HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR” – Pastorala de Craciun a PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

Pictura din tripticul lui Ilya Glazunov, ilustrand Legenda Marelui Inchizitor din romanul "Fratii Kramazov" a lui F. M. Dostoievski

[Anul acesta, cu prilejul sosirii praznicului Nasterii Domnului, PS Sebastian ne invita sa lecturam si sa meditam pe marginea capitolului care face referire la Marele Inchizitor din romanul „Fratii Kramazov” al lui Dostoievki. Este o pastorala profunda si puternica, care are menirea sa dezghete acel fior de iubire sfanta din noi si sa incalzeasca inimile noastre pentru Domnul. Sublinierile din text imi apartin. – dan.camen.]

~~~+~~~

HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR”

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Domnul Iisus Hristos revine pe pământ în fiecare decembrie, parcă la fel de discret, dar provocator şi, mai ales, plin de nespusă iubire, ca în poemul marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski [1], care a imaginat cu neegalat talent întâlnirea Sa cu marele inchizitor.

Coborât cu aceeaşi smerenie cu care venise şi odinioară şi împărtăşind oamenilor aceleaşi binecuvântări şi minuni, Hristos găseşte la începutul secolului al XVI-lea un creştinism interesat şi străin; la fel de interesat de darurile Sale − în ceea ce-i priveşte pe cei mulţi −, dar străin de Duhul Său − în ceea ce-i priveşte pe conducători. Bucuros să-L revadă într-o primă fază, poporul este copleşit apoi imediat de frică la vederea celor ce stăpânesc acum lumea şi, iubindu-şi mai mult viaţa decât soarta, Îl lasă iarăşi singur în mâna dregătorului.

Discret, tăcut şi smerit în faţa celui care Îl arestează (iată, din nou!), Domnul arată aceeaşi siguranţă de Sine cu care ne-a obişnuit; aceeaşi autoritate, aceeaşi convingere că tot ce a fost de spus s-a spus deja şi că tot ce s-ar mai putea adăuga ar atenta la libertatea pe care marele inchizitor o demonizează atât de mult.

Pe cât de discret şi de tăcut, pe atât de provocator priveşte Hristos cum uzurpatorul Său se zbate în chinurile propriei viziuni asupra vieţii, o viziune care a falsificat grosolan Evanghelia şi Viaţa. În faţa tăcerii Sale, marele inchizitor perorează dezvinovăţindu-se până la epuizare, în timp ce Domnului I-a fost de ajuns să i Se arate doar… Siguranţa Lui îl ustură, iar tăcerea Sa îl doare, zădărnicindu-i pledoaria pe cât de ferventă, pe atât de perversă şi de inutilă.

Ceea ce îl copleşeşte, însă, pe cel ce s-a arătat atât de „tulburat” de incomoda apariţie a Domnului pe pământ a fost nemaisperata Lui iubire. Sărutul Său, ultimul lucru la care s-ar mai fi putut aştepta marele inchizitor după o atare „primire”, este mai tulburător decât sărutul lui Iuda.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Imaginaţia scriitorului rus nu poate decât să ne trezească şi nouă fiori reci la gândul că Hristos ar putea fi primit şi privit şi astăzi tot ca în legenda marelui inchizitor: profitabil, dar, în acelaşi timp, incomod; discret, dar, cu toate acestea „tulburător”; străin, şi totuşi iubitor!

Domnul pare celor mai mulţi oameni şi în vremea noastră profitabil, pentru puterea Sa cu care, departe de a-i strivi, le dăruieşte Viaţă şi toate cele de folos; nu-i pedepseşte, ci îi miluieşte continuu; nu îi judecă degrabă, ci îi aşteaptă la pocăinţă. Generozitatea Lui convine. De aceea, în general, oamenilor le repugnă ateismul, din păcate doar în schimbul unei credinţe de conjunctură, la modă şi tot mai convenţională. Când, însă, El Se arată a pretinde mult mai mult de la noi, atunci devine de îndată incomod, ca marelui inchizitor, pe care Hristos l-a „tulburat” atât de tare cu simpla Sa prezenţă. Astfel, profitabil în general, Domnul poate încurca planurile unora şi tulbura efectiv viaţa altora, lucru ce face pe unii să ajungă să-L pună mai degrabă în paranteze, adică să-L considere neimportant, facultativ, inutil sau, şi mai rău, periculos pentru modernitate.

Discreţia Domnului, într-o lume ca a noastră, pare mai degrabă desuetă unora, slăbiciune şi chiar lipsă de inspiraţie. Eroare a numit-o marele inchizitor; de-a dreptul prostie ar numi-o oamenii veacului acestuia, care au pervertit curajul în tupeu, virtutea în nepricepere, şi respectul în slugărnicie. „Corectându-I” Evanghelia − după cum se afirmă în poem −, cei aflaţi acum la cârma lumii nu se sfiesc să se considere mai inspiraţi decât El, mai înţelepţi şi chiar mai preocupaţi de soarta celor mulţi, deplângându-le cu prefăcută compătimire libertatea, pe care s-au grăbit, însă, atât de mult să le-o răpească pentru a şi-o aservi. Astfel, noua înrobire este frumos ambalată ca un cadou şi oferită în schimbul unei recunoştinţe impuse de forţa braţului secular.

Domnul Hristos este lăsat, în felul acesta, singur cu Evanghelia Sa − alta decât cea care se propovăduieşte astăzi − pentru că altele sunt valorile şi alta este miza acum. Şi, în faţa acestei prăpăstii căscate între El şi noua lume, Domnul nu mai este bun decât de ars pe rug, nu doar ca un ins inutil, ci ca un duşman periculos chiar.

