RSS

Arhive pe categorii: tehnologie

Un rabin despre cultura lui „i” a lui Steve Jobs

Steve Jobs, acuzat de rabinul-sef al Marii Britanii

Ziare.com/ 21 noiembrie 2011

[Nu am nimic impotriva tehnologiei in sine, nici impotriva libertatii comertului, atat timp cat acestea se incadreaza in marginile unei etici a bunului simt si a necesitatii cotidiene, insa cuvintele de fata, rostite de acest rabin-sef, constituie, cred, cele mai pertinente observatii critice de pana acum adresate acestui trend ideologic al societatii de consum in care traim si care se propaga din ce in ce mai mult, riscand sa devina pentru unii o adevarata „religie”. Putinele cuvinte exprimate pe marginea acestui subiect arata pericolul crearii acestei „culturi sacre” a tehnologiei umane care, de fapt, desacralizeaza fiinta umana. – dan.camen.]

Rabinul-sef al Marii Britanii, Lord Sacks, l-a acuzat pe Steve Jobs, co-fondatorul Apple, ca a creat o cultura bazata pe consum.

Lord Sacks a mentionat ca litera „i” din numele produselor de la Apple este modalitatea perfecta de a promova egoismul, scrie Daily Mail.

Societatea consumista a fost creata de Steve Jobs, cel care a coborat de pe munte cu doua tablete, iPad si iPad 2, iar acum avem o cultura a lui iPod, iPhone, iPad, i, i, i.

Cand o lume intreaga se invarte in jurul lui ‘i’ (‘eu’ – n.r.), este logic ca oamenii nu o duc prea bine„, a spus Lord Sacks, facand o paralela intre tabletele Apple si Tablele Legii cu care Moise a coborat de pe Muntele Sinai.

Rabinul-sef a mai adaugat faptul ca publicitatea are un singur scop, acela de a face consumatorii sa-si doreasca lucruri pe care nu si le pot permite, in loc sa fie recunoscatori pentru ceea ce au. El a mai avertizat ca o societate dominata de egoism nu poate dura prea mult.

Constantin Pescaru

sursa>

http://www.ziare.com/apple/steve-jobs/steve-jobs-acuzat-de-rabinul-sef-al-marii-britanii-1135126

foto>

http://iusu.ro/wp-content/uploads/2011/08/Steve-Jobs.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe noiembrie 22, 2011 în articole, citadela, diverse, stiinta, tehnologie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Episcopii Ortodocsi Canonici din America de Nord si Centrala despre internet: „Tehnologia nu este pacatoasa; dar abuzul de tehnologie este pacat si crima”

Basilica.ro / 27 mai 2011

În perioada 25 – 27 mai 2011, la Chicago, a avut loc a doua ședință a Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din America de Nord și Centrală. Iată câteva fragmente din Mesajul Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din America de Nord și Centrală, postat pe site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, romarch.org:

„[…] Nu putem să tăcem în fața atrocităților și persecuțiilor săvârșite împotriva minorităților creștine de fundamentaliști și extremiști, în Palestina și Egipt, mai ales împotriva creștinilor prinși în mișcările de revoluție arabă care au descătușat animozități sectare mult timp reprimate. În particular, comunitățile creștine din Palestina și Orientul Mijlociu au fost drastic reduse și obligate să se refugieze. Cerem liderilor politici din lumea întreagă să nu mai ignore manifestările de intoleranță, discriminare și persecuție fățișă împotriva tuturor comunităților religioase – evrei, creștini sau musulmani – care trăiesc în zone de război și țări ale lumii, mai ales în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Considerând faptul că luna iunie a fost desemnată “luna securității internetului”, îi îndemnăm pe preoți și credincioși să devină conștienți și să asigure protecție pentru copiii și comunitățile noastre față de multele și diversele pericole, cum ar fi pornografia, riscurile de atac prin internet, etc. și mai ales dezbinarea ce poate fi produsă în Biserică. Tehnologia nu este păcătoasă; dar abuzul de tehnologie este păcat și crimă. În îndemnăm pe credincioși să distribuie literatură despre securitatea internetului, să organizeze lecții despre acest subiect, să se folosească de posibilitățile de control și să ia măsuri serioase pentru a determina companiile și distributorii să folosească opțiuni de protecție a copiiilor. […]”

Intreg comunicatul AICI

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/adunarea_episcopilor_ortodoci_canonici_din_america_de_nord_i_centrala_6095.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comisia Inter-ortodoxa pentru Bioetica si-a inceput lucrarile in Creta

Pravmir.ru / 25 mai 2011

Heraklion – Prima reuniune a Comisiei a avut loc în clădirea Academiei Ortodoxe din Creta, sub preşedinţia Mitropolitului Ioan (Zizioulas) de Pergam, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului. Mitropolitul Ioan este autor al mai multor cărţi pe tema Bioeticii.

Comisia Inter-ortodoxa pentru Bioetica a fost iniţiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la reuniunea din octombrie 2008 de la Istanbul a intaistatatorilor Bisericilor Ortodoxe locale. Reuniunea de anul acesta va dura până pe 26 mai a.c..

În discursul său, Mitropolitul Amfilohie de Kisamon şi Selinon, decanul Academiei Ortodoxe din Creta, a subliniat importanţa deosebită pe care o are activitatea Comisiei în lumea modernă.

De asemenea, în discursul său, preşedintele Comisiei – Mitropolitul Ioan de Pergamon, a subliniat necesitatea de a fi dezvoltate criterii teologice care sa ghideze mai apoi felul cum se abordeaza fiecare aspect pe care ştiinţa l-a pus în faţa lumii ortodoxe.

Aceste criterii trebuie sa fie nu numai de natura dogmatică, ci sa ia în considerare, de asemenea, atat beneficiile, cat şi dezavantajele, care se aduc persoanei umane de catre progresele ştiinţifice.

trad.dan.camen.


sursa>

http://www.pravmir.ru/na-krite-nachala-rabotu-mezhpravoslavnaya-komissiya-po-bioetike/

foto>

http://www.holyapostles.edu/tiny/tiny_mce/plugins/imagemanager/files/stock_photos/bioethics_graphic.jpg

http://www.religionlink.com/clipart/bioethics2.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Biserica Rusiei si a Greciei se opun introducerii cardului electronic de identitate

Traducere Razboi intru Cuvant

The Christian Century: Orthodox churches object to national identity cards

Bisericile Rusa si Greaca se opun planurilor din cele doua tari de a se introduce carduri electronice de identitate menite rationalizarii birocratiei si, in cazul Greciei, facilitarii integrarii in Uniunea Europeana (? -n.n.).

Oficialii Bisericii cer studierea in detaliu a cardurilor si, de asemenea, cer autoritatilor sa le faca optionale. Ei sustin ca informatiile personale si financiare ce vor fi stocate pe microcipurile din carduri pot fi manipulate pentru a discrimina credinciosii.

Intr-un interviu acordat luna trecuta Rossiiskaya Gazeta, un ziar oficial guvernamental, Mitropolitul Ilarion de Volokomlamsk, seful Departamentului de Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, a afirmat: ”cardurile de credit pe care o persoana le foloseste pentru a ridica bani din bancomat sau pentru a plati intr-un magazin, sunt ceva, iar un card personal in care toate informatiile despre viata si activitatile unei persoane vor fi stocate, despre conturile sale bancare, sanatatea sa, calatoriile sale, sunt cu totul altceva. Sunt grade diferite de control asupra oamenilor.”

Aripile conservatoare si nationaliste din interiorul bisericilor au tinut demonstratii la Athena si Moscova sustinand ca aceste carduri vor compromite identitatea nationala si religioasa. Multi merg pana acolo incat sa sustina ca numerele de identitate cum ar fi 666 sunt ”semnul fiarei” din Cartea Apocalipsei. In cadrul unei demonstratii tinuta la Moscova, pe 16 aprilie, nationalistii ortodocsi si-au unit fortele cu membri ai Partidului Comunist. Comunistii se opun, la randul lor, Cardului Universal Electronic, programat sa fie introdus in Rusia anul viitor.

Segodnia.ru, o publicatie online ce acopera deseori subiecte religioase si nationaliste, comentand asupra demonstratiilor, spune ca ”introducerea CUE face posibila construirea unei nemaiauzite dictaturi electronice super-totalitare, in care fiecare persoana devine un bio-obiect controlabil de la distanta, un robot pentru tot felul de activitati practice, cu un cod de bare pe corpul sau sau un microcip sub piele.”

Patriarhul Bisericii Ruse, Kirill II, a afirmat in cadrul unei intalniri a Sinodului, in februarie, ca ”biserica intelege pozitia oamenilor care nu vor sa fie supusi unui control ce face posibila culegerea unei informatii cuprinzatoare despre viata lor privata, putand, pe termen lung, sa fie folosita pentru a discrimina cetatenii pentru viziunea pe care o au asupra lumii.

Pe 27 martie, miide preoti ortodocsi, calugari, calugarite si mireni au marsaluit prin Atena spre Parlament pentru a protesta. In Aprilie, Sinodul Bisericii Grecesti si-a exprimat ingrijorarea asupra cardurilor, afirmand ca va avea intalniri cu oficiali guvernamentali de rang inalt. Mitropolitul Prokopie de Filipi, Neapolis si Thasos, ce prezideaza comisia sinodala de probleme dogmatice si canonice, a raportat ca, in urma discutiilor preliminare avute cu oficiali guvernamentali, biserica a primit asigurari ca, printre altele, numarul 666 nu va aparea pe carduri sub nicio forma. (…)”

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/04/28/semne-promitatoare-in-bisericile-surori-greaca-si-rusa-critici-la-nivelul-cel-mai-inalt-al-ierarhiei-bisericii-ruse-fata-de-proiectul-cardului-electronic-parintele-theodor-zisis-si-ips-serafim-din-p/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Vaticanul organizează o întâlnire cu bloggerii

Catholica.ro / 9 aprilie 2011

Vatican (Catholica) – Vaticanul organizează o întâlnire pentru bloggeri, pentru a înţelegere mai bine nevoile lor şi pentru a prezenta în media iniţiativele în desfăşurare în Biserică.

