTEANU

sursa> http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-03-05&id=22513

foto> http://admin.frontiersin.org/neuroscience/userImage.do?actionType=UserImage&userId=2331

 

Rugăciunea a XVIII-a de pe Malul Lacului… sau despre căinţa îndreptată spre Dumnezeu

Rugăciunea a XVIII-a de pe Malul Lacului*

… sau despre căinţa îndreptată spre Dumnezeu

de Sfântul Nicolae Velimirovici

Căiţi-vă pentru faptele voastre, locuitori ai pământului. Iată, ochiul Stăpânului lumii priveşte adânc înlăuntrul vostru. Nu vă încredeţi în ochii voştri ce se pot înşela, fie ca Ochiul să vă lumineze calea. Ochii voştri sunt perdele peste Ochiul lui Dumnezeu.

Pocăinţa este recunoaşterea căii păcatului. Pocăinţa deschide o nouă cale. Ochii celui ce se pocăieşte sunt deschişi spre două căi: spre calea pe care merge şi spre calea pe care ar trebui să meargă.

Sunt mai mulţi cei ce se află în stare de simţire a căinţei, decât cei ce se îndreaptă spre o nouă cale. Vă spun: penitentul trebuie să aibă două feluri de curaj – el trebuie să aibă curajul să-şi plângă căile cele vechi şi trebuie să aibă curajul de a se pregăti pentru o nouă cale.

Ce folos ai să simţi doar căinţa şi să păşeşti încă pe calea cea veche? Ce credeţi voi despre o persoană care se îneacă şi strigă după ajutor, dar când acesta soseşte nu se apucă de mâna vieţii? Asemăn o astfel de persoană cu voi.

Căiţi-vă pentru faptul că tânjiţi după această lume şi după tot ceea ce există într-însa. Fiindcă această lume este cimitirul strămoşilor voştri care stă cu gura căscată şi vă aşteaptă. Încă puţin şi veţi fi şi voi strămoşi, tânjind să auziţi cuvântul ‘pocăinţă’, dar nu-l veţi auzi.

Întocmai precum vântul începe să bată şi alungă ceaţa dinaintea soarelui, tot astfel moartea vă va alunga de la faţa lui Dumnezeu.

Pocăinţa întinereşte inima şi prelungeşte durata vieţii omului. Lacrimile unui penitent spală întunericul din ochii săi, oferind ochilor acestuia o strălucire pruncească. Ochiul lacului meu este ca ochiul unei căprioare, totdeauna umed şi strălucitor ca un diamant. Cu adevărat, umezeala din ochi seacă mânia din inimă.

Sufletul penitentului este ca o lună nouă. O lună plină trebuie să se micşoreze, o lună nouă trebuie să crească.

Cel care se pocăieşte curăţă buruienile din câmpul sufletului său, iar sămânţa binelui începe să crească.

Cu adevărat, penitent nu este cel care se vaită după fapta rea ce a comis-o, ci este cel ce plânge pentru toate faptele cele rele pe care le-ar putea comite. Un moşier înţelept nu numai că taie tufa de spini care l-a înţepat, ci şi toate tufele de spini de pe câmp care-l vor putea înţepa.

O, Domnul meu, grăbeşte-Te să-I arăţi fiecărui penitent o cale nouă, după ce va arăta dispreţ faţă de calea sa cea veche.

O, Maică Cerească, Mireasă a Duhului Celui Atotsfânt, pleacă-te spre inima noastră atunci când ne căim. Deschide izvorul lacrimilor din noi spre a spăla ţărâna cea grea care ne întristează ochii.

O, Duhule Atotsfinte, bate şi împrăştie duhoarea necurată din sufletul penitentului, care l-a înăbuşit, şi condu-l la pocăinţă. Noi ne plecăm şi Te rugăm fierbinte, o, Dătătorule de viaţă şi Atotputernice Duhule Sfinte!

*Editura Anestis, 2006

foto> Nebuloasa ‘Ochiul lui Dumnezeu’ (‘Eye of God’), fotografiata in 2003 de telescopul Hubble

http://www.grebz.fr/Images/astronomie/photos_originales/NGC7293_eye_of_god.jpg

http://www.grebz.fr/divers_photos_english.php

 

Imn de seara (Sfantul Grigorie de Nazianz)

Imn de seara

Sfantul Grigorie de Nazianz

01. Te binecuvantam acum
Hristoase al meu, Cuvant al lui Dumnezeu,
Lumina din Lumina cea fara inceput
Si mijlocitor al Duhului.

05. Din intreita Lumina
Adunata intr-o unica Slava.
Tu, care ai risipit Intunericul,
Care ai adus in fiinta lumina,
Ca la lumina sa le zidesti pe toate

10. Si ca sa stabilesti materia nestatatoare,
Dandu-i forma sub chipul lumii de fata
Si in frumoasa ei randuiala de acum.
Tu, care ai luminat mintea omului,
Si prin ratiune si prin intelepciune,

15. Punand si jos Chipul
Stralucirii Celei de sus,
Ca prin Lumina sa vada Lumina
Si totul sa se faca Lumina.
Tu ai luminat cerul

20. Cu feluriti luminatori.
Tu ai poruncit ca noaptea si ziua
Una la alta cu blandete locul sa lase,
Legea fratietatii
Si pe cea a prieteniei ele pazind.

25. Si prin una ai incetat oboselile
Carnii celei mult trudite
Iar prin alta ai ridicat la munca
Si la fapte placute tie,
Ca fugind de intuneric,

30. Sa ne zorim catre Zi,
Care nu este risipita
De Noaptea cea trista.
Trimite deci somn
Usor pleoapelor mele,

35. Ca limba de lauda aducatoare
Sa nu ramana moarta indelung
Si nici ca faptura ta
Care raspunde ingerilor,
Sa ramana in tacere

40. Ci, laolalta cu tine, asternutul in care doarme, [trupul]
Sa dea pe fata cugete evlavioase,
Si nici ca noaptea sa nu rusineze ziua
Cu ceva din cele murdare,
Si nici sa nu tulbure desartele naluciri ale noptii.

45. Ci mintea fara de corp [in vis]
Sa se intretina cu Tine, o, Dumnezeule,
Cu Tatal si cu Fiul
Si cu Sfantul Duh,
Caruia I se cuvine Cinstea, Slava si Puterea,

50. In veci, Amin.

Referrer =>

Imn cules din Sfantul Grigorie de Nazianz, Opere Dogmatice, trad. din greaca de Pr. Dr. Gheorghe Tilea, Editura Herald, Bucuresti, 2002, pp. 215-216.

foto> Radu Stefan Prisecaru „Apus de Soare”.
http://www.artline.ro/Apus-de-soare-Radu-Stefan-Prisecaru-713322-1-Lucrare.html

 

Minunea Sfintei Mari Mucenite Eufimia, prin care s-a intarit dreapta credinta (Calcedon 451).

Sfanta Mare Mucenita Eufimia - Minunea de la Calcedon 451

Minunea Sfintei Mari Mucenite Eufimia,

prin care s-a intarit dreapta credinta (Calcedon 451).

Paraclisul Sfintei Mari Mucenite Eufimia il gasiti AICI

Referrer web >Vietile Sfintilor & Ortodoxie si Viata

„Dumnezeul meu, Tu eşti cunoscătorul inimii, Tu, Care stăpâneşti tainele înţelepciunii şi dăruieşti comori nepreţuite, Creatorule al cerurilor; Tu, Care ai întins pământul şi l-ai împodobit; Tu, Care cu cuvântul pe toate le-ai adus la viaţă; Tu, Care ai izvorât lumina; Tu, Care cu bunăvoinţa Ta L-ai trimis din ceruri pe Unul Născut Fiul Tău ca să dezlege durerile morţii şi să lege pe stăpânul trufiei; Tu, Care eşti alături de oştenii Tăi, cei care luptă cu tot sufletul pentru numele Tău şi pe care îi înarmezi cu tăria credinţei; Tu, Care ai fost întru toate ajutorul meu, izbăveşte sufletul meu cu rugăciunile sfinţilor Tăi care sunt în închisoare şi aleargă împreună cu Tine pe calea spre dumnezeirea Ta, păzeşte-mă pe mine, roaba Ta, şi sprijineşte-mă să mă unesc cu Duhul Tău Sfânt, căci Tu eşti Cel ce nu pomeneşti răul şi ne mântuieşti în vreme de necaz!” (rugăciune înălţată către Dumnezeu de sfînta muceniţă Eufimia în timpul martiriului).