În faţa acestei noi rupturi create între cer şi pământ, însă, Hristos are un singur răspuns − acela al iubirii − singura care poate ucide moartea şi poate cuceri până şi monştrii, căci sărutul Domnului paralizează gândirea demonică a marelui inchizitor şi-l face, măcar şi pentru o singură clipă, binevoitor. Aceasta este şi speranţa într-o lume care se comportă tot mai mult ca un inchizitor, pe cât de mare pe atât de mic sufleteşte. Dragostea care, potrivit Apostolului Pavel „nu cade niciodată” (1 Cor. 13, 8), este singura care mai poate birui reaua credinţă şi reaua voinţă şi singura care poate „arde” ca pe rug nelegiuirea şi monstruozitatea unei lumi gata să-L ia din nou captiv pe Dumnezeu (pentru a câta oară?)…

Dragii mei,

Hristos Se naşte şi anul acesta, chiar dacă mai sărac şi mai chinuit, parcă, decât oricând, pentru cei mai mulţi dintre noi! Într-o lume din ce în ce mai incomodă, mai tulbure şi mai străină Lui, El păşeşte la fel de discret, de profitabil şi de iubitor printre noi, ce dacă riscă să fie arestat din nou pentru incompatibilitate şi inadaptabilitate (tot El!)… Deşi tot mai puţin aşteptat, El tot mai vine! Din ce în ce mai puţin slujit, El Se întrupează totuşi, ca să ne arate că, pe cât lumea este mai puţin dispusă să creadă în El, cu atât Lui Îi este mai dor de ea… Sărutul Lui este la fel de fierbinte. Dragostea Sa din ce în ce mai mistuitoare! Căci, cine l-ar mai fi sărutat pe marele inchizitor după ce a răstălmăcit Evanghelia?! Şi totuşi, răspunsul Său rămâne în veac unic şi acelaşi − IUBIREA!…

Să-L rugăm, aşadar, pe Mântuitorul Hristos Domnul, Cel care ne iubeşte nespus mai mult decât Îl putem noi respinge, să ne facă vrednici de bunătatea şi generozitatea Sa, bucurându-ne în aceste zile sfinte de darurile şi de iubirea Sa nemărginită. Să sărute şi de data aceasta lumea noastră cu sărutul iubirii Sale, convertindu-o şi constrângându-o astfel la adevărata slujire, la dragoste şi preţuire nemărginită faţă de jertfa Sa, şi oprindu-o în felul acesta de pe panta trădării şi înstrăinării de El şi de Evanghelia Lui cea sfântă şi nemuritoare, Amin!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

---

[1] Vezi capitolul intitulat „Marele Inchizitor”, în romanul Fraţii Karamazov.

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/2011/12/19/hristos-si-%E2%80%9Emarele-inchizitor%E2%80%9D-scrisoare-pastorala-la-nasterea-domnului/

 

Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei 2011

MitropoliaBasarabiei.md / 24 mai 2011

La 24 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în incinta bisericii mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, oraşul Chişinău, a avut loc Adunarea Eparhială anuală a Mitropoliei Basarabiei. Adunarea a început cu un Te-Deum, oficiat de preoţii: PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău, PC preot Ioan Cosoi şi PC preot Andrei Deleu. Din componenţa secretariatului au făcut parte PC preot Ioan Cosoi, PC preot Sergiu Aga şi PC preot Valeriu Cernei.

În cuvântul său de deschidere, ÎPS Petru a menţionat rolul adunărilor eparhiale în viaţa religioasă a eparhiilor, aducând, totodată, mulţumiri celor prezenţi la lucrările Adunării din acest an, urându-le succes. Un alt subiect abordat de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a fost predarea Religiei în şcoală, „lucru la care Mitropolia Basarabiei a avut o contribuţie determinantă în anul 2010”. ÎPS Petru a reînnoit oferta Mitropoliei de a dona manuale de Religie pentru clasele I – IV pentru şcolile interesate, indiferent de jurisdicţia canonică a satului respectiv. „Mitropolia Basarabiei oferă manualele primite ca donaţie din partea Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tuturor şcolilor care manifestă interes pentru această literatură didactică. Nu am făcut diferenţă între parohiile subordonate Mitropoliei Basarabie şi cele aflate în jurisdicţia Mitropoliei Chişinăului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă la fiecare copil din Basarabia. Ne bucurăm că profesorii de religie apreciază calitatea manualelor primite de la Bucureşti. Noi, în general, am susţinut ideea ca manualele şi curricula pentru acest obiect de studiu să fie aceleaşi ca şi la Bucureşti, fără a le inventa aici, la Chişinău, irosind bani şi resurse umane. Doar pentru a le face unora pe plac. Suntem acelaşi popor, avem aceeaşi credinţă şi ar trebui să învăţăm religia din aceleaşi cărţi. Este păcat că la Chişinău mai persistă mentalitatea veche că am fi două popoare diferite”, a menţionat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

PC preot Ioan Cosoi a făcut apelul nominal al preoţilor şi mirenilor, membri ai Adunării eparhiale, constatându-se absenţa a 14 persoane. Adunarea a votat în unanimitate ordinea de zi, după care a urmat prezentarea rapoartelor:

– Raportul de activitate a Centrului Eparhial al Mitropoliei Basarabiei pentru anul 2010 a fost prezentat de PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ;