Pornind de la premisa că numeroşi bloggeri vor fi în Roma cu ocazia beatificării Papei Ioan Paul al II-lea, întâlnirea a fost prevăzută pentru a doua zi, adică 2 mai. Consiliile Pontificale pentru Cultură, respectiv pentru Comunicaţiile Sociale, coordonează evenimentul. Directorii celor două dicastere vor participa la întâlnire, precum şi directorul biroului de presă al Vaticanului, pr. Federico Lombardi.

Într-un comunicat al Consiliului Pontifical pentru Cultură se explică faptul că întâlnirea va avea două secţiuni. Prima va avea cinci bloggeri ca vorbitori, ei urmând să prezinte câteva elemente cheie, care să fie puncte de plecare în discuţia ce va urma. Apoi va fi rândul reprezentanţilor Bisericii, care vor vorbi despre iniţiativele “care urmăresc să asigure un angajament efectiv al Bisericii de dialog cu bloggerii”.

Întâlnirea este deschisă tuturor, dar bloggerii care doresc să participe trebuie să scrie la blogmeet@pccs.it, dând şi adresa blogului lor. Spaţiul este limitat la 150 de locuri şi se doreşte o reprezentare a întregii blogosfere. Se va oferi traducere simultană în italiană, engleză, franceză, poloneză şi spaniolă.


sursa>

http://www.catholica.ro/2011/04/09/vaticanul-organizeaza-o-intalnire-cu-bloggerii/

foto>

http://blogs.nyu.edu/blogs/gc510/globalmedia/Pope.jpg

http://media.washtimes.com/media/community/image/2010/12/26/edensnewapple600x400a_t268.jpg?7f6c82c4e3ebc52dbf2e980dcc8631719b6d5f11

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 11, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

În Atena 150.000 de greci au protestat timp de patru ore împotriva cardului cetățianului (potrivit celor declarate de Părintele Nektarios Moulatsiotis)

Un nou protest împotriva actelor de identitate biometrice

Graiul Ortodox / 28 martie 2011

Atena, 27 martie 2011, Pedio Areos şi Piaţa Syntagma:

Zeci de mii de oameni din multe părţi ale Greciei au răspuns la apelurile Comisiei Panelene a Clericilor şi Laicilor pentru Lupta împotriva Cardului Cetăţeanului şi s-au adunat duminică, 27 martie 2011, în Pedio Areos, după care au mers în marş paşnic către Parlamentul Elen. Estimările cele mai modeste vorbesc de cel puţin 30.000 de manifestanţi, în timp ce Părintele Nektarios Moulatsiotis, preşedintele acestei Comisii de Luptă împotriva Cardului Cetăţeanului, a anunţat prezenţa a 100.000 de oameni. Importanţă însă nu are atât numărul participanţilor, cât prezenţa dinamică a oamenilor, atât în ​​discursurile ţinute la Pedio Areos, cât şi în marşul către Parlament.

Dintre vorbitori trebuie menţionaţi reprezentanţii INKA-ΓΟΚΕ (Ιnstitutul Consumatorilor/Federaţia Generală a Consumatorilor din Grecia, organizaţie membră a Comisiei Europene pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorilor, http://www.inka.gr)%5B1%5D, experţi în ştiinţele economice care au prezentat riscurile actelor cu cip şi ale îndosarierii datelor personale. Domnul Stathis Adamopoulos, specialist în ştiinţe economice, membru al INKA, a semnalat în discursul său că „în esenţă, cardul va înregistra toate acţiunile individului cu rezultatul că va modifica fundamental sistemul de valori al societăţii noastre”, adică omul va fi supus unei urmări continue, 24 de ore din 24, şi a completat că aceste date care ţin de viaţa privată a omului vor putea fi extrase în orice moment, fapt care va constitui un obstacol major în dezvoltarea personalităţii umane. În declaraţia făcută Agenţiei Ateniene de Ştiri şi Agenţiei Macedoniene de Ştiri, ΑΠΕ-ΜΠΕ, acelaşi Stathis Adamopoulos susţine că: „chiar dacă toate aceste temeri nu ar fi reale, adevărul este că noul act de identitate care ni se pregăteşte presupune un sistem birocratic complex şi costisitor, care va deveni o importantă sursă de venituri, fapt care, spre exemplu a determinat guvernul australian să renunţe la introducerea lui”.

Părintele Nektarios Moulatsiotis, la rândul său, a subliniat într-una din intervenţiile sale că „acest card al cetăţeanului este în dezacord flagrant cu Constituţia Greciei şi cu Dreptul European”.

Reprezentanţii PR.A.O.S. (Iniţiativa Luptătorilor pentru o Conştiinţă Ortodoxă) au analizat în detaliu, atât din perspectivă tehnologică, cât şi religioasă, tema cardului de cetăţean.

Mitropolitul Pireului, Serafim, în numele Bisericii locale a Pireului, a exprimat neliniştea sa profundă faţă de intenţia introducerii cardului cetăţeanului în mesajul transmis manifestanţilor prin reprezentantul său, protopresviterul Hristos Hritodoulou. A subliniat că actuala evoluţie a tehnologiei devine un adevărat blestem pentru om şi instrument al unei dictaturi fără precedent în istoria omenirii. Omul îşi va pierde identitatea în cadrul sistemului de urmărire continuă care se va realiza prin cardul cetăţeanului. S-a menţionat de asemenea că se aşteaptă luarea oficială a poziţie e Sinodului Bisericii Greciei imediat ce guvernul va da publicităţii proiectul de lege privitor la introducerea cardului cetăţeanului, specificându-se că s-a constituit deja o comisie juridico-teologică a Sinodului care investighează toate datele legate de cardul cetăţeanului.

În repetate rânduri vorbitorii au invocat trecutul glorios al poporului grec care a fost un promotor al libertăţii umane, prin aceasta îndemnându-i pe contemporani să urmeze exemplul înaintaşilor lor care nu s-au temut să lupte şi să-şi dea viaţa pentru credinţa şi patria lor. S-au făcut referiri la Constantinopolul bizantin, ca simbol al elenismului creştin, şi la 25 martie, una dintre cele două zile naţionale ale Greciei, care marchează începutul revoluţiei de eliberare e grecilor de sub jugul otoman, din 1821, în care Biserica a avut un rol decisiv.

În ansamblul lor, discursurile s-au dorit un semnal de alarmă adresat poporului elen şi în acelaşi timp tuturor creştinilor, care se află în pericolul de a-şi pierde libertatea de acţiune şi spirituală prin acest nou sistem de înrobire, „anticreştin, antipopular, antidemocratic, antiuman şi satanic”, după cum a subliniat unul dintre vorbitori, „un sistem pe care Noua Ordine doreşte să îl impună Greciei”. De asemenea, manifestaţia s-a dorit o avertizare a ocârmuitorilor ţării, care se vădesc a nu fi „nici greci, nici creştini”, ci slujitori ai intereselor Noii Ordini Mondiale. S-a subliniat că guvernanţii nu doresc să prezinte clar ce înseamnă cardul cetăţeanului şi riscurile pe care le presupune, ei se exprimă în mod ambiguu, echivoc, în ce priveşte condiţiile şi implicaţiile introducerii noului sistem de identificare, fapt care dovedeşte o dată în plus caracterul antipopular al măsurii.


La sfârşitul discursurilor s-a citit rezoluţia manifestaţiei adoptată de către toţi participanţii.

Apoi manifestanţii au pornit în marş paşnic către Parlamentul Grecilor strigând lozinci precum “NU cardului cetăţeanului!”, „Grecia creştinilor Ortodocşi”, „Grecia înseamnă Ortodoxie!”, „Afară masonii din Parlament!” şi cântând imnul naţional şi „Apărătoare Doamnă”. Puternică a fost prezenţa tinerilor care cu vocile lor viguroase au dat un ton diferit marşului. Trebuie să îi felicităm pe aceşti tineri, pentru că mulţi dintre ei s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea evenimentului prin distribuirea de pliante şi postarea de panouri etc.

Odată ajunşi în faţa Parlamentului, rezoluţia manifestaţiei a fost înmânată unui reprezentant al Parlamentului. Protestatarii şi-au manifestat dezacordul faţă de măsurile şi atitudinea guvernanţilor şi parlamentarilor în actuală criză economică şi politică şi au afirmat că nu îi consideră reprezentanţi ai poporului elen, tocmai pentru că nu acţionează spre binele material şi spiritual al poporului, ci sunt adevăraţi trădători de neam şi luptători împotriva Bisericii şi a credinţei creştine.

Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopoleos a transmis telefonic în direct mesajul său de solidaritate şi de susţinere a cauzei manifestaţiei.

Mesaje de solidaritate au fost citite în faţa Parlamentului de reprezentanţi ai unor organizaţii creştine de pe tot cuprinsul Greciei.

În sfârşit, trebuie să semnalăm că protestatarii şi-au anunţat intenţia de a organiza şi alte demonstraţii de protest împotriva introducerii cardului cetăţeanului atât în Atena, cât şi în alte oraşe ale Greciei.