Sfânta Mare Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lângă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Iar acum se pomeneşte acea minune care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon la anul 451, prin care minune s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre împărtăşirea celor rău credincioşi.

Şi s-a început această lucrare de aici: Dioscor, patriarhul Alexandriei şi Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, pe când încă era viu dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecând cele două firi ale Lui, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească, într-una singură. Şi pe mulţi din rânduiala duhovnicească şi mirenească i-au amăgit cu această rea credinţă a lor; iar pe bărbaţii şi boierii care erau în palatul împărătesc i-au vătămat cu acel eres şi aveau mare ajutor de la ei. Iar când s-a ţinut în Efes sinodul cel de loc (După cel de al treilea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu muţi ani înainte), iar mai degrabă să zicem adunarea cea tâlhărească, la care preasfinţitul Flavian (Pomenirea lui la 18 februarie), patriarhul Constantinopolului şi mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gând cu Dioscor şi cu Eutihie, atunci s-a întărit mai mult acel eres şi era primit ca o credinţă dreaptă, iar credinţa ortodoxă era lepădată ca o rea credinţă oarecare. Deci era de trebuinţă să se adune al patrulea Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei credinţe.

In vremea aceea, binecredinciosul împărat Teodosie a trecut din această viaţă către Domnul. Iar după el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfânta Pulheria. Aceşti râvnitori ai dreptei credinţe, văzând Biserica tulburată de eresuri şi feluritele certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului sfinţii părinţi din toată lumea creştină, ca să cerceteze şi să hotărască toate cele pentru dreapta credinţă. Deci s-au adunat Sfinţii Părinţi în număr de 630, cu preasfinţitul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Papa Romei. Şi au fost de faţă şi răi credincioşii, între care începători erau Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rânduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, şi ceilalţi arhierei de un gând cu ei, şi Eutihie cu cei de o socoteală ai săi, încât mulţimea ereticilor era fără de număr. Şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul, adunându-se în biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre Bosfor; pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului şi era foarte mare, încât putea să încapă în ea mult popor. In ea se odihneau şi moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.

In ziua sfintei ei pomeniri, în care a pătimit pentru Hristos, în toţi anii izvora sânge din cinstitele ei moaşte, ca şi cum ar fi curs dintr-o rană, şi se lua de acolo astfel: Mormântul ei era de marmură şi acoperit de o lespede tot de marmură, având înăuntru moaştele sfintei, puse într-un sicriu de lemn. In acel mormânt de marmură, în partea stângă, era o ferestruie mică, cât încăpea o mână omenească. Ferestruia era încuiată cu tărie şi se deschidea numai la vremuri cuvioase. Prin acea ferestruie, numai episcopul singur, după cântarea rugăciunilor de toată noaptea şi înaintea Sfintei Liturghii, scotea acel sânge cu un burete legat de o vărguţă lungă de fier. Băgând acolo buretele uscat, îl scotea plin de sânge şi îl storcea într-un vas cinstit, pregătit pentru aceasta. Iar poporul văzând sângele acela, înălţa slavă atât lui Dumnezeu, cât şi Sfintei Muceniţe Eufimia şi se ungea cu el spre binecuvântare şi tămăduirea neputinţelor lor.

Acel sânge era foarte bine mirositor, ca şi cum era amestecat cu un mir de mult preţ, însă nici un fel de mir din cele pământeşti nu putea să fie asemănător cu acela. Pentru că sângele acela covârşea cu neasemănare toate aromatele şi tămăduia toate bolile. Iar sfânta mu-ceniţă izvora din cinstitele ei moaşte un sânge mirositor şi tămăduitor ca acela, nu numai în vremea prăznuirii sale de peste an, ci uneori şi în alte vremi, şi mai ales când arhiereul acelei biserici era bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu viaţă îmbunătăţită. Se făceau încă şi arătări multe, pentru că sfânta se arăta de multe ori celor ce se rugau ei cu credinţă: uneori celor ce zăceau în boli, alteori celor ce alergau la biserică şi la mormântul ei, iar alteori celor ce erau în felurite primejdii şi o chemau în ajutor. Şi alergau spre închinare cu credinţă la dânsa în Calcedon popoare din toate ţările şi cetăţile, dar mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunându-se Sinodul Sfinţilor Părinţi celor din toată lumea, împăraţii au poruncit ca acolo să se săvârşească.

Racla cu Sfintele Moaste al Sfintei Mucenite Eufimia, in care parintii de la Calcedon au pus cele doua marturisiri de credinta

La acel sinod, făcându-se multă neînţelegere şi ceartă a dreptcredincioşilor creştini cu ereticii, pentru că rău credincioşii nu voiau nicidecum să se supună la dogmele cele drepte, atunci Preasfinţitul Anatolie, sfătuindu-se cu ceilalţi sfinţi părinţi, a zis către eretici: „Să scrieţi voi într-o carte mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră şi amândouă scrisorile, pecetluindu-le, să le punem în mormânt la preacinstitele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, apoi să ne rugăm soborniceşte lui Dumnezeu cu post, ca, prin această sfântă plăcută a sa, să ne descopere care este credinţa cea dreaptă”. Aceasta zicând Sfântul Anatolie, toţi au lăudat sfatul lui. Deci au scris două cărţi: dreptcre-dincioşii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu-le cu peceţile lor şi descoperind mormântul sfintei, au pus amândouă scrisorile pe pieptul ei. Şi iarăşi acoperind mormântul, l-au întărit cu pecete împărătească şi cu strajă şi s-au rugat trei zile cu postire.

Şi sosind ziua a patra, împăratul împreună cu tot sinodul s-au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia şi, desfăcând pecetea împărătească, când au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor dreptcredincioşi şezând în dreapta sfintei, iar scrisoarea celor răucredincioşi zăcând la picioarele ei. Şi de mirare era şi aceasta, că ea şi-a întins mâna sa spre împărat şi spre patriarh ca o vie, dându-le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte. Atunci toţi s-au umplut de bucurie negrăită şi au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântări de laudă şi de mulţumire sfintei muceniţe şi închinându-se cu fierbinte dragoste moaştelor ei făcătoare de minuni.

Şi îndată toţi au propovăduit credinţa cea dreptmăritoare, ca una ce era întărită de Dumnezeu şi adeverită prin sfânta şi marea muceniţă, iar credinţa ereticilor au dat-o anatemei. Şi mulţi dintre eretici, văzând acea minune, au trecut la dreptcredincioşi, iar pe cei care se mai împotriveau, pe aceia i-au scos din dregătoriile lor şi i-au trimis la închisoare. Din acel timp, zugravii au început a închipui în icoane pe Sfânta Mare Muceniţă Eufimia cu scrisoarea în mâna dreaptă, spre aducere aminte de acea preaslăvită minune, care s-a făcut în timpul sinodului. Şi precum atunci, aşa şi după aceea, sfânta muceniţă n-a încetat a face minuni şi a izvorî din cinstitele ei moaşte sânge mirositor ca mirul.

Iar după ce au trecut mulţi ani, împărăţia a luat-o Mavrichie. Acest împărat, fiind binecredincios, mai târziu a cam slăbit în credinţă, îndoindu-se de minunile sfintei şi de sângele care curgea din rănile ei, socotindu-l că este prefăcut, iar nu adevărat. De aceea, vrând să se încredinţeze şi să afle adevărul, a făcut astfel:

Mai înainte cu multă vreme de a se face pomenirea cea de peste an a sfintei şi marii muceniţe, a întărit atât mormântul, cât şi fereastra mormântului cu pecetea sa împărătească. Deci, sosind ziua praznicului, s-a dus singur de la Constantinopol la Calcedon şi, desfăcându-şi pecetea sa, a deschis ferestruia. Şi îndată a ieşit miros foarte plăcut, încât a umplut biserica, iar sângele, mai bine-zis mirul cel asemenea cu sângele, a curs din cinstitele moaşte ale sfintei, mai mult ca de obicei, pentru că nici într-un an n-a curs atât de mult sânge ca în acela, spre înfruntarea puţinei credinţe a împăratului şi spre întărirea credinţei fără îndoire în puterea lui Dumnezeu, Care poate să le facă pe toate mai presus de fire. Căci Domnul, Care a putut scoate lui Samson izvor de apă vie din osul cel uscat al fălcii de măgar, oare nu putea ca din moaştele cele nestricăcioase ale plăcutei Sale să izvorască sânge şi mir? Deci împăratul, cunoscând greşeala sa, s-a căit şi a câştigat mare credinţă şi evlavie către Sfânta Eufimia.