– Raportul privind itinerarul pastoral al ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, pe anul 2010 – PC preot Andrei Deleu, consilier – cancelar;

– Raportul de activitate a Sectorului administrativ – PC preot Valeriu Matciac, consilier administrativ;

– Raportul de activitate a Sectorului învăţământ – PC Pr. Vlad Mihăilă, consilier mitropoitan;

– Raportul de activitate a Sectorului economic – PC Pr. Vasile Burduja, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului pastoraţie şi misiune – PC Pr. Iulian Budescu, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului cultural – PC. Pr. Sergiu Aga, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului social – dl Igor Belei, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Oficiului juridic, pregătit de dl avocat Alexandru Postică, consilier mitropolitan, a fost prezentat de PC Preot Ioan Cosoi, vicar administrativ.

Adunarea a aprobat unanim rapoartele cu calificativul satisfăcător.

Alte subiecte discutate şi votate de Adunarea Eparhială au fost:

1. Avizul Adunării Eparhiale privind formarea circumscripţiilor electorale pentru alegerea Adunărilor Eparhiale a Episcopiei de Bălţi şi a Episcopiei Basarabiei de Sud.

Alegerile pentru Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria, care include raionul Dubăsari şi toate satele din stânga Nistrului, au fost amânate pentru o altă dată.

2. Avizul Adunării Eparhiale privind înfiinţarea de noi parohii, aprobarea statutelor acestor noi unităţi ecleziastice şi modalitatea primirii a noilor parohii (din alte jurisdicţii) în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

La adunare au mai luat cuvântul: PC preot Ioan Cristea, PC preot Ioan Barbău, PC prot. Vladimir Eşanu, PC preot Valeriu Matciac şi domnii Petru Grozavu, Valeriu Berilă şi Vitalie Ojovanu.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a apreciat lucrul de organizare a Adunării de către consilieri şi a mulţumit membrilor Adunării Eparhiale pentru participare, subliniind faptul că Adunarea Eparhială ar trebui convocată de două ori pe an. „Constatăm că Mitropolia Basarabiei se extinde constant şi acest lucru este îmbucurător. Din 1992, de la reactivare, numărul parohiilor şi al slujitorilor a fost în creştere continuă. În acelaşi timp se acumulează şi problemele care trebuie să le soluţionăm. Poate ar fi binevenit ca, pe viitor, Adunarea Eparhială să fie convocată de două ori pe an”, a specificat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

sursa>

http://mitropoliabasarabiei.md/news/388/

 

Pastorala de Paşti (2011) a ÎPS Părinte Ioan, Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare!

„Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel care crede în Mine,

chiar dacă va muri, va fi viu.” (Ioan 11,25)

Iubiţi fii duhovniceşti,

După ce am călătorit pe calea cea îngustă a postului cu mult dor duhovnicesc, am ajuns acum în pace, marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Acesta este cel mai sfânt dor pe care-l poate avea un muritor pe pământ – de a se întâlni cu Hristos Cel Înviat, Cel ce a biruit moartea – vrăjmaşul existenţei umane.

Ne este dor în această viaţă de părinţi, de copii; lucru bun este, dar se pune şi cuvenita întrebare: îi mai este oare azi dor de Hristos Cel Înviat omului modern?! Iubite frate creştine, ai tu un dor sfânt? Şi care ar fi acela?

Iată ce ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca despre ce Şi-ar fi dorit Hristos înainte de Patima Sa: „Şi a zis către Apostoli: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de Patima Mea”. (Luca 22, 15). În cugetul lor, Apostolii n-ar fi dorit ca acesta să fie ultimul Paşti cu Hristos Fiul lui Dumnezeu. Este oare o contradicţie între dorul nostru şi cel al lui Hristos? Nu, ci doar cel ce primeşte lumina Învierii lui Hristos, acela ştie ce să-şi dorească în această viaţă pământească.

Iată, Hristos doreşte să mănânce Paştile cu Apostolii Săi. El doreşte şi acum să-ţi împărtăşească, de acest Paşti, şi ţie lumina Învierii Sale. Şi azi ne cheamă Hristos din faţa Sfintelor Altare: „Veniţi de luaţi lumina!”- în dar.

Ceea ce a grăit îngerul Maicii Domnului la Buna Vestire – începutul mântuirii noastre – s-a desăvârşit astăzi prin Învierea Domnului.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este o lucrare dumnezeiască treimică, cu puterea Tatălui şi cu lucrarea Duhului Sfânt. Ea a fost însoţită şi de o îngerească slujire: „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.” (Matei 28, 2). Luând Paharul pătimirii, Hristos Domnul Şi-a împreunat voinţa Sa cu cea a Tatălui Ceresc: „Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta.” (Matei 26, 42).

Hristos Domnul a pătimit ca om, iar ca Dumnezeu a înviat în slavă, aşa cum ne mărturiseşte Sfântul Evanghelist Ioan: „…am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1, 14). Prin Învierea Domnului, firea omenescă s-a preaslăvit, stricăciunea s-a îmbrăcat în nestricăciune şi moartea s-a îmbrăcat în nemurire. Cei ce am primit Botezul în numele Sfintei Treimi, ne murim azi moartea, îndreptându-ne cu dor spre Hristos Cel Înviat.