Părintele Nektarios Moulatsiotis: ”după afirmațiile polițiștilor suntem 150.ooo de oameni„

Traducere: Mihail Ilie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa postarii:

http://graiulortodox.wordpress.com/2011/03/28/32-in-atena-150-000-de-greci-au-protestat-timp-de-patru-ore-impotriva-cardului-cetatianului-potrivit-celor-declarate-de-parintele-nektarios-moulatsiotis/

Sursele traducerii:

http://thriskeftika.blogspot.com/2011/03/blog-post_8832.html

http://aktines.blogspot.com/2011/03/27-2011.html

http://panayiotistelevantos.blogspot.com/2011/03/blog-post_5764.html

http://www.orthodoxia-ellhnismos.gr/2011/03/blog-post_7912.html#more

http://www.newpost.gr/ellada/item/33411

http://www.filoumenos.com/index.php?option=com_content&view=article&id=2704:Megalei%CE%BFdis-i-sygkentrosi-gia-tin-karta-politi-27-Martioy&catid=51:amka-ekam&Itemid=76

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Aplicaţie Apple care „vindecă homosexualitatea”, criticată de comunitatea gay

Antena3.ro / 21 martie 2011

O aplicaţie aprobată de Apple, denumită „Leac pentru homosexuali” şi care oferă consiliere homosexualilor pentru a-i converti la heterosexualitate, a devenit subiect de scandal, relatează The Telegraph.

Aplicaţia este gratuită pe magazinul online iTunes şi a fost creată de către Exodus International, o organizaţie religioasă care promovează eliberarea de homosexualitate prin rugăciune şi practicarea terapiei conversiunii, abstinenţei, rezistenţei în faţa tentaţiilor şi întărirea identităţii masculine şi feminine.

Activiştii gay au strâns peste 37.000 de semnături pentru o petiţie pe Internet, care să convingă Apple-ul să renunţe la softul respectiv. Petiţia susţine că organizaţia religioasă a folosit dezinformarea, distorsiunea şi stereotipurile şi că terapia folosită de ea a fost respinsă de toate organizaţiile medicale profesionale.

Compania Apple a lansat şi apoi înlăturat numeroase alte aplicaţii care au constituit o sursă majoră de venit dar au fost percepute ca fiind ofensive. În 2010, aceasta a aprobat şi apoi înlăturat un soft care încuraja utilizatorii să ia atitudine împotriva căsătoriilor între homosexuali.

sursa>

http://www.antena3.ro/high-tech/aplicatie-apple-care-vindeca-homosexualitatea-criticata-de-comunitatea-gay-121033.html

foto>

http://www.digitaltrends.com/wp-content/uploads/2011/03/exodus-international-650×520.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, „Patriarhul verde”: „Cu tot respectul necesar ştiinţei şi tehnologiei energiei nucleare, propunem în locul acesteia resurse verzi de energie, mai sigure”

Mesajul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

cu privire la dezastrul nuclear de la Fukushima

[„Patriarhul verde”, cum se auto-intituleaza, propune si de data aceasta, cu acest prilej, resursele de energie naturale, „verzi” sau „ecologice”, ca alternative la cele nucleare, invocand siguranta sporita si conservarea mediului inconjurator. Astfel, pentru el, la Fukushima natura s-a „razbunat” pe „aroganta” japonezilor – dan.camen.]

Doxologia.ro / 16 martie 2011

Cu inimă împovărată şi plină de durere, întreaga lume e martoră la drama tragicului cutremur care în ultimele zile a lovit Japonia şi a răpit atât de multe vieţi ale fraţilor şi surorilor noastre. De asemenea, privim cu durere şi îngrijorare dezastrul cauzat de cutremur în Ţara Soarelui Răsare şi în alte ţări din Pacific. Fiecare colţ al planetei înalţă rugăciuni deopotrivă pentru odihna celor ce au plecat, dar şi pentru ajutorul celor care continuă să fie afectaţi de replicile seismice şi de acel feroce tsunami. Din păcate, o altă consecinţă devastatoare pentru regiune este şi explozia centralei nucleare de la Fukushima, aducând încă mai multă groază la coşmarul recent din Japonia.

Ramificaţiile dezastuoase ale acestui incindent vor deveni şi mai evidente în zilele ce urmează. Desigur, în ceea ce priveşte cutremurul, nici un răspuns omenesc nu este de ajuns. Cauzele şi efectele sunt dincolo de cuvintele omeneşti. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte explozia reactorului nuclear şi consecinţele acestuia, aici este într-adevăr necesar un răspuns pe care suntem chemaţi să-l dăm. Cu tot respectul necesar ştiinţei şi tehnologiei energiei nucleare, şi pentru supravieţuirea rasei umane, propunem în locul acesteia resurse verzi de energie, mai sigure, care păstrează resursele noastre naturale şi slujesc nevoilor umanităţii.

Creatorul nostru ne-a dăruit darurile soarelui, ale vântului, apei şi oceanului, toate acestea fiind capabile de a crea suficientă energie. Ştiinţa şi tehnologia prietenoase cu mediul au descoperit căi şi metode de a produce energie sustenabilă pentru ecosistemul nostru. De aceea ne întrebăm: De ce persistăm în adoptarea acestor periculoase surse de energie? Suntem atât de aroganţi încât concurăm şi exploatăm natura? Totuşi, ştim că natura în mod invariabil se răzbună.

De la Patriarhia Ecumenică, înălţăm rugăciuni fierbinţi pentru poporul japonez, pentru durerile prin care trece şi în acelaşi timp chemăm cu putere pe toţi cei responsabili pentru reconsiderarea politicii nucleare a naţiunilor din întreaga lume.

† Bartolomeu

Patriarh Ecumenic al Constantinopolului

traducere din lb. engleză de Pr. Ioan Istrati de pe site-ul www.patriarchate.org

sursa>

http://www.doxologia.ro/ultima-ora/mesajul-patriarhului-ecumenic-bartolomeu-cu-privire-la-dezastrul-nuclear-de-la-fukushima

foto>

http://www.orthodoxmarketplace.com/index.php?dispatch=products.view&product_id=19292

http://www.ecoversity.org/images/Bartholomew_lead-sm.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Este necesară o dezbatere publică: Pro şi contra legalizării mamei-surogat

[De data asta merg pe „mâna” francezilor… – dan.camen.]

Ziarul Lumina / 3 martie 2011

Larisa Iftime

Problema mamei-surogat care ţine de procedurile reproducerii umane asistate medical (RUAM) are o mare complexitate, iar de acest fapt vor trebui să ţină seama legiuitorii români cât de curând. Un nou proiect de lege pe această temă a fost recent depus de dna deputat Mihaela Şandru la Senat. Proiectul prevede de fapt reglementarea reproducerii umane asistate medical. Încă de la prima citire se văd o mulţime de lacune şi puncte vulnerabile, de aceea textul cere imperios să fie luat în dezbatere de societate. Primul punct vulnerabil pe lista acestora este legalizarea mamei-surogat.

În mass-media românească nu au existat până acum dezbateri publice pertinente, în care să se prezinte toate punctele de vedere pe care le impune o astfel de problemă. Au existat doar poziţii care au susţinut necesitatea legalizării acestui fenomen, adică poziţii unilaterale, şi atât. Nici vorbă să fie prezentat vreun punct de vedere etic sau vreun punct de vedere care să informeze femeile care intenţionează să devină mame-surogat, prevenindu-le asupra situaţiei la care se expun. Unde sunt bioeticienii din zona medicală şi de drept? Unde sunt profesorii de filosofie şi morală, care să explice consecinţele acestui fenomen? O decizie pertinentă pe un asemenea subiect complex şi sensibil nu se poate construi decât pe o dezbatere cu toate argumentele – pro şi contra – la vedere.[Completez> Unde sunt, de asemenea, si preotii care sa spuna public daca acest lucru este pacat sau nu? – n.m.]

Nu putem trece uşor cu vederea că există deja cazuri de mame-surogat în România. Însă tot atât de adevărat este că nu se cunoaşte numărul de copii născuţi astfel în România şi nu există nici un studiu epidemiologic cu privire la monitorizarea acestor copii, fapt care ar putea permite legiuitorilor să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, iar în consecinţă, să fie evitate abuzurile.

Motive care susţin legalizarea mamei-surogat

Din mărturiile celor care susţin legalizarea mamei-surogat în România reies o serie de motive ce nu pot fi neglijate. Femeile care nu pot avea copii au o mare suferinţă. Dincolo de problema comodităţii, care ar putea motiva pe unele femei să nu nască (frica de naştere, teama de degradare a corpului mai târziu, anxietate în faţa durerii etc.), există şi o seamă de motive medicale care împiedică femeile să aibă copii. Este, de exemplu, cazul femeilor care au suferit un tratament cu radiaţii, dar şi al altora, inclusiv al femeilor care au avortat prima lor sarcină şi au rămas sterile pe viaţă.

Un al doilea motiv din această serie este că mama-purtătoare face un act de generozitate. Oferirea propriului corp pentru a găzdui copilul unui cuplu este privită ca un act altruist extraordinar. Acest act este, uneori, propus de rude ale femeii care nu pot suporta sarcina, de soră sau, alteori, de prietene.

Un alt punct de vedere care susţine legalizarea acestei proceduri este: de ce să refuzăm progresele în domeniul tehnologiei medicale? Dacă donarea de gameţi, spermă şi ovule este acceptată, dacă donarea de embrioni este acceptată, de ce să nu se accepte şi împrumutarea corpului unei persoane? În virtutea căror principii? De ce să negăm beneficiile progresului ştiinţific în domeniul medical şi progresul care ne întinde o mână de ajutor?