După aceasta, în timpul împărăţiei lui Eraclie, a fost, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, mare năvălire a perşilor asupra ţării Bitiniei şi asupra hotarelor Calcedonului. Şi cuprinzând ei toată cetăţuia aceea, au pustiit-o, după obiceiul barbar. Apoi, intrând în biserica sfintei marii muceniţe, au luat toate cele ce le-au găsit, dar voind să deschidă mormântul sfintei, nicidecum n-au putut. Deci, ostenindu-se mult, nimic n-au sporit, pentru că nu numai lespedea de marmură de deasupra era nemişcată, dar nici ferestruia nu se putea deschide. Atunci perşii, adunând mulţime de lemne şi de vreascuri, au împresurat mormântul şi, făcând pe dânsul ca un stog, au pus materii arzătoare şi le-au dat foc, aşteptând să se risipească marmura din acea cumplită ardere.

Dar nici aşa n-au sporit ceva, pentru că arzând toată materia aceea, s-a prefăcut în cenuşă, dar mormântul sfintei a rămas nevătămat, Dumnezeu făcând pe plăcuta Sa minunată. Iar după plecarea perşilor, împăratul cu patriarhul au ţinut sfat pentru moaştele Sfintei şi Marii Muceniţe Eufimia şi au socotit să le mute din Calcedon la Constantinopol, temându-se de năvălirea din nou a barbarilor împotriva Calcedonului.

Deci zidind în Constantinopol, aproape de hipodrom, o biserică mare şi frumoasă în numele sfintei, după asemănarea celei de la Calcedon, au adus într-însa cu cinste sfintele moaşte, împreună cu mormântul cel de piatră, iar pe mitropolitul Calcedonului l-au rânduit să fie lângă dânsele, spre mai mare cinste a sfintelor moaşte. Iar mormântul l-au pus în altar în locul dumnezeieştii mese, şi pe el se săvârşea jertfa cea fără de sânge, înăuntru fiind cinstitele moaşte ale Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, de la care se săvârşeau minuni, precum în Calcedon, şi sângele cel mirositor şi dătător de tămăduire ca mirul, izvora la timpul obişnuit.

Deci, trecând mulţi ani şi schimbându-se mulţi împăraţi, şi Sinoadele Sfinţilor Părinţi a toată lumea, al cincilea şi al şaselea săvârşindu-se, a venit ca împărat al Constantinopolului Leon Isaurul, cel cu nume şi obicei de fiară. Acela mai întâi a început a tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul luptării de icoane, numind sfintele icoane idoli; iar către cei de un gând cu el zicea: „Iată, acestea sunt de care zice proorocul: Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud, gură au şi nu vorbesc…”. Şi i se împotrivea lui Preasfinţitul Patriarh Gherman, însă el l-a izgonit cu necinste din scaun şi în locul lui a rânduit pe un eretic de un gând cu dânsul. Asemenea i-a izgonit şi pe ceilalţi arhierei dreptcredincioşi, care nu se învoiau la ereticia lui, batjocorindu-i. Iar el hulea nu numai sfintele icoane, ci şi împotriva moaştelor sfinţilor lătra fără de ruşine, ca un câine cu neînfrânată limbă, defăimându-le cu totul.

Deci, văzând şi auzind de minunile ce se făceau de sfintele moaşte ale Sfintei şi Marii Muceniţe Eufimia, i se rupeau rărunchii de zavistie, dar nu îndrăznea să facă la arătare ceva rău moaştelor, temându-se de ridicarea şi de tulburarea poporului. Deci a aflat ticălosul un meşteşug ca acesta: s-a dus noaptea în ascuns cu cei de un gând ai săi în biserica Sfintei Eufimia şi a descoperit mormântul ei, pe care perşii nu l-au putut descoperi, pentru că Domnul Hristos a slobozit să se atingă mâinile celor răucredincioşi de cinstitele moaşte ale miresei Sale, pe care le-a păzit neatinse de mâinile necredincioşilor păgâni. Căci perşii greşeau în neştiinţa lor, iar creştinii cei răucredincioşi, ştiind, îndrăzneau. De aceea le-a îngăduit lor, spre mai mare osândă, ca să necinstească pe acea sfântă.

Deci împăratul Leon, descoperind mormântul, a scos de acolo racla cea de lemn în care erau moaştele nestricate cele făcătoare de minuni ale Sfintei Eufimia, iar în locul acelora a băgat în mormântul cel de piatră nişte oase putrede şi puturoase, pe care le pregătise înadins şi, acoperindu-le iarăşi cu lespedea, s-a dus, luând cu sine tâlhăreşte acele sfinte moaşte, pe care le-a pus într-o cameră din palatul împărătesc. Iar surorile împăratului şi cu fiicele sale, tăinuin-du-se de el, mergeau la sfintele moaşte şi le cădeau cu miruri şi le aprindeau lumânări, cinstindu-le cu osârdie şi închinându-se lor cu dragoste. Dar răucredinciosul împărat, înştiinţându-se degrabă despre aceasta, îndată a luat racla cu sfintele moaşte şi a aruncat-o noaptea în mare.

Iar a doua zi, strângând adunare din cei răucredincioşi, ocăra la arătare pe poporul cel dreptcredincios, hulind şi defăimând moaştele sfintei marii muceniţe, zicând: „O, oameni nebuni, mergeţi şi vedeţi înşelăciunea cu care vă înşelaţi, spunând că sunt nestricăcioase şi făcătoare de minuni moaştele prealăudatei Eufimia; descoperiţi mormântul şi vedeţi care este adevărul!” Deci îndată a trimis pe oamenii săi ca să descopere mormântul şi tot poporul a văzut oasele cele putrede şi puturoase. Drept aceea ereticii au început a râde şi a batjocori pe cei dreptcredincioşi, numindu-i închinători de oase puturoase, iar dreptcredincioşii, minunându-se de un lucru neaşteptat ca acela, nu ştiau ce se întâmplase şi s-au umplut de ruşine şi de jale.

Atunci mulţi au socotit că toate minunile sfintei sunt înşelăciuni, şi scuipând oasele acelea puturoase, le-au aruncat afară. Asemenea şi mormântul acela de marmură l-au scos afară şi biserica lui Dumnezeu au prefăcut-o într-o urâciune a pustiirii, căci au necinstit-o foarte. Şi era biserica aceea ca o peşteră oarecare pustie sau ca un ocol de animale; încă şi mai rea, pentru că toate spurcăciunile şi necurăţiile se puteau face acolo. Astfel, fierarii îşi făcuseră înăuntrul bisericii cuptoare de fierărie şi lucrau într-însa meşteşugurile lor. Şi, unde mai înainte se auzea glas de cântări dumnezeieşti, acum ieşea de acolo sunetul ciocanelor care băteau fierul pe nicovală şi se auzeau cântece necuviincioase, cuvinte spurcate şi ceartă între oameni fără de rânduială.

Şi petreceau acei meşteri în acea biserică pustiită, cu femeile şi cu copiii lor. Iar în Sfântul Altar, ca într-un loc ascuns, îşi aveau locul unde îşi făceau nevoile trupeşti. Şi a răbdat Dumnezeu îndelung acele fapte rele omeneşti, care spurcau până într-atât sfinţenia Lui, până ce pe cei răi i-a pierdut rău şi iarăşi a ridicat dreapta credinţă, curăţind şi sfinţind locul Său, pe care l-a făcut iarăşi sălăşluire a slavei Sale.

Iar cinstitele moaşte ale întru tot lăudatei muceniţe, fiind aruncate în mare, atunci trecea pe acolo o corabie, după rânduiala lui Dumnezeu, de la portul care se numea „al Sofiei”. Acea corabie avea stăpâni doi fraţi, Serghie şi Sergon. Şi văzând ei sicriul purtat de valuri aproape de corabia lor, l-au luat în corabie, socotind că într-însul este vreo vistierie lumească. Deci, dând drumul la pânze, au plecat. Şi sosind la portul care se numeşte „al lui Avid”, au deschis sicriul şi văzând moaştele nestricate şi cu bună mirosire ale sfintei muceniţe, s-au bucurat de acea comoară duhovnicească, iar mai ales când s-au adeverit în vedenie de sfinţenia acelor moaşte. Pentru că în noaptea următoare au văzut în vis o slavă mare deasupra moaştelor şi un sfeşnic în care ardeau lumânări şi nişte bărbaţi prea luminoşi cântând şi lăudând pe Dumnezeu.