Semnificaţia zilei de Paşti a fost dintotdeauna, în credinţa strămoşilor noştri, ca trecere din moarte la viaţă a Domnului nostru Iisus Hristos. La acest praznic, Hristos ne adună în Biserica Sa, atât pe cei de azi, cât şi pe cei care au trecut dincolo; este un praznic al comuniunii cu toţi cei ce au crezut şi cred în Înviere. Este o pregustare a marii întâlniri de la sfârşitul veacurilor, este bucuria călătorului spre Cer, spre Învierea cea de obşte.

E bucurie acum în casa ta, în sufletul tău, că a înviat Hristos?! Nu fi trist, căci Hristos este azi gata să te mângâie şi pe tine cu mâinile Sale, care încă mai păstrează urmele cuielor bătute de noi pe Cruce.

Rănile lui Hristos nu se răzbună, ele mângâie. Hristos, pe Cruce, n-a lăsat testament Apostolilor să-I răzbune rănile, ci să-i ierte pe cei ce I le-au făcut. El Şi-a scris Testamentul iubirii Sale cu sângele Său – Sângele iubirii.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Prin Învierea Sa, Hristos Domnul Se doreşte a fi El Însuşi învierea şi viaţa noastră. El este viaţa noastră şi a unei lumi întregi pentru care S-a jertfit pe Crucea de pe Golgota.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este adevăr de netăgăduit al dreptei noastre credinţe, pentru că ea este dovedită de mărturiile îngerilor, ale Maicii Domnului, ale femeilor mironosiţe, ale Sfinţilor Apostoli, ale celor peste cei cincisute de fraţi şi ale altora pe care i-a întărit cu multe semne timp de patruzeci de zile. Învierea lui Hristos a umplut toate de lumină, împlinindu-se ceea ce El Însuşi a spus: „…Eu sunt Lumina lumii; cel care Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12).

Primind lumină, El ne spune şi nouă astăzi aşa cum le-a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii…” (Matei 5, 14). Minunată cinste le dă Hristos celor ce cred în Învierea Lui.

Învierea Domnului dezleagă taina vieţii şi a morţii. Cei care sunt ai lui Hristos nu mai mor, ci trăiesc în veac; pentru ei, moartea este doar un prilej de a ajunge la adevărata viaţă. Lumina lui Hristos luminează tuturor. Ea străluceşte pe pământ astăzi pentru noi, cei care suntem o mare familie creştină.

Jertfa de pe Cruce nu a rămas zadarnică, iar făgăduinţa făcută de Hristos Sfinţilor Săi Apostoli, că va învia a treia zi, s-a împlinit. Azi şi crucea s-a îmbrăcat în lumină; ea nu mai este semnul morţii, ci al biruinţei. Pe Cruce s-a dat cea mai cruntă bătălie din Univers, căci pe ea S-a luptat Hristos cu moartea şi a învins-o. Acolo, Hristos a murit moartea. De la Învierea Domnului, noi nu mai trăim murind, ci trăim înviind. Iubiţilor, Hristos ne-a arătat astăzi că suntem sortiţi vieţii şi nu morţii.

Hristos a venit în lume ca să ne mântuiască, mântuirea fiind un dar, datorie şi conlucrare cu Dumnezeu. Chipul omului mântuit ni l-a arătat Hristos prin Întruparea Sa, adică fără prihană – îndumnezeit. Aceasta este starea normală a omului – cea de mântuit- stare plină de harul lui Dumnezeu.

Omul trăieşte ca fiinţă socială în comunitate. Aceasta implică şi o coresponsabilitate în actul mântuirii; nu te poţi mântui singur, căci suntem fii ai Celui Preaînalt; când se pierde unul dintre noi, nu se pierde un individ, ci se pierde o parte din mine şi din tine, căci suntem toţi mădulare ale lui Hristos. ( cf. Efeseni 5, 30).

Hristos suferă pentru oricine părăseşte staulul oilor Sale: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una din ele, (…) nu se duce după cea pierdută până ce o găseşte? Şi găsind-o o pune pe umerii săi, bucurându-se.” (Luca 15,4-5).

Iubiţi fraţi creştini,

Învierea, după Sfântul Apostol Pavel, nu este o simplă readucere în viaţă a trupului vechi şi nici o creare a unui trup nou din nimic, ci „o radicală prefacere a trupului muritor, printr-o lucrare creatoare săvârşită asupra trupului vechi” (Pr. D. Stăniloae).

Prin Înviere, Hristos ne-a dat însuşi darul ce l-am pierdut – viaţa. Viaţa este darul lui Dumnezeu. Dar al lui Dumnezeu sunt şi pruncii pe care ni i-a dat Dumnezeu; ei, încă de la zămislire, primesc har de la Dumnezeu. De aceea, datori suntem, ca părinţi, să-i încreştinăm din fragedă pruncie, ca să primească toate darurile Duhului Sfânt. Cei ce se însoţesc prin Sfânta Taină a Căsătoriei – soţii – unii altora sunt dar al lui Dumnezeu; copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru părinţi, părinţii sunt darul lui Dumnezeu pentru copii.

Pentru copii şi pentru părinţi S-a jertfit Hristos dându-le tuturor darul vieţii şi cu dor aşteptându-i la poarta Raiului pe toţi cei cărora le-a dat acest dar.

Omul a fost de multe ori zdrobit de istorie; Hristos, însă, niciodată, căci El a învins cel mai mare duşman al omului – moartea. Cei care L-au răstignit pe Hristos au crezut că L-au trimis la moarte, însă ei L-au aruncat în eternitate. Moartea este singura clipă care nu intră în eternitate.

Nu vă lăsaţi, fraţilor, amăgiţi de cei pentru care Hristos este un produs care se vinde! Biserica nu-L vinde pe Hristos! El a fost vândut o singură dată – de Iuda.