Pericolele legalizării mamei-surogat

Există suficiente puncte de vedere contra legalizării fenomenului, care, din păcate, nu se regăsesc în mass-media românească de mare tiraj. În primul rând, mama purtătoare trebuie remunerată. Iar de aici până la surogatul ca „afacere” nu e decât un pas. În multe cazuri sesizate în presa internaţională, surogatul este astfel manipulat pentru a deveni o afacere. În India, de exemplu, femeile dintr-un azil de bătrâni erau recrutate pentru a deveni mame-surogat pentru străini sau indieni bogaţi, care „cumpărau” această „ocazie” cu sume sub 10.000 de euro. În Ucraina este nevoie de 15.000 de euro. În America de Nord, de aproximativ 40.000 de euro. Un copil nu poate avea un preţ, chiar dacă aici nu este vorba despre copil, ci de „contract”, de „închirierea pântecelui” şi „evacuarea chiriaşului.

Un alt punct de vedere împotrivă ar fi că acest proiect nu reprezintă o prioritate a sănătăţii publice, cel puţin în această perioadă, când spitalele din România sunt subfinanţate, când sectoare întregi ale medicinei au ajuns în pragul falimentului. Din acest punct de vedere, această lege nu este o prioritate.

Complicaţii etice şi legale

În altă ordine de idei, mama purtătoare are un statut legal vag. Ce relaţie există între femeia care naşte un copil care, din punct de vedere biologic, nu-i aparţine? Cine este copilul pentru femeia care îl poartă nouă luni în pântece şi îl naşte? Iată doar câteva întrebări dificile. Nu sunt cunoscute foarte bine, de altfel, consecinţele psihologice asupra femeii care dă copilul mamei sale biologice. Nu mai vorbim despre consecinţele psihologice ale acestui fapt asupra copilului însuşi.

Recurgerea la mama-surogat implică un contract între două părţi, „mama-purtătoare” şi „părinţii beneficiari”, cu angajamente de ambele părţi, cu drepturi şi obligaţii, ce presupune responsabilităţi legale. Ce se întâmplă dacă, de exemplu, mama-surogat preferă să consume alcool, să fumeze? Este aproape imposibil să asiguri unui cuplu o loialitate totală faţă de angajamentele luate.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici refuză copilul? Probabil, un cuplu care se angajează în acest proces îşi asumă toate consecinţele. Dar ce se întâmplă dacă, în timpul sarcinii, părinţii se separă? Vedem, din înşiruirea acestor argumente, că problema rămâne destul de complicată sub aspect moral, legal şi etic.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici îi cer mamei-surogat să avorteze copilul (din diverse cauze) şi ea nu vrea? Sau ce se întâmplă dacă mama-surogat nu mai doreşte să dea copilul părinţilor biologici?

Dezbaterile publice din Franţa privind mama-surogat

Cea mai avansată ţară la capitolul dezbateri publice pe problema mamei-surogat rămâne Franţa. Opinia publică a decis acolo interzicerea fenomenului mamei-surogat. Şi-au spus punctul de vedere împotriva acestei legalizări personalităţi importante, profesori de medicină şi etică, o mare parte a corpului medical. S-au scris cărţi pe această temă. Amintim aici volumul Corps en miettes („Trupul în bucăţi„), Editura Flammarion, 2009, semnat de filosoful Sylviane Agacinski, despre „barbaria” mamelor-purtătoare (15 aprilie 2009). Acolo, autoarea se întreabă: „Putem să ne întrebăm dacă lecţia nazismului a fost cu adevărat învăţată, căci opinia publică pare să nu fie îngrijorată de ceea ce semnifică umanitatea noastră sau spiritul legilor noastre. Ea dă prioritate puterii tehnologiei şi cererii individuale. Asemenea tehnici permit confecţionarea copiilor şi există indivizi care „cer” să se utilizeze aceste mijloace. Restul are cu adevărat importanţă?”

Termenul „mamă-purtătoare”, după părerea autoarei, „relevă o perfidie retorică, ce contribuie la micşorarea femeii, transformând-o într-un sac, într-un soi de cuib temporar, o simplă magazie, unde se stochează copilul, conceput de alţii, care aşteaptă livrarea„. În această viziune, mama-surogat reprezintă „o formă inedită de sclavie şi înjosire a femeilor”. Iar Agacinski se ridică împotriva exploatării corpurilor altora, fenomen aflat în centrul „afacerii cu bebeluşi”, „alienării biologice„, care „se instalează în domeniul procreării artificiale”. „În faţa indiferenţei faţă de aceste femei, transformate astăzi în incubatoare „subvenţionate”, nu putem să nu recunoaştem răceala egoistă şi dispreţul acelora care consideră normal să pună viaţa altora în slujba lor„. Ea se întreabă dacă nu cumva „aspectul cel mai repugnant din toată această afacere” este justificarea cu care se „dăruie” mamele-purtătoare, din „generozitate” sau „altruism”.

Citeste si>

Legalizarea “mamelor surogat”: o provocare adresată deopotrivă dreptei şi stângii

Femeile care nu pot avea copii pot apela la mamele surogat, potrivit unui proiect legislativ

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1533;1;53209;0;Pro-si-contra-legalizarii-mamei-surogat.html

foto>

http://www.stl.ro/wp-content/uploads/2011/02/mamesurogatrom2.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Din seria „Cultura digitala”: Medvedev a dispus să se introducă cardul electronic universal

Piatza.net/ 28 februarie 2011

Dmitri Medvedev va desfăşura şedinţa Comisiei pentru Modernizare, consacrată introducerii în ţară a a paşapoartelor electronice.

Ele vor reprezenta un card electronic universal, care va înlocui cardurile sociale, asigurările medicale şi pentru pensii, carnetele de student, legitimaţiile de transport şi cardurile bancare.

Potrivit lui Medvedev, „trecerea la serviciile electronice este o necesitate acută dictată de vreme”, iar „tehnologiile informaţionale strategice reprezintă una din cele mai importante direcţii ale dezvoltării ţării”.

Crearea cardului electronic universal, care va fi documentul de bază al ruşilor, şi cipul pentru el trebuie să se desfăşoare în paralel pentru urgentarea procesului dării sale în exploatare, a declarat preşedintele rus, luând cuvântul la şedinţa Comisiei pentru modernizare şi dezvoltare tehnologică a economiei.

Şeful statului a menţionat că cipul pentru păstrarea datelor personale trebuie să fie autorizat, iar pentru acest lucru este nevoie de timp. De aceea nu contează dacă acest cip va fi pur rusesc sau de import, a spus Medvedev.

Cardul electronic universal trebuie introdus deja acum. „Consideraţi că aceasta este dispoziţia mea dată Guvernului”, a adăugat preşedintele.