După vedenia aceea, ei s-au rugat lui Dumnezeu să le descopere ale cărui sfânt sunt acele moaşte. Deci, plutind, s-au apropiat de insula ce se numea Lemnos. In insula aceea se aflau moaştele făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir ale Sfintei Muceniţe Glicheria (Pomenirea ei la 13 mai.). Şi rămânând ei lângă insula aceea, au văzut în vedenie pe Sfânta Muceniţă Glicheria venind spre corabia lor, iar din corabie ieşind în întâmpinarea ei o fecioară foarte frumoasă, şi amândouă s-au îmbrăţişat cu dragoste. Iar fecioara care venise a zis către cea care ieşise din corabie: „Bucură-te, muceniţa lui Hristos, fericită Eufimia!” Iar aceasta, de asemenea, i-a răspuns: „Bucură-te, muceniţă a lui Hristos, fericită Glicheria!” Şi sărutându-se una cu alta, s-au despărţit – Sfânta Glicheria s-a dus la locul său, iar Sfânta Eufimia s-a întors în corabie.

Această vedenie s-a făcut la amândoi fraţii şi s-au bucurat foarte mult, fiindcă s-au înştiinţat ale cui sunt moaştele acelea. Deci, rugându-se cu căldură către Sfânta Mare Muceniţă Eufimia, au căzut cu osârdie la sfintele ei moaşte şi le sărutau, plângând de bucurie. Şi voiau să ducă acea vistierie fără de preţ în patria lor, dar Dumnezeu şi sfânta cea plăcută Lui n-au voit aşa. Căci, după ce corăbierii au ridicat pânzele corăbiei şi au pornit spre ţara lor, fiind acum departe de insula aceea, deodată s-a ridicat o furtună şi o învăluire mare, încât corabia, fiind purtată de valuri, iarăşi a venit la aceeaşi insulă. Şi liniştindu-se marea, corăbierii au pornit din nou în călătoria lor.

Dar iarăşi, din porunca lui Dumnezeu, valurile ridicându-se fără de veste, au adus corabia înapoi la insulă. Şi aceasta s-a întâmplat nu de două ori, nici de trei ori, ci de mai multe ori, iar cei din corabie erau în mare nepricepere. Deci, în noaptea următoare, li s-a arătat muceniţa lui Hristos, zicându-le: „Pentru ce vă siliţi să mă duceţi pe mine încoace şi încolo? Nu se poate ca eu să ies de aici, nici nu voiesc să mă duc acolo unde voiţi să mă duceţi voi!” Apoi iarăşi a zis: „Oare nu-mi ajunge acea mutare din Calcedon în Constantinopol şi aducerea mea aici? Pentru ce mai voiţi să mă duceţi în părţile cele de jos? Aceasta nu vă este cu putinţă. Deci să nu vă mai osteniţi cu aceasta, ci să-mi faceţi în insula aceasta o casă mică ca să mă odihnesc într-însa”.

Zicând acestea, sfânta s-a făcut nevăzută, iar acei fraţi cinstiţi, Serghie şi Sergon, îndată s-au supus cu osârdie poruncii sfintei şi, fiind în port, au ieşit din corabie la uscat. Şi ducându-se ei, au spus episcopului insulei de moaştele Sfintei Eufimia, de arătarea şi de porunca ei. Iar episcopul s-a bucurat de aceasta şi le-a poruncit să păstreze în taină sfintele moaşte, căci şi în acea insulă a ajuns porunca cea groaznică a împăratului cel răucredincios, ca să se lepede şi să se dea focului sfintele icoane şi cinstitele moaşte ale sfinţilor. Din pricina acestei porunci a răucredinciosului împărat, erau ascunse sub obroc şi moaştele Sfintei Muceniţe Glicheria, care izvorau mir. Apoi, căutând un loc ales, episcopul a binecuvântat pe Serghie şi pe Sergon să zidească o biserică mică pentru muceniţa lui Hristos, nu departe de malul mării. Şi săvârşindu-se iute zidirea, episcopul a mers de a sfinţit biserica, iar cinstitele moaşte le-a pus în altar, sub pământ, ca să nu afle de ele luptătorii de icoane.

Apoi, săvârşindu-se aceasta, acei doi fraţi s-au sfătuit şi s-au făgăduit către sfânta, zicând: „Sfântă mare şi prealăudată Muceniţa Eufimia, nu te vom lăsa pe tine niciodată şi nici nu ne vom depărta de la sfintele tale moaşte, ci aici îţi vom sluji ţie până la sfârşitul vieţii noastre!” Făcând ei o făgăduinţă ca aceasta, şi-au vândut toate negu-ţătoriile lor ce le aveau în corabie şi, lepădându-se de lume, vieţuiau în postiri şi rugăciuni lângă acea biserică. Şi nu după multă vreme, plăcând lui Dumnezeu, s-au mutat la viaţa cea fără de moarte prin mijlocirile Sfintei Muceniţe Eufimia, căreia i-au slujit cu osârdie.

Iar mai înainte de sfârşitul lor, au pus pe mormântul sfintei muceniţe o lespede de piatră, ca să nu se uite locul acela, în care se păzea acea vistierie de mult preţ, iar pe piatră au scris: „Noi, Serghie şi Sergon, fraţi de un pântece, înotând cu corabia pe Elespont, am luat din mare aceste cinstite moaşte ale Sfintei şi prealăudatei Muceniţe Eufimia, care erau purtate de valuri, şi le-am pus aici, după porunca ei”.

După aceasta, episcopul acelei insule a zidit o biserică aleasă şi voia să mute într-însa moaştele Sfintei Eufimia. Şi venind el în acea mică biserică zidită de acei doi fraţi, a săvârşit rugăciunile de toată noaptea; apoi, dormitând, i s-a arătat sfânta, zicând: „Cuvioase părinte, să nu începi a face ceea ce gândeşti, pentru că nu te voi asculta întru aceasta; ci să mergi la sora mea, la Sfânta Muceniţă Glicheria, şi s-o rogi pe ea, căci o voi ruga şi eu, şi ea va voi să se mute în biserica ta. Iar pe mine să mă laşi ca să mă odihnesc în locul acesta, până ce mă voi întoarce iarăşi la locul meu”. Iar episcopul, deşteptându-se din somn, s-a înspăimântat şi nu a mai îndrăznit să se atingă de acel lucru la care se gândea. Deci, ducându-se la Sfânta Muceniţă Glicheria, care se păzea în alt loc, şi făcând rugăciuni către ea, a mutat-o în biserica sa şi a pus-o sub ţărână. Pentru că aşa erau tăinuite moaştele sfinţilor înaintea luptătorilor de icoane, care vrăjmă-şuiau împotriva lor. Şi deşi erau sub ţărână, însă cei dreptcredincioşi se adunau la ele şi săvârşeau prăznuirile lor cu cinste, căci de la acele plăcute ale lui Dumnezeu se dădeau tămăduiri de toate bolile şi neputinţele.

Iar într-un an, în ziua pomenirii Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, săvârşindu-se praznicul aceleia în biserica ei, s-a întâmplat unui voievod oarecare, iubitor şi râvnitor al eresului luptătorilor de icoane, că mergea cu oastea în corăbii pe lângă insula aceea şi, ieşind la uscat, a văzut lângă biserica ce era aproape de port o adunare mare de oameni. Şi întrebând el de pricina acelei prăznuiri, i s-a spus că poporul săvârşeşte praznic pentru moaştele Sfintei Muceniţe Eufimia, care se odihnesc acolo. Atunci răucredinciosul acela s-a umplut de mânie şi pornind cu oaste spre biserică, a risipit poporul, strigând şi zicând: „Oare aşa vă poruncesc vouă împăraţii, o, închinătorilor de idoli şi slujitorilor de oase moarte?” Astfel a batjocorit ticălosul pe creştinii cei dreptcredincioşi şi a risipit acea biserică aproape până la temelie. Iar moaştele sfintei s-au păzit întregi sub ţărână, dar s-a pustiit locul acela pentru o vreme.