Mormântul nu este ultima speranţă, el marchează începutul unei noi vieţi. Trăim aici şapte zile într-o clipă şi apoi vom trăi dincolo cu Hristos a opta zi într-o eternitate. A opta zi nu mai curge, ea are numai un blând răsărit.

Dacă azi ai primit lumină de la Hristos prin Învierea Sa, ai grijă să nu rămâi un felinar stins în univers. Dumnezeul nostru este de viaţă dătător. El nu i-a pregătit omului un muzeu de antropologie în univers; locul omului este în Raiul bucuriei Sale. Nu cenuşa este esenţa omului, ci viaţa ca dar al lui Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori, acum, la acest praznic dumnezeiesc al bucuriei, vă îndemn să rămâneţi fii ai luminii întru bucuria Domnului nostru Iisus Hristos Cel ce a înviat din morţi, dăruindu-ne şi nouă viaţă întru lumina Învierii Sale.

Hristos a înviat!

Rămân al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi către Domnul un smerit rugător.

† Ioan

Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei

Dată în reşedinţa noastră Episcopală din Municipiul Miercurea Ciuc

24 aprilie 2011

„Să ne apropiem purtătorilor de lumină, de Hristos, Cel ce a ieşit din mormânt ca un mire; şi să prăznuim, împreună cu cetele cele iubitoare de praznice, Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare”. (din cântările Sfintei Învieri)

________________________

sursa>

http://www.cotidianul.ro/143410-Har-mila-si-pace-de-la-Dumnezeu-Tatal

foto>

http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2010-03-15-7033410-41-ioan-selejan.jpg

 

Sfanta Lumina la Biserica Sfantului Mormant, Ierusalim, 2011

Mii de pelerini aflați la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Ierusalim au primit Lumina Sfântă astăzi, 23 aprilie, la orele 14:13.

Credincioşii împreună cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, şi cu un sobor de ierarhi şi preoţi au înconjurat de trei ori Sfântul Mormânt la orele 12.30.

O delegatie a Patriarhiei Romane la Ierusalim, care este condusa de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce in ţară Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special.

 

Baconschi: Lucrăm la o vizită a Papei la Bucureşti, e nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului

Mediafax/ 17 ianuarie 2011

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, luni, după inaugurarea Centrului de studii bizantine al Congregaţiei Asumpţioniştilor, că diplomaţia română lucrează pentru o vizită a Papei în România, reamintind că pentru aceasta este în primul rând nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului.

„Lucrăm cu instrumentele diplomaţiei. Invitaţia trebuie să vină în primul rând din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române care, de îndată ce va primi acordul Sfântului Sinod în acest sens, va face demersurile. Dar sunt bune perspective să avem un astfel de oaspete în România poate chiar…anul acesta„, a spus Baconschi.

Ulterior, însă, întrebat din nou despre lansarea unei invitaţii către Papă în 2011, el a spus: „Invitaţiile sunt deschise , nu sunt niciodată datate„.

Ministrul a atras însă atenţia că agenda de călătorii a Suveranului Pontif este destul de plină, iar acest element va conta în fixarea unei date. „Trebuie să vedem când şi în ce condiţii îl vom putea invita la noi”.

Ideea unei vizite a Papei Benedict în România eventual chiar în anul 2011 nu este una nouă. Ea a mai fost evocată de ministrul Teodor Baconschi atât în primăvara lui 2010, cu ocazia unei vizite făcute în Italia cât şi în decembrie, la o ceremonie de marcare a relaţiilor bilaterale dintre România şi Vatican.

Ministrul a făcut aceste declaraţii luni, la finalul participării la inaugurarea Centrului de Studii bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei” al Congregaţiei asumpţioniştilor din Bucureşti.

Ministrul a amintit în discursul rostit la eveniment că, În urmă cu 60 de ani, comuniştii au expulzat membrii Institutului francez de studii bizantine, un loc care, potrivit lui Baconschi, „a fost în perioada dintre cele două războaie mondiale un loc privilegiat al vieţii academice şi culturale din Bucureşti”.

Ministrul a propus o reflecţie comună asupra rolului creştinismului în societatea europeană, subiect asupra căruia s-a şi axat în discursul său.

„Creştinul este martorul şi promotorul demnităţii şi libertăţii de creaţie a individului. Dezbatem atât de mult astăzi pe teme ca drepturile şi libertăţile omului, uitând că aceste valori vin din tradiţia creştină, care la rândul său a interpretat şi şi-a însuşit tradiţiile iudaice şi greco-latine”, a spus Baconschi.

El a adăugat că, prin natura destinului său, „creştinul este imaginea solidarităţii , manifestarea explicită a prezenţei sale fiind dragostea faţă de aproape”. Ministrul a menţionat în acest context statistici potrivit cărora că organizaţia Caritas, a Bisericii Catolice, este prima între instituţiile filantropice din România.

sursa>

http://www.mediafax.ro/politic/baconschi-lucram-la-o-vizita-a-papei-la-bucuresti-e-nevoie-de-o-invitatie-din-partea-patriarhului-7897648/

foto>

http://cdn.observator.ro/wp-content/uploads/2011/01/teodor-baconschi.jpg