sursa>

http://piatza.net/medvedev-a-dispus-sa-se-introduca-cardul-electronic-universal/

foto>

http://eng.tatar-inform.ru/news/2011/03/01/34814/

~~~+~~~

Medvedev sees universal e-card as payment instrument in Russia and abroad

Interfax/ 28 february 2011

MOSCOW – The planned universal electronic card for Russian citizens will be an accepted payment instrument in Russia and abroad, President Dmitry Medvedev said.

Everything must be done so that the card, which we have approved, is universal in nature, is a universal financial instrument, which can be used in Russia and abroad, and not some kind of homemade product that is not recognized in other countries,” Medvedev said at a meeting of the commission on modernization and technological development of the economy.

The card will elevate interactions between the citizen and the state, bureaucratic structures, to a new level and provide new possibilities to Russians, he said.

The e-cards represent „a radical elevation of the digital culture and the ordinary citizen will feel „better protected in dealings with the state,” Medvedev said.

„The universal card may be used as an instrument for cash-free payments and also as a full-fledged payment instrument, in Russia and abroad,” he said.

Medvedev directed the government to present the cost projections for introducing the e-card before May 1.

„The economics of the project must be tallied. The interest of banking and financial structures in its implementation is clear. Of course they support it, but the volume of state financing must also be determined. Therefore I am giving the pertinent order to the government: to prepare and present the spending justification by May 1, 2011, in order that the required funds are allocated in next year’s budget,” Medvedev said.

„We are ready to begin implementation of this massive, socially important project. Its results will have a pivotal effect on people’s lives, on the interaction between the citizen and the state. I am certain that as soon as we introduce this system, it will simplify life for tens of millions of people,” he said.

Medvedev also directed that the legislation needed to introduce the card be drafted by the summer of 2011.

All these documents must be approved by the summer. That is my direction to the government, he said.

The drafts include a law on digital signatures, a host of government resolutions concerning the technical requirements, including the data storage material, the technical requirement for electronic applications and the documents concerning procedures for issuing the e-cards.

Medvedev also warned the banks against using the e-cards to generate outsized profits.

„We must first figure out how to regulate the tariffs [on transactions for commercial and state services]. Clearly, not by squeezing the organizations that engage in the transactions, but at the same time preventing these transactions from becoming a source of unjustified profits, because in that case we would be discrediting the very idea of the card,” he said.

„If operations with the cards cost the citizen a lot, that’s going to look very bad. Therefore, everyone that services the cards, all the major bank structures, must understand that this is in fact a social mission and not a source for big earnings,” Medvedev said.

source>

http://interfax.com/newsinf.asp?id=225377

photo>

http://rt.com/files/politics/medvedev-russians-cards-elections/digital-universal-cards-markerru-543.n.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe martie 3, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Noua generatie de carduri: Cardurile cu Cip CONTACTLESS

Cardurile „contactless” aduc în România comerţul viitorului

[Este un articol ce prezinta asa-zisele „avantaje” ale acestui nou tip de card, care va inlocui in curand vechile carduri cu banda magnetica. Motivatia introducerii acestora pe piata: reducerea cozilor prin plata in cateva secunde si fara introducerea pin-urilor, precum si siguranta comertului prin combaterea fraudelor de la ATM-uri. Acum poate intelegeti de ce in ultima vreme s-au mediatizat cu atata interes aceste furturi. Articolul incheie insa in mod surprinzator spunand ca de fapt aceste carduri cu cip nu sunt chiar atat de sigure, precum li se face reclama; in Marea Britanie existand chiar un plafon maxim de 15 lire pentru tranzactiile cu acest tip de card „din motive de securitate”. Desi este o forma ascunsa de reclama, acest articol pune in atentia publicului demersurile viitoare ale UE cu privire la digitalizarea comertului prin tehnologia cip contactless -dan.camen.]

Gandul.ro/ 1 februarie 2011

Timpul înseamnă bani. O deviză care a condus, la nivel mondial, la apariţia de noi modalităţi de plată, tot mai rapide

În România, bătrânele carduri cu bandă magnetică merg cot la cot cu noile carduri cu cip. Însă, timid, îşi face apariţia o nouă generaţie. Cardurile „contactless” se diferenţiază de celelalte instrumente electronice de plată prin faptul că permit efectuarea tranzacţiei prin simpla apropiere de un cititor, posesorul acestuia nefiind nevoit niciun moment să le cedeze unui casier.

Avantajul: plata se face în numai câteva secunde. „Visa Europe, alături de partenerii săi locali, va lansa foarte curând un produs «contactless» unic pentru piaţa cardurilor din România. Va fi cu siguranţă un produs util unui mare număr de clienţi, iar ca amploare va fi cel de-al doilea proiect de o astfel de anvergură din Europa„, a declarat pentru gândul Cătălin Creţu, director general Visa Europe România. El precizează şi că, la nivel european, Visa a emis până în prezent 15 milioane de carduri „contactless”.

Unde poţi folosi un card „contactless”

Este însă o tehnologie considerată scumpă chiar şi de comercianţii din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene (UE). În pofida acestui lucru, cardurile „contactless” sunt cardurile viitorului, spun specialiştii. Bănci care activează pe piaţa locală precum Garanti Bank şi BRD Societe Generale au deja în portofoliu astfel de instrumente de plată. BRD a reuşit chiar dezvoltarea unei aplicaţii ce permite plata călătoriei cu metroul bucureştean.

Posesorul de card „contactless” trebuie doar sa apropie cardul de validator, proces în urma căruia acesta primeşte instantaneu mesajul de „liber”, iar turnichetul permite accesul. Intrarea se poate face şi cu ajutorul unui sticker ce poate fi lipit de orice breloc sau chiar de telefonul mobil. Costul călătoriei se plăteşte direct din cont, fără niciun comision pentru client şi fără a mai fi necesară cumpărarea unei cartele clasice. „În viitorul apropiat, tehnologia «contactless» va fi implementată şi pentru accesul pe stadioane sau la intrarea la concerte. Este utilă oriunde se adună un număr mare de clienţi şi este nevoie de o plată rapidă, pentru a se evita formarea de cozi uriaşe”, spune pentru gândul Sergiu Cone, director no-cash.ro.

UE renunţă la cardurile cu bandă magnetică

Cazurile tot mai numeroase de contrafacere a cardurilor bancare sunt o temă de dezbatere la nivel european. În acest context, Uniunea Europeană intenţionează să ceară înlocuirea cardurilor cu bandă magnetică cu cele cu cip, considerate mai sigure. Un prim pas, realizat în acest an, va fi instituirea obligativităţii ca toate ATM-urile din UE să accepte carduri cu cip. Germania conduce mişcarea de înnoire. Din luna iulie, supermarketurile şi alte centre comerciale germane vor accepta doar plata prin intermediul cardului cu cip, iar din 2012, retragerea de numerar la ATM-urile din Germania se va putea face numai prin intermediul cardurilor cu cip.

EXEMPLU: Cardurile „contactless”, un succes în Marea Britanie

Multe cafenele şi mari lanţuri comerciale britanice au îmbrăţişat deja ideea de a oferi clienţilor posibilitatea de a plăti cu ajutorul cardurilor „contactless”. Însă, din motive de securitate, tranzacţiile de acest tip nu pot depăşi plafonul maxim de 15 lire. Deşi această tehnologie este în faza de pionierat chiar şi în Marea Britanie, reprezentanţii Barclay, una dintre cele mai mari instituţii de credit din Insulă, estimau că în Regatul Unit există deja circa 12 milioane de carduri „contactless”.

Ionut Morariu

sursa>

http://www.gandul.info/financiar/cardurile-contactless-aduc-in-romania-comertul-viitorului-7940819

foto>

http://cluj-am.ro/wp-content/uploads/2010/10/card_contactless.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 1, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Forul Ortodox Roman despre ultima „dezbatere” publica privind gasirea unei alternative la Cardul national de sanatate

COMUNICAT DE PRESA F.O.R.

Ministerul Sănătăţii sfidează normele bunului simţ!

Preluare de la Razboi intru Cuvant / 31 ianuarie 2011

 

Cardul de sănătate: ”experiment pe pielea asiguraţilor şi a medicilor de familie”

Forul Ortodox Român a participat la dezbaterea publică organizată de Ministerul Sănătăţii pe marginea hotărârii de guvern prin care se intenţionează implementarea noului sistem informatic de identificare a asiguraţilor pe baza unui card de sănătate cu cip obligatoriu.

Dezbaterea a decurs într-o atmosferă caracteristică pentru atitudinea de sfidare a normelor de bun simţ, de civilitate si democraţie din partea autorităţilor: în primul rând, au fost trimişi doar reprezentanţi de la CAS. Au lipsit oficialităţile din partea Ministerului Sănătăţii şi, mai cu seamă, secretarul de stat Cristian Irimia, cel care îşi luase angajamentul că autorităţile vor căuta alternativă la card pentru cei care nu îl doresc.

În al doilea rând, oficialii prezenţi au venit cu aceleaşi răspunsuri stereotipe, propagandistice, prin care justificau ”necesitatea” introducerii sistemului informatic şi a cardurilor, atunci când, totuşi, au catadicsit să răspundă interpelărilor din sală. Nimic nou, nimic fundamentat, niciun studiu, nicio estimare a costurilor, a impactului bugetar, social etc.

În al treilea rând, judecând după atitudinea superficială şi, totodată, crispată a oficialilor, a fost limpede că dezbaterea s-a organizat pur formal şi că respectivele doamne şi domni au avut simple roluri de figuranţi. În treacăt fie spus, este rizibil că la o dezbatere în care se preamăresc beneficiile noilor tehnologii oficialităţile (organizatorii, în speţă) să nu fie în stare să asigure măcar o sonorizare decentă a sălii.

Aceasta în condiţiile în care în sală, în ciuda orei imposibile fixate pentru o dezbatere publică (11 dimineaţa, cand mai toţi trebuie să fie la serviciu), au fost prezente numeroase asociaţii ale societăţii civile, avocaţi, specialişti in IT precum şi reprezentanţi ai medicilor de familie. Cel mai mare interes din partea sălii, aşa cum era de aşteptat, a fost legat de modul în care oficialii vor justifica încălcarea promisiunii de a asigura o alternativa la card. Răspunsul oficialilor a fost că ”s-a analizat” o soluţie pentru găsirea alternativei dar că (surpriză…) nu s-a găsit. Răspuns demontat imediat de insistenţele sălii, din dialogul ce a urmat reieşind că autorităţile, de fapt, nu doar că nu s-au obosit să caute soluţii alternative la card, dar nu au luat în seamă nici măcar soluţiile propuse de societatea civilă. Lucru care este perfect ilegal, după cum s-a demonstrat, deoarece, conform legii, autorităţile au obligaţia să motiveze atunci când refuză să ia în considerare variantele propuse de societatea civilă.

Specialiştii IT prezenţi în sală au demontat argumentul ”necesităţii” cardului de sănătate cu cip folosit de oficiali pentru a justifica refuzul alternativei – din punct de vedere tehnic, sistemul informatic nu este legat, în mod necesar şi determinant, de existenţa unui card cu cip. Pot exista sisteme informatice performante şi în absenţa cardurilor. Reacţia oficialilor a fost derutantă: cardul cu cip e necesar deoarece doar prin… semnătura digitală se poate asigura securitatea (electronică) a actului medical şi doar prin cip se pot proteja datele personale criptate! De când are vreo legătură semnătura digitală cu cardul de sănătate? Dacă va avea, aflăm atunci lucruri noi, inexistente în proiectul legislativ actual şi în toate declaraţiile de până acum ale autorităţilor. Cât priveşte ”siguranţa” datelor personale acordată de un cip la care vor avea acces multiple instituţii ale statului, dar şi furnizori, medici şi farmacişti, precum şi oricine se pricepe la noile tehnologii, este un mit pe care probabil nici oficialii nu îl mai cred.

S-a demontat şi argumentul ”infailibilităţii” tehnice a sistemului informatic cu card, invocându-se faptul că există numeroase fraude realizate în cadrul sistemelor informatice ce operează cu carduri cu cip şi cu semnătură electronică.