După moartea împăratului Leon Isaurul, a venit la împărăţie fiul său Constantin, care se numea Copronim, odrasla cea prea rea a rădăcinii celei rele. Acesta nu numai că lepăda cinstirea icoanelor, dar s-a lepădat în taină şi de Insuşi Hristos Dumnezeu, iar pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu o hulea cu spurcata lui limbă şi batjocorea pe sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu. El se deprinsese din tinereţe la toată răutatea şi la viaţa cea spurcată, căci a învăţat vrăji şi farmece, şi sângele omenesc îl vărsa fără cruţare.

Constantin Copronim era mai cumplit decât tatăl său şi a ucis mulţi bărbaţi nevinovaţi şi drepţi, şi a pierdut cu totul rânduiala monahicească din Constantinopol. El a împărăţit mult, prin îngăduinţa dumnezeiască, pentru păcatele oamenilor, şi făcând răutăţi fără de număr, a murit cu amară moarte. Iar după el a luat împărăţia fiul său Leon, care era tot asemenea luptător de icoane, dar nu se arăta atât de râvnitor ca tatăl şi bunicul lui. Apoi luându-şi Leon sfârşitul vieţii, a împărăţit după el Constantin, fiul său, cu maica sa Irina, cea numită cu numele păcii, căci ea a adus cu adevărat pace Bisericii lui Hristos.

Fiul ei fiind încă mic, în anii copilăriei, ea singură ocârmuia bine şi cu plăcere dumnezeiască împărăţia grecească, îndreptând toate cele răsturnate şi risipite de împăraţii cei luptători de icoane. Deoarece era binecredincioasă şi iubitoare de Dumnezeu, ea a întors de la surghiun pe Sfinţii Părinţi care fuseseră izgoniţi pentru cinstea sfintelor icoane. Ea a adunat al şaptelea Sinod a toată lumea, cu Preasfinţitul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului. Astfel s-a dăruit sfintelor biserici împodobirea icoanelor, iar eresul cel luptător de icoane a fost dat blestemului de Sfinţii Părinţi.

Atunci şi biserica aceea din Constantinopol, care este aproape de hipodrom, a Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, de care s-a vorbit mai sus că a fost pustiită de Leon Isaurul, s-a reînnoit iarăşi de binecredincioasa împărăteasă Irina, pentru că ea a poruncit s-o cureţe de spurcăciuni şi să-i înnoiască toată risipirea, înfrumuseţând-o cu toate podoabele, cu icoane bine încuviinţate, cu veşminte sfinţite şi cu vase de mult preţ. Deci după ce biserica a fost sfinţită, iarăşi se săvârşeau într-însa ca mai înainte slujbele dumnezeieşti şi mitropolitul Calcedonului petrecea lângă ea.

Iar împărăteasa Irina, iubitoarea lui Hristos, avea multă sarguinţă pentru căutarea moaştelor prealăudatei Muceniţe Eufimia, pentru că din vremea aceea când Leon Isaurul a luat tâlhăreşte moaştele sfintei şi le-a aruncat în mare, s-a răspândit vorba între cei dreptcredincioşi de fapta cea rea şi tăinuită a împăratului. Deci se povestea că cinstitele moaşte s-au aflat într-un loc şi se păzesc de credincioşi şi se îngrijea împărăteasa să afle unde sunt. Iar Domnul, Cel ce face voia celor ce se tem de El, a dat de ştire împărătesei, despre moaştele sfintei muceniţe cele dorite de dânsa, în chipul acesta:

In insula aceea care se numea Lemnos, unde se păzeau moaştele sub ţărână, precum s-a zis, era un bărbat oarecare slăvit, cu dregă-toria comit şi cu numele Anastasie. Aceluia i-a venit ca moştenire acel loc, pe care cei doi fraţi pomeniţi mai înainte, Serghie şi Sergon, au zidit biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, şi în care au ascuns cinstitele ei moaşte, punând deasupra mormântului o lespede de piatră scrisă.

Acel Anastasie comitul, văzând că biserica prealăudatei muceniţe era risipită, a zidit una nouă pe temelia celei dintâi şi a înfrumuseţat-o cu cuviincioasă podoabă. Iar după o vreme oarecare i s-a întâmplat de a căzut într-o ispită, pentru nişte clevetiri nedrepte ale unor oameni pizmuitori, şi a fost lepădat din dregătoria sa fără nici o vină. Deci s-a dus la Constantinopol să se apere de învinuirile cele nedrepte şi să-şi câştige iarăşi dregătoria sa.

Şi căutând el acolo un mijlocitor către împărăteasă, i s-a spus de unii că mitropolitul Calcedonului este puternic să-i mijlocească, pentru că are mai multă îndrăzneală decât alţii, ca să folosească celor ce au strâmbătate. Iar Anastasie, căutând pe mitropolit, l-a găsit în palatele împărăteşti şi, căzând la dânsul, i-a spus pricina venirii sale, rugându-l să-i fie mijlocitor şi ajutător. Dar mitropolitul se lepăda, zicând: „Nu pot să fac aceasta, pentru că nu-mi stă în puterea mea”. Aceasta zicând-o mitropolitul, s-a dus din palatul împărătesc la casa sa, iar Anastasie, urmând după dânsul până la curtea arhierească, a văzut biserica deschisă şi a intrat într-însa să se roage.

Şi rugându-se el din destul cu plecarea genunchilor, a şezut la un loc, pentru că nu era cântare bisericească într-acel ceas. Iar unul din clerici, fiind de rând în acea săptămână, a venit la dânsul şi l-a întrebat cine şi de unde este. Şi i-a spus Anastasie acelui cleric toate cele despre sine şi mâhnirea sa. După aceea, a întrebat pe cleric, zicând: „A cărui sfânt este biserica aceasta?” Clericul a răspuns: „Această biserică este a Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, cea prealău-dată”. Auzind Anastasie aceasta, îndată şi-a pus cu dragoste mâna dreaptă la piept şi a zis: „O, Sfânta mea Eufimia!” Clericul a zis: „Pentru ce o numeşti a ta?” Anastasie i-a răspuns: „Am pe moşia mea în biserică cinstitele ei moaşte; deci pentru aceea o numesc «a mea» cu îndrăzneală”. Clericul a zis: „Cum se poate să fie aceasta? Oare adevărat grăieşti? Omule, păzeşte-te să nu fie mincinoase cuvintele tale, că-ţi vei aduce singur primejdie asupra ta, fiindcă împărăteasa are mare grijă de aceasta, căutând să afle moaştele Sfintei Eufimia, şi a poruncit mitropolitului să se roage lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să dea înştiinţare despre cinstitele moaşte ale mucenitei Sale”. Anastasie a zis: „Să mă crezi pe mine, cucernice părinte, că la mine sunt moaştele prealăudatei Eufimia, care au fost în Calcedon!”

Aceasta auzind-o clericul, l-a rugat să aştepte puţin la locul acela, iar el, alergând cu bucurie, a spus cele auzite mitropolitului Andrei. Auzind acestea mitropolitul, s-a umplut de bucurie şi chemând pe Anastasie, l-a întrebat de moaştele sfintei. Iar el a spus toate cu de-amănuntul, câte le auzise de la cei ce trăiau în insula aceea, despre cinstitele moaşte ale Sfintei Eufimia. A spus, aşijderea, şi ceea ce este scris pe lespedea de piatră de către cei doi fraţi, care au scos moaştele sfintei din mare. Iar cuviosul mitropolit s-a dus îndată la preasfinţitul patriarh Tarasie şi i-a spus acestea.

Atunci Preasfinţitul Patriarh Tarasie a mers împreună cu mitropolitul la împărat şi la maica lui, ducând cu dânşii şi pe Anastasie. Iar acela a spus împăratului şi maicii sale toate cele ce le ştia despre cinstitele moaşte ale muceniţei lui Hristos şi toţi s-au bucurat şi au mulţumit lui Dumnezeu, iar lui Anastasie i-au dăruit multe daruri şi l-au rânduit în cea dintâi dregătorie.

