RSS

Arhive pe etichete: 2010-Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va lua parte la sedinta solemna a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului – Noua Romă a ajuns marti, 26 octombrie a.c., la Bucureşti, pe Aeroportul „Henri Coandă”, în jurul orelor 16:20, fiind însoţit de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi Înaltpreasfinţitul Emanuel de Franţa. La aeroport a fost întâmpinat de catre Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alaturi de un numeros sobor de ierarhi romani.

După ce Preafericitul Patriarh Bartolomeu a fost primit în onoruri militare de către Garda de onoare a Jandarmeriei Române, în Salonul oficial al Aeroportul internaţional ‘Henry Coandă’ a avut loc o scurtă conferinţă de presă. Aici, Patriarhul României a urat Patriarhului Ecumenic, în numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor ortodocsi romani, bun venit la Bucureşti: „Vă primim cu multă bucurie pentru că prezenţa Sanctităţii Voastre aici ne onorează pe noi, poporul român şi, în acelaşi timp, contribuie la întărirea comuniunii frăţeşti între Bisericile Ortodoxe surori. Este pentru noi o mare bucurie că Sanctitatea Voastră participaţi la împlinirea a 1685 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde au fost redactate primele articole din Crezul Niceo – constantinopolitan şi, în acelaşi timp, serbăm 125 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Biserica mamă, Patriarhia Ecumenică, şi astfel am devenit Biserică soră, deci, în această sărbătoare de familie vă primim cu multă bucurie. Bine aţi venit!”.

Preafericitul Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a mulţumit Patriarhului României pentru invitaţie, arătându-şi totodată bucuria pentru această vizită pe pământ românesc: ‘Vă mulţumim, Preafericirea Voastră, pentru invitaţia generoasă pe care ne-aţi adresat-o atât mie cât şi ierarhilor care mă însoţesc de a fi şi de a trăi această bucurie împreună astăzi. Vom sărbători împreună aceste praznice mari. Adresez, totodată, un salut călduros întregului popor român şi, îndeosebi, credincioşilor ortodocşi, care se bucură cu toţii de aceste zile deosebite’.

Vizita PF Bartolomeu constituie un răspuns la vizita efectuată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel între 27 mai-2 iunie 2009 la Patriarhia Ecumenică, în fruntea unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află pentru prima dată în ţara noastră de când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Vizita  a început, asadar, marti, pe 26 octombrie, şi va dura până vineri, 29 octombrie. În acest timp, Patriarhul Ecumenic va participa pe 27 octombrie la Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale şi, de asemenea, va participa la Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 28 octombrie în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, prilej cu care va rosti şi o alocuţiune.

Surse compilate:

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/patriarhul_romaniei_l_a_intampinat_pe

_patriarhul_ecumenic_la_aeroportul_henri_coanda_8950.html

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/patriarhul_ecumenic_a_ajuns_la_bucuresti_5969.html

~~~+~~~


Şedinţă Solemnă a Sfântului Sinod la Palatul Patriarhiei

Basilica

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Ţării Româneşti, joi, 28 octombrie, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor întruni în şedinţă solemnă, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, informează TRINITAS TV. La şedinţa prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi prezent şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic.

„La orele 10:30, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu tema ‘2010-Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti’. La această şedinţă solemn a Sfântului Sinod va participa Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care va rosti o alocuţiune. De asemenea, în cadrul acestei şedinţe solemne a Sfântului Sinod vor fi prezentate sintetic şi evaluate manifestările cu un caracter pastoral-misionar şi cultural-mediatic care au fost organizate în toate eparhiile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române în Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti. În finalul şedinţei solemne a Sfântului Sinod vor fi lansate cele trei volume apărute la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române consacrate Autocefaliei Româneşti”, a spus Pr. Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Participanţii la Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod vor urmări filmul realizat de TRINITAS TV, „Binecuvântare pentru popor. Patriarhia Română-Istorie-Organizare-Misiune”.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/sedinta_solemna_a_sfantului_sinod_la_palatul_patriarhiei_8050.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 27, 2010 în articole, ecclesia, Ecumenicie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,