~~~+~~~

Teodor Baconschi: Sunt bune perspective pentru o vizita

a Papei Benedict in Romania in 2011

Hotnews.ro/ 17 ianuarie 2011

Perspectivele pentru o vizita a Papei Benedict al XVI-lea in Romania sunt bune, fiind posibila chiar anul acesta, a declarat, luni seara, seful diplomatiei romane Teodor Baconschi. Ministerul Afacerilor Externe lucreaza la pregatirea acestui eveniment, desi invitatia trebuie sa vina in primul rand din partea Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), relateaza Agerpres.

Cu ocazia vizitei intreprinse in aprilie 2010 la Roma si la Vatican, ministrul Baconschi declara ca Papa Benedict al XVI-lea ar putea veni in vizita in Romania cel mai tarziu in 2011.

„E un proiect diplomatic la care lucram, speram sa il putem realiza, daca nu in anul acesta, in 2011, si cred ca ar fi o foarte semnificativa continuare a parteneriatului dintre Romania si Sfantul Scaun, consacrata cu ani in urma prin vizita Sfantului Parinte Ioan Paul al doilea, in Romania”, a declarat Teodor Baconschi in aprilie 2010, precizand ca exista deja invitatia adresata Papei Benedict al XVI-lea de catre presedintele Traian Basescu in septembrie 2008, fiind in asteptare cea a Patriarhului Daniel.

De asemenea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) si-a dat acordul de principiu, in iulie 2010, pentru o posibila invitatie a Papei Benedict al XVI-lea in Romania.

Cu ocazia unei vizite la Resedinta patriarhala in 15 decembrie 2010 a ambasadorului Romaniei la Vatican, Bogdan Tataru Cazaban, a fost subliniat de catre Patriarhul Daniel ca aceasta vizita a Papei in Romania trebuie pregatita temeinic pentru a constitui o marturie comuna in apararea si promovarea valorilor crestine in Europa contemporana, iar in acest sens Patriarhia Romana si Biserica Romano-Catolica urmeaza sa evalueze timpul cel mai potrivit pentru vizita Sfantului Parinte.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8216536-teodor-baconschi-sunt-bune-perspective-pentru-vizita-papei-benedict-romania-2011.htm?cfat=

foto>

http://www.heraldscotland.com/polopoly_fs/pope-benedict-1.1052874!image/4107400463.JPG_gen/derivatives/landscape_620/4107400463.JPG

 

Pr. Mihai Valica: Calendarul ortodox pe 2011 intre innoire, dileme si perspective

[Un text exceptional si necesar in acelasi timp! – dan.camen.]

Pr. Mihai Valica:

Calendarul ortodox pe 2011 intre innoire, dileme si perspective

1. Consideratii generale

Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:

Argumentarea ca in calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barata cu doaua linii rosii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă…” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).

Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:

,,Legătura dintre Cruce şi Înviere se constată atât în cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe cât şi în felul cum ea infăţişează în iconografia ei Răstignirea şi Invierea Domnului[2];

,,Sfânta şi Marea Sâmbătă ca zi a legăturii dintre Moartea şi Învierea Domnului are o profundă semnificaţie pentru viaţa Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sâmbetelor în care se află pomenirea morţilor şi arată că toţi cei dragi ai noştrii adormiţi întru Hristos sunt în aşteptarea Învierii şi că în mijlocul suferinţei şi al durerii pricinuite de moartea lor, licăreşte totuşi speranţa biruinţei vieţii asupra morţii’’[3];

,,Duminica Învierii însă arată că sâmbăta nu este ultima zi a existenţei şi că deci nu moartea este ultimul cuvânt asupra adevărului omului ci viaţa veşnică’’[4].

Cu toate ca „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice:

2. Argumente teologice

2.1. Argumente biblice

Chiar daca Iisus Hristos incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8) si Arhiereul Noului Testament intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa (Evrei VIII, 2), nu anuleaza Vechiul Testamant ci il „implineste” (Matei 5,17), cu o noua zi de odihna „ca cea de sabat”, numita mai tarziu Ziua Domnului: „Ramîne dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra în odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S’a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale (Evrei 4, 9-10). Se intelege ca Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat (Evrei 4, 4) si nu se odihneste intai si apoi creaza, cum ar sugera forma calendarului propus de biroul de presa, care incepe saptamana cu odihna si nu cu lucru.

„Ziua Domnului” (Apocalipsa 1,10) reprezinta in acelasi timp si Ziua invierii Domnului, a biruintei Sale asupra mortii, iar eshatologic este triumful deplin asupra raului. In acest sens Sf. Apostol Pavel o numeste: “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). „Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei (I Cor. XI, 26).

Daca dupa biroul de presa „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011”, eu cred, totusi, ca se schimba cel putin logica perceperii zilei de odihna ca fiind un inceput si nu ca o incununare a dragostei lui Dumnezeu prin Jetrfa Sa si ca o rasplata a unei munci de o saptamana, cand crestinul trebuie sa-si odihneasca trupul dar sa-si primenasca si sufletul prin rugaciune si participare la Sf. Liturghie. In logica biroului de presa, noi nu mai imitam pe Creatorul si pe Re-creatorul Iisus Hristos, ci ne facem o alta logica contrara intelesului duhovnicesc al zilei de duminica si chiar contrara Sf. Traditii a Bisericii, intrucat accentul se pune pe legatura intre prima zi a saptamanii (duminica) si ziua de luni si restul zilelor, si nu pe continuitatea intre sambata si duminica, asa cum este corect din punct de vedere biblic, liturgic si canonic.