Deci, gătind fără de zăbavă o corabie aleasă, au trimis la insula Lemnos bărbaţi cinstiţi din rânduiala duhovnicească şi din palatele împărăteşti, împreună cu Anastasie comitul, ca să aducă moaştele sfintei de acolo la Constantinopol. Iar ei mergând cu bine, au ajuns la insula aceea. Insă locuitorii de acolo, aflând că dregătorii Constanti-nopolului au venit să ia de la ei moaştele Sfintei Muceniţe Eufimia, s-au adunat cu mânie, voind să se împotrivească trimişilor împărăteşti şi să nu-i lase să ia din insula lor acea vistierie duhovnicească nepreţuită. Şi se mâniau mai ales împotriva lui Anastasie comitul, numindu-l vânzător, şi se făcea ceartă în popor.

Şi abia a potolit poporul episcopul acelei insule, zicând: „O oamenilor, nu vă împotriviţi la o voinţă ca aceasta a lui Dumnezeu, nici să porniţi pe împărat spre mânie, pentru că mânia împăratului este ca mânia leului”. Şi liniştindu-se poporul, au descoperit mormântul sfintei şi au scos dinăuntrul pământului cinstitele moaşte ale miresei lui Hristos, ca pe o floare preafrumoasă, şi s-a umplut văzduhul de mirosul lor de bună mireasmă. Deci le-au dus pe ele în corabie cu cântări de psalmi, cu lumânări şi cu tămâieri. Iar poporul le-a petrecut cu lacrimi, plângând că se lipseşte de o bogăţie aşa de scumpă ca aceea; şi a stat pe malul mării, petrecându-le cu ochii, până ce corabia nu s-a mai văzut.

Şi ajungând corabia în Constantinopol, toată cetatea împreună cu împăratul şi maica împăratului şi cu preasfinţitul patriarh au ieşit întru întâmpinarea cinstitelor moaşte ale muceniţei lui Hristos şi le-au primit cu bucurie, veselindu-se şi prăznuind. Apoi le-au dus cu slavă în biserică, de unde fuseseră scoase în taină de eretici, şi le-au pus în acelaşi mormânt de piatră, precum fuseseră mai întâi. Astfel Sfânta şi Marea Muceniţă Eufimia cea prealăudata şi-a luat cinstitul său loc de mai înainte în Constantinopol, iar Dumnezeu, cel proslăvit întru sfinţii Săi, Se slăvea întru minunile ei. Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă, acum şi de-a pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia

Sfanta Mucenita Eufimia tinand in mana cartea Sfintitlor Parinti ce continea dreapta credinta

Sfanta Mucenita Eufimia si Sfanta Imparateasa Olga a rusilor, cea intocmai cu apostolii (11 iulie).

Icoana Sfintei Eufimia

Fragment din racla cu Sfintele Moaste ale Mucenitei Eufimia

sursa>

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/iulie/07-11-minunea_eufimia.html

http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/2008/07/sfnta-mare-muceni-eufimia-din-calcedon.html

http://www.sinaxar.ro/icoane-2008.htm

 

„Rugaciunea a VII-a de pe Malul Lacului” a Sfantului Nicolae Velimirovici, sau despre ravna dumnezeiasca.

Rugaciunea a VII-a de pe Malul Lacului*

…sau despre‚ ravna dumnezeiasca’.

de Sfantul Nicolae Velimirovici

As vrea, daca s-ar putea, sa fac muzicanti din piatra, dantuitori din nisipul lacului si cantareti din frunzele tuturor copacilor din munti, astfel incat acestia sa ma poata ajuta sa-L slavesc pe Domnul – si astfel incat glasul pamantului sa poata fi auzit in mijlocul cetelor ingeresti!

Fii oamenilor se imbuiba la masa Stapanului absent si nu canta pentru nimeni in afara lor insile si pentru gurile lor pline care, in cele din urma se vor intoarce in tarana.

Cumplit de trista este orbirea fiilor oamenilor, care nu vad puterea si slava Domnului. O pasare vietuieste in padure si nu vede padurea. Pestele inoata in apa si nu vede apa. Cartita vietuieste in pamant si nu vede pamantul. Cu adevarat, asemanarea omului cu paserile, pestii si cartitele este grozav de trista.

Oamenii, ca si animalele, nu dau atentie la ceea ce exista cu supra-abundenta, ci isi deschid ochii asupra a cea ce este rar sau exceptional.

Exista o supra-abundenta de Tine, o, Doamne, rasuflarea mea, de aceea oamenii nu Te vad. Tu esti mult prea vadit, o, Doamne, suspinul meu, si de aceea atentia oamenilor e abatuta de la Tine si indreptata spre ursii polari, spre raritati aflate la distanta.

Tu Ii slujesti pe slujitorii Tai prea mult, dulcea mea credinciosie, de aceea Tu esti supus dispretului. Tu Te ridici spre a aprinde soarele deasupra lacului prea devreme, de aceea somnorosii nu Te pot suporta. Tu esti prea ravnitor in a aprinde lampile de veghe pe bolta cerului noaptea, ravnirea mea neintrecuta, iar inima cea lenesa a oamenilor graieste mai mult despre un slujitor indolent decat despre ravna.

O, dragostea mea, as vrea sa-i pot face pe toti locuitorii pamantului, apei si vazduhului sa Iti psalmodieze imne Tie! As vrea sa pot stinge lepra de pe fata pamantului si sa preschimb aceasta lume desfranata la fecioria cea dintai a ei, cu care Tu ai creat-o!

Cu adevarat, Dumnezeul meu, Tu esti tot atat de maret cu sau fara lume.

Tu esti la fel de maret, chiar daca lumea Te slaveste sau daca lumea Te huleste. Dar cand lumea Te huleste, Tu pari a fi chiar si mai maret in ochii sfintilor Tai.

*Editura Anestis, 2006

sursa> http://theologhia.blogspot.com/2008/06/rugaciunea-vii-de-pe-malul-lacului.html

 

HRISOV DE ADUNARE (Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan)

HRISOV DE ADUNARE
(Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan)

Acum, când păşiţi într-o altă parte de Ţară,
spre a vă purta Crucea de Arhiereu,
daţi-ne voie să vă mărturisim că vă iubim
şi că o părticică din fiecare merge cu Înaltpreasfinţia Voastră.

Adunaţi-ne, în ceas de Sfântă Liturghie,
cu o fulgerare de gând,
ca pe nişte smerite miride care v-au însoţit şapte ani de zile
în slujirea Trupului lui Hristos, Biserica din Oltenia.

Adunaţi-ne toate gândurile bune şi vă bucuraţi!

Adunaţi-ne toate slăbiciunile cele rele şi ne iertaţi!

Adunaţi-ne fiecare pas şi mergeţi mai departe!

Adunaţi-ne fiecare umbră de Lumină şi odihniţi-vă puţin la ea!

Adunaţi-ne fiecare îndrăzneală şi aveţi curaj!

Aduna-vom şi noi acel DUH TEOFANIC pe care l-aţi sădit,
cu dragoste şi cu blândeţe aici, în sufletele

SLUJITORILOR DE LA CENTRUL EPARHIAL Al ARHIEPISCOPIEI CRAIOVEI

Craiova, 31 mai 2008, cu prilejul recepţiei de rămas bun oferită de IPS Părinte Mitropolit Teofan pentru slujitorii de la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3770&Itemid=9

foto> http://romaninuk.net/index.php?option=com_content&task=view&id=418&Itemid=42

 

Rugăciunea a VII-a, pe versuri, a Sfântului Simeon Noul Teolog

 

Rugăciunea a VII-a

înainte de Împărtăşanie

 

a Sfântului Simeon

Noul Teolog.

 

De pe buzele-mi spurcate,

Din inima-mi pângarită,

De pe limba-mi necurată,

Din sufletu-mi plin de tină,

Ruga mi-o primeşte, Doamne,

Şi ne-nlăturându-mi mie

Nici cuvântul şi nici fapta

Îndrăzneală-mi dă, Hristoase,

Să-Ţi grăiesc ce am în cuget;

Şi Tu însuţi mă învaţă

Ce să fac şi cum să glăsui.

Am greşit mai mult ca aceea

Ce aflând unde Te afli,

Mir de preţ agonisindu-şi

A venit cu îndrăzneală

Să Te ungă pe picioare,

Hristoase, Stăpâne, Doamne,

Cum pe ea, venind la Tine

Cu dor tainic, n-ai respins-o,

Nu Te scârbi nici de mine;

Ci-mi dă sfintele-Ţi picioare

Să le ţin şi să Te mângâi

Şi cu-al meu izvor de lacrimi

Să le ung cu îndrăzneală,

Ca şi cu un mir de cinste.