Disputa tehnică s-a incheiat cu urmatoarea concluzie: nu se poate vorbi despre o dezbatere publică reală în condiţiile în care autorităţile nu au adus niciun inginer de sistem IT şi merg pe ideea: doar card cu cip şi altceva nu.

Reprezentanţii medicilor de familie au protestat vehement împotriva intenţiei autorităţilor de a impune cardurile de sănătate. Practic, conform actualului proiect, costurile sistemului sunt suportate de medici, furnizori servicii medicale şi asiguraţi – deoarece sunt obligaţi, prin lege, să achiziţioneze cardurile şi cititoarele de carduri. În plus, furnizorii de servicii medicale vor trebui să achiziţioneze nu doar cititoarele de carduri, ci şi certificatele digitale. O prevedere care aruncă întreaga responsabilitate asupra medicilor de familie este şi cea conform căreia editorul datelor medicale din cip este medicul, ceea ce îl transformă pe acesta din prestator de servicii medicale în prestator de servicii IT! Se porneşte de la prezumţia că toţi medicii au astfel de abilităţi – ceea ce este fals, se pretinde din partea lor prestarea unui nou serviciu pentru care nu vor fi plătiţi şi, în plus, întreaga responsabilitate pentru eventualele erori în trecerea datelor medicale cade exclusiv asupra lor. Noul sistem este imoral şi inaccesibil, deoarece se impune pe banii şi responsabilitatea cetăţenilor. Concluzia medicilor de familie: introducerea acestui sistem este un experiment efectuat pe pielea asiguraţilor şi a medicilor.

Din punct de vedere juridic, avocaţii şi juriştii prezenţi în sală au insistat asupra riscurilor legate de protejarea datelor personale. Astfel, integrarea centralizată a fişelor medicale electronice (de notat ca oficialii CAS au aprobat faptul ca proiectul cardului de sănătate este parte a proiectului e-România) pune în pericol siguranţa datelor medicale ale persoanei. Ar fi un dezastru dacă s-ar ajunge la scurgeri de tipul Wikileaks, prin care o serie de informaţii dintre cele mai sensibile care pot ajunge la discreţia oricui, care pot fi folosite împotriva unei persoane publice, de pildă. Datele medicale sunt de maximă intimitate pentru persoană şi s-a pus în evidenţă faptul că actuala hotărâre de guvern nu respectă legea în ceea ce priveşte instituţiile care au acces la datele medicale ale persoanei. Conform legii, doar personalul medical are acces la aceste date – nu şi instituţiile enumerate în proiectul de hotărâre. De notat că actuala legislaţie nu dă voie nici măcar rudelor de gr. I să aibă acces la informaţiile medicale ale persoanei după deces.

FOR a punctat, în cadrul dezbaterilor, lipsa de responsabilitate a autorităţilor remarcând absenţa ”strategică” a secretarului de stat Cristian Irimia şi a invocat recentele declaraţii ale preşedintelui Colegiului Medicilor, dr. Vasile Astărăstoae, prin care acesta aprecia cardul de sănătate drept un abuz asupra asiguraţilor. De asemenea, s-au invocat situaţiile generate de sisteme similare din Marea Britanie, Franţa şi Germania, unde costurile au fost imense, s-au pierdut datele asiguraţilor şi nu s-au putut opri fraudele. Astfel, scopul declarat al autorităţilor (economisirea banilor şi încetarea fraudelor) este contrazis flagrant de realitate.

De asemenea, FOR a citat din răspunsul oficial al Ministerului de Interne prin care se preciza explicit că drepturile constituţionale sunt respectate de noul proiect normativ al cărţii de identitate deoarece se asigură alternativă (drept la opţiune). Având în vedere că înseşi autorităţile recunosc atingerea ce se aduce drepturilor civice prin aceste proiecte, este absolut firesc ca şi Ministerul Sănătăţii să asigure dreptul la opţiune.

Dezbaterea publică organizată astăzi, 31 ianuarie, nu face decât să adeverească faptul că statul, în aplicarea programelor de digitalizare a guvernării, urmăreşte politica faptului împlinit. Este evidentă lipsa de disponibilitate la dezbatere reală, este evident faptul că democraţia, drepturile constituţionale, dreptul la intimitate, la decizii raţionale şi conforme interesului public sunt vorbe în vânt pentru autorităţi care par că sunt captive în mod definitiv iluziei cipului-panaceu, ”soluţia-minune” la toate problemele cu care ne confruntăm.

Forul Ortodox Român îşi exprimă profundul dezacord cu asemenea tertipuri necinstite şi speră că, totuşi, fie şi al 11-lea ceas, autorităţile vor face un pas către normalitate şi vor lăsa măcar dreptul la opţiune, la alternativă, dacă întregul proiect pare că a devenit deja, din motive ce transgresează voinţa decidenţilor locali, inevitabil.

Alăturăm acestei dări de seamă şi o serie de argumente sintetice pentru care FOR respinge cardurile de sănătate cu cip şi sistemul informatic centralizat în care sunt strânse datele personale.

31 ianuarie 2011

Argumente procedurale şi etice împotriva cardului de sănătate

1. Sistemul de identificare a asiguraţilor pe baza cardului cu cip este experimental, în sensul în care nu există o experienţă probată suficient care să ateste că introducerea lui serveşte scopurilor enunţate de autorităţi: eradicarea fraudelor şi economisirea banului public.

2. Dimpotrivă, introducerea unui nou sistem de gestionare şi administrare a asiguraţilor în timp de criză înseamnă schimbarea radicală a vechiului sistem cu unul nou – proces întotdeauna costisitor şi riscant. Nimeni nu a discutat în mod real despre noile costuri şi riscuri.

3. Drept dovadă că sistemul e nesigur: în Marea Britanie, în sistemul centralizat al Naţional Health System, s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi; iar în Franța, fraudele se fac în continuare fără nicio oprelişte, în cadrul unui sistem informatic de carduri. Cât despre costuri, în Germania implementarea – doar parţială – a acestui sistem a costat 1, 7 miliarde de euro.

4. Nu există niciun fel de studii (de fezabilitate, de impact, de politici publice etc.) făcute de autorităţi pe marginea acestor probleme. Nu avem date reale, probate, verificate, despre dimensiunea fraudelor, nu avem studii comparative cu alte ţări care au încercat sistemul etc.

5. Încă o dovadă că sistemul este nesigur este data de blocarea recentă a serverelor CAS. Încă înainte de a fi implementat sistemul exclusiv electronic şi-a arătat limitele: o singură problemă tehnică reuşeşte să blocheze întreg sistemul. Oricât de greoi şi birocratic ar fi un sistem administrativ clasic, el nu se poate bloca în mod similar.

6. Riscurile asupra drepturilor constituţionale şi asupra datelor personale nu au fost abordate în mod serios. Astfel:

a. Nu există niciun audit de securitate pentru cipurile care vor stoca datele personale;

b. În acest sens, ce garanţii efective există asupra protecţiei datelor personale şi informaţiilor asupra stării de sănătate ce vor fi criptate pe cip? Şi, având în vedere că nu se pot aduce garanţii tehnice infailibile, la ce bun construirea unui sistem informatic în care cetăţeanul devine vulnerabil, prin expunerea datelor personale şi a celor asupra sănătăţii sale, în faţă statului şi a unor terţe entităţi? (cf. legii – farmacişti, medici, furnizori, dar şi oricine poate procura aparate de citire a cipurilor).

c. Nu există nici acum, în ciuda solicitărilor asociaţiilor societăţii civile, niciun fel de informaţie asupra existenţei – sau non-existenței – unei baze de date centralizate cu informaţiile medicale despre persoană;

d. Singurul care devine transparent în faţă autorităţilor şi a terţelor entităţi este cetăţeanul; în schimb, statul este complet opac în ceea ce priveşte modul în care va proceda cu datele personale.

e. Obligaţia de a te identifica drept asigurat prin deţinerea unui card cu cip – respectiv lipsa unei alternative- încalcă grav dreptul la opţiune bazat pe dreptul la viaţă privată şi pe libertatea conştiintei.

7. Reamintim faptul că MI, într-un răspuns către FOR, a precizat că: ”prin recunoaşterea dreptului la opţiune al cetăţenilor români, sunt respectate dreptul la viaţă privată, cât şi libertatea de conştiinţă ale acestora, precum şi libertăţile civice specifice unui stat de drept constituțional”. Implicit, lipsa acestui drept la opţiune înseamnă încălcarea celorlalte drepturi constituţionale.

8. Autorităţile au procedat în cel mai prost mod cu putinţă faţă de societatea civilă şi faţă de necesitatea asigurării unei dezbateri publice reale:

a). au demarat procedurile licitaţiei publice pentru achiziţionarea cipurilor ÎNAINTEA organizării primei dezbateri publice asupra proiectului;

b). au promis, public şi oficial, drept la opţiune şi alternativă la card, promisiune încălcată prin faptul că un asemenea drept a fost exclus din noul proiect;

c). au descurajat orice discuţie serioasă, profundă, asupra acestui subiect prin lipsa oricăror studii asupra proiectului;

d). au considerat de la bun început, în notele de fundamentare ale proiectelor legislative, că nu este necesară consultarea societăţii civile şi a Bisericii.

e). au organizat ambele dezbateri publice în urma solicitărilor exprese ale unor asociaţii civile şi le-au fixat la ore aproape imposibile, în termene scurte de timp.

9. Toate aceste lucruri duc la o relaţie de suspiciune între stat şi cetăţeni:

I. statul suspectează cetăţenii de fraude şi încearcă, în mod opac, încălcând drepturile civile şi normele democratice, introducerea unui sistem informatic obligatoriu şi riscant pentru libertatea persoanei;

II. cetăţeanul suspectează, pe bună dreptate, statul că intenţionează să îşi crească marjă de control asupra societăţii şi persoanelor, având în vedere şi tertipurile jenante de care se folosesc autorităţile pentru a asigură introducerea cardurilor cu cip obligatorii;

III. prin propaganda de care se serveşte pentru a justifica introducerea noului sistem informatic, statul acuza categorii întregi de populaţie – medici de familie, asiguraţi – de faptul că sunt necinstiţi în raport cu legea şi cu ceilalţi. Acest lucru nu poate duce decât la anomie socială şi la suspiciune generalizată. Vină pentru funcţionarea proastă a sistemului aparţine în primul rând responsabililor, nu plătitorilor de taxe.

10. Având în vedere toate aceste argumente procedurale şi etice, FOR consideră că lipsa dreptului la opţiune afectează grav drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie.

Forul Ortodox Român, structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Forul Ortodox Român este coordonat de liderii organizaţiilor: Asociaţia „Rost”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/02/01/comunicat-al-forului-ortodox-roman-cuprinzand-relatarea-ultimei-false-dezbateri-de-la-ministerul-sanatatii-pe-tema-cardurilor-de-sanatate-concluzie-se-minte-se-sfideaza-si-se-aplica-politica-fa/#more-10749

foto>

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20110106_0666/1.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe februarie 1, 2011 în articole, citadela, diverse, medicina, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,

Eric Schmidt, seful Google: Retelele sociale sunt „sisteme inchise de informatii”, care fac internet-ul mai putin accesibil

Hotnews.ro/ 28 ianuarie 2011

Retelele sociale sunt gradini inconjurate de ziduri, un fel de sisteme inchise de informatii care pun in pericol deschiderea si accesibilitatea internet-ului, a spus intr-un interviu pentru BBC, Eric Schmidt, CEO al Google.

El a mai spus ca Facebook nu este o amenintare si a admis ca luarea deciziilor este un proces greoi in companie. Schmidt va ramane unul dintre cei mai importanti trei oameni de la Google, insa functia cea mai mare va fi preluata in aprilie de Larry Page, unul dintre fondatori.

Intrebat daca Facebook este o amenintare pentru Google, Schmidt a negat si spune ca cea mai mare retea de socializare nu a luat multi angajati ai Google. „Angajam mai multi intr-o saptamana decat numarul total al celor care au plecat de la noi catre Facebook”, spune Schmidt care a criticat retele sociale pentru lipsa de transparenta de care dau dovada.

El spune ca retelele sunt „gradini inconjurate de ziduri” ce actioneaza ca un scut intre datele membrilor si motoarele de cautare, si sustine ca ar fi interesul utilizatorilor ca datele sa fie la vedere. „Aceste sisteme inchise de informatii ameninta intr-un anumit grad deschiderea si accesibilitatea internet-ului„, a continuat Schmidt din 2001 este CEO al Google.

Intrebat daca nu simte ca Google ar fi ramas in urma la capitolul inovatie, Schmidt a respins ideea, adaugand ca Google este lider la acest capitol. Totusi, el a admis ca s-a pierdut ceva teren prin faptul ca nu au fost adaugate la timp capabilitati de socializare la o serie dintre produsele-cheie.

Vlad Barza

sursa>

http://economie.hotnews.ro/stiri-it-8250269-eric-schmidt-seful-google-retelele-sociale-sunt-sisteme-inchise-informatii-fac-internet-mai-putin-accesibil.htm