Deci, biblic, separand duminica de sambata, fie si printr-o mutare simpla a unor linii in calendar, se separa Vechiul Testament de cel Nou dupa ideologia lui Marcion. Astfel omul se intoarce la prima zi a creatiei si intreaga opera de mantuire poate fi vazuta ca o separatie intre crucea si patima Domnului, de Invierea Lui.[superb – n.m.]

2.2. Argumente liturgice

• Din punct de vedere liturgic constatam clar in Octoih, ca fiecare zi de duminica incepe cu vecernia de sambata seara, urmand fidel referatul biblic si intreaga opera de mantuire, si se continua, in mod firesc, cu ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10) care devine paradigma veacului viitor, fiind ca o regina, o incununare, „una a sambetelor, Imparateasa si Doamna”, imagine stabilita liturgic ca fiind irmosul cantarii a 8 a din slujba Invierii si nicidecum pusa la cantarea 1 a, imagine a zilei intai a creatiei. Deci, Sf. Apostol Ioan fiind „in Duhul” Domnului nu o numeste prima zi a saptamanii, decat atunci cand descrie cronologic evenimentul invierii raportat la calendarul iudaic, (Ioana 20, 1) insa in perspectiva vesniciei o numeste „Ziua Domnului”.
• Cele opt Glasuri sunt cântate şi ele succesiv, un Glas pe săptămână. In săptămâna luminată insa, se cântă cate un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8 tocmai pentru a arata continuitatea Duminicii dupa sambata, ca a opta zi si nu numai ca prima zi a saptamanii. De aceea serbarea Invierii Domnului incepe  cu Duminica si se incheie dupa 8 saptamani tot cu Duminica, cand Ortodoxia cinsteste intemeierea Bisericii lui Iisus Hristos in mod vizibil si haric pe pamant prin pogorarea Sf. Duh.
• Deci Dumnica este alfa si omega, inceputul si sfarsitul unei saptamane liturgice din saptamana luminata, dar si   inceputul si sfarsitul unei perioade speciale de cinstire a Invierii Domnului, in decurs de 8 saptamani, dupa modelul lui Iisus Hristos, care recapituleaza si insumeaza intreaga creatie prin Jertfa si Invierea Sa. Dupa acest moment saptamana liturgica incepe cu ziua de luni  si culmineaza cu ziua de duminica, asa cum se vede in orice Evanghelie si asa cum a fost barata duminica prin cele doua linii rosii pana in anul 2010. Daca se merge cu logica biroul de presa ar trebui schimbata si citirea Evangheliei dupa Rusalii, nu numai mutata linia rosie in calendarul cu pricina!
• Prima zi liturgica a Glasului 1 incepe  cu Duminica ce-i drept, dar numai pana la Pogorarea Sf. Duh, pentru a arata ca invierea Domnului include rascumpararea chiar din ziua creatiei, dar se sfarseste tot cu Duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorarea Sf. Duh, si nu pe Glasul 7  cum ar trebui sa  se petreaca dupa logica biroul de presa.
• Faptul ca intemeierea Bisericii, adica Pogorarea Sf. Duh se petrece in duminica a 8 a dupa Pasti, iar saptamana liturgica incepe imediat cu luni, si nu cu duminica, iar prima duminica dupa Rusalii incepe cu Gasul 8 este mai mult decat evident ca, Sf. Parinti au statornicit prin randuelile liturgice si doxologice, ca Dumnica este a opta zi si nu mai este prima zi a saptamanii, chiar daca biblic, din punct de vedere al calendarului iudaic este mentionata ca prima zi a saptamanii.
• Prin pogorarea Sf. Duh si intemeierea Bisericii lui Hristos duminica devine punctul culminant. Deci conform acestei randuieli doxologice, statornicita in mod practic in viata liturgica a Bisericii, prima zi a saptamanii este luni si nu mai este Duminica, fapt evidentiat in randuiala citirii Evangheliei dupa Rusalii.
• In acest context pot concluziona ca, pentru noi crestinii Dumnica este ziua Domnului ca punct culminant al rascumpararii lumii si la ea trebuie sa ne raportam. Iisus Hristos trebuie sa fie punctul de referinta al unui calendar liturgic ortodox si nu calendarul iudaic, care ramane valabil doar pentru evreii care inca il mai asteapta pe Mesia.

2.3. Argumente canonice

• Sambata nu este eludata, exclusa sau separata din contextul duminicii, atunci cand se stabilesc canoane cu valoare cultica, ci este mereu mentionata impreuna cu duminica:
• Clericul care posteşte (post sec) în zilele de Duminică sau de Sâmbăta (afară de Sâmbăta Mare) să se caterisească, laicii să se afurisească. 66 ap.;55 VI.
• Randuiala pentru postul mare: Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica. 66, 69 ap.; 52 Trul.; 49, 50, 51 Laod.
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite: In toate zilele postului sfintei patruzecimi (Păresimi), afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite. 66, 69 ap.; 49, 50, 51, 52 Laod. 52 Trul.
• Pomenirea sfintilor: Nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor, ci pomenirea sfinţilor mucenici să se facă în sâmbete şi duminici. 66, 69 ap.; 52 Trul; 49, 50, 52 Laod.