Spală-mă cu-a mele lacrimi,

Curăţeşte-mă, Cuvinte;

Treci păcatul cu vederea

Şi iertare dăruieşte-mi.

Ştii a relelor mulţime

Şi cunoşti rănile mele;

Plăgile-mi le vezi pe toate.

Dar Tu ştii şi-a mea credinţă,

Râvna mea o vezi de-a pururi;

Nu-Ţi sunt Ţie ascunse Doamne

Dumnezeul meu din ceruri,

Picăturile-mi de lacrimi,

Nici din picături vreo parte.

Tot ce n-am săvârşit, încă,

Ochii Tăi văd de departe;

Iar în cartea Ta cea sfântă,

Cele încă nefăcute

Scrise sunt de mai-nainte.

Vezi-mi, Doamne, umilinţa,

Vezi osârdia-mi cea mare

Şi păcatele-mi, pe toate,

Mi le iartă, Sfinte Doamne.

Ca din inimă curată,

Cu cugetul plin de teamă

Şi cu firea mea zdrobită

Să m-apropii de-ale Tale

Taine Sfinte, Preacurate,

Ce sfinţesc şi dau viaţă

Celui ce se-mpărtăşeşte

Cu o inimă curată.

Căci doar Tu ai zis, Stăpâne:

“Cel ce Trupul Meu mănâncă

Şi cu-al Meu sânge s-adapă,

El petrece întru Mine

Şi Eu întru el Mă aflu”.

Adevărat e cuvântul

Stăpânului vieţii mele;

Căci cel ce se împărtăşeşte

Din Dumnezeiască Cină,

Nicidecum nu mai e singur,

Ci cu Tine e, Hristoase,

Lumina cea însorită

Care luminează lumea.

Ca să nu rămân deci singur

Fără Tine-a mea Suflare

A mea Viaţă, Bucurie,

Fără-a lumii Mântuire,

De-asta am venit la Tine

Precum vezi, lacrimi multe

Şi cu inima zdrobită.

Şi Te rog să-mi dai, Stăpâne,

Izbăvire de greşale,

Să mă-mpărtăşeşc cu frică

Din Preacuratele Taine

Şi de viaţă Făcătoare.

Ca să Fii, cum ai zis, Însuţi,

Cu mine, Preaticălosul,

Şi ca nu lipsit cu totul

De-al Tău har, pe căi piezişe,

Vrăjmaşul să mă răpească

Şi să mă îndepărteze

De cuvintele-Ţi preasfinte.

Pentru-aceasta cad la Tine

Şi-Ţi strig Ţie cu căldură:

Cum pe cel pierdut primit-ai

Şi la fel pe desfrânata,

Şi pe mine, desfrânatul

Şi pierdutul, mă primeşte,

Când vin acum către Tine

Având inima zdrobită.

Ştiu, Iisuse, ştiu că altul

Precum eu, n-a greşit Ţie;

Nici n-a săvârşit atâtea

Rele, câte eu săvârşit-am.

Dar mai ştiu şi acest lucru,

Că nu mărimea greşalei,

Nici mulţimea de păcate

Întrec marea îndurare

Şi iubirea cea de oameni

A Dumnezeului nostru.

Ci, cu mila îndurării,

Cei ce se căiesc din suflet

Sunt şi curăţiţi de Tine

Şi părtaşi făcuţi Luminii

Din belşug împărtăşindu-i

Dintr-a Ta Dumnezeire.

Şi străin lucru de îngeri

Şi de mintea omenească

Tu vorbeşti cu ei adesea

Ca şi cu nişte prieteni.

Acest lucru-mi dă-ndrăzneală,

Acest lucru mă avântă;

Şi-ndrăznind în bogăţia

Bunătăţii Tale, Doamne,

Bucurându-mă cu frică,

Mă împărtăşesc cu focul:

Iarbă fiind; O, minune!

Şi mă răcoresc cu totul

Ca rugul de-odinioară

Ce ardea făr-mistuire.

Deci cu mintea şi cu gândul

Plinde de recunoştinţă,

Cu sufletul şi cu trupul

Palpitând de mulţumire,

Mâ închin, Te măresc, Doamne,

Şi slăvesc a Ta-ndurare:

Binecuvântat eşti, Doamne,

Şi acum şi în toţi vecii.

Amin!

 

Rugăciune extrasă din cartea “Imne, Epistole şi Capitole” ale Sfântului Simeon Noul Teolog, (Scrieri III), Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 299-302, tradusă de preotul profesor Olimp N. Căciulă fiind publicată originar în revista Glasul Bisericii 15 (1956), pp. 131-132 precum ne spune părintele Ioan I. Ică. jr

 

foto> http://home.it.net.au/~jgrapsas/pages/symeon.htm

foto2> http://www.byzantines.net/epiphany/cosmology.htm

 

 

 

Rugaciunea a XLVII-a de pe Malul Lacului … sau despre “Mireasa” Duhului

Rugaciunea a XLVII-a de pe Malul Lacului*

…sau despre “Mireasa” Duhului

de Sfantul Nicolae Velimirovici

Vino mai aproape de mine, si mai aproape. O, maret Duh al Adevarului. Apropie-Te si intra intru mine, mai adanc decat intra in mine lumina si aerul. Cu adevarat, eu pot petrece o noapte intreaga fara de lumina, dar fara Tine eu nu pot nici macar sa ma asez pe patul meu. Pot face zece pasi fara de aer, dar fara Tine nu pot face nici macar unul.

Fa-Ti salas in sufletul meu mai adanc decat poate patrunde cugetul. Intregul univers este insufficient spre a-mi incuraja sufletul de a persevera in feciorie, daca Tu nu-l incurajezi.

Lumea cere neincetat mana sufletului meu spre a se cununa cu el. Lumea ii ofera sufletului meu toate comorile sale numai ca acesta sa inceteze de a Te mai astepta. Lumea isi spoieste toate mormintele sale doar pentru a-mi ademeni sufletul. Lumea isi etaleaza la soare toata cenusa sa si revarsa lingusiri si fast peste ea, doar spre a-mi ademeni sufletul.

Arata-Ti intreaga Ta splendoare, o, Sfinte Duhule, astfel incat sa poata recunoaste a Carui mireasa este el.

Apropie-Te de mine, din ce in ce mai mult, o, Putere a Sfintei Treimi. Intra in constiinta mea mai adanc decat pot face cugetele si simbolurile lumii. In acelasi chip in care o mama inteleapta concepe, pregateste si impodobeste leagan pentru copilul ei, tot astfel pregateste si-mi impodobeste mintea pentru ceea ce se va naste din Tine, o, Frumsete si Curatie.

Multe cugete rele misuna precum serpii in jurul leaganului Fiului tau. Si multe dorinte viclene se ivesc din inima mea si cauta leaganul Pruncului Tau spre a-L otravi cu sagetile lor.

Apara leaganul mintii mele si invata-mi sufletul cum sa dea nascare si sa ingrijeasca de un pruncusor.

Invaluie intr-un adanc intuneric calatoria tututor oaspetilor rauvoitori care vin sa vada pe fiul meu cel nou-nascut. Si inalta sus o prea-stralucitoare stea deasupra caii Inteleptilor de la Rasarit, oameni care sunt cu adevarat intelepti, fiindca ei vin sa-mi viziteze nepretuitul meu prunc cu trei daruri – credinta, nadejdea si dragostea.

Apropie-Te de mine si mai mult, O, maret Fiu al lui Dumnezeu. Pogoara mai adanc in inima mea decat orice emotie, dorinta ori patima a lumii ce ar putea pogori intr-insa. Apara-mi inima de nenumaratii negustori, de numerosii vanzatori si cumparatori care pururea misuna in legiuni nenumarate dimprejurul tinerei si neexperimentatei mele inimi. Si invata-mi inima sa nu fie nebuna dupa pestritele iluzii ale oamenilor si lucrurilor.

Fa-Ti salas in adancul inimii mele, asa precum stapanul casei o face in propria sa casa, iubitul meu Fiu, si fii pentru mine un judecator nemilos si un sfetnic priceput.

Odata ce curatia sufletului si priceperea mintii vor ocupa inima, cu adevarat in desert vor incerca duhurile cele rele sa paseasca intr-insa.