~~~+~~~


Asa cum au spus si unii dintre comentatorii stirii, este vorba de un „ecosistem închis privat (Facebook) vs. ecosistem de informaţie organizat de o firmă privată (Google)”.

Deci, cu alte cuvinte,  deşi analiza lui Schmidt este cea mai bună din ultimul timp pe această temă, unde paradoxul este ca retelele de socializare fac de fapt inabordabil internetul (il inchid intr-o anumita masura, il „privatizeaza”), în acelaşi timp, totuşi, din altă perspectivă, nu trebuie nici să „pui lupul (corporaţie/ Google) paznic la oi (www-ul nostru cel de toate zilele)”. – dan.camen.

foto>

http://images.computerwoche.de/images/computerwoche/bdb/1813828/890.jpg

http://4.bp.blogspot.com/_rf_DyFEQrps/TJC_LQJQMrI/AAAAAAAAADM/Sormf90Ghn4/s1600/google-fight-facebook.jpg

http://a.abcnews.com/images/Business/zuckerberg_schmidt_twitter_090305_mn.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 29, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Tablete Ipad folosite la slujbe intr-un seminar ortodox din Finlanda

Religia tehnologiei moderne

Tvr.ro/ 27 ianuarie 2011

Trăim într-o lume în care suntem tot mai fascinaţi şi, implicit, dependenţi de noile tehnologii.

Există însă unele spatii prin excelenţă tradiţionale, în care ne este greu să ne imaginam întâlnirea acestor lumi. De exemplu, serviciul religios.

O biserică din Finlanda vine să ne contrazică. La câteva sute de kilometri de Helsinki, într-un seminar creştin ortodox, slujbele sunt ţinute cu ajutorul tabletelor Ipad.

Joensuu este un mic orasel la 400 de km NE de Helsinki si unde exista un seminar crestin–ortodox. Ce scoate in evidenta acest loc este faptul ca slujbele sunt tinute cu ajutorul tabletelor Ipad.

Ella Kinnunen (seminarista): “Dupa calculator citim textele slujbei si cantecele. E mai usor sa trecem de la un text la altul si, in plus, le putem mari, ceea ce e de mare ajutor”.

Pr. Rauno Pietarinen (rectorul seminarului): “Avem nevoie de multe texte in slujbele noastre. In loc de cinci sau sase carti, cantorul si preotul pot avea una dintre aceste tablete pe care au stocate toate informatiile de care au nevoie, inclusiv Biblia”.

Computerele au fost testate in seminarul ortodox din Joensuu acum cinci ani, dar s-au dovedit greu de utilizat. Acum, cu aparitia Ipad-ului, lucrurile s-au schimbat. In ce priveste intrebarea: “In ce masura isi au locul intr-o biserica?”, pentru rectorul seminarului finlandez raspunsul este simplu:

Pr. Rauno Pietarinen: “Tehnologia trebuie sa vina in serviciul omului si nu se poate pune problema daca este potrivita in biserica. Avem incalzire centrala, aer conditionat, electricitate – lucruri intalnite in multe biserici – si pe care nimeni nu le considera nelalocul lor”.

Chiar si asa, slujbele din Joensuu au atras atentia internationala: imaginea unui diacon sau a coristilor in timpul slujbei cu chipurile luminate de ecranul unui Ipad este o imagine unica. Cel putin deocamdata…

Vezi si> Viitorul cărţii: e-book?

sursa>

http://tvr.ro/articol.php?id=96109

 
Un comentariu

Scris de pe ianuarie 27, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Dezbatere publica pe tema Cardului national de sanatate (31 ianuarie 2011)

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul Sănătăţii/ 27 ianuarie 2011

În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Sănătăţii organizează, luni, 31 ianuarie 2011, orele 11.00 la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str. dr. Leonte, nr. 1-3, sector 5, Bucureşti, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoana de contact: dr. Mihaela Oancea – telefon: 021.3072.639.

Menţionăm că proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: www.ms.ro, rubrica Legislaţie – Transparenţă decizională.

~~~+~~~

Proiectul il puteti descarca de AICI

(HG norme card 11 ian 2011)

~~~+~~~

sursa>

http://www.ms.ro/?pag=23&id=8792

foto>

http://www.bzi.ro/public/upload/photos/cardul_national_de_sanatate.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe ianuarie 27, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

Card de călătorie cu cip pentru pensionari şi veterani de război

Evz.ro/ 26 ianuarie 2011

Pensionarii şi veteranii de război vor primi legitimaţii de transport de tip card cu cip de memorie pentru călătoriile rutiere judeţene şi interjudeţene.

În plus, firmele de transport vor fi obligate să echipeze vehiculele cu cititoare de carduri, iar acestea aparate vor trebui să aibă posibilitatea de a transmite datele online. Toate aceste prevederi sunt stipulate într-o Ordonanţă care a fost aprobată miercuri de Guvern.

Cardurile vor fi nominale, vor avea înscris codul numeric personal al fiecărui beneficiar şi va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate şi contravaloarea acestora.

Acestea vor fi folosite atât la urcarea, cât şi la coborârea din vehicul, iar şoferii vor avea obligaţia de a verifica dacă utilizatorul cardului este şi beneficiarul acestuia.

Utilizarea cardurilor de catre alte persoane decât beneficiarii va fi sancţionată cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Antoaneta Etves