Deci in contextul randuielilor canonice, cu valoare liturgica, sambata este indisolubil legata de duminica.

3. Intrebari, dileme si propuneri

• De ce a trebuit sa treaca 2011 ani de la Hristos, ca sa aflam printr-un comunicat de presa, in sfarsit, ca Duminica  este prima zi a saptamanii si ziua Invierii Domnului?
• A fost necesara o astfel de argumentatie puerila din partea biroului de presa, ca sa justifice rocada unei linii de demarcatie neortodoxa intre sambata si duminica in calendarul pe 2011?
• Nu erau oare probleme mult mai importante de rezolvat in viata Bisercii (ex. combaterea legilor din parlament care justifica homosexualitatea, dezincriminarea prostitutiei si a incestului, actele biometrice, otravirea populatiei cu experimentarea unor medicamente direct pe oameni, creditul bancar privid finantarea Catedralei Mantuirii Neamului, legea care se dezbate in prezent privind vrajitoria – vezi pozitia 5161 din nomenclatorul de meserii – si impozitarea ei[5], ecumensimul himer si fara granite, pentru care unii monahi si monahii isi iau lumea in cap si se duc la eretici – cazul Nichita, martirii inchisorilor  din perioada holocaustului rosu, etc) decat jucatul de-a alba neagra cu calendarul?
• Nu credeti ca trebuia explicata aceasta problema printr-o pastorala sau o dezbatere sinodala transparenta? Sau s-a mers pe principiul iutelii si nebagarii de seama?
• S-au corectat multe texte liturgice in cartile de cult, in special cele legate de problema monofizitilor. Exista o lista si o argumentare a corecturilor, sau s-a procedat unilateral, in maniera calendarului pe 2011?
• De ce doar cateva eparhii au urmat aceasta directie a modificarii tacite si nu intreaga Biserica Ortodoxa? Iata doar cateva intrebari deloc retorice.
• Argumentele unora ca BOR doreste, prin aceasta schimbare in calendar,  sa lupte  impotriva standardizarii calendarului civil (vezi directiva in vigoare ISO 8601 a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare –ISO) nu se justifica, intrucat din punct de vedere practic BOR tine cont tot de calendarul civil in abordarea unor tematici teologice. De exemplu anul inchinat Sf. Botez si Sf. Cununii a inceput tot dupa calendarul civil si nu la 1 septembrie 2010 dupa calendarul bisericesc. Intreaga Biserica face Te Deum pentru binecuvantarea unui an civil, care prin reinvierea unor traditii precrestine in spatiul social, devine din ce in ce mai pagan, pe cand anul bisericiesc trece apoape neobservat de multi membrii ai Bisericii.
• Personal nu cred ca prin actiunea calendarul 2011 ar fi vreo conspiratie iudeo-masonica sau oculta, ci efectiv din dorinta unora de a reforma, schimba, innoi sau diversifica dupa bunul plac orice, numai sa se schimbe ceva, si in mod paradoxal, cu pretentia de revenire la matca „Bisericilor de limba greaca”. Referinta pentru un calendar ortodox este viata practica si liturgica a Bisercii in Iisus Hristos prin Duhul Sfant, conform argumentelor de mai sus si nicidecum un calendar al grecilor, care este invocat de biroul de presa.
• Pentru ca „vremea sa fie rascumparata” (Efeseni 5,16)  cu folos, propun ca Sf. Sinod sa-si faca timp sa inceapa mai degraba procedura  de canonizare a martirilor ucisi in temnitele comuniste, decat sa separe sambata de duminica.
• Si daca totusi Biserica simte nevoia sa faca vreo separatie cu o bara rosie sau doua, ar fi bine sa separe lumina Bisericii lui Hristos, de intunericul dictaturii comuniste si de intunericul post decembrist si sa-l lumineze cu jertfa atator martiri, facand loc in calendar miilor de sfinti martiri si eroi ai neamului, sacrificati de epoca holocaustului rosu, cu tacerea inca vinovata a BOR.

Pr. Mihai Valica

____NOTE_________________

---

[1] Vezi Pastorală de Sfintele Paşti, 1993, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, 1994, p.79: Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Pastorală de Sfintele Paşti, 1991, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, 1996, p.162.

[2] Daniel, Patriarhul B.O.R., Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică şi filocalică, Iaşi, 2007, p.187

[3] Ibidem, p.192

[4] Ibidem, p.192.Vezi si Pr. conf .dr. Petre Semen, Învăţătura despre Sfânt şi sfinţenie în cărţile Vechiului Testament, Iaşi, 1993, p. 210; vezi şi Xavier Leon-Dufour, art. Ziua Domnului, în Vocabular de Teologie Biblică, Bucureşti, 2001, pp.791-795.

[5] http://www.semneletimpului.ro/stiri/Legea-vrajitoriei-a-trecut-tacit-prin-Senat-1954.html

http://www.ziare.com/social/stiri-sociale/vrajitoarele-ii-ameninta-cu-blesteme-pe-parlamentarii-care-voteaza-legea-vrajitoriei-1054506

http://www.ziare.com/articole/lege+vrajitorie
http://www.ziarultimisoara.com/the-news/463-legea-vrjitoriei-a-fost-aprobat-de-senatin-mod-tacit.html

_________________

sursa>

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/01/pr-mihai-valica-calendarul-ortodox-pe.html

foto>

http://www.basilica.ro/_upload/img/12937056075206510662.jpg

http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/martirii-si-martirologia.html