Iar inima mea se va umplea de o negraita, cereasca pace si-L va slavi pe Dumnezeu dimpreuna cu heruvimii si cu serafimii. Si imbogatita fiind ea ii va reda sufletului si mintii ceea ce a imprumutat, caci fiind egala lor, ea le va recompensa in masura egala.

Iar inima mea se va umple cu o dulce iubire fata de Domnul sau, si cu impreuna-patimire si bunavointa fata de sufletele suferinde din lume si din iad.

Apropie-Te de mine si mai mult, maretul meu Domn.

*Editura Anestis, 2006

foto> http://www.hessink.nl/Webalbum/sekhmet/ikonen/ALBUM5.HTML

 

Rugăciunea XXXIV-a de pe Malul Lacului … sau Imnul Dragostei

Rugăciunea XXXIV-a de pe Malul Lacului*

Sau Imnul Dragostei

de Sfântul Nicolae Velimirovici

Dragostea mă face Dumnezeu, şi Tu, o, Dumnezeule Te faci om.

Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniţi există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniţi, există dragoste. Numele Tău este Iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.

Dacă tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai mai fi dragoste, ci ură. Dacă Tu ai fi doime, ai fi o alternare de dragoste şi ură. Dar Tu eşti o treime şi, de aceea, Tu eşti iubire şi întru Tine nu există nici întuneric şi nici alternare.

Dragostea nu cunoaşte nici timp şi nici spaţiu. Ea este în afara timpului şi a spaţiului. Pentru iubire o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.

Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer şi nici pământ – doar Dumnezeu există. Nu există nici “eu”, nici “tu” – doar Dumnezeu există.

Dragostea are trei ipostasuri [1]: curăţie, cunoştinţă şi lumină. Fără curăţie dragostea nu este afecţiune, ci egoism şi patimă. Fără cunoştinţă dragostea nu este înţelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune. Când patima, prostia şi slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească “iubire”.

Când sufletul meu este o preacurată fecioară, conştiinţa mea este înţelepciune pătrunzătoare, iar duhul meu este lumină de viaţă dătătoare, eu sunt o iubire care coincide cu iubirea Ta. Prin dragoste eu Te văd pe Tine în mine, şi tu mă vezi în Tine.

Prin iubire eu nu mă văd pre mine, ci doar pe Tine. Prin dragoste Tu nu Te vezi pre Tine, ci doar pe mine.

Dragostea se jertfeşte pre sine şi nu simte că jertfa înseamnă nu a primi, ci mai degrabă a oferi.

Copiii mei lumeşti: cuvântul “dragoste” este cea mai profundă rugăciune dintre toate.

“Nu există dragoste lumească?”, mă întreabă cei apropiaţi mie. “În aceeaşi măsură în care există un Dumnezeu lumesc”, le răspund eu. “Dragostea lumească arde si se mistuie, dragostea cerească arde fără să mistuie”. Dragostea lumească, ca tot ce e lumesc, este doar un vis şi un simulacru de Iubire. Dragostea ta se aseamănă iubirii dumnezeieşti în felul în care fumul se aseamănă flăcărilor.

“Când preschimbi o monedă de aur pentru câţiva bănuţi de aramă, nu-i numeşti pe acei bănuţi monedă de aur, ci doar nişte bănuţi de aramă. De ce numiţi voi oare dragostea dumnezeiască care a fost ruptă, sfărâmată şi prefăcută în cenuşă de timp şi spaţiu “iubire” şi nu “cenuşă”?

O, Doamne, învredniceşte-mă de iubirea prin care Tu vieţuieşti şi dai viaţă.

Fă-mă vrednic de dragostea Ta, o, Doamne, iar eu voi fi liber de toate legile.

Intră cu Dragostea Ta întru mine, iar dragostea mă va purta întru Tine.

*Editura Anestis

[1] (n.t.)– cuvântul ipostas este un cuvânt teologic, deşi nu-l veţi găsi în niciun dicţionar explicativ, nici măcar teologic (după cum am căutat eu), deşi e foarte uzitat de către teologi, acest cuvânt arată unicitatea unei fiinţe, mai pe scurt – Persoana acesteia. Adică ceea ce are personal acea fiinţă faţă de celelalte fiinţe asemenea lor. Adică fiecare om e o persoană deşi e unic el totuşi ţine în el (recapitulează) întreaga natură umană. O altă definiţie este, mai pe scurt, aceasta: ceea ce subzistă de la sine şi pentru sine.

fotografie >

http://www.sferaonline.ro/sectiuni/poezii/article/?id=1369 *(Poezia”Dragostea umbrei”)

 

Panihida – slujba inmormantarii mirenilor scanata

Panihida – slujba inmormantarii mirenilor scanata

 

Aveti aici o legatura pentru a downloada in format digital Slujba inmormantarii mirenilor luata din Panihida. Da! Am socotit ca este necesara in format digital si am sa va spun de ce. De fapt am primit-o de la un prieten care murindu-i o ruda nu avea molitvelnicul si mi-a cert-o sa i-o dau in format digital pe net, prin mail, insa… nu am gasit-o nicaieri pe net. I-am spus asta si vorbind cu alt prieten de-al lui a reusit sa obtina scanarea doritei slujbe. Astfel am obtinut-o si eu. Poate va fi de folos candva … pentru cineva care va fi … indurerat si va cauta putina alinare si va cauta sa aduca prinos de rugaciune pentru persoana iubita adormita intru Domnul. De aceea va trimit urmatoatele link-uri (am pus-o pe scribd pentru ca e mult mai usor de gasit pe net). O sa incerc sa fac rost si de slujba parastasului in format digital.

 

Continutul acestor slujbe este foarte deosebit. Daca vreti sa invatati dogmatica uneori poate ca iti este mai de folos, inainte de a lua o carte cu titlul „Dogmatica”, sa citesti doar slujba parastasului. Textul cat si melodicitatea cantarilor te scot la realitate…

 

PANIHIDA! (click!)

sau direct vizualizare full screen> click!

sau doar link> http://www.scribd.com/doc/437740/Panihida-slujba-inmormantarii-mirenilor

Amin!

foto X

 

 

 

 

Rugăciunea a XXIV-a de pe Malul Lacului – Sf. Nicolae Velimirovici

Rugăciunea a XXIV-a de pe Malul Lacului*

De Sfântul Nicolae Velimirovici

Tu reverşi Sfântul Tău Mir în stele, o, Duhule Sfinte, şi din incendii fără sens Tu faci candele de veghe dinaintea Slavei Cerului. Revarsă-Te şi în sufletul meu şi dintr-un incendiu pătimaş fă o candelă de veghe dinaintea cerurilor.

Tu umbli prin câmpuri de flori fără să fii auzit şi Tu stropeşti florile cu Harul Tău, astfel încât sângele pământului să nu pătrundă la suprafaţă, ci să se vadă doar frumuseţea lui Dumnezeu. Stropeşte şi câmpul sufletului meu cu Harul Tău, ca să nu se poată spune că taina sufletului meu a rodit din sângele pământului ci că este împodobit cu frumuseţea lui Dumnezeu.

Tu Te amesteci cu fiecare grămadă de cenuşă şi dai viaţă. Revarsă viaţă şi în cenuşa trupului meu ca să pot trăi şi să-Ţi pot slăvi lucrările.

Tu îmblânzeşti focul şi vântul şi din demoni ai furiei Tu faci slujitori ai Celui Prea-Înalt. Îmblânzeşte-mi mândria şi fă-mă slujitor al Celui Prea-Înalt.

Tu eşti bun cu animalele din pădure. Arată-mi bunătatea şi mie, celui care sunt îndobitocit de neştiinţă.

Tu faci să rodească orice sămânţă de viaţă. Tu pluteşti în fiecare pântece. Tu stai în oul din cuibul păsării şi cu meşteşug formezi o nouă minune de viaţă. Fă să rodească, Te rog fierbinte, şi sămânţa nevăzută a bunătăţii dinlăuntrul meu şi vegheaz-o până când ajunge la maturitate.

O, Prea-Cinstitule şi Atotputernice Duh, prin prezenţa Ta Tu transformi o ascunzătoare de tâlhari într-un adăpost al Cerului, şi un univers înspăimântător într-un templu al lui Dumnezeu. Pogoară şi în mine, Te rog fierbinte, şi preschimbă o mână de cenuşă în ceea ce ştii şi poţi să faci.

Amin!

*Editura Anestis 2006.