sursa>

http://www.evz.ro/detalii/stiri/card-de-calatorie-cu-cip-pentru-pensionari-si-veterani-de-razboi-919382.html

~~~+~~~

Guvernul introduce cardurile electronice

pentru pensionari şi veterani

Agerpres/ 26 ianuarie 2011

Pensionarii, veteranii şi văduvele de război vor primi carduri electronice în locul tichetelor şi taloanelor pentru gratuităţile oferite la transportul în comun, a decis miercuri Guvernul, printr-o ordonanţă

Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, măsura ar urma să limiteze decontările frauduloase ale unor călătorii fictive de către operatorii de transport. „Ordonanţa vizează eliminarea fraudelor în ceea ce priveşte facilităţile de transport acordate veteranilor de război şi văduvelor acestora. Sunt multe companii care vin şi decontează fictiv foarte multe călătorii care nu au fost efectuate de către beneficiari. Există practica achiziţionării acestor cupoane şi a decontării lor ulterioare, chiar dacă ele nu au fost folosite„, a explicat Boagiu.

Legitimaţiile tip card cu cip de memorie vor avea inscripţionate numele şi prenumele, precum şi codul numeric personal al titularului.

Introducerea acestor carduri implică şi echiparea autobuzelor şi autocarelor de transport public interjudeţean cu aparate de taxat electronice fiscale, cu posibilitate de transmitere a datelor online, se mai arată în proiectul de ordonanţă simplă iniţiat de Ministerul Transporturilor. AGERPRES.

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/social/item/48666-Guvernul-introduce-cardurile-electronice-pentru-pensionari-si-veterani.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 26, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Papa a binecuvântat reţelele sociale, dar a dat şi avertizări privind pericolele din lumea digitală

Gandul/ 24 ianuarie 2011

Papa Benedict al XVI-lea a binecuvântat reţelele de socializare, Facebook, Twitter şi YouTube, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicării, care se celebrează luni, şi a făcut apel la respect în exprimarea online, informează Reuters.

Papa, care nu are un cont pe Facebook, şi-a exprimat părerile despre lumea digitală într-un mesaj special numit „Adevărul, proclamarea şi autenticitatea vieţii în epoca digitală”.

În mesajul său adresat catolicilor cu ocazia Zilei Comunicării, papa le-a recomandat internauţilor să fie respectuoşi, responsabili, oneşti şi discreţi. De asemenea, suveranul pontif le-a făcut o recomandare bloggerilor care vor să răspândească mesajul Evangheliei pe internet, subliniind că scopul lor nu trebuie să fie obţinerea unui număr mare de accesări.

Trebuie să fim conştienţi că adevărul pe care vrem să îl împărtăşim nu îşi găseşte valoarea în popularitatea sa, ci în atenţie. Diseminarea mesajelor Evangheliei cere o comunicare ce este în acelaşi timp respectuoasă şi sensibilă„, a precizat suveranul pontif în mesajul său.

Totuşi, în mesajul său, papa a reiterat unele din temele sale predilecte din ultimii ani, printre care avantajele şi pericolele epocii digitale. El a subliniat că reţelele de socializare sunt un mod minunat de a construi relaţii şi comunităţi, dar a avertizat că relaţiile de prietenie de pe internet nu trebuie să le înlocuiască pe cele reale şi oamenii trebuie să îşi construiască profiluri autentice pe aceste platforme.

Suveranul pontif este cunoscut pentru faptul că îşi scrie de mână majoritatea discursurilor, pe care colaboratorii săi le publică ulterior online. În 2009 a fost lansat un site al Vaticanului, numit www.pope2you.net. Site-ul oferea utilizatorilor diferite aplicaţii digitale, printre care una numită „Papa se întâlneşte cu tine pe Facebook”, dar şi alte aplicaţii realizate pentru internauţii care doresc să primească mesajele papei pe iPhone sau iPod.

sursa>

http://www.gandul.info/international/papa-a-binecuvantat-retelele-sociale-dar-a-dat-si-avertizari-privind-pericolele-din-lumea-digitala-7915400

~~~+~~~

Creştini pe Web cu încredere şi creativitate,

invită papa Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru

Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale

Radio Vaticana/ 24 ianuarie 2011

Creştinii sunt chemaţi să intre pe Web cu încredere şi creativitate, pentru că aşa-numita „reţea” este o parte integrantă a vieţii umane: este ceea ce Papa spune în mesajul pentru cea de-a 45-a Zi Mondială a Comunicaţiilor, intitulat „Adevărul, vestirea şi autenticitatea vieţii în era digitală”. Ziua va fi sărbătorită duminică, 5 iunie. Ca de obicei, Mesajul a fost prezentat luni 24 ianuarie, în comemorarea liturgică a Sfântului Francisc de Sales, patronul spiritual al presei catolice.

Papa compară era Internetului cu marile schimbări iniţiate odată cu de revoluţia industrială. „Noile tehnologii – notează – nu doar schimbă modul în care comunicăm, ci comunicarea în sine, … este în curs de dezvoltare un nou mod de învăţare şi de gândire, cu oportunităţi fără precedent pentru a stabili relaţii şi a construi o comunitate.” „Potenţialul extraordinar al reţelei internet” nu poate lăsa indiferentă Biserica.

Deci, Papa invită „creştinii să se alăture cu încredere şi creativitate conştientă şi responsabilă în reţeaua de raporturi pe care era digitală a făcut-o posibilă. Nu doar pentru a satisface dorinţa de a fi prezenţi, ci pentru că această reţea este o parte integrantă a vieţii umane”. Reţeaua „web” contribuie de fapt la dezvoltarea unor noi forme şi mai complexe de conştiinţă intelectuală şi spirituală, de conştientizare împărtăşită”. De aceea,”chiar şi în acest domeniu – spune Papa – suntem chemaţi să proclamăm credinţa noastră că Cristos este Dumnezeu, Mântuitorul omului şi al istoriei.”

Cu toate acestea – adaugă – „adevărul Evangheliei … chiar proclamat în spaţiul virtual al reţelei, cere întotdeauna să se întrupeze în lumea reală şi în raport cu feţele concrete ale fraţilor şi surorilor noastre, cu care împărtăşim viaţa noastră zilnică”. Într-adevăr, poate înceta conştiinţa celui care este cu adevărat aproapele nostru, putem fi mai puţin prezenţi şi mai distraţi faţă de cine ne este mai aproape. „De aceea rămân mereu fundamentale relaţiile umane directe în transmiterea credinţei.”

Există, de asemenea, „un stil de creştin de prezenţă în lumea digitală”: şi anume „o formă de comunicare onestă şi deschisă, responsabilă şi respectuoasă de altfel „mereu coerentă cu Evanghelia, chiar şi atunci când nu se vorbeşte despre ea în formă explicită”. Este vorba de un stil „care stimulează inima şi atinge conştiinţa”, cu a făcut Isus cel înviat cu ucenicii de la Emaus, care „au fost conduşi treptat la înţelegerea misterului prin apropierea sa, dialogul său cu ei, prin a face cu delicateţe să iasă la iveală ceea ce era în inimile lor.”

E nevoie, de asemenea, „să fim conştienţi – spune Papa – că adevărul pe care căutăm să-l împărtăşim nu-şi trage valoarea din ’popularitatea’ sa sau din cantitatea de atenţie pe care o primeşte. Noi trebuie să-l facem cunoscut în toate elementele sale, mai degrabă decât încercarea de a face acceptabil, poate chiar „diluându-l”. În acest fel, „credincioşii, mărturisind convingerile lor cele mai profunde, oferă o contribuţie valoroasă pentru ca reţeaua-web să nu devină un instrument care reduce oameni la categorii, care încearcă să le manipuleze emoţional, sau care permite celor care e puternic să monopolizeze opiniile altora” .

Papa indică, de asemenea, limitări legate de web: „parţialitatea de interacţiune, tendinţa de a comunica doar anumite părţi ale propriei lumii interioare, riscul de a cădea într-un fel de construcţie de sine, care poate duce la automulţumire” până la crearea artificială a unui propriu „profil” public, şi invită la a evita anumite pericole, „cum ar fi refugierea într-un fel de lume paralelă, sau expunerea excesivă la lumea virtuală.

Provocarea este aceea de a „fi autentici, fideli cu sine” şi în acest sens, Papa îndeamnă tinerii, în special, la „a face o bună utilizare a prezenţei lor în arena digitală”, amintind că „contactul virtual nu poate şi nu ar trebui să înlocuiască contactul uman direct cu oamenii„. Şi tocmai pentru faptul indispensabil de a fi împreună, reînnoieşte chemarea sa de a participa în număr

sursa>

http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=456688

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Buletine noi cu Cip RFID in Germania de la 1 noiembrie

O carte de identitate, mai multe probleme

Deutsche Welle/ 1 noiembrie 2010

De la 1 noiembrie, germanii vor avea noi cărţi de identitate. Minuni ale tehnicii moderne, ele pot transmite uşor date private, protejate prin lege.

Noua carte de identitate are dimensiunile unei cărţi de credit. În cazul aceasta însă, mărimea nu contează, ci o funcţie suplimentară, invizibilă la o primă analiză a cărţii: aşa-numitul RF-Chip, un micro-chip care transmite prin internet datele personale salvate. Acest tip de identificare via internet reprezintă o premieră absolută.

În plus, noul chip stă la baza schimbării cărţilor de identitate şi vine în întâmpinarea unor interese economice, după cum explică Matthias Gärtner de la Oficiul Federal pentru Siguranţă a Tehnicii Informaţionale:

Statul este evident interesat să sprijine cercetarea în Germania, astfel încât, la nivel internaţional suntem în topul industriei de IT. Ne putem lăuda cu firme de dimensiuni medii, care, în domeniul siguranţei virtuale, înregistrează succese mari. Suntem în topul branşei, dar evoluţia are şi aspecte care nu ne încântă”.

Posesorii noului buletin se pot identifica electronic într-un internet caffe sau la cererea autorităţilor, excluzând obişnuitele parole sau coduri secrete. Cartea de identitate trebuie introdusă într-un cititor de card electronic şi pentru activare va fi necesar un singur număr PIN. Datele ar putea fi accesate doar de autorităţi, bănci sau magazine, care au obţinut s-au identificat şi au obţinut un certificat de la autorităţile germane responsabile de securitate.

Furt de identitate

Teoretic, manipularea datelor în internet ar trebui să dispară în viitor. Dar mulţi experţi în domeniul IT au testat noul buletin şi sunt extrem de critici.

Am putut schimba PIN-ul de pe o carte de identitate de la un computer străin. Apoi am folosit cartea pentru identificare în faţa mai multor autorităţi şi nimeni nu a remarcat manipularea. Este, de fapt, un act clasic de furt de identitate„, explică experta Constanze Kurz, de la Chaos Computer Club.

Cum este posibil acest furt?

Din nou Matthias Gärtner: „Există în continuare programe de spionare virtuală, care pot citi şi ce se tastează de la alt computer. Nu este un atac la adresa noii cărţii de identitate, ci un atac al computerului care este conectat la internet în momentul accesării datelor„.

Punctul slab nu este aşadar noua carte de identitate, ci computerul care are salvate datele personale. Şi în acest caz, experţii recomandă instalarea unor programe de protejare a computerului. Sau, pur şi simplu renunţarea la noul buletin, pentru că acesta nu este obligatoriu.

Autori: Wolfgang Dick / Alina Kühnel

Redactor: Robert Schwartz


sursa>

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6176915,00.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 3, 2010 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,